JOCUL ZEILOR de Adrian Vlad Vicentiu

JOCUL ZEILOR

de Adrian Vlad Vicentiu

I.

Un oftat de usurare aproape imperceptibil iesi din pieptul capitanului Birmaq in timp ce acesta se aseza mai comod in bratele primitoare ale unuia dintre fotoliile aflate in incapere. Niciunul dintre cei prezenti acolo nu‑i acorda vreo clipa de atentie dupa cum nu pareau sa fie prea interesati nici de lucrurile cu care se indeletniceau. Greutatea care a disparut dintre ei poate fi observata si cu ochiul liber. Arata ca niste copii care tocmai au terminat scoala si se pregatesc sa mearga acasa, gandi capitanul. Umbra zambetului ce ii rasari pentru o clipa pe buze era cea a drumetului care isi indeamna picioarele trudite atunci cand descopera pe neasteptate, dupa o curba, capatul unui drum indelungat la care a purces. Pana acum ne‑am incadrat bine in program in ciuda pesimismului lui Darius. Mai avem doar un ultim hop dar ce era mai greu a trecut, isi mai spuse el lasand loc din nou zambetului ascuns.

Cateva clipe mai tarziu, ca de fiecare data cand ajungea in acest moment al calatoriei, senzatii binecunoscute il asaltara. Gonind parca stresul, sangele incepu sa‑si faca simtita prezenta, croindu‑si drum prin degetele vlaguite de trecerea timpului, inclestate pana atunci de jilt. Migrena sacaitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipa rapid pana aproape de disparitie in timp ce mii de furnicaturi marunte incepura sa‑i marsaluiasca prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de usurare, lua locul celui dintai - spectrul batranetii incepuse sa devina tot mai amenintator.

Cu toate acestea se simtea relaxat. Mai mult chiar, odata cu revenirea la o viteza de croaziera, normala, incerca sa‑si lase gandurile sa cutreiere libere, departe de orice probleme. Si reusi. Atmosfera de vacanta prezenta printre oamenii sai puse stapanire si pe el. Furat de amintiri observa numai intr‑un tarziu prezenta pasagerului din fata sa. Cu ochii mijiti, ii arunca o privire furisa si iscoditoare, pe jumatate intrigata, pe jumatate amuzata.

Un sentiment nelamurit pe deplin, ca o atingere nostalgica a unor umbre din trecut, il detasa de realitate ori de cate ori se intampla sa se gaseasca in apropierea lui Angir. Evadarile de acest gen erau insa ca niste capsule tonice, energizante care ii umpleau ochii de luminite tainice ce ii iradiau pe fata prematur batuta in riduri adanci. Sursa acestor stari fortifiante, nestiutoare, alterna pasii masurati ai unui dute‑vino ca de metronom, cu pauzele ingandurate petrecute in fata ecranului panoramic al navei, avand privirea pierduta, atintita in spatiu asupra unui punct numai de el cunoscut.

Nu putea sa‑si dea seama de ce se simtea atat de legat de el. De fapt, stia prea bine dar inca refuza cu incapatanare sa‑si accepte sentimentele. Ar fi fost o contradictie flagranta cu perceptele in mijlocul carora crescuse. Ii mai rasunau parca si acum in urechi primele cuvinte cu care i se adresase mentorul sau, atunci cand fusese acceptat la o varsta frageda in randul Independentilor: “Profitul este cheia existentei noastre. Tot ceea ce avem mai bun in noi trebuie pus fara cumpanire in atingerea acestui scop. Gandurile, sentimentele, visele tale sunt corecte in masura in care converg cu ideea de profit. Mai inteles?”

Isi sacrificase intreaga viata pentru aceasta. Dar nu reusisera sa‑l schimbe intr‑un mod definitiv. Nu ar fi trebuit sa aiba aceste “sentimente deviante”, cum le numeau ei. Dar niciodata in sinea lui nu se considerase un indoctrinat, indiferent despre ce ar fi fost vorba, si tot ceea ce se straduisera cu atata zel sa formeze in el nu fusese decat o pojghita care inghitise temporar eul sau launtric. Cert era ca pe masura ce inaintase in varsta ii era tot mai clar ca nu devenise unul de‑al lor.

Dincolo de toate acestea, ceea ce ii atrasese de la bun inceput atentia capitanului, aducandu‑i aminte de propria‑i tinerete, era privirea directa si taioasa a tanarului, energia care deborda la fiecare miscare a acestuia. Altfel, inalt si slabut, cu o claie de par roscat si sarmos ce nu asculta deloc de nici un fel de piaptane, Angir nu parea sa se evidentieze prea mult fata de alti tineri de varsta lui.

- La urma urmei nu‑i treaba mea si n‑ar trebui . mormai el destul de tare, cautandu‑si pipa si punga de tutun prin buzunare, oprindu‑se insa brusc cand observa mina intrebatoare cu care il privea secundul.

In ultima vreme i se intampla din ce in ce mai des sa vorbeasca de unul singur fara sa‑si dea seama. Alt semn al varstei. Oamenii se uita la mine din ce in ce mai ingrijorati. Oare a venit vremea sa renunt definitiv? Ofta din nou.

Nu mai avea energia de odinioara dar experienta si autoritatea sa in randul oamenilor erau inca de neinlocuit. Era obligat sa continue.

Zumzetul soaptelor ce plutea lenes pe puntea principala se sparse brusc, tulburand gandurile capitanului, cand secundul anunta:

- Ne apropiem de sistemul solar destinatie, capitane. Ar trebui sa incetinim viteza pentru a nu avea nici un fel de probleme cu Gardienii de Sistem, il avertiza el cu vocea celui care stie ca intervine intr‑un moment inoportun.

- Ce fel de probleme pot sa ne puna? Nu e doar un control de rutina? il chestiona mirat Angir pe capitan.

Tanarul se intoarse contrariat spre Birmaq dar acesta nu dadu nici un semn ca ar fi auzit interventia secundului sau intrebarile lui Angir.

In locul raspunsului asteptat, intrebari.

- Ai mai facut vreodata o astfel de calatorie? nu‑si putu infrange curiozitatea secundul.

- Nu, recunoscu simplu Angir.

- Si niciodata nu ti‑ai dorit? N-ai vrut sa vezi cum e acolo, afara? N-ai mai fost in nici un alt loc in afara de Sagius II? il bombarda secundul fara sa rasufle.

- E un interogatoriu cumva? se rasti Angir catre secund.

Capitanul interveni pentru prima data, impaciuitor, facandu‑i semn secundului sa‑si vada de treaba lui:

- Nici pe departe. Este doar curios. Nu ni se intampla prea des sa avem pasageri, ii explica el. Tu esti o exceptie notabila, la fel ca si curiozitatea lui de adineaori, se scuza el, incruntandu‑se apoi usor inspre secund.

- Exceptie notabila? intreba Angir cu o mina amuzata. Mi se pare normal de vreme ce ma aflu pe o nava comerciala si nu una de pasageri.

- Nu e totul atat de normal pe cat iti inchipui. Teoretic, oricine poate calatori prin spatiu daca doreste, insa practic, doar cei ce indeplinesc anumite conditii nescrise, reusesc acest lucru. Poti sa vrei sa pleci, asa, pur si simplu, dar tot asa de simplu ai fi refuzat sau si mai rau poti fi luat in observatie, ii raspunse cu o tonalitate sumbra Birmaq. Inclusiv daca alegi sa calatoresti cu o nava de pasageri, zambi el amar.

- Vrei sa spui ca pana acum am trait intr‑un fel de inchisoare mai mare fara sa‑mi dau seama de lucrul asta? il tachina Angir in continuare pe capitan.

- Esti pe aproape. Atata timp cat nu vrei sa pleci nicaieri si nu te intereseaza problema poti sa‑ti petreci intreaga viata fericit, acolo unde ai inceput‑o. Nestiutor dar fericit. Ca un detinut care nu‑si cunoaste conditia. Prizonierul dintr‑o inchisoare stie ca e retinut acolo si ca nu poate pleca. E pazit de gardieni, are in fata gratiile celulei. Si mai presus de toate e vinovat de ceva. Tu probabil nu ai avut acest sentiment, nu?

Angir clatina din cap raspunzand negativ la intrebare. Amuzamentul inca i se mai citea in priviri dar dupa raspunsul dat de Birmaq isi dadu seama ca acesta vorbeste cat se poate de serios. Discutia promitea sa ii dezvaluie cateva necunoscute cu care se luptase de la inceputul acestei ciudate calatorii. Cu atat mai bine.

Totusi nu reusise inca sa se dumireasca unde vrea sa ajunga batranul. Acesta continua sa se explice:

- Inchipuieti o colivie mai mare cu niste zabrele invizibile. Pasarea dinauntru nu constientizeaza ca e inchisa. Si chiar daca se loveste de gratii de cele mai multe ori nu‑si da seama de rostul lor.

- Cum e posibil asa ceva? intreba contrariat tinarul.

Sa fie oare atat de ignorant pe cat pare? Sau e doar un joc de‑al lui? Birmaq nu dadu curs niciuneia dintre intrebarile nerostite, pregatindu‑se doar sa‑i ofere o explicatie exacta si succinta a modului in care decurgeau lucrurile:

- Ai auzit de Compania de Transporturi si Comunicatii presupun, nu? relua el.

- Cred ca am auzit de ei.

- Asta‑i numele cel mai frecvent folosit. De obicei poarta denumiri diferite in locuri diferite. Tocmai pentru a nu trezi banuieli. Dar de fapt toate reprezinta una si aceeasi afacere sau cum vrei tu s‑o numesti. Si fara nici un echivoc, continua el, modul in care cei de la CTC inteleg sa‑si gestioneze treburile in domeniu miroase de la departare a putere discretionara. Detin monopolul absolut in domeniu si controleaza cu strictete spatiul, dar pana la a sanctiona drastic orice fel de abatere asa cum inteleg ei s‑o faca . cam asa stau lucrurile .

Angir nu spuse nimic incepand sa perceapa gravitatea spuselor capitanului.

- Intreaga Federatie nu e altceva decat o blestemata de inchisoare, izbucni brusc batranul, atragand atentia tuturor.

Infrunta rand pe rand privirile aruncate asupra lui continuand apoi mai linistit:

- Intelegi acum ca o sa trebuiasca sa le dam o explicatie pentru omul in plus, adica pentru tine, daca o sa te observe la bord. Si nu ar fi bine pentru nimeni. “Explicatie” e un surogat pentru metodele lor de chestionare, incheie el cu un aer mohorat.

Asta era deci problema. Toata tacerea asta din jurul meu incepe sa prinda contur in sfarsit.

- Dar am inteles ca formalitatile mele trebuiau sa fie gata pana la plecarea navei, altfel n‑as mai fi fost acum aici. Mi s‑a spus ca nu exista nimic mai simplu decat asta, incerca el o explicatie linistitoare. Macar Poha m‑a avertizat ca voi fi pe picioarele mele foarte curand.

Birmaq isi intoarse privirea catre secund, fara a‑i mai raspunde tanarului, si ii spuse agasat:

- Eu o sa‑l duc de aici pe Angir pentru a‑l feri de privirea si intrebarile inopinante ale Gardienilor. Preia comanda si pregateste‑te pentru formalitatile de control.

- Am inteles, capitane.

Ridicandu‑se greoi din fotoliu se intoarse catre Angir care privea in continuare intrebator la el:

- Vino cu mine. Vei sta ascuns in compartimentul meu de dormit pana dupa plecarea lor. Ajunge doar o simpla banuiala din partea Gardienilor pentru a ni se refuza trecerea mai departe iar eu exact de asta nu am nevoie.

Nici nu iesisera bine din sala de comanda si Angir deschise subiectul care‑l framantase de fapt pana atunci:

- Cum e capitane? Poti sa‑mi spui mai multe lucruri despre ea? spuse el incetinindu‑si pasii.

- Despre . ea? Nu inteleg la ce te referi! veni raspunsul dupa o pauza scurta, rastimp in care Birmaq se opri dea binelea uitandu‑se foarte mirat la interlocutorul sau.

- Despre Terra! Nu intr‑acolo ne indreptam? relua discutia Angir insufletindu‑se brusc. Am auzit ca nu ai fi la prima calatorie spre Pamant si speram sa aflu cate ceva de la tine caci pe Sagius II nimeni nu stie nimic. Pana si Baza Centrala de Date a Federatiei nu are decat cateva informatii nesemnificative cu privire la ea.

Un noian de ganduri si intrebari se abatu asupra capitanului odata cu ultimele cuvinte ale lui Angir. Accesul in Baza Centrala de Date nu putea fi facut de oricine. Cum a ajuns pustiul acolo? Ce fel de informatii cauta? Cu cateva momente in urma spuse‑se ca nu parasise niciodata Sagius II. Si chiar daca primise informatiile de la altcineva tot aparusera destule semne de intrebare care sa‑l faca circumspect. Cu toate asigurarile date de Poha, cateva lucruri simple trebuiau puse cap la cap si lamurite inainte de a mai oferi orice fel de informatii acestuia.

Se putea ca tinarul sa nu fie nimic mai mult decat ceea ce pretinse‑se ca este. Sau dimpotriva. Se putea ca sub aparente sa se ascunda si altceva. Naivitatea afisata, falsul interes, manifestat atat cat trebuia, fata de securitatea tuturor in ceea ce priveste Gardienii sau acum Terra, puteau fi doar manevre menite sa‑i distraga atentia. Nici acum nu stia sigur ce hram poarta Angir. Se linisti insa putin la gandul ca in ciuda simtamintelor pe care tanarul i le crea, atentia si judecata nu ii erau afectate prea mult de acestea. Sau poate devenise el paranoic. Nu mai era sigur de nimic.

- De ce crezi ca nu as fi la prima calatorie spre Terra? il intreba el.

- Oamenii tai mi‑au spus ca faci curse regulate pe aici. Si cred ca si preaonorabilul Poha a mentionat ceva. Nu am vrut sa par indiscret dar cind le‑am cerut sa‑mi spuna cate ceva despre Terra mi‑au spus ca tu esti cel mai in masura sa‑mi raspunzi, deoarece cunosti cele mai multe lucruri. Si esti cel mai vechi pe ruta asta.

Au procedat aproape corect. Nu trebuiau sa ofere informatii mai mult decat era necesar, unuia despre care nu stiu mai nimic. Am sa le atrag atentia pe viitor asupra acestui lucru. Nu‑i nici o problema, continua el zambind. Ce fel de informatii ai vrea sa stii despre ea? mai adauga, hotarandu‑se sa i le ofere doar pe acelea seci, fara valoare, care nu l‑ar fi condus pe Angir prea aproape de activitatea lor in zona. Din fericire acesta veni in intampinarea gandurilor lui.

- Nimic extraordinar. Ceea ce vroiam sa aflu sunt doar cateva informatii generale, de genul celor care le‑ai gasi intr‑un ghid planetar obisnuit, daca exista asa ceva despre Pamant.

- Hmm . Nu stiu cat va conta pentru tine si nu vreau nici sa te descurajez sau sa te dezamagesc dar nu cred ca Terra este o alegere prea fericita pentru un voiaj. Chiar daca esti un cautator de artefacte, asa cum sustii, gandi el. Pentru mine nu este decat un loc unde nu mi‑ar place sa zabovesc prea mult. Poate tie iti va placea, la fel ca unora dintre oamenii mei, dar ma tem ca la timpul petrecut de ei aici au observat numai partea exotica a lucrurilor. In orice caz, primele impresii pe care o sa ti le formezi la fata locului o sa te edifice indeajuns. O sa vezi, ii raspunse cat se poate de evaziv capitanul, reluandu‑si mersul.

- Sunt de acord cu tine, zise tanarul alaturandu‑i-se. Am invatat sa‑i ascult pe altii dar niciodata sa nu privesc lucrurile prin ochii lor decat atunci cand nu am incotro sau cand vreau sa‑i cunosc mai bine, spuse el mirandu‑se de usurinta cu care isi dezvaluia gandurile in fata capitanului.

Birmaq continua sa mearga, tragand din cand in cand din pipa, rastimp in care Angir astepta rabdator. In cele din urma relua:

- Nu sunt prea multe de spus. Mai mult de jumatate din uscatul planetei este nelocuit sau nelocuibil. Bastinasii sunt risipiti pe restul Terrei dar nu formeaza aglomeratii umane foarte mari. Cea mai rasarita comunitate pamanteana nu depaseste in numar populatia unui habitus mediu de pe Sagius II. Terra nu mai e astazi decat o planeta in cadere libera . Istoria acestor locuri spune insa ca in trecutul indepartat ar fi fost o civilizatie infloritoare, ba chiar mai mult, ca de aici ar fi pornit Marea Aventura a Spatiului .

- Da, desigur, il intrerupse zeflemitor Angir. Nu cred ca este cazul sa ma confunzi cu cine stie ce turist dornic de informatii senzationale, capitane. Stiu ca fiecare planeta are istoria ei, mai mult sau mai putin intretesuta cu legende, dar inca nu am auzit de vreuna care sa sustina ca a fost la originea Marii Aventuri. M-am interesat mai indeaproape de aceasta problema. Cat despre istoria Pamantului, probabil sunt numai niste bazaconii istorice bune de spus vizitatorilor creduli, care chiar vor sa creada sideratiile astea.

- Istoria este mai mult decat vrei tu sa crezi, spuse capitanul. Poate pentru tine nu reprezinta decat niste evenimente demult trecute, care si‑au pierdut importanta astazi, dar care raman in memoria tuturor, accentua Birmaq, sau niste obiecte prafuite uitate printr‑un muzeu, dar intr‑un fel, fara ea, existenta noastra s‑ar abrutiza in neant. In timp, am uita unii de altii, ne‑am inchide in noi, si in locul Federatiei de astazi am avea probabil doar o multime de lumi atomizate, necunoscute una alteia, fara viitor si fara trecut. Cu toate ca si acum ar exista loc pentru mai bine

- Modul acesta de a vedea lucrurile mi se pare putin cam exagerat si pesimist, replica Angir de data aceasta cu toata seriozitatea.

- Da, dar ai inteles ceea ce am vrut sa‑ti spun. Nu toate lucrurile sunt apreciate la adevarata lor valoare.

- Uiti capitane ca am o pregatire in domeniu

Birmaq se opri scotand dintr‑un buzunar o cutiuta plata pe care o scutura lasand sa se auda un zgomot infundat:

- Ce vezi?

- O cutie rosie.

- Iar eu una albastra, replica el intorcand cutiuta pe cealalta parte. Vezi, fiecare poate sa vada doar o anumita parte, niciodata intregul chiar daca pretinde acest lucru. Asa e si istoria. O cunoastem doar partial si subiectiv. Suntem subiectivi pana in cele mai marunte afirmatii. Chiar si cei care o mai studiaza, spun ei la modul obiectiv, sunt asemenea noua. Istoria insa este dincolo de subiectivism sau obiectivism, ea pur si simplu este. La urma urmei ea este cea care ne studiaza pe noi. Mi‑ar place sa pot inversa rolurile. Si, scutura el cutiuta lasand sa se auda din nou zgomotul infundat, oricum sunt putini aceia care reusesc sa arunce o privire inauntru.

Angir paru sa mediteze la cele spuse de capitan vru sa spuna ceva dar se razgandi. Acum o detesta iar dupa cateva momente ii ia apararea. Planeta asta devine, cu cat ne apropiem din ce in ce mai ciudata.

Dupa cateva minute se oprira in fata unei usi care se deschise silentioasa in fata lor. Intra inauntru, iscodind cu ochi curiosi intreaga incapere. Nimic deosebit. Dimpotriva putea spune ca ocupantul ei ducea o viata austera.

- Am ajuns, spuse capitanul. Ramai aici pana voi trimite pe cineva care sa te anunte ca totul este in regula.

Dadu sa plece, apoi se intoarse cu o fata ganditoare catre tanar care inca mai statea in cadrul usii:

- Era sa uit cel mai important lucru. De ceea ce trebuie sa tii seama in primul rand pe Terra este rolul extraordinar pe care‑l joaca religia. O sa‑ti dai seama de asta in momentul in care‑i vei cunoaste pe Slujitori, preotii ce oficiaza in templele locale.

Isi aprinse pipa si cu capul invaluit de unduirile fantomatice ale unui norisor de fum aromat pleca agale catre punte. Discutia cu Angir ii reaminti imprejurarile ciudate in care isi facuse aparitia calatorul sau.

In tot rastimpul in care hoinarise prin cele mai negandite colturi ale spatiului, cum ii placea sa spuna, era pentru prima oara cand i se cerea un astfel de riscant si neobisnuit serviciu. Neobisnuit deoarece venea din partea unuia dintre cei mai importanti clienti ai sai, o persoana influenta, cu multe relatii, care si‑ar fi putut rezolva mult mai usor problema fara sa apeleze la serviciile lui. Riscant, fiindca obisnuia sa cantareasca bine lucrurile inainte de a lua o decizie iar acum intrase legat la ochi in toata povestea asta.

Era a doua oara cand o decizie luata in pripa avea sa‑i schimbe viata.

Intaia oara, ezitase framantat de nelinisti, intre a continua ca Independent si a lasa locul altuia. Era unul dintre cei care avusesera norocul sau ghinionul, nu putea sa‑si dea seama bine de asta, de a se numara printre Independenti. Initial avuse‑se de gand sa se retraga undeva - nici el nu stia prea bine unde - undeva unde sa nu mai simta la fel de acut trecerea timpului care incepuse sa se insinueze in trupul altadata puternic, apasandu‑l cu greutatea anilor. Ar fi vrut sa duca o viata tihnita, atat cat ii mai ramasese, dar i se oferise oportunitatea de a face contrabanda cu tutun. Sansa de a purta o ultima batalie cu timpul, cum o considerase el. Si acceptase fara a se gandi prea mult la urmari.

“Contrabanda” nu era decat un nume pompos, pe care‑l luase in deradere, pentru o actiune lipsita de orice fel de primejdii. Era, intr‑adevar o treaba facila, care se dovedise de cele mai multe ori plictisitoare, desi exploatarea si comercializarea tutunului erau interzise din timpuri imemoriale. Unii spuneau ca inainte chiar de plecarea primilor oameni in Marea Aventura a Spatiului. Dar ca dintotdeauna, existasera indivizi care isi facusera un mod de viata cu astfel de ocupatii interzise. Lui i se parea o slujba nici mai buna nici mai rea decat altele. Si cine sa tina cont de o lege arhaica?

Oricum din cate stia el si din cate ii spusesera Slujitorii, tutunul era aproape cu desavarsire necunoscut cu cateva exceptii minore: cele cateva planete, cu care facea contrabanda, izolate unele de altele. Daca mai punea la socoteala ca doar el si alti cativa se ocupau cu asa ceva, chiar nu avea de ce sa‑si faca griji prea mari. Riscul era mic insa exista.

A doua oara era acum. Ar fi refuzat cu siguranta, banuind ca exista ceva in neregula cu aceasta solicitare daca nu ar fi simtit undeva in inconstient, la vederea necunoscutului, ca existau anumite legaturi, fire ale destinului care invariabil aveau sa le uneasca drumurile si asta nu intamplator. Dar, isi spunea mai apoi oftand, acestea probabil nu erau decat dorintele unui batran ce visa cu ochii deschisi o intruchipare a unui fiu dorit, pe care l‑ar fi putut avea. Tot ceea ce realizase intr‑o viata tumultoasa nu putea inlocui lipsa unui fiu, lipsa devenita in ultima vreme o povara din ce in ce mai greu de purtat.

Nepot al capitanului - acesta era hramul cu care era investit cel mai des Angir. Aparitia lui avuse‑se darul sa scoata echipajul din amorteala obisnuita. Cele mai fanteziste idei cu privire la identitatea si scopul pentru care tanarul venise la bord circulau cu iuteala pe culoarele navei. Ba ca era un nepot al capitanului venit sa invete rosturile navigatiei pentru a prelua la retragerea acestuia cargoboatul, ba ca era un individ certat cu legea, care platise o suma considerabila pentru a se imbarca si a‑si face pierduta urma, astfel ca nimeni nu mai stia nimic sigur cine era cu adevarat misteriosul pasager. Nici macar el, care‑l adusese la bord nu stia prea multe desi incerca sa ascunda acest lucru.

Gandurile ii fura intrerupte neplacut pentru a doua oara in ultima jumatate de ora cand unul dintre difuzoarele incastrate undeva in perete parai sec:

- Avem probleme pe punte cu Gardienii, recunoscu el vocea ofiterului de serviciu.

II.

Locotenent‑gardianul Kaan pasea arogant si plin de importanta in urma celor patru membri ai echipajului de pe “Randunica” care‑l conduceau catre puntea principala de comanda. Cei cinci carnaciori ai mainii drepte, care‑i serveau drept degete, pipaira cu o oarecare infrigurare insigna micuta de metal pretios, simbol al autoritatii sale, agatata de piept, in timp ce ochiii inecati in grasime se oprira fugar pe chipurile celor doi subordonati care‑l urmau peste tot. Isi lasa un scurt ragaz sa se bucure de prezenta lor aici, desi stia ca deocamdata nu exista nici un motiv sa se teama de ceva. Simplul fapt de a‑i avea langa el insa, ca intr‑o haita, ii sporea increderea in sine si agresivitatea.

Subalternii, sau mai degraba valetii lui personali, in care avea toata increderea, intruchipau idealul in domeniu: o masa impresionanta de muschi care poseda o inteligenta invers proportionala. Erau doua creiere la fel de imobile ca o masinarie ramasa fara combustibil. Cei drept, matahalele reuseau totusi sa se hraneasca si sa se imbrace fara ajutor. Singurul lucru pentru care contau era obedienta totala de care dadeau dovada in fata lui. Prelungiri ale propriei vointe. Cine vroia sa stie in ce ape se scalda Kaan, trebuia sa‑i observe cu atentie gorilele. Erau oglinda lui personala. Iar acum, acestea erau agitate.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

De cand ii venisera ordinele de rigoare precum si informatiile adiacente de la Comandamentul General al Fortelor Militare Federate, in a carui subordine directa se afla, Kaan statuse ca pe jar. Rasucise problema pe toate partile, facand planuri peste planuri si chibzuind cum sa procedeze pentru a trage foloase maxime, fara ca nimeni sa afle ceva vreodata. Era o oportunitate rara, chiar unica, daca statea sa se gandeasca la ce periferie nenorocita a Federatiei se afla. Daca sunt baiat destept, si pe pulberea mea stelara ca sunt, nu pot sa stau si sa inchid ochii cand asa ceva imi trece pe sub nas. Amicilor de sus, mai mult ca sigur ca o sa le placa discretia si modul operativ in care am rezolvat problema. Cine stie, poate asta‑i ocazia mea de a pleca din cloaca asta, isi spunea adeseori in noptile albe.

De cele mai multe ori, de aici, viitorul lui devenea fantasmagoria unei vieti opulente in care se impleteau ascensiunea lui fulgeratoare, femei cu picioarele pana la gat, multa mancare si mai ales viciul lui creator, cum ii placea sa numeasca fumatul unui fauritor de vise.

Ii facea placere inca de pe acum jocul de‑a soarecele si pisica la care avea sa ia parte. Dincolo de toate, adica daca nimic nu i‑ar fi iesit asa cum o dorea, toata afacerea era o distractie pe care nu avea de gand sa o piarda in plictiseala cenusie care gravita pe langa el de cand sosise aici.

Tot asa, intre fumatul unui fauritor de vise si o masa copioasa cum numai el reusea sa ingurgiteze isi dete seama ca obtinerea de avantaje maxime presupunea si “apelarea” la creditele viitoarelor victime. Oricum, stia ca daca nu ar lua creditele pe care le‑ar gasi la bordul “Randunicii”, acestea s‑ar pierde odata cu distrugerea navei. In aceasta privinta ordinele erau clare: trebuia sa‑l retina pe pasagerul clandestin, apoi, dupa ce nava intra in categoria prafului stelar, urma sa‑si transporte prizonierul pe Terra si sa‑l predea Slujitorilor. Restul nu‑l mai interesa. Ar fi trebuit sa se preocupe mai mult de treaba asta deoarece era sectorul lui dar pur si simplu ceva ii spunea ca aici nu trebuie sa‑si bage nasul. Simtea pe sira spinarii frisoane numai la gandul ca avea sa dea ochi cu Slujitorii. Renumele lor ii precedase cu mult in zona.

Nu reusise sa se dumireasca pana acum de ce erau asa interesati cei de la Comandamentul General al Fortelor Militare Confederate de acest individ. N-au folosit nici un cod de prioritate pentru el si totusi mi s‑a interzis sa intreprind altceva in afara ordinelor. In aria mea de jurisdictie. In propria mea arie de jurisdictie!

Pufni pe nas, infuriat de propria‑i neputinta, ceea ce ii facu pe cei doi subalterni sa se incrunte si ei. Insa numaidecat consolarea isi facu aparitia in mintea lui: dar daca ultimele zvonuri pe care le‑am auzit nu sunt numai niste simple zvonuri atunci problemele mele sunt ca si rezolvate. Daca Federatia se va angaja impotriva Independentilor atunci lucrurile devin clare. Pentru ca Birmaq este un Independent. Inca viu. Dar nu pentru mult timp. Iar eu am fost ales sa declansez totul. Hmmm Asa s‑ar justifica si ordinele primite

Inainte de a intra pe puntea principala de comanda, se imbarbata pentru ultima oara, ca si cum ar fi fost pus in fata unei dileme morale in care era dificil sa alegi. Cateva credite in plus oricum nu strica nimanui, aprecie cu cinism in timp ce procesiunea care‑l aduse se opri iar el isi facu intrarea.

Secundul Darius, tanar, scund si cu o piele neagra ca abanosul, inainta cu mana la piept, in semn de salut, indata ce Kaan, cu un zambet unsuros pe buze, aparu in cadrul unuia dintre cele trei culoare de acces spre puntea navei. Se opri insa brusc cu sentimentul ciudat ca avea in fata un necunoscut. Nu se considera o fiinta paranoica dar parca se produsese o metamorfoza a locotenentului‑gardian Kaan, fata de persoana pe care o cunoscuse pana atunci. Il stia pe acesta limitat la lacomia lui iar acum ii citi pe fata cu surpriza, siretenie, ura si inca ceva, ceva ce il trimitea cu gandul la o sentinta irevocabila. Nu desconsiderase pana atunci Gardienii de Sistem dar nici nu se gandise ca ar putea avea probleme chiar din partea unora de genul lui Kaan. Dadu la o parte indoielile punandu‑le pe seama oboselii si a prezentei lui Angir la bordul navei si se pregati sa rosteasca cuvintele oficiale ale salutului, cand Kaan i‑o lua inainte:

¾ Cum merge negotul cu Terra? Ies ceva credite? aborda el subiectul, sigur de sine si fara nici un pic de diplomatie. Pret de cateva clipe ochisorii lui mici si porcini se plimbara jur‑imprejurul salii iscodind dupa rebel. Numai figuri cunoscute. Nici nu se asteptase sa‑l gaseasca in comitetul de primire.

- Treaba merge destul de bine, raspunse evaziv secundul, acum fiind ferm convins ca ceva s‑a intamplat. Kaan nu avea deloc aptitudini cameleonice.

- Chiar exista cineva care sa fie interesat de obiectele astea de artizanat pe care tot spuneti ca le carati de aici?! se mira Kaan cu o nuanta aproape batjocoritoare urmarind atent figura secundului.

- Exista si amatori si colectionari pasionati care vor sa aiba artefactele aduse de noi de pe Terra, locotenente.

Niciodata nu vazuse vreun Gardian care sa omita protocolul. Iar modul de exprimare al lui Kaan era mai mult decat suficient ca sa‑l puna in garda. Observa oricum cu multumire cum unul din oameni disparuse din sala, undeva in spatele Gardienilor. Capitanul avea sa fie avertizat. Singurul lucru care ii mai ramasese de facut era sa‑i tina de vorba pana ce sosea acesta. Cu o asemenea incarcatura la bord nu‑si putea permite sa fie el cel care sa declanseze un scandal intre Confederatie si Independenti. Spera ca Birmaq sa faca fata situatiei.

- Stii, odata capitanul Birmaq mi‑a aratat o chestie de genul asta, relua Gardianul. Pe pulberea mea stelara, era ingrozitoare. Era o statueta, un individ mascat ciudat cu un cutit intr‑o mana si cu niste organe in cealalta. Mi s‑a facut un rau atunci de n‑am putut mai bine de o saptamana sa mananc pipota. Vrei sa spui ca si pentru asa ceva aveti cumparatori? il sicana Kaan.

Cuvintele aruncate de locotenent‑gardian adusera o tresarire nervoasa pe fata secundului. Kaan insa nu observa efectul celor spuse de el, iar replica veni destul de prompt:

- Daca nu ni s‑ar cere, nu am mai duce asa ceva, spuse Darius. Fiecare cu propriile lui ciudatenii. Atat timp cat monstruletii de care vorbeai sau mai stiu eu ce, imi aduc credite, pe mine nu ma intereseaza la ce‑i folosesc sau de ce unii sunt pasionati de asa ceva, conchise el.

- Desigur, nici eu nu am habar si sincer, nici nu ma intereseaza prea mult. Numai ca nu am putut sa nu observ ca de la o vreme sunteti aproape singurii care mai treceti pe aici, asa ca ma miram si eu ca planeta asta mai e buna la ceva. Mie mi se pare a fi doar o ascunzatoare perfecta, adauga el zambind malitios.

Raspunsul pe care secundul se pregati sa‑l dea ii muri pe buze cand capitanul Birmaq tragand dupa el ceata valuroasa care iesea din pipa intra pe punte. Se intoarse catre el si cu un gest discret, un semn de avertizare asupra locotenent‑gardianului, pe care capitanul dadu de inteles ca‑l receptionase, se intoarse la locul lui.

Kaan urmari cu un zambet subtire reflexele argintii ale lucsilor care scaldau intr‑o lumina calda teasta plesuva a capitanului. Privindu‑l cum se apropie avu senzatia unei placute moleseli scurgandu‑i-se prin oase ba chiar i se paru ca simte plasa care ii cuprinde mintea intr‑o dulce imbratisare .

Fir‑as pe toti demonii stelari, batranul fumeaza un fauritor de vise! se blestema in gand Kaan. Ii trebuira cateva clipe de reculegere, pana sa‑si revina din uluiala care‑l tintui‑se locului, dupa care o activitate febrila ii cuprinse mintea. Daca cumva capitanul mai are pe nava stocuri de fauritor de vise? Cum aflu lucrul asta? Si daca exista stocuri, cum sa pun mana pe ele si in acelasi timp sa distrug si nava? Blestemele la adresa intregii Confederatii si pentru toti superiorii lui care‑i pusera in subordine doar nave de lupta si nici macar cel mai hodorogit transportor spatial se involburau in el, salbatice dar mute, rascolindu‑l. Apoi, tot asa cum aparuse, furtuna se linisti deodata, brusc. Gasise. Cu o grimasa rautacioasa pe chip murmura: si acum sa ne facem datoria

Birmaq recepta, destul de nedumerit, al doilea avertisment pe care i‑l trimise secundul. Ii facu semn sa se linisteasca, dupa care isi intoarse privirea spre Kaan. Astfel putu sa observe in decurs de cateva momente, destul de bine reliefat in mimica fetei, toate starile prin care acesta trecu. Doar ochii lui hipnotizati ramasesera lipiti de . privirea capitanului incepu sa coboare intr‑un mod comic undeva inspre varful propriului nas unde‑si gasi fumegand usor pipa .

Daca statea sa se gandeasca bine, cu exceptia echipajului, erau putini cei care il vazusera fumand pipa. Dintotdeauna considerase interzicerea tutunului si a tot ceea ce tinea de el drept o lege caduca. Si ca in mai toate cazurile de acest fel, in care legi de demult supravietuisera, nimeni nu stia cum, ele devenisera in timp doar niste reglementari relicva, de cele mai multe ori absurde sau cel mult amuzante, ce ar fi trebuit sa dispara. Poate ca atunci cand ele aparusera, se intamplase din cauza unor necesitati generale sau poate folosisera doar celor care o elaborasera, acest lucru nu avea cum sa‑l afle, tot ceea ce stia era ca ele nu‑si mai aveau rostul peste veacuri. Nimeni nu putea sa‑i argumenteze ca facea parte din genul acela de legi pe care un carmuitor intelept le ia pentru binele poporului sau si care‑si pastreaza in timp, nealterat, scopul nobil pentru care aparusera. Iar aceasta lege nu era singura, mai erau multe altele ca ea. Se intrebase si el de exemplu, de ce trebuia ca CTC-ul sa aiba monopolul comunicatiilor si transporturilor? Sau de ce doar cei ce au matricola Breslei Negustorilor si Comerciantilor au dreptul legal sa faca comert cu orice si oriunde pe intinsul Confederatiei? Era cum nu se poate mai adevarat ca aceste monopoluri existau de foarte multa vreme sau cel putin el nu gasise pe cineva care sa‑i poata vorbi despre nasterea lor care precedase, spuneau unii, chiar si aparitia Confederatiei. In afara celor cateva organizatii de genul CTC-ului care practic controlau intreaga viata a Confederatiei, doar Independentii puteau sa se miste cat de cat mai liber, dar si ei intre anumite limite.

La inceput luase lucrurile asa cum erau deoarece i se spusese ca asa e bine si ca asa si trebuie sa fie. Cand vezi lucruri si fapte de la distanta - percepute ca niste imagini atrofiate sau ca niste idei opace - de propriile‑ti simturi sau de ratiunea neinteresata, nu le acorzi nici cea mai mica importanta. Vin, trec iar apoi sunt uitate cu repeziciune, sau in cel mai bun caz, inmagazinate intr‑un colt inaccesibil al memoriei. Dar mai tarziu isi daduse seama ca era o lege care favoriza doar CTC-ul si ca el isi putuse da seama de lucrul acesta datorita faptului ca inca se mai numara printre Independenti. Pentru cineva care nu avuse‑se pana atunci de‑a face in mod direct cu ei probabil ca era un lucru absolut normal, altfel nu‑si putea explica lucrurile.

Iar acum sta in fata lui Kaan, unul din reprezentantii, chiar daca nu directi, ai CTC-ului, incapabil sa scoata o vorba, ca un vanat hipnotizat de privirea pradatorului, stiind ca a fost prins calcand pe bec din cauza unei tampenii. Era o greseala sa creada ca tocmai Kaan, un Gardian de Sistem care avea in grija singura planeta unde crestea aceasta planta, habar n‑avea de existenta legii tutunului, ca nu stia ca il prinsese pe capitan in flagrant, ca si cum ar fi picat atunci de niciunde la bordul navei, chiar daca la urma urmei nu era vorba decat de o mare prostie atat din partea lui cat si din partea celor care nu avusesera grija ca legea sa dispara atunci cand ar fi trebuit.

Gandurile care‑i traversau vertiginos prin minte, se lichefiara apoi brusc, transformandu‑i-se in broboane mari de sudoare care incepura sa‑i alunece copios pe tample si pe frunte. Incerca sa se impotriveasca sentimentului de nesiguranta care ii urca odata cu sangele prin vene amestecandu‑se chinuit. Inutil. Era sfarsitul. Si‑l inchipuise in multe forme dar niciodata asa. Simti ca nu mai poate actiona in nici un fel. Era ca si cum se pregatea sa capitulaze inainte de inceperea luptei. Iar Kaan castigase dreptul la prima mutare in acesta batalie fara sa miste un deget.

Acesta, in loc sa declanseze un atac direct, asa dupa cum se astepta capitanul, incepu sa‑si hartuiasca victima sigur pe el:

- Ce se intampla cu tine capitane? Cumva iti este rau? ii sugera Kaan cu un ranjet sardonic pe post de ingrijorare.

Birmaq incerca sa schiteze un zambet neglijent dar tot ceea ce reusi sa afiseze fu o grimasa inghetata, ceea ce‑l determina pe locotenent‑gardian sa‑si continue tirada:

- Sa nu‑mi spui ca este din cauza mea? Chiar asa de mult te bucuri sa ma revezi? Vazand ca Birmaq este inca in stare de soc si nu are nici o reactie Kaan strabatu din cativa pasi distanta care‑l separa de capitan, ii lua pipa din gura si incepu sa o studieze cu o mirare perfect simulata:

- Ciudat obiect . este un artefact pamantean, nu? Chiar vorbeam despre asta cu secundul tau. La ce iti foloseste? intreba el. Lasa‑ma sa ghicesc dar nu acum. Sa rezolv prima data principala problema pentru care sunt aici si apoi o sa vad cat de bun negustor esti capitane cand o sa‑ti negociezi propria viata. Daca totul o sa mearga la fel de usor ca si pana acum, cu siguranta ca nu o sa mai am parte de nici o distractie. Sper sa misti ceva pentru ca altfel nu mai are nici un rost sa taraganez lucrurile . Mi‑ar place sa spun ca este doar controlul de rutina pe care trebuie sa‑l efectuez, conform indatoririlor pe care le am, pe orice nava care trece prin zona, indiferent ca este un vechi client ca tine sau dimpotriva cineva care este pentru prima data in zona, zise el adoptand un ton semioficial in timp ce degetele‑i mangaiau febril contururile pipei, insa cred ca stii si tu la fel de bine ca lucrurile nu stau chiar asa.

- Nu am nici o idee la ce te referi, reusi sa articuleze primele cuvinte capitanul. Nu am incalcat nici o lege a Confederatiei si nu avem de gand sa sfidam in vreun fel Confederatia, mai spuse el.

- Nici nu cred ca vei reusi vreodata lucrul asta. Nu aveti forta necesara pentru asa ceva. Sfarsitul Independentilor se apropie, ii replica Kaan. Adevarata ordine isi va relua in sfarsit locul in Confederatie. Toti cei ca tine vor disparea odata pentru totdeauna. Iar noi vom putea actiona asa cum vom crede de cuviinta. Da, poate ca aici in ceea ce fac eu va fi inceputul sfarsitului Independentilor. Iar eu voi sti sa culeg laurii care mi se cuvin, isi freca el in gand palmele de bucurie. Capitane, sa nu ne mai ascundem dupa degete. Aduce‑ti rebelul pe care‑l ascundeti si poate nu am sa indeplinesc in totalitate ceea ce‑mi cere regulamentul in asemenea situatii.

Secundul Darius interveni pentru a mai castiga timp si pentru a‑i da ragaz capitanului sa‑si revina:

- Nobile locotenet‑gardian Kaan, folosi el traditionala formula de adresare, ne cunosti de prea mult timp pentru a sustine asemenea lucruri. Stiti doar ca noi nu ne ocupam de asemenea treburi. Castigam bine de pe urma comertului si nu ar avea rost sa ne riscam pielea doar de dragul aventurii. Corectati‑ma daca gresesc capitane, isi indrepta el privirea catre Birmaq.

Ultima replica a lui Kaan avu efectul unui dus rece pentru capitan. Nu ajungea ca locotenent‑gardianul il prinsese incalcand legea dar mai stia si de existenta lui Angir pe nava. Daca Angir fusese etichetat rebel stia ce va urma pentru acesta. Iar cu moartea lui nu era de acord si se pregati sa lupte pentru viata acestuia in primul rand iar apoi pentru sine, pentru nava si echipajul lui. Statu‑se pana atunci imobilizat avand impresia ca el si toti din imprejurul sau se aflau intr‑o cutie de sticla iar de undeva de sus ochi nevazuti urmareau totul cu detasare. Ca niste papusi vii care se miscau dupa vointa unui papusar fara a fi nevoie de nici un fel de sfoara:

- Nu exista nici un intrus pe nava. Despre rebeli nu poate fi vorba nici atit. Imi cunosc bine oamenii, eu i‑am ales, si niciunul dintre ei nu a nutrit vreodata ganduri ascunse impotriva Confederatiei. Am ajuns sa ma gandesc la el ca la fiul meu. Chiar am o problema. Daca scap cu fata curata de aici ma voi retrage. Asta e prima si ultima promisiune pe care mi‑o fac si pe care am de gand sa o tin.

- Aparatele de la bordul statiei de control nu ma mint niciodata, capitane. Si ele au detectat o persoana in plus fata de lista de plecare primita. Stiai sau nu de lucrul acesta? Daca neaga in continuare o sa‑mi faca placere sa‑i vad fata cand o sa scot asul din maneca.

- Asta era problema Kaan? O masinarie a detectat o prezenta in plus fata de lista oficiala pe “Randunica” si tu ai impresia ca ai de‑a face cu cine stie ce rebel important ascuns aici? Masinile mai pot sa si greseasca, locotenente. Sau poate unul din oamenii tai ti‑a transcris gresit datele. La asta nu te‑ai gandit, nu? Iti admir spiritul cu care iti faci datoria dar pe nava asta nu‑i loc de nici o neregula. Poate reusesc sa‑l duc de nas. La un control de rutina Angir nu va fi descoperit. La urma urmei nu‑i un lucru imposibil. Datele despre numarul echipajului au fost receptionate de cei de pe statie asa cum trebuiau. Bine ca nu stie ca “Randunica” este imuna impotriva aparatelor lui. Daca as sti cu siguranta de unde a primit el informatia asta .

- Capitane, il cunosti pe preonorabilul Poha, nu? Chiar tu mi‑ai spus ca e unul dintre clientii tai.

- Sigur ca‑l cunosc.

- Si din cate arata actele de drum, ultimul transport de artefacturi lui i le‑ai livrat nu‑i asa?

- Da.

- Iar de acolo nu ai mai facut nici un fel de opriri pana aici. Corect?

- Corect. Dar nu vad rostul interogatoriului asta.

- Nu e vorba de nici un interogatoriu. Dar ai cazut in propria‑ti plasa. Din cate scrie aici, spuse el scotand din buzunar o micuta placa‑misiva, preaonorabilul Poha a declarat autoritatilor, ca te‑a rugat sa‑i faci acest mic hatar. Nu a fost prea cooperant, la inceput, dar pana la urma a fost convins sa‑si marturiseasca pacatele. Deci nu mai are nici un rost sa mai minti, conchise el. Acum sa te vad ce‑si poate pielea, capitane. O sa‑mi rezerv bilet de plecare imediat ce termin cu tine.

Birmaq stiu ca nu poate verifica cele spuse de locotenet‑gardian atata timp cat placa‑misiva nu‑i era adresata lui. Dar nu asta era important. Acum aflase de unde vin informatiile lui Kaan. Preaonorabilul Poha . Povestea asta cu Poha e cusuta cu ata alba. Puteau sa gaseasca ceva mai inteligent. Poha e prea puternic pentru ca cineva sa‑i poata face probleme. Si oricum ceva nu se leaga. Ori Angir este un rebel asa cum zice Kaan si atunci si preonorabilul Poha este implicat in luptele de pe Sagius II ori pur si simplu Kaan nu este decat o rotita intr‑un angrenaj mai mare si el habar n‑are de lucrul asta.Ultima explicatie este cea mai plauzibila. Iar eu sunt aidoma lui Kaan, o alta rotita care nu‑si cunoaste utilitatea. Sau care nu si‑a cunoscut‑o. Pentru ca acum imi sunt destul de clare anumite lucruri. Eu trebuia sa‑l transport pe Angir la locul de destinatie Iar acum sunt pe punctul de a fi indepartat maurul si‑a facut datoria, maurul poate sa plece. Sau mai degraba sa moara. O sa mai incerc o ultima carte. Daca nu, va trebui sa‑l omor pe Kaan, iar apoi Spatiul cu mila .

- Exista o persoana in plus fata de lista de plecare, admise Birmaq in cele din urma, un pusti, dar nu stiu de unde ai scos povestea asta cu rebelul. Pustiul este cel mai nevinovat dintre toti, incerca el sa‑l induplece pe Kaan. Nu poate fi considerat nici macar un pasager clandestin. Preaonorabilul Poha mi‑a spus ca este o ruda de‑a lui care este prea tanara pentru a se inscrie in randurile Flotei Confederate si de aceea m‑a rugat sa‑l initiez in ale navigatului, iar eu nu aveam de ce sa‑l refuz. Asta fiindca preaonorabilul m‑a asigurat ca va rezolva in cel mai scurt timp actele de drum ale pustiului. Numai timpul nu ne‑a permis sa mai asteptam rezolvarea acestei chestiuni.

- Ai incercat sa verifici cele spuse de individul asta, Poha? il chestiona Kaan. Doar nu esti atat de naiv sa crezi tot ce ti se spune, nu? Sunt sigur ca el ti‑a ascuns adevarul. Angir este cu siguranta un rebel.

- Sau poate modul in care a fost ajutat sa coopereze cu autoritatiile l‑a facut sa marturiseasca lucrurile acestea, ii raspunse Birmaq extrem de taios. Nu poti stii niciodata care este adevarul.

- Oricare ar fi adevarul eu am niste ordine de indeplinit, il lua gura pe dinainte pe Gardian. Aduce‑ti‑l pe rebel. Pe pulberea mea stelara, sunt un dobitoc de buna voie si nesilit de nimeni, se injura el de unul singur.

- Sunt sigur ca vom gasi o cale de rezolvare care sa ne multumeasca pe amandoi, spuse pe acelasi ton capitanul. Trebuie sa‑l momesc cu ceva. Daca e nevoie cu propria lui moarte. Amenintarea poate fi la fel de valabila ca ispita. De ce oare intarzie atat oamenii mei?

- In privinta razvratitului nu poate fi vorba de nici o negociere, ii raspunse Kaan. Ordinele primite sunt foarte stricte, recunoscu el. Dar in ceea ce te priveste pe tine, capitane am putea purta o mica discutie

Lacomia i se lafaia in priviri dar asta nu‑l mai interesa acum. Ii avea pe toti la mana si nici o piedica nu‑l mai putea opri. Era aproape de reusita. Trebuia doar sa intinda mana si visul va deveni realitate.

- Totul este negociabil, chiar si viata ta, il trezi vocea uscata a capitanului. Ai venit aici pe o pozitie de forta, crezand ca vei avea totul dar te‑ai inselat. Acum discutam de pe pozitii egale, dupa cum poti sa observi.

Un zgomot surd, venind din spatele sau insoti ultimele cuvinte ale capitanului. Kaan se intoarse la timp pentru a vedea cum cele doua gorile se prabusesc la podea ca secerate. Coridorul pe care intrase adineaori era acum blocat de cei care‑i neutralizasera paznicii.

- Nu pot sa cred ca ameninti o oficialitate a Confederatiei, isi sumeti capul Kaan, cu un tremur de furie necontrolat. Este cea mai mare greseala a ta si, cred eu si ultima.

- De fapt, din toata afacerea asta tu ai iesit in pierdere, continua Birmaq cand Locotenent‑gardianul isi intoarse privirea din nou spre el. Nu ma mir ca ai fost trimis aici si nu in alta parte, aprecie ironic. Nu stiu care din noi doi este mai ghinionist

Sagetile aruncate isi atinsera vizibil tinta. Descumpanirea si furia se citeau pe fata locotenentului.

- Intr‑un joc ca acesta e nevoie de doi participanti, relua Birmaq. Nici macar nu te‑ai gandit cum am sa reactionez. Trebuia sa‑ti dai seama ca, fara Angir, in ochii Confederatiei, nu valorez nici cat un deseu.

O liniste incordata isi gasi locul, pret de cateva momente, intre privirile celor doi. Timpul insusi parca se scurgea mai incet pentru a da tuturor un ragaz de evaluare a situatiei. Cel care rupse tacerea fu tot capitanul Birmaq:

- In fine, cred ca a venit timpul sa ne asezam la masa negocierilor. E cea mai buna solutie, crede‑ma. Iar oferta pe care am sa ti‑o fac este avantajoasa pentru ambele parti. Propunerea mea este ca tu sa te intorci inapoi, si sa raportezi ca inca nu am trecut prin zona. Ca si cum nimic nu s‑ar fi intamplat. Noi, te vom lasa sa pleci, in schimbul promisiunii tale de a ne putea urma drumul. Ce zici? Avem o intelegere?

Insotind un scrasnet furios din masele, falcile Locotenent‑gardianului incepura sa tremure ca o piftie. Cu un pocnet sec, pipa pe care o tinea in mana se rupse in doua. Nu fuse‑se niciodata un om al ideilor, cu atat mai putin al negocierilor, actiunea ii venea ca o haina facuta la comanda. Acum avea parte de actiune, asa cum isi dorise, numai ca o tinu‑se intr‑un lant de greseli din momentul in care pasise pe nava. Niciodata nu se gandise ca cineva ar indrazni sa se atinga de un reprezentant al Confederatiei. Trebuia sa distruga nava, lucru care ii era cum nu se poate mai la indemana, insa ar fi insemnat sa dispara si el odata cu ea. Si cu rebelul. Nu ca si‑ar mai face griji din aceasta pricina sau de neindeplinirea ordinelor din moment ce si el ar fi disparut. Dar planurile lui si visele lui toate incepura sa se destrame ca o tesatura uzata de timp.

Parca ghicindu‑i gandurile capitanul i se adresa intelegator:

- Si eu daca as fi ajuns in situatia ta, primul lucru pe care l‑as fi planuit ar fi fost cum sa parasesc cotlonul asta de spatiu uitat de toti. Dar un prea mare entuziasm nu poate sa compenseze decat partial greselile facute. Am imbatranit eu, poate, dar nu sunt o prada usor de digerat

- Oferta ta este este inacceptabila, ii raspunse balbait Kaan.

Incepu sa respire intr‑un ritm greoi si sacadat ca un animal haituit. Fata i se inrosise din cauza nervilor, iar transpiratia ii curgea in paraiase pe fata buhaita, de parca tocmai terminase niste exercitii de gimnastica imposibil de realizat pentru cineva de gabaritul sau.

- Cred ca am intrat pe un fagas fara intoarcere, capitane, continua el. Prezenta ta aici este deja cunoscuta. Eu trebuie sa distrug nava, lucru care oricum se va intampla daca nu ma intorc intr‑un anumit interval de timp pe statie insotit de rebel. Dupa cum vezi joc cu cartile pe fata. Nu mai am nimic de pierdut sau castigat in momentul de fata, decat viata mea. Si daca o sa fie sa dispar, atunci macar sa fie intr‑un mod demn, la datorie.

Neasteptata criza de eroism a Locotenent‑gardianului il lua pe nepregatite pe Birmaq care se abtinu din greu sa nu izbucneasca in hohote de ras, desi, in situatia in care se aflau, numai de asa ceva nu ii ardea. Gardianul luase postura celui care nemaiavand alta iesire, accepta cu un fel de resemnare stoica, in acelasi timp bravand gratuit, un rol mai mare decat posibilitatile sale, pe care soarta i‑l rezervase.

- Cred totusi, ca nu este o situatie atat de imposibila pe cat pare la prima vedere, se auzi o voce noua.

Surpriza interventiei lui Angir, care intrase pe punte in timp ce toti ochii erau atintiti asupra lui Kaan si a capitanului fu si mai neasteptata, lasand pe toata lumea cu gura cascata, mai putin pe Gardian, care, nemaiputandu‑se stapani, se repezi amenintator inspre el urland cat il tinea gura:

- Nu se poate ca un putoi ca tine sa‑mi distruga viata! Te voi trage in jos odata cu mine!

Inainte ca cineva sa intervina, cu o iuteala nesteptata pentru gabaritul sau, Kaan se infipse cu mainile in gatul tanarului, care se afla singur pe latura opusa a puntii de comanda. Trei oameni reusira cu greu sa ridice tonajul devastator al Gardianului de pe trupul uscativ din fata sa. Inca mirat ca se ridicase de jos avand aceleasi dimensiuni, Angir se repeta:

- Situatia nu este atat de imposibila pe cat pare. Voi parasi nava impreuna cu Kaan si oamenii lui, iar dumneata, capitane iti vei continua calatoria in siguranta, se explica. Ii voi duce inapoi pe statie, arata el cu privirea catre reprezentantii imobilizati ai Confederatiei, intr‑un timp suficient ca sa‑ti asigure o distanta linistitoare fata de noi. Este singura solutie care ne permite tuturor sa ramanem in viata.

- Si cu tine ce se va intampla? Eu am ajuns aproape de capatul drumului insa tu ai tot viitorul in fata. Nu cred ca sacrificiul acesta iti va fi de folos in vreun fel in fata Confederatiei. Poate ca ar fi cazul sa lasi deoparte idealurile si gesturile nobile si sa fii mai pragmatic. Eu nu zic sa te debarasezi cu totul de ele dar acum chiar nu este cazul pentru asa ceva.

- Ai uitat capitane ca aici vorbim si de nava si de restul echipajului, cat despre idealuri, am renuntat de ceva vreme sa imi mai fac iluzii.

- Si atunci la ce te mai astepti de la viata daca nu ai idealuri si nici nu iti pasa prea mult de ea, dupa cum observ? incerca el sa‑l faca sa se razgandeasca.

Daca incerca sa‑l retina cu forta pe nava ingreuna si mai mult situatia. Nu avea nici un rost sa incerce sa il salveze cu forta. Pe de alta parte ii admira in secret curajul, uitandu‑se totodata compatimitor la el, stiind cat il va costa gestul lui tineresc. Confederatia nu se uita la varsta cand era vorba de astfel de probleme.

- Am renuntat sa ma mai gandesc la astfel de probleme. Daca nu le gasesti raspunsurile, fie ele bune sau rele, cat esti tanar, cu trecerea timpului nu vei mai fi in stare nici macar sa‑ti mai pui astfel de intrebari.

- Pai tu inca esti tanar.

- Mai degraba sunt obosit decat tanar. Este alegerea mea.

- Si atunci ce se va intampla cu tine mai departe? incerca o ultima data capitanul sa‑l convinga.

- Pot sa te asigur ca nu are rost sa iti faci griji pentru mine. Ma voi descurca intr‑un fel sau altul, adauga el cu un zambet misterios.

Se parea ca Angir gasise solutia convenabila tuturor, dar nimeni de pe “Randunica” nu se gandea la altceva decat daca Angir putea sa faca fata cu adevarat situatiei in care se aflau. Chiar si Birmaq avea indoielile lui. Inca ii mai staruia in cap ca statutul tanarului era altul decat ceea ce pretindea el ca este. Atunci problemele abia ar fi inceput pentru el si restul echipajului.

Aranjandu‑si hainele care mai pastrau urmele impactului cu masivul Locotenent-Gardian, Angir cuprinse cu privirea pe toti cei prezenti pe punte, insistand putin asupra capitanului. Nu avea nimic personal cu nici unul dintre ei, cu atat mai putin cu Birmaq pe care incepuse sa‑l indrageasca, si intr‑un fel, ii parea rau pentru ceea ce urma sa se intample. Cat despre Kaan, va avea grija sa primeasca rasplata pentru incapacitatea de care daduse dovada. Toate insa la timpul lor. Abia acum intelese ce anume incercase sa ii spuna preaonorabilul Poha inainte de plecare.

Principalul lucru pe care trebuia sa‑l faca acum era sa paraseasca intreg nava si sa ajunga la fel pe Terra. Ii saluta scurt pe capitan si pe secund si se indrepta catre culoarul de acces din care isi facusera aparitia reprezentantii Confederatiei. Se uita doar o singura data in urma pentru a se asigura ca acestia il urmeaza. Nu lua in seama escorta care‑i insotea decat pentru a‑i opri sa urce impreuna cu ei in ecluza care facea legatura cu naveta Locotenent-Gardianului.

Cateva momente mai tarziu, in naveta, Angir se apuca sa‑i scoata calusul lui Kaan si sa‑l dezlege:

- Fa ceea ce ai de facut, se adresa el sec Locotenent-Gardianului, care il privea cu o nertarmurita uimire. Din pricina prostiei tale era sa esueze totul chiar inainte de start. Mare noroc o sa ai daca ramai in viata cand se va afla ce ai facut.

Nu‑si dadu seama daca din pricina vocii autoritare si a atitudinii de lider afisate de cel din fata sa ori din alte cauze, dar se adresa si el la randul sau mai departe:

- Pregatiti‑va sa atacati “Randunica”!

III.

Intunericul se lasa incet peste habitus imbratisand toate formele in contururi neclare. Pe strazile intortocheate si inguste, inghesuite intre ziduri inalte si murdare, linistea se instapanea treptat, semn ca se apropia ora la care intra in vigoare interdictia de circulatie. Se mai zareau uneori umbre umane furisate, ocolind grabit noroaiele si patrulele. Preaonorabilul Poha privi pentru cateva secunde, in apusul soarelui, dansul fantastic pe care cativa copaci il desenau cu ramurile pe fereastra din fata sa. Cumva, acestia reusisera sa supravietuiasca in lupta lor cu nevoia de spatiu a asezarii, devenita tot mai aglomerata o data cu dezvoltarea zonei.

Tonne era unul dintre cele mai aglomerate habitusuri ce aparusera intr‑un mod oarecum normal in preajma celui mai mare starport de pe Sagius II. Inghesuit pe inaltime, intre munti, construit fara nici un plan bine stabilit, semana mai mult cu un labirint, in care se invarteau zilnic cateva zeci de milioane de oameni. Practic, asezarea incepuse sa prinda contur, odata cu sosirea celor cateva sute de mii de muncitori, adusi pentru construirea starportului. Amplasarea acestuia intr‑o zona atat de imposibila fusese o idee a guvernantilor care reusisera sa reduca atat de mult procentajul somajului incat umbla si o vorba pe seama lor: “Daca vrei sa ramai fara someri, apeleaza cu incredere la guvernantii de pe Sagius II”.

Odata cu terminarea constructiei, care durase cativa zeci de ani buni, cea mai mare parte a muncitorilor se reprofilasera, devenind mici mestesugari si comercianti semiindependenti in cadrul Breslei Mestesugarilor si Comerciantilor sau lucrand pentru Compania de Transporturi si Comunicatii. O alta parte ramasesera angajati in cadrul starportului, la intretinerea acestuia. Potrivit importantei lui si a debitului de marfuri, treptat, zona prinsese un avant economic nesperat fata de situatia generala care domnea pe Sagius II, populatia incepand sa creasca proportional cu mirajul economic numit Tonne.

Amalgamul de pe Tonne era intregit de prezenta a numerosi traficanti si contrabandisti, cu cartierul general stabilit aici, si care se ascundeau in adaposturile oferite generos de muntii din preajma. Insa nu ei erau principala problema a Confederatiei in zona. Practic ei erau lasati in pace, formand o supapa de siguranta sociala, a mainii de lucru, desi erau tinuti sub o stricta supraveghere, cunoscandu‑li‑se fiecare miscare.

Pericolul real, ce dadea dureri de cap autoritatilor, erau rebelii, aflati si ei in munti. Acestia aparusera la putina vreme de la inceperea constructiei starportului, militand impotriva inlocuirii masinilor cu oameni in munca bruta. Avusesera un oarecare succes, atata vreme cat constructia era in plina desfasurare, inghitind multe vieti omenesti. Odata cu terminarea lucrarilor, isi pierdusera obiectul muncii, ca si cea mai mare parte din membrii. Totusi ramasese un nucleu dur, ce nu fusese niciodata descoperit si care prin existenta lui era ca un spin in coaste, pentru autoritatile confederate. Cat timp existau ei, la fel de bine puteau sa apara si altii, mult mai periculosi, pe care Confederatia sa nu‑i poata controla.

- Una peste alta, ideea constructiei a fost singura idee bine gandita a guvernantilor de aici. De fapt, nici macar nu a fost a lor, si‑au insusit‑o cu forta de la cineva prea naiv ca sa‑si dea seama ca nici macar cu autoritatile nu trebuie sa mergi pe o relatie bazata pe incredere, remarca extrem de ingandurat preaonorabilul Poha.

- Tu ce crezi? se intoarse el compunandu‑si o mina incurajatoare catre tanarul care isi freca nervos mainile. Oh . mainile . iti tradeaza nervozitatea . invata sa te controlezi, ii arunca.

- Desigur, preaonorabile. Ce cred eu? Credeam ca ati citit deja raportul meu referitor la situatia .

- Sigur, sigur, nu la asta m‑am gandit, se scuza Poha. Iti place, aici, la mine? Ce zici?

Angir isi roti privirile imprejurul camerei in care il primise preaonorabilul. Incaperea - cel mai probabil, biroul personal - afisa o opulenta mascata prin bun gust. Peretii ca si tavanul erau imbracati in esenta de lemn tare, inchis la culoare ce iti induceau o stare de relaxare, dublata de lumina difuza ce filtra semiobscuritatea camerei.

Isi muta privirile la semineul in care ardeau, trosnind si suierand, trei butuci uscati aruncand din cand in cand o puzderie de scantei ce se stingeau undeva deasupra, in lungul hornului.

Atmosfera din alte timpuri era intregita de mobila de epoca - nu‑si dadea seama insa cat de veche era - completand interiorul intr‑un mod cald, intim. De jur‑imprejurul sau, in toate obiectele din incapere, simtea patina timpului, aleasa parca intentionat ca de un colectionar. Lui Angir ii crea iluzia unui cuib, dar in mod ciudat el se simtea nesigur, nu vedea in preaonorabilul Poha protectorul sau, desi toti prietenii lui ii spusesera asta.

- Haide! Sa inchinam un pahar pentru cea mai importanta zi din viata ta, zambi Poha. Se indrepta catre o nisa din perete, de unde se intoarse cu doua boluri si o sticla.

- Sunt sigur ca te vei descurca. Esti exact omul potrivit, la locul potrivit, zambi el catre tanar.

- Va multumesc pentru incredere, preaonorabile, insa .

- . vrei sa stii mai multe, nu? ii lua vorba din gura Poha.

- Daca se poate .

- Si eu as fi vrut la fel, chicoti el, dar nu se poate. Este parte din pregatirea ta, sa faci fata neprevazutului. Tot ce pot sa‑ti spun este ca vei pleca spre Terra. Rolul tau acolo il vei afla dupa ce vei ajunge.

- Practic, tot ce pot face este sa incep sa strang informatii in timpul care mi‑a mai ramas.

- Exact pentru asta ti‑am spus destinatia, chicoti pentru a doua oara preaonorabilul. Stii, eu cred ca esti un tanar deosebit. Mi‑ar parea rau sa ne intalnim si a doua oara, schimba el tonul. Ar insemna ca ai dat gres in misiunea ta. Da . ar fi cu adevarat trist pentru ca am discuta de pe alte pozitii. Dar sa nu mai fim asa negativisti, isi concentra el brusc atentia asupra bolului cristalin.

- Insa

- Tot ce pot sa‑ti spun este ca acum nu mai ai loc de intors. Sincer, nu stiu daca o sa mai vezi vreodata locurile astea, spuse el, descriind cu mainile un arc de cerc in care incerca parca sa cuprinda intreaga situatie. A doua varianta, nu este de acceptat pentru nimeni. Ar insemna ca am gresit amandoi, eu ca te‑am ales, iar tu

- Au mai fost si altii inaintea mea care au dat gres? spuse cu un inceput de panica tanarul.

- Chiar crezi ca o sa‑ti spun? adulmeca aroma lichidului Poha. Nesiguranta situatiei face diferenta intre caractere.

- Da, da, stiu . nesiguranta ar trebui sa ascuta simturile si sa trezeasca din lancezeala ratiunea. Cateodata. Alta data insa Am invatat asta.

- Distanta dintre teorie si practica . de fapt, o sa vezi si singur.

- Sper ca nu o sa ma dezamagesc

- Sa te dezamagesti?

- Tocmai am aflat la ce sa ma astept daca ne intalnim a doua oara. Ramane doar ca eu sa consider ca am facut tot ce mi‑a stat in putinta ca lucrurile sa mearga bine, scutura din cap Angir neconvins parca de propriile vorbe.

Preaonorabilul Poha se apropie de tanar lasandu‑si mana pe umarul lui, in semn de incurajare:

- De ce vrei sa iesi din aceasta cladire cu sentimentul ireversibilitatii situatiei? Nu acesta este spiritul pe care l‑am intrevazut la tine. Nu pentru asta ai fost ales.

- De unde sa stiu, motivele reale pentru care am fost ales? intreba mai mult pentru el Angir. Nimeni nu mi‑a spus nimic. Am fost anuntat in urma cu doua zile ca voi primi prima misiune si atat. Cum sa ma comport? Sa strig de fericire? Si dupa ce voi ragusi de atata fericire, ce sa fac?

- Nu poti porni la drum cu ideea esecului, continua Poha ca si cum nu l‑ar fi auzit. Eu am convingerea, ca am ales pe cine trebuia. Haide, capul sus. Nici nu ai inceput si deja te gandesti daca nu cumva ne vom intalni si a doua oara.

Unul dintre panourile aflate in fata celor doi glisa cu un suierat usor care ii atrase atentia preaonorabilului. Acesta se indrepta catre el iesind in intampinarea umbrei care se intrezarea pe coridorul deschis.

- Capitane Birmaq, fii binevenit. Tocmai ma gandeam la tine, isi drese el usor glasul. Cum te mai simti? intreba el mai mult din politete, incruntandu‑se insa cand vazu urmele de noroi pe care incaltarile capitanului le lasasera pe podea.

- Mai bine de atat nu se poate, veni raspunsul. Un zambet rasari in mintea capitanului cand vazu nemultumirea de pe fata lui Poha: acum, chiar ma simt bine. Zona unde stai este frumoasa, insa caile de acces lasa de dorit. Ar trebui facut ceva in sensul asta

- Daca as putea Autoritatile mi‑a ridicat din umeri de fiecare data cand i‑am cerut sa faca ceva cu drumurile astea. Ori sunt pline de noroaie, ori de praf. In fine, bei cu noi un energizant?

- Sigur. As paria nava mea contra un pumn de tarana ca autoritatile habar n‑au de ce vorbesti tu acum. Pentru ce bem?

- Trebuie sa bem pentru ceva, neaparat? inclina din cap cu o mina de nedumerire amestecata cu dispret preaonorabilul inmanandu‑i un bol capitanului. Nu prea respecta nici un fel de obiceiuri. Atunci sa bem pentru O Confederatie mai buna.

- Pentru un viitor mai bun, fu de acord capitanul.

Angir ridica in tacere bolul, uitandu‑se cand la unul cand la celalalt.

- Motivul pentru care te‑am invitat aici, relua preaonorabilul Poha, este el, il arata cu privirea pe Angir.

- Aha, daca puteti fi mai precis, preaonorabile

- Angir, este unul din cei mai buni experti in istorie veche care exista la momentul actual in cadrul Confederatiei.

Tanarul casca ochii mari de uimire cand auzi cu ce se ocupa mai nou. Fuse‑se luat prin surprindere. Apoi, realiza rapid, cand prinse privirea preaonorabilului, ca de fapt intrase deja in joc si nu mai avea cum sa dea inapoi. Era primul lui test si trebuia sa‑i demonstreze lui Poha ca este apt pentru misiunea incredintata, oricare ar fi fost ea. Altfel ar fi putut sa se intalneasca si a doua oara cu superiorul sau, lucru de care tocmai fusese avertizat.

- Trebuie ca a intervenit ceva foarte important daca ati apelat la serviciile unui expert, spuse Birmaq inclinand usor capul catre Angir care ii raspunse in acelasi fel.

- De fapt, tanarul de aici mi‑a dat o idee colosala. De ce sa aduc aici doar artefactele terrane, cand le‑as putea aduce cu tot cu ambalaj?

- Despre ce ambalaj este vorba, daca imi permiteti? intreba Birmaq.

- Angir o sa‑ti dea toate explicatiile necesare, capitane.

Poc! al doilea sut in oua primit din partea preaonorabilului in ultimele cinci minute. Nu mai glumea deloc mentorul sau. Ce pulberea stelara puteau sa fie ambalajele despre care tot bolborosea bosorogul asta? Incepuse sa creada, ca nu va mai iesi din incapere tot in postura de favorit in care intrase.

- Vedeti capitane, preaonorabilul Poha este un impatimit al artefactelor de pe Terra, dar ca orice colectionar amator face niste greseli de incepator.

Era randul capitanului sa caste ochii, mut de uimire la indrazneala tanarului. Probabil ca Poha tinea mult la parerile lui daca ii permitea astfel de vorbe.

Dar vorbele lui Angir il surprinsesera la fel de mult si pe Poha. Dupa un moment scurt de tacere, tanarul relua nelasandu‑i timp acestuia sa‑si revina:

- Asa ca i‑am explicat ca cel mai bine pentru pastrarea artefactelor si pentru a reliefa mai bine valoarea lor ar fi sa fie aduse aici impreuna cu locatiile unde au fost gasite: temple, palate, ruine.

- Bun, si care ar fi rolul meu aici?

-Tu esti omul meu care imi vei aduce artefactele. Trebuie sa‑l iei cu tine la urmatoarul transport, arata cu capul catre Angir, iar el va face cercetarile lui acolo. Tu doar trebuie sa‑l duci.

- Sunt onorat, dar nu inteleg de ce nu ati ales o nava de pasageri? intreba Birmaq.

- Din mai multe motive, dar nu este nici timpul nici locul ca sa ti le insirui, veni raspunsul. Trebuie doar sa stii ca sunt foarte nerabdator ca tanarul acesta sa ajunga pe Terra, teafar si nevatamat. Atat de nerabdator incat nici actele pentru transport nu ii sunt pregatite, intelegi capitane? i se adresa preaonorabilul Poha, accentuand cuvintele.

- Ma tem ca nu prea inteleg, tusi incurcat capitanul.

Una era sa transporte tutun sub acoperirea comertului cu artefacte si cu totul alte riscuri decurgeau daca era prins cu un pasager clandestin. Bine ca nu renuntase la calitatea de Independent, desi o posibila amenintare asupra lor i se parea acum lipsita de orice importanta. Aceleasi interese peste tot. Pfui, fornai el cu naduf, ce‑mi era Confederatia si ce‑mi erau Independentii.

- Sa inteleg ca refuzi sa ma ajuti, ii zambi politicos preaonorabilul Poha la auzul rabufnelii.

Sub masca zambetului, capitanul insa zari miscarile spasmodice ale maxilarului. Facuse o greseala cand il refuzase la modul asta. O facuse inconstient purtat de inamicitiile sale mai vechi. Trebuia cumva sa‑l faca sa inteleaga ca nu putea sa riste atat de mult doar pentru un moft.

- Preaonorabile, riscurile in cazul in care voi fi prins sunt mult prea mari. Risc sa‑mi pierd nava si echipajul, poate chiar viata doar pentru a transporta un expert care nu are gata actele de calatorie. Nu cred ca va imbatrani aici pana ii vor fi gata actele, incerca el o gluma. Ce fel de expert in artefacte o fi? Containerele cu „artefacte” pe care i le aduc eu preaonorabilului numai antichitati nu sunt

- Ce investesc si care va fi profitul Trebuia sa‑mi dau seama, capitane, ca vei pune problema intr‑un mod tipic Independentilor. Te asigur ca acest transport va fi recompensat cu mult mai mult decat te astepti.

- Riscul nu este numai al meu, continua Birmaq ca si cum nu auzise nimic din ceea ce spusese Poha. Prin mine sau el, continua Birmaq desemnandu‑l cu un gest graitor pe Angir, se poate ajunge usor la dumneavoastra.

Stia ca supralicitase. Preaonorabilul nu putea fi atins prea usor. Dar pe el nu‑l interesa recompensa. Stransese destule credite cat sa‑i ajunga restul vietii pe cea mai luxoasa planeta. Nu asta era problema. Trebuia sa‑i arate preaonorabilului ca nu poate dispune dupa pofta inimii, pentru orice fleac, de oricine.

- Stii si tu la fel de bine ca mine, ca nu pot avea probleme asa de usor capitane. Ar fi mai bine sa jucam cu cartile pe fata amandoi, nu crezi?

Ceva nu e in regula cu solicitarea asta. O simt. Trebuie neaparat sa ma eschivez intr‑un fel sau altul. Ce carti joci oare, preaonorabile? Oare chiar esti mai mult decat un om onorabil? Sau e doar o titulatura? gandi sarcastic Birmaq.

- Ceea ce admir la tine, este caracterul tau, relua Poha. Se indrepta spre birou si isi umplu din nou bolul, urmarind efectul vorbelor sale. I se paru ca Birmaq fuse‑se scuturat de un frison. Sper ca efectul pe care‑l provoc nu o sa fie contrar celui pe care‑l astept de la el. Esti asemenea mie, capitane, nu ai cum sa negi lucrul asta. Intotdeauna ai stiut sa cazi in picioare in orice situatie, ma intelegi?

- Preaonorabile, veni raspunsul mormait, partial aveti dreptate. Adica, partea cu 'intotdeauna reusesc sa cad in picioare' e adevarata. Si am de gand sa o aplic si acum, mai adauga el in timp ce se indrepta cu hotarare catre iesire. Chiar nu am de gand sa‑mi risc pielea pentru un fleac, arunca el peste umar o ultima explicatie.

- Daca ai avea incredere

- Incredere e un cuvant care nu isi are rostul aici, il intrerupse capitanul.

-sa ma asculti pana la capat, continua netulburat Poha, poate iti vei schimba atitudinea.

Cu o mina usor plictisita, de om care face o concesie in a‑l asculta pe cel care‑l plicitiseste, Birmaq se intoarse catre preaonorabil:

- Va ascult cu toata atentia.

- In momentul reintoarcerii voastre, iti voi destainui un mic secret care te priveste in mod direct capitane, ii raspunse cu aceeasi atitudine Poha. Nu suporta deloc sa fie tratat cu condescendenta.

- Stiti un secret? Despre mine? Birmaq aproape ca pufni in ras cand auzi cuvintele preaonorabilului.

- Ti‑am spus sa dovedesti putina incredere, parca. Stiu cum ai ajuns tu sa lucrezi pentru Independenti, arunca sec el.

Capitanul se indeparta precaut cativa pasi de locul unde se afla, de parca Poha s‑ar fi transformat subit intr‑un animal de prada gata de atac.

- De ce informatii dispui? ingaima el, lasand sa se vada faptul ca era total luat prin suprindere.

Era unul din momentele din viata lui pe care nu vroia sa si le aminteasca. Evita mereu sa calatoreasca in acea parte a memoriei sale unde amintirile ii lasau intotdeauna un gust amar.

- Ca o dovada de buna credinta, iti voi plati in avans toate cheltuielile plus prima pe care de obicei o primeai la incheierea transportului, licita inca o data Poha.

Ultimele cuvinte ale preaonorabilului trecura pe langa urechile capitanului fara ca acesta sa le fi auzit.

- De ce informatii dispui? repeta intrebarea Birmaq.

- Dupa cum am mai spus, toate informatiile si dovezile pe care le am, ti le voi pune la dispozitie in momentul reintoarcerii voastre.

- Nu stiu ce sa zic, imi trebuie ceva timp ca sa analizez oferta.

- In conditiile astea prevad ca nu va dura prea mult, comenta Poha sarcastic.

Angir se hotara sa intervina. Preaonorabilul Poha risca sa piarda avantajul obtinut doar pentru a‑si satisface vanitatea.

- Nimeni in afara de noi nu va sti ca dumneavoastra transportati si altceva in afara de marfuri, interveni el strangandu‑l usor de brat cu privirea atintita in privirea lui parca incercand sa‑i spuna ceva ce nu se putea exprima in cuvinte.

Capitanul tresari la atingerea lui Angir. Isi freca bratul inconstient in locul unde fusese prins de tanar. Dupa cateva momente de tacere se indrepta greoi si i se adresa ursuz preaonorabilului:

- O voi face‑o, dar numai din cauza lui, isi infipse barbia in aer catre Angir. Si numai zei vor stii de ce am facut‑o, pentru ca eu unul nu pot sa ma dumiresc ce m‑a apucat. Blestematul asta de Poha.

Birmaq se intoarse apoi catre Angir inca tinandu‑se de mana in locul unde il prinse‑se tanarul:

- Maine dimineata la prima ora sa te prezinti la mine, fiule. Nu e vina lui Poha. Eu sunt cel care m‑am lasat dus de nas. El doar a profitat de sentimentele mele. De unde oare o fi stiut? Nu trebuie sa ma conduceti, ma descurc si singur, strecura el ultimele vorbe inainte ca usa sa gliseze in spatele lui.

- Nu uita ca te astept la intoarcere sa‑ti spun ceea ce stiu, striga el dupa capitan.

- A fost mai greu decat mi‑am inchipuit, se relaxa preaonorabilul cu un oftat lung, dupa ce ecoul pasilor lui Birmaq se stinse.

- De unde ati stiut ca va accepta? isi permise sa intrebe Angir.

- Asta a fost o intrebare prosteasca tinere. Nu stiam daca va accepta sau nu. Eram pregatit sa‑mi asum atat reusita cat si riscul unui esec. Capitanul ar fi iesit de aici intr‑un sac cu directia expresa catre incinerator.

- Este membru in cadrul Independentilor? intreba mirat din nou tanarul.

- Mai ai multe intrebari tampite pe ziua de azi? se irita de‑a binelea preanorabilul Poha. Pune‑le pe toate odata ca sa‑ti pot face reevaluarea. Poate nu mai pleci asa de curand.

- Iertati‑ma preaonorabile, nu m‑am putut abtine si nici nu m‑am gandit ce intrebari pun, batu in retragere Angir.

- Eu am fost de vina il scuza Poha, am fost destul de obosit in ultima perioada. Pregateste de calatorie, nu ai auzit ce ti‑a spus Birmaq? il concedie el pe tanar cu o usoara miscare de mana.

- O ultima intrebare daca se poate

- Spune dar sper ca asta sa fie una cu cap se incrunta din nou Poha.

- Chiar voi calatori fara forme in regula?

- Iesi acum inainte sa fie prea tarziu, suiera preaonorabilul la el. Actele o sa le primesti dupa ce vei urca la bordul navei.

Tanarul se apropie si‑i prinse mana preaonorabilului ducand‑o intr‑un gest scurt la frunte, iesind fara o vorba din birou.

Lucrurile au fost puse in miscare. Cat de curand voi sti daca am ales persoana potrivita.

IV.

 Cu un fluierat distrat, preaonorabilul Poha urca spirala scarii care ducea undeva deasupra cabinetului sau de lucru. Sub greutatea lui, treptele de lemn scrasneau incet din incheieturi, imprastiind pe alocuri firicele subtiri de praf. Scartiitul surd, pe alocuri sugrumat ii inducea preaonorabilului o stare de relaxare, ca intreaga cladire de altfel. O gasise dupa cautari indelungate, platind pentru ea un morman de credite.

Dar efortul depus meritase pe deplin. Cladirea devenise oaza lui de liniste. Toti cunoscutii lui se asteptasera ca in locul vechii si oarecum cochetei cladiri sa apara un nou dom urias in care sa‑si gaseasca de lucru angajatii Companiei de Transporturi si Comunicatii. Dar planurile lui nu modificarera prea mult zona, astfel incat cladirea suferise modificari structurale minore, primenindu‑si insa generos intreaga infatisare exterioara si interioara. Sub acelasi acoperis isi gasisera adapost atat locul de munca cat si cel de relaxare, un lucru obisnuit insa pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu in criza era timpul.

Inca nu se grabea sa ajunga sus, intrunirea nu incepuse. Urcusul catre mansarda deveni dupa numai cateva trepte un tarsait de picioare, care combinat cu scartaitul treptelor imprastia sonoritati cu iz de ritual ancestral. In sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci cand isi clarifica gandurile. Un picior pe treapta urmatoare, un nou harsait, o nota suierata printre buze, rotita asezata langa rotita, gandurile proiectasera de‑a lungul timpului, pas cu pas, urcus dupa urcus, cadrul proiectului la care acum schita mental ultimele retusuri. Putea spune ca era foarte aproape de initierea lui. Reusise sa convinga ultima persoana de care avea nevoie, impotriva vointei ei sa‑l ajute.

Ajungand in incapere se aseza intr‑un jilt, initiind in acelasi timp secventa care ii proiecta holograma la locul de intalnire.

Preaonorabilul Poha privi atent infatisarile sub care se ascundeau interlocutorii sai. In dreapta lui, bataind sacaitor din picioare, statea un pici pistruiat, prea mic pentru scaunul in care se tolanise. Pustiul era concentrat asupra unor desene pe care le tinea cu multa grija in fata lui. In stanga, imbracata atatator, sau mai degraba dezbracata si cu un aer plictisit se afla o bruneta. In sfarsit, in fata lui, se lafaia o sosie reusita a lui Kaan, frecandu‑si mainile in fata unui platou suspendat plin ochi cu mancare. El insusi, luase infatisarea unui om intre doua varste cu un aer cat se poate de comun.

Asteptand sosirea ultimului participant se concentra asupra hologramei brunetei. Era una foarte reusita. Chiar foarte reusita. Oare unde se afla personajul real? Cu siguranta ca nu va afla niciodata. Inca nu‑si dadea seama reprezentantul carei organizatii se ascundea in spatele fiecaruia. Avea indoieli ca printre ei se afla vreo femeie, chiar daca se intampla deseori ca participantii sa ia astfel de infatisari. Avea deasemenea indoieli ca va afla vreodata identitatea celorlalte personaje, dar lucrurile asa trebuiau sa decurga.

Isi aminti ca nici prin gand nu i‑ar fi trecut, de ar mai fi trait inca zece vieti, identitatea predecesorului sau si cu atat mai putin existenta Quadrantului Confederat. Preluarea pozitiei in cadrul Quadrantului il aruncase intr‑o lume noua, nebanuita, care isi desfasura existenta paralel cu cea oficiala in care traise pana atunci. Prima si ultima cerere in audienta a unuia dintre subordonatii a insemnat si socul preluarii pozitiei si obligatiilor reprezentantului C.T.C. In cadrul Quadrantului. Si la putin timp, moartea acelui ilustru necunoscut functionar confederat care se dovedise a fi predecesorul sau.

Un zumzait slab, atrase atentia tuturor. Pe locul ramas liber incepu sa capete forme un foc care ardea mocnit. Era ciudat ca niciodata nu se intamplase ca toti interlocutorii lui sa aiba forme umane. El unul, nu‑si prea batea capul cu asa ceva avand doar cateva ipostaze, in care aparea. Nu prea folosise forma actuala, dar niciodata nu se gandea in prealabil la forma hologramei ce urma sa o foloseasca. Nu era niciodata atent la detalii de genul acesta si nu asta era oricum prioritatea lui.

Era a treia intalnire in sistem de urgenta din ultima perioada pe care o convocase de cand ajunsese membru in cadrul Quadrantului Confederat. Nu‑i placea sa‑i convoace pe ceilalti membri fara un motiv bine intemeiat asa cum se mai intamplase uneori in cazul celorlalti.

Preaonorabilul Poha astepta ca linistea sa cuprinda incaperea virtuala. Tusi usor pentru a arata celorlalti cine initiase intalnirea. Privirea lui fixa insistent fiecare personaj in parte. Erau de fata cei care detineau controlul absolut asupra intregii Confederatii. Parghiile invizibile pe care le actionau cei prezenti puteau indrepta in cel mai scurt timp intreaga Confederatie in directia dorita.

Gustul puterii absolute il facea sa se simta confortabil desi de multe ori trebuise sa ia decizii cu care se impacase greu mai apoi. Dar acum acum urma sa fie luata una dintre cele mai importante hotarari din existenta Quadrantului Confederat cu implicatii majore asupra Confederatiei.

- Pentru ce ne‑ai convocat astazi? suiera focul intrebator.

- Pentru a va pune la curent cu ultimele faze ale proiectului Terra, raspunse preaonorabilul.

- Planul a suferit cumva modificari esentiale? suiera din nou focul.

Preaonorabilul Poha i se paru ca detecta o nota ciudata, nemaiauzita pana atunci, in tonalitatea interlocutorului sau.

- Nu a suferit nici un fel de modificari, spuse sec. Dimpotriva, am urgentat implementarea lui profitand de turnura pe care au luat‑o lucrurile pe Terra.

- Sacrificiile care trebuiesc facute de data asta sunt totusi prea mari, ridica tonul focul. O puzderie de scantei ii insotira cuvintele dand o lumina stranie incaperii.

- Sacrificiile oricum urmau sa fie facute, acolo sau in alta parte, veni intr‑un tarziu raspunsul.

- Din cate tin minte ai fost si tu de acord cu ele. Sau te asteptai ca sa renuntam la el tocmai din aceasta cauza, intreba mieros bruneta. Privirea insa ii trada multa inversunare. Ai uitat care este scopul nostru principal?

- Oamenii sunt niste animale nefericite, ii recita plin de inocenta si pustiul. Noi trebuie sa gasim matricea sociala ideala in care oamenii sa fie fericiti. Mai precis majoritatea lor, se corecta el grabit.

- Si pana unde credeti ca putem merge cu asta? ii chestiona din nou focul.

- Pana la capat, daca va fi nevoie. Doar avem toate resursele necesare, nu? ii raspunse bruneta. E destul de simplu, nu? intepa ea.

Tonalitatea aspra, chiar rea a vocii acesteia provoca reactia rapida a preaonorabilului Poha. Avea nevoie de consensul lor pentru o derulare normala a planului. Intotdeauna proiectele reusite au fost cele derulate cu aprobarea unanima a Quadrantului.

- Un astfel de cadru nu‑l gasesti pur si simplu. Il cauti, experimentezi, faci toate sacrificiile care se cer, indepartezi orice obstacol, orice ispita care te poate face sa renunti la ceea ce ti‑ai propus

- Vorbe, vorbe aruncate care nu costa nimic, veni replica fierbinte a focului.

-Ne‑am asumat o responsabilitate uriasa pe care trebuie sa o ducem pana la capat, interveni iritat pustiul. Trebuie sa trecem peste orice fel de sentimente sau afinitati. Altfel nu vom reusi sa ducem la capat nimic.

- Domnilor, nu uitati ca intr‑un mod sau altul controlam tot ceea ce este cunoscut omului in acest univers. Prin acest simplu fapt va reamintesc ca nu exista doar o singura solutie. Intotdeauna vor exista si alternative mai mult sau mai putin viabile, argumenta focul.

- Sa inteleg ca posezi o astfel de alternativa, intreba cu un rictus bruneta.

- Nu neaparat, dar

- Atunci planul lui ramane in picioare, inclina pustiul capul inspre imaginea preaonorabilului Poha.

- Daca vreti sa va demonstrez ca exista alternative, va pot oferi una chiar acum: renuntam la experiment.

- Niciodata! veni aproape la unison raspunsul celorlalti.

- Nu e vorba de afinitati sau sentimente. E vorba de natura umana. Nu te poti dispensa de ea dupa bunul plac, reveni focul.

- Si ce modificari ai vrea sa aducem proiectului? interveni cu o voce suava bruneta.

Ne‑am asumat o mare responsabilitate . sacrificiile noastre nu vor fi uitate . vorbe, vorbe . intotdeauna vorbeste cel mai mult si infaptuieste cel mai putin . as putea pune pariu ca in sinea lui se considera un lider de facto . parca il si aud . munca si sacrificiul meu va aduc voua o noua zi . altceva nu cred ca o sa aud din parte lui patetic .

- Pana acum nu am avut foarte multe rezultate pozitive, le reaminti focul. Pentru mine cel putin, lucrul asta reprezinta un inconvenient major in derularea unor proiecte si mai ambitioase, se exprima el diplomatic, cum este cel de astazi.

Preaonorabilul Poha se vazu nevoit sa intervina inca o data in incercarea de a aplana potentialele divergente majore ce puteau macina membrii Quadrantului. Cumva, trebuia sa reinstaleze atmosfera de optimism ce dominase initierea proiectului. Asa ca incepu sa deseneze in aer o uriasa spirala luminoasa care se ingusta pe masura ce luminozitatea ei devenea din ce in ce mai puternica, pana ce ajunse un bob de lumina orbitoare.

- Nu poti organiza un spatiu ideal in care sa impaci toate interesele caracteristice fiintei umane, ce pot merge de la simbioza si pana la antagonism total. In plus natura umana este instrinsec schimbatoare asa ca nu pot fi create reguli fixe de aur. Asta incercai sa ne explici, nu? se interesa Poha.

- Intr‑adevar, undeva pe aici doream sa ajung, admise focul mai potolit.

- Un astfel de lucru nu este posibil pentru moment doar, sublinie Poha, la fel cum, cu multa vreme in urma zborul era doar o utopie, care intre timp a revenit o realitate cotidiana.

Focul se multumi sa asculte in tacere argumentele batranului din fata sa. Incepuse deja sa se gandeasca ca lupta pentru o cauza pierduta dar vroia sa vada pana unde se poate ajunge.

- Poti spune ca orice idee i‑a trecut prin cap omului a putut fi pusa in practica. Cel putin pana acum. Revenind la planul nostru, intr‑adevar omul este o fire schimbatoare dar ajunge sa cunosti modelul schimbarilor pentru a interveni asupra lor.

- Si atunci, vom marsa in continuare pe o interventie directa asupra naturii umane? veni intrebarea sacadata.

- Nu tinem locul nici unui Dumnezeu, ci doar incercam sa indeplinim unul dintre cele mai vechi vise umane, o societate buna pentru toti.

- Dar voi nu intelegeti ca lucrul asta e imposibil? E ca un miraj. Cu cat credem ca ne‑am apropiat mai mult de acest tel cu atat mai mult ne inselam. Interesele umane sunt deosebite de la individ la individ, putem sa ne gandim asupra unei interventii directe, dar oricum ai lua‑o, ar insemna transformarea lui in masinarie, care functioneaza dupa ce program ii dai sa execute.

Preaonorabilul, remarca multumit ca spiritul de fronda al focului, indiferent cine se afla in spatele lui, nu atinse‑se o cota alarmanta, din moment ce acesta inca vorbea de o interventie a lor, a tuturor.

- Dar oare pana acum omul nu era o masinarie care executa programe? intreba retoric Poha.

- Da, dar era vorba de propriile lui „programe” intr‑un numar mai mare decat cele create de sistem. Nu cred ca o programare totala prin sistem, poate aduce ceva benefic umanitatii.

- Am deviat destul de mult de la subiectul pentru care v‑am chemat, spuse Poha, si orice discutie in plus nu cred ca va aduce mai multa lumina, pentru moment, asupra lui. Asa ca eu propun sa asteptam primele rezultate de pe Terra si in acelasi timp sa ne gandim si la cele spuse de colegul nostru, pentru a vedea cum vom actiona in viitor. Avem un consens? isi roti el roata privirea.

Era mult mai bine sa obtina o victorie minora disimulata intr‑o remiza, in locul unei amanari a planului mai ales ca toti cei de fata, inclusiv focul, pareau sa fie multumiti cu solutia aleasa.

- Atunci ne‑am inteles, relua optimist Poha. Daca vreunul dintre voi mai are nelamuriri, stiti unde sa ma gasiti, zambi el.

- Foarte amuzant, articula un rictus bruneta, inainte ca trupul si vocea sa inceapa sa i se destrame ca un abur.

Preaonorabilul Poha astepta pana ce toti interlocutorii lui se facura nevazuti, intrerupand legatura indata ce ramase singur. Cine are oare dreptate? Noi sau el? Dar daca nu incercam, nu avem cum sa stim, asa ca