Impuscarea calaretului - mihai radulescu

IMPUSCAREA CALARETULUI

Mihai Radulescu

- ACEASTA ESTE ENIGMA de dezlegat, am rostit, incheindu-mi istorisirea.

Gazda mea, dupa obicei, nu se referi la cele povestite de mine, ci la un amanunt al lor ce i se paruse mai semnificativ:

- Nu cred sa existe popor pentru care calul sa nu fie asociat, din punct de vedere simbolic, lumii beznelor, (rosti cu gravitate doamna Ecaterina Doba). Mai ales femeile (termenul, in gura domniei sale, capata niste rotunjimi si niste ecouri nemaipercepute de mine de pe buzele altcuiva), mai ales noi, femeile, mult mai sensibile decat sexul opus (de data aceasta introduse o nuanta pejorativa, de parca sexul opus n-ar fi fost cel masculin, adica 'sexul tare', ci dimpotriva 'sexul slab', ceea ce era o aberatie cand vorbitoare era o femeie; dar ce sa-i faci? Zi-i doamna Ecaterina Doba si pace!), mult mai sensibile, noi, femeile, decat sexul opus, ziceam, receptionam imaginea calului ca zbucnind din adancurile tenebroase. (Isi ridica fesele, de amplitudinea unui cuptor rustic de lut, sprijinindu-se cu antebratele pe cele doua rezematoare laterale ale fotoliului, si le lasa sa cada iarasi, fierbinti, in culcusul lor, altfel rearanjate.) Receptionam, spuneam, imaginea calului ca zbucnind din adancurile intunecoase, ca-s ale pamantului, ca-s ale oceanelor, cu vigoarea unei explozii menstruale. (Ultimul sau cuvant avea o forta de bomba incendiara.) Calul este o progenitura a Noptii si a Misterului. Aduce cu sine, in realitatea noastra, caracterul hranitor, dar si sufocant al Apelor de Inceput. Este purtator de viata, ca si de moarte. Foc consumator si triumfator. (Isi inalta palmele, cu degetele alipite si intinse, intr-un gest de liturghisitor.) Calul face parte din decorul de care ne-nconjoara Muma cea Vesnica, alaturi de luna, ape, vis, vegetatie si (lasa dumneaei sa se scurga o bucata buna de timp, cu intentia de a conferi toata greutatea cuvenita notiunii ce urma sa fie enuntata; apoi isi tuguie intreaga muschiulatura de deasupra barbiei, cu miezul rujat gros si sumbru, isi ridica sprancenele dese, negre si late, isi intredeschise si mai larg pleoapele, dezvaluind tot mai mult globii oculari fascinanti, ca pe niste luminatoare ale fetei maslinii si relua) din decorul Mumei Primordiale mai fac parte: vegetatia si Sexul!

Doamna Ecaterina Doba si cu sora ei Eufilia Manastire reprezentau comoara mea cea mai de pret. Eram coleg de cancelarie cu cea dintai, la un liceu fara prea mare traditie, nici pretentii. Inainte de a o auzi glasuind pentru intaia oara, m-a fastacit prezenta sa carnala bogata: umplea incaperea extrem de spatioasa, obligandu-ne pe noi ceilalti treizeci-patruzeci de profesori de fata sa ne stergem trupurile din dreptul sau, sa ne retragem - umbre in plina lumina - pe langa pereti.

Si, intr-o buna zi, intr-o pauza dintre orele de curs, o 'fereastra', cum i se spune, pe care mi-o dedicam lecturii concentrate a unei carti de exercitii yoghine, intrand majestuos in sala pustie, ma zari parca pentru prima oara, desi fusesem repartizat in acea scoala de mai bine de o luna si o salutam respectuos in fiecare dimineata, precum si la plecare.

- Ce cititi, domnule profesor?, ma intreba, lasandu-si pe canapea, alaturi de  mine, povara fapturii ei ce  nu  cunostea  moderatia  niciunde.

O parte a pulpei sale si a carnii de pe sold ma acoperi, deoarece n-am apucat sa ma retrag cand imi cazu alaturi. Parca zvarlise incomplet peste trupul meu o pilota in flacari. M-am rosit pana la radacina parului. Printr-o reactie ciudata, un strop de sudoare rece imi luneca de-a lungul coastelor, din subsoara opusa femeii. Un nod, aparut din senin in gat, ma impiedica sa raspund.

Nu era persoana care sa tina seama de ceea ce starnise in mine. insfaca energic volumul dintre degetele mele moi. Am bagat de seama ce mana voluntara avea, cat ii era de dinosaurica. Parcurse titlul. Rasfoi. imi inapoie tomul. Privindu-ma fara sa clipeasca, zambi si articula, neacordandu-mi dreptul la replica:

- Esti al meu!

Uitaturile mele, jenate de atintirea ei posesiva, coborara, sa se fe-reasca de arsura. Asemeni celor traite de peregrinul care, urcand absent panta molcuma a unei coline lenese, cand poteca ii ocoleste acesteia culmea, este surprins de privelistea alpina imensa, ascunsa pana atunci de dealul pe care se afla si el, si eu am tresarit, caci pupilele mi se umpleau de peisajul montan nesfarsit al pieptului profesoarei. Sutienul rigid abia putea sa stavileasca revarsarile eruptive ale sanilor ei fara precedent, nici egal. Am simtit ca ameteam.

- Esti al meu pentru ca te preocupa yoga. Fiindca, domnule profesor, eu sunt mai mult decat sunt.

Aceasta era lucru sigur. Era 'mai multa' decat oricare dintre colegele noastre, luate mereu cate doua si legate fedeles si siamez una de cealalta.

- Adica, ma readuse dansa pe pamant, se afirma ca predau stiintele Naturii. Spun asta nestiutorii. inlocuind unul dintre cele doua cuvinte, e posibil sa se afirme ca predau 'stiintele Firii'; dar eu ma simt la fel de docta in stiintele Suprafirescului. Asa ca avem multe de discutat impreuna. Te rog, suna-ma.

isi scoase din poseta tip geamantan un stilou original, gros cat prelungitorul pompei de desfundat chiuveta, rupse o pagina dintr-un caiet de teza, imi inscrise pe ea, cu cifre de o schioapa, numarul domniei sale de telefon si-mi stabili ziua si ora cand s-o contactez.

Cea dintai cerere, odata ajuns la dumneaei, fu sa-i fac pe loc o demonstratie cu toate asanele yoghine pe care le practicam.

Nu ma asteptase singura. Venise in vizita si o cercetatoare de la un institut cu profil matematic. Solicitarea ma luase prin surprindere. Nu ma pregatisem, sa-mi fi adus cu mine un costum de gimnastica. Cat o privea pe doamna Ecaterina Doba, nu constituia un argument destul de serios pentru a-i fi infruntata dorinta.

M-am descaltat. Mi-am scos sosetele. Am descheiat camasa. Am depus-o pe un scaun. Mi-am dat jos pantalonii. si, pe patura pe care mi-a intins-o peste covor, am trecut la setul de posturi obisnuite. Cand, in final, am redeschis ochii, matematiciana, surazand ambiguu, se pregati sa comenteze cele urmarite. insa, dupa ce inghiti in sec, subconstientul, mai puternic decat ea, o trada si se pomeni afirmand:

- Parc-as fi fost la mare si priveam la

Rusinata de cele deconspirate asupra visului sau cu ochii deschisi, se prefacu grabita si ne lasa pe doamna  profesor si pe mine intre patru ochi.

Doamnei Ecaterina Doba nu-i trebui ragaz mai indelungat de doua saptamani pentru a-mi dezbraca sufletul tot astfel dupa cum, cu prilejul primei mele intrari in apartamentul sau, ma dezbracase la propriu. Mi-a smuls, una dupa alta, toate draperiile cate-mi ascundeau trecutul, ca istorie, formare, mediu, gusturi, aspiratii si celelalte. Iar cu acestea inca definesc prea pe scurt procesul la care m-a supus. A smuls pana si cortine despre care nici eu nu stiam ca-mi tainuiau cotloane ale subconstientului intesate varf cu amintiri nerecomandabil a fi divulgate. Cu alte cuvinte, m-a jefuit pana si de trasaturi pe care le ignoram a-mi fi apartinut. La capatul acestei stoarceri silnice, tremuram langa dumneaei, despuiat pe dinafara si pe dinauntru, ca o frunza, toamna, gata sa fie luata de vant. Ajunsesem tocmai bun pentru planurile domniei sale. Eram ucenicul ideal, urciorul gol ce astepta sa fie umplut.

Pe Eufilia Manastire am zarit-o initial prin usa odaii unde ma aflam, pe care o intredeschisese. Numai varful nasului tont si un iris furisat cu indecenta spre trupul meu, iesit dintre vesminte ca din scoica, sa evolueze in sirul de asane ce devenisera cotidian publice de cand cu aceste intrevederi.

- Pardon!, se scuza cu un voit aer intepat ce nu izbuti sa ma insele in privinta curiozitatii cu care mi-a sorbit, timp de doua secunde, tinuta de strand.

La inceput am crezut ca doamna Ecaterina Doba ma starnea la spectacolul yoghin pentru a-si satisface cine stie ce perversitate a vazului. Numai curiozitatea de a o analiza, cu jertfa demnitatii mele personale, ma stimula sa dau ascultare poruncii sale. Curand am priceput ca era mult mai docta decat mine in domeniul respectiv, ca intentiona sa ma ajute efectiv si ca nu aveam decat de castigat infatisandu-ma ei ca la doctor.

Ulterior, sora dumneaei s-a invatat sa ni se alature, la un ceas-doua dupa sosirea mea, atunci cand socotea ca ne trecuse timpul necesar schimbului de idei al intimitatii colegiale. si, in trei, ne lansam intr-o goana nestapanita, calari pe bidiviii culturii, ai stiintei si ai inchipuirii, cu pletele in vant, sfichiuiti de raze. inclinatia lor speciala, ce ma atragea in masura egala catre  amandoua, era dezghiocarea  intelesurilor de taina ale  existentei.

Aveam un noroc extraordinar. Interpretarile simbolisticii dobandeau doua culori complementare. Ecaterina Doba se afunda in interpretarea 'neagra'. Sora sa, maritata Manastire, isi lua zborul spre o lume solara. Ambele, confruntate cu aceleasi fenomene, le comentau - una cu bisturiul in stanga, cealalta - cu el in dreapta. Eu infruptandu-ma din darurile amandurora, izbuteam sa scrutez panorama intreaga, in desfasurarea-i nestirbita. Era o placere deosebita sa le provoc la sfada intelectuala, o placere cu roade neindoielnice.

In ziua despre care e vorba, ne aflam iarasi tustrei impreuna la o similara agapa a sugestiilor esoterice, putand conduce la descifrarea unei enigme propuse de mine, ce ma framanta de cateva zile.

- In calitatea sa de obisnuit cu lumile obscure, traditiile folosesc calul si accesoriile calaritului pentru a inlesni sufletelor celor decedati sa patrunda in tinuturile subpamantene, fara a se rataci, continua sa explice doamna Ecaterina.

Desi abia isi aduna fortele sa ma lamureasca si inca nu intrase oratoarea nicidecum in miezul chestiunii, o simteam pe doamna Eufilia vibrand de nerabdarea de a purcede la randul sau la elucidarea ciudateniilor narate de mine. Dar nu venise timpul dumneaei si o stia prea bine. Pana n-o lasa pe sora sa sa straluceasca aidoma lui Crai Nou pe cerul inserarii, adica lumina singulara in vastitatea celor ce ar fi putut fi descifrate, n-avea nici o sansa sa deschida gura. Puneri la punct frecvente si aspre o invatasera cum sa se comporte in prezenta sorei sale mai mici - dupa numarul anilor si nu dupa dezvoltarea fizica.

- Mai toti altaii depun

Pe cand doamna Doba vorbea, zaream cu ochii inchipuirii insi imbracati cu vesminte din piei de animale, galbui-vineti pe pometi, frunte, cu nasurile storcite, cu peri rari pe barbie si sub nari, cu ochi ingusti, brazdati si incruntati de durere, intinzandu-si mortii pe glodul smarcos, alaturi de hoiturile cailor lor, odihnind capetele cadavrelor pe seile folosite cat traisera. Tineau intre degetele inclestate fraul, arcul. si, deodata, langa toate acele starvuri, rasarira palpait, ca din aburi, duhurile cailor psihopompi, adica dintre animalele menite sa ia in primire sufletele expirate. Pornira asiaticii sculati din morti, calari pe ele, spre Celalalt Taram.

Bocete si nechezari salbatice imi chemara privirile aiurea, unde, inecate in sange galgaitor, erau sacrificate aceleasi splendide animale, cu prilejul incinerarii stapanilor lor

Vorbitoarea intelese ca exagerase retinand cuvantul numai pentru sine. ii arunca doamnei Manastire o uitatura, simultan fulgerare, dar si semn al ingaduintei.

Despre viata lor particulara aflasem prea putin. Totusi si atata imi era suficient pentru a trage concluzia ca echilibrul li se intemeia pe contradictie, nicidecum pe armonie. Cititorul a inteles ca, de fata cu altcineva, Ecaterina avea acceptul de a domina cuplul fratern. in schimb, in intreprinderile pe termen lung, Eufilia nu admitea sa i se incalce vointa. Asa putintica la trup cum se ivise, se opusese, in tinerete, unei familii numeroase, exceland prin caractere tari si indarjite, si invinsese de dragul surorii mai putin varstnice ca ea cu trei ani. Ecaterinei ii ceruse mana un ofiter vaduv, cu o situatie bugetara sigura ce-l recomanda suficient. intr-o casa cu patru fete, aparitia lui paruse mana cereasca. Dar nu si pentru ambitiile Eufiliei. Tinu mortis ca sora sa mai mica sa-si ia bacalaureatul si licenta si sa nu se gandeasca la maritis pana ce nu era sigura pe independenta ei materiala. Bineinteles ca nu gresise. Desi, uneori imi trece prin minte ca ar mai fi putut s-o indemne a lupta impotriva acelei casatorii si un alt motiv, mai putin altruistic. Anume, e posibil sa fi tras sforile astfel incat sa nu carecumva sa se fi maritat inaintea ei vreuna dintre celelalte pro-genituri ale parintilor.

Cum-necum, ea se infatisa a dintai in fata altarului sa i se puna verigheta pe inelar. Tot dumneaei ramasese unica surata ce perseverase in domeniul marital. Casnicia Ecaterinei, mai tarzielnica, nu durase mai mult de o saptamana, cand, afirmau gurile rele ale colegelor de cancelarie, proaspatul sot refuzase sa se lase batut, drept care distinsa nevasta ii intenta divort pentru brutalitati. Despre celelate doua nu obtinusem nici o informatie decat ca erau refugiate in Occident.

Doamna Eufilia avea barbat si cand le frecventam. Dar cum! Ea locuia cu Ecaterina; el la Mamaia. Mi-e teama chiar ca divortasera de forma, pentru a nu fi fost obligati sa vanda, datorita legilor obtuze ale comunistilor, una dintre cele doua proprietati, cea din blocul bucurestean si casuta de vilegiatura - importanta deoarece aducea in sezon oarecare venit. Numeroase au fost despartirile in fata tribunalelor, dar nu si in inimi, la care s-a recurs in acele vremuri deloc departate, pentru a nu se irosi zadarnic munca de o viata a sotilor.

De forma - de neforma, tinand seama si de insumarea cheltuielilor impuse de deplasari, Eufilia nu-l vedea pe domnul Manastire mai des decat o data pe luna - nici slujba lui portuara nu i-ar fi ingaduit mai frecvente plimbari cu trenul pana-n Capitala. Astfel, desi, pentru cunostinte si rubedenii, ea ramanea maritata, in sufletul sau si-n desertul noptilor sterpe, era constienta ca impartasea destinul solitar al Ecaterinei. si, nu este exclus, situatia nici nu-i displacea pe de-a-ntregul.

Cu aceasta completare am edificat cititorul asupra pricinii pentru care celor doua le era mai la indemana sa convietuiasca: cheltuielile casnice, cu osebire ale cratitei, se reduceau substantial, iar, in 'doua pe un balansoar', tristetea era amagita.

Fara sa creada careva ca vanitatea m-ar face sa-mi atribuiesc vrun merit, socotesc ca irumperea mea in monotonia existentei lor le-a umplut, intr-un fel casa. Cineva rau intentionat va gandi ca Ecaterina, sprijinita de voluntarismul sau irepresibil si de jena mea inascuta in a-i contrazice pe cei din jur, ma retinea jumatate de ceas la dispozitia libidoului ei nerea-lizat, sa ma priveasca in slip, nestanjenita, cat durau asanele de hatha yoga. Deasemeni, acelasi va considera ca intamplarea, mai mult sau mai putin dirijata constient, ce-i oferise Eufiliei prilejul sa-si imprime in memorie imaginea pomenita, era si ea rasplatitoare, socotind ca se multumea cu mult mai putin decat sora sa. Oricum, se putea banui ca ambele isi gasisera terenul pe care sa-si cladeasca visarile erotice cand  ramaneau la indemana instinctelor sacaitoare.

Adevarul era altul: le ofeream stimularea intelectuala necesara sustinerii convingerii ca studiile lor aride foloseau cuiva, ceea ce este esential. Existenta le redevenise utila datorita atragerii mele sub acoperisul lor, in caminul lor de - hai sa zicem asa - 'domnisoare batrane'. in loc sa fiu mar al discordiei, eram liant si catalizator.

Va sa zica, doamna Manastire pricepu ca i se ingaduia sa intervina. Dupa cum mentionam, sensul in care dezvolta ea aceleasi teme ce o preocupau si pe doamna Doba era invers celui adoptat de cea din urma. incepu:

- Calul, familiarizat cu afacerile imparatiei Mortii (glasui dumneaei, mai afectat decat al precedentei, plina de ticuri fiind, clipind foarte des din ochii ingusti ascunsi intre pleoape ostenite si ridate, alegand un vocabular pretentios si sonor), calul, repeta, este socotit un bun cunoscator al proceselor prin care trece un suflet. Moartea nu este un fenomen definitiv pentru buriati. Ei considera ca adesea poate fi aparenta. De aceea leaga calul celui cazut alaturi de cadavrul sau. Daca sufletul i se reintoarce - dupa petrecerea cu sufletele duse - calul semnaleaza prin tremurat fericita revenire. Cat este de benefic calul, pentru aceiasi samani mentionati de Caty (o numi ea pe doamna Doba cu numele de alint, dar nu-si rasuci capul spre dansa), reiese din faptul ca toba rituala, ale carei batai provoaca transa samanului, este cel mai ades confectionata din piele de cal; ba iacutii o si numesc: 'calul samanului'. Urcarea in alte universuri este infaptuita de catre saman calare pe o bata cu cap de cal. Nu Mircea Eliade ajunge sa identifice calul cu Cosmosul? Sa-l citez pe Pegas, calul care i-a adus lui Zevs Traznetul?

- Cate le-am spus eu si cate le-a spus ea (o impiedica Ecaterina sa mai faca parada de eruditie) aduc o anumita explicatie temerii copilului despre care vorbeai, Mihai. Dar avem de tinut cont si de 'viziunea' aceluiasi copil devenit adult, nu? Barbatul calare, de la care a pornit toata discutia noastra.

Aici se cuvine sa ma intrerup pentru a face cunoscuta cititorului intamplarea relatata de mine celor doua doamne, de la care naratiune se starnise atata  risipa de cunostinte din istoria credintelor religioase ale omenirii.

Prietena mea Ioana m-a luat partas al unei trairi extrem de neobisnuite. Fusese victima acesteia nu cu multi ani in urma. Sotul sau, mult mai avansat decat mine in practica yogai, a initiat-o si pe ea in anumite subtilitati ale disciplinei hinduse. Daca am inteles bine, impletea recomandarile guru-ilor din India cu tehnicile psihanalistilor occidentali. Inducandu-si tanara sotie intr-o stare adanca de relaxare, aproape echivalenta unei transe mediumnice, ea a avut vedenia unui calaret ce gonea intr-un galop nebunesc. Barbatul calare fu impuscat si se prabusi intr-un lac de sange. Scena o umplu de groaza pe martora ei in duh. Ioana, pu-ternic rascolita, izbucni intr-un plans salbatic, de neoprit, plans insotit de urlete disperate. Sotul sau, mirat de participarea afectiva neasteptata si zguduitoare a nevestei sale, cea deobicei atat de tihnita si de odihnitoare, o mitralie imperios cu o singura intrebare muscatoare, prea putin variata, si nu istovi s-o chinuiasca pana ce nu-i fu satisfacuta cererea: - 'Cine e?!? Spune-mi cine este cel impuscat!!! NUMESTE-L!!! Cauta-i numele!!!'

Abia mai putand respira, din pricina hohotelor de plans ce o inecau, cu sufletul sfasiat tocmai de intrebarea ce nu o cruta si care, parca, rupea carnea de pe ea, Ioana izbuti, cu eforturi imense, sa strige cu glasul durerii celei mai coplesitoare: -' E tataaa!!!'.

Dupa care aproape ca-si pierdu cunostinta.

Trebuie cunoscut faptul ca Ioana nu stia cine i-a fost tata. Ochii constiintei i s-au deschis intr-un azil de copii orfani.

La aceasta viziune se referea doamna Ecaterina Doba atunci cand afirma ca era inca dilematica. in acelasi timp, domnia sa concedea a fi contribuit, impreuna cu sora dumneaei, la intelegerea altui moment al introducerii lor in subiect, pe care urmeaza sa-l infatisez cititorului imediat in continuare.

Nu demult, imprejurarile au condus-o pe Ioana sa-i fie prezentat unul dintre salariatii institutiei de binefacere unde a fost crescuta. Acesta, afland cu cine avea de-a face, isi aminti perfect de ea copil. O intreba daca-i mai era frica de cai. - 'De cai?! Nu tin minte sa ma fi temut de cai vreodata; doar de caini stiu ca-mi era frica. Caii mi-au placut dintotdeauna.'

Amintirile strainului sunau altfel. Se pare ca adesea, pana la patru ani, fetita izbucnise in revulsii ale groazei, intrerupte doar de afirmatia fara fundament: - 'Vine calul!'.

- Calaretul dobandeste caracteristicile calului in mai toate ritualurile initiatice, strapunse doamna Eufilia cortina tacerii impuse ei de doamna Ecaterina. in Africa sau in Haiti, in Abisinia si in Asia Mica, in Brazilia, in Egipt, in practicile dionisiace, in acelea cavaleresti ale Apusului

- Acestea ce inseamna?, am intrebat-o pe doamna Manastire, uimit de cat o inflacarase chestiunea pe acea femeie (despre care, in sinea mea, glumeam ca era nascuta 'atiforma') aparent lipsita de orice sansa de a-si fi prelungit zilele macar cu una, cu infatisarea sa sifonabila, ba chiar friabila, cu culoarea de praf a pielii sale, cu trasaturile botite ca tegumentul prunelor afumate, cu ochii aposi.

- insemneaza, imi atrase atentia sora dansei asupra ei insesi, decizand prin emisiunea vocala in forte   cine era adevaratul meu mentor, ca omul devine cal, adica se lasa 'calarit' de catre un spirit, se lasa posedat de el; asculta ca un mort de poruncile duhului. si, prin aceasta, inferiorul devine superior, superiorul devine inferior, nadirul - zenit, zenitul - nadir, josul - sus, susul - jos, instinctul - ratiune, iar ratiunea - instinct. Toate aceste inversari sa practica fara sa se piarda statutul initial. Nu este clar de ce a izbucnit Ioana atat de spectaculos?

Nu. Era din ce in ce mai incalcit si mai neguros. Constatand perplexitatea ce plutea in pupilele mele, adauga:

- Din punct de vedere simbolic, Ioana ii acorda calaretului Completitudinea. Pentru ea era desavarsit. Om, dar si cu stiinta celor nestiute; stapan pe rationabil, dar dotat si cu intuitia celor de Dincolo, cum spun altaii despre duhurile ce-i insotesc pe samani in pelerinajul acestora, ca ar beneficia de ochi de cal ce vad la o distanta de treizeci de zile de trap.

- E o chestiune de bun simt; Ioana atribuia notiunii tata buchetul complet al calitatilor acordate de copil genitorelui sau, mi se adresa cu blandete Eufilia, constatand ca nu ma mai descurcam intre atatea descifrari ce mai tare incifrau. Ea insuma in aceeasi notiune tatal dupa sange si parintele spiritual. Tatal murind - in viziunea avuta -, fiica, oricat de matura era, a resimtit un dezastru iremediabil. isi pierdea toate sprijinele imaginabile. E greu sa fii orfan pe pamant. insa sa devii orfan si de calauza duhovniceascza e cumplit: esti frustrat de orice legatura cu originile, cu Dumnezeu.

De cate ori alegea (cu vadita concentrare) cate un cuvant sau o metafora mai eufuistice, mai cautate, aveam o reactie de strepezire a dintilor.  Totusi, cand incheia cele ce avea de spus, nu ma puteam abtine s-o admir. Doamna Manastire, orice ar fi rostit, orice ar fi faptuit, o facea constructiv. Poseda arta de a nu demola, ci de a-si inalta auditoriul in mult mai mare masura decat sora ei. Aceasta suferea de un prea plin al cunostintelor, ce o forta sa tabere peste tine. Dar aportul ei formativ nu-i depasea nevoia launtrica de a se revarsa. Nu primise darul sa-si orienteze vietuirea in spiritul ajutorarii celolalti. Pentru mine, un aprig insetat dupa lumini noi, era la fel de utila ca doamna Manastire, deoarece doream sa ma umplu cu cat imi oferea sansa, sa cresc prin mine insumi, dar si prin aceia care ma inconjurau.

- De la bun inceput, draga, mi se adresa ca o mai varstnica prietena doamna Doba, te-am intrebat daca era vorba despre un cal negru sau alb, asa este? Era foarte important pentru noi sa stim daca avem de-a face cu un element chtonian sau solar si uranian. Dar daca nu te-ai interesat, asta este. Dealtfel, tot sapand in jurul intelesului viziunii, ca si al temerii Ioanei copil, trebuie sa ajungem a determina singuri culoarea calului. Ceea ce zice Fili pare a ne sugera, de pilda, ca era un cal alb.

- De ce?, nu ma simteam deloc mai inaintat in intelegere.

- Fiindca tot i-am citat de atatea ori pe uralo-altai, afla, ii lua cuvantul Eufilia, caci ea era cea indrituita sa dezvaluiasca multimea de informatii incarcate pozitiv, afla ca ei isi reprezinta hierogamia Cer - Pamant printr-un cal alb si un bou cenusiu. Deduci ca cel dintai patruped reprezinta Epifania Cerului.

Iarasi m-am lasat rapit de adierile cuvantului. Cerul imi era strabatut de care in flacari, tarate nebuneste de cai albi prin tarii: Apolo, Mithra, Sfantul Ilie, le conduceau starnind scantei din stelele intalnite-n cale. Din inaltimi il vedeam pe Buddha odihnind nirvanatic intr-un jilt alcatuit din armasari vii.

- Emblema tantrica a lui Boddisattva Avalokiteshvara este calul, auzeam glasul uscat al doamnei Manastire, care  nu-nceta sa-mi explice.

Coroana seninului fu strapunsa ca de un fulger de catre calul inaripat al lui Fat-Frumos, inteleptul bidiviu hranit cu jaratic. Brusc, trompetii Apocalipsului sangerara intinsurile. Hristos rasari, imprejmuit de ostile ceresti calari pe cai albi.

- Ba Iisus a ajuns sa fie simbolizat, in loc de miel, de un cal cu nimb, cum se intampla in altarul subteran de la Notre-Dame din Montmorillon. si Mohamed este asteptat sa revina pe pamant pe un cal alb.

- O sa creada tanarul acesta ca animalul despre care vorbim este doar purtator al Majestatii si aducator al Izbanzii Luminii, o intrerupse doamna Doba pe Eufilia Manastire. Va uita de aspectul negativ al simbolicii calului, de aspectul infernal, funebru. De aceea sa-i spun ca-n CHEIA VISELOR de Artemidor aflam ca bolnavul de viseaza cal va muri.

Si eu ajunsesem in lumea antica mediteraneeana. Orizonturile imi erau sufocate de respiratia puhava a harpiilor, demoni ai furtunilor, ai devastarii si ai mortii, femei-pasari, dar si iepe. Ahriman, geniul raului, se napustea asupra victimelor sale, sa le dea moartea, luand chip de cal. Cai negri puzderie si cai livizi, asa cum este figura omului care imbratiseaza frenetic meditatia in noptile albe, cai de culoarea lintoliului, fantomatici, cai naluci perforand cu trupurile lor hieratice, distrugatoare sau costelive, ceturile, catre mine

- In engleza, termenul ce desemneaza cosmarul (nightmare) , impartit in cele doua parti componente, insemneaza: iapa noptii. Dealtfel, pentru ca pamantul sa devina fertil si omul sa-si dobandeasca prosperitatea, CALUL, ridica tonul doamna Ecaterina, isi inalta aratatorul amenintator si-si preschimba obrazul lat intr-o masca rigida, CALUL TREBUIE UCIS!

Ce facea aceasta femeie cu mine este greu de inteles. Prietenul meu, cercetatorul de yoga, doctorul I. N. Riga, mi-a spus candva ca persoanele cu pantec protuberant tezaurizeaza o mare concentrare de puteri magnetice. Intr-adevar, doctorul Levon Mirahorian, ramas celebru datorita excelentei sale dotari ca himnotizor, facea parte din aceasta categorie umana.

Acum eram martor si obiect al unui nou diluviu de unde provenind de la ea, unde ce ma scoteau din mine si ma aruncau cand intr-o parte, cand intr-alta a geografiei lumii, a istoriei gentilice, a hartii elaborarilor religioase ale neamurilor, fie pierite definitiv, fie inca in fiinta. Soarele se invartea in jurul Terrei cu o viteza ametitoare, cand in sensul cunoscut, cand in sens invers. Zilele nebune intrerupeau noptile, dupa doua ceasuri de stapanire a umbrei sau, dimpotriva, isi incetineau lunecarea pentru a reveni abia dupa doua saptamani de bezne. sapte sori si sapte luni scaldau simultan marginile vederii. si pretutindeni, in acest desmat al calendarului, simteam, pipaiam urcand torenti de sange cavalin, adunati in rauri si fluvii care se contopeau in talazuiri oceanice imense, rosii, lipicioase, sinistre, din care  nu ma mai puteam desprinde, ca dintr-o mlastina universala.

- Divinitatile agrare sunt fostele divinitati chtoniene.

15 octombrie Roma Roiuri nesfarsite de cetateni infrigurati se imbulzesc sa surprinda macar un crampei din alaiul solemn al jertfirii unui cal zeului Marte. Este prima zi dupa incheierea culesului. Granarele Imperiului gem de aurul campurilor. Marte nu este numai stapanul victoriilor in lupte, ci si invingatorul dusmanilor agriculturii. Calul respectiv este ales dintre aceia care, de la 27 februarie si pana la 14 martie - dupa numaratoarea noastra a zilelor anului -, au fost inchinati acestui zeu, ca destinati cavaleriei romane. Cutitul a coborat fulgerator. Coada retezata a animalului, inaltata in aer, e purtata in goana catre palat, sa fie stropit cu sangele ei caminul cladirii, intru bunastarea viitoare a natiei. Calul e duhul graului.

- In Irlanda exista un joc agrar cu 'mascati'. Capra   noastra devine la ei Calul Alb. Atat rusii de pe Volga, cat si grecii, inecau cai pentru a potoli duhurile apei.

- Asta-mi aminteste, spuse doamna Eufilia, ceva ce poate fi socotit destul de graitor cat o priveste pe prietena a carei viziune ne-ati povestit-o.

Sora ei ramase efectiv cu gura cascata. Parca s-ar fi intrebat cum indraznea cealalta - aschimodia! - sa-si aminteasca ceva mai elocvent pentru tema discutata decat era dansa capabila sa aduca-n convorbire, adica doamna Doba. S-ar fi zis ca-i intepenisera falcile din pricina unui calus ce i le fortasera si desi acesta fusese scos de o buna bucata de vreme, ele nu-si mai regaseau pozitia initiala. Mai mult nici n-ai fi crezut sa se departeze maxilarele unul de celalalt. Dar cand eu m-am aratat interesat de ceea ce se pregatea doamna Manastire sa ne incredinteze, falcile surorii sale troznira, grele de blam, se mai saltara cat o septime din latimea unui deget, apoi se inchisera cu zgomot de sertar trantit in lacasul sau, un zgomot, care va sa zica, nespus de reprobator.

Inconstienta de animozitatea starnita, Eufilia incepu sa-si depene, scartaind abia auzit pe o coarda vocala ca vai de lume, insertia mitologica promisa:

- Pamantul este insamantat de izvoare ce au tasnit de pe urma unei lovituri de copita intr-o stanca. Si calul lui Iovan Iorgovan si-a lasat semnele copitei la Cheile Corcoaiei, parca; in orice caz, undeva pe Valea Cernei. Dar n-o sa insir si alte exemple, ca nu numarul conteaza in cazul de fata. Unul singur mai adaug: Izvorul Calului, ce uguieste ca un gugustiuc nu departe de codrul sfant al Muzelor, in Elada. A fost adus la lumina prin lovitura neuitatului Pegas. Muzele veneau sa dantuiasca in jurul undei lui. Aici cantau, deoarece apele sale favorizau inspiratia, trezeau inchipuirea, redesteptau memoria. Nu credeti ca de aceea a putut avea loc viziunea Ioanei?

Nici unul dintre noi ceilalti doi nu ne regaseam. Nu intrezaream nici o legatura cu putinta de facut intre una si alta. Cand, tot ea:

- Odata aparut calul, el a smuls din subconstientul tinerei intreaga scena sangeroasa, nu? Altfel cum sa fie interpretata inspiratia, daca nu ca o deschidere a inaltelor porti ce ne despart de celelalte taramuri simultane si suprapuse lumii noastre? Asta cred ca sugereaza povestea Izvorului Calului.

Bagand de seama ca cele rostite de dansa nu-si atingeau tinta, nu aveau efectul scontat, ca doamna Ecaterina si cu mine ramaneam impermeabili la cele cuvantate de ea, insista:

- E un proces mult mai adanc decat acela cunoscut in psihologie sub numele : asociatie. Asociatia  evoca notiuni inrudite sau opuse elementului ce ne framanta. Ea se savarseste mijlocind contiguitatea notiunilor sau, dimpotriva, asa cum am spus-o, antagonismul lor - departarea constituind o forma speciala a apropierii. Asociatia reprezinta unul dintre mijloacele preferate de Dr. Siegmund Freud in decriptarea viselor. Prezenta unei truse de chei la braul unei jupanese, intr-un vis, impune, in scena desfasurata imediat in continuare, spargerea intrarii intr-un castel intarit, cu ajutorul unui berbec sau ceva similar. Asta deoarece, prin asociere, cheia aduce in constiinta atat usa ce se deschide, cat si cea ferecata, iar berbecul devine substitut al cheii.

- Lasa-ne, Fili, cu chestiile astea de adormit copiii! Doar nu suntem de astazi, de ieri Am mai citit si noi cate ceva! Am aflat ce este o asociatie.

Mie mi-a trecut prin minte ceva complet aparte de indignarea sa. Sub influenta celor doua surori, ajunsesem sa citesc 'textele-mesaj' inscrise sub nivelul constiintei vorbitorului, oricare dintre ele ar fi fost acela. In cazul de fata, nivelul constiintei Eufiliei era cel al stradaniilor de limpezire a unor intuitii cu privire la inspiratie, ca motor al formarii viziunii avute de Ioana. Dar nivelul de sub el nu-mi graia despre ideile doamnei Eufilia, ci despre obsesiile dumneaei in acea clipa. Cheia este un simbol masculin. Berbecul - unul aidoma, dar mult mai evocator, ca infatisare plastica, a elementului anatomic simbolizat. Usa, poarta, cetatea, toate sunt simboluri feminine. Descuierea, spargerea intrarilor, simbolizeaza patrunderea   masculinului in feminin. Exista chiar o gradatie a acestei patrunderi, in ordinea propusa de catre vorbitoare. Ea trecuse de la blanda si anodina descuiere   la spargerea   prin violenta (a se citi: viol) a portilor , la cucerirea prin forta a castelului intarit

Dar mai era o intrebare ce-mi ramasese nerezolvata. Prin selectia vocabularului, doamna Eufilia isi simboliza dorinta ca eu (unic reprezentant masculin de fata atunci) sa manuiesc cheia, ori berbecul, sau oare cumva isi simboliza propriul efort de a ma cuceri, inversand in mod neasteptat simbolica uzuala? Adevarul este ca, dupa cum se stabilisera relatiile noastre, eu eram acela care constituia spatiul umplut de ele; cele doua femei imi supuneau intrarea blocata la forte totdeauna incununate de lunecari brusce in launtrul meu, mereu virgin in raport de masa culturala cu care imi inundau intimitatea

- Ceea ce vreau sa spun, isi prelungi doamna Manastire efortul de a-si face cat mai accesibila gandirea, este ca, spre deosebire de asociatia mecanica, preferata de psihologie, simbolul  are o putere necunoscuta de a depasi granitele notiunilor si de a revela realitati si intelesuri ce dau sens existentei.

- Nu vrei s-ajungi la obiect?, o grabi doamna Ecaterina, tot mai nerabdatoare.

- Ba da. Parerea mea este ca acela care cunoaste puterea uriasa a simbolurilor de a actiona asupra intregii noastre structuri subconstiente, de a aduce la suprafata constiintei, partial sau integral, ori de a organiza impulsuri, fapte, are sansa Ioanei, printre altele, anume sa smulga din depozitul memoriei intamplari si imagini depuse acolo involuntar, la o varsta cand intelectul nu se formase definitiv, cand, aflandu-se in stare incipienta de conturare, nu facea altceva decat sa inmagazineze impresii neanalizate, necatalogate. Ioanei, simbolul calului i-a readus in minte chipul autentic al tatalui, sub infatisarea calaretului.

Am indraznit sa o alertez asupra unui amanunt pe care se parea ca, din graba explicatiilor mele, il infatisasem gresit:

- Ati presupus, doamna Eufilia, ca Ioana ar fi o femeie extrem de inaintata in cunoasterea propriului psihism, ca si-ar sti manui fortele acestuia dupa plac. De buna seama v-a inselat felul meu de a nara. Nici vorba ca asa ceva sa fie conform cu realitatea. Ioana a fost initiata de catre sotul ei doar pana la un anumit prag in practicarea posturilor de hatha-yoga si a meditatiei. Insa niciodata nu mi-a dat de inteles ca ar fi obtinut vrun rezultat al acestor preocupari cat de cat iesit din comun. Este cel mai firesc om de pe pamant.

- N-am ispravit cele ce aveam de spus. Siinta nu e unica metoda de a pune in miscare fortele pomenite. Intamplarea poate produce efecte similare.

Iarasi se incalceau explicatiile. Nu m-am putut abtine sa repet dupa dumneaei, foarte neincrezator:

- Intamplarea?

- Daca un parinte, relua dansa, plina de buna vointa, isi cumpara un automobil si-l lasa-n curte, cu rezervorul incarcat si cu cheia de contact la locul cuvenit pentru pornire, nu credeti ca exista o probabilitate ca baietasul sau sa se catere pe scaunul conducatorului, cand nimeni nu observa cu ce se indeletniceste, si sa apese-n joaca pe toate butoanele, manetele si pedalele aflate la-ndemana curiozitatii lui, pana ce porneste masina, desi n-a avut intentia asta si nici nu cunostea nimic despre motor ori demarare?

- Cum sa nu!

- Vedeti?! E cazul Ioanei. Si-a 'vazut' tatal dintr-un hazard. 'Rezervorul memoriei' era plin peste poate. A dat peste acea unica 'probabilitate' datorita conditiilor propice relaxarii yoghine.

- Dar tu, Fili, o ironiza sora sa, ne vorbeai despre cum poate omul manui simbolurile

- Perfect adevarat, Caty; daca am avea de a face cu un om care sa cunoasca taina manuirii si descifrarii lor. Eu am indicat numai o cale a posibilitatilor deschise investigarii in viitor. La drept vorbind, nu cred in existenta unui astfel de individ in epoca noastra.

Pe cand ele doua continuau sa discute asupra acestei posibilitati de a se avansa in domeniul cunoasterii, mie-mi sari in ochi ceva ce-mi suna fals in cele expuse de catre doamna Manastire. Nu eram sigur nici ca aveam dreptate, nici ca nu aveam. Asadar adoptai un ton cat mai precaut cu putinta:

- Doamna Eufilia, manuind simbolul calului se poate ajunge la chipul real al tatalui sau tot la unul simbolic? Vreau sa spun ca

- Pricep. Aveti  perfecta dreptate. Nu-mi trecuse asta prin minte.

Figura ei mica, datorita unei brusce concentrari, se aduna si mai mult. Aducea cu un cartof tinut peste iarna la caldura, din care 'mustatile' supsesera intreaga substanta amidonata si, sub coaja pamantie, se terciuise.

- Adevarat ca este asa, confirma dupa un timp. Simbolul calului nu poate evoca decat tot un simbol, in nici un caz realitatea directa, deoarece sunt planuri complet deosebite si ce nu comunica intre ele.

- De cand te stiu te pripesti cu concluziile, Fili, fara sa le verifici. De cate ori nu ti-am facut observatii si nu ti-am atras atentia ca asta-i defectul tau!, o mustra, incruntata, doamna Doba.

'Luata de urechi' de vanjoasa profesoara cu pantec de imparateasa si maini de grenadir, doamna Eufilia isi cobori indaratnic privirile spre covorul de pe jos.

- Eu cred ca Ioana, copil, evoca intr-una cai, oricat o speriau, in nadejdea de a surprinde si de a pastra langa sine ima-ginea simbolica a tatalui, se incapatana ea.

Eu presupuneam ceva foarte deosebit, mult mai simplu si, dupa cum mi se parea mie, mult mai plauzibil. Dar, inainte de a arata ce, sunt dator sa incunostintez cititorul asupra tuturor datelor chestiunii.

Ioana a fost nascuta in padure. E o afirmatie uluitoare, insa nu mai putin adevarata. Parintii ei au luptat in munti impotriva comunismului. De aceea satenii de pe valea Raul Doamnei, cand se refereau la prunca dintre stanci, o numeau: Padurea sau Floare de Colt. Purtata in pieptii camasii de tatal ei, cand schimbau pestera pe un bordei sapat sub pamant - iar fugarii o faceau adesea -, s-a ridicat binisor pana pe la doi ani.

In jurul acelei varste, in cursul unei lupte impotriva trupelor ce nu le dadeau rezistentilor tihna de noua ani, tatal ei fu ranit si arestat. Prinsa i-a fost si mama. Fetita, scoasa din temnita, a fost despartita de parinti pe totdeauna si aruncata intr-un azil de orfani, schimbandu-i-se si actul de nastere, dupa ce i-a fost eliberat unul tot de M.A.I.

Ceva mai tarziu, tatal i-a fost impuscat la Jilava. Peste cativa ani s-a stins si mama sa in detentie.

De atunci Ioana isi incordeaza toate puterile psihice in stradania de a-si aminti orice, un amanunt cat de mic, o infima frantura dinainte de aceasta tragedie a carei martora a fost sau din insasi scena ei cumplita. in zadar.

Presupunerea mea, a unui om ins mult mai putin elevat decat doamnele Ecaterina Doba si Eufilia Manastire, era de-a dreptul si din topor, fata de alambicatele lor explicatii. Socoteam, ca si dumnealor, ca atat in viziunea adultei, cat si in repetatele viziuni ale fetitei (caci daca se speria ca venea calul asupra ei inseamna ca-l si vedea sau il auzea napustindu-se in galop naravas) proveneau din subconstient. Doar ca, spre deosebire de dansele, eu deduceam viziunile Ioanei din depozitul memoriei involuntare, nu din al simbolurilor. imi ziceam ca desi tatal copilului nu era calare cand a fost impuscat, el va fi fost asociat de copil vreunui militian calare ranit, al carui armasar se va fi napustit asupra tinerei mame in catuse si a fetitei sale. Unul sau altul dintre barbati lesinand, prabusindu-se, intelegerea incompleta a situatiei traite il sudase, in mintea inca neexersata a Ioanei, de celalalt - de tata. De aici imprimarea viziunii ce a tulburat-o atat de adanc.

Mi-am luat inima-n dinti sa propun distinselor mele gazde aceasta dezlegare modesta si lipsita de aripi. Taman incepui sa spun:

- Doamnelor, nu credeti ca psihologia clasica ne este suficienta pentru intelegerea faptelor?

Obrajii de toval ai doamnei Ecaterina se intinsera si mai tare catre urechi; osatura filiforma a chipului celeilalte se prelungi pe verticala. Erau surprinse de indisciplinata mea intruzie in comentariile lor savante.

Dar n-am mai avut ragazul sa le analizez manifestarea stuporii caci ceva imi atrase atentia spre fereastra apartamentului de la etajul sase, unde ne aflam.

Se apropiase de geam botul umed, cu nari mari frematatoare, al unui cap de cal. Ochii sai larg deschisi, sclipitori si lichizi, ma fixau ca dintre ape. Un fir de sange ii luneca de pe crestet pe mijlocul osului frontal, printre perii linsi, intunecosi la culoare. Abia atunci am constatat ca pe langa grumazul lui robust atarna capul unui barbat, din care nu zaream decat parul cazut, castaniu, ravasit.

Cele doua femei imi urmarira privirile ingrozite.

Urletele lor sunt singura dovada pe care o mai tin minte ca eram toti trei vii.

CONTACTUL CU SINELE IN VIS

Noaptea de vineri 27 mai spre sambata 28 mai 1994.

Imprejurarile sociale, psihice si culturale, surse diurne ale visului

EXISTA CATEVA DATE pe care cititorul se cuvine sa le cunoasca inainte de a se purcede la relatarea urmatorului vis. Cuvintele cheie din cele ce urmeaza le culeg cu alt caracter decat celelalte, pentru a atrage atentia asupra lor. 

- Pana in urma cu cinci ani am locuit in str. Alexandru Deparateanu, la parterul unei vile ce nu avea decat un etaj. Acesta era ocupat de familia Vranialici.

- In cursul diminetii de vineri am fost prezentat unei doctorite al carei nume de familie se termina cu sufixul: '-ici'. El are si sensul: aici.

- Am petrecut nenumarate vacante (vara si iarna) pe aceeasi strada din Sinaia: Avram Iancu. Am dorit si mai doresc sa am o casa acolo. Sinaia reprezinta pentru mine una dintre putinele oaze ale unei existente cenusii.

- Intamplarea a facut ca in anii din urma sa am mereu de-a face cu constructori, iar vineri dupa-amiaza sa provoc chiar o intalnire de lucru cu un inginer din aceasta bransa si un arhitect. Am fost impresionat de faptul ca cel dintai, abia sosit la mine, primi un telefon ce-l zgudui puternic: pe santierul de unde plecase cu cinci minute in urma se prabusise imediat dupa aceasta un cofraj de beton la a carui turnare asistase. Se intreba daca nu fusese careva accidentat. Curand intrerupse discutia pentru care venise, grabit sa se reintoarca la locul nenorocirii.

- In cursul acestei saptamani am vizionat un film televizat. In el aparea un personaj episodic: un nebun ce parea urias; dintr-o replica se intelegea ca supradimensionarea lui se datora mai multor randuri de pulovere pe care le purta unul peste celalalt.

- Am un costum de pijama albastru inchis: pe acesta il purtam in partea finala a visului. Tin la el. De mai mult timp mi-a fost luat de tatal meu, spitalizat.

La aceste informatii mai trebuie adaugate doua:

- Luni 23 mai mi s-au pus la dispozitie niste insemnari facute de dr. Gheorghe Dabija, personaj al  cartii mele: RUGUL APRINS. DUHOVNICII ORTODOXIEI, SUB LESPEZI, IN GHERLELE COMUNISTE. In perioada visului ma aflu in stadiul final al redactarii unui roman: TESTAMENT INTRE INGER sI DIAVOL ce dezvolta aceeasi tema si vehiculeaza aceleasi personaje. Ca urmare a descoperirii de luni, toata saptamana am fost obsedat de notele doctorului ce mi-au impus rescrierea unui capitol. Ele mi-au starnit regretul de a nu fi luat notite mai bogate pe marginea lor si mai ales acela de a fi in general indescifrabile, deoarece sunt alcatuite intr-un limbaj criptic, o insailare de initiale, formule, citate biblice si concluzii lapidare ale unor experiente initiatice  ramase necunoscute.

Cititorii RUGULUI sunt la curent cu rolul insemnat jucat de doctorul Dabija in viata mea. El mi-a trasat, intr-un fel, jaloanele viitorului, cand aveam in jur de douazeci si trei de ani si ma aflam in temnita politica; in patru cuvinte: mi-a profetit viitorul.

- Ultimele vreo zece zile le-am petrecut introducand in computer si tehnoredactand traducerea dlui doctor Lazar Pasca, presedinte al Societatii de Antroposofie, din TEZE ANTROPOSOFICE de Rudolf Steiner, lucrare pe care urmeaza s-o duc la tipografie saptamana aceasta, in calitate de editor. Dificultatea textului mi-a cerut o concentrare mai mare decat mi-au impus alte lucrari editate pana acum. Mai mult, el a constituit si o cale de patrundere in gandirea marelui elvetian, nemaifrecventata de cand aveam saisprezece ani. Nici Rudolf Steiner nu este strain de destinul meu: prin omenia unei necunoscute care m-a avertizat la vreme, am scapat de a fi arestat la acea varsta, impreuna cu un grup de studiosi in domeniul antroposofiei pe care-i frecventam saptamanal.

Finalmente, lucrez de mai multe luni la adunarea de material pentru intocmirea unei psihologii conforme cu viziunea Ortodoxiei asupra psihicului uman.

Cu alte cuvinte, de catva timp traiesc afundat exclusiv intr-un mediu mental bantuit doar de chestiunea initierii.

Informatiile de mai sus indica sursele din diurn din care S cenaristul O niric si-a dedus anumite 'caramizi' ale 'cladirii' sale dramaturgice: prezenta doamnei Vranialici in vis (via numele doctoritei abia cunoscute); obsesia locuintei din Deparateanu (acolo - versus aici); prin asociatie, locuinta din Sinaia; galeata cu nisip ud, deci pregatit pentru zidarie; nebunul imbracat cu pulovere numeroase; imbracarea mea cu o pijama albastru inchis; dedalul parcurs - ca derivand din stradaniile descifrarii textelor indicate.

Constatam ca elementele acestea sunt distribuite intre decor, recuzita si lista personajelor, adica acopera toate categoriile necesare alcatuirii unui scenariu oniric.

Pe de alta parte, ultimele doua marturisiri pun cititorul in situatia de a deduce starea mea psihica propice unui vis de insemnatatea celui relatat in continuare.

Continutul visului

(Termenul ale carui simboluri sunt discutate in secventa urmatoare - sau unul asociat -  este precedat de: p, in vederea regasirii lui cu usurinta in acest text; acelasi procedeu pentru identificarea lesnicioasa a termenului cheie, semnalat prin: f .)

Caram o p galeata de p nisip p ud, de afara in p casa. In loc sa intru la mine, m-am pomenit la vecina mea, dna p Vranialici, care locuia tot la parter. Serviabila, vazandu-ma cu greutate, caci faceam niste reparatii interioare, mi-a inlesnit, deschizandu-mi p usa, sa intru in partea mea din casa, trecand printr-o camera de-a ei, la care se ajungea printr-un p coridor. Numai ca, ratacindu-ma, am nimerit intr-o incapere imensa unde dormeau sute si sute de barbati si femei in p paturi p metalice. Mi-am zis ca am nimerit in cladirea alipita de a noastra. Nu m-am mirat ca dormeau in plina zi, atunci cand eu munceam, iar doamna Vranialici era in picioare. Dealtfel lumina foarte redusa de acolo presupunea ca era timpul somnului. Am strabatut hala, inca nu speriat de greseala mea de orientare. Am patruns in altele asemanatoare, la fel populate. Din cand in cand se destepta careva. Intrebam cum sa ajung la dna Vranialici. Mi se dadeau explicatii destul de vagi. Intelegeam ca, de fapt, nimeni n-auzise de ea, nici nu stia pe unde putea locui.

Din felul curios si plin de mila cum eram privit, masurat din cap la picioare, scrutat cu osebire de la brau in jos, mi-am dat seama ca ceva nu era in regula cu p vestimentatia mea. Mi-am aruncat si eu ochii pe furis asupra trupului meu si am constatat ca ma gaseam p in pielea goala. M-am ingrijorat: 'Cum de am ramas fara nici o haina pe mine, fara chiloti macar? Cand am vorbit cu dna Vranialici eram imbracat.' Aceasta apasare se suprapunea peste ingrijorarea de a nu-mi  mai gasi drumul inapoi, ceea ce vadea un lapsus, o osteneala suficient de mare incat sa nu mai retin lucruri dintre cele mai uzuale, fapt de care eram constient.

Unele persoane care se trezeau vorbeau cu mine, fie intrebate, fie din proprie initiativa, fara a fi stanjenite ca le surprindeam in camasa de noapte (nu tin minte ca in aceasta parte a visului sa fi schimbat vrun cuvant cu rarii barbati care circulau, din cand in cand, amortiti de somn). Daca tinuta personala nu le crea probleme, reactionau cum am pomenit la goliciunea mea care, adaug, interesa pe toata lumea, starnind o oarecare simpatie.

Eram tot mai ostenit, tot mai disperat. Indrumarile dupa care imi conduceam pasii ma purtau printr-un fel de p labirint de coridoare si sali imense, toate pline pana la refuz, dupa cum am mentionat-o. Dandu-mi seama ca ma departasem substantial de casa unde conlocuiam cu doamna Vranialici, deci ca era putin probabil s-o mai cunoasca cineva dupa nume, nu i l-am mai folosit cand ceream indicatii, ci doar numeam strada: f Deparateanu. Starnea aceleasi incurcate inaltari din umeri.

In sfarsit, am izbutit sa primesc indicatii cum sa ies din cladire. In p prag, m-a surprins cum arata iesirea: o stramtoare intre niste p stanci p negre, cu fata bazaltica neteda, cu structura de prisme neregulat suprapuse. Nu trebuiau escaladate, ci te strecurai pe langa ele, le dadeai ocol si, finalmente, te gaseai pe o strada ce cobora in intuneric. Nu mai caram galeata cu nisip umed, dar nu am devenit constient de disparitia ei acum decat dupa trezire, cand am recapitulat visul. Undeva, la dreapta mea, am zarit o vila cu donjon. Mi se paru cunoscuta.  A trecut un necunoscut pe langa mine. L-am oprit:

- Nu va suparati p Turnul vilei acesteia nu este vizibil din strada Avram p Iancu?

Privi intr-acolo. Zise dezinteresat:

- Ba da.

- Multumesc.   

Isi continua drumul.

Am exclamat in mine insumi, entuziasmat: 'Va sa zica, nu sunt din Deparateanu! Acolo am stat demult.' Repetam vesel - cat imi ingaduia situatia mea deloc de invidiat - ca nu eram 'din Deparateanu'. 'Sunt din f Sinaia! Sunt din Sinaia!'

Am acostat un alt trecator, pentru a mi se arata cum sa ies la soseaua Bucuresti - Brasov, de unde ma stiam orienta. Calea, complicata si ea, trecea prin dreptul unei p uzine. Accesul in aceasta cobora ca p gura unei mine si pe panta ei suiau spre suprafata valtori de p flacari ale p cuptoarelor. Aveau un aer sinistru, cum se mistuiau in beznele de afara. De catva timp ma depaseau palcuri mai mici si mai mari de muncitori ce intrau fara vlaga sub pamant. Nu era o priveliste linistitoare. Chipurile supte le erau mohorate; destinul sumbru le sta inscris in ridurile incruntarii. M-am bucurat ca fatada ei nu era lunga si ca am putut curand da coltul dupa ea.

Am zarit un barbat ce sosea din sens contrar. Se opri intr-un spatiu p verde cu vreo doua banci de lemn. Isi scoase pulovarul. Am strigat spre el sa aflu daca ma aflam pe drumul bun. Imi raspunse aiurea; ca avea treaba sa-si scoata puloverele. Am inteles ca-i era mintea turbure. Poate sa mai fi tatonat un ins, altul. Impresia imi e ca au fost reprezentate diverse stari umane: tineri, batrani, femei, barbati, iata si un p nebun. Insa nu mai aveam nevoie sa fiu ghidat. Resimtii o mare usurare: 'Din moment ce stiu ca nu sunt de atata de departe, din Deparateanu, si ca sunt din Sinaia, inseamna ca-mi redobandesc memoria. Partial am si redobandit-o. Imi redobandesc identitatea! Imi redobandesc identitatea. Voi sti iarasi cine sunt!' In dreapta mea era un p izvor ce cadea in cascada printre roci. O tanara mi-a sugerat sa beau din el, dar sa nu ma vada nimeni. Sau eu am gandit ca nu trebuia sa ma vada careva. Eram fericit ca dupa ce voi bea din el aveam sa-mi recuperez intreaga identitate. Imi trecea prin cap ca era Izvorul Aducerilor Aminte.

In aceasta a doua parte a visului, treptat, ma descopeream iarasi imbracat. Mai intai cu un costum de pijama p albastru, apoi cu o vesta de lana; pe urma au aparut pantaloni de strada; si asa mai departe, pana ce eram gatit pentru a putea strabate strada decent.

p Soarele stralucea puternic. Eram fericit ca 'nu eram de departe, ci de aici din Sinaia!'.

Cateva simboluri prezente in vis

(Pentru alcatuirea rubricilor de mai jos, am folosit  Dictionnaire des Symboles de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant, Seghers, 1973, ca si contributii personale la completarea simbolicii)

1. GALEATA

a. VASUL - sensul lui este: comoara. In BAHIR, cele sase zile ale Creatiei sunt denumite: 'cele sase frumoase vase'. Printre vasele celebre: Potirul Graalului. Vasul poseda taina metamorfozei. Deschiderea sa, cum este asezata la partea superioara, ingaduie receptarea influentelor celeste (cu atat mai mult in cazul galetii, mult largita la gura, fata de baza). Este asimilat uterului - rezervor al vietii.

Nu neglijam forma speciala a galetii, ce o distinge intre celelalte vase: aceea a unui munte tocit, inversat.

Anunta tema metamorfozei, posibila prezenta a unei influente superioare.

b. MUNTELE participa la simbolica transcenderii, dar si a manifestarii, ca tinand atat de planul inaltimii, cat si de centru. E locul de intalnire al cerului cu pamantul. Pe culmea lui salasluiesc zeitatile, catre acest varf urca omul. Piscul sau e centrul lumii; linia lui verticala reprezinta axa lumii sau scara spre ceruri, locul de contact cu divinitatea, deci cu principiul.

E expresia stabilitatii si a neclintirii. De aici s-au dat TABLELE LEGII (Sinai). Sfantul Ilie, dupa ce s-a adancit in rugaciune pe munte (Carmel) ,a dobandit ploaia de la Dumnezeu. Tot lui i s-a revelat Creatorul, pe inaltimile de piatra (Horeb). In JUDECATORI, muntele Garizim este denumit: 'Buricul pamantului' Mantuitorul si-a tinut pe munte predica ce sta la temelia Crestinismului. Schimbarea la Fata a avut loc pe Muntele Maslinilor, iar Rastignirea Domnului pe cel al Capatanii (Golgota). Acestor munti li se adauga cei fara nume, prezenti in PSALMI sau in spusele Fiului lui Dumnezeu, ale Sfintilor Prooroci, ale tuturor scrierilor biblice.

Muntele 'ales' insoteste miturile omenirii. Pentru sumerieni, el reprezinta Oul Lumii. Dintre aceia mitici, cei mai cunoscuti sunt: Meru; K'uen-luen; Fuji-Yama; Ba-Phnom; Olimp; Alborj; Montsalvat; muntele Qaf; Potala; Kailasa; Mandara; P'u-tcheu; T'ai-chan; Ceahlaul. Oamenii au inaltat temple-munti si temple pe munti, morminte asimilabile muntilor (piramidele), tumulusurile, cairnele, st ? pa si, mai ales, ceea ce intereseaza in cazul acestui vis, in Cambodgia si in Laos, cu prilejul Anului Nou, MUNTI DE NISIP   si PAGODE DE NISIP , asociate, deci, innoirii.

Numai nu trebuie uitat ca in visul expus, muntele apare in doua ipostaze. in partea a doua, ca atare - si aceasta subliniat de numele localitatii Sinaia (Sinai-a, adica: Sinai+ desinenta femininului: -a, ceea ce, in comentariul final se va vedea ca are insemnatatea sa), dar si simbolizat, in partea initiala, de vas (galeata) si inversat, cu alte cuvinte nu cu deschiderea orientata catre cer, ci catre pamant si subpamant. In ipostaza din urma (de recipient), muntele e scobit, gaunos, deschis pentru a i se discerne grota launtrica.

Retinem ca prevesteste o 'schimbare la fata', o metamorfoza, o innoire, refuzata in prima parte, manifestata in partea a doua.           

c. PESTERA, va sa zica, isi gaseste simulacrul in galeata chiar in debutul visului, dar si in salile strabatute pe parcursul ratacirii, dar si in intrarea in 'uzina' de foc, de sub pamant. Mi se pare importanta optiunea Scenaristului Oniric pentru un simulacru al ei umplut de nisip (galeata), ceea ce o face inaccesibila, de nefolosit, daca ne gandim ca este arhetipul matricei materne. E spatiul unei lumi subterane, umplut cu suflete dedicate suferintei, nestiintei, neputintei, pedepsei, nemiscarii, unde viata se reflecta doar ca o umbra (Platon). Toate negarile se aduna in ea; e un anti-spatiu al lumii noastre, in care imaginea acesteia, proiectata de raza, constituie si indicatia catre iesire, calea salvarii, a scaparii din sala spectacolului de umbre chinezesti pentru a ajunge la perceperea Realitatii. Deci devine simbol al propriei noastre lumi. Ea e resedinta lui Trophonius, care si-a ucis fratele, pentru a nu fi recunoscut - deci si-a renegat trecutul primar. Patrunderea in caverna este o explorare a subconstientului inabusit.

Ea e receptacolul energiei telurice, adapostul stramosului nostru in perioada glaciara, golul in care samanta germineaza, mormantul din care inviem.

Muntele e reprezentat de un triunghi cu varful in sus. in interiorul acestuia, un triunghi inscris in el, cu varful in jos, reprezinta pestera (ceea ce se potriveste si formei galetii). Sa nu uitam ca triunghiul cu varful in sus este simbolul grafic al sexului masculin, iar cel cu varful in jos al sexului feminin.

O povestire turceasca considera ca primul om, Ay-Atam, Taica Luna, a fost produsul aluviunilor aduse de ape intr-o grota si depuse intr-o groapa cu forma umana. Caldura le-a copt timp de noua luni, la capatul carora a luat viata. Patruzeci de ani fura necesari pentru a se aduna suficiente aluviuni  ca sa se umple groapa cu o viitoare femeie. Dar coacerea ei fu incompleta!

Cum pestera simbolizeaza atat poarta soarelui, cat si ochiul cosmic - prin deschiderea ei, iar simulacrul sau din vis are deschiderea 'astupata', aceasta functie e indicata ca inutilizabila, fiind 'inchisa'. Aceeasi indicatie e intarita de simbolul imediat urmator - dupa cum se va vedea indata -, prezent in numele celui dintai personaj strain ce intra in scena si care nume va bantui intreaga parte intai a visului. Or, deschiderea grotei in partea superioara, prezenta si in temple, si in anatomia mistica a craniului, devine, intr-o poveste din regiunea de miaza-noapte a Vietnamului, gura prin care apele lumii ies prin varful muntelui cosmic sa adape raul ceresc. Tot pe aici a fost inghitit in maruntaiele pamantului potopul Deucalionului.

In caverna inimii, conform UPANISHADELOR, salasluieste sufletul individual, dar si Atma, Spiritul universal. in 'camara' inimii se retrage isihastul ortodox pentru a se intalni cu Fiul lui Dumnezeu.

In interpretarea viselor, caverna e locul identificarii, al patrunderii in adancurile psihologice, unde devii tu insuti, unde te maturezi prin adaptare la mediul inconjurator, el insusi in curs de organizare; grota e locul in care subiectivitatea se diferentiaza de acest mediu.

Salile strabatute mai tarziu le asimilez unor PESTERI succesive.

Explorarea subconstientului innabusit, un antispatiu al diurnului, al mormantului din care se pregateste invierea, salas al sufletului, loc al identificarii subiectivitatii. Simulacrul ei - galeata - nu permite patrunderea in ea.

2. NISIPUL -

a. Imagine a multitudinii fara numar (pentru unele popoare, a multitudinii pacatelor). Cu prilejul ceremoniilor Shintô se arunca nisip cu pumnul, pentru a simboliza ploaia, adica un vestitor nu numai al abundentei, dar si al germinatiei. Pentru Islam e purificator, dar si pentru pasari (vezi vrabiile, ce se scalda in nisip). Deoarece are capacitatea de a se mula pe forma afundata in el (cu atat mai mult cand este umed, ca in vis) este asimilat matricei, fie ca regressus ad uterum, fie ca simbol al regenerarii. Nisipul este si simbol al timpului care curge (vezi clepsidra); umed, cum stau lucrurile in vis, devine simbol al timpului coagulat, incremenit, dar si maleabil.

Pentru moment, joaca rol de obturator al intrarii; ocupa spatiul unde ravnesc sa patrund. Poate fi 'purificatorul' necesar inainte de partea a doua a visului, in care intrarea in casa (pestera) e ingaduita.

b. APA - presupune dezintegrare si reintegrare, regresie si regenerare. Ea contime informul deschis catre toate posibilitatile, virtualul, fie in sensul negativ, fie intr-acela pozitiv, moartea, nasterea, renasterea. Apa sta la originea vietii si pune umarul la perpetuarea ei. Purifica, innoieste, fertilizeaza. Asupra ei pluteste Duhul lui Dumnezeu. E sansa Manifestarii. Este Primordiala. In aspectul ei mitic, e: Apa Vietii si confera Vesnicie.E fluida, dar omogena si contine germenul solidului si al metamorfozei (abur, gheata). E opusul focului, dar si treapta catre el (botezul cu apa si cu foc). E matriciala si abisala. Izvor al vietii si pericol al mortii. Simbolizeaza viata duhovniceasca, pe Duhul Sfant chiar, dar desparte lumea celor vii de aceea a mortii. Curge in jos, insa este si cereasca. Izvoraste din stanca lovita de Moise, dar si din carnea Mantuitorului, impreuna cu Sangele Sau. Dintre toate elementele naturale, este singurul straveziu ca aerul. E tamaduitoare, restauratoare, renascatoare. In ea te cufunzi, la botez, ca Hristos in mormant; din ea renasti, dupa cum El a inviat. In calitate de ploaie fecundatoare, provenind din ceruri, e masculina; in calitate de apa terestra, germinatoare, e feminina. Marea simbolizeaza viata umana; raul - scurgerea timpului.

Nisipul din vis era umed. inca un pas si devenea noroi, adica materia din care a fost facut omul. Acel pas nu a fost pasit.

Ambele aspecte: dezintegrator si reintegrator, isi au rostul in vis. Sunt necesare pentru simbolizarea a insesi proceselor rapide si inlantuite prin care trec de cand doamna Vranialici imi deschide prima usa pana ies pe ultima usa, in Sinaia; moarte si renastere E mediul unde va avea loc manifestarea innoirii mele. E tamaduitoare (vezi motivul unei reparatii necesare).

3. CASA - poate fi luata ca simbolizand centrul lumii - asemenea cetatii -, dar si ca simbolizand omul launtric, diversele ei caturi corespunzand diferitelor nivele ale constiintei. Simbol feminin, in ea trebuie cautata maternitatea, refugiul.

Motivul caldarii cu nisip pe care voiam  s-o duc in casa pentru o reparatie, ca si tot ce urmeaza in vis, ma indreapta spre preferarea celei de a doua interpretari.

4. Doamna VRANIALICI - E de luat in considerare ca atunci cand doream sa intru in casa cu galeata cu nisip ud nu l-am intalnit pe domnul Vranialici, ci pe doamna Vranialici, adica o reprezentanta a sexului femeiesc. Ce inseamna radacina acestui patronim: vrana? O gaura cu dop, cu cep. Asadar o iesire/intrare intr-o cavitate (pestera), obliterata. Se constata, asa cum am remarcat mai sus, accentuarea ideii de matrice germinatoare (prin sexul personajului), cat si aceea a neputintei de a intra in spatiul inchis, interzis (prin sensul numelui).

Judecat prin prisma Usii, personajul doamnei Vranialici (cu simbolismul numelui cu tot) tine locul paznicului usilor dintre doua lumi. In aceasta ipostaza apartine de lumea demonicului. Janus - cel cu doua fete - e pastratorul cheilor portilor solstitiale (fazele ascendente si descendente ale ciclului anual): poarta zeilor (Janua coeli) si a oamenilor (Janua inferni). Corespondentul sau indic este: Ganesha.

Dupa marcarea accesului interzis (dar continand fagaduinta deschiderii, in viitor) in spatiul metamorfozei, motivul este intarit a treia oara (Prima: muntele cu varful in jos; a doua: vasul umplut cu nisip; a treia: numele indicand un acces inchis).

Mai este de retinut ca, familia Vranialici desi locuind la etajul intai, in vis locuieste la parter. Nu trebuie insistat asupra a cate reprezinta inaltimea si cate decad daca aceasta inaltime este rapita realitatii diurne (coborarea la nivelul solului), cu osebire daca o legam  pe doamna Vranialici de primul (si ultimul sau) gest: deschiderea unei usi (ignorate de mine). Pentru ca

5. USA, dupa cum am citit undeva, 'simbolizeaza locul de trecere intre doua stari, intre doua lumi, intre cunoscut si necunoscut, lumina si tenebre, comoara si lipsa totala'.

Daca celelalte deschideri prezente pana aci in vis erau inchise (gura caldarii, vrana), usa este insusi 'inchizatorul'. Nu numai ca 'inchizatorul' nu continua sa inchida, ci e cascat in fata omului ce cara si sunt poftit sa-i trec pragul. Socoteam ca paseam intr-un univers cunoscut. Cand colo, fusese o invitatie intr-o lume a misterului. Odata intrat, nu voi face altceva decat sa ma straduiesc sa ies pe undeva prin preajma intrarii acesteia. Am iesit complet altundeva. Locul de unde am  plecat era definitiv pierdut; m-am ratacit de el.

Usa deobicei ingaduie trecerea din domeniul profan in acela sacru, ceea ce este deosebit de evident in toriile Japoniei. Cetatile chineze si unele temple hinduse aveau patru usi, plasate in cele patru puncte cardinale. Remarc faptul ca, in vis, ultima usa, din punct de vedere al plasarii in spatiu, se afla la capatul opus al unei linii ce ar lega-o de prima. Deoarece nu mult dupa iesire vad soarele, as crede ca am patruns in labirintul incaperilor pe la Apus si am  iesit pe la Rasarit.

Usa ce duce din pridvor (Apus) in interiorul bisericii  (altarul e plasat la Rasarit) separa lumea de calea Crucii si a Invierii, iar Usile imparatesti despart si apropie lumea de ceruri (Apusul de Rasarit). Iisus este Usa. Usa spre ceruri e stramta. Mantuitorul a calcat portile iadului. Gura balaurului este o poarta a iadului.

Primul element ce introduce in partea a doua a visului. Retrospectiv, prima constituie o suita de TREI interdictii de patrundere in 'interiorul' cautat, opuse dorintei personajului principal de a intra sa efectueze o 'reparatie'. Al treilea element de interdictie reprezinta, simultan, posibilitatea de a patrunde altundeva, intr-un loc necunoscut si necautat. In vederea acestei 'intrari' e deschisa usa, loc de trecere dinspre profan catre sacru. Drumul parcurs de acum inainte va fi orientat de la Apus spre Rasarit.

6. PAT. Nu-mi vine-n minte alt exemplu de pat simbolic in afara de acela al lui Procust. Talharul mitic scurta picioarele trecatorilor prea inalti, dupa masura patului sau. Asijderi, lungea picioarele trecatorilor prea scunzi, dupa aceeasi masura. Adica ii aducea, ori reducea, pe toti oamenii la statul lui, ii 'comuniza' macar in privinta fizica, ceea ce n-o inlatura pe aceea spirituala, dimpotriva o vesteste. Uniformitatea paturilor metalice - de cazarma, de internat, de spital - din salile prin care am trecut (dormitoare comune, ca cele cunoscute de mine in inchisoare), in care daca nu absolut toate personajele zac intr-un somn ca o vegetare (cele care circula pentru foarte scurt timp, o fac somnambulic, aproape cu pleoapele inchise), sugereaza egalizarea in inconstienta somnului, echivalenta pierderii personalitatii, ce sustine, ca un bas de orga sau ca un ison, pierderea personalitatii mele (caci mi-am pierdut originea: nu mai stiu sa ma intorc de unde provin).

Am patruns intr-un taram al somnului, ceea ce e confirmat de sentimentul implacabil al pierderii identitatii si a memoriei diurnului, ca si de disparitia vesmintelor.

7. METALUL constituie motivul ce vesteste tema infernala ulterioara a uzinei (fierarie, cuptoare). Deoarece paturile sunt confectionate din metal, amintesc ca pentru C.G. Jung ele sunt asimilate libidoului, ca reprezentand subteranul.

In vis, metalul, trecut prin toate procesele tehnicii, pentru a deveni schelete de pat, a fost 'domesticit', echilibrat.

8. VESMINTELE sunt simbolul exterior al activitatii spirituale, ceea ce este vizibil din omul launtric. Voi exemplifica aceasta cu o istorisire dintr-o profunda culegere de texte despre pustnicii din Egipt: PATERICUL. Avva in cauza, primind vizita un parinte dintr-o chinovie, se interesa de unul, de altul, pana ajunse la careva cu renume rau. Punand intrebare si despre acesta, auzi ca nu s-a indreptat. Ii scapa o exclamatie de ciuda si repros. Pe data il cuprinse somnul. Se vazu pe Muntele Capatanii, la picioarele Sfintei Cruci. Batu metanii, apoi voi sa se apropie de Hristos cel rastignit. Dar il auzi poruncind ingerilor sa-l indeparteze: 'ca inainte de a judeca eu, el a judecat pe fratele sau!'. Batranul istoriseste: 'Deci gonit fiind eu, am venit sa ies si mi s-a apucat haina mea, ce se numeste palion, in usa ce s-a inchis degraba, si lasand-o acolo, am iesit si indata m-am desteptat'. Apoi, comentand cat ii era pierderea de mare, zice: 'Haina aceea a mea era acoperamantul lui Dumnezeu, care era preste mine si m-am lipsit de el'. Dupa sapte ani de rataciri prin nisipurile fierbinti si fara viata, lipsit de paine si de acoperis, ca si de orice tovarasie omeneasca, iar a fost dus in acelasi Munte al Capatanii, unde Hristos porunci sa i se inapoieze haina.

Ca orice simbol, si acela al hainelor este ambivalent. Demonstram  aceasta cu un alt citat din PATERIC.

'Un frate a intrebat pre un batran, zicand: 'Spune-mi, parinte, cum ma voi mantui?' si dezbracandu-se batranul de haina si incingandu-se peste mijloc si spanzurandu-si mainile sale, a zis: 'Asa este dator monahul sa fie, gol de materia lumii si rastignit in lupte'.'

9. NUDITATII  i se ataseaza doua directii de intelegere simbolica: puritatea si lascivitatea. in cel dintai caz, ea semnaleaza revenirea la starea primordiala. Mai semnaleaza abolirea separarii dintre om  si lumea in care se afla.

In contextul discutat aici (tinand seama de treptata imbracare finala), nuditatea trebuie judecata in raport de disparitia neasteptata a imbracamintii.

10. LABIRINTUL este asociat pesterii, aceasta avand structura labirintica. El ingaduie accesul in centrul ascuns si presupune o calatorie initiatica. Labirintul este unul dintre mijloacele de aparare ale centrului ascuns (comorii). Prin aceasta e un simbol al interdictiei. La centru ajunge doar initiatul, acela care izbuteste sa dea de capatul incercarilor labirintice. in diverse religii, societati oculte, labirintul este rezervat neofitului. Dupa strabaterea lui, e stapan pe cunoastere. in acest sens, labirintul conduce, prin launtrul omului, spre Sine, in adancul cel mai de nepatruns al Fiintei noastre. Constiinta nu poate ajunge acolo decat pe cai de ocol fara numar, in nadejdea unei intuiri finale, a unei iluminari. De aceea labirintul evoca infinitul.

In centrul labirintului se savarseste o transformare a Eului. Ea nu se va manifesta decat odata revenit in plina zi. E izbanda spiritualitatii asupra materiei perisabile.

11. PRAGUL indica ce vrea sa spuna acel 'departe'si acel 'aici', cuvinte inca nerostite in vis, dar a caror greutate se face presimtita de pe acum, fiindca pragul te trece din exterior (profan) in interior (sacru) si invers (or, in vise,'vedem in negativ'); el desparte si leaga; este hotarul sacrului.

A zabovi pe prag - ceea ce faceam in vis - arata dorinta de a te obisnui cu organizarea interiorului, ori exteriorului, a te adapta, a te pune in consonanta.

12. PIATRA caracterizeaza iesirea din acest labirint al somnului. E o usa ingusta. Ma opresc in prag. Stupefiat privesc pietrele (stancile bazaltice) taiate cu fata lata si neteda, suprapuse in trepte facute pentru un pas gigantic. Sunt uluit deoarece plecasem din strada Deparateanu, din Bucuresti, oras de campie, si la incheierea periplului dintr-o sala intr-alta constat ca abia ma voi putea strecura afara, din pricina pietrelor ce cresc din pamant drept in fata mea (nici nu pot privi in sus datorita apropierii lor de usa, ce-mi intuneca intregul orizont) - o noua interdictie. E bine de stiut ca, in conformitate cu traditia greaca, dupa potop, oamenii s-au nascut din piatra. (Nu departe de localitatea unde am  ajuns - in partea superioara a verticalei - se gaseste varful: Omul.)

Piatra simbolizeaza Pamantul - Muma, tocmai pentru ca omul se naste din ea dupa potop. Ea e pasiva, feminina. Asupra-i se napustesc dalta, ciocanul, unelte ascutite, masculine. Stabilitatea ei e potrivita zidirii sufletesti de nadejde (casa din parabola lui Hristos), ca si intemeierii religiei Adevarului pe Simon-Petru (mai putin stabil). De aceea are, potential, privilegiul de a se preschimba in paine (ispitirea din pustiu). Frecarea bolnavului cu piatra, ia boala. Femeile se freaca de piatra pentru a deveni fecunde.

Faptul ca in vis pietrele sunt in chip natural suprapuse nu le face mai putin aderente la simbolul 'gramezii de pietre' artificiale, inaltata prin efortul multimii ce depune sau arunca pietre, gramada ce desemneaza 'sufletul colectiv'.

Piatra - mai ales in forma din vis - trebuie legata de notiunea cristalizarii. Piatra nu numai ca tamaduieste, ci preia asupra ei boala - lucru foarte insemnat in intelegerea acestui vis, pentru ca abia dupa ce trec pe langa roci,  aproape 'frecandu-ma' de ele, ma departez de maladia (pierderea memoriei) ce ma impiedica sa-mi dau seama ca nu eram din 'Deparateanu', cu alte cuvinte de 'departe', ci de pe 'aici'.

13. TURNUL vazut curand dupa iesire este cel mai general cunoscut in ipostaza de turn al lui Babel. Iar cel din urma desemneaza o multitudine umana  ce ia cu asalt Cerurile si care, finalmente, e pedepsita prin amestecarea graiurilor, adica pierderea identitatii, apoi a puterii de intelegere.

Nu se poate concepe astronomie fara un turn observator al marii de stele. in traditia crestina, turnul este metafora Sfintei Fecioare (in calitatea lui de legatura cu Dumnezeu), tot astfel cum si-n traditia greceasca turnul are valoare pozitiva: Danae, aflandu-se inchisa intr-un turn fu fecundata de Zevs, venit asupra-i sub forma unei ploi de aur.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

Turnul se continua cu o constructie subterana, in chip de put. Turnul leaga trei taramuri: acela ceresc, acela pamantesc si acela subpamantean.

Visatorul face aluzie la faptul ca odinioara percepea partea superioara a acestui turn ce leaga trei taramuri. Acum privirile sale il cuprind din apropiere si in intregul partii erecte deasupra solului. Probabil ca partea subpamanteana abia a strabatut-o. Va sa zica, demult ochii ii erau atrasi de varful lui. Perceperea turnului ii confera, odata iesit, o noua constienta: 'Sunt de aici Aici am vietuit, caci zaream partea superioara a acestui turn; imi este cunoscut!' Tanjea la turn, pozitionat in strada Avram Iancu.

14. AVRAM nu apare in vis doar ca parte a numelui citat al strazii, nume autentic, ci si atras prin asociatie de turn. Patriarhul Avraam  era originar din Ur, cetate babiloniana, in care - culmea! -, s-a mai descoperit, in epoca moderna, unul dintre turnurile ce au facut celebru Babilonul. 'Sanul lui Avraam' este echivalentul pa-radisului. El a originat stirpea din care va descinde, candva, crestinismul insusi. Deci sta la originea uneia dintre etapele Revelatiei.

A se nota apropierea dintre 'san' si 'Sine' (pana recent 'san' se ortografia: 'sin' = sin(e)). E o anuntare a concluziei ideatice sau revelatorii a visului.

15. IANCU (IOAN) - si acest nume face parte din numele de fapt al strazii respective. Ioan este Evanghelistul Tainei, al Iubirii Mistice, al Revelatiei - cea de pe urma.

16. SINAIA ascunde prea putin termenul necesar: ' Sinele', el insusi de asociat cu simbolismul Muntelui Sinai.

Se cunoaste clar ca S cenaristul O niric se foloseste de lapsus lingvae , de jocuri de cuvinte, asociatii de cuvinte, aparente greseli de ortografie etc., pentru a-si ascunde intentiile. In cazul acestui toponim, remarcam un astfel de joc: Sinai, scris pe romaneste, dar citit pe frantuzeste, devine romanescul: Sine; la fel, Sinaia, scris pe romaneste si citit pe frantuzeste, devine femininul romanesc: sinea (e.g. 'in sinea mea').

17. G(A)URA (deschiderea brusca ce e continuata cu o panta coboratoare conducand spre adancurile pamantului, unde se afla o uzina) constituie, simbolic vorbind, o deschidere catre necunoscut, catre ascuns. in ea zac toate virtualitatile, asteptand manifestarea, fertilizarea, spiritualizarea. O dubleaza pe cea prezenta in termenul 'vrana', dotata cu cep. Asimilabila organului genital fe-minin, reprezinta poarta prin care nasterea ne aduce pe lume: insa reprezinta si poarta lumii, prin care, la moarte, parasim taramul acesta. E o noua reprezentare a intrarii/iesire in cadrul visului.

Sa nu uitam  ca nu e o gaura simpla: e insasi  intrarea/iesire prin care patrunde o multime si ies numeroase palcuri. La gura ei e aglomeratie, du-te-vino.

Iar  prin  ea  se intrevad flacari, ba  ajung  la suprafata limbi de foc.

Asadar  e si o gura.

a. GURA nu este numai deschiderea (usa, intrare/iesire) prin care patrund si ies in si din organism rasuflare, lichide, hrana, ea este si organul cuvantarii, prin ea ies cuvintele, purtatoare de inteles, de mesaj, conform Crestinismului - de Viata, cuvintele la alcatuirea carora intrarea suflului este obligatorie, caci el va fi vehicolul iesirii lor curand. Suflul e si el Viata, suflet. Prin cuvant ea organizeaza, reveleaza, cladeste, inalta, insufla, dar si coboara, distruge, induce in eroare, naruieste. Prin ea iese sufletul, la moarte. in traditia crestina, dupa moarte, gura trebuie inchisa. Vechii egipteni deschideau gura decedatului.

Limbile de foc coborate asupra Apostolilor le-au conferit darul de a vorbi in limbi. Din gura balaurilor tasnesc limbi de foc; si dintr-a balaurului ce infatiseaza iadul.

'Vorbitul in limbi' anuleaza 'incurcarea limbilor' deductibila din prezenta turnului in filmul visului. 

18. UZINA  - in ideea ei trebuie descifrata notiunea FIERARIEI, cu simbolul atasat acesteia, fieraria fiind forma primara a uzinei.

a. FIERARIA. Intr-aceasta citim trei directii de interpretare simbolica. Fieraria are caracter creator-cosmogonic de gradul doi: demiurgic (romanul numeste fierarul si: faur, vezi verbul conjugat acestui substantiv: a fauri). Ea are caracter infernal. Si unul initiatic. Pentru VEDELE Indiei, pentru vietnamezii din muntii de miazazi, Creatia e opera unui faur. Sau se faptuieste, pentru alte popoare, cu ajutorul fulgerului care iese din mainile unui fierar. Focul folosit de el provine ori din acela infernal, ori din cel al Cerurilor. Astfel fierarul e fie diabolic, fie initiat.

Important pentru vis e faptul ca, in lumea iudeo-crestina, Cain a fost cel dintai fierar, Parintele breslei: un  nebun.

Deci, fieraria este cand locul sudarii cosmice, cand rezervorul puterilor malefice, cand spatiul initierii.

Retinem ca simbol: spatiul initierii.

b. CUPTORUL, FURNALUL presupun o reintoarcere la matrice in vederea unei re-nasteri.

In timpurile vechi cuptoarele erau denumite: 'san matern'. Aceasta trebuie pus in legatura cu 'sanul lui Avraam' abia intalnit, facandu-se inca o data relatia cu Sinele.

c. FOCUL este purificator, regenator. Botezul cu foc constituie ultima treapta a curatirii. E atat ceresc, cat si subpamatean. In ultima calitate este ditrugator, devorator.

Dar mai este si nehotarat, palpitand, jucand ba sus, ba jos, parand fie ca s-a stins, fie ca a renascut din sine insusi. Dupa valvatai, arde mocnit si se reaprinde; in aceasta ipostaza simbolizeaza intelectul care deseori uita de spirit.

Macerand, purifica.

19. NEBUNUL aminteste ca intelepciunea oamenilor e ne-bunie pentru Dumnezeu, iar a lui Dumnezeu e nebunie in ochii oamenilor. Pentru mahomedani, nebunul este sfant. Multi sfinti s-au dat drept nebuni (nebuni pentru Hristos) pentru a fi bataia de joc a semenilor, astfel evitand sa se lase mariti pentru credinta si asprimea vietii lor; mai bine spus in cautarea smeririi. Termenul poate fi citit: ne + bun, recte: care nu e bun. E de banuit ca personajul nebunului sa fi fost atras in vis prin asociatie contrastanta: ma interesam daca ma aflam pe drumul cel bun. Plecand  de la aceasta, se cuvine reamintit ca el se indrepta in sens opus sensului apucat de mine.

Nebun mai insemneaza bufon, reprezentant al profesiei care scoate la iveala chipul rizibil al persoanei, a doua fata a ei, tainuita. Or, tocmai cu asta se ocupa acela din vis: isi scoate pulovarul - asimilabil unor zale ce-i pazeau fiinta vizibila.

Mentionez ca nuditatea mea trece printr-o operatie inversa: e acoperita treptat. Reamintesc ca in clipa cand privirile celor cateva femei cu care am stat de vorba mi-au atras atentia asupra goliciunii mele, m-am rusinat de ea. Dupa exemplele oferite de experienta mea onirica precedenta, nu retin sa mai fi avut simtamantul acesta in fata nuditatii proprii. Dimpotriva, ea fie intra intr-un complex sexual agresiv, fie constituia un motiv de mandrie, ceva ce starnea interes. De data aceasta, nuditatea imi insoteste ratacirea, pierderea identitatii, iar imbracarea apare odata cu regasirea celei din urma. Iar nebunul, care n-are identitate, se dezbraca; mai mult, nu ma poate ajuta sa-mi gasesc calea spre identitate.

Revenind, bufonul incarneaza constiinta ironica, deci un cenzor, cenzorul launtric. E semnul dedublarii persoanei, daca nu chiar al multitudinii fatetelor si fetelor ei si ale discordantelor ei ascunse. Remarc ca, in conformitate cu sensurile opuse ale mersului fiecaruia in vis, las nebunul in urma, pe calea sa, pe cand eu imi continui drumul nou adoptat.

20. IZVORUL e totdeauna sacru deoarece apa  lui e 'neinceputa' (de asociat cu  fata - fecioara - care mi-l indica). Simbol matern. Prin el se manifesta pentru intaia oara materia cosmica.

In TABLETELE ORFICE   exista un poem in care izvorul e 'aducator aminte', fiindca provine din mlastina Memoriei, deci devine izvorul Cunoasterii. Nu departe de el se afla Izvorul Uitarii; sorbind din acesta te napadeste somnul mortii.

Fiind  izvorul a toate, e si izvorul vietii launtrice, al fericirii s.a.m.d.

21. SOARELE, printre alte valente simbolice, le are si pe acelea de hierofant initiatic (indruma sufletele in taramul infernal) si de psihopomp ucigas (ia cu sine oamenii - la apus - si-i omoara). Aceea dintai se cuvine sa-mi retina atentia. La inceputul visului era inca zi. Probabil dupa-amiaza tarziu, fiindca deindata ce doamna Vranialici mi-a deschis usa, am nimerit intr-o incapere unde oamenii dormeau. Perioada somnului a continuat pana ce am iesit pe ultima usa. Atunci era noapte afara, insa strazile erau cand si cand frecventate de oameni care se indreptau spre uzina, deci batea spre zori. Tot mergand, m-am regasit in plina zi.

Soarele ingaduieste manifestarea lucrurilor existentului. E si distrugatorul lor. Prin ciclicul aparitiei si disparitiei sale, e simbolul mortii si renasterii.

Calatoria mea in subconstient sau in infern a durat toata noaptea, cat a absentat si soarele din lumea noastra, acest izvor al luminii, al vietii, al mortii, al invierii. Cerul iluminat de soare simbolizeaza constiinta si supraconstiinta.

Culorile in succesiunea lor

Cenusiu (nisipul ud)
Negru (stancile de la iesirea cladirii)
Rosu-galben (flacarile)
Verde (parculetul)
Albastru (pijamaua)
Alb (pulovarul de lana)

1. Cenusiul se zice ca semnifica invierea mortilor. In operele plastice ale miniaturistilor din Evul Mijlociu, la Judecata de pe Urma, Iisus Hristos este infatisat infasurat intr-o mantie cenusie. Durerea adanca, doliul, impunea vechilor evrei acoperirea crestetului cu cenusa. Pruncului lumea ii apare in gri. Cand pasim in obscuritate completa, retina ne este inundata de gri. Omul, se pare, se identifica in gri, ceea ce nu este motivat numai prin cenusiul receptionat pana la varsta de trei ani, ci si pentru ca aceasta culoare e la jumatate de drum  intre negru si alb. Omul, prin optiunea sa pentru cenusiu, se plaseaza in centrul campului de forte cromatice.

Tot sub puterea acestei culori trebuie inscrisa lumina stinsa din incaperile traversate in vis, lumina incetosata.

Dupa acest atac in cenusiu al visului, culorile de baza - echivalente celor patru puncte cardinale - se vor distribui intre cele doua componente ale cenusiului: negru si alb, doua dintre ele (rosu si galben conjugate la un loc).

2.  Negru, cat si alb sunt limite ale gamei cromatice, atat ale culorilor calde cat si ale celor reci. Asociat cu tenebrele Inceputului, ale subteranului, ale mortii, ale nediferentiatului, ale pasivului, ale sterilului, vesteste si renasterea, in sanul lui se pregateste nasterea luminii, a vietii, a diferentierii, a activitatii, a rodirii. E culoarrea universului instinctiv primar.

4. Rosul, combinat cu galben, e de retinut ca-si contrazice fundamentarea calda, ca si cand ar fi intrepatruns de pauze albastrii, mai importante chiar decat suprafata majora a limbilor de foc - ceea ce nu este deloc imposibil, iar acum mi se pare ca lucrurile stateau chiar astfel -.

Culoarea sangelui, deci a libidoului, rosul matricial reprezinta si focul perpetuu din centrul pamantului si al omului; e rosul ce insoteste maturizarea, regenerarea E ascuns in tenebre si reprezinta culoarea cunoasterii esoterice, dupa cum  este si culoarea vietii. Smuls din bezne - intocmai ca-n vis -, el se impleteste cu albul si cu auriul solar si devine simbolul esential al fortei vitale. Faptul ca-n vis ramanea rece, desi exploziv, e explicat prin aceea ca zbucnea in noaptea de afara ce o reflecta pe cea din adancimi. in vis, rosul nu ajungea sa intrupeze nici ardoarea, nici frumusetea, nici forta impulsiva, nici tineretea, nici generozitatea, nici sanatatea, nici bogatia, nici dragostea. Nimic din toate acestea. si totusi Nu rosul semnalizeaza, in acelasi vis, redobandirea identitatii? Nu este el semnul insanatosirii, dupa pierderea memoriei? Nu prevesteste el reinstapanirea zilei solare, triumfatoare, cum n-a fost la inceputul lui, exultanta, insotita de bucurie?

5.  Verdele e o culoare plasata la distanta egala intre cele calde si cele reci, intre inalt si jos. E o culoare calduta, potrivita omului si sperantei. Vegetatia se impune verde, din apele rezultand din topirea zapezilor si acelea navalind din cer, sub chipul ploilor. Daca rosul constituie culoarea focului, verdele e aceea a apei. Deoarece viata pleaca din rosu pentru a ajunge la verde, se socoteste ca verdele (feminin) deriva din rosu (masculin).

Si in visul meu filiatia  ramane; ca si nadejdea.

6. Albastrul din vis era inchis, sugerand noaptea ce ma imprejmuia in continuare. Deschis, albastrul deriva din culoarea cerului. E transparenta absoluta, profunda, infinita, pura, e golul desavarsit, de n-ar exista vidul albului. E cea mai rece culoare. Dematerializeaza tot ce atinge sau coloreaza. Preschimba realul in imaginar. intunecos, e culoarea visului, mediul suprarealitatii, topeste-n sine orice contradictie, ziua si noaptea. Nu caracterizeaza lumea noastra, ci pe aceea de sus. si intr-acolo il atrage pe om, amintindu-i, simultan de moarte si de vesnicie. Aliat cu albul, semnifica zborul sufletului in cer. E culoarea metafizicului si, nu e de mirare, a castrarii.

7. Lana pulovarului era alb de culoarea untului, asadar usor, foarte usor galbuie, infratita dealtfel cu auriul orbitor al soarelui plenar. Este culoarea candidatilor (candidus), a celor ce-si vor schimba conditia. E culoarea Apusului - a mortii - si a Rasaritului - a nasterii, va sa zica este culoarea ciclicei morti si renasteri, culoarea trecerii. E culoarea revelatiei, a Harului, a Schimbarii la Fata, a cunoasterii, a forului launtric si a luminii lui.

In perioada cand am avut visul de mai sus am completat un capitol al romanului la care lucram - TESTAMENT INTRE INGER SI DIAVOL - cu constatarea urmatoare:

'Semenii nostri () se tatoneaza asupra locului de bastina, asupra profesiei, asupra scolii urmate: trebuie sa stim cu cine stam de vorba; iar acestea reprezinta elementele cele mai periferice de determinare a  experientei unui individ. De la ele inainte purcedem la adevarata cunoastere. Atrag atentia cititorului ca, intuitiv, circumstantele existentei noastre sunt socotite de noi toti ca mai reprezentative decat insasi personalitatea noastra. Sa fie aceasta intamplator? Catusi de putin. O afirm cu mahnire: pentru multi, circumstantele inlocuiesc personalitatea. Deaceea se si ajunge ca, la smulgerea din circumstantele cu care suntem obisnuiti, sa clacam adesea, sa ramanem atat de dezorientati incat sa nu ne mai putem redresa cu nici un chip; iar lumea comunismului apus a vadit adevarul acestei observatii, daca ne gandim la cate victime ale excluderii din societate, faptuita de partid, au ramas in smarcul declasarii, umbre fara  tel, lipsite de  eu, fapturi   dezumanizate.'

E regretabil pentru determinarea gradului in care visul mi-a influentat preocuparile diurne ca nu sunt in stare sa-mi amintesc ce a fost mai intai: scrierea acestui paragraf sau visul. Asta deoarece sunt foarte interesat de ceea ce numesc: caracterul formativ al visului. A demonstra dependenta viselor de evenimentele apropiate ale diurnului, ori de unele foarte departate dar traumatizante, este lucru usor si a fost facut de psihanaliza. Fenomenul invers a interesat mai putin cercetatorii; el constituie un ogor nedestelenit inca.

Mai sus, cititorul a intalnit o schita a radacinilor in diurn ale visului discutat. As fi vrut sa atrag atentia si asupra fortei cu care visul s-a implicat in activitatea mea cerebrala din timpul veghei. Numai ca mi-e imposibil sa recompun ordinea in care au aparut acest vis si fragmentul de proza beletristica. Asa incat este foarte posibil ca influenta sa fi avut loc invers, adica preocuparea din diurn sa fi fost aceea care a elaborat visul.

E la indemana oricui sa remarce ca intre cele doua exista o relatie stransa. Pierderea identitatii, in vis, echivaleaza cu neputinta personajului de a-si gasi calea catre casa, strada, vecina lui. Deci locuinta sa este echivalata identitatii lui. Cu alte cuvinte, imprejurarile sale socio-geografice coincid cu identitatea. Provenienta, in cazul ratacirii lui materiale, ii este esentiala pentru a sti cine este. A pierde datele ei provoaca o stare de stress tot mai angoasanta si este declarata: pierdere a memoriei. Nu e gluma: e receptata ca o pierdere cvasitotala a celei din urma. Nu numai ca aceasta pierdere are o incarcatura dramatica: ea pare ireparabila. Cum de s-a ajuns la o atare confuzie intre adresa si calea pentru reintoarcerea la ea, pe de o parte, si personalitate, pe de alta parte, cred ca este destul de explicit din pasajul romanesc citat, cu atat mai mult cu cat in vis 'imprejurarile' sunt reduse la minimum. Confuzia este efectul totalei nestiinte a omului cu privire la cine este si ce anume e important si ce nu in determinantii personalitatii. Reducand la o propozitie comica: eu sunt domnul (doamna) care locuieste in strada numarul Eugene Ionesco a sesizat, in CANTAREATA CHEALA, ca exista semeni de-ai nostri care nu pot spune altceva despre ei insisi (cei doi soti care constata ca locuiesc in acelasi apartament).

Dar cu cat mai mare este aceasta confuzie cand nu personalitatea plamadita de imprejurari e in joc, ci aceea plamadita la un nivel superior conjecturalului! Or, diverse elemente din vis, daca nu toate, ma conduc spre afirmatia ca despre aceasta personalitate din adanc graiesc ele si nu despre personalitatea elementara, pojghita aceea subtiratica si nesemnificativa depusa pe adevarata personalitate de catre mediu, asa cum rotile automobilelor in mers, pe o vreme ploioasa, zvarlu pe obrajii si hainele noastre stropi de noroi ce risca, in cele din urma, sa ne faca de nerecunoscut, desi, la prima spalare, masca aparuta (era sa scriu: din senin) se  topeste si curge de pe noi, dovedind ca nu are nici o aderenta cu trupul ori vesmintele noastre, ca nu ne reprezinta nici macar  infim; dimpotriva.

Pentru acceptarea noii puneri in pagina este necesar sa parcurgem iarasi visul, indrumati de structura lui simbolica, ca si cand am dori sa intelegem ce mesaj voieste sa transmita subconstientul constientului si o face pe aceasta cale stilistica.

Repovestirea

Primul motiv al visului este acela al unei reparatii in locuinta, o reparatie savarsita de mine insumi. Daca prin locuinta se intelege altceva? De pilda: locul launtric ce adaposteste personalitatea autentica. Sau insasi personalitatea poate fi considerata ca 'locuinta' a altceva: a mea insumi, a Sinelui, nu? ca un alt corp, nevazut, in care salasluieste Sinele, mai intim legat de acela decat de trupul grosier din carne si oase pe care mi-l vad. si daca prin 'reparare' se intelege 'tamaduire'?

Catre mine insumi conduc usa dupa usa, coridoare, sali, strazi, coborasuri, suisuri, nerecunoscute, nestrabatute vreodata. Ba mai mult, nici nu ma conduc de unde am iesit, unde cred ca e 'locul meu insumi'. Intervine un ghid care-mi deschide o usa 'gresita' - si lasa impresia ca o alege cu buna stiinta 'gresita', cu o intentie amicala, cu serviabilitate. imi deschide o usa, sa trec, insa numele lui este: deschidere inchisa. Usa aceasta e una 'gresita' dintr-un singur unghi de analiza: acela al meu, care urmaream sa ma intorc de unde plecasem. Din unghiul de analiza permis de finalul visului, usa 'gresita' nu era numai cea corecta, ci si cea necesara, dar eu n-aveam de unde sti aceasta la inceputul visului.

Pornisem la o treaba serioasa: eram inarmat cu o galeata de nisip ud, pregatit sa devina ciment. Atrag atentia ca nu era ciment: putea deveni. Pentru moment, era opusul cimentului: retin din caracteristicile nisipului ud aceea ca pastreaza formele imprimate in el, se muleaza pe aceste forme. Oare nu sunt alertat prin acest inceput de vis, de catre subconstient, ca am o prea mare disponibilitate de a accepta sa fiu format din exterior? Daca astfel stau lucrurile este firesc sa fiu impiedicat a ajunge acolo unde 'repararea' este necesara, ca numai reparare nu este, ci mai mare stricare! Dealtfel recipientul ce contine materialul necesar reparatiei are o forma de munte pe dos - iar muntele presupune contactul cu izvorul nostru de energie spirituala. Dar gura lui e obturata de materialul cu calitati plastice, ce asteapta modelari din exterior si nu din interior. O alta 'gura' inchisa, cum vestea si patronimul doamnei Vranialici: gaura astupata.

Acesta fiind 'reparatorul', e indepartat de locul ce trebuie tamaduit, despre care, dealtfel, nu stiu nimic decat ca este al meu.

El e indrumat spre un spatiu al somnului, tamaduitorul a toate.

A castigat sau a pierdut ceva? Pe neasteptate remarca a fi in pielea goala. Se simte neajutorat, rusinat de tinuta sa. Socot ca e un castig. Pentru a repara un perete, dai jos tencuiala. Pentru a savarsi o operatie chirurgicala, dezbraci pacientul. Pentru a lucra asupra 'personalitatii' (sa-i spunem astfel pentru moment), o lasi nuda, arunci ce este strain pe ea. Or, straiele noastre reprezinta tot ce poate fi mai strain in persoana noastra: croite de altii, dupa gustul altora, doar acceptate de noi, ele ii reprezinta pe ceilalti, nu pe noi; cel mult reprezinta gustul nostru, care, oricum este extrem de labil si la indemana puterii de formare pe care o are gustul public. Traducerea dezbracarii de  haina e: o dezbracare de 'materia lumii'.

Mai remarca personajul central al visului (persoana intai) ca nu mai cara cu sine galeata cu nisip. Ce vrea aceasta sa spuna? Ca 'repararea' nu mai este necesara? Nu exista nici un indiciu pentru a afirma asta. Ca repararea nu se va face cu mijloacele cunoscute, simbolizate de nisipul ud? In continuare nu apare nici o alta referire la reparare, cum referire era aceasta galeata. Pentru moment alta preocupare iese la rampa: regasirea drumului inapoi. Iar din dezvoltarea ulterioara a visului si din incheierea lui se vadeste ca, in noua etapa, nu repararea intereseaza, nici regasirea drumului inapoi, ci capata o insemnatate de prim rang descoperirea provenientei personajului.

Dar pana sa ajungem aici, un alt motiv rasare orbitor: pierderea identitatii coroborata cu pierderea memoriei, cea dintai datorata celei de a doua. Iar pierderea memoriei e dovedita prin aceea ca drumul inapoi nu mai este recunoscut.

Vom remarca faptul ca, nestiind incotro s-o apuce inapoi, personajul recurge la indrumarea altora. Un aspect important este ca acestia sunt 'treziti' din somn. Nu sunt foarte treji. Dimpotriva aceia destul de treji pentru a putea umbla nu sunt interesati de persoana mea: isi vad de deambularile lor misterioase, se pregatesc pentru activitatile omului treaz. Cei care-mi dau indicatii (trebuie subliniat ca pana sa ies din cladirea cu multe sali, receptata de mine - ceea ce nu este de neglijat - ca mai multe cladiri invecinate ce comunica intre ele) abia de s-au desteptat. Sunt inca in paturi: femei in camasi de noapte, care imi raspund fie ridicandu-si nitel capul de pe perna, fie intorcandu-se pe o parte, sa ma poata vedea cand imi vorbesc, fie inaltandu-se intr-un cot. Cum la iesirea din casa somnului imi regasesc identitatea, ca si o provenienta ignorata pana atunci, imi vine sa cred ca acele persoane - care ma orienteaza, fara sa ma puna-n tema ca nu ma trimit inapoi, unde tineam mortis sa ajung, nici ca ma ghideaza in alta parte - sunt ele insele intr-o situatie nu departata de a mea (vezi intelesul figurativ al sintagmei: abia 'trezite'). in acest sens interpretez simpatia lor amuzata fata de goliciunea si dezorientarea mea, buna vointa cu care ma trateaza. Parca ar cunoaste atari trairi, nu?, insa nu ma socotesc pregatit sa-mi dea explicatii asupra lor.

Urmandu-le sfatul, ajung la o iesire din cladire. La prima vedere este inspaimantatoare. Blocuri negre de stanca, suprapuse in trepte neregulate, facute pentru calcatura de uriasi, par sa-mi blocheze accesul mai departe. Primul simtamant imi e unul de amplificare a angoasei ce ma gatuia pana aici. Dureaza putin si, obisnuit cu bezna ce contrasteaza cu lumina incetosata din interior, imi dau seama ca am destul loc sa ma strecor pe langa ele. Izbutesc, intr-adevar, sa ies intr-o strada. Aceasta e coboratoare.  si lucrul nu poate fi lipsit de importanta.

Grafic, preumblarea mea a avut o anume schema.

Brusc intervine altceva.

Dupa care, meandrele vor continua.

Pana ce am ajuns in plina zi si la starea de exultare pomenita.

Aici e plasat strigatul meu victorios: 'Nu sunt de departe! Sunt din Sine!' Talmacirea cea mai apropiata de cele precedente ar fi: 'Nu sunt din altii. Sunt din Sinele meu'.  Adica personalitatea mea autentica nu trebuie inteleasa ca un raport de mediu, ci exclusiv ca o derivare din Sine, ca o creatie a Sinelui. Odata pricepand aceasta, castigandu-mi, asadar, determinarea personalitatii - ma refer la 'izvor' - sunt pozitionat intr-un fel nou fata de ceea ce surprind ca 'eu insumi', acea parte din mine prin care ma simt reprezentat si careia ii dau dreptul sa ma dirijeze in calitate de mijlocitor intre mine si mediu. Mi-am castigat independenta fata de mediu si de circumstante. Libertatea persoanei, in fine inteleasa, imi daruieste simtamantul plenar al bucuriei.

OMUL DE ALATURI

SE FACEA CA MA AFLAM intr-un oras de munte, sosit de cateva zile cu sotia mea.

Se intunecase. Umblam osteniti, in cautarea unei camere de hotel. Ni se spunea ca toate erau ocupate. La un moment dat imi dau seama ca un individ se tine dupa noi. Abia am perceput prezenta lui, ca s-a si apropiat. O saluta pe nevasta-mea, isi cere scuze de la ea si ma invita doi pasi mai departe.

- O puteti lasa pe doamna o clipa singura? Vreau sa va pun o intrebare in biroul nostru.

- In ce birou?, intreb.

- Lucrez la Biroul Mortii.

Prescurta rar:

- B. M.

Nu ma mai interesa nici un alt amanunt. I-am soptit in graba nevestei numele cabanei-motel unde urma sa ne reintalnim.

- Bea un sirop, ia o friptura. Vin indata. Nu stiu in ce incurcaturi am intrat.

Fruntea i se incretise.

- Ce s-a-ntamplat?

- Nu-nteleg nici eu; dar se rezolva imediat. Asa am fost asigurat. Asteapta-ma.

M-am indepartat pe urmele necunoscutului, cu inima indoita. Sincer sa fiu, nu credeam sa ma mai intorc vreodata. Am sucit capul  dupa sotia mea pentru ultima oara. Ramasese pe  loc si  se uita  lung  cum plecam.

Biroul se afla dupa colt. O incapere cu iz comercial, cateva mese de scris, scaune de institutie banala, vitrina in loc de ferestre, miros acru de fum statut.

- Nu aprindeti lumina?, ma adresez tovarasului meu, constatand ca intentiona sa ma tina pe intuneric.

Acesta nu era compact; prin vitrina se strecura suficienta licarire de la becurile cu neon de pe strada. insa nu era nici politicos, nici placut din partea lui sa ma tina astfel.

- Nu. Sa nu atragem atentia.

- Ce doriti sa aflati?

- Datele personale.

I le-am comunicat. Nota, in picioare, intr-un carnet cartonat, cu spatele spre strada. Erau niste date obisnuite; nu l-ar fi putut interesa cu nici un chip.

- Acum, vorbeste-mi despre Dorin.

In vis, Dorin era un elev al meu.

Mi s-a adresat la singular si pe un ton aspru, de comanda. Nu eram obisnuit cu o astfel de purtare si nu m-am sfiit s-o precizez. in definitiv, putin imi pasa ca cei de pe cealalta lume erau interesati de Dorin. Esential era sa fiu respectat. Dar, se parea ca nici pe el nu-l interesa punctul meu de vedere cu privire la relatiile dintre oamenii civilizati. imi relua cuvintele in deradere, subliniind ca acestea erau relatiile dintre oamenii civilizati, amintindu-mi astfel specia lui post-mortem. Atitudinea sa se modificase total fata de atunci cand ne acostase pe strada. Devenise o fiara. Urla ca un bezmetic, gata sa ma loveasca. Se inrosise si o vena a gatului ii zvacnea ca gusa unei broaste  raioase.

- Vorbeste! Ma auzi?!

M-am asezat pe un scaun si mi-am intepenit privirile asupra unui felinar de afara, hotarat sa protestez printr-o tacere demna impotriva comportarii sale incalificabile. Continua sa racneasca fara sir. Culmina cu cuvintele:

- Stii unde te afli?!

La care, o usa se deschise in spatele meu si un glas placut, ce fasona dulce fiecare sunet, ca si cand intreaga rostire ar fi fost parfumata de un zambet perpetuu, raspunse in locul meu:

- In Biroul Mortii; B. M.  Domnul o stie. I-ai mai spus-o pe strada, cand ai avut placerea sa-l cunosti.

In continuare, adresandu-mi-se, adauga:

- Domnule profesor, in meseria noastra trebuie sa avem date complete despre cei vii. Stiu ca pare indecent sa te incredintezi unor necunoscuti, mai ales cand, hm, vin, cum sa spun, din alta lume Cu atat mai mult cand acestia nu-si pot tine firea (il privi cu subinteles pe individul care se dedase oribilelor exercitii de manie al caror obiect si martor neplacut surprins fusesem). Trebuie sa-l iertati pe colegul meu. Stiti, Biroul nostru activeaza zi si noapte. Suntem obositi, nervosi. Nu toata lumea are pregatirea dumneavoastra intelectuala. Multi dintre clientii nostri nu cunosc nici macar ortografia. Suntem si noi am fost, vreau sa zic, oameni - imi permiteti, este o vorba foarte trista a semenilor dumneavoastra, foarte potrivita situatiei Sigur, va vine greu sa vorbiti; insa daca ati decide sa n-o faceti, ne-ati pune intr-o mare incurcatura.

Isi examina unghiile. Mi-am aruncat si eu cautatura asupra lor: erau cele mai ingrijite din cate vazusem vreodata la un barbat. Dar sa fi fost el barbat?

Dupa acest intermezzo bine jucat, rosti:

- Nu ne putem permite sa transcendem un om - pentru a folosi acest eufemism pentru scopul principal al activitatii noastre, pana ce nu-i cunoastem in cele mai mici detalii existenta. Ne informam si noi cum putem. E posibil sa nu fim inca bine organizati. Ne vom moderniza, cu siguranta. Suntem datori sa tinem pasul cu Progresul. Nu depinde numai de noi. E un departament mare, important, cu miliarde si miliarde de dosare, mde, Departamentul Mortii

Gestul deschiderii bratelor voia sa vadeasca insemnatatea chestiunii.

- Dar dumneavoastra sunteti un profesor distins, nu ne veti face greutati. Mijloacele noastre de constrangere sunt atat de primitive si in acest domeniu am ramas in urma. Exista printre noi functionari brutali. Unii sunt fosti boxeri, pe pamant. Folosesc ranga, vana de bou. Leaga o scandura pe pieptul  sau talpile pacientului si izbesc in ea cu bare metalice. E foarte interesant. Nu la lovituri ma refer, ci la soc. Se transmite in intreg organismul. Desparte plamanii de pleura. Muta din loc si organele interne. Apropo de soc: se utilizeaza si socul electric. Medicii dumneavoastra afirma ca e foarte sanatos. Mai poti sti? Depinde de gust. Eu unul as face orice mi s-ar cere decat sa indur asa ceva. N-ati vazut cum il zguduie unda electrica pe cel aflat sub tratament

Ma privi indelung cu ochi goi de orice gand si sticlosi.

- Ei, credeti ca este cazul sa mai insistam asupra acestui aspect neplacut al preocuparilor noastre? Doriti sa va vorbesc despre izbitul cu capul de pereti? despre stransul degetelor in usa? despre smulsul ochiului - intreg, pricepeti? intreg, fara sa fie storcit; cu o lingurita de ceai? despre bataia la testicole? despre arsul membrului barbatesc cu tigara, ori al sanilor, in cazul doamnelor? de mutilari partiale? de mutilarile recuperabile si de cele nerecuperabile? de mutilarile totale? de batai umilitoare, josnice?

Isi curata o scama imaginara de pe pantaloni. Ca si cand el insusi se simtea murdarit de cate rostea.

- Inteleg ce spuneti acum in sinea dumneavoastra. - 'Numai sa indrazneasca!' Adica noi. 'Alerg', ganditi,' alerg imediat la medicul legist; ii dau in vileag; ii duc in fata judecatii'. Sa fim rezonabili, domnule profesor; cine v-ar da crezare cand ati afirma ca urmele de pe corpul dumneavoastra au fost lasate de functionarii de la Biroul Mortii? Existenta noastra este absurda. Nu e justificabila. Pierdeti timpul de pomana incercand sa-l convingeti ca ne-ati vazut. Nimeni nu ne vede. Chiar si aceia care ne vad prea bine. Cel putin au curiosul obicei de a nu recunoaste ca ne vad. Iar dumneavoastra stiti categoric ca nu ne vedeti decat in forul launtric. Mai mult, daca v-ati stradui sa ne tarati in fata tribunalelor - ceea ce, dealtfel, este imposibil -, sa nu uitati: avem si noi  judecatoria noastra: Instanta Suprema si de pe Urma; te infatisezi inaintea Ei la doua termene: unul personal; altul in Ziua de Apoi. Toti trec prin fata Ei.

Se suci catre celalalt, care parea sa se distreze foarte datorita spuselor lui si care comenta fara haz:

- Si profesorii de liceu, nu? Ei nu trec personal, ci cu turma!

Primul vorbitor isi reintoarse pupilele catre mine:

- Nu, domnule profesor, nu trebuie sa va intereseze cele cate le pomenesc. Sunteti un om dintr-o bucata, preocupat doar de probleme culturale. Biroul Mortii nu se inscrie in orizontul dumneavoastra. Tocmai de aceea am dorit sa va cunosc. Mi-ati putea sacrifica o jumatate de ceas? Am profita de vremea aceasta splendida pentru a degusta peisajul alpin noaptea. Ah, noaptea! Zapada a inceput sa cada Cerul este aproape violet. Ne vom plimba impreuna si vom schimba cateva idei despre arta si stari de spirit

Rostirea ii era aleasa, magulitoare si-mi adormea suspiciunile. Ca dintr-un condei mi-a sters impresia urata lasata de colegul de breasla. Ma imbia, intr-adevar, o plimbare in aer curat. Cu atat mai mult cu cat nu pomenise nimic despre Dorin. Acesta era o lichea, e drept. Desi avea doar cincisprezece ani, fuma ca un sarpe, se imbata si-si batea mama. Dar eram legati prin aceea ca-mi era elev. Nu aveam taman eu sa dau informatii despre el acestui birou! 'Si, in definitiv, nu pot oamenii muri fara sa se stie dincolo cine sunt?!', m-am revoltat.

Cu aleasa politete, imi deschise usa si ma lasa sa trec primul. Abia acum am putut constata cat de simpatica ii era infatisarea. Usor durduliu, cu obrajii bucalati, trandafirii si proaspat rasi, cu o vaga chelie ce-i amplifica dimensiunile fruntii inteligente, cu maini grasune si curate. imi placea ca si cand l-as fi ales eu insumi insotitor al ratacirii mele visatoare.

Dupa cateva sute de metri parcursi pe jos, ne-am suit intr-un tren miniatural care strabatea intr-un ritm teribil de lent intreaga vale dintre muntii ninsi. In compartimentul unde am gasit locuri se afla si o pereche de o seama cu mine - sot si sotie -, prieteni buni, s-ar fi zis, cu distinsul functionar. Revederea dintre ei a fost o mare bucurie. in timp ce sotul se aventura intr-o conversatie in doi cu el, nevasta-sa imi arunca ochiade sfruntate. Simteam ca dincolo de avansurile pe care mi le facea si care-mi gadilau amorul propriu, nutrea si o placere perversa. Tot chibzuind care putea fi aceea, m-am dumirit ca era ispita de a smulge un sarut patimas omului de sub spanzuratoare. Adica eu, ca doar nu eram atat de naiv incat sa uit cu cine sedeam alaturi. Ba chiar mi-a trecut prin minte ca acea intalnire fusese planuita din timp, pentru ca, sub influenta doamnei, sa mi se creeze un climat cat mai deconectant, astfel ca, dezinhibat, sa incep a trancani vrute si nevrute. Asa incat am intrat in alerta. Desi continuam sa glumesc si sa ma prefac a rade cu pofta, stateam pe ghimpi si cu ochii-n patru.

Pe neasteptate, usa compartimentului se dadu in laturi si-si facu aparitia Dorin. Remarcand ca ma aflam in companie, avu intentia sa se retraga; insa domnul care ma cerceta il pofti, cu cel mai serafic suras din lume, sa ia loc:

- Bineinteles ca sunteti binevenit; si, daca-mi ingaduiti o mica gluma, am putea spune ca sunteti asteptat.

Cu o privire de coniventa, dadu de inteles cuplului de pe bancheta opusa sa-i faca loc si lui. Fu inghesuit intre perete si femeie, mai bine zis, aproape cocotat pe pulpele sale, pe care doamna nu se sfii sa si le dezveleasca mai provocator, orbindu-ne cu masivitatea lor poftitoare si desantata.

Eram cumplit de stingherit sa fiu martor al acestor intimitati a caror victima era propriul meu elev. Mi se acrise de buna cuviinta fatarnica a barbatului si ma temeam ingrozitor pentru soarta baiatului. Trenul se adancise intr-un sir fara de capat de tuneluri, cand, fara sa ne treaca prin minte una ca asta, zariram pe fereastra un convoi de suflete; printre ele mi-am recunoscut o multime de prieteni despre care stiam ca decedasera.

Nu m-am mai stapanit si am izbucnit:

- Dorine, fugi!

Dorin, ca la porunca, pricepand, pare-se, si el capcana, tasni din compartiment si se facu nevazut.

Insul proaspat ras se ridica:

- Ma scuzati o clipa.

Iesi la randul sau.

Dupa catva timp am auzit o detunatura. Insotitorul meu se intoarse cu un revolver fumegand in mana. Rosti neglijent, dar foarte bine crescut:

- Ma iertati ca am intrat cu el in pumn (se referea la arma), insa fumega si m-am temut sa nu-mi murdaresc haina.

Femeia rase intelegator. Nu peste mult, vagonul opri. Cei doi coborara. Toti pasagerii parasisera trenul, dealtfel. Numai noi ramasesem in pustietatea lui.

- Draga domnule profesor si stimate prieten, in afara de raposatul Dorin, despre care, intretimp, colegul meu a luat informatiile necesare de la parintii sai, mai doream sa aflam cate ceva de la domnia voastra. Avem atatea de discutat ca nu ne-ar ajunge o viata-ntreaga. stiti ce-mi trece prin minte? Nadajduiesc ca nu ma veti refuza Pentru a putea sta de vorba pe-ndelete, am hotarat sa ma mut la dumneavoastra. De acum inainte voi locui cu domnia voastra si cu doamna. Ah, sotia dumneavoastra! Era s-o uitam! O fi ingrijorata. Hai sa ne-ntoarcem. S-o cautam. Dupa ce o gasim, sa mergem acasa.

Si cosmarul se incheia cu acest gust amar ca tot restul vietii urma sa impart pana si aerul, in cea mai stransa promiscuitate, cu acest abil si necrutator emisar al Departamentului Mortii. Iluzia vietii devenea  pentru mine o plaga purulenta ce provoca dureri atroce si avea un gust al iremediabilului.

PARABOLA

IMI REVINE IN MINTE o parabola uitata de mult, o parabola a propriei mele adolescente, citita de buna seama intr-o carte de Jack London, desi astazi mi se pare nascocita de mine la varsta celor dintai iubiri, atunci cand infloreau ciresii chiar si de Craciun daca soapta dragostei le clatina ramuretul inghetat.

Se facea ca ma aflam cu femeia mea si cu ambii parinti pe o insula pustie din miazanoapte. intr-un taram al gheturilor fara de sfarsit. Departe de orice suflare omeneasca. Parasiti de civilizatie in voia mortii. Gerul napraznic si lipsa de hrana ne haituiau de la o zi la alta. Rodeam cu inversunare si sfintenie de anahoreti cei de pe urma pesmeti. Trozneau ca madularele unor orase scufundate sub tone de iceberguri. Zilele le petreceam zgariindu-mi vederea de zidul alb al departarilor inzapezite, in cautarea unui vanat de negasit. Eram singurul dintre noi patru in stare sa bat leghele oceanului de ghetari mort. Si am descoperit un animal - nu stiu ce era - , mai mic decat un iepure, mai mare decat un sobolan. El insusi amortit de frig si foame jinduia la sangele meu cald  inca, asa cum eu eram lihnit dupa carnea lui fierbinte de sub blana.

A fost o epopee a vanatorii fara arma. Pe rand luam locul prazii si urmaritorului. Ne masuram fiecare pas si fiece cracnire. Ne cantaream unul altuia slabiciunea, nebunia datorata disperarii, lipsei de hrana.

Mi-am pierdut cunostinta in mai multe randuri. Ma trezeau fie schiaunul lui de izbanda, fie coltii infipti in beregata mea. Cand simtea ca zvacnetul de aparare mi se preschimba in miscare de atac, dadea bir cu fugitii, pandind iarasi clipa mea de odihna dintre doua rasuflari, nevoita si caznita, pentru a ma dobori.

Sosi si momentul in care, invingand cele mai marunte tresariri ale umanitatii din mine, o criza de inconstienta si de barbarie stapanindu-ma, am izbutit sa fiu eu acela care, intr-o clipita fericita, sa sfasiu cu caninii grumazul paros si balos de sange. Cazu victima degradarii mele de asteptat. Am supt nesatul sangele galgaitor, coclit. M-am inspaimantat ca ma dezalteram ca o fiara, dar nu ma puteam opri.

Nu  mi-am  mai ingaduit sa  ma  infrupt din nici o farama din carnea lui.

Alte doua zile si nopti pe drumul de intoarcere.

Am dus prinosul animalizarii mele celor care-mi erau dragi. L-am gasit pe unul dintre parinti mort, ingropat sub zapada nu departe de iglou. Deindata ce am depus vanatul in mainile celor ramasi in viata, m-am reintors pe intinsul orbitor. Am luat cu mine cel mai mare dintre oasele prazii, sa incerc sa-l transform intr-o arma, ascutindu-l de maselele ghetii.

Atunci cand imi povesteam mie insumi aceasta intamplare, nu izbuteam niciodata sa pun in cuvinte groaza saptamanii ce a urmat. Orice faceam, norocul nu mi-a mai scos in cale nici o urma de salbaticiune. Prada celei mai atroce inanitii, m-am reintors intr-un tarziu la ai mei, coplesit de o resemnare vinovata.

Privelistea cumplita a privirilor lor incendiate de foamete m-a izgonit iarasi. Dar nu departe, ca-n zilele precedente. Dupa o ultima noapte de chibzuinta, am infipt  in pulpa propriului meu picior cutitul de os pe care mi-l facusem. S-a rupt cand s-a izbit de pielea ca tabacita. Abia atunci am zarit cu coada ochiului un bulgare de gheata nu departe de mine. Prin cateva izbiri ale lui de patura glaciala de pe jos, am obtinut ceea ce doream. Una dintre aschii era suficient de ascutita sa poata tine locul uneltei stricate. Am despicat o halca anemica  din pulpa - din cata carne imi mai ramasese. Am daruit-o degraba celor pe care, in nadejdea mea  schizofrenica, incercam  sa-i salvez. si i-am hranit cu carne din carnea mea.

CLUJUL DE PE MAGURI

- NU SUNTETI SINGURUL BUCURESTEAN sa se mire de frumusetea orasului nostru, imi spuse domnul acela cu barbison, dupa ce ma asculta laudand entuzias-mat Clujul vizitat de mine pentru prima oara atunci.

Imi rabdase explozia verbala cu bunavointa, poate chiar cu interes si simpatie. Smocul de par ondulat de sub barbia sa, castaniu aramiu, tuns cu grija si cochetarie, imi confirma cele ce rosteam: cand si cand cobora si urca sub figura lui usor congestionata de caldura zilei. Pielea subtire, intinsa pe obraji si pe fruntea lata, inalta si bombata, reflecta cu osardie lumina. Gura ii era mica, buzele neasteptat de rosii, nasul subtire si fin ca pana unei pasari cantatoare. Sprancenele, abia desenate, i se risipeau, decolorate de soare si inspicate cu alb; un fir ii crescuse in afara legii si alcatuia doua rotocolisuri in aer. Crestetul i-l adumbrea o palarie de pai de moda veche, cu boruri largi si panglica subtire neagra. Ochii - unde adunase intreaga sa blandete -, ingusti, caprui-verzui, dupa cum cadea raza, i se descumpaneau catre un cenusiu sticlos.

Distinctia barbatului se intemeia pe ani indelungati de practicare a bunei cuviinte si a intelegerii fata de semeni.

Se bucura, domnul abia cunoscut pe o banca din parc, sa ma auda apreciind monumentele capitalei transilvane, statuile, catedrala si celelalte cladiri istorice, universitatea si gradina botanica, vestitul cartier Manastur. Zambi cand am exclamat ca era un oras foarte curat:

- Domnule draga, un oras pe strazile caruia au calcat Simion Barnutiu, Micu Klein, Gheorghe Sincai, parintele Agarbiceanu, profesorul Lucian Blaga, istoricul Lupas, Sextil Puscariu, Parvan, Onisifor Ghibu, pastreaza pana si-n pietrele caldaramului aurora lasata-n dar veacurilor de umbra lor orbitoare. Pe aici s-a perindat si a respirat buna seama din cugetul romanesc

Se juca desenand cu varful bastonului lacuit, prin pietrisul maruntit intre varfurile pantofilor maro cu sclipire impecabila. Cateva clipe trecura astfel. Apoi adauga:

- Daca ne incanta acest Cluj de sfarsit de mileniu, ce va fi fost Clujul inegalabil cunoscut din traditii?

- N-as putea vizita ruinele lui?, m-am grabit sa ma interesez cu stupiditatea turistului lacom de marturii istorice si culturale.

- Ruine?

Pronuntand cuvantul se incruntase usor, ca si cand nu l-ar fi inteles cum se cade. Pe urma arunca spre mine, bine dispus:

- Ruine? Ati dori sa vizitati ruinele Clujului de odi-nioara? Cum nu! Se poate. Ma insotiti?

Si se ridica alene.

Abia cotiram prin spatele bancii ca am avut surpriza sa constat cum gradina publica, in acea parte, se preschimba in padure, cum se indeseau arborii, cum aleea devenise poteca si urca pe nesimtite. Nimic nu vestise parasirea ei, nici vrun gard, nici vrun alt semn. Nu stiusem ca-n mijlocul unui oras atat de civilizat respirau desfasurari peisagistice atat de insolite. Ma desfatam in tacere, pe cand ma straduiam sa-mi ritmez respiratia dupa lungimea si cadenta pasului.

De altfel nu ne grabeam. Calauza mea se deplasa cu multa prudenta. Pe cat de eleganta-i era silueta cand sedea, pe atat de ridicol arata ea cand o urmareai mergand, ceea ce-mi starni mila. Nu observasem, pana ce am vazut-o din spate, ca suferea de o infirmitate trista. Cine stie din ce pricina labele picioarelor ii erau nedezvoltate; ramasesera la stadiul copilului; dar ce copil! asa de parca ar fi avut sase ani, ba patru, ba chiar mai putin Era cutremurator efortul depus de acele jucarii locomotorii pentru a-si sustine si purta torsul vanjos si pantecul protuberant. Parca pasea in pensete. Pantofii erau cu siguranta lucrati la comanda, deoarece imitau perfect incaltamintea celor sprijiniti pe picioare cu adevarat barbatesti. imi aruncasem privirile asupra lor si anterior si nu le surprin-sesem micimea, atat de mestesugit erau croiti. Astfel, inaintarea ii era leganare, opintire  si salt si,  pe  deasupra,  ceva  nespus  de  dizgratios, din pacate.

Totusi paream sa progresam pe damb cu rapiditate.

imprejurimile parca se schimbau intruna. De altminteri, vizibilitatea scazuta din acele locuri ma si impiedica sa descifrez zona prea bine.

Curand am dat intr-o cale pietruita. Aici furam nevoiti sa micsoram pasul, ferindu-ne mereu din dreptul unor care trainice si asurzitoare. Erau incarcate varf. Vizitiii care manau caii vanjosi si sanatosi nu-ti pazeau viata. Nici nu-si clinteau privirile aspre de pe firul drumului. Impresia de activitate neintrerupta, incordata, ma ostenea cu atat mai mult cu cat te potopea absolut pe nepregatitelea fata de linistea urbei din vale.          

Treptat m-am obisnuit cu acel du-te-vino salbatic si mi-am putut da de rostul simtamantului straniu  ce ma agasa de cand ma vedeam indatorat fara ragaz sa tot sar in sant de frica carausilor indiferenti, concentrati, muti: carele aveau rotile compacte, cioplite de-a dreptul din trunchiuri de copac! Mi-am spus ca poate se experimentau mijloacele de transport ale omului primitiv, in cadrul cine stie carei cercetari stiintifice. Aceasta explica si lipsa de interes a vizitiiilor pentru cei doi preumblatori nesemnificativi.

- Pacat!, ma pomenii ca-mi vorbeste tovarasul de drum, intorcandu-se brusc spre mine.

Pana atunci imi rumegasem gandurile-n tacere. Respectasem consemnul nerostit, socotind ca-i venea greu sa macine distanta pe 'picioroangele' lui ciudate si bolnave si sa faca in acelasi timp efortul de a participa la un dialog.

- Pacat ca nu-i noapte si ca nu-s zorii aproape, continua cu un fermecator aer poetic. Izvorul e prin preajma. Cine vede soarele rasfrangandu-se-n apa lui, cunoaste intrarea-n beci, sopti, adancit in propriile sale preocupari.

- Care beci?, m-am mirat.

- Te tragi cumva dintre sapte frati?, sari el la o alta intrebare, fara nici o legatura cu a mea.

Uimit, am negat din cap, fara cuvant. Nu cred ca vorbele sale erau cele mai potrivite sa risipeasca negura lasata-n sufletul meu de monstruoasele care colbaite.

- Nu esti al saptelea nascut?

Am clatinat iarasi capul de la dreapta la stanga. Nu stiam cum sa iau insistenta sa. Imi parea ca citeam in ea o intentie de gluma, dar n-o pricepeam.

- Pacat! Te-ai fi putut uita in unghie, in ziua si la ceasul cand implineai sapte ani. Ai fi vazut. Ai fi tinut minte. Astazi mi-ai fi descurcat incalcelile. Am fi stiut unde este intrarea Pacat! Timpurile s-au amestecat Navaliri prigoniri barbarii Pana si pe mine m-a naucit invartejirea vremurilor

Parea sa se mire. Un vag zambet ii flutura, intristat, la colturile gurii. Rase cu oarecare cinism:

- Au intrecut masura celor mai optimiste asteptari Istoria mi-a furat mintea aiurea si am uitat.  Pana si eu. Pacat!

Intepeni locului:

- Taci!,  porunci, crispat de  am  simtit adrenalina  navalindu-mi in gura.

Intre noi fie vorba, nici nu-mi ardea sa-ncerc a cuvanta. Am ciulit urechile, luandu-i pilda. Fortandu-ma sa ajung si eu acolo unde i se straduia auzul, m-am opintit pe buza unei genuni lipsite de orice sunet, ca-ntr-un cavou. Ma nelinistea ca nu-mi dadusem seama cand si cum incetase rostogolirea nebuna a carelor ce ma scosese din minti. Jur imprejurul nostru nici tipenie. Neobisnuita zi, neobisnuita plimbare.

- N-auzi un clopot?

- Dincotro?, am murmurat cu barbia inghetata.

- Din pamant, zise.

Un fior imi furnica trupul din crestet pana-n talpi: cu atata teama, dar si cu atata bucurie posesiva rostise cuvintele doua.

- Nu, am constatat tarziu.

Reveni la ideea precedenta:

- De fapt, nu-i un singur izvor. Pe un plai al Chicerii a existat candva o fantana cu scari. Din ea plecau patru conducte. Treptele si conductele, din aur

Nu-mi puteam crede urechilor. Sa-si bata joc de mine? Parea deosebit de serios. Sa nu fi fost intreg la minte? Toate cate le rostise si faptuise pana atunci dovedeau omul obisnuit, ca mine, ca oricine. Sa fi avut stire de ceva necunoscut celorlalti? Nu aveam timp sa ma lamuresc caci:

- din conducte ieseau noua izvoare. in oricare dintre ele s-ar uita soarele

Amabilul domn deveni prea preocupat de ceva ca sa-si mai  ispraveasca fraza.

Nu numai prezenta sa fizica se schimbase radical, datorita faptului ca-i surprinsesem hiba monstruoasa - cu care dealtfel ma obisnuisem -, ci si felul sau de a fi, manierele, modul cum purta discutia. Elipse tot mai des interveneau in exprimarea lui, tradau o framantare ce-mi ramanea straina, imi aparea ca tot mai de neinteles, ma descumpanea pana la a ma face sa-ncep sa regret ca-l insotisem in acele pustietati provocatoare de iluzii - cum era cea a carelor fascinante, de ce nu? Ma lua partas la ceva care, eram sigur, constituia o cautare a lui si numai a lui, fara sa ma fi lamurit de ce o facea, ce anume urmarea si cum l-as fi putut ajuta.

Pe cat mi se paruse prezenta lui de odihnitoare cu un ceas inainte, pe banca, pe atat de tulburatoare imi erau acum oscilarea pupilelor sale, tremurul glasului, dezordinea propozitiilor fragmentate.

Fiindca nu izbuteam sa leg aceste franturi cu nici un chip, m-am straduit sa ma edific asupra a ceea ce vazusem sau mi se nazarise a fi zarit.

- Unde goneau  carele acelea?

- Unele urcau spre Cluj, zise; altele coborau de acolo.

Am inlemnit auzind aceasta enormitate, cu atat mai mult cu cat o debitase pe tonul cel mai linistit cu putinta.

- Clujul nu-i in vale, in urma noastra?

- Ah, ba da. Dar ce fel de Cluj?, scuipa dispretuitor, ceea ce nu se mai potrivea bunei sale cresteri. Ma refeream la celalalt: Clujul etern. De pe Maguri. De aici, din Apuseni.

M-am temut, pe neasteptate - cum se-ntampla-ntotdeauna - ca am innebunit si ma intrebam ce se va face acel handicapat daca deveneam furios, singur cum era in parcul de unde inchipuirea mea bolnava ma facuse sa plec aiurea, gonit din urma de delir.

- Care Apuseni?!!!, am urlat.

- Muntii acestia, spuse incantat, rotindu-si privirile si cuprinzand intre bratele deschise panorama descalecata la picioarele noastre.

Se putea, oare, sa fie si cuvintele la fel de inselatoare ca scornirile fanteziei mele maladive? Auzeam ce auzeam, vedeam ce vedeam. Am pipait, fara sa-mi fi dat seama ca o faceam, scoarta aspra a unui copac din apropiere. Mi-am sprijinit mana pe umarul batranelului voinic, prefacandu-ma ca-mi scoteam o piatra din sanda. Scoarta, umarul, sandaua, erau cat se putea de reale, iar senzatia mea era asemanatoare tuturor senzatiilor din anii de pana atunci, cand fusesem inca sanatos.

Mda ne aflam in drum spre o culme muntoasa. Poate, intr-adevar, cultura mea geografica lasa mai mult de dorit decat eram constient. Posibil ca intre Cluj si Apuseni sa fi fost distanta pe cat de mica o strabatusem. M-am straduit sa-mi potolesc indoielile si temerile si, rusinat, am tacut chitic. M-am agatat de vechea mea intrebare, nadajduind sa nu-mi descopere nestiinta:

- Pareau foarte incarcate. Ce sa fi carat oare?

- Aur!, veni raspunsul scurt si cuprinzator, cu o completare la fel de laconica: - De la bai.

Poate ca mi se citea pe fata ca nu ma simteam bine, poate ca mi se citea ca nu ma simteam mai edificat ca inainte cu aceste informatii precise si seci, ca omul adauga:

- Pe drumul nostru se scurg zi si noapte fel de fel de bogatii si de scumpeturi. Baiesii le baga in niste tijniti de care numai ei au stire. Orasul e ingradit cu ziduri groase de piatra si e pazit de frica hotilor.

Pe mine altceva ma rodea:

- Dar acuma unde-s carele?

- Nu trec pana vorbim.

Am ramas efectiv mut de stupoare in fata unei astfel de explicatii.

- Zidurile, cine le pazeste?

- Uriesii, valvele Romanii-s bine cu ei.

- Uriesii?!

M-am asezat, ori am cazut, pe un trunchi acoperit cu muschi, doborat de puhoaie. Mi-am gasit anevoie batista - uitasem pana si-n ce buzunar o tineam. Mi-am sters in mai multe randuri fruntea, obrajii, gatul, ceafa. Le acoperea o naduseala rece, ca inainte de moarte. 

- Da, uriesii. Aurul, argintul, au fost ale lor la inceput. Pana a venit Dar al lui Istaspe, cu oaste mare, a trecut Clujul prin foc si sabie, a omorat oamenii si a fost tot gata. insa comorile nu le-a gasit, ca erau pe mana uriesilor. Apoi acestia le-au dat romanilor, sa-si faca arme, platose, scuturi, sa nu-i mai ucida nimeni. si-i ajuta la paza.

Trebuia sa-mi iau curaj si sa ma dumiresc. Orice ti s-ar intampla-n viata, inainte de a actiona, se cuvine sa fii bine  lamurit  ce  se  petrece cu tine.

- Uriesii?, am repetat neincrezator.

- Si cu valvele.

- Care valve?!

- Ale comorilor. Unii le vad. Am mai pus sa le pazeasca si niste semne.

- Semne?

- Da, semne. La usa unui beci sunt doi zavozi desenati. Altundeva strajuieste un tap de marmura. intr-un loc - doi caini de aur. Aiurea - doi catelandri din piatra. Ori un cioban, cu oi cu tot din aur, cu blestem. Mi-am batut joc de lacomi. Pe o lespede de stanca am scris: CINE MA VA INTOARCE, MARE BUN VA GASI. He-he! Au muncit si-au sapat Besa Batranul si Maria lui Ciorlan, sa crape acolo! Au sapat, au tot sapat! si era scris pe partea de dedesubt: MULTUMESC CUI M-A INTORS, CA MA DUREAU SPATELE. Ar fi vrut ei sa patrunda la comoara Intri, te simti bine, ospatezi: doar lingi piatra serpilor si-ti trece foamea Te-ngrasi, te faci voinic si cand iesi, nu mai gasesti pe nimeni din lumea ta, atata veac s-a risipit in urma-ti.

Rase ce rase, apoi:

- Numai ca nu mai stiu unde am pus semnele: s-au incurcat timpurile, s-au incalcit amintirile de prea multa istorie. Mi-am pierdut sirul. Mereu mereu mereu nadajduiesc Poate un om poate altul unul din cei curati Sa-l intalnesc sa vad cu ochii lui sa aud cu urechile lui sa ating cu mainile lui

Cine era domnul acesta cu care am schimbat cateva vorbe anodine, care se misca atat de fara pereche si care-si asuma rosturi de pivnicer sef al unor comori legendare?

- A venit o data la mine un copil: ajutor de pacurar. Mirosea a oaie! Mi-a spus ca a auzit tecerile.

- Tecerile?, l-am intrerupt, neintelegand cuvantul.

- Viorile. A auzit viorile cantand. Baiatul acela a fost singurul care a nimerit comorile Clujului, acolo unde le-am tainuit, unde am pus mesterii sa le-ngroape. si i-am ingropat si pe ei, cu aurul, sa nu se mai stie locul. - 'Uite', a zis copilul, 'eu vazui niste tigani zicand in teceri, ia unde. Unii aud spuind ca-i zice Tiganeasa; si acolo zic tecerile. Ai sa vezi!'. Ca si cand n-as fi stiut! Era al saptelea dintre sapte frati: citise-n unghie. M-am dus. Ce sa faci? Minte de copil! imi cerea sa-i dau moartea: aflase locul. Puteam sa nu i-o dau? Numai pe mesteri nu i-am putut omori de-a binelea: ii ajuta dragostea lor de tecera. Stau si asteapta si astazi sub pamant si canta. Canta sub pamant  I-au mantuit tecerile lor. Doar daca n-or mai canta li s-ar trece suflarea.

De cand incepuse a pomeni despre 'teceri', strainul zvacnea cand si cand a pas de dant, ca si cum n-ar mai fi putut rabda vreo ciuleandra indracita auzita doar de el si l-ar fi fript pamantul sub talpile gingase. Cum topaia pe loc, parutu-mi-sa ca ceea ce vedeam sub cracii lui nu aducea cu piele omeneasca, ci cu blana de jivina, iar ca ceea ce ascundea in pantofi semana mai curand decat cu o laba de picior cu o copita.

Acum  mi-a venit sfarsitul', am ingaimat in sinea mea.

M-am pomenit ridicandu-ma de pe banca, plimbandu-ma agitat si rostind - ca nu el vorbea, ci eu:

- Numai pe mesteri nu i-am putut omori de-a binelea Numai pe mesteri nu i-am ispravit Canta sub pamant Tecerile

Pana atunci domnul cu barbison care sedea langa mine pe banca imi rabdase vorbele cu buna vointa, cu interes si simpatie. Smocul de par ondulat de sub barbia sa, castaniu aramiu, tuns cu grija si cochetarie, imi confirmase spusele, coborand si urcand sub figura lui usor congestionata de caldura zilei.

DOAMNA CARE CIOCANESTE NOAPTEA

SCRIITOR REALIST socotindu-ma, ma aflu in fata a inca unui sir de intamplari pe care ma simt nevoit sa le socotesc a intra in conul de umbra al zonei crepusculare incercate de trairile umane. Caci desi toate cele ce urmeaza nu se departeaza cu o iota de la adevar, treptat ele se departeaza de experienta noastra cotidiana, ba chiar si de cate suntem dispusi sa acceptam ca fac parte din sfera posibilului. Dar destul cu lamuririle pregatitoare. Sa purcedem la fapte.

Mama mea era destul de recent recuperata in urma unei hemipareze grave. Ramasese cu sanatatea fragila, cu starea de spirit gingasa la traume. Memoria ii scazuse sensibil. O cura de somnifere precscrisa imprudent de catre un medic mai grijuliu cu banii storsi prin vizitele la domiciliul pacientei decat fata de starea ei ii provocase cateva halucinatii spectaculoase si convingatoare de care abia scapase prin intreruperea medicatiei intoxicante. Nalucile bunicilor si unchilor mei - parintii si fratii sai decedati - continuau sa ne bantuiasca apartamenul. Ma izbeam de prezenta lor adesea, de cate ori o auzeam stand de vorba cu dansii, ori narandu-mi despre convorbirile purtate cu ei si chemarile in lumea lor, la care o supuneau destul de des.

Convalescenta nu ne era mai putin induiosator tiranica decat boala ce o precedase. Necesita atentia permanenta a tuturor membrilor familiei. Cu toate ca nu se tinea bine pe picioare, nu era suficient de constienta prin ce situatie grava trecea. Cand te asteptai mai putin, o pornea catinel sa strabata incapere dupa incapere, bajbaind printre mobilele prea numeroase pentru pasul ei nesigur. Acestea ii foloseau si ca puncte de sprijin in inaintarea nehotarata. In acelasi timp, insa, reprezentau si obstacole periculoase pentru o persoana ametita, amortita si insuficient stapana pe reactiile proprii. Cand vreunul dintre noi ceilalti redeschidea intamplator usa odaii abia parasite si o zarea ezitand singura printre colturile amenintatoare ale atator scaune plasate taman in calea ei, il napadea teama. Mama trecea pe alaturi de peretele de sticla al vitrinei sau freca din cot geamurile tablourilor agatate pe pereti in randul de jos, la inaltimea potrivita oricarui accident imaginabil. Ne napusteam s-o salvam de la impiedicarea si caderea ce ni se pareau iminente. Dumneaei ne privea cu o mirare inocenta. Nu pricepea de ce aratam panicati. Ne explica bland, cum o facuse toata viata, ca n-avea rost s-o fi pazit atat de strasnic. Era jenata ca ne iroseam zilele cu supravegherea sa. Ori incerca sa ne pacaleasca inventand o gluma pe loc. In anii ei buni daduse dovada unei firi fundamental bine dispuse, in pofida apasarii unor necazuri mai grele decat obisnuiesc semenii nostri sa suporte. Ispita de a rade nu-i pierise insa. Din pacate, mi-a fost dat sa asist si la acea cumplita retragere a mamei din lumea solara a surasului. Revenind de unde am plecat, alteori ridica tonul ca raspuns la zbieretele noastre inspaimantate, cu care fie ne eliberam nervii, fie voiam, adoptand reversul tactului pedagogic, s-o speriem de fapta sa si sa obtinem pe aceasta cale insamantarea hotararii de a nu-si mai repeta neascultarea.

Unul dintre mijloacele socotite de tatal meu a-i fi fost benefice in acele luni ale insanatosirii - ele urmau sa se preschimbe-n ani - a constat in a-i fi oferit o cat mai mare variere a evenimentelor existentei. Mama nu mai avea capacitatea fizica sa iasa in oras. Abia de parcurgea cateva sute de metri, sustinuta de brat, ceea ce masura distanta de la usa la coltul strazii si inapoi, traseu repetat cat se scurgea jumatate de ceas. Mare amatoare de teatru, nu mai frecventa salile de spectacol. Gospodina din nastere si prin inclinare, nu mai gatea, nu mai stergea praful, nu mai matura, orice aplecare riscand sa-i fie fatala. Aceste interdictii o dureau, deoarece condusese casa cu patima si rafinament.

Prietenele de altcandva nu se mai aratau grabite s-o caute, odata incetand vizitele sale la ele. 

Culmea nenorocirii era ca, cititoare avida, ramasese cu o deficienta definitiva a aparatului optic. Ajunsa la capatul din dreapta al randului tiparit, muschii globilor nu-i mai coborau privirile cu catimea necesara lecturii randului urmator, astfel incat biata de ea reincepea sa parcurga la nesfarsit acelasi sir de litere. Cand si-a dat seama ca hiba era ireparabila, renunta sa mai deschida vreo carte. Tot piedica asta o intampina cand sa descifreze subtitrajele filmelor transmise pe micul ecran, ceea ce o punea in imposibilitatea de a le mai urmari corect trama.

Zavorata intr-o izolare apasatoare, singura cu neputintele sale, trebuira descoperite noi fiinte binevoitoare care sa-si jertfeasca putin din timpul liber pentru a o tine de vorba. Parintele meu facu apel la o vecina, alta, la cate avura inima sa dea ascultare rugamintilor lui.

Printre 'doamnele de companie' benevole se nimerise si vaduva unui perceptor fiscal provincial: Varzan. Dumneaei se dovedi cea mai intelegatoare si cea mai pregatita a-si fi luat in serios, cu simpatie umana, rolul de amica improvizata. La doua-trei zile apasa indelung pe butonul soneriei. Intra, cu pupilele stralucind de lumina si, iute-n miscari, impotriva siluetei sale durdulii si a varstei inaintate, a sirei spinarii inclinate usor inainte, ceea ce-i conferea mersului grabit o oarecare poticneala, patrundea ca la dansa acasa in dormitorul semisomnolentei bolnave. Muta un scaun alaturi de patul suferindei si se pornea sa turuie. Jumatate de ceas mai tarziu, mama dadea semne de neatentie. Cealalta, remarcandu-i osteneala, se retragea discret, de fel froasata, si, vesela, ma asigura, cand o conduceam, ca urma sa revina deindata ce-si gasea  timpul disponibil.

Doamna Varzan te atragea pentru ca, desi batranica, nu lasa impresia sa fi fost apasata de ani. O vioiciune a spiritului reducea, pentru conlocutori, mult din suma celor care-i macinasera vrand-nevrand chipul si trupul. Fanata, desigur, cu carnea de pe solduri labartata, cu pieptul cazut, oricat de opulent se dovedea a se fi sumetit odinioara, cu mersul leganat evocandu-l pe acela al ratelor, cu glasul asprit si mutandu-se alternativ, fara vreo intentie emfatica, pe trepte ale portativului indepartate-ntre ele, lacramand fara motiv afectiv, contracara toate acestea cu o prezenta amuzanta in dialoguri, cu un interes viu pentru orice subiect de conversatie, cu o participare activa la tot ce era de trebaluit de fata cu ea, cu o spontaneitate, o repeziciune a gesturilor, o judecata dreapta si o demnitate fireasca, deloc jenanta, trasaturile mentionate daruindu-i o independenta ce o prindea de minune. Avea un vino-ncoace ce-ti starnea curiozitatea si, simultan, ceva ce-ti impunea respectul.

Cu atat mai mult cu cat din spusele risipite de doamna Varzan deduceai ca nu era straina de cunoasterea unei zone mai putin familiare insilor de rand, anume a celei oculte sau parapsihologice. Aceasta trasatura nu se maria deloc cu portretul psihologic, asa cum i-l schitasem in mintea mea, trasatura socotita de mine un moft impartasit de majoritatea doamnelor de o anumita varsta, dornice sa-si agate nadejdile privitoare la prelungirea, fie a tineretilor, fie a vietii, cat mai indelung posibil; sau macar a existentei de dupa obstescul sfarsit.

Pentru a-i fi fost si eu agreabil si a cimenta legaturile sale cu casa noastra, i-am pomenit de niste studii privitoare la yoga, pe care le tiparisem si i le-am dat sa le parcurga.

Peste cateva zile, dupa repetate semnalari mutesti ale coniventei, de ca si cum secretul nostru n-ar fi trebuit sa transpire, imi sopti sa trec pe la ea. Cum am uitat la fel de repede invitatia pe cat de pripit mi-a fost facuta, o reinnoi cu prima ocazie. De data aceasta m-am conformat.

Doamna Varzan inchina mai bine de un ceas din conversatie scrierilor mele si ideilor ce i le sugerasera. Se vadea mult mai informata in domeniu decat o creditasem. si nu numai in acela al disciplinei indiene numite. Cand vorbea despre perenitatea sufletului, reincarnare, despre puterile suprafiresti ale initiatilor si despre cate si mai cate de acelasi soi, punea in cuvinte o patima molipsitoare. Astfel i-am descoperit forta de convingere si fascinatia pe care o emana cand pleda pentru credintele sale.

De cand ma stiu ador sa descopar in aproapele meu fatete inedite ce sa-mi prilejuiasca o reimprospatare a pretuirii lui. Doamna Varzan constituia o dovada in plus ca procesul de cunoastere a celor din preajma noastra nu se-ncheie niciodata. in atatea randuri a patrunde mai adanc in alt suflet ti-aduce mahniri tot mai mari, fiindca nu rareori omul si-ascunde fata cea urata. Vecina noastra isi revela un profil nu numai nebanuit, ci si deosebit de singular si vrednic de stima. Simteam ca nu debita cunostinte adunate din cateva volume rasfoite-n graba. Dimpotriva, transmitea adevaruri trecute prin filtrul experientei personale, ce-i apartineau in mod autentic, asupra carora n-avea dubii.

Uitasem cele mai bine de trei decenii ce ne separau si nu mai eram constient decat de vigoarea cu care ma sagetau privirile sale de foc. Ma aprinsesem si eu de incendiul ei launtric. A afirma ca ma captiva insemneaza prea putin; participam la o combustie spirituala devenita comuna ambilor. Cercetarile mele de pana atunci in teritoriul paranormalului se rezumasera la munca in biblioteca. Pentru intaiasi data ma smulgea careva din confortul interior, ma rapea, ma ingloba in sinele sau. Aveam senzatia ca ma topea si-mi daruia forma noua. Simteam o torida, dar dulce molesire a membrelor si a intregului organism, o framantare, o zdrobire si o replamadire. Asudam abundent fara a fi fost constient de aceasta.

- Avem foarte multe de vorbit impreuna, imi repeta intr-una.

Insistenta nu era necesara. Eram convins ca-i acceptam prezenta ca pe o necesitate, chiar de nu mi-ar fi fagaduit acea perspectiva. Numai la gandul ca m-ar fi putut lipsi de starea in care ma plonjase si ma si adumbrea gustul insingurarii melancolice.

Totul se petrecuse intr-o viteza atat de mare ca nu ma stiam descurca, nu gaseam calea potrivita sa sudez cele doua imagini: doamna amabila, saritoare si usor ridicola, folosita terapeutic de catre tatal meu si mine insumi, pentru mentinerea sanatatii mamei intr-un stadiu rezonabil si cuptorul incins din care abia iesisem, ca un nou nascut.

Prietenia acum inchegata nu se putea manifesta nici in locuinta mea, nici intr-a ei. Ce ar fi barfit despre noi ceilalti locatari ai strazii, daca m-ar fi vazut ridicand prea des zavorul portii sale? Iar la mine acasa nu era indicat sa ne fi dedicat prea des  acelei infruptari din Nevazut. Aici isi gasea rostul doar vizita ei filantropica. Drept care i-am cerut ingaduinta s-o chem la o prietena de-a mea interesata si ea de aceleasi taine, Mihaela Sultana. Cand s-au prezentat una celeilalte, am aflat si eu ca pronumele doamnei Varzan suna foarte ciudat: Solomonia.

Auzindu-l rostit, nu mi-am putut impiedica mintea sa-mi alerge la solomonari.

Nu stiu in ce masura cititorul meu este incunostintat ce e un solomonar. Dupa cum se vede din denumirea acestui ins rareori intalnit, el isi deriva - pentru traditia noastra populara - tainele mestesugului de la inteleptul Solomon. Iar mestesugul sau e acela de a aduce ploaia. Ridica balaurul revarsarilor de apa din locul unde zace adormit. Calare pe el, strabate cerurile, imparte grindini la vrajmasi si le ploua rodnic prietenilor. Fara el, nourii sunt plumburii sau laptosi, n-au spor. El dezleaga baierele vazduhului si stoarce ugerele tariilor.

Astfel de aluzii starnite de numele de botez al doamnei Varzan, asociate discutiei noastre mai sus pomenite, imi imbrobonira pielea a fiori; ele mi-o desemnau ca smulsa dintr-o lume mitica.

Mihaela Sultana lucrase ca cercetator la Institutul de stiinte Pedagogice. Iesise la pensie de mai bine de un an. La scurt  rastimp  dupa ce-si castigase libertatea, resimtise povara lungimii zilelor anevoie de umplut.

Se bucura de prilejul intalnirii unui om care avea sa-i daruiasca satisfactii intelectuale aparte. Setea pensionarului de a recupera deceniile nefolosite, pentru implinirea diferitelor aspiratii din tinerete, ale caror chemari n-au fost ascultate la timp, este mult mai usturatoare decat ne inchipuim. El se lanseaza febril in invatarea limbilor straine, in studierea disciplinelor necunoscute, in parcurgerea a sute de kilometri ca turist, in frecventarea asidua a salilor de concert si in tot atatea alte sarguinte nedoveditoare de altceva decat ca rareori omul traieste dupa placul inimii sale si ca mai toti ne inabusim aleanul si visarea.

Se daduse peste cap in vederea intampinarii Solomoniei Varzan. De cum am intrat in casuta ei scunda de la periferie, isi ceru ingaduinta sa lipseasca putin, sa faca ultimele pregatiri pentru o gustare. Ne indemna sa iesim in verdeata curtii neobisnuit de  intinse, imbogatita cu siraguri paralele de lalele pe aproape toata lungimea, cu cateva boschete de trandafiri si, de-a dreapta si de-a stanga aleii frontale, cu puiet de brad. Un mic rai peste drum de care un amplu teren viran napadit de buruieni supralicita sentimentul ca te-ai fi gasit la tara. Dealtfel, raposatul domn Sultana de aceea si cumparase lotul cu modesta lui cladire din chirpici. Facusera rost si de o vaca, hranisera porci, crescusera pasari. isi si sustinusera existenta din asta, atunci cand Mihaela fusese data afara de la Academia Romana, dintr-o functie de birocrat marunt, drept urmare a unui amabil denunt savarsit de catre un prieten din tinerete (de fapt, marea sa iubire si unica, din acele vremuri departate).

Ajunsesem in fundul ingradirii, ametiti de frumusetea varatica din jur, cand ne pomeniram cu gazda in spatele nostru:

- Am pus masa inauntru. Daca preferati sa ramaneti afara, va sunt recunoscatoare. Ma topesc dupa aer. Numai se-rile ma var intre patru pereti. Ca sa fiu cinstita, i se adresa noii venite exclusiv, dupa ce-mi ispravesc treburile gospodaresti, profit ca am garduri inalte si fac nudism cat ramane soarele pe cer.

Niciodata nu ma izbise faptul ca scandurile ce margineau gradina, lipite una de cealalta si vopsite in nuanta ierbii crude, isi gaseau si menirea de a ascunde de ochii lumii bai de soare atat de neobisnuite-n Capitala. Pentru mine, doamna Sultana, desi femeie, nu putea fi evocata-n minte decat imbracata cu decenta.

- Asta ma ispiteste si pe mine, chiar daca nu dezbracata de tot si nici in plin soare!, veni replica amuzata a celeilalte doamne; nici pe dansa n-o imaginam altfel decat cu vestimentatie cat mai cuminte, pe masura varstei sale.

Mult mai tarziu am purtat urmatorul dialog cu amfitrioana noastra de atunci:

- Este adevarat ceea ce ai afirmat cand am adus-o aici pentru intaia oara pe doamna Varzan?

- Ce anume?

- Ca obisnuiesti sa faci plaja-n pielea goala-n curte?

- Nici vorba.

- Atunci de ce ai spus-o?

- Nu izbuteai cu nici un chip sa treci de pragul jenei instaurate intre noi si ce ne-a frustrat sufletele de cei mai pro-fitabili ani. Speram sa te provoc sa-mi propui o partida de plaja-n doi, sa spargem gheata. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, o laudasesi in asa hal pe Solomonia, inainte de a o fi adus la mine, ca m-am temut ca te pierdeam. Intentia mi-era s-o fac sa-si scoata hainele de pe ea, s-o vezi cat era de batrana, sa te dezmeticesti, sa ramai - avu o scurta ezitare, apoi se hotari sa-si incredinteze gandul pana la capat - sa ramai bunul meu.

- si cand colo Ce surpriza!, i-am curmat explicarea manevrei.

Mihaela nu mai comenta.

Parintii mei plecara in vilegiatura. Aceasta ne ingadui, vecinei si mie, o scurta vacanta la Mihaela Sultana, de care profitam din plin, intrerupta doar serile. Avuram o surpriza, Mihaela si cu mine, la dezbracarea noastra, a tustrei. Solomonia ne infatisa, aparat doar de costumul de baie, un trup cu cel putin douazeci de ani mai tanar decat il presupunea varsta ei adevarata. Cand ne-am regasit doar indenoi, am constatat ca ceea ce o punea in inferioritate pe doamna Varzan nu era absenta prospetimii si a armoniei formelor, ci folosirea unei croitorese nepricepute.

Acest preambul mi-a fost necesar pentru a ajunge la etapa posterioara a relatiilor bizare instaurate in grupul nostru.

Mihaela Sultana, este una dintre acele amfitrioanele care stiu sa creeze atmosfera necesara astfel ca, desi abia facand cunostinta cu ea, sa te simti in ospetie ca la tine acasa. Pornita la drum dupa cum s-a vazut ca mi-a marturisit mai tarziu, cu o oarecare doza de gelozie si de rautate tainuita, fusese cucerita - ca si mine, la vremea mea - de varstnica tanara, cucerita intr-un fel anevoie de limpezit. Nu numai ca-i sorbea vorbele, dar pe masura ce o vedea mai des, era hipnotizata (caci ne tolaneam alaturi, pe cearsaf, la umbra, in fiece zi) de carnalitatea ei ce s-ar fi cuvenit sa-i repugne datorita rivalitatii nascute in sufletul sau. Si cu cat era discrepanta mai acuta dintre asteptarile ei si starea de fapt infloritoare a corpului Solomoniei, cu atat se arata acel trup mai vrednic de interes, de admiratie si - de ce sa n-o numesc? - de pofta. Dar, revin, cu atat mai mult era coplesita de incursiunile in lumea de Dincolo ale musafirei

Ceea ce ma deruta era ca, daca recunosteam si acceptam la mine atari impulsuri - oricat de abatut de la astfel de preocupari eram din pricina maladiei din familie -, nu ma gaseam pregatit prin nimic sa le recunosc si mai ales sa le accept la stapana casei. Si totusi cele doua doamne imi confirmau tacit, dar tot mai temeinic, intuitia privitoare la o reciprocitate a unei atractii intelectuale si chiar de alt ordin, iesita din comun.

Voi recunoaste doar ca, incetul cu incetul, am fost ignorat de cele doua. Daca mai participam la unele dintre intalnirile lor, aceasta se petrecea datorita obisnuintei. Neeliminat dintre dumnealor, nici nu pot afirma ca mai luau aminte la mine cu prea multa bunavointa. Doar doamna Varzan ma miluia cu atentia dumisale, scriitor stiindu-ma, si, in cateva randuri, ma invrednici sa-i ascult recentele productii in versuri, caci - atunci am aflat-o si eu - era poeta nemanifestata public inca.

Suvoaie de stihuri usoare si nu usuratice, ci paradoxale, se insailau in ritm de romanta, cantand dulcea si lenevoasa concupiscenta a seraiurilor, pentru care primi porecla dragastoasa: 'Sapho', din partea Mihaelei. Incursiunea prezenta in amicitia lor - ce nu priveste pe nimeni - nu-si datoreaza transcrierea aici decat unei necesitati psihologice a naratiunii. Anume, intr-o buna zi cand doamnele se bronzau ca niste nimfe trecute, bosumflat de tacerea si de rezerva ce mi le impuneau, cum Solomonia aduse vorba despre experientele sale de medium, n-am avut de lucru si, provocator, mi-am aratat indoieleile ca ar fi fost harazita cu un astfel de dar. Doream sa o fi jignit. Ma amuza sa vad o femeie in costum de baie protestand, ranita in trairile sale spirituale. In asa fel mi-am condus campania impotriva ei incat, in lipsa de replica, accepta a ne ingadui sa fim martorii unei intrari in transa.

E un spectacol pe care oricare dintre dumneavoastra s-ar cuveni sa-l vada o data-n viata. Ambiguitatea lui il inalta pana aproape de regulile Artei. Afirm aceasta deoarece zbaterile victimei acestei stari neobisnuite, tremurul fiecarui muschi, rasucirile neasteptate, strangerile pumnilor, zvacnetul pulpelor, intarirea cataleptica a scheletului ascuns in carne si relaxarea lui amintind de felul in care cade rufa uda - pleosc! - pe pamant, scapata din mainile spalatoresei, schimbarile succesive de culoare a pielii, iti propun sa le iei nu numai drept incorporarea mistica a unui cutremur din alta lume, dar si, vulgar exprimat, drept un simulacru de copulare in absenta partenerului. E un prilej fara asemanare de a cunoaste rolul inconstientului asupra reactiilor fizice.

Resimteam un amestec de curiozitate, rusinare, tentatie si dispret. Numai cel din urma simtamant are nevoie de explicatii.

Frecventator asiduu al salii Operei Romane, urmarisem cu delectare, inca din copilarie, toate balerinele si toti dansatorii scenei nationale. Fusesem uluit de ce anume putuse scoate un maestru de talia unui Oleg Danovschi din turma corpului de balet. Sub privirile sale de otel si modelat de vointa lui de neclintit, ansamblul inform se transforma intr-un mecanism estetic desavarsit. Din penibile tatici si traviate de Dambovita, dansatoarele deveneau geme stralucitoare care-si lansau lucetul muzicii launtrice pana-n adancurile intunericului din staluri, loji si balcoane, unde intepeneam de admiratie noi, spectatorii rapiti. Fara sa fi fost partas al secretelor nobilei profesii, fara sa-mi fi fost cizelat gustul de catre un cunoscator priceput, fara alt indrumator decat propria-mi sensibilitate la Frumos, ajunsesem sa disting Arta de imitatia Ei, Originalitatea de surogatele Sale, Libertatea Exprimarii de incorsetarea caricaturii acesteia.

Or, in torsionarile  dezechilibrate ale Solomoniei Varzan credeam a vedea doar stradania spre implinirea estetica, ma amageam a fi avut de-a face cu o impostura prejudecata, intr-atata sederile mele prin bibliotecile publice ma tinusera departe de fiorul viului si de fata lui cea neboita prin mijlocirea cuvintelor, care totdeauna dau seama de realitate ascunzand-o.

Mi-am lasat slobode neincrederea si acuzatiile. Iesira din nou la suprafata, sub forma unor maraieli indaratnice. N-aveam destul curaj sa le imping pana la pragul unde sa se fi metamorfozat in incriminari clare. insa rasunau suficient de dusmanos ca sa le fi sesizat oricine intentia defaimatoare. Dupa ce bolborosira cateva clipe pe patul limbii mele, se stinsera, politetea invingandu-mi revolta amatorului de arta. Recunostinta fata de doamna - pentru ajutorul acordat mamei - imi gatui inimicitia.

Intamplarea imi pierise din constiinta ca un abur, atat de putin pret pusesem pe ea.

Cateva zile mai tarziu, in seara aceleia cand revenira-n Capitala parintii mei, ma aflam in dormitorul lor.

Ne gaseam insirati intr-o singura linie in fata micului ecran. Eu, pe un scaun, ei doi intinsi in pat. Televizorul era dispus cu spatele la peretele ce despartea acea incapere de calcanul proprietatii doamnei Varzan. Amanuntul este important, deoarece, la un moment dat, intrerupandu-ne concentrarea asupra filmului transmis, mobilele din acea parte a camerei incepura sa trosneasca.

Am crezut ca, din pricina modificarii temperaturii, un lemn uscat dupa altul isi reorganiza structura celulara. Se intampla ades si nimeni nu tresare din cauza asta. Dar acel zgomot banal nu-si inceta repetarea. Unele pocnete erau atat de puternice incat te faceau sa sari in sus. S-ar fi zis ca, intr-o noapte sarbatoreasca, atunci cand fiecine e dispus sa aprinda artificii, unele explodau, altele esuau fara zgomot. Oricum, sonore sau sugrumate, pacaniturile mitraliau spatiul, dese ca si cum careva ar fi semanat prin casa pumni de mazare tare ca piatra.

Mama, cat isi pierduse increderea in propriile-i senzatii, dupa experimentarea dureroasa a halucinatiilor medicamentoase, se mira, cu jumatate de glas, de cele auzite. Nu era sigura ca si noi receptam ciocaniturile insolite. Am raspuns la intrebarile sale privind motivul pentru care duruiau lemnele, prin minimalizarea fenomenului, prefacandu-ma a socoti ca nu merita atentie. Banuiam ca, superstitia mijlocind, mama incropea o relatie intre vizitele bunicilor si unchilor mei raposati si semnalizarile acelea haotice, interpretate ca o chemare a mortii.

Nici pentru mine nu erau lipsite de sens. Revelau un contact interuman inteligent, altfel realizat decat prin cuvintele cu care ne-am invatat sa ne apropiem de ceilalti.

Ca unul care studiasem lingvistica, consideram ca cele ce se petreceau n-aveau nimic anormal. Vietatile practica atatea limbaje incat nici n-au fost cercetate decat un numar foarte mic dintre ele si nici n-au fost catalogate vreodata. Este suficient sa specificam ca fiecarei specii animale si ornitologice ii corespunde un limbaj sonor. De asemenea, se transmit si idei si afecte prin limbajul atitudinal, al mimicii, gestual. Cititorii care imi cunosc scrierile din domeniul disciplinei ale carei baze le-am pus, antropologia stilistica, au gasit in ele numeroase astfel de exemple. 

Ebose de cugetari si sentimente transmit si vietuitoarele lipsite de posibilitatea sonorizarii comunicarii. Semnale electrice, luminoase, calorice, chimice, tactile, inlocuiesc modurile recunoscute de mentalitatea noastra ca specifice comunicarii cu mediul viu. Noi, oamenii, nu suntem lipsiti de posibilitatile din urma, dar nu suntem constienti ca functioneaza si in noi. In continuare, profesiile, mestesugurile, si-au alcatuit un limbaj diferentiat. Nici circulatia, ca e rutiera, pe calea ferata, nautica sau aeriana, nu se poate efectua in absenta limbajului. Sanatatea are un limbaj al ei, dupa cum are unul si boala. Si apropierea mortii. Indelung meditand in decursul anilor la acest aspect al vietii, nu ma surprindea tentativa de comunicare a carei tinta eram (la aceasta concluzie ajunsesem, se va vedea indata), nici maniera ei. Caci dintru pasul dintai facut in acest sens, pricepusem ca era lucrarea Solomoniei.

Dar mama

Mi-a fost frica de razbunarea doamnei Varzan.

Cele doua camere ale parintilor, dintre care-ntr-una ne aflam noi, dadeau una-n cealalta printr-un glasvand deschis. Putea luneca spre noi masa de opt persoane din sufragerie, sa se roteasca in jurul ei insesi, sa se cabreze, sa salte, sa se legene pe loc sau in aer, sa zboare. La fel puteau hori scaunele, dulapurile, scrinul, bufetul.

Batista mamei ramasese pe cearsaf. Ma asteptam s-o surprind innodandu-se de la sine, sub privirile ei naucite.

Mamei i se uscase gatul. Imi ceru apa. M-am grabit s-o servesc. Ma indemna la aceasta o prudenta absurda: sa nu carecumva sa se fi aburcat de la sine carafa si paharul de pe gheridon, una sa-l umple pe celalalt, iar al din urma sa circule plutitor pana la buzele ei si sa se incline-n vazduh, sa-i usureze inghitirea lichidului dezalterant.

Ma trecusera caldurile si nu m-ar fi uimit ca evantaiul sa se desfaca si sa se clatine-n aer, in dreptul meu, nemanuit de nimeni.

Nu m-ar fi surprins sa se fi rasucit cheile-n broasca si sa ne fi trezit incuiati in dormitor, pentru ca obiectele din jur, ascultand de poruncile venite din casa alaturata, insuflate de concentrarea mediumnica, personalizate, sa ne dea tuturora o lectie meritata exclusiv de mine, datorita neincrederii mele agresive.

Daca, asa cum am mentionat-o, in calitatea mea de individ care parcursese cateva carti de lingvistica, cele ce se petreceau nu aveau nimic anormal, pentru mine ca om vinovat fata de doamna Varzan, auzind pocnetele cu care ma chema Solomonia si ma dojenea, era limpede ca toate cate-mi treceau prin cap ii stateau in putere si ca, doar s-o fi voit, le-ar fi declansat asupra noastra. O si consideram pe mama ca si cand, exasperata, ar fi ajuns la un pas de o criza de nervi, in mijlocul unei lumi smulse din tatani, cum scrie in HAMLET. Predictiile apocaliptice ma turburau peste masura din ingrijorare pentru blanda suferinda al carei piept ma hranise candva.

- Cum de ti-ai dat seama ca totul provenea de la Solomonia?, ma intreba a doua zi Mihaela, dupa ce i-am relatat infrigurat scena.

Am discutat cu ea preventiv. Ma asteptam sa se fi repetat concertul de percutie din ajun si doream sa-mi fac un aliat din doamna Sultana, cu atat mai mult cu cat prietenia sa cu doamna Varzan, declansata de la prima vedere, prin ciudateniile ei neasteptate, avea mai multi sorti de izbanda, daca cea dintai intervenea, ca cea de a doua fi pus capat invaziei sonore pe viitor, decat simpla mea rugaminte adresata femeii pe care o socoteam furibunda.

I-am explicat deductiile mele:

- Doamna Varzan este o senzitiva. Ironiile mele privitoare la transa ei, lipsa mea de entuziasm la ascultarea poeziilor, constituie tot atatea pricini de durere pentru ea. Eram inconstient de asta cand o atacam.

- Crezi ca este vorba cu adevarat de o razbunare?

- Nu chiar asa. Doar o tentativa de a-mi aduce o dovada de netagaduit a darului sau. Ca dar este sa poti provoca fenomene de telekinezie, nu?

- Sigur, ma confirma cercetatoarea in pedagogie. Unii se nasc cu ureche perfecta, altii cu talentul de a reproduce prin desen ceea ce vad, iar ea

I-am luat cuvantul de pe buze:

- s-a nascut cu capacitatea de a produce modificari celulare in fibra lemnului. si nu pur si simplu, ci de la distanta si doar prin concentrarea gandului

Mihaela adauga:

- si - culmea! - o face trecand printr-un parapet gros cat doua ziduri alipite!

Tacuram, ea uimita de puterea Solomoniei, eu retraind seara precedenta.

In gradina impodobita in trandafiriu, mov si purpura, de catre crepusculul ce incepuse sa domine azurul stingandu-se catre albastru marin, in fata vechii mele prietene cu trupul abia patat de cele doua piese ale costumului de baie galben, pe langa care secretele i se dezvaluiau in umbra, datorita neglijentei pozitiei adoptate, a relua firul acelor spaime ma impovara din nou, orbindu-mi prezentul nostru si reproiectandu-ma iara si iara in urma cu douazeci de ceasuri.

- Ce ai de gand sa faci?, ma iscodi.

- Nu mai am nimic de gand. Am si facut-o.

Sprancenele i se inaltara a nedumerire.

- Da, am reluat afirmatia. Azi dimineata, cand am iesit din casa, am trecut ca deobicei prin dreptul portii dumneaei. A deschis-o, de parca mi-ar fi cunoscut intentia de a pleca si ora cand aveam s-o fac. A pasit pe trotuar, gata de drum si ea. M-am oprit sa-i dau binete. Mi-a raspuns cu un zambet cald, apoi: - 'Au pocnit mobilele azi-noapte?', m-a intrebat. Intr-o clipa m-am si decis asupra atitudinii de luat: - 'Nu', i-am zis. Am intrebat-o, la randul meu, adoptand o indiferenta rece: - 'De ce sa pocneasca?'. Mi-a scrutat chipul indelung, sa afle daca minteam. Arborasem aceeasi 'onesta' mirare. Raspunsul mi l-a dat cu intarziere si fara vreo alta lamurire: - 'Asa. Credeam c-au troznit.' Mi-am luat ramasul-bun, pretextand c-as fi fost foarte grabit. Ajuns la colt, am observat ca ramasese locului si ma urmarea din priviri.

- Ii va fi grea recuperarea, remarca Mihaela Sultana, ingandurata. La fel de grea ca si aceea a mamei tale. Drept sa fie ca nu stii ca te iubeste?, rosti brusc si facand un gest la care nu ma asteptam, adica se ridica-n capul oaselor, din pozitia intinsa in care lenevise pana atunci.

Imi inconjura spatele dezbracat de camasa. Simteam pe goliciunea lui fierbinteala bratului ei incins de ultimele raze. Ma trase peste ea, asa cum fusese lungita anterior. Pana sa ma fi dezmeticit eu, pana sa-mi fi putut reveni din ingrijorarile intarziate din noaptea precedenta, ne si inlantuisem, eu inca absent, ea cu patima. Cand isi potoli nervii asmutiti, sprijinindu-se-ntr-un cot si mangaindu-mi un genunchi, repeta:

- E drept ca nu stii ca te iubeste? Sa nu uiti niciodata aceasta noapte cand te-a bantuit. Nu cred ca vei mai intalni o femeie care, de dorul tau, sa incalce legile Naturii si sa schimbe insasi firea materiei.

O urmaream anevoie, atat de straine de mine erau sentimentele pomenite si atat de putin pregatit ma aflam pentru strania lor dezvaluire, ca si pentru imprejurarile speciale ce starnisera revelarea lor de catre femeia care abia ma stapanise si ma facuse al sau. Probabil ca mi se citea pe fata stupoarea invecinata prostiei.

Mihaela Sultana adauga:

- Nu te teme. Solomonia nu-ti va mai tulbura linistea. A facut prea multe ca sa-ti atraga atentia. Iar raspunsul pe care l-ai dat eforturilor sale a fost mult prea limpede si raspicat. Se va inchide-n sine, sa-si cicatrizeze rana, daca aceasta este cu putinta.

Un ultim val de sange se revarsa la capatul cerului din astrul ce apunea.

SUZANA SI CEI DOI FANTI

MITURILE CONSTITUIE niste istorisiri exemplare, deobicei provenind din cel mai indepartat trecut al omenirii. Ele imbratiseaza un ansamblu de simboluri stravechi, de idei filosofice sau morale al caror inteles s-a pierdut. Ne ajuta, pe o cale obscura, sa percepem dimensiuni ignorate ale realitatii. Desi par sa izvorasca din functia simbolizatoare a imaginatiei, ele alcatuiesc niste structuri matriciale pentru viata sociala, pana in timpurile noastre, si se vor impune acesteia, in chip misterios, atat cat va dainui omul. Spus mai simplu, supusa unei analize mitologice, biografia fiecarui membru al societatii omenesti se va revela, in ultima instanta, a reprezenta doar o inlantuire de situatii mitice adaptate la personalitatea traitorului si la imprejurarile sale specifice.

Daca nu stiu merge pana in profunzimea acestor constatari, daca dupa ce am descojit fructul inca n-am invatat sa-i folosesc miezul, la o prima concluzie optimista tot am ajuns. Faptul ca toti, pe rand, suntem supusi a relua inconstient sau constient, dar fara cartire ingaduita, una sau alta dintre structurile tezaurului mitic ca situatii personale, demonstreaza fratietatea indisolubila a speciei si destinul nostru comun, ca si un plan divin in care incapem toti si de la care nici unul nu ne putem abate. Regretul meu este ca voi pleda in favoarea ideilor de mai sus aducand cititorului o dovada a rebours, cum zice francezul, adica pe dos, inversa. Caci splendida organizare a Creatiei este intunecata de imitatii si de surogate ale Ei, nascocite de diavol (alta explicatie decat cea populara nu poate lamuri haosul hilar al existentei), autorul unei intregi panoplii de luari in deradere ale Celor Eterne.

La atat sunt redus cand voiesc sa impartasesc acelora interesati o actualizare mitica al carei martor am fost, a unei istorisiri exemplare vechi testamentare, aceea privitoare la SUZANA SI CEI DOI BATRANI.

'Si au vazut-o cei doi batrani in toate zilele si umbland s-au aprins cu pofta asupra ei ().

'Si erau amandoi infierbantati pentru ea si n-au spus unul altuia zbuciumul lor, ca le era rusine a-si spune pofta ca voiau sa se impreuneze cu ea.

'Si pazeau cu nevointa in toate zilele s-o vada.'

Se facea ca sunau clopote in jur. Abia atinse. Ca o mangaiere. Ca leganate de adiere. Soapta le era atat de neauzita incat ai fi crezut ca ceea ce trecea pe langa mine era cea mai adormita clatinare si de pe urma a propriului lor ecou. Ma simteam plutitor in raze.

Un pocnet uscat ca al unei usi deschise iute ma trezi.

'Si strigand cu glas mare, Suzana a zis: 'Dumnezeule cel Vesnic, Care stii toate mai inainte de a se face, Tu stii ca minciuni au spus ei asupra mea. Si iata ca mor, nefacand nimic din cele ce au viclenit acestia asupra mea'. Si a auzit Dumnezeu glasul ei si, cand o duceau sa o piarda, a desteptat duhul intr-un prunc tanar, caruia ii era numele Daniel.

'Si a strigat pruncul cu glas mare: 'Curat sunt eu de sangele acesteia'.'

Mi-am intors privirile intr-acolo dincotro venise troznetul.

Un baiat de vreo cincisprezece ani, naltut, in pantaloni scurti, cum ii sedea bine unui tanar sportiv ca el, descalecase de pe bicicleta, facuse un pas lateral in umbra tufelor. Pesemne cand talpa sandalei atinsese iarba arsa si ruginie, zdrobise sub greutate o creanga uscata, ceea ce ma desteptase. Isi sustinea cu mana stanga vehicolul pe doua roti. Preocupat de cele ce urmarea cu ochii, nu era constient ca-l observam. Poate nici nu ma remarcase pe banca mea ascunsa in spatele unei panze rare de frunzis marunt si aproape sfarsit datorita arsitei, o banca mutata de pe alee indaratul unui boschet de catre cine stie ce indragostiti iubitori de discretie.

'Cand pleca  poporul  la  amiaza, iesea si Suzana in gradina barbatului  ei.'

Ne aflam intr-o zona a Parcului Herastrau putin cautata de cei ce se plimbau. Racoarea umeda si binefacatoare se presupunea a fi bantuit la distanta mare de aici. Peste multe pajisti, parteruri de flori si braniste, pe malul lacului, inaltata de pe oglinda verde a lui, te ademenea la scalda.

Cred ca stia si biciclistul descalecat ca era putin probabil sa fi atras atentia cuiva care ar fi trecut prin spatele sau pe neasteptate, atat era de contopit cu crangul din juru-i. Intreaga faptura ii era incordata catre ceea ce-i retinuse cautaturile, ii oprise lunecarea rotita in viteza, il coborase din sa si-l impingea sa spioneze. Mi-era limpede ca asta facea.

Din pricina tensiunii, ori a pozitiei incomode adoptate - si pe care n-o schimba, temandu-se nu carecumva sa fi provocat alt zgomot -, pulpa dinspre mine ii vibra. Dupa ce i-am contemplat cateva momente veghea de salbaticiune solitara, mi-am intors si eu capul, sa sesizez ce anume il impietrise locului.

'Si amandoi impreuna au hotarat vremea cand o vor putea afla singura.'

O inspectare pripita a paduricii scoase la iveala pricina fara insemnatate a interesului sau. Un barbat scobit de trai mediocru, in jurul varstei de saizeci, saruta de-a-n picioarelea o femeie. Imbracamintea il infatisa ca pe un banal fante de mahala. Costumul de panza albastru senin, cravata dintr-o impletitura de fir de matase portocaliu, de un gust mizerabil, intentionau sa impuna neaparat personajul. Gura lui zdrobea buzele perechii sale, strambandu-i obrajii sifonati si galbejiti, in timp ce palmele ii framantau animalic sanii albi ca hartia, fara forma definita, iesiti din rochia descheiata in partea superioara. Gesturile ii erau grabite, indemnate de o mare foame oarba de carne.

'Suzana era gingasa si frumoasa. Acesti batrani nelegiuti au poruncit ca ea sa se descopere, ca era acoperita, ca sa se sature de frumusetea ei. Si sculandu-se batranii (), pusera mainile pe ea.'

Spectacolul era penibil cu atat mai mult cu cat insotitoarea batranului s-ar fi zis a fi fost cu vreo treizeci de ani mai juna ca el. Total lipsita de atractie, invesmantata cum se nimerea, pe deasupra evident neinteresata de felul cum o folosea individul vestejit, irisurile ei expirau un gol launtric ce o invelea, scurgandu-i-se de-a lungul fapturii, intr-o raceala absenta.

'A chemat pe unul din ei si a zis catre el: 'Invechitule in zile rele! () Sub ce copac i-ati prins in fapt?'. El a zis: 'Sub mesteacan'.'

Mi-am rasucit iarasi torsul catre efebul din apropierea mea. Participarea lui din departare la imbratisarea lor raspandea dogoare. Il simteam aproape de incandescenta. Zambeam induiosat. Ma asteptam sa-l vad curand cautand sprijin intr-un trunchi din preajma-i, in clipa cand urma sa nu se mai poata tine pe picioare. Cum nimic nu-i turbura panda, prea marea lui concentrare imi dicta, fara voia mea, sa-l imit - desi eram sigur ca nu aveam ce descoperi la cuplu ce sa nu fi ghicit din vreme.

'Frumusetile te-au inselat si pofta a razvratit inima ta.'

Degetele febrile ale varstnicului se afundasera sub poalele incolore pe care le fluturau cu miscari agitate.

Ma plictiseam si mi-as fi parasit banca, vag scarbit. insa mi-era frica sa nu-l fi speriat pe copil si sa nu fi indreptat atentia satirului de Tei, Mandravela sau Pantelimon asupra lui, declansand un vulgar potop de injurii ce i-ar fi stricat flacaului ziua.

Dealtfel, bine am facut - m-am felicitat a nu fi dat ascultare primului impuls - ca am ramas pe loc, pentru ca cei doi se intoarsera cu spatele catre noi si pornira, el inlantuindu-si pe dupa umeri tovarasa. Ma asteptam sa fi plecat si baietanul, astfel fiind si eu slobozit a-mi desmorti membrele.

'Intorcandu-se, au venit la acelasi loc si, intrebandu-se unul pe altul pricina, isi marturisira pofta.'

Cand sa revin la pozitia fireasca, ceva anevoie de inteles ma opri locului. Cei doi se indreptau catre o banca ce nu intrase anterior in unghiul privirii mele. Iar pe aceea sedea un alt barbat, tot de anii precedentului; imbracat in culori la fel de tipatoare, costum alb de panza, camasa galbena, cravata rosie ca steagul sovietic. Intre genunchii sai desfacuti, un tanc care sa fi numarat patru ani, intors cu fata spre el sau, mai potrivit exprimat: mentinut cu spatele la scena pomenita.

'Si dupa ce au iesit fetele, s-au sculat cei doi batrani si au alergat asupra ei si au zis: 'Iata usile gradinii sunt inchise si nimeni nu ne vede, si suntem  aprinsi de pofta asupra ta.

'Pentru aceea binevoieste si te culca cu noi: iar de nu, vom  marturisi asupra ta  ca a fost cu tine un  tanar  si pentru aceea ai trimis fetele de la tine.''

Tristii amorezi ajunsi la o distanta suficient de mica de acest grup neasteptat, barbatul se desprinse de femeie si inainta catre celalalt; iar acela de pe banca, luand pustiul de mana, pasi catre precedentul, il intampina, ii incredinta statul-palma praslea si o impresura cu bratul pe dupa umeri pe abia linistita necunoscuta.

Aceasta permutare le ingaduia celor doi amici fanati sa impli-neasca ambele functii ale sexului tare pe pamant, atat aceea de perpetuare a speciei, cat si cea patern pedagogica. Bineinteles ca actele sacre se preschimbau in cazul lor in actiuni comemorative si caricaturale. Recent re-formatul cuplu mixt se distanta de locul unde domnii facusera schimbul de marfa femeiasca. Eroul primului act al spectacolului se preocupa, luand loc, sa-l impiedice pe cel mic sa perceapa ceva din actul al doilea al comediei mute, dar nu mai putin pasionale.

'Si a suspinat Suzana si a zis:'Sunt stramtorata din toate partile;

'Ca de voi face aceasta, moarte imi este, iar de n-o voi face, nu voi scapa din mainile voastre.''

Am tras degraba concluzia ca ma aflam in fata unei slujnice trimise de stapani sa le scoata la aer odrasla. Probabil se lasase ispitita sa-si imprumute farmecele mizere celor doi crai pe o suma modica. Dar cum nu se gasea solutie sa se ingrijeasca de nevarstnica-i povara si, simultan, sa se dea in grija varstnicilor ei adoratori, acestia - oricat li se aprindeau calcaiele dupa dansa -, inghiteau in sec cu randul si se pretau sa joace alternativ rolul guvernantei in pantaloni si pe al don juanului inghesuit intre copaci.

'Si a strigat toata adunarea cu glas mare si a binecuvantat pe Dumnezeu, Cel care izbaveste pe cei care nadajduiesc intru El.'

Si iata ca se ajunse si la acordul final al potpuriului. Poalele cazura.

Ambii protagonisti de parte barbateasca se retrasera fara sa-i fi condus larma entuziasta a aplauzelor unanime.

Vedeta feminina isi tari in directia opusa ghemotocul cu suflet, purtat pe cele doua picioruse ca trestiile. Urma femeii se pierdea printre arbori, linsa inca de privirile adolescentului. Cand pieri, reincaleca si el pe bicicleta, isi potrivi pantalonii scurti cu grija si zvacni, disparand la randu-i dupa cotul aleii.

Am ramas singur si mi-a fost lehamite sa mai fi incercat cei cativa pasi necesari pentru a fi lasat liber spatiul teatral, sa-l fi folosit alta echipa de interpreti dornica de senzatii mai mult sau mai putin tari, ori de retrairi mitice inconstiente si derizorii.

PREMONITIA

AGRUS REVENEA CU PLACERE in str. Bradului.

Inca nu-si dadea seama - urma s-o faca mult mai tarziu - ca acea parte a Bucurestilor unde se destinde braul ei de asfalt, pe malul stang al Dambovitei, reprezenta un loc atat sacru, cat si profan, un teritoriu  de electie in targul acesta dintre mlastini, balti, paraie si vlasii, Capitala a tarii romanesti.

Mahalaua purtand numele boierilor Vacaresti si Dudesti adapostea in poalele ei - nu se prea stia de cand - poporul ales al Vechiului Testament, il oblojea la piept pe vesnicul ratacitor, in chilii jilave si scunde, darapanate si livide, ce se inghesuiau unele-ntr-altele ca oile rapanoase si raioase la vreme de burnita. insa tot pe aici se tarau, mai curand decat se inaltau, templele Venerei, deci ale venerienilor, pe o alta ulita, botezata taman pe dos decat menirea ei, cu denumire nobila, vrednica si sfanta: Crucea de Piatra. Daca rostind: Strada Bradului ti se umpleau narile de ozonul inaltimilor, Crucea de Piatra   duhnea a amoniac fierbinte si a alte scursuri pestilentiale, emanate nu din jnepeni, nici de floarea reginei, ci tasnite din betivani si din exhibitionisti stimulati de vecinatatea templelor ravnite.

Pentru Agrus - diminutivul lui Agrest Horatiu Filogen - Str. Bradului era a doua oara in cursul unei vieti nu prea lungi pana atunci (masura 16 ani doar) leaganul unei initieri esoterice - cea dintai fusese una de tip spi-rit, aceasta de tip ocultist. La fel, in alte doua randuri, imprejurimile ei constituisera vestibulul poftei sale de femeie.

Iata suficiente ratiuni sa cautam impreuna timp de cateva clipe prin fisele simbolismului universal al bradului, incercand prin aceasta sa imbogatim scena actiunii din povestirea noastra cu intreaga-i zestre traditionala si misterioasa, pentru ca cele ce urmeaza sa fie luate in consideratie potrivit insemnatatii lor autentice, adica dimpreuna cu rezonantele lor universale.

Bradul simbolozeaza arborele cosmic, dar si falusul; izbanda asupra mortii, dar si a platitudinii (ca plan orizontal, dar si al mintii). Bradul este masculin prin excelenta si aminteste permanent de eternitate. El e asociat muntilor, taramului de dincolo, soarelui si dumnezeirii. El insoteste fiece Craciun, adica fiece re-nastere a lui Hristos si raspandeste pretutindeni pe pamant daruri copiilor, viitoarei umanitati.

Si pentru Agrus avea pregatite noi dezvaluiri care, tinand seama de firea inchizitiva a acestuia, nu puteau fi inlocuite de nici o alta bucurie ce ar fi fost pregatita in secret de umbra vreunui pom de Craciun.

Mircea Proteasa, un violonist cunoscut tatalui sau, il recondusese pe aceasta strada, unde candva fusese initiat in spiritism, il recondusese in casa unui ocultist, frecventata o data pe saptamana de o mana de impatimiti dupa stiinta sufletului.

Agrus se nimerise printre ei ca urmare a faptului ca-si incredintase muzicianului nevoia de a socoti viata mai departe decat numai pe cele zece degete ale mainilor, ca si setea de a despica valul ce despartea Vazutul de Nevazut, Pipaibilul de Negrait, Valul Trecator si turbure de Apa Vie.

Si se nimerise bine: atatea lucruri nestiute de omul de rand i se insirau acum prin fata ochilor launtrici incat simtea a avea curand incoltite la subsuori, pe langa bratele sale subtiratice, dar nu mai putin muschiuloase, de adolescent, si o pereche de aripi - pentru  inceput

In ziua asupra careia ne-am oprit, discutia se insailase in jurul premonitiei. Nu era o tema  prea elevata, insa nici inclinatia spre ocultism a prietenilor nostri nu-i indica drept prea inaintati intru cele spirituale.

- Ati auzit desigur despre pictorul Giovanni Segantini?, ii intreba pe ceilalti dnul Atilla Fekete.

Era un casier maghiar, originar din Cluj. Un domn cu o purtare desavarsita. Agrest Horatiu Filogen intalnise numerosi oameni subtiri, bine crescuti, ingaduitori, in scurta sa existenta. Emisarul ocultistilor ardeleni il impresiona, totusi. Respira aerul tolerantei absolute, al interiorizarii celei mai blande, al intelectualitatii rafinate peste poate. Masiv, ai fi fost nedrept sa-l numesti gras. De statura potrivita corpolentei sale elegante, gesturile nu le facea nici largi, nici nesemnificative; ele erau ponderate, potrivite anume sa-i completeze rostirea. Asa cum spune Sfantul Grigore de Nisa: 'Mainile ii sunt omului de un ajutor deosebit pentru nevoile limbajului. Acela care ar vedea in folosirea mainilor propriul unei naturi rationale nu s-ar insela nicicum, in conformitate cu acest motiv admis in mod curent si lesne de inteles, vreau sa spun ca ele ne ingaduiesc sa ne reprezentam cuvintele prin slove; cu adevarat acesta este unul dintre semnele prezentei ratiunii, va sa zica sa exprime prin litere si, intr-un oarecare fel, sa converseze cu  mainile, conferind sunetelor si gesturilor persistenta prin mijlocirea caracterelor scrise.'

Trecand dincolo de aceasta evidenta consemnata de Sfantul filosof, domnul Fekete, cand desena-n vazduh un final de fraza nerostit, degetele sale lungi, dar nu subtiri, ci incredintandu-te de forta lor, ca te puteai bizui pe rezistenta lor, pareau sa consemneze acolo, printre particulele  invizibile de oxigen, cele ce nu incapeau  intre limitele vocabularului.

Dictia sa imprumuta ceva din solemnul unei dictari. (Poate si pentru ca tinea sa se exprime impecabil intr-o limba ce, fiindu-i cunoscuta din pruncie, nu-i era totusi materna). Mustata lui, ca o umbra de aquarela aramie, ii intarea, asprindu-le, anumite intonatii mai dascalesti, pe data muiate de feminitatea rosului de pe buzele sale si de barba-i rotunda, compusa din doua proeminente roze, calme.

- Ati auzit de pictorul Giovanni Segantini?, isi rotise el cautaturile usor mirate de cutezanta de a aduce inaintea celor de fata un exemplu din Istoria Artelor.

Privirile i se oprira mai intai asupra tanarului bariton Laviniu Sfeclea, o matahala de barbat inca tanar si inca frumos, nedespartit de sotioara-i dolofana - ceea ce nu-nsemna ca ar fi fost mai putin gratioasa, mai putin atragatoare, mai putin incantatoare, pentru ochii fustari pana la lacrimi si la insomnii ai proaspatului adolescent Agrus. Globii caprui inchis cercetati de transilvanean sclipeau plini de bunavointa, dar corzile vocale ale cantaretului isi crutau glasul.

Uitatura vorbitorului se muta asupra arhisprancenatului gravor Timofei Giuglet, numit intre intimi: Tege, de la T.G., initialele cu care-si semna stampele de inspiratie bizantina. Mircea Proteasa ii soptise candva aproape-copilului Agrus (asa i se adresa acestuia cateodata: Aproape-Copilule!) ca, la un pahar de vorbe stropite cu udatura, Tege devenea pentru cei prea zelosi in degustare: Rege, chiar: Majestatea Sa Timofei I Giugulici. De unde si porecla: Ciugulici.

Cel din urma se prefacu a-si sterge maneca stanga a hainei, patata cu ceva incert, pentru a nu-si vadi nestiinta. Asa incat astrii sinilii ai lui Fekete, ce bantuiau figurile, ar mai fi parcurs, posibil, o cale lunga a revolutiei lor in jurul camerei, daca cel mai tanar dintre aceia prezenti nu s-ar fi grabit sa raspunda cu naivitate:

- Nu, n-am auzit de acest pictor.

- Nici eu, zambi maghiarul, sa nu se simta prost cumva Aproape-Copilul. De altfel, daca-i cunoastem sau nu renumele artistic are prea putina insemnatate. Mai interesant este ceea ce s-a petrecut in legatura cu un tablou alegoric al sau, probabil ultimul executat de el. Ma refer la un peisaj montan criptic, acoperit de zapada. in dreptul fatadei unei cabane plasase un sicriu. Coplesit de framantarile privitoare la structurarea operei si de emotiile creerii ei, intr-o noapte se visa lungit in chiar acel cosciug, pe panza la care lucra. La desteptare, infrigurat, istorisi nevesti-si cosmarul. Doar la treisprezece zile dupa aceasta - desi pe deplin nepregatit pentru un atare eveniment - muri datorita unei crize de peritonita acuta. Culmea este ca a fost ingropat in fata cabanei sale din Maloja, intocmai cum o prevazuse-n vis si dupa cum inchipuirea sa se grabise sa-l premearga pe acesta prin cele infatisate in uleiul pomenit.

- Un caz pe care nu mi se cade, poate, sa-l povestesc in fata unora dintre noi, isi arata indoielile suavul Proteasa, mangaind crestetul rodnic in vite rebele al junelui sau amic si nedespartit de el, caci te baga cu adevarat in sperieti, este acela al Contelui Hurtington. Desi sanatos tun, a murit la cincisprezece zile dupa urmatorul vis: il trezise din somn atintirea nestramutata a unui schelet intepenit langa patul conjugal. Cand nobilul isi ridica pleoapele, intrusul inalta un colt al plapumei ce-l invelea pe cel intins si se strecura binisor intre barbat si femeia acestuia, Lady Hurtington, lungindu-se la randul sau, sa-i desparta cu oasele lui reci.

Prin pielea lui Agrus goni un fior ce-i strepezi nervii pana-n varful degetelor de la picioare.

Doamnei Gloria susala i se facu mila de sarmanul pusti. Pieptul ei opulent si generos se arcui in afara, plin de seva maternitatii. ii cauta dulcile priviri infometate de o-ncurajare. Hotari sa ia si dumneaei cuvantul, sa-l faca sa-nteleaga ca pana si gluma poate insoti prevestirea mortii, ca cea din urma nu este pe potriva spaimei cultivate de brutalitatea barbatilor atunci de fata.

Mai avea un motiv sa se amestece in discutie. Dupa mai bine de un ceas de conversatie constatase ca toti, pana la unul, erau debitori exclusiv unei carti ce-i apartinea ei si care circulase din mana-n mana, pentru ca acum fiecare sa-si dea aere de parca ar fi cules idei si intamplari dintr-o viata dedicata analizei, cand colo Era vorba despre TRATATUL DE METAPSIHICA al Profesorului Charles Richet de la Universitatea din Paris.

- Si eu, ii ataca doamna Gloria susala pe antevorbitori, imi voi prelua istoria din acelasi izvor ca si domniile voastre. Ma refer la acel pastor Ulrich care a aflat, tot dintr-un vis, despre moartea unui alt pastor, din parohia-nvecinata, un prieten de-al sau. A doua zi, dupa slujba - poate ca va si amintiti din lectura cartii -, s-a pomenit cu slujnica aceluia, o toanta cat incapea; s-a infiintat in biserica si l-a rugat sa se deplaseze in satul lor, sa boteze un prunc. - 'De ce n-o face domnul pastor?', a intrebat-o parohul. - 'Nu poate, domnule, ca a murit.'

In loc sa ajunga la teoretizari savante, cei de fata se antrenara care de care mai dihai in depanarea unor similare povesti de adormit copiii, de parca ar fi debitat bancuri sau ar fi mancat seminte, scopul tuturora ramanand la un nivel foarte scazut: sa dovedeasca existenta premonotiei.

- Dar cum apare ea?, intreba chinuit, un functionar care avea atatia nasturi cusuti pe el incat Agrest Horatiu Filogen era ispitit sa hotareasca a fi fost o tentativa a croitorului dumisale de a reinvia moda zalelor din Veacul Mijlociu, cu acele surogate din os ori din ce or fi fost fabricati bumbii atunci.

- Din cele comunicate aici se vede clar ca-n vis apare, replica gravorul Timofei Giuglet, cu glas potrivnic oricarei ispite de a fi fost contrazis.

Pentru a atrage atentia asupra savantei sale opinii, cate un fir negru si lung din fiece spranceana, printr-o dibace incruntare, ii tasnira vertical: doua lanci, de-a dreapta si de-a stanga radacinii nasului coroiat de harap.

- Ma iertati ca reformulez judicioasa remarca ce ati facut, stimate maestre, se descurca Atilla Fekete in dresul politeturilor. Adauga: - Asadar, premonotia apare si in vis; dupa cum poate avea loc si in stare de veghe, in cadrul unei viziuni. Asa a patit-o o doamna aflata-n vizita la o prietena a sa. 'A vazut' alaturi de gazda un barbat necunoscut care i-a-nfipt amicei un cutit in partea stanga a pieptului Aceasta se petrecea in plina vara, la 15 iunie, retineti, va rog. Toamna, reveni la aceeasi persoana, fiindca cea din urma era pe moarte. Urcand scara catre apartamentul ei, constata ca un oarecine cobora trepele.  Intocmai barbatul zarit candva, cu prilejul pomenit. Se interesa la ai casei cine era insul. il intalnise pe chirurgul care o operase de curand pe bolnava de plamanul stang! Nu-i colosal?!

- De fapt, refuza doamna Susala sa mai fie evitata in continuare citarea numelui universitarului francez, mereu omis, de fapt, dupa Richet exista: 1. Autopremonitii. 2. Premonitii hipnotice. 3. Premonitii spirite. 4. Premonitii accidentale.

- Nu mi se pare o impartire judicioasa, fiindca autopremonitiile pot fi atat hipnotice, cat si accidentale, nu?, glasui dintre nasturi acel personaj imbracat ciudat; avea o voce tare subtire pentru niste rotunjimi asa de bine aparate de micile scuturi ce-l invaluiau de pretutindeni si, dupa cum prea bine se vede, nu avea evlavie pentru  autoritatea intelectuala.

- Sunt de acord cu tot ce au completat stimata doamna si onorabilul domn, relua clujanul. Musai este de revazut intrebarea cu care am fost provocati. Anume: - Ce determina o premonitie? in baza carui mecanism mental se naste ea?

- Ah, da, suspina stolul celor prezenti, constienti ca la un examen debutand astfel riscau sa ramana muti din pricina ca nu-si invatasera lectia.

- Mecanismul a fost denumit: cryptesthesie, se rosi apetisant doamna Ulpia Sfeclea, neobisnuita sa se produca-n public si invidiindu-l inca o data pe bariton, sotul sau, ca n-avea trac cand vorbea. Poate ca timiditatea sa constituia insasi sursa eroismului ei, aceea de a fi unica, dintre atatia, care, sigura pe temeinicia felului cum studia, sa se avante a pronunta numele facultatii parapsihice dotate pentru prevestirea viitorului.

 'Caci timiditatea adeseori te face nesabuit de curajos', comenta in sinea lui Agrest Horatiu Filogen, foarte sensibilizat de purpura de colorase obrajii, pometii si micutele urechi ale gentilei doamne si invidiindu-l si el pe bariton pentru ca n-avea trac - aici intervenea alt motiv decat al doamnei - cand mangaia o astfel de femeie Este posibil ca, daca ar fi fost constient ca atat el, Aproape-Copilul, cat si juna sotie, gandeau in aceeasi secunda acelasi lucru, adica invidiau acelasi om, nu si-ar mai fi formulat atatea rezerve sa se indragosteasca de ea. Dar nu, n-avea darul telepatiei, adica nu putea citi in cugetul doamnei - gresi el intelesul termenului -, deci continua s-o admire si sa-i caute defecte - pentru a se pazi de sentimentul dureros ce-l inghimpa din cand in cand.

Cu ingaduinta cititorului, vom face cu acest prilej o remarca marunta, la continutul careia el n-ar avea acces de n-ar surveni acest ajutor al nostru. Cat a fost tanar, gustul Aproape-Copilului s-a indreptat catre femeile scunde, baiatul cazand victima unei confuzii intre statura sub medie a unora dintre exemplarele sexului opus si probabilitatea ca varsta lor erotica sa fi corespuns acelei talii minione, care va sa zica apropiata de a lui. Odata cu trecerea anilor, la maturitate, acelasi Agrest Horatiu Filogen, treptat, nu s-a mai simtit atras decat de femeia statuara. Banuim ca aceasta s-a datorat unei a doua confuzii: voinicia pomenita lasandu-l sa creada ca varsta lui erotica - de data aceasta - se afla inca in stadiul nematurizarii. Cine sa fie scos vinovat de atari incalcari ale logicii? Nu intrevedem nici o alta sansa de a elucida cazul sau decat sa convocam inaintea instantei stiintei psihologice instinctul de reproducere al speciei, talharul ce ne amageste pe toti, ne scoate din minti si ne pacaleste sa ne furam caciula singuri si pana la adanci batraneti. Dar mi-te la etatea frageda pe care o avea personajul nostru in epoca acelor discutii.

Nu ne putem continua monologul deoarece dnul Atilla Fekete, reluand cuvantul, spuse:

- S-a pus intrebarea, doamnelor si domnilor, iubiti frati, daca timpul nu cumva indica o forma defectuasa a constitutiei noastre mentale, daca nu cumva viitorul exista inca din prezent, structurat pana si-n cele mai mici amanunte

- Adica ce ar insemna asta?, isi trada doamna Gloria Susala viteza mai redusa de receptare a ideilor.

- Adica, scumpo, o minimaliza Majestatea Sa Timofei I Giugulici, inchipuie-ti ca esti invitata pentru prima oara sa strabati, camera de camera, o vila al carei prag nu l-ai mai calcat vreodata. Vestibulul, atata timp cat te afli-n el, este echivalent prezentului. Cand ai intrat in hol, acesta ia locul prezentului. Vestibulul devine trecutul. Ce sunt urmatoarele incaperi?, o iscodi el dovedind, simultan, cu cata rapiditate  intelegea o ipoteza noua.

- Pai, stiu si eu? Salonul, dormitoarele, sala de baie

- Nici vorba. Ele constituie viitorul. Nu te-am pus sa le enumeri. Constituie viitorul: sunt spatiile ce asteapta vizita ta. Ei bine, ai patruns in biblioteca, sa zicem ca-i a cincia odaie. Ea reprezinta prezentul din acel moment. Cate camere au ramas sa-ti alcatuiasca trecutul?

- Pricep. Patru.

- Perfect. Dar celelalte unsprezece inca nevizitate ce-s?

- Viitorul, bineinteles, replica, ofuscata ca gravorul se purta cu ea de parca ar fi fost o repetenta.

Toti spectatorii acestei scene rasuflara usurati ca se dumirise si dansa din aceasta expunere simplificata la maximum.

- Deci, daca urmaroarele unsprezece camere pot fi asimilate viitorului, nu inseamna aceasta ca viitorul exista dinainte, cladit de pe acum, ca ne asteapta, imperturbabil si rece, sa-l parcurgem?

Domnul bariton se pare ca avea si el nevoie de reducerea abstractului la concretul cotidian pentru a sesiza subtilitatile filosofice: entuziasmat de linearitatea deconcertanta a gandului ce-i fulgera prin creieri, exclama:

- In acest caz, cryptesthesia este doar puterea de a sti ce se petrece in odaile celelalte. Ca si cand ele ar fi supravegheate de camere de luat vederi si in fiecare incapere s-ar afla ecrane de televizor prin care le-am urmari pe toate.

- Voil a de vezi, mon cher!, il sfichiui ironia artistului plastic, mai putin dus pe la biserica, dupa modelul mai tuturor confratilor sai.

Violonistul, om plin de decenta, decreta in forul sau launtric ca T. G. depasise limitele ingaduite de buna cuviinta, asa incat interveni, impulsionat de spiritul de breasla.

- Daca astfel stau lucrurile, adica daca viitorul exista integral, simultan cu prezentul - ba si cu trecutul, inseamna ca desfiintam notiunea liberului arbitru.

- Oricum ar sta lucrurile, ca le stim explica sau nu, premonitii exista. si pentru a sterge cu buretele indoielile iscate de intruzia logicii intr-un domeniu ca acesta unde ea n-are ce cauta, va voi nara o alta intamplare, extrem de edificatoare, personajele ei fiind doi oameni de stiinta destul de cunoscuti, interveni solul ocultismului clujean.

Continua fara sa-l fi inghesuit ceilalti cu incurajarile:

- Un cercetator, Baronul L. Hellembach, decisese sa treaca pe la prietenul sau, directorul unui institut geologic, dr. Hauer, doritor sa elucideze o chestiune stiintifica. in noaptea precedand acest demers, visa un barbat livid pe punctul de a-si pierde cunostinta, sustinut  de bratele altora doi. In dimineata urmatoare se indrepta catre sediul institutiei. Ajuns in dreptul ei, isi arunca privirile pe o fereastra. Spre stupoarea sa, vazu pe geam intocmai ceea ce urmarise in decursul visului. Dr. Hauer isi dadea duhul, dupa ce inghitise cianura de potasiu cu intentia sa-si ia viata.

Bustul impozant al doamnei Gloria Susala fremata de nerabdare. Stapana lui, deloc proasta, cum lasa impresia a fi fost, voia sa-si ia revansa si sa-i puna pe conlocutori in incurcatura. Astfel ca hazarda un dubiu:

- Unele premonitii nu-s deloc limpezi. Se dovedesc necesare o multime de date suplimentare privitoare la persoanele implicate pentru a ajunge sa le decelezi intelesul exact.

Lasa sa se scurga un timp, sa atate curiozitatile.

- Vorbeste, scumpo, te ascultam ca pe un oracol, o biciui oponentul sau.

- Sa va dau o pilda. Magdalena Munro l-a visat in noaptea de 26 octombrie 1917 pe fiul sau, aviator de razboi, care lupta in acea perioada in Palestina. I-a aparut cu o rana urata la frunte. Mama lui a auzit un glas ce spunea: 'A mancat inghetata; asta i-a provocat congestia la cap.' Apoi isi revazu copilul la varsta de 11-12 ani. Cu aceasta visul lua sfarsit. In continuare, la 2 noiembrie 1917, feciorul i-a fost ucis de un glonte ce-i perfora oasele frontale.

- Nu gasesc nimic abscons aici, puisor!, rase Ciugulici, plin de sine, aruncand priviri de coniventa pretutindeni imprejur, sa-si caute aliati in batjocorirea vorbitoarei.

- Daca lucrurile stau astfel, spuneti-mi de ce s-a strecurat imaginea fiului prepuber in acelasi vis cu premonitia? dar inghetata?

- Pai, intarzie el , nazalizand pe o voce groasa si incurcata.

- Pai - accentua ea interjectia -, sa va spun tot eu. La varsta respectiva, de cate ori fiul manca inghetata, il apucau niste dureri de cap inexplicabile, ce o chinuiau pe mama si mai tare. Cu alte cuvinte, asocierea dintre inghetata si nevralgii, creata in constiinta mamei, aceasta asociere a translat senzatiile dureroase ale ranirii fatale in ceva deja cunoscut de visatoare. Intentia mi-a fost doar sa arat ca premonitia este, pentru acela care a cugetat asupra ei, ceva mai complicat decat vizitarea unei vile aflata sub supravegherea unor camere de luat vederi.

Doamna Ulpia Sfeclea arunca aupra ei o suma de sageti inveninate care-l intristara pe Agrus, ele dovedindu-i ca perspectiva, oricat de indepartata si de nesigura, de a-i saruta mana micutei neveste a baritonului si de a-i sopti, pierdut, ca o iubea, era foarte incerta. Caci in privirile dusmanoase ale celeilalte el citise ca ea era prinsa intr-un razboi ce nu o dispunea pentru romantice revarsari afective.

Brusc, isi reaminti ceva si se trezi intreband:

- Ghicitul in palma este acelasi lucru cu premonitia?

- Chiromancia?!, pufni nitel indignat ungurul.

Fusese singurul sa fi bagat de seama intrebarea sugrumata.

- Chiromancia nu exista.

- Totusi, insista in soapta doamna Ulpia, topind sufletul nevolnic al tanarului aproape imberb si umplandu-i-l pe data cu cantitati imense de nadejdi lubrice, complet zburatacite din sine anterior, cand o vazuse intrupandu-l pe Marte  pentru un  moment.

- Totusi?, prelua, mai categoric, doamna Gloria, nu ca i-ar fi purtat o simpatie deosebita precedentei, dimpotriva. Insa al saselea simt ii facea cunoscut ce se  petrecea  in  Agrus  si  nu  admitea  sa   i-l cedeze rivalei sale.

Cu o intuitie barbateasca deloc neglijabila, cel din urma-si umfla pieptul, intelegand ca nu era singur pe pamant si nici o cantitate virila  neglijabila.   

- Exista ghicitori ale caror preziceri se implinesc.

- Intre una si alta e distanta mare. Dar sa nu insistam. Ne vom opri asupra chiromanciei.

Pentru Agrest Horatiu Filogen, edificarea asupra acestei pseudostiinte avea o mare greutate. La varsta de 6 ani se aflase-n anticariatul tatalui sau intr-o dupa amiaza tarzie de iarna. Un musteriu, sa fi avut 25-30 ani, cu obrajii vineti si supti, slab, infrigurat, cu figura ascutita, emaciata, cu ochi negri, arzatori, cu perii corbii strapungandu-i indesat pielea, in pofida barbieritului de dimineata, incotosmanat cu un palton rupcegos, intr-atata de uzat incat stravedeai textura stofei, cu pantofi scalciati si nevacsuiti vreodata, tot scotea carti din rafturile intesate; intarzia indelung rasfoindu-le, indaratnicindu-se, parca, sa le rumege pe loc din scoarta-n scoarta.

La un moment dat, domnul Filogen senior isi arunca uitatura catre opusculul din mainile impatimitului. Cautaturile lui Agrus ii urmarira ochii si, cum brosurica deschisa era inclinata spre el, constata ca era tiparita in caractere cirilice. Tatal sau il invatase din timp sa le deosebeasca de cele latinesti.

Vremea fiind viscoloasa, nu se prognostica sa mai apara vrun client la ceasul acela. Negustorul se apropie de insul adancit in lectura de-a-n picioarelea, de parca s-ar fi pregatit sa-l invite sa plece.

- Interesanta?

- Ah, da!, isi inalta el luminile pupilelor aprinse de un entuziasm scaldat in curatenie.

Urma o explicare a interesului sau pentru traditiile populare, pentru stiinta stramosilor, pentru misterele folclorice, pentru etnologie. Se pierduse intr-un labirint de afirmatii ciudate unde copilul nu se mai putea tine dupa el. Peste ani, din acea conversatie stranie nu-i mai ramasese decat o mireasma a unui univers deschis timp de o clipa si resigilat deindata, ce avea sa-l urmareasca viata intreaga cu o forta magnetica a inaccesibilului si cu melancolia acestuia. Deodata, glasul parintelui sau ii atrase atentia:

- Vad ca de saptamani intregi va opriti asupra acestei cartulii. Probabil vi se pare scumpa.

- Nu. Nu este. Mie- mi lipsesc mijloacele.

- Se apropie Craciunul. V-o daruiesc. Dar, pentru ca sunt comerciant, va cer ceva-n schimb.

Celalalt asculta, cu sufletul la gura. In locul unui pret inaccesibil auzi:

- E o carte de chiromancie. Va pricepeti la asa ceva?

- Oh, da!

- In acest caz, ghiciti-i fiului meu in palma.

Bucuria strainului era imensa. Se apropie usor servil de micutul Agrest Horatiu Filogen.

- Da-mi mana dreapta.

Devenise un altul. Agrus i-o intinse de parca ar fi fost o fata ceruta-n casatorie. Necunoscutul parea descins din alta lume. Mana ii era rece, de o raceala stravezie, ce lasa paloarea s-o strabata.

I-a vorbit indelung despre viitorul sau. Agrus n-a retinut decat o unica fraza:

- In jurul varstei de 20 ani, va fi, se intoarse chiromantul catre anticar, la un pas de moarte. Dar va scapa cu bine.

Restul ghicitului fusese inghitit de bezna uitarii deindata ce a fost rostit. In schimb afirmatia aceasta se inscrise cu litere de foc in memoria tanarului. De atunci se prelungise ca o dara de lumina prin toata existenta lui posterioara. in strada Bradului si mai tarziu astepta apropierea celor 20 de ani. Unii tanjesc dupa acea etate pentru a se emancipa, pentru a fi studenti, ori pentru a se casatori. Agrus era nerabdator sa guste putin din moarte.

- E drept ca liniile palmelor noastre se disting de la individ la individ, sari baritonul sa-si sustina nevasta, desi dorea sa lase impresia ca ramanea cat de cat indoit in privinta acelei chestiuni, sa nu cumva sa fi fost socotit imatur in judecarea stiintelor sufletului.

- Si mainile, prietene, sunt altceva la muncitorul cu sapa si la pianist!, rase grosolan gravorul.

- Si, totusi, unii chiromanti prevestesc corect, ii surprinse acelasi Atilla Fekete. Nu pentru ca-n palme ar scrie ceva, ci pentru ca ei sunt niste hiperlucizi si intra intr-un fel de transa ce le hraneste darul premonitiei.

Intr-adevar, Agrest Horatiu Filogen, la 20 ani si jumatate a fost arestat si condamnat de catre Tribunalul Militar pentru o culpa politica, ceea ce echivala cu un fel de moarte.

Insa, dupa anii de inchisoare corectionala si de munca fortata, a scapat teafar.

Doar ca a ramas pana astazi putin bizar.

Credeti ca Lazar, cel din Scripturi, a fost altfel dupa ce l-a chemat Iisus din morti?

SFINXUL DE PE CERNA

- ATI VENIT PE LA NOI? Buna-ziua

Strainul ii auzi glasul ca prin vata. Brusc, isi dadu seama ca i se vorbea de mai mult timp, dar ca nu fusese constient de aceasta. Acum, odata cu binetele, ca o aureola sonora a lor, fara stralucire proprie, dimpotriva, surd, abia vibrand in departare, mai patrundeau spre timpanele lui lenevite de visare, uguitul turturelelor, fluierat confuz de pasarele, talangi rar balanganite undeva in spatiul imprejmuitor, mugete, behaituri, chemari sopotul undei se instalase ca un fundal permanent, racoros, familiar. Auzite si nu prea, cand si cand, automobilele sfasiau aerul pe soseaua parasita de el de cateva minute, gemeau la curba pe care o depasise el insusi de mai putin de jumatate de minut, claxonau disperat, solemn sau orgolios.

De cum asigurase portiera, se adancise cu inchipuirea in crangurile de pe coastele muntilor din jur, ratacind incantat printre fagi, stejari pufosi, carpinitei, pini, catarandu-se odata cu ei catre zonele mai inalte, cu vegetatie mai rara, unde respirau de voie liliacul salbatic si scumpia, alunul si ierburile poienelor adapostind, ici si colo, laleaua salbatica, brebenelul, piperul lupului, leurda. incerca sa reconstituie cu mintea chipuri de vietuitoare, vazute prin carti, dintre acelea ce populau aceasta lume vegetala: ursoaice brune, cu pui dolofani si greoi pe urmele lor, vidre sirete si iuti, vipere cu corn, odihnind, incordate totusi, pe calcarurile golase si fierbinti, reptile atat de frecvente in regiune, dupa cum fusese avertizat, serpi sfinti - da, da, asa li se spunea - si balauri, taratoarele acelea ce pot depasi trei metri lungime si au constituit prilejul atator povestiri ale calatorilor si vanatorilor. Dar fu obligat sa revina in matca imediatului si, pricepand ca cel care i se adresa era un batranel, se grabi sa-i raspunda, descoperind ca propria sa voce inca nu-l slujea bine, cum se-ntampla cand cugetul ne haladuieste prea departe de gura si de treburile ei.

- Cam tarzior. Curand scapata soarele, constata taranul.

Haina si pantalonii acestuia nu mai aveau nici o forma; culorile, spalate de ploi si schimbate de o purtare neingrijita, erau strabatute de dare de grasime si uleiuri, de gaz si de peceti vegetale; soioase, dar pigmentand stofe trainice, vesminte cumparate o data pentru toata viata. Pielea fetii omului era stravezie, subtiata de ani; prin ea citeai in adancul sangvin livezi incarcate de flori rosii si albe, printre santuri ca de irigare, sapate adanc, intr-unul dintre acestea prefirandu-se in chiar acea clipa o lacrima despartita-n doua dare lucioase, adusa la suprafata de vant. Fruntea i se incretea aproape tot timpul. Luminile dintre pleoapele subrede bateau spre un azuriu umblator; nasul isi pierduse forma; buzele, ingustate din lipsa multor dinti, nu mai cunosteau bine distinctia dintre suras si amaraciune. Pe gat avea, ca infasurata, o piele groasa si buburoasa, semnul cine stie carei boli rebele sau neingrijite. Labele mainilor i le deformase munca; lasau senzatia a fi fost frecate cu praf de caramida. Bocancii ii purta legati, unul cu o bucata de siret, celalalt cu o sfoara.

Ii vorbise de parca ar fi continuat o conversatie inceputa mai demult.

Noul venit intra in joc:

- E drumul lung

Batranul il privi tinta si cantaritor:

- Frumos la Toplet Rar se mai opreste careva

Privirile sale lunecara pe alaturi de capul oraseanului, pierzandu-se-ndaratul lui:

- Toti dau buzna la Herculane, la bai Ma mira de dumneavoastra si de doamna

Cand isi schimbase mosul pozitia irisurilor, conlocutorul sau crezuse ca-si aruncase cautaturile in directia statiunii balneologice pomenite. Auzindu-i ultimul cuvant, insa, se mira. I se paru ca nu-l sesizase cum se cade, ori ca era vorba de o confuzie:

- Doamna? Care doamna?!

Nici nu se clinti pentru a se edifica ce voia acela sa spuna. Nu era casatorit si nu plecase cu nimeni la drum. Era o deplasare de documentare; nu si-ar fi stricat tihna muncii pentru nimic in lume invitand pe careva sa-l insoteasca; mai ales o femeie.

- sau domnisoara stiti mai bine, celalalt mustaci a zambet.

Cautatura cu care domnul ii scobi cavitatea bucala stirba si privirile evident nevinovate era dezagrabila: parca i-ar fi razuit cioturile dintilor pana la strepezire si i-ar fi smuls genele din cuib. Abia izbuti oraseanul sa expedieze pe urmele ei o bruma de politete binevoitoare, s-o indulceasca, inainte de a veni cu o noua intrebare:

- Despre cine vorbesti, mosule?

Ultimul cuvant, muscat aspru, scapase de cenzura vointei, ca o pedeapsa pentru graitul anapoda al precedentului vorbitor. Numai ca, pe data, un glas plin si voios, intre sopran si alto, exuberant, al unei tinere, il apostrofa dindarat:

- Despre mine. Stiti mai bine

Localnicul se adresa stapanei acelei voci calde, fara sa se sinchiseasca de nedumerirea manioasa a boierului:

- Asa-i? Da' ce, e suparat pe 'mneata de se face ca nu te vede?

Adauga, tot fara a cauta la ochii rautaciosi:

- Pacat, dom'le! Asta nu-i fatuca s-o pui s-alerge dupa barbat printre bolovani

Smaltul de sub gene i se insorise.

- Ia-n uitati-va cum tremura pe tulpina cand se uita la 'mneavoastra

'O comparatie si o metafora dintr-un foc', gandi uluit profesorul, recunoscand simultan ca nu putea lua contact cu realitatea decat de pe pozitiile vechilor sale studii filologice. Era atat de incantat de observarea limbajului inflorat spontan al vorbitorului incat antipatia starnita de neintelegerea precedenta i se sterse din suflet ca un abur.

Se intoarse nitel. Da, era o femeie tanara acolo. Aproape tot atat de inalta ca el, saten deschis, cu parul pana aproape de umeri, pieptanat ingrijit, cu carare pornita din crestetul capului, cu trasaturi regulate, cu nas desenat cu vigoare, tradand o vointa darza, cu ochi destul de mari - 'Ba chiar mari de tot!' - cu gene si sprancene nu prea pronuntate, cu figura ovala si gura senzuala. Trupul ii era bine dezvoltat, fara sa se fi putut afirma ca era nici gras, nici vanjos; nu, un trup normal si sanatos. Daca domnisoara-i izbutea citi opinia, ar fi zis dezamagita: 'Saracu, nu mai e nicicum barbat. Cantareste femeile la kilogram, ca la doctor. Sunt pentru el una din mii de tinere aidoma. Nu m-ar remarca decat daca m-as da aici peste cap; si n-ar avea o parere prea avantajoasa mie. E cam sec L-a uscat viata sau, cine stie, vreo femeie artagoasa, nascuta moarta, ori mai stiu eu cum'.

Ca n-o bagase de seama era de vina starea lui de visare ce-l potopise de cum coborase din masina. Nu-l zarise nici pe taran pana nu-l apostrofase acela. N-o vazuse nici pe dansa. ii fu rusine de neatentia sa total lipsita de civilitate. Se pomeni baiguind si ingrosandu-si astfel gafa:

- De fapt nici nu stiu cine ar putea fi

Rectifica:

- Iertati-ma, domnisoara, nu mi-am dat seama Ati alergat dupa mine? Aveti nevoie de ceva?

Nu se mai stia descurca. Dupa ce a categorisit-o 'domnisoara', se temu ca fusese din nou nepoliticos - 'Poate-i maritata; de unde sa stiu?' - Silabele i se-mpleticira.

Mosul o salva:

- O fi facut pana, iar mata zvrrrr! nu vezi dreapta, nu vezi stanga Asa da omu' cu

Isi ridica bata ca pe o oiste-nfipta-ntr-un gard, ceea ce nu era prea magulitor pentru domnul care primise dojana ciomagului lui Eremia. Dar cum felul de a fi al batranului era plin de spirit si de voie buna, partea mai anevoie de inghitit din gest nu fu pusa pe cantar. Oraseanul prefera sa se arate cavaler:

- Aveti vrun necaz, domnisoara?

Raspunsul se napusti dintr-o suflare. Ochii larg deschisi il sprijineau cu lumini:

- Am, domnule profesor Iovan: ca nu ma recunoasteti.

Auzindu-se identificat dupa nume si profesiune, ii veni sa dispara pe data din fata ei. Iarasi ii juca feste memoria labila. De la douazeci de ani suferea de o maladie ciudata. Medicii il purtau cu vorba-n privinta acesteia. Nu era boala, cel putin nu una vindecabila. Era ceva altceva Cert e ca, in unele randuri, nu recunostea oamenii; in altele, ii recunostea si nu stia cine erau. Eh, ce s-o mai lungim: in cele mai dese prilejuri, cand i-era lumea mai draga, se pomenea in situatia penibila de a nu fi stiut cu cine statea de vorba.

Bastinasulul profita sa se bage-n vorba, pehlivan:

- Ai vazut?! He-he! Ce spuneam?! Zi, domnisoara, cine esti Unii barbati uita si eu la timpul meu

- Sunteti, ezita profesorul, facand eforturi sa ghiceasca, fara a acorda credit laudei de sine a mosului.

- Ioana Ioana Cerna

- Ioana Cerna Ioana! A XII-a B! Liceul Tudor Vladimirescu! Mi-ai fost eleva!, isi aminti pe data, fiindca - daca nu avea memoria figurilor, o avea, in schimb, pe aceea a cataloagelor.

Contrazicand entuziasmul factice arborat, o privi cam prea lung pentru cineva care descoperea ca recunostea pe altcineva. Era evident ca fata dinainte-i ii era cu totul straina.

Batranelul ascultase curios. Acum exploda:

- I-auzi! Cum te nimerisi, fetico, sa te cheme ca pe raul nost'? Da' cum ziceai ca-i spune 'mnealui? ia mai

Domnisoara Cerna se rasuci amabila catre taran:

- Domnul profesor Iorgu Iovan neuitatul meu profesor minunatul meu

- Fata, nu-i frumos sa-ti razi de mine; am vreo nouazeci de primaveri; acusica fac suta

Profesorul lua apararea fostei sale eleve:

- Nu rade nimeni, taicuta. Te mira ca ma numesc Iorgu Iovan?

Celalalt ranji galben, a neincredere; apoi:

- Fire-ati ai norocului sa fiti, ca traii s-o vad si p-asta! Sa se-ntalneasca-n fata stanei Iorgu Iovan si cu Cerna! Vin' sa te pup, don 'sor Iovane!

- Despre care stana?, vru sa stie Ioana.

Profesorul sesizase la ce se referea batranul:

- Are dreptate Ce coincidenta stranie

- Ce fel de coincidenta?

Localnicul interveni:

- Mata n-auzi cum te cheama si cine-i domnu'?!

Universitarul incerca s-o lamureasca:

- Numele noastre se potrivesc cu

Dar Ioana insista:

- Despre ce stana pomenea?

- A lu' Iorgovan!, transa brusc batranul.

Iar automobilistul, mai explicit:

- Stanca ce poarta urmele de picior ale unui erou de balada de prin partea locului si ale armasarului sau

- Apoi, n-ai auzit cantecul din batrani?

Cum chipul Ioanei arata tot mai nedumerit, bucuresteanul rosti primele doua versuri din acela, sa-l ajute sa se exprime:

- La podul Topletului,

Din marginea satului

- Uite-l ca-l stie!, se-nveseli strasnic nonogenarul.

Nu era o intamplare, deoarece profesorul Iovan anume venise prin partile acestea pentru a-si reimprospata impresiile in legatura cu o lucrare in curs de redactare, ce trata despre variantele baladei. Profita de felul cum se orientase discutia, pentru a-l imboldi pe batran s-o cante, asa ca-i 'sufla' inca un stih:

- Este-o piatra minunata

Batranelul musca nada si se porni:

- De la Dumnezeu lasata

Si de Iorgovan calcata

De se mira lumea toata,

Piatra Iorgovanului,

Cu urmele calului

Ioana fu adancita-ntr-o stare de visare neasteptata. Relua pentru sine:

- Piatra Iorgovanului

Cu urmele calului

Isi inalta privirile curatite de zgura cotidianului si suspina:

- Ce frumos Cine a fost Iorgovan?

 Era o intrebare fundamentala pentru cercetare. Asa incat profesorul sau fu pus pe data in miscare. Adopta un glas special, menit sa sublinieze ideile de baza si folosit cand se afla in fata unui amfiteatru plin cu studenti (caci dupa ce predase cativa ani in cursul mediu, fusese promovat la universitate). Asocierea momentului cu idea catedrei si a nobletei acesteia il delecta si-l inaripa:

- Un mare invatator al neamului nostru. inca nerelevat ca atare. Poate ca este de aceeasi statura spirituala cu ciobanasul din MIORITA; sau cu Manole, mesterul zidar. Desi intruchipeaza complet alta ramura a invataturii divine.  Ciobanasul ne invata ca jertfa de sine e preferabila razbunarii si luptei. Manole ne invata ca opera nu  poate dura decat prin jertfirea iubirii pamantesti si cu riscul vietii proprii. Iorgovan ne invata ca civilizatia nu poate fi atinsa decat prin infruntarea primitivismului si invingerea lui pana la disparitie. Iovan Iorgovan a fost o fiinta cum nu se nasc doua decat la cateva mii de ani distanta.

Ioana nu-l putea urmari; sarise prea sus pentru orientarea directa si practica a mintii ei.

- Nu vorbeati despre o balada?

Si cel de al treilea prezent avu impresia ca precedentul o cam luase razna:

- Asa-i, taica!

- Sunt multe variante ale baladei despre el, farame din ceea ce cred a fi unul dintre miturile straromane Povestea lui adevarata

Din pacate varstnicul nu era interesat de aceea:

- Si-avea un bidiviu! Sa vezi ditamai urme si sa te crucesti!

Ioana inregistrase tot ce se spusese. Visa cu glas tare:

- in piatra ca-ntr-un trup viu ca-ntr-o inima

Mosneagul era nerabdator sa faca pe ghidul benevol:

- O-ti fi coborat sa le vedeti si eu va tin de vorba Ia poftiti Eeei, daca veneati acu vreo trei luni cunosteati locul dupa mireasma Ca zice cantecul:

Primavara cand soseste,
Liliacul infloreste
Si miros bun raspandeste,
Nevestele si fetite
Iau si poarta in cosite!

Tinandu-se dupa el, domnul cel serios se intoarse spre tanara comunicativa:

- Iorgovan e si un alt nume pentru liliac. Apoi: Cum de te-ai oprit, Ioana, tocmai aici?

- Daca v-ati oprit si dumneavoastra!, isi inalta ea pleoapele cu mirarea ca-l vedea punandu-si o intrebare care pentru ea avea raspunsul evident.

- Vrei sa spui ca avem acelasi itinerar de vacanta?!

- De joi, de cand ati parasit Bucurestii

Dar fleandura de nouazeci de ani tragea cu urechea. Cuvintele fetei ii starnira cheful de a se manifesta iar:

- Iovan ce facea?
Iel ca mi-s' pleca
Joi de dimineata
Pe roo, pe ceata,
Cu ceata-n spinare,
Cu roua-n picioare,
Lucru de mirare

Profesorul sopti pentru sine:

- Lucru de mirare: tot joi

Si ceva mai tare, adresandu-se baladistului improvizat:

- Joi   zice cantecul, taicuta?

- Cum ma vezi si cum te vad!, se bucura acela, razgaiat, batand dintr-un picior.

- Pe mine nu ma mira, rosti Ioana linistit. Asa cerea cantecul sa se-ntample.

Daca pentru profesor balada era balada, un obiect al studiului sau, iar pentru taran apareau oarecari ciudatenii in asocierea dintre prezenta celor doi prin acele locuri si termenii baladei, pentru tanara, balada cunoscuta abia de cateva minute devenise un taram al miraculosului ce-i intretaia viata, pe care si asa, cand decisese sa-l urmareasca pe fostul ei profesor, o inaltase deasupra conjecturalului si-i daduse aripi romantice. Va sa zica, afirmase ca versurile cerusera ca plecarea profesorului sa se fi facut intr-o joi. Acesta nu pricepuse ideea:

- Ce ai zis?

- Ca asa se cuvenea sa aiba loc intalnirea noastra

Mosneagul se opri din mers fara sa fi spus 'pazea!'. Indica din varful batei soseaua umbrita-n violet:

- Ia uitati-va colo! Ce vedeti?

Profesorul privi-n directia respectiva:

- Automobilul meu.

- Asi!

Caluselu' lui,
Puiu' leului;
Seulita lui,
Teasta zmeului;
Frauletu' lui,
Doi balaurei
De gura-nclestati,
De coade-nnodati,
Dupa oblanc dati
Chingulita lui,
Doo naparcele
'mpletite de ieli
Iel ca mi s-au dus,
Trei zile s-au dus,
Sus, pe Cerna-n susi

Ioana se apropie de urechea lui Iorgu Iovan:

- Ce zi este azi?

El, pierdut pe calea versului, mormai:

- Taci, Ioana. Asculta

Ea se incapatana:

- Cate zile au trecut de joi?

Batranul cananarhisea neturburat:

- Iel cand a ajunsi,

Verde margariti,

Cu Cerna a vorbiti

Ioana era cuprinsa de ceva similar spaimei, dar si incantarii. Ramase locului, cu ochii atintiti inapoi, catre sosea. Se albise; doar pometii i se imbujorasera ca  piersicile-n parg. Baigui:

- Nuuu Asa ceva nu-i cu putinta

- Ce?

Domnisoara privea in sinesi, surazatoare si incruntata-n acelasi timp. Cum tacea, profesorul se dezmetici:

- Ioana, esti palida. Ce-i cu tine? Nu te simti bine?

- Ba da! Ca niciodata! Care va sa zica, mosule, incepu ea sa-si inmoaie privirea -, Iovan Iorgovan a plecat joi, cu ceata-n spinare, cu roua-n picioare

- Joi, fata taichii.

- Si trei zile a calarit

- Trei!

- Abia dupa scurgerea lor a-ntalnit-o pe Cerna si a vorbit cu ea

- Dupa.

Privirile Ioanei se asezara, stralucitoare, triumfal, asupra fetei profesorului sau si o cuprinsera in intregime, stapanitor:

- Azi se-mplineste a treia zi! Douazeci de ani de cand nu-mi mai sunteti profesor douazeci de ani am asteptat sa se-mplineasca sorocul acesta ca douazeci de mii de ani! ca douazeci de mii!

Glasul mosneagului se auzi, harait, dupa cele cateva clipe de tacere adanca lasate pentru scurgerea acelor douazeci de mii de ani:

- Da', mata, fatuca, n-oi fi de prin partile acestea?

Si dupa o ezitare:

- Parca te-as cunoaste

- Nu, raspunse ea, muscandu-si buza inferioara aproape neobservat. Sunt din Capitala.

- Aha, taragana el cam neconvins.

Ochii tinerei jucara putin pe loc:

- Sunt si de pe aici Nu ma zbengui zilnic prin fata pragului dumitale? Nu sunt eu Cerna?

Zambi in doi peri, atragandu-l si pe profesor, din coada privirii, in jocul sau.

- Cerna lui Iovan, o ajuta acesta. Ai ramas poeta, Ioana, ii strica el efectul. Mai scrii versuri?

- Scriu cu bisturiul semne runice in corpurile oamenilor, domnule profesor Le prefac carnea-n raboj, cum facea Iovan cu podelele de piatra ale culmilor pe unde calca Incerc sa readuc viata pe pamant, cand stau s-o-nghita negurile Dumneavoastra-mi datorez meseria.

Mosul o tinea tot intr-o gluma:

- Apoi Iovan nu poarta toata vina c-a lasat urme-ntiparite, ci Fata Salbatica de s-a iubit el cu ea Si ea, drept rasplata, l-a scris in piatra, c-asa-s femeile; le vrei binele si ele-ti mananca ficatii

- Chirurg?, se bucura Iorgu Iovan. Ce frumos De ce spui ca-mi datorezi mie profesiunea ta?

- Nu numai. Setea de a lasa urme-n oameni Dumneavoastra tamaduiti suflete, maturizati fragezimi Eu refac si intaresc madulare

- Te-am indemnat eu spre Medicina? Regret ca nu-mi amintesc stii, memoria asta, reveni el la obsesia handicapului sau.

- M-ati indemnat spre profunzimi

Ii cuprinse mana in mainile sale reci:

- Sa nu va para rau pentru nimic! Nu astazi! Nu in aceasta clipa cea mai frumoasa De douazeci de ani sunt umbra dumneavoastra Tot omul trebuie sa aiba o umbra! Iata cum arata umbra ce nu v-a parasit niciodata

Batranelul se dovedise destul de rabdator sa nu se fi amestecat intre ei un minut batut pe muchie. De data asta exclama:

- Desteapta foc! Hai sa te pup si pe tine!

Insa interventia domnului plasat in fata lui il impiedica sa dea curs propunerii:

- Umbra? Ce vrei sa spui?

- N-ati publicat o carte, sa n-o citesc n-ati conferentiat in public o data, sa nu fiu si eu in sala Visul meu de o viata a fost sa va ajung din urma Nu e acesta visul oricarei umbre?

El isi elibera palma. Ii era frica de tremurul din vocea ei; se temea, mai ales, de vibratia resimtita in toata faptura lui barbateasca. Privi in jur, fara tinta:

- Si m-ai ajuns pe mosia umbrita de Iovan Iorgovan si de

- Fata Salbatica, completa batranelul.

- Nu-mi este destul sa va fi ajuns, se grabi Ioana, cu patos. O umbra nu se multumeste niciodata cu atat

- Ce vrei sa spui?

Ca si cand nu l-ar fi auzit, ca si cand niciunul dintre cuvintele schimbate de ei n-ar fi fost rostit, Ioana intreba dezinteresat:

- Cine a fost Iovan Iorgovan?

Profesorul intelese ca ambii mersesera prea departe; se lasa calauzit de bunul simt, de masura prudentei la care-l rechema tanara femeie; ea demonstra mai multa maturitate decat putuse dovedi el.

- Asa e Haidem in masina, sa ne grabim sa vedem semnele lasate, pana coboara noaptea. Iti explic pe drum. Unchiule, vii si mata cu noi? Cunosti mai bine locurile. La inapoiere, te las acasa.

- Cum nu?! Sezi mai tapan in otomobil decat la coada vacii!

Dupa trantirea portierei, profesorul isi incepu explicatiile:

- La doi kilometri de Baile Herculane, se afla Sfinxul Banatean sau Sfinxul Cernei

Ioana il intrerupse:

- Un alt Sfinx decat cel din Bucegi? Nu stiam ca

Mosul sari, dupa tipicul lui:

- Ce sa stie tinerii astia?! Auzi!

Cand mi se-ntorcea,

P-in Cerna trecea,

Stana se facea

Si incremenea

- Toate pe de rost, taica?, il rasplati profesorul cu lauda ascunsa sub poleirea uimirii.

- D-apoi cum?, se fuduli.

In mijloc de apa

Mi-l facu d-o piatra,

Piatra blestemata!

Fata, Fata Salbatica, va sa zica-l facu!, se apleca el inainte, de pe bancheta din spate, catre locul Ioanei.

Era o introducere buna pentru desfasurarea materiei aride pe care avea de gand s-o atace barbatul obisnuit cu expuneri docte. Sesiza ocazia potrivita si:

- Pentru Nicolae Densusianu este vorba despre 'un chip colosal al lui Hercule' O sa fie cam, Ioana, dar tu ai vrut-o, se referi el la cele ce urma sa le expuna.

- Eu am vrut-o, eu o sa platesc, rase.

- Densusianu il identifica pe Hercule cu Iovan Iorgovan.

- Cum asta?

- Se intemeiaza pe un pasaj din Odiseea, unde este mentionat 'idolul puterii lui Hercule'. Mai afirma despre aceasta statuie gigantica, nefacuta de mana omeneasca sau facuta, poti sa stii?

- Cat semanati cu profesorul  de care  m-am indragostit cand

Iorgu Iovan nu se astepta la aceasta soapta; o nadajduise, insa, in acelasi timp, sperase ca Ioana urma sa se vadeasca, in continuare, acelasi om stapan pe sine. Nu gasi nimic mai bun de facut decat, pe cand simtea lunecandu-i pe sira spinarii un strop de sudoare rece, sa reia masinal:

- Densusianu zice: 'un curios simulacru al lui Hercule'

Ioana simti jena barbatului. isi puse degetele, odihnitor, pe bratul lui agatat de volan; reveni la tema discutiei, bland, ca si cand ar fi incurajat un copil:

- Dar de ce un Hercule prin partile noastre?

Profesorului ii scapa un suspin de usurare ('Deci nu vorbesc in van Nu sunt caraghios O intereseaza'). Se avanta:

- Pare destul de logic ceea ce sustine N. Densusianu, daca luam seama la faptul ca ostasii romani care lucrau in zona la spargerea stancilor adorau un Hercule Saxanus, adica 'cel prefacut in stei'

Traducerea in romaneste a atributului sfant al eroului mitologic fusese premearsa de o usoara crispare a degetelor femeii si, in acest context, parea o talmacire in cuvinte a ceea ce simtea barbatul ca se intampla cu sine insusi, impietrirea, ce mai

- Ca Iovan Iorgovan?, il imbie fosta sa eleva in duplicitatea unei povesti ce parea sa le convina amandurora pentru a masca un dialog refuzat, dar nu mai putin chemat de adancurile fiintelor lor trezite la un simtamant insidios si indarjit.

Auzindu-se pronuntat numele ce-i era familiar, mosneagul o potrivi ca nuca-n perete:

- Ce-ti spuneam?; era mandru, desi iesirea sa putea prea bine vadi ca intre timp atipise.

- Chiar asa, confirma profesorul. Istoricul mai recurge si la un alt temei: afirmatia geografului din secolul al II-lea, Pausanias, ca in satul Hyett, din Beotia, unde salasluiau pelasgii, putea fi admirata o statuie primitiva a lui Hercule.

Aglomerarea detaliilor stiintifice ii dadea senzatia cladirii unor fortificatii inexpugnabile si se grabea sa le dureze cat mai inalte si cu ziduri de cuvinte cat mai numeroase, impotriva atacului feminin la care se simtea tot mai expus.

Ioana relua unul dintre ele:

- O statuie?

- Nu chiar. Obiceiul era sa fie adoptat ca atare un bolovan de dimensiuni mai impresionante, ce sa aduca vag cu un chip uman.

Din nou rasuna vocea harsaita a batranelului, innodandu-si melopeea:

- O stana de piatra,

Cu muschiul de-o schioapa,

In sus radicata

Rase de unul singur si le explica si lor de ce o facea:

- Nu prea pricep eu ce spuneti, insa de stana noastra-i vorba, precist si musai!

Bucuresteanul se simtea iarasi stapan pe sine astfel incat sa se comporte din nou dupa cum socotea a fi fost firesc. Isi intoarse cautatura spre ea:

- Ma mira, Ioana, ca n-ai auzit nimic despre muncile lui Hercule in Banat

Numai ca privirile ei isi slabira chingile hotararii de a-l intelege si ajuta. Trecu la un ton al buna vointei si amabilitatii omului de lume:

- N-am auzit pentru a le putea afla acum de la dumneavoastra Povestiti-mi ca pe vremuri Asta am nadajduit tinandu-ma dupa dumneavoastra atata timp

- Abia acum te recunosc, cuminte, numai ochi, numai lumina launtrica si caldura

Izbutise sa recreeze situatia profesor-elev, in pofida conlocutoarei sale; sau, cel putin, asa i se parea.

- Ce bine-mi pare ca ne-am reintalnit, Ioana

Femeia juna ii scruta pupilele, vag ingrijorata:

- Adevarat? Chiar adevarat?

Ceea ce-l facu pe profesor sa simta ca inghitise gresit si sa trebuiasca sa tuseasca indelung. Ii lua multe secunde pana sa fie capabil sa revina la subiectul de baza al convorbirii lor:

- Indreptandu-se catre muntele Ebrus, din Caucaz, sa-l slobozeasca pe Prometeu, cel inlantuit de Jupiter pentru a fi furat focul din ceruri, sa-l daruiasca omenirii napastuite de scrasnetul crivatului, de geruri iuti ca sfarcul biciului pe pielea nadusita a telegarilor si de nevoile aduse de zapezile grele si fara sfarsit, Hercule a auzit zvonul relelor savarsite prin partile acestea de catre un balaur. A apucat-o pe ceea ce se numeste 'drumul lui Iorgovan', de la Tismana la Baia de Arama, pana-n Valea Cernei, sa-l nimiceasca. Si-a incercat palosul intre Izvoare si Baia de Arama. Reteza muntele cu el; din lovitura, s-a ivit podul de piatra de la Ponoare.

Informatia avu un ecou in Ioana; de acel pod natural, cum il numesc geologii, auzise.

- La fel de vestita este si coloana de langa muntele Oslea, taiata de erou cand a izbit dihania incolacita. Imensul sarpe a vrut sa scape prin fuga; sfredeli masivul cu capul si trupul muschiulos. Parea mantuit de furia urmaritorului. Numai ca acesta-si sumeti palosul si repezindu-l ca traznetul, despica gingia culmii, lasand cascate, peste veacuri, Cheile Corcoaiei Sarpele s-a rostogolit catre Baile Herculane, sa se scalde in apele vii Localnicii l-au hulit si l-au izgonit. In schimb, ii ingaduira lui Hercule sa-si reimprospateze fortele.

Femeia din Ioana parea complet invinsa, lasand loc sa se manifeste fetita prepubera de odinioara. Murmura:

- ca Fat-Frumos

Batranul, caruia nu-i scapa nici un cuvant, dori sa scoata in evidenta renumele terapeutic al zonei, cu un patriotism local jignit, de ca si cand careva i-ar fi negat existenta:

- Pai, apa vie nu-i colo-sa, la Bai?

Profesorul  nu  mai  putea fi intrerupt, odata  lansat  in  tema  ce-l  preocupa:

- Voinicul ajunse dindarat namila taratoare, acolo unde ne-am intalnit noi, langa podul Topletului. Urmele picioarelor i se intiparira-n piatra, atata era de zdravan si de fara seaman acum. Balaurul isi cauta scaparea catre Dunare. in pestera unde muri, dupa cum apucase sa prevesteasca, din putreziciunea lui s-a puit musca columbaca sau, mai bine spus, taunul.

- Mergem sa vedem si pestera?, se bucura Ioana.

- Nu mai poate fi vizitata; e inecata sub ape datorita lucrarilor de la baraj. Vasile Alecsandri, relua el firul, a retinut iubirea dintre Hercule si nimfa raului Cerna, intr-o prelucrare a baladei lui Iovan Iorgovan.

- Tare mi-ar place sa va aud recitand-o, domnule profesor.

- Si mie mi-ar place s-o fac. Totul e sa n-am ezitari: asa uratesc textul

Se stradui si, spre surprinderea sa, inceputu-i izbuti. Aceasta-l incuraja. Se concentra mai departe, se lasa furat de ritmul monoton al propriilor sale amintiri de scolar. in acea perioada, prin Alecsandri si Eminescu, luase contact cu folclorul poetic. Lecturile elevului aveau sa rodeasca in timp si sa-l conduca la actuala pasiune matura, fara de care viata lui intelectuala n-ar mai fi avut rost. Zilele lipsite de citirea unor variante ale textelor populare sau de meditatia asupra lor le-ar fi sters bucuros din calendar si le-ar fi smuls cu dusmanie din propria-i existenta. ii era ciuda pe oricare iubitor de literatura care refuza sa recunoasca intaietatea creatiei populare, din nestiinta si, cu atat mai mult, din lipsa de  sensibilitate.

O perioada de extrema importanta in evolutia sa fusese tocmai aceea cand  predase la clasa Ioanei Cerna. Atunci hotarase sa nu-si mai 'piarda timpul' cu creatiile culte. In ele, socotea mai mult sau mai putin gresit, nu gaseai condensata decat experienta individuala, pe cand cultura populara insuma experiente estetice si de viata multimilenare si probabil - spera - insesi tainele longevitatii popoarelor. Munca subsecventa acelei decizii a facut din el un cercetator destul de cunoscut, i-a permis pasul din invatamantul mediu in cel universitar, i-a inlesnit numeroase participari la congrese internationale si, mai important ca orice castig imediat si cu rasunet public, ii inlesnea sa simta ca nu-si irosea viata, deoarece isi descoperise idealul si trudea sa se apropie de el.

Prelucrarea alecsandrina a baladei lui Iorgovan si-o amintea cu placere (vrand-nevrand, intra in tema sa de lucru, insa la periferia acesteia), fiindca-i readucea in minte descoperirile de la inceputul adolescentei, desi il irita lipsa totala de poezie din ea, absenta inventivitatii lingvistice, platitudinea. Incantarea Ioanei il impiedica sa puna punct recitarii. Asa ca incerca sa scoata din balada fara substanta ideea, singura, ce i-ar fi putut folosi in propriu-i studiu:

- Plecat-au in zori

Trei surori la flori

Ioana se inghemui in sine, ca atunci cand era copil si-si urmarea dascalul vrajind-o. El ajunse la:

- Sora cea mai mare
S-a dus catre mare
La Dunare-n jos,
La un plai frumos.
Sora cea mezina
S-a dus in gradina,
Peste noua munti,
In codri carunti.
Sora cea mai mica
Si mai salbatica
Plange colo-n stanca,
La umbra adanca.

- Parc-ar fi vorba de trei izvoare gemene

- Si eu cred ca se poate interpreta asa.

Apoi:

- Alecsandri isi numeste eroul, influentat de mitologia greco-romana si nu conform variantelor populare ce ne-au parvenit.

Ercul Erculean,
Capitan Ramlean,
Isi repede calul
De rasuna malul
Si-ajunge-ntr-un zbor
La stanca cu dor.
'Ah, cacofonia!', se enerva.
- 'Esi, fata, din peatra,
Sa te vad o data!'

Spre mirarea profesorului, Ioana prelua rolul Fetei si-i dadu replica, dovedind ca ea insasi 'tocise' textul, pentru orele de limba romana:

- 'Cum  sa es din peatra,
Ca sunt goala toata
Si ma tem de soare,
Nu m-a soarbe oare?'

Jocul  era  amuzant  si  Iorgu  Iovan  il  intrupa, in  continuare  pe erou, zambind:

-' Sa n-ai nici o frica,
Fata Salbatica,
Ca te-oi lua-n brata,
Sa mai prind la viata
Si te-oi coperi
Si mi te-oi feri
De vant si de soare,
De-a lor sarutare.'

Schimbul de cuvinte de la unul la celalalt se desfasura ca la ping-pong. si tot astfel s-ar fi depanat intruna, daca nu se-mpotmolea Ioana in descrierea Fetei:

O dalba de fata,

Alba, goala toata

Aici i se ingustara pleoapele, i se rari ritmul rostirii si ii scazu intensitatea tonului.

Profesorul o stimula, apasand silabele:

- Vie si frumoasa,

Dulce, racoroasa.

Ea nu slabea privirile barbatului, care  parea sa se trezeasca, in  sfarsit:

- Cu par aurit,

Pe umeri poleit,

Cat o si zareste,

Soarele s-opreste.

Ioana inchise ochii, parc-ar fi sorbit caldura soarelui. Surase in aceasta pozitie, ca topita de imaginea pe care si-o proiecta sub pleoape. Dupa un timp, se dezmetici:

- Si fata-i s-aprinde

Si raza-i se-ntinde

Ca un sarutat

Lung si infocat

Umarul Ioanei i-atinse umarul la un viraj, dar nu se indeparta de el. Dimpotriva, ramase acolo, lipit. Era randul profesorului sau sa zica:

- Iar cel Erculean,

Capitan Ramlean,

Mi-o apuca-n brata

De prinde la viata.

Veni randul ochilor lui sa se ingusteze, gata-gata sa se-nchida de o placere pe de-a-ntregul launtrica. in urmatoarea clipa si-aduse aminte ca se afla la volan.

Ioana scoase pe geamul portierei bratul opus, ca si cand si-ar fi oferit pieptul adierii.

El o privi. Pronunta serios:

- Ioana, sunt fericit ca ne aflam impreuna, aici, in preajma Sfinxului Cernei, care pentru mine este

Ea raspunse, fara sa-ndrazneasca sa-l priveasca:

- Clipa acesta am asteptat-o douazeci de ani Sunt cea mai norocoasa femeie de pe pamant!

- Mi-esti draga, Ioana

- Ioana Cerna, sopti ea, Iorgu Iovan

Si ma tem de soare

Nu m-a soarbe oare?

Nu m-a soarbe oare?

Soarele Soarele

Alarmat, mosneagul, complet uitat in fundul automobilului de catre cei doi, isi iesi din fire:

- Ce faceti, dom' profesor?! Ati trecut de stana!

Barbatul de  la volan frana brusc.  Masina scartai din toate incheieturile. 

Potolit, batranul putu adauga:

- Numai ca eu vad ca si donsoara a-nvatat ceva carte Tine isonul ca

Ioana se rasuci spre el, cu figura destinsa de o mare bucurie:

- N-ai auzit, taicuta, ca nu sunt domnisoara Sunt umbra si atata tot O umbra care a sorbit si soarbe  toata puterea din cugetul profesorului ei

Ramase in aceeasi pozitie, ca si cand ar fi asteptat reactia celui numit. Riposta acestuia nu intarzie:

- E o gluma atat de neobisnuita incat Hai sa coboram.

Ii dadura ascultare.

El indica tinerei blocul de piatra cu chip uman:

- Priveste, Ioana, umple-ti sufletul cu maretia acestui cap de colos tasnit din masa rocii sa-l ploua soarele-n asfintit cu petale de lumina naramzii si liliachii! E paznicul pamantului nostru, de la hotarul dinspre apus si miazazi!

Privelistea fu un soc pentru ea. Tarziu isi deslusi fiorul:

- Putere noblete neintinare, dar si ardere a sangelui aprins

In departare tuna. Pana atunci nu-si dadusera seama ca la capatul cerului se adunasera nori grei de vanat, ca ugerele bivolitelor pe inserat.

Ioana intreba:

- E Hercule sau Iovan?

- Iorgovan, taica, cine altul?, se grabi s-o lamureasca mosneagul.

- Cine sa stie?, rosti ganditor profesorul ei. Cercetatorii nu prea fac legatura dintre variantele baladei si traditiile locale Pentru dansii, poezia populara despre Iovan constituie, in cel mai bun caz, dovada unor ritualuri stravechi ale vanatorii sau ale nuntii; ori ale ambelor.

- Dar pentru dumneavoastra?

- Repet: intrezaresc in aceste versuri putinul ce ne-a ramas dintr-un mit al strabunilor, cat a scapat voracitatii Timpului

- Nu-mi ingaduiti sa cunosc si eu acel 'putin'?

- Cum nu, Ioana? Vei fi primul discipol al teoriei mele, daca izbutesc sa te conving, incerca o gluma, desi simtul umorului ii cam lipsea.

Isi depasise pierderea de sine de mai adineaori, unda de iubire ce-i molesise madularele. Era iarasi 'Profesorul' si era cercetatorul entuziast, omul ideilor, sclavul lor, prost ca toti intelectualii dedicati exclusiv mersului ratiunii proprii.

- Sunt discipolul dumneavoastra de cand va cunosc M-am spovedit de fata cu martori Nu-i asa, mosule?

- Ba intocmai!, se simti acela plin de importanta, de ca si cand ar fi priceput toate aluziile lor.

Din nou rasuna, in volute, un tunet abia surprins de auz.

- Atunci, sa-ncercam sa facem o sinteza din toate variantele Va sa zica, tii minte, trei surori au plecat, fiecare-n drumul ei, sa se marite. Motivul e dezvoltat in alte balade inrudite. Si Iovan Iorgovan bate pamantu-n lung si-n lat, poftitor si el de insuratoare. Cea mai tanara dintre ele cade prada unui balaur. Iorgovan se lupta cu acesta, il invinge. Dar, cand sa se bucure de iubirea fetei, ea-i dezvaluie ca sunt frate si sora.

Tunetul il intrerupse, cavernos.

- In unele variante, fata se ineaca; e pedeapsa pentru a-l fi dorit pe tanarul viteaz, fratele sau de sange; in altele, el este acela care se ineaca; iar in a treia grupa, blestemat de sora, Iovan e preschimbat in stanca.

- Extrem de simplu. S-au intalnit acolo unde v-am ajuns din urma?

- Nu!, i-o taie scurt taranul. La Trei Paltinei!

- In Poiana Paltinilor, il seconda profesorul. Tot Nicolae Densusianu este acela care a identificat-o. La nord-est de Costesti, mai jos de pestera numita: Gaura Fetei, in amintirea aceleia dintre surori care a salasluit in ea. Insa sa continuam. Lucrurile se complica prin faptul ca Iovan are de infruntat trei mari piedici - parca simbolizate de catre cei trei paltini ce o pazeau - pentru a ajunge la implinirea dragostei sale. Cea dintai mi se pare cea mai semnificativa. Zi-i, mosule, cum veneau apele, i se adresa, simtind cum il durea pe taran ca nu mai era centrul atentiei si fiind gata sa parieze ca batranul stia despre Iovan tot atatea cat si el.

Cel apostrofat abia asteptase revenirea la rampa:

- La Cerna ajungea,

Varsat-o gasea,

Cu talaz venea

Ca un ecou al stihurilor, tunetul ce le insotea conversatia de catva timp se rostogoli vuitor peste toata intinderea tariilor podidite de ciorchinii plumburii imensi, stand sa plezneasca de potopuri posibile.

- Nu retin sa-si fi dat seama cineva ca avem de-a face cu o zeitate acvatica manioasa. Totusi, lucrul mi se pare evident si cert. Nu e o simpla personificare, ci o divinitate care trebuie imblanzita printr-un sacrificiu. Iovan vrea sa treaca prin unda turbata. Ii adreseaza cuvantul

Un semn al capului fu suficient pentru ca mosul sa-si reia, curtenitor, exemplificarea:

- Cerno, Cernisoara,
De ieji vorbitoare
Cum ies'i urlatoare,
Te prind sirioara;
Lasa-ti ucetu
Si tot mugetu,
Sa-ti sece vadu,
Sa vad pietrisu,
Sa treci cu murgu!

Ca si cand Cerna n-ar fi acceptat sa i se adreseze vorba cu atata indrazneala, catapeteazma vazduhului trozni, huietul reverberandu-se printre coloanele arborilor, pana la zidurile macinate ale muntilor, ca sa se-ntoarca de acolo in bolovanii glodului si sa tasneasca inapoi catre cupola intunecoasa ca marginea unei prapastii borborositoare a inaltului.

- Glasul zeitatii ii cere o jertfa, dupa tipicul tuturor credintelor. insa, Ioana, jertfa aceasta este unica in lume! Cerna nu solicita o jertfa sangeroasa, aidoma tuturor celorlalte divinitati mitologice ale omenirii Ea nu cere uciderea pruncilor intai nascuti, nici a nevestei celei mai iubite, nici a ostatecilor, nici a celor mai frumoase vite sau oi, nici a fiului mai mare, nu! Dimpotriva, Cerna cere romanului sa fie ajutata sa prolifereze viata!

Ioana - de unde stia ea atatea, ca, dupa cum arata, mereu pe el il intreba si de la el astepta amanunte? - inca o data intruchipa Cerna, dand glas de data aceasta variantei 'Amzulescu', pe care, de curand o atacase batranul, ca doar el era unul dintre izvoarele 'naturale' ale acesteia:

- 'Iovane, Iovane,
Frate Iorgovane,
Prea ai cutezat
Cu min'de-ai vorbiti.
Vadu mne-oa saca,
Pietrisu-oi vedea,
Cu murgu-oi trecea,
Tu mne-oi aducea
Ciga si postruga,
In mine s-aduci,
Ieu sa ma prasasc
C-alelalte balti!'

La care batranelul se ralie, comentand:

- Iovan d-auza,
Indarat sa-ntorcea,
La un targ mergea,
O cega lua,
Vie o cauta,
In disagi o punea,
La Cerna venea,
In Cerna o-arunca

Profesorul vibra ca un fir de trestie. Acompaniamentul celor doi ii crea intocmai mediul necesar unei transpuneri absolute in starea propice visarii lui. Repezi cuvintele, ca-ntr-o transa:

- 'Verde salbioara,
Cerna, Cernisoara,
Vadul impietreste,
Valu potoleste,
S-ajung malu tau
Cu calutu meu'

Mosneagul ii tinu hangul:

- Cerna pricepea,
In doo sa taia.
Iovan sa ducea,
Vadu si-l cata,
De iel mi-s trecea,
Iel si cu murgu,
Cu tot cuprinsu

Blajin, Ioana incheie fuga lor pe trei voci, ca un susur, ca o deschidere luminoasa:

- Cerna-l auzia,
Talazu muia,
Urletu-nceta,
Vad ce-i arata,
Dincolo trecea

Taranul, de parca ar fi trait aievea o slujba sacra, ofta si le spuse, ca pe o taina:

- Iar Cerna, de atunci, si azi tace si tace mereu, socotind ca Iorgovan asculta cantecul mandrei. Dar tace numai in dreptul unde a poposit Iovan, incolo face zgomot mare si e manioasa foc

- Mi-ar placea sa taca acolo unde v-am intalnit, domnule profesor, in semn ca se bucura odata cu mine

- Din pacate nu acolo spune legenda ca ar pastra tacerea, ci la Toplita.

- Macar cele doua nume seamanaToplet Toplita

- Pescarii locului, pana si la-nceputul secolului nostru, socoteau ca daca Cerna se-nfurie si se revarsa e pentru ca unul dintre ai lor a prins pestele cu samanta, daruit ei de Iovan, drept care zvarleau alt peste viu in rau

Poate sub influenta pioseniei batranului fata de balada, Ioanei ii veni o idee:

- Un fel de ritual

- Iti dai seama deci: Iovan Iorgovan, ca intemeietor de ritual - RITUALUL INSAMINTARII CU VIATA - e un instaurator de civilizatie, un erou civilizator, iar balada, in mod evident devine mit! Iar acum, Ioana, c-ai fost pusa-n tema, imi poti spune cine-i Cerna?, o intreba profesorul, uitand ca nu se afla in clasa, in fata a patruzeci de elevi, ci sub chipul impenetrabil al Sfinxului Cernei.

- O divinitate acvatica, domnule profesor.

- Da, dar mai e ceva:

'De ieji vorbitoare
Cum ies'i urlatoare,
Te prind sirioara'

- A devenit sora lui Iovan! Asa i se adreseaza:

Iovane, Iovane,

Frate Iorgovane'

- Mda, o alta balada ne ingaduie s-o confundam pe cea mai mica dintre cele trei surori - pe care noi le-am si identificat cu trei izvoare gemene, sa o confundam cu insasi divinitatea reprezentata de Cerna. Poate ca folclorul ne ajuta s-o vedem devenind dintr-o fata oarecare zeita aceasta cumplita. S-o luam sistematic. Iata primul portret:

Fata mititea
Luo p-o potecea
Da ie vai de ea!
Ia ca-m ratacea,
Obraz zgaria,
Par ca jumulea,
Somnu ca mi-o lua
La umbra de brad

Asa e descrisa cand se rataceste de suratele sale, in TREI SURORI LA FLORI. Mosule, cum arata sora lui Iovan Iorgovan, mai tii minte?

- De parc-as fi vazut-o-n cenusa cuptorului!
Fata salbatica
Mult mi-e groaznica.
Cu cositele
Bat calcaiele
Si-nca tatele
Bat genunchele,
Iar sprincenele
Bat umerile

- Doamne, ce urata mai e!, se stramba Ioana. Cu o astfel de femeie voia sa se-nsoare Iovan?!

- Urata conform conceptului nostru erotic. Dar daca am socoti ca in acest portret sunt adunate caracteristicile fecunditatii materne si ca putem discerne niste trasaturi specifice cultului vegetatiei? Cum ar fi pe de o parte sanii enormi, iar pe de alta pilozitatea in plina expansiune

Ioana ramase adancita-n contemplarea imaginii sugerate:

- Parul pana la calcaie sprancenele pana la umeri Seamana mai curand a barbat

Glasul ii tremura usor. Privirile si le ascundea. Isi pierduse tinuta sanatoasa, dreapta. Umerii i se adunasera de infiorare.

- Seamana cu un androgin, cum ii sade bine unei divinitati, glasui profesorul ei. Dar sa nu uitam ca trasaturile sale sunt acelea ale unei Mume primordiale. Aceasta ipostaza a fecioarei salbaticite, chinuita de dorul nuntii si ravnita ca mireasa, este identica ipostazei unei Cerne insetate 'sa se praseasca'

Din pieptul Ioanei, ca un geamat, tasni iarasi dorinta raului:

- 'Ciga si postruga,
In mine s-aduci,
Ieu sa ma prasesc
C-alelalte balti!'

Iorgu Iovan fu impresionat de autenticul rostirii ei: lasa impresia ca si-ar fi asumat cuvintele baladei. Cu un efort, izbuti sa se concentreze, totusi, asupra analizei:

- Insamantarea cu viata a trupului ei lichid constituie jertfa lui Iovan, jertfa dragostei lui

Iovan de-auza,
'Napoi se-ntorcea,
Ciga c-aducea,
In ea c-arunca,
Ea ca sa prasa,
Vadu ca-i saca,
Pietrisu-i-l vedea,
Cu murgu-m' trecea.
Unde sa ducea?,
intreaba poetul anonim.
- Unde, dragul meu domn profesor?
- Unde, mosule?
- In targ, in Sibiu
- Dar ce cauta acolo?, insista profesorul.
- Ce?, relua Ioana.

Intrebarea ei avea mult mai grea pondere si intensa decat presupunea raspunsul direct.

- Isi lua palos dimischiu,
ii raspunse batranul Ioanei anume.
- Adica din otel de Damasc, traduse profesorul.
- 'Napoi sa-ntorcea,
'N munte-l incerca,
Palos sa frangea,
'Ndarat sa-ntorcea,
La maistori tomnea,
Palos repara,
'Nainte mergea,
Frica ca n-avea!
'N munte-l incerca,
Palos reteza,
Muntele-l taia
- Stii, Ioana, ce fel de simbol este palosul?

O intrebase mai mult retoric; nu astepta raspunsul ei intr-o chestiune cunoscuta atat de putin ca simbolistica subconstientului. Spre stupefactia sa, fata se grabi sa rada:

- Prin excelenta masculin!

- Dar apa?, o incerca el cu bucuria dascalului a carui munca nu e irosita de pomana, desi-si dadea seama ca, in cazul prezent, n-avea alt merit decat acela de a fi pornit cu foarte mult timp in urma motorul curiozitatii intelectuale a unei copile, intretinut in actiune, ulterior, prin stradania exclusiva a tinerei doctorite din fata lui.

- La fel de categoric feminin!, ii dadu ea replica.

- Atunci ce ar insemna taierea aceasta a muntelui, care ne-a lasat marturia Cheilor Corcoaiei?

- Sfasierea pavazei feminitatii: nunta! Deschiderea cailor pentru apele fecunditatii

O exaltare neasteptata o cuprinse, ca o transa profetica. Repeta in numeroase randuri, invartindu-se in jurul ei insesi:

- Nunta Nunta Nunta

- Sibiul a fost un mare centru mestesugaresc, din timpuri foarte vechi, de acord. Dar de ce-l aduce-n discutie poetul taman aici? Ma refer tot la planul simbolic al baladei.

Si batranelului ii placea acest joc euristic al descifrarii, desi nu era-n stare sa lege toate verigile lui. si fiindca nu avea cum se amesteca intre cei doi, interventiile i se margineau numai la documentarea pusa la dispozitie de cantec:

- Pai, prin partile acelea se nascuse Iorgovan. Cica-i

Fecior de mocani

Si de motalcan

- ceea ce inseamna: om de la munte, gasi cu cale sa gloseze profesorul.

- si de molivdau

- Nalt ca moliftul, vadi Ioana ca nu era straina de termenii dialectici, ca un om care afirma ca urmarea preocuparile profesorului sau de douazeci de ani de zile.

- Da! Da! Iorgovan a luat puteri din pamantul stramosesc al Sibiilor, caci Iovan nu se nuntea ca oricine, ci savarsea un ritual al nuntii cosmice, in numele tuturor ai lui, al neamului neamului sau din veac

Un traznet extrem de apropiat slobozi o ploaie torentiala vijelioasa. La chemarea profesorului, toti trei se grabira spre automobil. Numai batranelul mai gasi timpul sa glumeasca:

- Ne face ciuciulete de atata nuntire!

Ioana ii lua pilda:

- Se dezlantuie zeitatile locului, domnule profesor!

Asa i se paruse lui Iorgu Iovan: ca avea si ea chef sa rada Dar a doua propozitie a fetei era rostita pe un ton al alarmarii, dar si al amenintarii:

- Se umfla Cerna, ascultandu-va!

- Ioana! Ioana! Unde fugi?! Ioana, ce-i cu tine?! Ioana, o sa te-mbolnavesti!

Profesorul o privea disperat cum, sarind din masina, preschimba ceea ce fusese adineaori o simpla rotire pe loc intr-un dans nebun sub biciuirea apei navalnic dezlantuita din zagazurile marii negre din tarii. Deoarece se departase de locul lor de stationare, cu o repeziciune nebanuita, in salturi largi de salbaticiune sau de talaz, abia o mai putu osebi de ramurile unduite necontenit ale copacilor, de ierburile inalte ce se zbateau, de tufele torturate de rafale. Fiinta din alta lume: asa arata, bacanta a mustului de vin, ca atatea cate au vietuit pe pamantul nostru, dintre acelea pe care nebunia sfanta si nevoia furioasa de barbat le-au impins sa-l sfasie pe Orfeu insusi. Parea stihie.

Profesorul voia sa alerge dupa ea, s-o opreasca. Se simtea raspunzator de viata ei, de sanatatea ei. Se acuza a fi declansat cu povestirile lui, in cari ea se implicase prea mult, pe care le traise prea subiectiv, criza aceasta nervoasa - n-avea indoieli ca Ioana era putin prea exaltata, ceea ce el n-avusese cum banui. Totusi, nu se hotara sa se arunce in ploaia ce batea aprig imprejurimile cu sageti inveninate. Se temea sa nu raceasca, acum, la inceputul vacantei - era gingas la frig si umezeala -, sa nu faca febra cand nici nu-si incepuse bine periplul, cand cercetarile ii impuneau o grija speciala pentru propria sa persoana.

- Las-o, domnule, si nu va mai tineti asa mare Nu vedeti c-o cunoaste ploaia? Nu va spusei ca fata nu-i straina de meleagurile noastre? Uite-o cum cura ca Cerna cea salbatica si se-nvolbura si icneste catre traznetul frate! Mama, frumoasa si de spaima mai este! Ce mi-e Cerna, ce mi-e ea?! Bravo c-ai adus-o sub chipul stanei, dom' profesor Aici ii e salasul, o simt eu Aici e salasul feticai asteia salbatice, din vecii vecilor!

Intre timp rasul Ioanei, la inceput confundabil cu niste latraturi rare si jubilatoare, umpluse clopotul fara sfarsit al zarilor ca o cascada inumana, asurzitoare sa scoale mortii din mormant; cel putin astfel simtea Iorgu Iovan, savantul neobisnuit cu atari izbucniri necontrolate.

Pe neasteptate, hohotul ei devenit cristalin, rasuna aproape de urechea lui, langa geamul Daciei, catre care el isi intorsese spatele. O auzi gafaind ostenita:

- Ce bucurie sa simti ploaia curgandu-ti prin artere, fiece madular sa ti se preschimbe-n unda, sa te sfichiuie valul pe dinauntru

- Ioana, cum poti fi atat de nesabuita?! Esti medic! Ce ar spune bolnavii sa te vada copilarindu-te asa?!

- M-am reintors la matca mea, domnule profesor Iorgu Iovan! la firea mea dintai, de atunci cand v-am cunoscut, de acum douazeci de ani! Sunt fericita fara pricina sunt fericita De ce? de ce? Ma simt grea de toata bucuria lumii Ce seara fara inceput si fara de sfarsit! Multumesc, multumesc, multumesc, domnule profesor

- Ioana, esti bolnava iti frig mainile

- Da se-ntampla ceva cu mine As vrea sa dorm Mosule mosule canta-mi viersurile mai departe Sa murmuri ca paraul sub fagi Parca m-as stramuta in alta fiinta, parca m-ar invada o omenire cunoscuta de demult si pierita Mi-e somn Pot pune capul pe pieptul dumneavoastra, domnule profesor? Canta, mosule, sopteste-mi, sa ma adormi

- Canta-i, taica, o sa-i faca bine

- Dormi, fata mosului
Verde viorea,
'Nainte mergea,
La sarpe-ajungea,
La gaura sta,
Iel ca mi-l pandea.
Sarpele-l simtea,
Verde micsonea,
Trei zile ca-m' sta,
Trei zile de vara,
Trei de primavara,
Car' cu zi, cu noapte,
Car' fac doospre'ce,
Pe Iovan sa-l sece
Soru-s-a-m' venea,
La spate-m' striga

Ioana, aproape atipita, intelegea greu si intreba cu glas de copil:

- Din spatele cui?

- Al lui Iorgovan, cred, raspunse neatent, profesorul.

- Al lui Iorgu Iovan, abia se auzi vocea fetei.

'Confunda balada cu realitatea', gandi el.'Adineaori a strigat din spatele meu, pe geam E prea obosita'

- Nu din spatele balaurului?, reveni ea asupra presupunerii, de data aceasta reintegrandu-se corect in universul baladei. Ba al ba-laurului; asa a fost Pentru ca balaurul Ah, ce osteneala grea ma cotropeste Nu pot vorbi imi sunt falcile amortite Balaurul este una cu

- Iovane, Iovane,
continua firul sau batranul,
Frate Iorgovane,         
Si, zau, motalcane,
Fecior de mocan,
Si de motalcan,
Si de molivdau,
Fost-ai viteaz rau,
Bata-l Dumnezeu!
Leaga soimeii,
Frate, ogarii,
Ogarii ma musca,
Soimeii ma pisca,
Fetisoara-m' strica!

Din somn, Ioana pleda, cu pauze mari, ca bolnavul sub presiunea anestezicului:

- Nu vedeti? Nu simtiti? Nu banuiti? Fata Salbatica sora lui Iovan si cu balaurul sunt

- Sunt una!, exclama profesorul, gatuit de presiunea revelatiei. Cum de nu mi-am dat seama?! Doar Densusianu o spune clar! Fata Salbatica e o noua intruchipare a Echidnei - Vipera, serpoaica. Din dragostea lui Hercule cu Ea, s-a nascut neamul scitilor! Asa e Ioana! Echidna, cea cu doua naturi, sarpe de la brau in jos, femeie de la brau in sus Ioana, dar pentru noi, Fata Salbatica e tot una cu Cerna!

- Balaurul undelor ei lunecand in meandre care musca halci din maluri, spala, surpa, farma, distruge ogoare si sate inunda tarana, sa creasca holde inalte, sa biruie tariile, sa infrunte vesniciile

- Intocmai Ajungand la apa Cernii, aproape de Dunare, aude o fata cantand. Iorgovan opreste calul si asculta, cu gandul sa tainuiasca cu fata. Iorgovan a grait: - 'Inceata, Cerna, inceata, s-aud glas de fata!'. Cand zicea asa, a plecat un mal rau, sa cada peste el. El, daca a vazut c-o sa cada malul, sa-l opreasca, a rezemat sabia de mal, in loc de propta, si tot a navalit dupa balaur, gonindu-l, asa vorbeste lumea

Mosneagul sfatos interveni:

- Si mai zice ca asa s-a muiat pamantul si a plecat padurea-ntreaga, cu balaur cu tot, doborand malu' de padure aproape de un sat, care-i zice satul Rusca. Mergand malu', l-a cuprins la jumatate, catre coada. Unde a statut malu', s-a-ntarit si a ramas de la jumatate catre cap afara. Trei zile si trei nopti a tot ras, cum rage boul. Ruschienii n-au cutezat sa se mai apropie

Dupa discutia cu Ioana, profesorul vedea altfel aceste istorisiri locale:

- Mugetul pamantului lunecarea de teren jumatatea de trup solzos, curgator, urlator, scanteietor, clipitor iesind de sub mal e Cerna o viitura cumplita o schimbare de vad, muntele prabusindu-se peste apele ei, la mijloc

Ioana persevera in nestire:

- O schimbare de stare Cerna si balaurul si Fata Salbatica sunt

- una! Doar astfel imi pot explica incremenirea lui Iorgovan, cand Fata implora s-o crute! Mosule, nu ne lasa taman acum Zi-i

Si acela:

- Iovan nu raspunde

Ca n-are de unde;

Si ca auza,

Da' nu-i raspundea

Ai fi spus ca Ioana, Ioana cea adormita il vedea pe erou:

- E mahmur de betia patimii si mahmur de uluire in fata zeitatii mume. Nu-si mai este stapan, e mecanismul uman prin care se implineste legea universala: supunerea trupului lichid si alb al Cernei, si navalnic, si dogoritor de sudori reci, si gemand de setea-i dionisiaca, muscand din glod si din vazduh, surpand coloanele lumii si ale stelelor. Prin el urmeaza sa se savarseasca inrobirea acestui trup pentru a-l domestici la purtarea de plod Iovan nu mai poate raspunde, nu mai vrea; iubirea de fecioara e cruda, fericirea o dobandesti prin jertfa

Iorgu Iovan era tot mai prins in mreaja inchipuirii Ioanei; vorbea in acelasi timp cu ea:

- o jertfa pentru popularea pamantului pentru popularea globului pustiu Traim acum douazeci de mii de ani

- Douazeci de ani am asteptat lungi ca douazeci de mii de ani si mi-am muscat pumnii mi-am sfasiat obrajii si carnea sanilor si bratelor mi-am smuls parul As fi vrut sa pot sa nu mai iubesc sa pot pieri si mai ales in iubirea mea preschimbata-n ura as fi vrut

 Batranul se izolase in cant:

- Soru-s-a-m' graia,
Ea mi-l blestema

Ioana prinse din zbor sugestia. Continua:

- 'Iovane, Iovane,
Frate Iorgovane,
La-l mijloc de apa,
Tu sa te faci piatra,
Piatra nestemata,
De-l blestem  de fata,
Ca prea e curata!'
Profesorul voi sa atace o idee noua:
- Dar Iovan
Insa Ioana-l impiedica, nevrand sa se intrerupa:
- Sama nu-i lua,
Nici ca n-asculta
Veni randul sotului lor sa ia cuvantul:
- Sarpe ce-m' facea?
Foamea ca-l razbea.
Scotea cap la tara
Sa-si ia o vacsoara,
Iar o vaca grasa
Si-o fata frumoasa;
- Nvaneaza-ntr-o seara,
Lucru de mirare!
Verde micsonea,
Sarpe ce-m' facea?
Afar' ca-m' iesa,
Iovan de-l vedea,
Pe cal ca-m' sarea,
Dupa iel sa loa,
Sarpe ca-m' fugea,
Brazde c-arunca,
Santuri ca-m' facea
Ioana abia ca se-auzi:
- Iovan ce-m' facea?
Profesorul rosti pripit:
- Dupa cal sarea
Mosneagul grabi dupa el:
- Dupa iel sa loa
Profesorul fu trecut de un fior:
- Cu palosu' da,
Capu-i reteza!
Fata se aduna si mai mult catre subsoara barbatului:
- Verde viorea,
Trupu-i ramanea,
Capu ca scapa,
-N gaura intra
Mosneagul rupse ritmul:
- De-acolo vorbea
Si Ioana, cu glasul innabusit, se ruga:
- 'Iovane Iogovane,
Frate Iorgovane,
Si, zau, motalcane,
Prea ai cutezati
Pe mini m-ai taiati!
Rau am facut pe lumea-asta
Dar mai rau p-ailalta:
Musite-oi lasa,
Musita din gura
Sa viie pe lume,
Vite otraveste,
Lume-oa saraceste'

Barbatul de langa ea o simtea indarjindu-se in viziunile apocaliptice si cuvintele ei ii patrundeau pe sub piele, in carne, spre intunericul de sub coaste ce palpaia in ritmul inimii, si ea scurma, scurma:

- Mustele razbunarii, domnule profesor, va amintiti piesa lui Jean - Paul Sartre? Remuscarile, inchipuite ca un potop de muste chinuind faptasul varsarii de sange Ca Cerna i-a cerut sa-i insamanteze trupul cu pesti vii, fierbinti, iar Iovan a varsat sangele balaurului Cernei O mie de ani sa n-aiba pace

Aceasta-i provoca alta asociatie profesorului Iovan:

- Baile Herculane, spuse, baile de la Mehadia stii de unde vine numele Mehadiei?

Omul de stiinta triumfase inca o data impotriva imaginatiei dezlantuite.

Ioana rapunse sec:

- Nu. Ce vreti sa spuneti?

Celalalt, parca pentru a o chinui, muta trairea lor intr-o directie noua, impersonala, lipsita de pericol, ca si cand s-ar fi pazit de tot ce simtea ca-l cotropea. Era vadit ca facea un mare efort sa se concentreze si sa fie in stare de aceasta brusca modificare de ton, de ritm, de orientare:

- O combinatie intre toponimul dacic Meha, care inseamna 'muscarie' si denumirea romana a Bailor: Ad Mediam Aquae Sacrae, adica aflata la mijlocul drumului intre

Ioana nu-i ingadui sa continue, imitandu-l, cu un ton conclusiv:

- Si intre.

El se incapatana sa-i dea dreptate - in cele ce spusese mai adineaori - in termenii lui, cei ai neparticiparii, cari pe ea o raneau de moarte in clipa aceea:

- Meha inseamna 'muscarie', pricepi? Toate se invartesc in jurul mitului Ioana ai adormit iar? Trezeste-te, draga mea trezeste-te Textul baladei ajunge la un punct de convergenta cu unul dintre cele mai de seama motive ce strabat folclorul universal, acela al zidirii

Ioana nu-l ierta de a o fi smuls din visul ei. Ii raspunse, la fel de absenta:

- Vorbeati despre Mesterul Manole?

- Da.

Profesorul Iorgu Iovan se simtea descumpanit si singur. Se intoarse catre taran:

- Batrane prieten

Acela invatase ca de cate ori unul dintre ei i se adresa, il solicita sa depene balada mai departe, asa ca facu pe placul tovarasilor sai pe care ii intelegea tot mai putin:

- Iovan d-auza,
Zidari tomnea,
Ziduri ca-m' zidea,
Urloaie facea,
'N mare le baga,
Credea n-oa scapa.

Ioana nu era hotarata sa renunte:

- Nu-nteleg cum a vrut omenirea sa scape de mustele remuscarii?

- A facut conducte, sa le-nece-n mare; dar marea nu le primea. Din nou se revarsau, liota neagra si inveninata, pe pamant.

Mosneagul recita trist, de ca si cum ar fi vorbit despre niste necazuri ale satului sau:

- Si-acum ca-m' vine
Musita din gura,
Musita pe lume

Profesorul, de parca urmarea doar impacarea Ioanei, socotind ca rostirea taranului nu mai avea precedenta putere de liant intre dansii, prelua personal desfasurarea stihurilor:

- Iovan caleca
S-apai ca pleca
Cu vizla nainte,
Mul' mergea de frunte,
Ogarii-n provazi,
Merge de mirazi,
Soimeii pe mana,
Merge de minune
Ioana gasi prilejul sa vorbeasca de cele stiute de ea, reluand, in dialogul acesta ciudat, versul de unde-l lasase celalalt:
- Iel nu sa gandea,
Nu sa socotea.
La-l mijloc de apa
Cum l-ajunsa-ndata
De sa facu piatra,
Piatra nastamata,
De-l blestem de fata!
Mosneagul zise, mai dihai pentru sine, mohorat, simtind ca balada le folosea celorlalti doi sa vorbeasca despre alte lucruri, anevoie de urmarit de el:
- S-acu' sa cunoaste:
Ghiara de ogari,
Copita de cali
Ioana se-mblanzi:
- Piciorus de omi
Si batranul incheie:
- Si ghiara de soimi

De cum fura rostite ultimele cuvinte ale baladei, Ioana se simti ca iesind de sub vraja ce o calcase. Era alta persoana, cea dinainte, un intelectual curios, plin de ezitari, dibuitor. Avu nevoie de o mica  pauza pentru ca:

- Nu cred nu cred nu cred, nu se poate sa fie doar atat eu stiu stiu cele trei surori pornite sa cucereasca lumea

Iorgu Iovan, sensibil la schimbarea ce avea loc in ea, i se adresa, atent la modul cum receptionase eleva lui finalul:

- Da, Ioana, te ascult

- sunt puterile noastre launtrice puterea instinctelor puterea iubirii puterea mintii

- Puterea instinctelor?, se mira fostul ei dascal.

- Nu s-a-ndreptat una dintre ele catre mare? Ce e marea?, incerca ea sa improvizeze. Miscarea neintrerupta, batand pasul pe loc Forte oarbe Senin si vijelie Viata primara dar si hau si descompunere Orgoliu si neincredere in sine

Parca se descria pe ea insasi, asa cum aratase nu cu mult timp inainte, vazuta din adapostul automobilului. Iorgu Iovan incerca sa se adapteze la structura propusa de gandirea ei:

- Unitatea contrariilor E magnetul care atrage instinctele

- Daa! Cealalta sora a plecat prin vii deal vale deal vale deal

Profesorul surprinse aluzia la spatiul mioritic. Incerca o transpozitie in domeniul psihologic presupus de fosta sa eleva.

- tristete bucurie prietenie ura rasarit crepuscul

- iubirea leagan al  tuturor simtamintelor, expira Ioana.

Barbatul conchise:

- Calea afectiva a cunoasterii. Dar sora cea salbatica?

- Sora cea salbatica? Sa nu radeti E cea mai putin familiarizata cu lumea Abia de a urcat catre culmi si s-a si speriat se ascunde-ntr-o pestera isi ia ragaz sa cugete

- E fricoasa, incerca o explicatie barbatul.

-  Nu. E prudenta E singuratica E tainica

Convorbirea se transformase intr-un fel de 'manastire-ntr-un picior, ghici ciuperca ce e?'. Profesorul Iorgu Iovan socotea aceasta noua faza a dialogului ca un binevenit moment de destindere, dupa excesul de combustie intelectuala si sufleteasca precedent. Dadu fara ezitare raspunsul cuvenit:

- Mintea umana. Dar Iovan?

- Sinele omului, in cautarea unirii cu puterile mintii sale, nunta cea mare a trezirii constiintei

Nu prea sigur de logica Ioanei, barbatul repeta, sa-si ia timp sa priceapa mai bine:

- Nunta cea mare dintre sine si puterile mintii nunta desteptarii constiintei dar daca sora aceasta reprezinta intelepciunea, de ce este salbatica?

- Nu va impiedicati in asta, domnule profesor E salbatica pentru ca inteligenta se opune la tot ce este acceptat de toata lumea, se opune banalitatii, cliseelor gandirii, rutinei, se opune mortii intelectuale reprezentata de mediocritate, de mecanic, de inertie, se opune lenei, se opune beznei, se opune ineptiei triumfatoare si triumfaliste, smecheriei ce se da drept inteligenta, e salbatica pentru insii care fac de garda legiune in jurul frazelor tip si a faptelor stereotipice, dogmatice. Singura ei modalitate de existenta este in creierul muntilor, viforata de tarii, hranita cu miresmele aprige ale piscurilor de unde poate cuprinde privelistile in flacari ale lumii, de unde poti avea o perspectiva netulburata de nici o influenta straina

- Asta insemneaza ca balaurul nu mai reprezinta o ipostaza a ei, cum socoteam eu in intepretarea mea

- Cum nu, domnule profesor? Balaurul este o forta bruta, nivelul cel mai de jos al inteligentei, acela care o tine-n chingi, o impiedica sa se manifesteze solar, o trage inapoi si o foloseste, in lanturi, intr-o izolare straina firii ei plutitoare printre raze Balaurul constituie intruchiparea malefica a inteligentei, aceea care sta in spatele tuturor incercarilor de a mistui cultura, civilizatia, idealurile, viul, forte care, pana si cand par rapuse, continua sa emane otrava in veac si sa-si trimeata ostile de miriade de musite impotriva harniciei umane si a visurilor ei, impotriva demnitatii, a puritatii, a dreptatii, a adevarului.

- Dar apa Cernei? Ea ce reprezinta?

- Ce anume curge fara intrerupere, inexorabil, impiedicandu-ne sa ne realizam, stavilindu-ne tocmai prin aceasta curgere fara oprire?

- Timpul

- Da. TIMPUL. Timpul personal. Or, unirea eului cu gandirea semnifica o oprire a Timpului in loc.

- Cum a strigat Faust: CLIPA, OPRESTE-TE!

- Cum a strigat Faust Contopirea sinelui cu gandirea este o muscatura din Prezentul Eternitatii Dupa care, Timpul isi reia curgerea Sinele, domnule Iovan, il insamanteaza cu roade, prolifereaza roadele si Timpul devine Istorie

Profesorul ramase tacut o bucata de vreme. Apoi, fara sa-si ridice privirile, murmura, pe ganduri:

- Aurul cugetului romanesc, aceasta balada! Iesirea din Timp, cufundarea in Sine, folosesc doar pentru a reveni in Istorie, sa imbogatesti omenirea cu darurile cugetului Ioana, crezi ca nu putem ajunge la roade decat in tacere, in izolare?

I se adresa acum altfel, ca unei maturitati care-l depasea, cum se intampla cateodata cu unele femei care s-ar spune ca au izvoare superioare de intelegere a existentei; o facea cu o asteptare nerabdatoare a unei dezlegari indelung ravnite, in inconstienta.

- Domnule profesor, germinatia se face in tihna blanda si obscura a pamantului, a uterului, a cugetului

- Ioana, esti uluitoare! De o viata trudesc sa inteleg mitul lui Iovan Iorgovan, iar tu, intr-un minut

- Adevarul poate fi cucerit cu forta, dar poate fi surprins si cand doarme Eu am avut norocul sa dau peste el, intamplator, pe cand atipise la sanul Fetei celei Salbatice

- Mi-este cunoscuta maxima aceasta 'adevarul poate fi cucerit cu forta, dar poate fi surprins si cand doarme'

- la sanul intelepciunii

Ioana rase.

- Bineinteles ca o cunoasteti! Poarta pecetea dumneavoastra, domnule profesor Iovan. Asa ne invatati pe vremuri sa stapanim singura minune a ratiunii si a lumii, Adevarul

- Ioana, m-ai invins. Ti-ai depasit profesorul. Vin la tine cu modestie. Caut de atata timp Vreau sa-mi dobandesc linistea Am imbatranit Trebuie sa aflu!

- Nu vorbiti asa Dumneavoastra nu veti imbatrani niciodata: sunteti profesor; traiti in elevii dumneavoastra, in cartile scrise, in ideile pe care le-ati insamantat

Iorgu Iovan nu mai era de multi ani sensibil la mangaieri de acest soi; pentru el, adevarul imediat era mai de seama decat orice nadejde de victorie asupra mortii. Gandul care-l framanta isi facu prompt loc catre rostire:

- Orice mit ascunde si reveleaza simultan o cale de salvare pentru om asta raspunzand, totodata, unei enigme a universului Care este enigma ce le genereaza pe toate celelalte, tot astfel cum balaurul naste milioanele de muste ce intuneca gura pesterii? Ce poate fi mai de neinteles ca moartea? Cum poate fi ea invinsa? N-ai citit asta-n mitul lui Iovan Iorgovan, tu al carei nume, Ioana, deriva din al lui?

Ioana Cerna surase cu o mare incetineala; treptat figura ii deveni tot mai materna. In sfarsit, buzele i se rotunjira sa vorbeasca. Glasul abia de i se auzi:

- Sa repopulam pamantul

Relua cele patru versuri-cheie ale baladei:

- Ciga si postruga

In mine s-aduci,

Ieu sa ma prasasc

C-alelalte balti!

Era un citat, dar era si o marturisire foarte personala, nota ce trecu pe langa barbat fara a starni vrun ecou, ca aproape toate celelalte izbucniri autentice din seara aceea ale tinerei femei.

In schimb, el gasi imediat o sansa de fructificare teoretica a ideii:

- Mda, mai mult: Timpul personal trebuie populat cu Istorie, cu evolutie, cu fapte propice existentei, naturii, omului Timpul trebuie umplut cu roade Unde-ti sunt roadele?!, urla in fiecare celula a noastra constiinta. Unde-ti sunt roadele, omule?! Unde-ti sunt roadele?!

Ecoul ii veni deindata de pe buzele apropiate.

- Unde-ti sunt roadele, omule-hercule?!

Apoi, aceeasi fosta eleva, devenita maestrul sau intru profunzime, confirma:

- Nu exista indoiala ca Iovan Iorgovan este Hercule, domnule profesor.

- De ce, Ioana?

- Unirea sinelui cu gandirea, adica atingerea perfectiunii, cata ii este cu putinta fiintei umane, invingerea fortelor oarbe, ajutorarea Firii si eliberarea puterii ei de proliferare, iata munci vrednice de un adevarat Hercule, inainte de a ajunge sa-l slobozeasca pe Prometeu, pe titanul care s-a jertfit pentru a darui focul omenirii, focul, intaia forta a civilizatiei ce avea sa se nasca, ai carei copii suntem

- Esti minunata, Ioana! Aceasta este veriga la care nu puteam ajunge! Fara ea, analizele mele n-aveau nici un sens! Ai iluminat labirintul de idei unde ma zbateam, ma inabuseam Esti inima cugetului meu, Ioana! Ai dezlegat, dintr-o singura lovitura cu palosul, apele mitologice! Ai fost in stare sa arati calea de unire dintre mitologia greco-latina si mitologia romana! Ioana te vad palpaind Ce e cu mine?! Am ametit Atata lumina! Parca-mi ia vazul Ce se-ntampla? Ioana Ioana Unde esti? Ioana Ioana

Oricat isi forta pupilele, nu o putea vedea din pricina aburilor tot mai densi ce se ridicau din glod, dupa ploaie. Constatand ca ea nu se mai afla langa sine in automobil, deschise portiera, iesi. intinse chiar bratele, s-o atinga, cuprins de o temere stupida ca Ioana disparuse. Auzea, cu cativa pasi in urma, glasul mosneagului psalmodiind:

- Verde de-o malura
Pe-al varf de magura
De trei zile-mi cura
Ploaie si cu bura
Si nu se razbuna
Iel ca s-a sculat
Ca un blestemat,
Iovan Iorgovani,
Fecior de mocani
Si de motalcan,
Si de molivdau,
Fosta-i viteaz rau,
Bata-l Dumnezeu!

Fara a face vreo pauza, vocea lui stranie si bolovanoasa ii sopti, de data aceasta din spatele umerilor:

- S-a dus, domnule, s-a dus Geaba o strigati.

- Cum 's-a dus'?! Nu se poate E pentru intaia oara-n viata cand sunt fericit! Se oprise Timpul in loc si pentru mine Ioana!, striga el din nou.

- A pierit

Cu ceata-n spinare

Cu roua-n picioare

S-a facut iarasi stei Nu va chinuiti N-ati vazut ca n-ati cunoscut-o nici o clipa? N-ati priceput ca a aparut in spatele dumneavoastra venita de nicaieri?

- Cum de nicaieri?!

- Pai, ce?! Avea ea otomobil, ca dumneavoastra? Cu ce 'cea ca v-a tinut urma? A coborat din munte, pentru o seara

- Ce vrei sa spui? Ce-i aia: 's-a facut stei iara'?! Ce inseamna: 'a coborat din munte'?! Cine a fost ea, mosule?!

- O fata de pe la noi

- Daca-i o fata de pe aici, unde este?! Vreau s-o vad! Vreau s-o strang in brate! Vreau sa-i acopar pleoapele de sarutari! O iubesc, taica, o iubesc ca pe mine insumi

- Tocmai de aceea nu ti-o poate aduce nimeni, domnule Ea este in dumneata E 'piatra cu urme' E chipul de stanca ce te intreaba, te intreaba mereu, de o viata, ne intreaba pe toti, nu ne da pace

Profesorul Iorgu Iovan ramase fara cuvant. Tarziu izbuti sa ingaime:

- Ce ne intreaba, batranule?

Dar acesta nu mai raspunse, cutremurat el insusi de involburarea apelor Cernei. in mugetul lor parca se auzeau, rar, fragmente de cuvinte intr-una repetate, intr-una, intr-una

- Care-ti sunt care-ti sunt roadele. care.?