Alexandru lapusneanul- caracterizare

ALEXANDRU LAPUSNEANUL- Caracterizare

"Alexandru  Lapusneanul"

de Costache Negruzzi

Prima nuvela istorica din literature romana este 'Alexandru Lapusneanul' de Costache Negruzzi

Actiunea se bazeaza pe conflictul exterior bine evidentiat dintre domnitor si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul moldovei. Naratorul obiectiv si omniscient si naratiunea la persoana a 3-a, cu focalizare zero definesc viziunea narativa 'dindarat' a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova.

Alexandru Lapusneanul - protagonist cu atestare istorica, personaj romantic si eponim- este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari iesite din comun.

Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile protagonistului, din relatia cu celelalte personaje, unele istorice, preluate din cronica lui Grigore Ureche, altele fictionale, nascocite de imaginatia scriitorului.

Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii pe boierii care-l tradasera in prima domnie, aceasta fiind, de altfel, unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei. Naratorul omniscient remarca in mod direct privirea protagonistului, amenintatoare si ferma, atunci cand refuza cu incapatanare sa renunte la tronul Moldovei. Replicile lui Lapusneanul reflecta, indirect, ura inversunata ce se revarsa asupra boierilor, pe care-i ameninta cu vadita ostilitate.

Componenta istorica a protagonistului, precum si insusirile fanteziste exceptionale contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Cruzimea si violenta voievodului sunt reliefate prin antiteza cu blandetea si delicatetea Doamnei Ruxanda, procedeu romantic folosit de naratorul omniscient pentru amplificarea emotiei naratorului.

Patima si nerabdarea de a ocupa scaunul domnesc sunt ilustrate, indirect, de una dintre faptele atestate istoric pe care le savarseste Lapusneanul imediat dupa urcarea pe tron, si anume, aceea de a da foc cetatilor Moldovei.

Alte insusiri ale personajului, reiesite, indirect, din episoadele in care este prezent Motoc sunt rod al fictiunii naratorului. Inteligenta si ipocrizia voievodului sunt sustinute, indirect, de rabdarea extraordinara si tenacitatea impresionanta de a-l tine pe Motoc aproape, ba chiar protejandu-l. Inca din incipitul nuvelei, Lapusneanul se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei umane, intrucat il cruta pe Motoc si-i promite ca sabia lui 'nu se va manji de sangele tau'. In capitolul 'Capul lui Motoc vrem', Voda este diabolic de inteligent si ingenios, profitand de multimea adunata la portile curtii domnesti, ca sa scape de. Decizia de a-l da pe motoc multimii este fictionala, intrucat boierul fusese ucis de un om de incredere trimis de Lapusneanul chiar la urcarea acestuia pe tron. Voda dovedeste aici si o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent si suspicios fata de boieri, isi ia toate masurile in asa fel incat sa nu-l mai poata trada nimeni.

Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata "unei sfinte", cand vede austeritatea in care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat, in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o rogojina, asezata pe jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria Indiana, fapte ce duc la o apropiere si o relatie mai fireasca intre ei.

Autenticitatea romanului este reflectata in continuare prin ilustrarea tulburarii, a framantarilor interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesture , cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatutidine a simturilor.

Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen, care "se plange ca o chem inca <<doamna>>, iar nu <<mama>>, cum e obiceiul in India".

Intre cei doi tineri se manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control, ea I se daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi "se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua zi, dis-de-dimineata, cand cei doi se intalnesc in biblioteca, Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor. Ii povesteste despre iubirea pe care o avea, de la treisprezece ani, pentru guru lei, Robo Thakkur, relatandu-i cu detalii despre scrisorile primate de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase. Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei. Ea ii ofera apoi cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu l-a iubit, ca aceea a fost numai o ratacire si abia acum isi da seam ace este dragostea adevarata.

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor, fiind convins ca acestia asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou il deruteaza reactia Maitreyiei, care se opune. Cei doi tineri traiesc o adevarata poveste de dragoste, cu gesture tandre, priviri si sarutari furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii facea versuri.

Iubirea lor culmineaza cu mirifica logodna, oficiata de

Insetat de razbunare si inveninat de ura, Voda isi pune in aplicare planul: confisca averile boierilor si incepe sa-i ucida, iar capul vinovatului purta o pancarta pe care era scrisa vina-reala sau plasmuita.

Alexandru Lapusneanul detine arta disimularii, scena din biserica scotand in relief, indirect, perfidia cu totul iesita din comun cu care Voda 'joaca' rolul pocaitului. Se inchina pe la icoane, saruta moastele Sfantului Ioan cel nou, il ii martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din biblie, cere iertare boierilor si lui Iisus Hristos, apoi ii pofteste pe boieri la un ospat de impaciuire. In timp ce rosteste 'aceasta desantata cuvantare', dupa cum noteaza direct naratorul omniscient, domnitorul pregateste cel mai sadic omor dintre toate cate comisese: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc.

Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata, indirect, de multele fapte cumplite: leacul de frica pe care i-l da doamnei Ruxanda prin piramida de 47 de capete ale boierilor ucisi, linsare lui Motoc de catre multime, amenintarea propriei familii cu moartea, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie, a boierilor

Moartea violenta, prin otravire a lui Lapusneanul chiar de catre blanda lui sotie, este o plata binemeritata pentru cruzimea sa. Voda, fiind grav bolnav, a poruncit episcopului si boierilor sa-l calugareasca. Acestia l-au calugarit, dar cand isi revine din letargie si se vede imbracat in rasa monahala, se enerveaza si-i ameninta: 'M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!'. Din aceasta riposta, care constituie si mottoul ultimului capitol, reies, indirect, rautatea si veninul care i-au animat comportamentul in toti anii celei de a doua domnii pe tronul moldovei.

Scena otravirii este cutremuratoare si de aceea romantica. Stroici si Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui Voda. Naratorul omniscient descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale mortii domnitorului.

Relatiile lui Voda cu celelalte personaje accentueaza trasaturile care-l individualizeaza in nuvela. Fata de doamna Ruxanda, Lapusneanul este indiferent, ignorand-o cu desavarsire, iar atunci cand ea-l roaga sa inceteze cu omorurile, el ii da 'un leac de frica', aratandu-i piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor asasinati. Pentru ca ea lesina la vederea grozaviei, Voda este dezamagit, dispretuitor si ironic fata de reactia ei. Blanda Ruxanda isi otraveste sotul, pentru a scapa de la moarte sigura pe fiul ei, ce fusese amenintat de Lapusneanul, fiind convinsa ca elibera tara de un domnitor tiran si crud.

Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de construire a gesturilor patetice ale personajelor, prin cuvintele memorabile ale acestora, precum si prin observatia psihologica atenta a naratorului ca principal procedeu artistic de introspectare a protagonistului.