Eugen Lovinescu. (1881-1943)

Eugen Lovinescu

TEORETICIAN LITERAR.

In Pasi pe nisip, E. Lovinescu armonizeaza maiorescianismul, in ceea ce are acesta mai ferm si mai rigid, cu perspectiva unei critici deschise, de esenta relativist-antipozitivista

Se afla insa in contradictie cu teza determinismului social a lui H. Taine si a adeptilor sai.

Se situeaza, principial, mult mai departe de C. Dobrogeanu-Gherea, decat de T. Maiorescu, apropiindu-se mai degraba, ca adept al relativismului estetic, cu o anumita circumspectie, de mentorul "Junimii".

Sustine ideea lui Kant: puritatea, autonomia si gratuitatea artei. Dar nu exclude insa cu totul tendinta, limitata, spre deosebire de gherism, la componenta patriotica

Lovinescu este sustinatorul moderat al autonomiei esteticului, aflat la o considerabila distanta de Mihail Dragomirescu, care, in Stiinta literaturii, a mers, fara ezitare, pana la absolutizarea si dogmatizarea autonomiei esteticului.

Pe acest fundal principial, ideatic, se constituie o prima teorie foarte cunoscuta a autorului: teoria mutatiei valorilor estetice inceputa in aceasta etapa si incheiata la a doua editie a Istoriei literaturii romane contemporane

Sursele teoriei: mecanica celulara, domeniu in care un olandez, Hugo de Vries, descoperise mutatia in universul botanic.

Camil Petrescu: estetica psihologica germana, promotoare a subiectivismului psihologic si  estetic, prin Lips (Einfühlung, simpatie sau empatie estetica), Volkelt, K. Groos.

Esteticul, prin urmare, va fi perceput ca un sentiment care, oricat de individual, de subiectiv, ramane dependent de un numar de factori evidenti: timp, spatiu, rasa, temperament etnic.

Decelam aici o anumita intoarcere la H. Taine.

Teoria mutatiei valorilor estetice a fost indelung si nu o data polemic discutata

Teoria nu avea caracter de noutate absoluta. Delectabilul si profundul eseist Paul Zarifopol, in lucrarea sa Din registrul ideilor gingase, daca nu o articulase ca atare, o enuntase si o sugerase, anticipand-o in felul sau.

In ce consta mutatia valorilor estetice?

Odata cu scurgerea timpului, se produce o deplasare a receptarii. Cititorii succesivi ajung sa fie, din motive obiective, desincronizati, in raport cu epoca de creatiei a operelor cu care intra in contact. Relatia dintre receptor si operele realizate in epoci anterioare devine posibila, considera Lovinescu, exclusiv rational, componenta senzoriala fiind eliminata total.

Operele create in epoci anterioare raman accesibile, putand fi penetrate doar pe o cale intelectuala. Ele ajung, din pretexte puternice de traire si simtire vie, pure obiecte de interpretare. 

Mutatia valorilor opereaza insa, trebuie spus, o selectie diferentiata, asa incat este ireal sa se creada ca inactualitatea estetica a oricarei opere trebuie inteleasa ca o fatalitate.

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

Exista si situatia aparte a capodoperelor, care, odata terminate, strabat timpul, fiind, in fond, trans-temporale: Dante, Divina Comedia, Cervantes, Don Quijote, Shakespeare, Hamlet etc.

Mai putin explicabila se arata eroarea flagranta a lui E. Lovinescu, atunci cand afirma perenitatea ideologica a operei literare si precaritatea ei estetica, nesesizand faptul ca tocmai ideologia confera limite insurmontabile, adesea, operelor. 

In privinta specificului etnic, acesta este recunoscut drept componenta ontologica inextricabila a operei, fara putere operanta in cadrul componentei axiologice.

Teoria sincronismului si a diferentierii.

Lovinescu ramane promotorul cel mai proeminent al revizuirilor estetice. Dupa el, totul este de revizuit, idei, concepte, opinii, gusturi.

CONCEPTIA CRITICA

Teoretician si practician al impresionismului, E. Lovinescu devine, dupa anul 1919,  un fervent al modernismului, curent literar fundamentat, conform gandirii sale critice, pe relativism, sincronism si diferentiere.

Conceptia lui critica este moderata. Actul critic nu este propriu-zis creatie, nici stiinta, dar o medie a celor doua alternative esentiale.

E. Lovinescu vine in critica (1904) cu uneltele unui impresionist antidogmatic, relativist in judecati, sceptic in privinta existentei vreunei metode miraculoase care sa suplineasca vocatia interpretativa individuala

Criticul este o persoana de caracter, pentru care adevarul opiniei nu e artificiu conjunctural, subiectivitatea nu are nimic aleatoriu, fiind directionata de sinceritate.

Idealul sau este un fel de exactitate a judecatii critice.

Encomionul i se pare adevarata gafa si oroare, o primejdioasa patologie a discursului critic.

Calitati primare ale criticului: cordialitatea, gustul permisiv, expresivitatea stilistica, prudenta creatoare, justa masura a observatiilor, buna credinta, bunul simt etc.

Critica: mai aproape de arta decat de stiinta, daca nu a zecea muza, o arta

Ucenic al unor Jules Lemaitre, E. Faguet, A. France, critici francezi, impresionisti, de finete, subtilitate, comprehensivi si cordiali.

E atras de impresionsmul liber, creator, dar respinge impresionismul dogmatic, agresiv, intolerant, de tipul N. Iorga.

Pentru Lovinescu, impresionismul trece drept spiritul critic insusi, natural, innascut, revelat prin eliberarea autentica a omului ca urmare a inrauririi iluministe. Impresiile, emotiile nu pot fi contestate, ele sunt primordiale si manifeste in orice domeniu.

Critica pretins stiintifica (de la C. Dobrogeanu-Gherea, pana la succesorul sau G. Ibraileanu, autor, de altfel, al unui volum cu titlu simptomatic: Note si impresii uzeaza ea insasi de emotii si impresii.

Marele model este, insa, Sainte-Beuve, parintele impresionismului critic, cuceritor prin "eseismul" discursului sau, liber si deschis.

In ceea ce-l priveste pe E. Lovinescu, el vegheaza la coerenta, controlul, rigoarea impresiilor, raportate constant, spontan, la autoritatea morala si la obiectivitate.

Relatia operei critice cu opera literara trebuie sa fie una simpatetica

Exercitarea criticii literare se indreapta prin Lovinescu impotriva oricaror coercitii ale spiritului, dar si impotriva ambiguitatii, de multi intretinuta, dintre etnic, etic si estetic.

Rostul criticul e acela de a stapani modalitatea de a sustine adevarul estetic.

Criticul de carcater adopta si maniera criticii combative (A. Thibaudet), el recunoscandu-se drept un "semanator de idei" si un "soldat in tinuta de campanie".

Pe la 1910, Lovinescu se considera un modernist moderat, receptiv la norme estetice, principii, obiectivitate si autoritate.

In 1923, impresionismul e definit ca "un anumit mijloc de a talmaci o convingere".

Dupa momentul criticii estetice (Istoria literaturii romane contemporane, II, 1927), E. Lovinescu se include la critica modernista (1937), alaturi de Vianu, Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, G. Calinescu, M. Sebastian, Vladimir Streinu.

ISTORICUL LITERAR.

Istoriei literaturii romane contemporane

Autorevizuita. Prima editie (1927), identifica opt modalitati poetice productive, editia a doua (1937) adauga trei.

Criterii: estetic, istoric, axiologic.

Teza esentiala pe care o sustine in privinta evolutiei prozei este aceea a deplasarii mature, profunde, a acesteia, de la subiectiv la obiectiv si de la rural la urban, in spiritul sincronizarii cu tendintele europene, deja atat de ferme.

Evolutia teatrului este urmarita exclusiv cronologic.

Raporturile literaturii romane cu literaturile mari ale Occidentului, aceea franceza in primul rand, sunt preocupari sustinute ale istoricului literar, indiferent de genul aflat in discutie.

Criteriul evaluarii estetice este, cu rare erori, argumentat, Lovinescu fixand, de fapt, valorile literaturii romane, istoricii ulteriori, G. Calinescu in primul rand, ramanand doar sa aduca a perspectiva de nuantare.

Istoria lovinesciana adopta perspectiva descriptivista de expunere, intr-un stil reflexiv, adesea figurativ, dar totdeauna lipsit de obscuritati.

Doctrinele critice discutate sunt in numar de cinci: samanatorism, poporanism, simbolism, traditionalism si modernism.

Samanatorismul, ca ideologie, este integral respins, echivalat cu inestetismul si mediocritatea.

Literatura poporanista scapa adesea de tezele sale limitative, rigide, intolerante. Unii dintre scriitorii poporanisti, dogmatici teoretic, in practica literara se arata deschisi unor poetici istoricizate, ei fiind, fara prejudecati, romantici, realisti sau simbolisti.      

Traditionalismul e considerat reactionarism radical, agresiv, gregar, taranism. Intreaga viata si opera a lui s-a redus in fond la o ferma respingere a traditionalismului, vazut ca inamicul cel mai inversunat al liberalismului.

Era satisfacut sa observe ca, exceptandu-l pa Gala Galaction, o literatura mistica romaneasca era inexistenta in pofida faptului ca recunoastea religiozitatea unor poeti ca Blaga, Pillat, Voiculescu.

Denunta irationalismul gruparii Criterion, uitand ca si acestia, daca nu mai ales ei, promovau, in fapt, sincronizarea literaturii romane cu aceea europeana

Cum se stie, simbolismul este, initial, si el, refuzat (in Pasi pe nisip, I intrucat parea, la aproape doua decenii de la aparitia sa pe scena literara, drept pur exotism alienant. Ulterior, E. Lovinescu admite ca simbolismul aduce o innoire adevarata a poeticului, intuind utilitatea metamorfozelor propuse prin non-epic, confesiune pura, diminuarea drastica a decorului si eliminarea retorismului. Mai mult chiar, simbolismul devine o cale necesara de sincronizare a poeziei romanesti cu aceea europeana

Aparitia simbolismului, intelege el acum, era argumentata de resursele prea putin cunoscute ale subconstientului, nivel psihologic unde etnicul nu poate patrunde.

Noul curent poetic este vadit unul trans-etnic ("Prin esenta simbolismul nu e romanesc, ci uman." va afirma in Critice, IX), desi nu cu totul opac, in spatiul nostru literar, la teme traditionale ca dezradacinarea, singuratatea, provincialismul etc.

Modernismul, aparut dupa primul razboi mondial, este separat de simbolism, in 1937. Istoricul literar nu-i recunoaste vreo doctrina. Modernismul ar ilustra unu nou spirit, o noua sensibilitate, extrem de diferentiata si - asa se vedea atunci - toleranta intrucat putea sa includa avangardismul, ca modernism extrem, dar si innoiri substantiale, aflate intr-un telescopaj relativizant cu "traditia" literara (prin scriitori ca I. Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu).