Formele limbajului verbal

FORMELE LIMBAJULUI VERBAL

Analiza limbajului in contextul activitatii generale de comunicare interumana a dus la delimitarea principalelor forme particulare in care se manifesta: limbajul extern si limbajul intern.

Limbajul extern este adresat cu precadere unor destinatari din afara. £1 se realizeaza in doua forme: limbajul oral si limbajul scris.

Limbajul oral rezulta din succesiunea selectiva, structurata dupa reguli logico-gramaticale, a sunetelor articulate, produse de aparatul fonator la comanda centrilor corticati verbo-motori.

Dupa specificul schemei de comunicare, limbajul oral se realize; in trei variante: soiilocviu, monolog si dialog.

Solilocviul inseamna vorbirea cu voce tare cu noi insine. in mod normal, aceasta forma de manifestare a limbajului oral se intalneste la copil (pana Ia 5 ani), prin care se exteriorizeaza intentiile si se consemneaza desfasurarea secventelor activitatii curente. La adult, vorbirea cu sine insusi apare doar situational, ca, de exemplu, in cazul izolarii mai indelungate de contactul cu cei din jur, sau in stari patologice, de blocare a mecanismelor de control ale limbajului intern-logoreea.

Monologul presupune existenta unui destinatar extern, care sa recepteze fluxul mesajelor fara a replica dupa fiecare secventa (pro­pozitie), ci, posibil, doar la sfarsit. De regula, monologul este centrat pe o anumita tema si el are ca obiectiv informarea-instruirea audito­riului intr-o problema oarecare, lamurirea sau convingerea acestuia de ceva (cum este, de pilda, discursul politic sau predica religioasa) sau, in fine, relaxarea sau catarzisul (cum se intampla in poezie si teatru).

Pentru a-si atinge obiectivul propus, oratorul sau interpretul trebuie sa adapteze continutul si forma discursului ca si maniera de expunere la particularitatile psihologice si de varsta ale auditoriului. Aici, artificiile stilistice, pauzele, intonatia, accentele si argumentatia (unde se impune) sunt variabilele care conditioneaza efectul final af monologului.

Dialogul este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. El se desfasoara prin alternarea pozitiilor celor doi termeni ai relatiei de comunicare - emitentul si receptorul - si are caracter de schimb reciproc de mesaje. in inlantuirea acestora, se poate face distinctie intre mesaj inductor (provocativ), care porneste de la emitent, si mesaj-raspuns, care vine din partea receptorului.

Dialogul poate fi structurat si liber-situational.

In primul caz, dialogul se axeaza pe o problema anume, si prin el se urmareste ajungerea la un acord, consens sau rezultat final. Des­fasurarea lui va depinde de pozitia initiala a interlocutorilor fata de problema pusa in discutie, respectiv, daca partile au interese opuse sau convergente. in politica si viata sociala, dialogul structurat poate fi socotit unul din mijloacele cele mai adecvate si eficiente de atenuare si rezolvare a starilor tensionale si de intarire a increderii reciproce si a coeziunii comunitare. in stiinta, dialogul, in forma dezbaterilor si disputelor intre cercetatori si scoli reprezinta motorul principal al progresului conceptuai-teoretic.

Dialogul liber se incheaga si se desfasoara spontan, cel mai adesea purtandu-se nu doar asupra unui singur "obiect', ci a unui intreg mozaic. Aceasta este conversatia cotidiana pe care o legam cu semenii nostri in cele mai diferite situatii si imprejurari. intregul limbaj oral poarta puternic amprenta subiectivitatii vorbitorului. El reflecta continutul informational specific, dar si nivelul general de dezvoltare intelectuala si trasaturile de personalitate (mai ales de ordin temperamental). De aceea, analiza lui devine o modalitate importanta de cunoastere psihologica a individualitatii.

Ca indicatori relevanti pentru evaluarea limbajului oral, mentionam: volumul si diversitatea vocabularului, fluenta, rapiditatea (frecventa cuvintelor in unitatea de timp - minutul), tempoul (regulat sau sincopat), taria (forta pronuntiei), claritatea dictiei, intonatia si gradul de melodicitate, timbrul.

Pentru o analiza riguroasa a valorilor si semnificatiei acestor indi­catori, este necesara inregistrarea fluxului vorbirii spontane sau provocate, precum si utilizarea unor probe verbale specifice de genul asociatiei libere, asociatiei dirijate, clasificarii, relationalii semantice (sinonimie).

Limbajul scris se realizeaza prin codarea mesajelor orale in forma grafica. El apare mult mai tarziu decat cel oral, atat in cursul evolutiei istorice, cat si in ontogeneza.

Aparitia si perpetuarea lui au fost determinate de nevoia asigurarii comunicarii in spatiu si in timp, iar in acest din urma caz, nu numai in limitele prezentului imediat, ci si ale trecutului si chiar ale viitorului (mesaje pentru posteritate).

In principiu, organizarea interna a limbajului scris este izomorfa organizarii limbajului oral. Schemele gramaticale care articuleaza si dau forma procesului de emitere si receptie a sunetelor, cuvintelor si propozitiilor codate oral, actioneaza si in sfera limbajului scris, atat in veriga de emisie - scrisul, cat si in cea de receptie - cititul

Dincolo de importanta sa comunicationala, limbajul scris, respectiv scrierea, capata istoriceste o semnificatie cu totul aparte - aceea de obiectivare, fixare si perpetuare in timp a limbii si a structurilor sale logico-gramaticale.

Spunem, de exemplu, ca, in poezia si, in general, in opera lui M.Eminescu, a fost structurata si pusa in circuitul spiritual limba romana literara a secolului XX.

Progresul istoric al limbajului scris a mers in paralel cu dezvoltarea limbajului oral (imbogatirea si diversificarea vocabularului, perfec­tionarea aparatului gramatical) si cu perfectionarea alfabetelor. Aces­tea din urma au implicatii psihologice deosebite, in ceea ce priveste, pe de o parte, usurinta perceperii si invatarii (din acest punct de vedere, trebuind sa fie cat mai simple), iar pe de alta parte, gradul de detasare a semnelor grafice de forma concreta a designatului. Aceste doua implicatii au actionat si ca factori ai evolutiei si perfectionarii alfabetelor.

In pofida relatiilor Iui aproape simetrice cu vorbirea, limbajul scris are propriile sale particularitati. El nu urmeaza toate sinuozitatile si variatiile pronuntarii, retinand si redand doar pe cele mai semnificative (semnele grafice sunt indiferente la intonatia si flexiunile vocale, la intensitatea pronuntiei, la timbru).

In scris, dispar elementele de halou situational ale limbajului oral, accentul central punandu-se pe continutul informational, pe idee. Prin aceasta, limbajul scris devine mai obiectiv, mai dens si mai relevant in plan cognitiv decat cel oral.

,.Producerea' lui este insa mult mai pretentioasa si mai dificila decat a celui oral. Forma sa trebuie sa fie concordanta cu regulile grama­ticale, iar succesiunea mesajelor (ideilor) cat mai ordonata si coerenta din punct de vedere logic, pentru a preveni echivocul si ambiguitatile in intelegere. Receptia si intelegerea limbajului scris sunt si ele mai dificile decat ale limbajului oral, care este contextual si acompaniat de gesturi auxiliare.

Din acest punct de vedere, textele se preteaza la o clasificare dupa gradul de accesabilitate pe o scala diferentiata de la simple, pana la cele mai complexe.

Ca si vorbirea, scrisul reflecta si exteriorizeaza personalitatea subiectului. Dupa bogatia vocabularului si dupa stil, se poate aprecia nivelul de instruire si cultura ai subiectului respectiv. Apoi, dupa caracteristicile grafice ale scrisului, se pot deduce importante trasaturi de personalitate - introversia si extraversia, pesimismul sau optimismul, ascendenta sau submisivitate, stabilitate sau instabilitate, forta sau slabiciunea Bului etc. Grafologia are astfel o baza psihologica reala si ea poate fi acceptata ca o modalitate complementara in studiul personalitatii.