Basmul cult, povestea lui harap-alb de ion creanga

BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB

ION CREANGA

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult, publicat in "Convorbiri literare", in 1877.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase perso­naje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabu­losul/ supranaturalul si supusa unor stereotipii/ actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Con­flictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca si in basmul popular, dar sunt individualizate, mai ales prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice. In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea.

Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supune­rea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.

Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor nara­tive este redata prin inlantuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei: "Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori." Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit.

In expozitiune aflam ca cel mai mic dintre fiii unui crai porneste la drum spre curtea imparatului Verde pentru a-i urma la tron. Intriga consta in neascultarea mezinului de sfatul tatalui sau prin luarea in slujba sa a unui om span. Viclenia Spanului se vadeste repede, iar fiul craiului de vine robul Spanului, primind numele de Harap-Alb.

Desfasurarea actiunii: Ajunsi la curtea Imparatului Verde, Spanul il supune la trei pro­be: aducerea salatilor din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului, cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc si a fetei Imparatului Ros. Mijloacele prin care trece probele tin de miraculos. Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici. A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai complexa si necesita mai multe ajutoare. Pe drumul spre Imparatul Ros, om cu inima haina, intalneste donatorii (craiasa furnicilor, craiasa albinelor) si ajutoarele (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila). Aceste personaje il ajuta sa treaca probele impuse de Imparatul Ros, pentru a-i da fata. Fata Imparatului Ros impune o ultima proba: calul lui Harap-Alb si turturica ei trebuie sa aduca trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete. Proba fiind trecuta de cal, fata il insoteste pe Harap-Alb la curtea Imparatului Verde. Punctul culminant al basmului consta in demascarea Spanului de catre fata mparatului Ros. Spanul il acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul si ii taie capul. In felul acesta il dezleaga de juramant, iar Spanul este ucis de cal.

Reinvierea, nunta si schimbarea statutului social (devine imparat) confirma maturizarea eroului. Deznodamantul consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului.

In basm, personajele (oameni, dar si fiinte himerice care au comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul, in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii de probe, potrivit avertismentului dat de tata: "sa te feresti de omul ros. iar mai ales de omul span. cat ii putea, sa n-ai de-a face cu dansii ca sunt foarte sugubeti." Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, ci de omul insemnat, de o inteligenta vicleana, cu doua ipostaze: Spanul si omul ros/ Imparatul Ros. Harap-Alb nu are puteri supranaturale, dar dobandeste prin trecerea probelor o serie de calitati morale/ valori etice (mila, bunatatea, generozitatea, prietenia, onoarea, curajul), necesare unui imparat, in viziunea autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfanta Duminica: "Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti pentru ca stii acum ce e necazul." Numele personajului reflecta conditia duala: sluga (Harap) de origine nobila (Alb).

Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initia­torului, este "un rau necesar". De aceea, calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat: "Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte "

In expozitiune se precizeaza timpul si locul, aratandu-se ca totul s-a petrecut "intr-o toamna ca asta" la hanul Ancutei, pe cand Neculai Isac negustorea vinuri in tinutul Sucevei. Atunci a facut popas la han si a intalnit pe malurile Moldovei un grup de tigani intre care a remarcat o fata de vreo 18 ani.

Inriga precizeaza faptul ca tanarul se indragosteste de frumoasa tiganca.

Desfasurarea actiunii reda intr-un ritm alert evenimente dramatice. Dupa o noapte petrecuta la locul numit Fantana dintre plopi, tinerii isi stabilesc o alta intalnire la intoarcerea lui Neculai Isac din tinuturile Pascanilor. Revederea a avut, insa, un final tragic. Fata i-a marturisit ca tiganii planuiesc sa-l omoare pentru a-i lua banii.

Punctul culminant este marcat de momentul cand, avertizat, Neculai Isac incearca sa scape din incaierare, dar este ranit la un ochi si isi pierde vederea.

Deznodamantul impresionant arata ca, reintors la fantana cu ajutoare, tanarul gaseste urme de sange si intelege ca fata a fost omorata si aruncata in fantana.

Din perspectiva finalului se dezvaluie semnificatiile titlului. Sintagma referitoare la un loc destinat inalnirii indragostitilor ajunge sa denumeasca un spatiu al mortii. Apa fantanii amestecata cu sangele nu mai simbolizeaza viata, ci o iubire amest

Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu insusiri supranaturale (Sfanta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele de mar, apa, vie, apa moarta) si se confrunta cu raufacatorul/ personaj antagonist (Spanul), care are si functie de trimitator. Personajul cautat este fata de imparat.

Personajele se individualizeaza prin limbaj. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omni­scient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau prin reflectii. In basmul cult naratiunea este dramatizata prin dialog. Modalitatile nararii sunt povestirea si reprezentarea.

Registrele stilistice popular, oral si regional confera origina­litatea limbajului, prin toate elementele de sugestie ale graiului viu ( T. Vianu). Limbajul cuprinde: termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice/ eruditia paremiologica (frecventa proverbelor, zicatorilor introduse in text prin expresia vorba ceea). Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin: expresii narativ-tipice ("si atunci", "si apoi", "in sfarsit", "dupa aceea"); si narativ; exprimarea afectiva (implicarea subiectiva a naratorului): propozitii interogative ("Ca alta, ce pot sa zic?") si exclamative ("Ma rog, foc de ger era: ce sa va spun mai mult!"), dativul etic ("Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap"); inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochila), versuri populare ("De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi!").

O alta particularitate a artei narative a basmului cult este nota comica. Mijloacele de realizare a umorului sunt: exprimarea mucalita: "sa traiasca trei zile cu cea de-alataieri"; ironia: "doar unu-i imparatul Ros, vestit pe meleagurile acestea pentru bunatatea lui nepomenita si molistivirea lui cea neauzita"; porecle si apelative caricaturale: Buzila, tapul cel Ros; scene comice.

Basmul cult Povestea lui Harap-Alb reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Ca in basmul popular, se pune in evidenta idealul de dreptate, adevar si de cinste. Pe de alta parte, basmul lui Creanga are particularitati specifice: individualizarea personajelor, umorul, oralitatea stilului si specificul limbajului.