Agatha Christie - cele doua adevaruri a doua parte

Capitolul XIII

Superintendentul Huish ii cuprinsese pe toti cu o privire binevoitoare si politicoasa. Pe un ton amabil si aproape scuzandu-se, spuse:

– Stiu ca pentru dumneavoastra, toti, trebuie sa fie foarte chinuitor ca este necesar sa ne intoarcem la anumite evenimente, dar chiar nu putem face altfel. Imi inchipui ca ati citit anuntul meu. A aparut in toate ziarele de dimineata.

– Reabilitarea, zise Leo.

– Exprimarea e intotdeauna iritanta, spuse Huish. Un anacronism, precum cea mai mare parte a terminologiei legale. Dar ceea ce semnifica este clar.

– Semnifica faptul ca ati comis o eroare, replica Leo.

– Da, am comis o feroare, recunoscu simplu Huish. Si, dupa o secunda, adauga: Fireste, fara marturia dr. Calgary, era o eroare inevitabila.

Lee zise cu raceala: f

– Fiul meu v-a spus ca in seara aceea plecase cu o ocazie.

– O, da, a spus-o. Si noi am facut tot posibilul ca sa verificam, dar nu am gasit pe nimeni care sa-i confirme declaratia. Imi dau seama, domnule Argyle, de extraordinara amaraciune pe care trebuie sa o incercati. Nu caut pretexte si nici vorbe de scuza. Tot ceea ce ne revine noua este adunarea probelor. Acestea merg la parchet si acesta decide soarta cazului. Acum a hotarat sa mergem inainte. Daca imi ingaduiti, v-as cere sa va dominati cat mai mult posibil mahnirea si sa faceti o trecere in revista a faptelor si a orelor.

– La ee bun de-acum? sari in sus Hester, cu asprime. Oricine o fi fost, o fi departe si n-o sa-l mai gasiti.

Superintendentul Huish se intoarse sa o priveasca.

– Poate da, sau poate nu, zise cu blandete. Stiti de cate ori am pus mana pe omul nostru – chiar si dupa ani de zile. Trebuie sa avem rabdare si sa nu renuntam niciodata.

Hester isi feri privirea si Gwenda fu strabatuta de-un fior, intuind cu imaginatia sa fertila amenintarea care se ascundea indaratul cuvintelor calme.

– Atunci, daca nu aveti nimic impotriva, relua Huish uitandu-se la Leo cu un aer de asteptare, vom incepe cu dumneavoastra, domnule Argyle.

– Ce anume vreti sa stiti, exact? Trebuie ca aveti prima mea declaratie. Si e probabil ca sa fiu mai putin precis acum. Orele exacte pot sa fuga din memorie.

– O, o stim! Dar intotdeauna pot sa iasa la lumina niste amanunte care in primul moment au trecut neobservate.

– Nu e posibil si ca, privind lucrurile la distanta de ani – intreba Philip Durrant acestea sa fie vazute intr-o proportie mai justa?

– Da, e posibil, raspunse Huish, intorcandu-se spre Philip cu interes. „Inteligent tip”, gandi intrebandu-se daca avea ceva anume in vedere. Asadar, domnule Argyle, recapituland seria evenimentelor Ati baut ceaiul?

– Da, in sufragerie, la cnici, ca de obicei. Eram cu totii, in afara de domnul si doamna Durrant, care dusese sus ceaiul, pentru ea si pentru sot.

– Atunci eram si mai neputnicios decat acum, explica Philip. De-abia iesisem din spital.

Asa, facu Huish. Si, indreptandu-se spre Leo, intreba: Toti Adica?

– Sotia mea, eu, fiica mea, Hester, domnisoara Vaughan si domnisoara Lindstrom.

– Si dupa aceea?

– Dupa ceai m-am reintors cu domnisoara Vaughan, ca sa reluam lucrul la corectarea cartii mele despre economia medievala. Sotia mea s-a dus in salonul si biroul ei, situat la parter. Cum stiti, era foarte activa. Avea de examinat niste proiecte pentru o tabara de odihna pentru copii, pe care intentiona sa le prezinte aici, la consiliu.

– L-ati auzit sosind pe fiul dumneavoastra Jacko?

– Nu. Vreau sa spun ca nu stiam ca era el. Am auzit soneria, am auzit-o amandoi, dar n-am stiut cine era.

– Cine v-ati gandit ca era, domnule Argyle? Leo avu o expresie vag amuzata.

– In acel moment traiam in secolul al saisprezecelea. Nu m-am gandit deloc. Putea sa fie oricine si jos erau sotia mea, domnisoara Lindstrom, Hester si probabil vreuna dintre femeile noastre angajate cu ziua. Nimeni, adauga Leo cu simplitate, nu s-ar fi asteptat vreodata ca eu sa raspund la sonerie.

– Si pe urma?

– Nimic, pana la venirea sotiei mele, ceva mai tarziu.

– Cat de tarziu?

Leo isi incrunta sprancenele.

– Acum chiar n-as sti ce sa spun. Prima data cand am stat de vorba, trebuie sa fi fost mai precis. Jumatate de ora Nu, mai mult. Poate trei sferturi.

– De-abia trecuse de cnici si jumatate. Terminasem de baut ceaiul, interveni Gwenda. Cand doamna Argyle a venit in biblioteca, cred ca era sapte fara douazeci.

– Si ce a zis?

Leo ofta si raspunse cu amaraciune.

Toate acestea se petrecusera deja de mai multe ori. A spus ca Jacko a fost la ea, ca avea necazuri si ca ii ceruse bani, intr-o maniera violenta si grosolana, explicand ca daca nu ii obtinea imediat, avea sa sfarseasca in inchisoare. Sotia mea a adaugat ca refuzase definitiv sa-i dea vreun ban. Dar nu stia daca facuse bine sau nu, si era tulburata.

– Iertati-mi intrebarea, domnule Argyle. De ce sotia dumneavoastra nu v-a chemat cand baiatul formula aceste cereri de bani? De ce va vorbea ultimul, dupa? Nu vi se parea ciudat?

-Nu.

Mie mi se pare ca ar fi fost lucrul cel mai natural. Sau, poate, erati in raporturi proaste?

– A, nu! Doar ca sotia mea avea obiceiul sa trateze si sa decida toate lucrurile practice fara ajutorul nimanui. Uneori ma consulta inainte, ca sa auda parerea mea, dar de obicei discuta cu mine hotararile sale dupa ce le luase. In legatura cu problema lui Jacko – si despre ceea ce ar fi fost mai bine de facut -, statusem deja de vorba foarte serios. Blandetea dusese mereu la un rezultat negativ si ea achitase de mai multe ori sume considerabile pentru evitarea consecintelor actiunilor lui. De aceea decisesem ca, in cazul unei noi lipse, ar fi fost mai bine pentru el daca am fi utilizat maniera forte.

– Cu toate acestea, era tulburata?

– Da. Daca nu s-ar fi aratat atat de violent si de agresiv, ma gandesc ca, probabil, s-ar fi emotionat si l-ar fi ajutat inca o data, dar atitudinea aceea a lui Jacko nu a facut decat sa o intareasca in hotararea sa.

– Cand sotia dumneavoastra a iesit de la ea, Jack era deja plecat?

– O, da.

– Credeti acum sau v-a spus-o doamna Argyle?

Mi-a spus-o ea. Mi-a explicat ca iesise blestemand si strigand amenintator ca ar fi fost mai bine pentru ea sa pregateasca, pentru reintoarcerea sa, bani lichizi.

– Era alarmata la gandul ca baiatul se va intoarce? Asta-i important.

– Nu, fireste. Eram obisnuiti cu, sa zicem, obraznicia lui Jack.

– Si nu v-a trecut prin minte ca atunci cand va reveni ar putea sa o agreseze?

– Nu, v-am spus deja de atunci. Am ramas interzis cand am aflat

– Si, dupa cat se pare, aveati perfecta dreptate, zise Huish incet. Nu el a fost cel care a agresat-o. Doamna v-a parasit Cand, exact?

– De asta imi aduc aminte, fiindca am discutat-o de atatea ori. Cu putin inainte de sapte Lipseau, poate, sapte minute.

Huish i se adresa Gwendei Vaughan :

– Confirmati?

- Da.

– Si conversatia s-a desfasurat cum a spus adineauri domnul Argyle? Puteti sa adaugati ceva? Nu a uitat nimic?

– Nu am auzit decat o parte. Dupa ce doamna Argyle i-a vorbit de cererea lui Jacko, m-am gandit sa-i las singuri ca sa poata discuta liber. Am intrat acolo – indica usa din fundul bibliotecii —  in camaruta in care bat la masina. Cand am auzit-o pe doamna Argyle iesind, m-am intors aici.

– Si aceasta s-a intamplat la sapte fara sapte minute?

– Cu un moment inainte de sapte fara cnici. Da.

– Si apoi, domnisoara Vaughan?

– L-am intrebat pe domnul Argyle daca voia sa continuie lucrul, dar mi-a zis ca de acum pierduse firul. Atunci, l-am intrebat daca trebuia sa fac altceva, dar mi-a raspuns ca nu. Astfel incat, dupa ce mi-am strans lucrurile, am plecat.

La ora?

– Sapte si cnici.

– Ati coborat si ati iesit pe usa prnicipala?

- Da.

– Salonul doamnei Argyle era imediat in stanga usii de la intrare?

– Da.

– Usa era deschisa?

– Intredeschisa. Vreo treizeci de centimetri, aproximativ.

– Nu ati intrat sa-i spuneti noapte buna?

– Nu. Ar fi fost stupid sa o deranjez numai ca sa-i spun noapte buna.

– Daca ati fi intrat, probabil ca ati fi descoperit ca era moarta.

Gwenda dadu din umeri.

– Se poate Dar mi-am imaginat Ne-am imaginat toti, atunci, ca a fost ucisa mai tarziu. Cu greu Jacko ar fi putut

Se opri.

– Dumneavoastra continuati sa ganditi ca a fost el. Dar acum lucrurile nu mai stau asa. Deci, putea sa fie deja moarta atunci, nu?

– Da Se poate.

– Dupa ce ati plecat, ati mers direct acasa?

– Da. Cand am intrat, proprietareasa mi-a vorbit.

– Asa. Si n-ati intainit pe nimeni pe drum aici, in apropiere?

– Nu cred Nu. Gwenda isi incrunta sprancenele. Cu adevarat, nu-mi aduc aminte Era frig, era intuneric si strada aceasta se termina aici. Nu am vazut pe nimeni, cred, pana ce nu am ajuns la Red Lion. Acolo era ceva lume.

– Nu a trecut nici o masina pe langa dumneavoastra? Gwenda avu un aer de surprindere.

– Ba da, acum imi amintesc. O masina mi-a stropit fusta si cum am ajuns acasa a trebuit sa ma curat.

Ce tip de masina?

– Nu am bagat de seama. A trecut pe langa mine la inceputul strazii noastre. Putea sa se fi dus la oricare din aceste case.

Hinsh i se adresa lui Leo.

– Spuneti ca ati auzit soneria dupa ce sotia dumneavoastra a iesit de aici?

– Da, cred ca da. Nu am fost niciodata chiar sigur.

– La ce ora?

– Nu am idee. Nu m-am uitat la ceas.

– Nu v-ati gandit ca putea sa se fi intors Jacko?

– Nu m-am gandit la nimic. Ma reapucasem de lucru.

– Altceva, domnule Argyle. Stiati ca fiul dumneavoastra era casatorit?

– Nu, absolut nu.

– Nu stia nici mama sa? Nu credeti ca stia, dar ca nu v-a spus?

– Sunt absolut sigur ca nu avea nici cea mai mica banuiala. Fara indoiala, mi-ar fi spus. Am avut un veritabil soc, atunci cand sotia lui s-a prezentat aici, o zi dupa. Nu mi-am crezut urechilor cand domnisoara Lindstrom a intrat in aceasta incapere, zicand: „Este jos o fata care zice ca ar fi sotia lui Jacko. Nu poate fi adevarat”. Era profund rascolita. Nu-i asa Kirsty?

– Nu puteam sa cred, incuviinta Kirsten. Am pus-o sa repete de mai multe ori, apoi am venit sus, la domnul Argyle. Mi se parea neverosimil.

– Ati fost foarte amabil cu ea, am aflat, ii spuse Huish lui Leo.

– Am facut ce am putut. Stiti, s-a recasatorit. Sunt multumit. Sotul ei e un om cumsecade, dupa cat se pare.

Huish incuviinta. Apoi se intoarse catre Hester.

– Si dumneavoastra, domnisoara Argyle, ce ati facut in ziua aceea, dupa ceai?

Acum nu-mi aduc aminte, raspunse Hester sec. Cum sa fiu in stare? Sunt doi ani de atunci. As fi putut face orice.

– Intr-adevar. Ati ajutat-o pe domnisoara Lindstrom sa spele serviciul de ceai, mi se pare.

– Exact, zise Kirsten. Apoi te-ai dus in camera. Trebuia sa iesi mai tarziu, daca iti amintesti, ca sa mergi la Drymouth, sa vezi o reprezentatie cu „Asteptandu-l pe Godot”, jucata de o trupa de artisti amatori.

Hester nu-si schimba atitudinea.

– Ati notat chiar tot, ii spuse lui Huish. De ce sa mai revenim?

– Pentru ca nu se stie niciodata ce ar putea sa ne fie de folos. Asadar, dominsoara Argyle, la ce ora ati plecat?

– La sapte Sau aproximativ.

– Ati auzit altercatia dintre mama dumneavoastra si Jack?

– Nu, nu am auzit nimic. Eram sus.

– Dar ati vazut-o pe doamna Argyle, inainte de a iesi?

– Da. Nu prea aveam bani de benzina. Ar fi trebuit sa cumpar in drum spre Drymouth. Asa incat, cand eram gata de plecare, am intrat la mama sa-i cer suma necesara.

– Si v-a dat-o?

– Mi-a dat-o Kirsty. Huish fu un pic surprins.

– Nu-mi aduc aminte de asta din declaratie precedenta.

– Ei, asa a fost, declara Hester, cu o nuanta insolenta. Cand am intrat si am intrebat daca pot sa primesc niste bani, Kirsten m-a auzit din prag si mi-a strigat ca o sa mi-i dea ea. Statea sa iasa si ea. Iar mama i-a zis: „Da, da-i tu, Kirsty”.

– Mergeam la Institutul Femeii cu histe carti, „Aranjamente florale”, explica Kirsten. Stiam ca doamna Argyle era ocupata si nu voia sa fie deranjata.

Cu o voce intristata, Hester relua:

Ce importanta are de la cine am avut banii? Doreati sa stiti cand am vazut-o pe mama in viata pentru ultima data. Atunci! Statea la birou, concentrata asupra unor hartii. Cand – dupa ce i-am cerut banii si i-am primit de la Kirsten – m-am intors ca sa-i spun noapte buna, mama mi-a urat distractie placuta si mi-a zis sa conduc cu atentie. O spunea mereu. Pe urma, m-am dus sa scot masina din garaj.

– Si domnisoara Lindstrom?

– A, ea a plecat imediat dupa ce mi-a dat banii. Kirsten Lindstrom se grabi sa adauge:

– Hester m-a depasit cu masina chiar la capatul strazii noastre. Trebuie sa fi iesit imediat dupa mine. A luat-o spre sosea, in vreme ce eu am cotit-o la stanga, spre sat.

Hester deschise gura ca pentru a vorbi, dar o inchise imediat.

Huish reflecta. Kristen Lindstrom incerca sa demonstreze ca Hester nu ar fi avut timp sa comita crima? Nu se putea ca Hester, in loc sa o salute linistita pe doamna Argyle In urma unei discutii si dupa o cearta sa o fi lovit?

Cu naturalete, i se adresa lui Kirsten:

– Ei, bine, domnisoara Lindstrom, sa auzim acum ce va amintiti dumneavoastra.

Femeia era nervoasa si isi framanta mainile stingherita.

– Am baut ceaiul. Am strans masa. Hester mi-a dat o mana de ajutor. Apoi s-a dus sus. Dupa aceea a venit Jacko.

– L-ati auzit?

– Da. Eu am mers sa-i deschid usa. Isi pierduse cheia. S-a dus direct la doamna. I-a zis imediat: „Am incurcat-o. Trebine sa ma scapi!” Nu am auzit altceva. M-am intors in bucatarie. Trebina pregatita cina.

– L-ati auzit plecand?

– Da, cum sa nu? Urla. Am iesit din hucatarie. Era in vestibul Furios Strigand ca avea sa vina din nou si ca mama sa ar face bine sa-i pregateasca banii. Altfel Exact asa a zis. „Altfel” Era o amenintare.

– Si pe urma?

– A iesit trantind usa. Doamna Argyle a venit in vestibul. Era palida si intoarsa pe dos. Mi-a spus: „Ai auzit?” Am intrebat-o daca Jacko intrase intr-un bucluc si a incuviintat. Apoi s-a dus sus, in biblioteca, la domnul Argyle. Eu am pus masa si am iesit ca sa ma imbrac de plecare. Institutul Femeii organizase un concurs floral pentru ziua urmatoare si noi promisesem niste carti despre aranjamentele florale.

– Le-ati dus la institut si la ce ora v-ati intors acasa? Trebine sa fi fost aproximativ sapte si jumatate. Am intrat cu cheia mea. M-am dus numaidecat in camera la doamna Argyle ca sa-i transimt multumirile si sa-i inmanez un bilet. Statea la birou, cu capul cazut pe maini. Vatraiul era jos, iar sertarele erau trase in afara. Un hot, m-am gandit. A atacat-o. Si asa a si fost. Acum stiti ca am avut dreptate. A fost chiar un hot. Cineva venit din exterior.

– Cineva pe care doamna Argyle insasi l-a lasat sa intre?

– De ce nu? zise Kirsten cu un soi de sfidare. Doamna era foarte amabila. Intotdeauna. Si nu se temea de nimehi si de nimic. Si-apoi, nici nu era singura in casa. Erau si ceilalti. Sotul ei, Gwenda, Mary. Nu avea decat sa strige.

– Insa n-a strigat, remarca Hinsh.

– Nu. Si asta, fiindca cine a venit i-a povestit, cu siguranta, o istorie foarte plauzibila. Nu ar fi refuzat niciodata sa asculte. Si asa a ajuns la birou – poate ca sa-si caute carnetul de cecuri, pentru ca nu era suspicioasa iar necunoscutul a profitat de ocazie ca sa insface vatraiul si sa o loveasca. Poti chiar sa te gandesti ca nu intentiona sa o omoare, ci s-o ameteasca, sa caute banii si bijuteriile si sa o stearga.

Nu a cautat cine stie ce. S-a limitat sa desfaca niste sertare.

– Poate ca a auzit miscare in casa Si si-a pietdut sangele rece. Sau, dandu-si seama ca a ucis-o, a fost cuprins de panica si s-a grabit sa dispara..

Se intinse inainte. Ochii ei erau totodata inspaimantati si rugatori.

– Trebuie sa fi fost asa Trebuie!

Insistenta sa ii starni interesul superintendentului. Se temea pentru ea insasi? Intr-o secunda ar fi putut sa-si ucida stapana si sa traga in afara sertarele, pentru ca sa faca verosimila ideea unui hot. Medicul legist, dupa autopsie, nu a reusit sa situeze momentul mortii decat intre sapte si sapte si jumatate.

– Se pare ca nu exista alta explicatie, incuviinta politicos. Domnisoara Lindstrom lasa sa-i scape un mic oftat de usurare si se lasa pe spatar. Dumneavoastra nu ati auzit nimic, nici unul, nici celalult? intreba Huish, adresandu-se sotilor Durrant.

– Absolut nimic.

– Am dus tava cu ceai in camera noastra, spuse Mary. Este mai curand izolata de restul casei. Am ramas acolo pana am auzit pe cineva strigand. Era Kirsten. Tocmai o gasise pe mama, moarta.

– Pana in acel moment nu ati parasit camera?

– Nu. Privirea limpede a lui Mary o sustinu pe cea a lui Huish. Am stat si am jucat pichet.

Philip se intreba de ce trebuia sa se simta un pic stanjenit. Mary facea ceea ce ii spusese sa faca. Poate din cauza atitudinii sale atat de perfecte: calma, pasinca, intru totul convingatoare. „Polly, dragostea mea, esti o mnicinoasa de rangul intai!” se gandi.

Iar eu, domnule supraintendent, eram incapabil sa fac un singur pas si asa sunt si acum.

– Insa va simtiti mult mai bine, nu-i asa, domnule Durrant? Intr-una din zilele astea o sa va vedem mergand din nou.

– E o chestiune de durata.

Huish se indrepta spre ceilalti doi membri ai familiei, care pana in clipa aceea nu deschisesera gura. Micky statuse tot timpul cu bratele incrucisate si cu o expresie vag zeflemitoare. Tina, frgaila si gratioasa, ramasese linistita in fotoliul sau, plimbandu-si numai din cand in cand privirea de la unul la ultul dintre cei de fata.

– Stiu ca nici unul dintre dumneavoastra doi nu era acasa, spuse. Dar, poate, sunteti de acord sa-mi reimprospatati memoria cu modul in care v-ati petrecut seara aceea.

– Daca vreti, intr-adevar, sa va reimprospatati memoria, raspunse Micky, accentuand aerul sau zeflemitor, pot sa va repet bucata mea. Eram iesit sa testez o masina. Necazuri la ambreiaj. Am facut un lung tur de proba. De la Drymouth am luat-o pe Minchin Hilt, am parcurs Moor Road si m-am intors in jos, pe Ipsley. Din pacate, automobilele sunt mute si nu pot sa depuna marturie.

Tina miscase in sfarsit capul. Se uita tinta la Micky, dar chipul ii ramanea lipsit de expresie.

– Si dumneavoastra, domnisoara Argyle? Lucrati la biblioteca din Redmyn, nu?

– Da. Se inchide la cnici si jumatate. Am facut cumparaturi pe High Street. Pe urma, am mers acasa. Am un apartament in Morecombe. Mi-am preparat cina si mi-am petrecut seara linistita, ascultand discuri.

– Nu ati iesit?

Dupa o scura pauza, Tina raspunse:

– Nu.

Sunteti sigura?

- Da.

– Aveti o masina, e adevarat?

– Cu linie moderna, interveni Micky. Si culoare frapanta.

– Da, e un model nou, admise Tina, grava si calma.

– Unde o tineti?

– In strada. Nu am garaj. Este un drum, pe partea cealulta a casei, unde mai multi isi lasa masina.

– Si nu aveti chiar nimic util sa ne spuneti? Huish nu stia nici el de ce insista atat.

- Nu cred Nu.

Micky ii arunca o privire fugara. Huish ofta.

– Ma tem ca nu prea suntem in stare sa va ajutam, domnule superintendent, zise Leo.

– Nu se poate inca spune, domnule Argyle. Imi inchipui ca ati observat care este aspectul cel mai straniu din toata povestea.

– Eu? Ma tem ca nu va ghicesc gandurile.

– Banii, explica Huish. Suma pe care doamna Argyle a scos-o de la banca, inclusiv bancnota aceea de cnici lire, cu inscrisul de pe verso: Doamna Bottleberry, Bangor Road. Acuzarea s-a facut mai ales pe baza faptului ca bacnota aceea, cu altele de aceeasi vuloare, a fost gasita asupra lui Jack Argyle, in momentul arestarii. A jurat ca avea banii de la doamna Argyle, dar doamna Argyle va spusese dumneavoastra si domnisoarei Vaughan ca nu ii daduse nici un ban Si-atunci, cum a intrat el in posesia celor cnicizeci de lire sterline? Nu putea sa se fi intors – marturia dr. Calgary exclude o asemenea posibilitate deci trebuie sa fi avut suma la el cand a iesit din casa. De la cine? De la dumneavoastra? se intoarse deodata catre Kirsten Lindstrom.

– De la mine? se scutura ea, rosie la fata si indignata. Nu, sigur ca nu. Cum as fi putut?

– Unde era pusa suma pe care doamna Argyle o scosese de la banca?

– De obicei, tinea banii intr-un sertar al biroului.

– Inchins cu cheia?

Kirsten reflecta.

Probabil il inchidea cu cheia inainte de a merge sus, la culcare.

Hinsh se uita la Hester.

– Ati luat dumneavoastra banii din sertar ca sa-i dati fratelui?

- Nici macar nu stiam ca Jack a fost aici. Si-apoi, cum as fi putut sa-i iau, fara ca mama sa-si dea seama?

– Ati fi putut sa-i luati usor cand mama dumneavoastra s-a dus sus, in biblioteca, sa stea de vorba cu tatal dumneavoastra, insinua Hinsh, intrebandu-se daca fata avea sa simta capcana si sa o evite.

Dar Hester intra de-a dreptul.

– Dar Jacko era deja plecat. Eu Tacu incurcata.

– Vad ca stiti cand a plecat Jack. Hester izbucni, agitandu-se:

– Dar stiu acum, atunci n-o stiam. Va spun, eram sus, in camera la mine. Nu am auzit absolut nimic. Si, in orice caz, nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte sa-i dau vreun ban lui Jacko.

– Iar eu va spun, zise suparata Kirsten, ca daca i-as fi dat bani lin Jacko, ar fi fost din buzunarul meu, nu furati!

– Va cred, fara discutie, spuse Hinsh. Dar vedeti bine la ce concluzie ajungem. Doamna Argyle, in ciuda a ceea ce v-a zis dumneavoastra – il privi pe Leo trebuie sa-i fi dat ea insasi banii.

– Nu pot s-o cred. De ce sa nu-mi fi zis?

– Nu ar fi primul caz de mama mai indulgenta decat vrea sa admita.

Va inselati, domnule Huish. Sotia mea nu recurgea niciodata la subterfugii.

– Ma gandesc ca de data aceasta a facut-o, interveni Gwenda Vaughan. Trebuie sa se fi intamplat asa Cum spune domnul superintendent, este unica explicatie.

– Este evident – relua calm Huish – ca de-acum trebuie sa pornim de la un punct de vedere totul diferit. In momentul arestarii, credeam ca Jack Argyle mintea. Dar in prezent, asa cum am descoperit ca a spus adevarul in legatura cu faptul ca a fost luat la ocazie de Calgary, tot asa e de presupus ca l-a zis si in legatura cu banii. Mai precis, ca i-a dat mama sa.

Se asternu tacerea. O tacere stanjenitoare. Huish se ridica.

– Ei, bine, multumesc. Ma tem ca de-acum s-a pierdut orice urma, insa nu se stie niciodata.

Leo il conduse pana la usa. La intoarcere, zise cu un suspin:

– S-a terminat. Deocamdata.

– Pentru totdeauna, raspunse Kirsten. Nu vom descoperi niciodata, nimic.

– Si noua la ce ne foloseste? striga Hester.

– Scumpa mea, ii spuse tatal apropiindu-se de ea, linisteste-te. Nu mai fi atat de nervoasa. Timpul le vindeca pe toate.

– Anumite lucruri nu sunt vindecate de timp. Ce-o sa facem? Oh, ce-o sa facem?

– Hester, vino la mine. Kirsten o lua de dupa umeri. Hester iesi in fuga din incapere. Un moment dupa  aceea, se auzi trantindu-se usa de la intrare.

– Cu siguranta, toate astea nu-i fac bine, spuse Kirsten.

– Si nu e nici adevarat, remarca Durrant.

– Ce nu e adevarat? intreba Gwenda.

Ca nu vom sti niciodata adevarul. Simt cum imi zboara ceva prin cap. Chipul lui putin malitios, de faun, fu luminat de un suras straniu.

– Te rog, Philip, fii atent, ii zise Tina. O privi surprins.

– Micuta Tina, ce stii tu despre povestea asta?

– Sper, raspunse Tina, rostind cuvintele cu extrema claritate, sa nu stiu nimic.

Capitolul XIV

- Banuiesc ca n-ai gasit nimic, spuse seful politiei locale.

– Nimic limpede, raspunse Huish. Totusi, nu a fost pierdere de vreme.

– Sa auzim!

– Ei bine, orele si premisele pe care le avem la indemana sunt inca aceleasi. Doamna Argyle mai era in viata inainte de sapte. A vorbit cu sotul ei si cu Gwenda Vaughan. Apoi, Hester a vazut-o jos. Jack Argyle este de-acum in afara de discutie. Asta inseamna ca doamna putea sa fi fost ucisa de sotul ei intre sapte si cnici si sapte si jumatate, de Gwenda Vaughan la sapte si cnici, in timp ce se afla pe punctul de a pleca, de Hester, inainte, de Kirsten Lindstrom, la reintoarcerea sa spre, sa zicem, cu putin mai inainte de sapte si jumatate. Paralizia ii furnizeaza un alibi lui Durrant, dar alibiul sotiei sale se bazeaza pe cuvantul lui. Putea sa se fi dus jos sa-si omoare mama intre sapte si sapte si jumatate, cu sotul dispus sa o sustina Desi nu vad mobilul. De fapt, dupa mine, un adevarat mobil aveau doar doua persoane: Leo Argyle si Gwenda Vaughan.

– Te gandesti la ei doi impreuna, sau separat?

N-as zice impreuna: Pentru mine a fost un delict impulsiv, nu premeditat Doamna Argyle intra in biblioteca si ii pune la curent cu amenintarile lui Jack. Sa presupunem ca mai tarziu Leo Argyle a coborat ca sa stea de vorba cu Jack sau cu altcineva. In casa e liniste, in jur – nimeni. El intra si o gaseste asezata la birou. Ii intoarce spatele, iar vatraiul e acolo, la indemana, poate chiar unde l-a aruncat Jack dupa ce a amenintat-o. Acesti oameni inchisi si linistiti se dovedesc uneori cu totul diferiti. Folosind o batista, ca sa nu ramana amprentele, ridica vatrulul, ii da o lovitura in ceafa – si gata! Trage in afara cateva sertare ca sa sugereze ideea unui furt si se intoarce sus, asteptand sa o gaseasca cineva. Sau sa presupunem ca Gwenda Vaughan, in timp ce se indreapta spre iesire, priveste in odaie si e cuprinsa de ispita. Tapul ispasitor va fi, fara indoiala, Jack, iar drumul maritisului cu Leo Argyle – deschis.

Finney incuviinta.

– Da, poate sa fi fost asa. Si, normal, s-au ferit sa anunte logodna prea repede. Da, pare destul de clar. Crimele sunt monotone: sotia si cealalta femeie sau sotia si celalalt barbat Eternul triunghi. Insa ce putem sa facem, Huish?

– Dupa mine, raspunse Huish, nu e nimic de facut. Chiar daca am fi siguri, de unde dovezile? In tribunale, nu convingerea sta in picioare.

– Nu, nu. Dar in sinea ta, Huish, esti sigur de asta?

– Nu indeajuns, raspunse cu tristete superintendentul.

Asa! De ce?

– Pentru tipul de om De domnul Argyle vorbesc.

– Tipul incapabil sa comita un asasinat?

– Nu atat asta Insa nu-l vad in stare sa trimita deliberat baiatul la ocna.

– Nu era fiul lui, nu uita. Probabil nu-l iubea Sau poate nutrea resentiment pentru afectiunea pe care sotia sa i-o daruia.

Se poate. Cu toate acestea, se pare ca tinea la toti copiii si s-ar zice ca mai tine inca.

– Fireste, spuse Finney ganditor, stia ca baiatul nu va fi spanzurat. Asta trebiue luat in consideratie.

– Asa-i. Ar putea sa se fi gandit ca cei zece ani de inchisoare la care ajunge o condamnare pe viata, prin reducere de pedeapsa, nici nu i-ar fi prins prea rau.

– Si fata aceea Gwenda Vaughan?

– Daca a fost ea, raspunse Hinsh, nu cred sa fi avut nici cel mai mic scrupul legat de Jack.

– In orice caz, esti destin de convins ca este vorba de cei doi?

– Destin. Dar e ceva

– Explica-te, Huish!

– Ceea ce as vrea sa stiu e ceea ce gandesc unul despre celulalt membrii familiei.

– Aha! Acum inteleg. Te intrebi daca stiu cine dintre ei este vinovatul.

– Da. Nu reusesc sa-mi fac o idee. E posibil ca toti sa-l stie si sa fie de acord sa nu lase sa transpara nimic? Nu cred. Dimpotriva, ma gandesc ca toti au pareri diferite. Suedeza, de pilda, e cu nervii la pamant. Poate pentru ca vinovata e ea. E la varsta aceea la care femeile isi pierd putin cumpatul, intr-un fel sau altul. Poate se teme pentru ea, poate pentru o alta persoana. Pot sa ma insel, dar am impresia ca este ingrijorata pentru o alta persoana.

– Leo?

– Nu, nu cred, mai curand pentru fata. Pentru Hester.

– Mda Exista vreo probabilitate sa fi fost ea?

– Nici un mobil evident. Dar este genul pasional, poate chiar putin dezechilibrata.

– Si probabil Lindstrom stie mai multe decat noi privitor la fata.

– Da. Este apoi bruneta care lucreaza la biblioteca tinutului.

Insa mi se pare ca nu se gasea la Sunny Point in seara aceea.

Intr-adevar, dar cred ca stie ceva Poate cine a fost.

– Presupune sau stie?

– Este ingrijorata. Nu cred ca este vorba doar de banuieli. Si, pe urma, celalalt, Micky. Nici el nu se gasea in casa, insa se afla in imprejurimi cu o masina, singur. Un tur de proba, zice, sus, spre parloaga si Minchin Hill. Nu avem decat cuvantul sau. Putea sa treaca pe-aici, sa intre in casa, sa o omoare si sa dispara cu masina. Gwenda a spus ceva ce in precedenta sa declaratie nu exista: ca o masina a depasit-o chiar la intrarea pe strada lor. Pe strada aceea sunt paiprezece case, deci putea sa se indrepte spre oricare dintre ele si dupa doi ani nimeni sa nu-si mai aminteasca. Dar nu e imposibil sa fi fost masina lui Micky.

De ce sa-si fi ucis mama adoptiva?

– Nu stiu, dar s-ar putea sa fi existat vreun motiv.

– Si cine l-ar putea cunoaste?

– Ei. Poate. Dar nu-l vor spune de bunavoie.

– Ti-am inteles intentia diabolica, spuse Finney. Si pe cine te gandesti sa lucrezi?

– Pe Lindstrom. Daca reusesc sa-i infrang apararea, sper sa descopar si daca ea insasi ii purta ranchiuna doamnei Argyle. Si paraliticul, Philip Durrant

– Da?

– Ma gandesc ca incepe sa aiba unele idei in privinta crimei. Nu cred sa mi le impartaseasca, dar poate izbutesc sa pricep cum ii rationeaza mintea. E inteligent si are spirit de observatie, as zice, si ar putea sa fi retinut lucruri interesante.

– Vino, Tina, sa mergem afara, sa luam o gura de aer.

– Aer? Tina inalta ochii si il privi pe Micky cu o unda de indoiala. Dar este frig, Micky. Am si tremurat un pic.

Esti dusmana aerului. Iata de ce poti sa stai inchisa in biblioteca aceea.

Tina surase.

– Iarna, nu-mi displace. In biblioteca e caldut si placut. Micky cobori privirea asupra ei.

– Stai aici, ghemuita ca o pisicuta in fata focului. Ti-ar face bine sa iesi. Hai, sa mergem! Am nevoie sa-ti vorbesc, sa-mi respire din plin plamanii si sa uit toata aceasta atmosfera oprimanta si politista.

Tina se ridica din fotoliu cu o miscare lenesa si gratioasa. In vestibul isi puse un palton cu guler de blana si iesi cu fratele ei.

– Nu-ti pui nimic pe tine, Micky?

– Nu. Eu nu sufar de frig.

– Brr! zise Tina. Cat detest aceasta regiune, iama! Mi-ar place sa merg in strainatate In niste locuri in care soarele straluceste mereu si clima este blanda.

– Tocmai mi s-a oferit de lucru in Golful Persic, spuse Micky. De catre o companie petrolifera. Ar trebui sa ma ocup de transporturile auto.

– Te duci?

– Nu, nu cred La ce bun?

O cotira in spatele casei si o luara pe o poteca serpuind printre copaci, care ducea la plaja. La jumatatea distantei era un pavilion adapostit de vant. Se oprira la el sa priveasca peisajul.

– E frumos aici, nu? zise Micky.

- Da, poate

– Nu esti sigura de asta, nu? ii arunca o privire tandra. Niciodata nu ti-ai dat seama cat e de frumos!

- In toti anii in care am trait aici – replica ea, nu-mi aduc aminte sa te fi vazut vreodata admirand frumusetea acestui loc. Erai vesnic nerabdator sa te intorci la Londra.

– Era un lucru diferit, spuse in graba Micky. Aici ma simteam strain.

Si asta e ceea ce-i chinuitor, nu-i asa? Sa te simti strain oriunde.

- Strain oriunde, repeta Micky infiorat. Poate e adevarat. Dumnezeule, Tina, ce gand inspaimantator! Iti amintesti cantecul acela de demult pe care ni-l canta Kirsten? O, frumoasa porumbita, Cu pieptul alb Ti-l aduci aminte, asa-i?

Tina clatina din cap.

– Poate ti-l canta tie Insa eu, nu, nu mi-l aduc aminte.

Pe jumatate cantand, pe jumatate vorbind, Micky continua: O, copila minunata,/ Nu sunt de-aici, nici de-altunde/ Nu traiesc in mare sau pe pamant,/ Ci numai -numai in inima ta. O privi pe Tina. Ma gandesc ca ar putea fi adevarat.

Tina ii puse mana ei mica pe brat.

– Vino Micky, sa stam in pavilion. Tanarul consimti si ea continua: E chiar nevoie sa fii atat de nefericit?

– Draga mea, nu poti sa intelegi.

– Inteleg si inca prea bine. De ce nu incerci sa o uiti?

– Sa o uit? De cine vorbesti?

– De mama ta, raspunse Tina.

– Sa o uit! exclama Micky cu amaraciune. E greu de uitat, dupa interogatoriul din aceasta dimineata! Daca cineva a fost asasinat, nu te lasa sa o uiti.

– Nu ma refeream la ea, ci la adevarata ta mama.

– De ce ar trebie sa ma gandesc la ea? Am vazut-o ultima data cand aveam sase ani.

– In schimb, te-ai gandit mereu la ea.

– Cand ti-am spus asta?

– Simt lucrurile care se inteleg. Micky se intoarse sa o priveasca.

– Esti o micuta faptura, linistita si dulce ca o dragulasa pisicuta neagra. Imi vine sa te dezmierd. Pisicuta, pis-pis-pis, incepu sa-i mangaie maneca.

Tina ramase nemiscata si surase.

– Numai tu n-o urai, relua Micky. Noi, ceilalti patru, da.

– Era nedrept. Tina il privi, scuturandu-si capul, si adauga, cu o anume energie: Gandeste-te la tot ce am primit. Adapost, caldura, bunatate, mancarea cea mai buna, ingrijire

– Daa, da, zise Micky, cu nerabdare. Farfurioare, cusca si atatea mangaieri. Era tot ce-ti doreai, nu-i asa, pisicuta, pis-pis-pis?

– Eram recunoscatoare. Eu. Voi – nu.

– Nu intelegi, Tina, ca nu poti sa fii recunoscator cand trebuie sa fii? Intr-un anume sens, sentimentul obligatiei de a fi recunoscator este cel mai rau. Eu nu doream sa fiu adus aici. Nu voiam sa fiu inconjurat de lux. Nu am vrut sa fiu dus de la casa mea.

– Ai fi putut sa mori in timpul bombardamentelor, observa Tina.

– Si ce-i cu asta? As fi murit unde am trait, in lumea mea. Unde nu eram strain. Iata, vezi, tot aici ajungem. Nu e nimic mai cumplit decat sa simti ca nu apartii cuiva, undeva. Dar tu, pisicuta, pis-pis-pis, te ingrijesti numai de lucrurile materiale.

– Poate ca e adevarat, intr-un anume sens, admise Tina. Si poate de aceea, nu simt ca voi. Eu nu nutresc straniul sentiment pe care il incercati voi Si tu, mai mult decat toti, Micky. Pentru mine e usor sa fiu recunoscatoare, pentru ca, vezi, nu voiam sa fiu cum eram, nu voiam sa stau unde ma gaseam. Voiam sa fug de mine insami, sa fiu altundeva. M-am preschimbat in Christina Argyle, prevazuta cu o casa si capabila de sentimente afectuoase. In siguranta. Sub un acoperis. O iubeam pe mama, pentru ca mi-a dat toate aceste lucruri.

– Si mama ta adevarata? Nu te gandesti niciodata la ea?

De ce ar trebui? De-abia mi-o amintesc. Aveam doar trei ani, cand m-au adus aici. Cu ea eram permanent infricosata, terorizata. Toate certurile acelea ingrozitoare cu marinari si – acum, cand sunt in masura sa-mi dau seama - faptul ca era aproape mereu beata. Cu un ton oarecum infrant, incheie: Nu, nu ma gandesc, nu mi-o aduc aminte. Mama mea a fost doamna Argyle. Casa mea este aceasta.

– Ce usor e pentru tine!

- Iar pentru tine, dificil, pentru ca tu o faci sa fie asa. Nu era doamna Argyle cea pe care o urai, Micky, ci mama ta adevarata. Acesta este adevarul, sunt sigura. Si daca tu ai ucis-o pe doamna Argyle, cum e foarte posibil, ei, bine, mama ta adevarata era cea pe care voiai sa o suprimi.

– Tina! La naiba! Ce spui?

– Iar acum, continua ea, vorbind calm, nu mai ai pe cine sa urasti. Aceasta iti da o senzatie de singuratate, nu-i asa? Dar trebine sa inveti sa traiesti fara ura, Micky. Nu e usor, dar se poate.

– Nu te inteleg. Ce voiai sa spui, insinuand ca as fi putut sa o omor? Stii bine ca in ziua aceea nu eram pe aici. Probam masina unui client, in sus, spre Moor Road, langa Minchin Hill.

– Adevarat?

Tina se ridica, mergand spre un punct din care se zarea plaja.

– Ce ai in minte, Tina? o intreba Micky, urmand-o.

– Cine sunt cei doi de jos? intreba la randul ei, aratand spre plaja.

Micky arunca rapid o privire.

– Hester si doctorasul ei, raspunse. Dar, zi-mi, Tina, ce-ti umbla prin cap? Pentru Dumnezeu, nu sta aici, chiar pe buza!

– De ce, ai vrea sa-mi dai un branci? Vocea lui Micky deveni ragusita:

– De ce crezi ca puteam sa fiu aici, in seara aceea?

Tina nu-i raspunse. Ii intoarse spatele si o lua in sus, pe poteca ce ducea spre casa.

- Tina!

Cu vocea sa dulce si joasa, ea spuse:

– Sunt ingrijorata pentru Hester si pentru doctorul Craig. Ma tem ca Hester sufera mult.

– Las-o balta! Nu de ei vorbeam!

– Eu – da. E important, sa stii.

– Ai crezut intotdeauna ca am fost aici in seara aceea in care a fost ucisa mama?

Tina nu raspunse.

– Atunci nu ai spus nimic.

– De ce ar fi trebuit sa spun? Nu era necesar. Nu exista nici o indoiala ca o asasinase Jacko.

Tiia amuti.

– Ei, bine? intreba Micky. Si-acum? Ea nu raspunse si-si continua drumul.

Pe micuta plaja de la coltul apei, Hester scormonea in nisip cu varful pantofilor.

– Nu vad de ce trebine sa vorbim despre asta. Nu ajuta la nimic.

– Ai putea macar sa-mi povestesti ce s-a intamplat azi dimineata, replica Donald Craig.

– Nimic.

– Cum, nimic? A fost politia. Ati fost interogati?

- Da.

– Ce intrebari v-au pus?

– Aceleasi ca si data trecuta. Unde eram, ce faceam, si cand am vazut-o pentru ultima oara pe mama in viata. Zau, Donald, n-as mai vrea sa vorbesc. De-acum e o chestiune incheiata.

– Dar nu e incheiata, draga mea. Si tocmai aici e aici.

Nu inteleg de ce trebuie sa te agiti, remarca Hester. Nu ai nimic de-a face cu toate astea.

– Iubito, vreau sa te ajut. Nu pricepi?

– Ei, bine, nu ma ajuta cu nimic sa vorbesc. Vreau numai sa uit. Daca tu m-ai ajuta sa uit, atunci da.

– Hester, iubito, nu ajuta sa fugi de probleme. Trebuie sa le privesti in fata.

– Le-am privit in fata, cum zici tu, toata dimineata

– Hester, te iubesc, o stii, nu?

– Presupun

– Ce vrei sa spui?

– Toata aceasta insistenta

– Dar e de datoria mea.

– Nu vad de ce. Nu esti politist.

– Cine a vazut-o ultima oara pe mama ta in viata?

- Eu.

– Cu putin inainte de sapte, nu? Inainte ca tu sa pleci sa te intalnesti cu mine.

– Inainte ca sa plec la Drymouth.

– Bine, eu eram acolo, da sau nu?

- Da, fireste.

– Stiai deja ca te iubesc, asa-i?

– Nu eram sigura, raspunse Hester. Nu eram nici macar sigura ca incep sa te iubesc.

– Nu aveai nici un motiv – nu-i asa? – ca sa-ti suprimi mama.

– Nu, nu chiar.

– Ce inseamna, nu chiar?

– Adesea ma gandeam sa o omor, explica Hester cu naturulete si imi ziceam „As vrea sa fie moarta, as vrea sa moara”. Uneori, adauga, visam ca am ucis-o.

– In ce mod o omorai in vis?

Pentru un moment, Donald Craig nu mai fu indragostitul, ci tanarul medic atent.

Cateodata o impuscam, raspunse Hester usor, iar alteori ii dadeam cu ceva in cap.

Doctoral Craig gemu.

– Nu erau decat vise, spuse Hester, De multe ori, in vis, sunt foarte violenta, – Asculta-ma, Hester! Tanarul ii lua o mana intr-ale lui. Trebine sa ai incredere in mine.

– Nu inteleg ce vrei.

– Adevarul, Hester. Vreau sa stiu adevarul. Eu te iubesc Si te voi sustine! Daca al ucis-o, ma gandesc ca-ti voi descoperi motivele. Nu cred ca ar fi exact vina ta. Intelegi? Poti sa fii sigura ca nu voi spune niciodata politiei. O vom sti numai noi doi. Totul se va sfarsi din lipsa de dovezi. Dar eu am nevoie sa stiu.

Hester il ascultase privindu-l cu ochii mariti, chinuita.

– Ce vrei sa stii de la mine?

– Adevarul.

– Tu crezi ca deja il stii, nu-i asa? Crezi ca eu am ucis-o.

– Hester, iubito, nu ma privi asa. O lua dupa spate si o stranse usor. Sunt medic. Cunosc ratiunile care se ascund in spatele acestor lucruri. Stiu ca oamenii nu sunt intotdeauna responsabili pentru propriile actiuni. Eu stiu cum esti Buna si draga si, in mod esential, dreapta. Te voi ajuta. Voi avea grija de tine. Ne vom casatori si vom fi fericiti. Nu va mai trebui sa te simti pierduta, respinsa, oprimata. Ceea ce face, tasneste uneori din motive pe care cei mai multi oameni nu le inteleg.

– E foarte asemanator cu ceea ce ziceau toti despre Jacko, nu ti se pare?

– Lasa-l pe Jacko! Eu ma gandesc la tine. Te iubesc foarte mult, Hester, dar am nevoie sa stiu adevarul.

– Adevarul?

Un suras batjocoritor ii arcui lent colturile gurii.

– Te rog, iubito!

Hester inalta capul si privi in sus.

Gwenda ma striga. Trebuie sa fie ora mesei.

– Hester!

– M-ai crede daca ti-as spune ca n-am ucis-o?

– Fireste Te-as crede!

– Ma indoiesc.

Brusc ii intoarse spatele si o lua la fuga pe poteca. El schita gestul de a o urma, apoi renunta.

– La naiba! exclama. La naiba!

Capitolul XV

- Dar eu nu vreau sa ma intorc acasa asa de repede, protesta Philip Durrant, iritat.

– Philip, insa nu avem nici un motiv sa ramanem aici. Am venit sa ne intalnim cu avocatul Marshull si sa discutam afacerea. A trebuit sa asteptam ca sa raspundem intrebarilor politiei. Dar acum nu mai exista nimic care sa ne impiedice sa ne intoarcem acasa.

– Ma gandesc ca tatal tau ar fi de-a dreptul fericit sa ne mai stie un pic aici, spuse Philip. Ii place sa aiba cu cine juca sah, seara. Pe cuvant de onoare, e un adevarat vrajitor in acest joc. Ma socoteam destul de bun, dar ma bate mereu.

– Tata poate sa gaseasca pe altcineva ca sa joace, zise scurt Mary. Si in orice caz, trebuie sa plecam. Maine este ziua doamnei Carden pentru curateine.

– Polly, perfecta stapana a casei! glumi Phillip. Doamna ta Cum-o-cheama poate sa faca foarte bine curatenie si daca tu nu esti de fata. Iar daca nu, telegrafiaza-i si aman-o cu o saptamana. Nu te lasa asa greu

– Uf, Philip! il intrerupse Mary, exasperata. Detest acest loc.

– Dar, de ce?

E atat de melancolic si de neingrijit Si-apoi, cu tot ce s-a intamplat aici Crima si celelalte

– Hai, Polly, nu-mi zice ca esti cu nervii la pamant din cauza lucrurilor de acest gen. Delictele nu te impresioneaza deloc. Nu, tu vrei sa mergi acasa ca sa supraveghezi dereticatul. Dar aici e mult mai interesant.

– Mai interesant decat sa fim acasa la noi? intreba Mary, uimita si jignita.

Phillip se grabi sa-i raspunda.

– Scuza-ma, scumpo, nu m-am exprimat bine. Nu e nimic mai placut decat casa noastra, iar tu ai facut-o incantatoare. Vezi, insa, ar fi altceva daca Daca eu as fi ca inainte. As avea o gramada de lucruri de facut toata ziua si dupa aceea ar fi minunat sa ma intorc acasa si sa ne povestim tot ce s-a petrecut in rastimpul despartirii noastre. Dar acum, vezi tu, e altfel.

– Oh, stiu ca e altfel. Nu crede ca o uit vreodata, Phill. Ma gandesc la asta. Ma gandesc mereu.

– Da, zise el, vorbind aproape scrasnit, te gandesti prea mult, Mary. Si asta ma face sa ma gandesc si eu. Am nevoie de distractie si nu - o opri cu un gest al mainii - nu-mi spune ca poti sa ma distrezi cu jocuri de perspicacitate si cu lucrusoare manuale sau cu persoanele care vin pentru ca sa ne ajute sa ne adaptam. Uneori, simt o teribila nevoie sa musc din ceva mai consistent. Si in casa asta e ceva de inhatat in dinti!

– Philip Mary simti ca i se taie respiratia. Nu cumva rumegi in continuare ideea aceea?

– De a juca Vanarea Asasinului? Cine a infaptuit crima? Ba da, Polly, ai ghicit! Am o dorinta nebuneasca de a sti cine a fost.

– Dar, de ce? Si cum ar fi cu putinta? Daca a intrat cineva in casa.

– Iarasi reintoarcerea la strain? Nu tine, sa stii. Batranul Marshall a facut o figura buna, dar numai ca sa va ajute sa ramaneti cu obrazul curat. Nimeni nu crede in aceasta frumoasa teorie. Tocmai pentru ca simti ca nu e adevarat

—Atunci, neaparat tu ar trebui sa-l descoperi? il intrerupse Mary. Dar daca a fost, cum crezi, unul dintre noi, n-ar fi de mii de ori mai bine sa nu stim nimic?

Philip ridica ochii, aruncandu-i o privire interogativa.

– Sa-ti ascunzi capul in nisip, Polly? Nu ai chiar nici un sentiment de curiozitate?

– Iti spun ca nu vreau sa stiu nimic. E un lucru oribil! Vreau sa-l uit si gata.

– Iti este atat de indiferenta amintirea mamei tale, incat nu doresti sa stii nici macar cine a ucis-o?

– La ce-ar folosi? De doi ani mi se asternuse pacea in suflet la gandul ca a fost Jacko.

– Da, remarca Philip, era minunat cum eram, toti pe deplin convinsi.

Sotia sa il privi perplexa.

– Nu inteleg, ce vrei sa spui, Philip.

– Nu vezi, Polly, ca toata povestea asta ma chinineste? Ca, intr-un anume sens, reprezinta o provocare pentru inteligenta mea? Nu eram deosebit de legat de mama ta si nu pot sa spun ca am ramas deosebit de ravasit de moartea ei. A facut tot ce a putut ca sa te impiedice sa ma iei de barbat, dar nu i-am pastrat ranchiuna, pentru ca am reusit sa-i rad in nas. Asa-i sau nu, copila? Nu este vorba nici de razbunare, nici de pasiune pentru justitie. Este mai ales curiozitate, in care intra, poate, si ceva mai bun.

– E un lucru in care n-ar trebui sa te amesteci, spuse Mary. Nu va iesi nimic bun din asta. Hai, Philip, te rog, renunta si sa ne intoarcem acasa!

– Ei, bine, tu poti sa ma transporti cu forta unde doresti, dar eu vreau sa stau aici. Nu vrei, macar o data, sa faci cum doresc?

– As vrea sa ai tot ce-ti doresti pe lume.

– In realitate, nu e asa, scumpo. Ai vrea sa ma ingrijesti ca pe un bebelus si sa-mi ghicesti toate nevoile.

Philip izbucni in ras. Mary il privi descumpanita.

– Nu inteleg niciodata daca vorbesti serios sau glumesti.

– In afara de curiozitate, relua Philip Durrant, cineva ar trebui, totusi, sa descopere vinovatul.

– Cu ce scop? Ca sa trimita pe altcineva in inchisoare? Mi se pare oribil.

– Nu am zis ca daca l-as descoperi l-as denunta politiei. Nu cred ca as face-o. Depinde de imprejurari Si, probabil, n-ar servi la nimic, pentru ca n-as putea sa furnizez dovezi in adevaratul inteles al cuvantului.

– Atunci, daca nu exista dovezi, cum te gandesti sa descoperi ceva?

– Sunt atatea mijloace pentru a intelege faptele si a fi sigur de ele definitiv, raspunse Philip. Si aceasta, stii, incepe sa devina necesar. Aici, lucrurile nu merg prea bine si curand se vor inrautati.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

– Ce vrei sa spui?

– Nu ai remarcat nimic, Polly, apropo de tatal tau si de Gwenda Vaughan?

– Nu inteleg de ce tatal meu vrea sa se recasatoreasca la varsta lui

– Eu, da. In definitv, a avut o parte ingrata in prima casnicie si acum intrevede posibilitatea de a fi fericit. Fericire tarzie, daca vrei, dar tot fericire. Sau e un vis frant? Lucrurile nu merg prea bine intre ei, acum.

– Imi inchipui ca toata afacerea asta

– Exact. Afacerea asta ii separa pe zi ce trece. Si ar putea sa existe doua motive: banuiala sau nevinovatia.

– Banuiala cui?

Ei, reciproca. Sau suspiciunea dintr-o parte si constiinta propriei culpe din ceululta. Si viceversa, cum preferi.

– Ce confuzie, Philip! Pe neasteptate, Mary incepu sa se insufleteasca. Ah, tu te gandesti ca a fost Gwenda? Poate ca ai dreptate. Oh, ar fi o binecuvantare o asemenea

– Biata Gwenda! Totul – pentru ca nu apartine familiei, nu?

– Desigur! raspunse Mary. Cel putin nu ar fi unul dintre noi.

– Asta-i tot ce te impresioneaza? intreba Philip. Ce poate sau nu sa ne priveasca pe noi?

– Se intelege. E normal.

– Normal! Normul! repeta Philip iritat. Defectul tau, Polly, este acela ca nu ai nici un dram de imaginatie si ca nu poti sa te pui in locul altora. Dar, gandeste-te un pic, ce infern trebuie sa fie pentru tatal tau si pentru Gwenda daca sunt nevinovati. Gwenda, care se vede tinuta la distanta si care in adancul inimii sale stie ca nu se va putea casatori cu barbatul pe care il iubeste. Tatal tau, care nu poate sa ignore faptul ca femeia de care s-a indragostit ar fi avut posibilitatea – si motivul! – ca sa comita crima. Spera sa nu fi fost ea, crede ca nu a fost ea, dar nu e sigur.

– La varsta lui, incepu din nou Mary.

– Lasa varsta lui, o intrerupse el nerabdator. Nu-ti dai seama ca pentru un om la varsta lui este mai rau? E ultima dragoste a vietii sale. Nu e probabil ca ar mai putea avea o alta. Coboara mai adanc si ia in considerarea celalalt aspect, acela al unui Leo care, desi din iarna lumii sale – facuta din autoreprimarile in care a fost constrans sa traiasca atata vreme isi ucide sotia E aproape de compatimit nu? Cu toate ca, adauga meditativ, chiar nu pot sa mi-l inchipui facand un asemenea lucru. Dar, cu siguranta, politia si-l va inchipui. Insa sa te auzim un pic si pe tine, Polly! Cine crezi ca a fost?

– Cum as putea sa o stiu?

Stii, ai putea sa ai macar o idee, daca te-ai gandi.

– Iti repet ca nu vreau sa ma gandesc absolut deloc.

– Ma intreb de ce E chiar numai dezgust? Sau poate e pentru ca stii? Poate ca in mintea ta calma si rece ai o idee sigura Atat de sigura, incat nici nu vrei sa te gandesti la ea si nici sa mi-o spui. E vorba de Hester?

– De ce s-o fi ucis Hester pe mama?

– Intr-adevar, nu se vede nici un motiv. Si totusi, aceste lucruri se leaga. Un fiu sau o fiica este inconjurat cu grija si tratat cu o anumita indulgenta. Intr-o zi se intampla un maruntis oarecare, condescendentul parinte refuza sa scoata banii pentru cinema sau pentru o noua pereche de pantofi sau ii cere sa se intoarca de la plimbarea de seara cu persoana iubita nu mai tarziu de zece. Nimic important, dar pare sa dea foc unui fitil deja pus si deodata adolescentul are creierul ravasit de o turbina, apuca un ciocan sau un topor sau un vatrai – si gata! Dificil de explicat, dar se intampla. Este explozia unei revolte indelung inabusite. Acesta-i un exemplu care i s-ar potrivi lui Hester. Necazul este, vezi, ca nimeni nu stie ce i se invarte prin capsorul acela dragalas. Stiu ca este slaba si sufera. Si mama ta era tipul care o facea sa simta asta! Da, incheie, animandu-se, cred ca s-ar putea incepe o judecata cu ce i-as pune in carca lui Hester.

– Uff! Inceteaza odata!

– Ai rabdare. Intai, lasa-ma sa stabilesc care ar putea sa fie cadrul general al crimei si sa-l aplic fiecaruia din cei interesati. Si-atunci se poate pregati cursa si vedea cine intra in ea.

– In casa au fost numai patru persoane, observa Mary, dar tu vorbesti ca si cum ar fi fost cine stie cate. Sunt de acord cu tine ca nu poate sa fi fost tata. Sa te gandesti ca Hester ar fi avut cu adevarat un motiv pentru a face asa ceva este absurd. Raman Kirsty si Gwenda.

– Pe care o preferi din ele doua? intreba Philip, cu un ton usor muscator.

Nu pot, de fapt, sa mi-o inchipui pe Kirsty infaptuind un act de acest gen. A fost intotdeauna rabdatoare si de caracter. Foarte devotata mamei. Ar putea sa faca, pe neasteptate, niste gesturi stranii, cum se poate intampla din cauza unui dezechilibru nervos, dar nu mi s-a parut niciodata bizara pana intr-atat.

– E adevarat, incuviinta Phillip, cufundandu-se iar in gandurile sule. As zice ca Kirsty este o femeie foarte normala, careia i-ar fi placut sa duca o viata normala de femeie. Intr-un fel ca si Gwenda, numai ca aceasta e gratioasa si atragatoare, in timp ce Kirsty, biata de ea, e urata ca o stafida uscata. Presupun ca nici un barbat nu s-a uitat la ea de doua ori. Dar ei i-ar fi placut. Si i-ar fi placut sa se indragosteasca si sa se marite. Trebuie sa fie iadul pe pamant sa te nasti femeie fara de farmec, mai ales daca nu ai compensatia unor calitati deosebite. Ea si-a irosit prea multi ani aici. Daca la sfarsitul razboiului si-ar fi reluat profesia de maseuza, poate ca ar fi reusit sa se lipeasca de sufletul vreunui client batraior si bogat.

– Ca toti barbatii, crezi ca femeile se gandesc numai la maritis.

Philip ranji.

– Dupa mine, asa stau lucrurile. A, apropo, sora ta Tina nu are nici un iubit?

– Dupa cate stiu, nu. Nu prea vorbeste despre sine.

– Da, sta linistita ca un soricel. Nu e o adevarata frumusete, insa are multa gratie. As fi curios sa aflu ce stie despre toata aceasta poveste.

– Imi inchipui ca nu stie nimic.

– Nu gandesc la fel.

– Ei, tu iti pui imaginatia la lucru.

– Da data asta, nu. Stii ce a zis? Ca spera sa nu stie nimic. A fost un mod de a se exprima mai curand curios, nu ti se pare? Pun pariu ca stie, intr-adevar, ceva.

Ce anume?

– Ar putea sa fie ceva care priveste intr-un mod oarecare crima, dar ii scapa punctul de legatura. Sper sa aflu.

– Philip!

– E inutil, Polly. Mi-am gasit o misiune in viata. M-am convins ca – in interesul tuturor trebuie sa merg pana la capat. Am s-o atac pe Kirsty. Sub multe aspecte, este un suflet simplu.

– Of, cat as vrea sa renunti la ideea asta ticnita si sa te hotarasti sa te intorci acasa. Eram fericiti si totul mergea atat de bine Vocea i se franse si se intoarse in cealulta parte.

– Polly! Accentul lui Philip era indurerat. Este intr-adevar, atat de important pentru tine? Nu mi-am dat seama ca te supara pana intr-atat!

Mary incepu sa se intoarca cu ochii plini de speranta.

– Atunci vrei sa pleci acasa si sa renunti la istoria asta?

– Nu as putea, raspunse Philip. Si acasa as continua sa ma gandesc si sa ma framant. Sa mai ramanem cateva zile, Mary. Iar la sfarsitul saptamanii – o sa vedem.

Capitolul XVI

- Te deranjeaza, taticule, daca mai stau un pic? intreba Micky.

– Dimpotriva, imi face placere, fireste. Ai aranjat cu firma ta?

– Da, am telefonat. Nu e nevoie sa ma intorc inainte de luni. Si Tina ramane aici toata saptamana.

Micky se duse la fereastra, privi afara, strabatu odaia cu mainile in buzunar, contempland rafturile cu carti. Apoi vorbi cu o voce stingherita, care rasuna sacadat:

– Stii, taticule, iti sunt sincer recunoscator pentru tot ce-ai facut pentru mine. In ultimul timp, mi-am dat seama, ei, bine, ca am fost intotdeauna un ingrat.

– Nu se pune problema recunostintei, spuse Leo Argyle. Esti fiul meu, Micky. Intotdeauna te-am considerat asa.

– Bizar mod de a trata un fiu, observa Micky. Nu m-ai sapunit niciodata.

Leo Argyle zambi, cu zambetul sau indepartat si abstract.

– Crezi, intr-adevar, ca singura menire a unui tata e acea de a-si sapuni fiii?

– Nu, raspunse Micky. Probabil, nu. Apoi, dupa o clipa, continua. Am fost un cretin. Da, un cretin perfect. Intr-o privinta, e de ras. Stii ce mi-ar place si ma gandesc sa fac? Sa plec cu o companie de petrol in Golful Persic. E ceea ce mama dorea pentru mine. Sa intru intr-o companie petrolifera, pentru inceput.

– Erai la varsta la care vrei sa alegi singur si nu suportai ideea de a avea lucruri alese de altii. Tu mereu ai fost putin asa, Micky. Daca voiam sa-ti cumparam un pulover rosu, insistai sa ai unul ulbastru, desi poate ca iti doreai unul rosu.

– Foarte adevarat, admise Micky, cu un ras usor. Intotdeauna am fost un tip nemultumit.

– Erai doar tanar. Un manz tanar si recalcitrant. Care nu suporta zabala, saua, calaretul. Suntem toti asa intr-un anumit moment al vietii noastre, dar in cele din urma trebuie sa deschidem ochii in fata realitatii.

– Da, am impresia ca incep s-o inteleg, spuse Micky.

– Sunt multumit ca ai gandul asta pentru viitor. Nu cred ca sa vinzi sau sa testezi masini e ceea ce ti se potriveste. E un loc de munca bun, dar nu-ti ofera nici o perspectiva.

- Automobilele imi plac, explica Micky, si mi se pare ca scot din ele ce e mai bun. Daca e nevoie, am limba destul de dezlegata ca sa vand articolul. Dar e un gen de viata care nu ma prinde. In orice caz, noua munca are legatura cu transporturile. Controlez serviciul de masini. Are ceva importanta.

– Tu stii ca oricand vei avea nevoie de capital pentru a intra intr-o afacere care ti se pare buna – banii sunt la dispozitia ta. Esti la curent cu fondul discretionar. Sunt foarte dispus sa autorizez orice suma, de indata ce afacerea pare acceptabila dupa parerea expertilor. Insa daca ai nevoie

- Multumesc, taticule, nu vreau sa te exploatez.

– Nu e vorba de exploatare, Micky, sunt banii tai. Destinati definitiv tie, in comun cu ceilalti. Eu am sarcina de a stabili cum si cand sa-ti fie incredintati. Dar nu sunt ai mei. Sunt ai tai.

– Banii de la mama, intr-adevar, spuse Micky.

– Fondul a fost instituit acum cativa ani

- Nu vreau banii aceia! izbucni Micky. Nu vreau sa-i ating. Nu as putea. Asa cum stau lucrurile, nu as putea! Se inrosi pe neasteptate, intalnind privirea tatului sau. Cu o voce nesigura, zise. Nu, nu voiam sa

– De ce nu poti sa-i atingi? Adoptandu-te, am devenit cu totul responsabili fata de tine. Si din punct de vedere financiar. Era intarit prin acte faptul ca te vom creste ca pe fiul nostru si ca iti vom asigura cele necesare traiului.

– Vreau sa ma descurc singur, insista Micky.

– Da. Vad Bine, atunci. Dar daca iti schimbi gandul, sa-ti amintesti ca banii raman la dispozitia ta.

– Multumesc, taticule. Esti bun ca ma lasi sa fac asa cum cred de cuviinta, chiar daca nu poti sa intelegi. As vrea sa fiu in stare sa ma explic mai bine. Vezi, nu vreau sa trag vreun folos din La naiba, e asa de dificil de exprimat!

Se auzi o bataie in usa. Mai mult decat o bataie, o bufnitura.

– Trebuie sa fie Philip, spuse Leo Argyle. Vrei sa descinzi, Micky?

Micky se duse si descinse si Phillip, manevrandu-si scaunul cu rotile, inainta in odaie. Ii saluta pe amandoi cu un zambet vesel.

– Daca sunteti ocupat, ziceti-mi, spuse catre Leo. Voi sta mut si voi arunca o privire la carti.

– Nu, raspunse Leo, nu am nimic de facut in aceasta dimineata.

– Gwenda nu-i?

– A telefonat ca azi nu poate sa vina, pentru ca o doare foarte rau capul. Glasul lui Leo era lipsit de expresie.

– Asa, zise Phillip. Micky spuse:

– Bine, eu ma duc sa o scot din vizuina pe Tina. Am s-o iau la plimbare, la aer curat.

Parasi incaperea, mergand cu un pas elastic si usor.

– Ma insel sau in ultimul timp e ceva schimbat la Micky? intreba Phillip. Nu mai priveste lumea cu obisninta sa incruntare, nu-i asa?

– Devine adult, raspunse Leo. I-a trebuit ceva timp ca sa inceapa sa se maturizeze.

– Ei, bine, a ales un moment curios ca sa inceapa sa-si schimbe dispozitia sufleteasca. Sedinta de ieri cu politia nu era cea mai potrivita pentru a insufla curaj, nu credeti?

Leo raspunse linistit:

– Desigur, e chinuitor sa vezi cazul redeschis.

Unul ca Micky, zise Philip, alunecand pe langa rafturi si scotand cate o carte la intamplare, e constient de sine, dupa parerea dumneavoastra?

– E o intrebare stranie, Philip.

– Nu tocmai. Ma gandeam ca e ca si cum nu ai avea ureche muzicala. Unii sunt incapabili sa simta framantarea vinei sau a remuscarii si chiar un pic de amaraciune pentru actiunile lor. Jacko, de exemplu.

– Cu certitudine, Jacko nu o simtea, conveni Leo.

– Si ma intrebam, cum e Micky. Philip facu o pauza si continua: Pot sa va intreb ce stiti, in realitate, despre originea copiilor dumneavoastra adoptivi?

– De ce imi pui intrebarea aceasta, Philip?

– Imi inchipui ca din simpla curiozitate. Da, suntem intotdeauna curiosi sa stim care sunt caracterele ereditare.

Leo nu raspunse. Philip il privi cu ochi iscoditori.

– Pot sa va supar cu aceste intrebari, spuse.

– La urma urmelor, zise Leo, inaltandu-se, de ce n-ar trebui sa mi le adresezi? Faci parte din familie si, in acest moment, trebuie sa o recunosc, ai dreptul. Dar acesti copii nu au fost toti adoptati dupa regulile obisninte. Adoptia lui Mary, sotia ta, a respectat procedura legula. In schimb, pentru ceilalti nu au fost urmate formalitatile de rigoare. Jack era orfan si ne-a fost incredintat de o femeie care a pierit intr-un bombardament. Astfel ca a ramas, pur si simplu, cu noi. Micky era nelegitim. Mama sa, pe care o interesau doar barbatii, ne-a cerut o suta de lire sterline si le-a primit. N-am mai stiut nimic de mama Tinei: nu i-a scris niciodata fetitei, iar dupa razboi nu s-a aratat sa ne-o ceara. N-am reusit niciodata sa-i dam de urma.

– Si Hester?

– Si Hester era, la randul ei, nelegitima. Mama sa, o tanara infirmiera irlandeza, s-a casatorit cu un soldat simplu, american, la putin timp dupa ce Hester a venit in casa noastra. Ne-a rugat sa-i tinem fetita, pentru ca nu voia sa-i marturiseasca sotului existenta ei. La sfarsitul razboiului a plecat cu el in Statele Uinte si n-am mai stiut nimic de ea.

– Toate istorii tragice intr-o privinta, comenta Phillip. Toate sarmane creaturi repudiate!

– Da, spuse Leo. De aceea Rachel li s-a dedicat cu atata pasiune. Voia cu orice pret ca ei sa simta ca sunt doriti, ca au o casa. Voia sa fie pentru ei o adevarata mama.

– Un lucru minunat

– Care insa nu poate sa dea niciodata rezultatele pe care le-ai sperat, remarca Leo. Credea orbeste ca legatura de sange n-ar conta. In schimb, conteaza. Si mult. In propriii fii exista, de obicei, cateva puncte de contact, fie in temperament, fie in modul de a simti, care se recunosc si se pot intelege fara sa trebuiasca sa recurgi la cuvinte. Acest lant nu-l ai cu fiii adoptivi. Cunoasterea instinctiva a ceea ce au in minte nu exista. Judeci dupa propriile ganduri si sentimente, dar e bine sa tii cont ca acestea pot sa se diferentieze de ale tale.

– Aceasta, dumneavoastra, imi imaginez, ati inteles-o de la inceput.

– Am avertizat-o pe Rachel, dar, fireste, ea n-o credea, nu voia sa o creada. Voia cu orice pret sa fie chiar copiii ei.

– Tina este permanent un mister pentru mine, zise Philip. Poate ca tine de jumatatea sa nealba. Stiti cine a fost tatal ei?

– Vreun marinar sudamerican, cred. Mama, adauga Leo, n-a stiut sa precizeze.

– Nu se stie cum va reactiona la evenimente sau ce gandeste. Vorbeste atat de putin! Philip facu o pauza, apoi intreba pe neasteptate: Ce stiti si nu spuneti despre povestea asta?

Vazu mana lui Leo, ocupata sa intoarca niste foi, oprindu-se brusc. Dupa o tacere, Leo intreba: De ce crezi ca nu as spune tot ce stiu?

– Ei, e destul de evident, nu vi se pare?

Mie, nu.

– Stiti ceva, insista Philip. Credeti ca este vorba de ceva care ar putea sa-i faca rau cuiva in mod deosebit?

– Cred, Philip, si as vrea sa ma scuzi ca ti-o spun, ca este imprudent sa cercetezi aceste lucruri. Se poate intampla sa dai frau liber fanteziei.

– E un avertisment ca sa las totul bulta?

– E cumva problema ta, Philip?

– Vreti sa spuneti ca nu sunt politist?

– Exact. Politia trebuie sa investigheze, pentru ca ea are datoria asta.

– Iar dumneavoastra nu doriti sa adanciti lucrurile?

– Poate ca mi-e frica de ceea ce as putea gasi.

In scaunul sau, Philip isi stranse pumnul, atatat.

– Stiti, poate, cine a fost?

- Nu.

Raspunsul ii taie respiratia lui Philip.

– Nu, repeta Leo, lovind cu mana in birou. Dintr-o data nu mai fu fiinta fragila, evanescenta, intoarsa in ea insasi, pe care Phillip o cunostea atat de bine. Nu stiu cine a fost! Ma auzi? Nu stiu! Nu am nici cea mai mica idee. Nu Nu vreau sa o stiu!

^{Capitolul XVII}

- Ce faci, Hester? intreba Philip, inaintand cu scaunul lui cu rotile de-a lungul coridorului. Fata care se apleca pe fereastra din mijlocul peretelui tresari si isi trase inauntru capul.

- Aa, tu esti!

– Observi universul sau meditezi la o sinucidere? Ea il privi cu un aer sfidator.

E clar ce gandeai, raspunse Philip. Dar, cu sinceritate, Hester, daca ai in vedere un asemenea pas, fereastra asta nu-i potrivita. Distanta fata de sol nu este suficienta. Socoteste cat ar fi de neplacut sa-ti rupi o mana sau un picior, in loc sa-ti gasesti uitarea pe care vrei s-o cauti.

– Micky urca si cobora intotdeauna prin aceasta fereastra, catarandu-se in sus si in jos pe magnolie. Era calea sa secreta pentru ca sa intre si sa iasa, pe care mama n-a stiut-o niciodata.

– De cate lucruri habar n-au parintii! S-ar putea scrie o carte despre asta! Dar daca meditezi la sinucidere, Hester, la un pas de pavilion ar fi o trambulina mai buna.

– Punctul care tasneste deasupra apei. E adevarat, daca te-ai arunca pe stancile de dedesubt.

– Necazul tau, Hester, este ca esti atat de melodramatica cand iti inchipui lucrurile. Cei mai multi dintre sinucigasi se multumesc sa-si rezolve problema intr-un cuptor cu gaz sau inghitand niste flacoane cu somnifere.

– Sunt multuimta ca esti aici, spuse pe neasteptate Hester. Nici tu nu regreti, nu?

– Pai, efectiv, nu-mi raman multe de facut de-acum, raspunse Philip. Sa mergem in camera mea sa palavragim putin. Vazand-o ezitand, adauga: Mary s-a dus jos sa-mi pregateasca ceva gustos.

– Ea nu ar intelege, zise Hester.

– Nu, incuvinta Philip. Mary nu ar intelege absolut nimic.

Se impinse inainte, iar Hester il insoti. Apoi deschise usa salonasului, astepta ca Philip sa intre cu scaunul si il urma.

– Tu, in schimb, intelegi. De ce?

– Ei, bine, ti se intampla cateodata sa iti vina astfel de ganduri Cand mi s-a intamplat ce mi s-a intamplat si am stiut ca, probabil, voi ramane pe viata invalid

Da, trebuie sa fi fost cumplit. Mai ales pentru tine, care erai pilot si zburai

sus, sus, rotindu-ma in cer, deasupra lumii.

– Imi pare teribil de rau. Ar fi trebuit sa ma gandesc mai mult si sa-ti arat mai multa compasiune.

– Mai bine ca n-ai facut-o! exculma Philip. Oricum, faza aceea este depasita. Te obisnuiesti cu toate. E un lucru de care nu-ti, dai seama, dar ti se intampla, daca in primul moment nu ai facut ceva foarte nechibzuit, prostesc. Hai, spune-mi despre ce este vorba. Imi inchipin ca ai avut o incaierare cu indragostitul tau, doctorasul cel solemn. Asa-i?

– Nu a fost o incaierare, raspunse Hester, ci ceva cu mult mai rau.

– Se va repara.

– Nu. E imposibil De-acum – nu!

– Esti atat de excesiva cu expresiile tule! Pentru tine, totul este sau alb sau negru. Nuantele nu exista.

– Nu pot sa fiu altfel. Intotdeauna am fost asa. Tot ce am crezut ca pot sa fac – sau am dorit sa fac – a mers rau. Am vrut sa am viata mea, sa fiu cineva, sa fac ceva. Nu am dus nimic la bun sfarsit. Nu am fost buna la nimic. M-am gandit adesea sa ma sinucid. Inca de cand aveam ani.

Philip o observa cu interes. Apoi spuse pe un ton linistit si lejer:

– Intr-adevar, multi se sinucid intre si ani. Este o epoca a vietii in care totul e disproportionat. Studentii isi iau viata pentru ca isi inchipuie ca nu pot trece examenele; fetele – pentru ca mamele nu le lasa sa mearga la cinematograf cu baieti mai dubiosi. In perioada aceasta se vede totul in culori tari. Bucurie sau disperare. Melancolie sau fericire fara egal. Epoca din care se iese, desigur. Necazul tau e ca ai cheltuit mai mult timp decat e normal ca sa iesi.

– Mama avea intotdeauna dreptate, spuse Hester. In toate lucrurile pe care nu ma lasa sa la fac si eu voiam sa le fac, ea a avut dreptate si eu am gresit. Nu puteam sa o suport. Absolut deloc! Asa ca m-am gandit ca trebuie sa-mi iau inima in dinti, sa plec, sa ma pun la incercare. Si totul mi-a iesit prost. Nici macar pe scena nu valoram ceva.

– Pentru ca, observa Philip, nu ai nici o disciplina. Nu poti sa interpretezi artistic un rol, pentru ca esti prea ocupata sa te dramatizezi pe tine insati. Asa faci si acum, fata mea.

– Si-atunci m-am gandit sa am o adevarata aventura de dragoste, continua Hester. Nu o prostioara de copii. Un om mult mai in varsta decat mine. Era casatorit si a avut o viata foarte nefericita.

- Povestea care, fara indoiala, facea parte din repertoriul sau, comenta Phillip.

– Ma gandeam ca o sa fie o mare pasiune. Nu razi de mine? Tacu, privindu-l cu suspiciune pe Phillip.

– Nu, Hester, ii raspunse cu blandete. Pot foarte bine sa inteleg ce iad a fost pentru tine.

– Nu a fost o mare pasiune, urma Hester amar, ci o mica aventura banula. Din tot ce-mi spusese despre viata si sotia sa, nu era nimic adevarat. M-am aruncat de-a dreptul in bratele sale ca o biata prostuta.

– Uneori trebuie sa parcurgi niste experiente ca sa inveti. Ceea ce a fost nu te-a pagubit, Hester. Probabil te-a ajutat sa te maturizezi Sau te va ajuta daca n-ai sa te asezi de-a curmezisul.

– Mama a fost atat de Atat de intelegatoare in aceasta poveste, relua Hester, pe un ton de resentiment. A venit sa aranjeze lucrurile si mi-a zis ca daca voiam intr-adevar sa joc, as face mai bine sa urmez o scoala de arta dramatica. Dar, in realitate, nu doream sa ajung actrita, iar acum am inteles ca nici n-as fi reusit. Asa ca m-am intors acasa. Ce altceva sa fi facut?

– Probabil – multe lucruri, raspunse Philip. Dar asta era cel mai usor.

- Ah, cat de bine intelegi! exclama Hester, aprinzandu-se. Vezi, sunt teribil de slaba din fire. Aleg intotdeauna calea cea mai usoara. Iar daca ma revolt impotriva propriei mele naturi, o fac intr-un mod prostesc, care nu ajuta la nimic.

– Nu te simti sigura pe tine, nu?

– Poate pentru ca am fost adoptata. Nu am stiut nimic pana la ani. Stiam de ceilalti, apoi, intr-o zi, am intrebat si am descoperit ca si eu eram adoptata. Am incercat senzatia monstruoasa de a fi fiica nimanui.

– Cat de teribil te dramatizezi pe tine insati!

– Ea nu era mama mea. Nu intelegea niciodata nimic din ce se petrece cu mine. Ma privea cu indulgenta si bunatate si decidea ce ar fi trebuit sa fac. Oh! Cat o uram! E oribil, stiu, dar o uram.

– Multe fete traverseaza o scurta perioada de ura fata de adevaratele lor mame. Nu e nimic extraordinar in asta.

– O uram pentru ca avea dreptate. E inspaimantator cand cineva are mereu dreptate. „Te simti mai mult ca niciodata pe dinafara. Vai, Philip, totul e atat de ingrozitor Ce-am sa fac? Ce pot sa fac?

– Ia-l de barbat pe tanarul tau cumsecade si intra-ti in piele! Fii o buna sotioara de medic de circumscriptie. Sau nu e destul de splendid pentru tine?

– Acum nu mai vrea sa se casatoreasca.

– Esti sigura? Ti-a spus-o, sau ti-o inchipui tu?

– Crede ca eu am ucis-o pe mama.

– Asa! Philip tacu o clipa, apoi intreba: Ai fost tu? Fata se intoarse brusc sa-l priveasca.

- De ce ma intrebi asa ceva? De ce?

– Ar fi interesant de stiut, raspunse Philip. Numai in familie, ca sa zic asa. Nu de spus autoritatilor.

– Daca as fi ucis-o, crezi ca ti-as spune?

– Ar fi mai prudent sa nu mi-o spui, admise Philip.

– Zice ca stie ca am ucis-o eu. Ca daca i-o marturisesc, totul va fi in ordine, ne vom casatori si el ar avea grija de mine. Ca Ca intre noi, asta nu ar avea nici o importanta.

Phillip fluiera.

– Mai, mai, mai! spuse.

– La ce-ar folosi sa-i spun ca n-am omorat-o eu? Nu m-ar crede.

– Trebuie sa te creada, daca i-o zici.

– Nu am ucis-o. Pricepi ca n-am ucis-o? Nu! Nu! Nu! Se opri. Pare putin convingator, adauga.

– Adeseori adevarul pare putin convingator, o incuraja Phillip.

– Nimeni dintre noi nu stie nimic, relua Hester. Ne privim unii pe ceilalti. Mary se uita la mine. Si Kirsten. Ma trateaza cu bunatate si incearca sa ma protejeze. Si ea crede ca eu am fost. Nu e nimic de facut: asa-i, intelegi? Ar fi mult mai bine daca m-as arunca in jos de la Point

– Pentru Dumnezeu, nu fi asa proasta, Hester. Sunt multe lucruri de facut.

– Care sunt aceste lucruri? Cum este cu putinta? Am pierdut totul. Cum pot sa merg inainte zi dupa zi? Se uita la Phillip. Crezi ca sunt o dezechilibrata. Ei, bine, poate ca eu am ucis-o. Poate ca e remuscare ceea ce ma roade. Poate ca nu pot sa uit aici – si isi duse o mana la inima.

– Nu fi prostuta! Phillip intinse un brat si o trase langa sine.

Hester aproape cazu peste scaunul sau si el o saruta.

– Ceea ce iti trebuie este un sot, fetita mea. Nu tanarul acela infumurat si pompos, Donald Craig, cu mintea plina de psihiatrie si de termeni stiintifici. Esti proasta, neghioaba si adorabila, Hester.

Usa se deschise. Mary Durrant se opri brusc in prag. Hester se grabi sa se indrepte si Philip ii trimise un zambet umil sotiei sule.

– Ii ridicam moralul, Polly, zise.

Asa! spuse Mary.

Intra si puse cu grija tava pe o masuta cu rotile, pe care o facu sa alunece langa el, fara sa-i arunce vreo privire lui Hester. Aceasta ii privi nesigura pe sot si sotie.

– Bine, zise, poate ca e mai bine sa ma duc la, la Nu-si termina fraza si iesi din camera.

– Hester e cu nervii la pamant, spuse Philip. Se gandeste la sinucidere. Incercam sa o conving sa nu faca asa ceva.

Mary nu deschise gura.

Vru sa-i ia mana, dar ea se feri.

– Polly, te-am infuriat? Nu-i raspunse.

– Pentru ca am sarutat-o, imi inchipui. Hai, Polly, nu face mutre pentru un sarut fara importanta. Era asa de dragulasa si de proasta Si, la un moment dat, eu Am simtit ca ar fi distractiv sa mai fiu un cocosel fara minte. Hai, Polly, da-mi un sarut si sa facem pace!

– Se raceste supa, spuse Mary. Trecu in dormitor si inchise usa.

Capitolul XVIII

- Este jos o domnisoara care doreste sa va vada, domnule.

– O domnisoara? intreba surprins Calgary. Nu-si imagina cine putea sa fie. Isi atinti privirea asupra biroului in dezordine si se incrunta. Vocea portarului cobori cu discretie.

– O domnisoara foarte placuta, domnule.

– A, e bine. Spune-i sa urce.

Calgary nu-si putu retine un ras usor. Informatia oferita discret, cu jumatate de voce, il distrase. Se intreba cine putea sa doreasca sa-l vada si ramase uluit cand se gasi fata in fata cu Hester Argyle.

– Dumneavoastra! exclama, manifestandu-si din plin propria surpriza. Intrati, intrati.

Fata ii facu aproape aceeasi impresie ca si prima data. Era imbracata fara nici o preocupare pentru obiceiurile de la Londra. Fara palarie si cu chipul incadrat de buclele brune, ciufulite, ca ale unui spiridus. Paltonul greu, de lana, lasa sa se intrevada o fusta verde-inchis si un pulover. Parea ca se intorsese cu respiratia taiata dupa o plimbare pe colnice.

– Ajutati-ma, va rog!

– Sa va ajut? Calgary era naucit. Ce pot sa fac pentru dumneavoastra?

– Nu stiam cui sa ma adresez. Trebuie sa ma ajute cineva. Nu mai pot. Dumneavoastra ati dezlantuit totul.

– Ati intrat intr-un necaz? Grav?

– Suntem toti in necaz, raspunse Hester. Dar suntem atat de egoisti Vreau sa spun ca ma gandesc numai la mine.

– Ia loc, draga mea, spuse gentil Calgary. Indeparta hartiile de pe un fotoliu si o facu sa se aseze.

Apoi se duse la micutul bar din colt.

– Trebuie sa bei ceva. Un pic de vin de Xeres?

– Daca spuneti Nu conteaza.

– Este o zi friguroasa si umeda. Ai nevoie.

Se intoarse tinand in mana o sticla si un pahar. Hester era ghemuita in fotoliu, intr-o atitudine nu lipsita de gratie, care il misca.

– Nu te ingrijora, o indemna, in timp ce ii punea paharul alaturi si i-l umplea. Lucrurile nu sunt niciodata atat de urate cum par.

– Se spune asa, dar nu e adevarat, replica Hester. Uneori sunt mai rau decat par. Sorbi vinul, apoi adauga pe un ton acuzator; imi mergea foarte bine, inainte ca sa veniti. Chiar asa Apoi au inceput toate astea

Stiu ce vrei sa spui. Cand mi-ai facut observatia aceea, acasa la voi, am ramas complet dezorientat, dar acum inteleg mai bine ce a iscat informatia mea.

– Cata vreme am crezut ca a fost Jacko Hester se opri.

– Stiu, Hester, o stiu. Dar trebuie sa-ti dai seama ca traiati intr-o falsa siguranta. Nu era un lucru real, ci iluzoriu Un soi de decor de mucava, ceva ce reprezenta siguranta, dar nu era si nu ar fi fost niciodata.

– Vreti sa spuneti ca e nevoie sa avem curaj, ca nu e bine sa te atasezi de ceva usor, dar fals? Hester facu o pauza. Dumneavoastra ati avut curaj venind in persoana, sa ne aduceti vestea fara sa stiti cum aveam s-o primim si cum aveam sa reactionam. Imi dau seama. Admir curajul, pentru ca eu nu prea am.

– Acum spune-mi ce te nelinisteste in mod deosebit.

– Mi-am facut un vis. Era un tanar Un medic.

- Si sunteti prieteni, nu? Sau, poate, mai mult decat prieteni.

– Asa credeam Si o credea si el. Dar acum, dupa ce s-au intamplat toate astea

– Ei, bine?

– Crede ca am fost eu, izbucni Hester. Si continua precipitat: Sau, poate nu, dar nu-i singur de asta. Nu poate sa fie. E clar ca ma considera cel mai probabil asasin. Poate nu greseste. Poate credem toti acelasi lucru unul despre celulalt. Cineva trebuie sa ne ajute in aceasta teribila confuzie, iar eu m-am gandit la dumneavoastra din cauza unui vis. Ma ratacisem si nu-l mai gaseam pe Don. Ma lasase acolo si era o prapastie mare Un abis Da, un abis profund si de netrecut Si de cealalta parte erati dumneavoastra, care imi intindeati mainile, oferindu-mi ajutor. Respira adanc. Asa am venit la dumneavoastra. Daca nu ne ajutati, nu stiu ce o sa se intample. Trebuie sa ne ajutati. Dumneavoastra ati fost acela care ati provocat toata nenorocirea asta. Poate veti spune ca nu va priveste Ca o data impartasit adevarul, nu e problema dumneavoastra

– Nu, o intrerupse Calgary, nu voi spune asa ceva, Hester. Sunt de acord cu tine. Cand se incepe un lucru, se merge pana la capat. Iar asta o simt ca si tine.

– Oh! Hester se impurpura si, dintr-odata, fu extrem de frumoasa. Asadar, nu sunt singura. Mai este cineva.

– Da, draga mea Si ceea ce pot face, am sa fac Pana acum nu am dovedit ca sunt in stare de mare-lucru, dar incerc sa fiu de folos si nu am incetat niciodata sa incerc. Calgary se aseaza, tragandu-si scaunul mai aproape de ea. Acum, spune-mi totul.

– A fost unul dintre noi, o stim cu totii, zise Hester. Domnul Marshall a fost la noi si noi ne-am prefacut ca am crede ca trebuie, prin forta lucrurilor, ca un strain sa se fi introdus in casa, dar stiam ca nu era adevarat. A fost unul dintre noi.

– Iar tanarul tau medic crede ca ai fi fost tu?

– Ma tem, raspunse Hester. Isi franse mainile cu un gest dramatic si il privi in fata. Poate o ganditi si dumneavoastra?

– A, nu! Stiu foarte bine ca esti nevinovata.

– O spuneti ca si cum ati fi chiar sigur.

– Bineinteles ca sunt.

– Dar, de ce? Cum?

– Iti amintesti ceea ce mi-ai spus cand am plecat de acasa, de la voi, dupa ce v-am povestit totul? Iti amintesti cuvintele tale despre nevinovatie? Nu ai fi putut sa exprimi gandul acela si nici sa simti in acel mod, daca nu ai fi fost nevinovata.

– Ah! Ce usurare sa stii ca este cineva care judeca asa! exclama Hester. Totul pare altfel.

– Numai din curiozitate, zise Calgary, si tinand bine cont cum judec, ai putea sa-mi spui de ce ar trebui sa fii suspectata?

Pentru ca as fi putut sa o fac. Am avut deseori dorinta asta. Cateodata poti sa-ti iesi atat de tare din fire de manie simtindu-te atat de meschin, de neputnicios Mama era mereu calma, stia totul si avea dreptate in toate. Uneori ajungeam sa gandesc: „Oh, as omori-o!” Ridica ochii spre el. Dumneavoastra nu ati avut nici un impuls de acest fel cand erati tanar?

Calgary simti o strangere de inima, un pic ca in seara aceea in hotelul din Drymouth, cand Micky ii spusese ca arata mai in varsta decat era. „Cand erati tanar!” Lui Hester i se parea ceva atat de indepartat in timp? Scotoci in memorie si se revazu la ani, in gradina scolii, flecarind cu un alt baietas. Discutand copilareste despre cum sa se razbune pe invatatorul lor. Isi aminti furia neputnicioasa care il consuma cand invatatorul folosea un ton deosebit de sarcastic, atunci cand le facea observatie. Aceeasi pe care o incercase Hester, se gandi. Dar orice ar fi pus la cale, el si colegul lui, amandoi nu miscasera un deget ca sa o savarseasca.

– Hester, zise, ar fi trebuit sa depasesti acest fel de a simti de cativa ani.

– Fapt e ca mama avea acest efect asupra mea. Acum incep sa inteleg ca e numai vina mea. Si simt ca, daca ar fi trait putin mai mult, macar atat cat sa ma lase sa devin un pic mai judicioasa, am fi devenit bune prietene. M-as fi bucurat de ajutorul si de sfaturile ei. Dar atunci nu o suportam, pentru ca ma facea sa par o proasta. Tot ceea ce incepeam mergea prost si intelegeam singura ca faceam neghiobii. Dar le faceam numai ca sa ma revolt, pentru a dovedi ca eram eu insumi. In schimb, nu eram nimic. Eram fluida. Da, acesta-i cuvantul. Fluida. Nu pastram niciodata mai mult o forma. Tot ceea ce faceam era sa incerc forme Forme ale persoanelor pe care le admiram. Ma gandeam ca daca as fi fugit de acasa, m-as fi facut actrita si as fi avut o aventura cu un barbat

Atunci te-ai fi simtit tu insati sau macar cineva.

– Da, incuviinta. Tacu o clipa. Apoi, cu un neasteptat suflu de vigoare, adauga: De aceea, am hotarat sa incetez sa mai fiu proasta si puerila. O sa ma ajutati, nu-i asa?

– Ti-am spus-o deja. Voi face totul ca sa te ajut. Ea ii adresa un suras fermecator.

– Spune-mi exact ce s-a intamplat, o indemna Calgary.

– Nici mai mult, nici mai putin decat ma asteptam. Am inceput sa ne observam unii pe ceilalti, suspiciosi. Tata se uita la Gwenda, gandindu-se ca a fost ea. Ea se uita la tata si se indoieste de el. De-acum nu cred ca se vor mai casatori. Asta a stricat totul. Tina crede ca Micky a avut de-a face cu asasinatul; nu inteleg de ce, dat fiind ca el nu era prezent. Kirsten se gandeste ca am fost eu si incearca sa ma protejeze. Iar Mary, sora mea mai mare, pe care nu ati cunoscut-o, o banuieste pe Kirsten.

– Dar tu, Hester, cine crezi ca a fost?

– Eu? zise Hester, surprinsa.

– Da, tu. Este important. Hester desfacu bratele, dezolata.

– Nu stiu. Chiar nu stiu. Mi-e frica, e monstruos sa o spun, dar mi-e frica de toti. E ca si cum indaratul fiecarui chip ar fi altul Un chip sinistru, pe care nu-l cunosc. Nu mai sunt sigura ca tata e tata Si Kirsten imi spune ca nu trebuie sa am incredere in nimeni, nici macar in ea. Ma uit la Mary si mi se pare ca n-o stiu deloc. Cat despre Gwenda Gwenda mi-a placut intotdeuna si eram multumita ca tata o ia de sotie, dar acum nu mai sunt sigura de ea. vad altfel: cruda si razbunatoare. Nu mai stiu cum sunt ceilalti. E un aer de infricosatoare nefericire.

– Da. Pot sa-mi imaginez.

– O nefericire, continua Hester, care, poate, e datorata si deznadejdii vinovatului. Si acesta ar fi mai rau decat toate Nu credeti?

– Imi inchipui ca e posibil Desi ma indoiesc ca un asasin este vreodata cu adevarat disperat.

– De ce nu? Trebuie sa fie teribil sa stii ca ai ucis.

– Da, incuviinta Clagary, si tocmai de aceea cred ca un asasin trebuie sa apartina unuia sau altuia dintre doua tipuri de persoane. Sau celui pentru care nu e nimic cumplit in faptul de a fi ucis si isi spune lui insusi: „Ei bine, pacat ca a trebuit sa o fac, dar era necesar pentru linistea traiului meu. La urma urmelor, nu e vina mea. Chiar nu era posibil de evitat. Sau

– Deci? il imboldi Hester. Care este celalalt tip de asasin?

– Baga de seama, e doar o ipoteza! Nu stiu, dar mi se pare ca celalalt tip si-ar destainui sau reconstrui sie insusi fapta, atribuind raspunderea altcuiva. Si-ar zice: „Nu as fi facut niciodata asa ceva, daca nu s-ar fi intamplat asta si aia. In realitate, nu sunt un asasin, pentru ca nu intentionam sa ucid. S-a petrecut asa, insa vina nu e a mea, ci a destinului”. Reusesti sa intelegi ceea ce vreau sa spun?

– Da, raspunse Hester, si ma gandesc ca este foarte interesant. Inchise ochii. Incerc sa reflectez la asta

– Da, reflecteaza atent, Hester, o indemna staruitor Calgary, pentru ca am nevoie sa vad lucrurile cu mintea ta, ca sa fiu in masura sa te ajut.

– Micky o ura pe mama, spuse incet Hester. A urat-o intotdeauna Nu stiu de ce. Tina o iubea, cred. Gwenda, nu. Kirsten i-a fost intotdeauna devotata mamei, chiar daca, uneori, nu era de acord cu ceea ce facea. Tata Facu o pauza lunga.

– Ei? o incita Calgary.

– Tata s-a indeparta din nou. Dupa moartea mamei era altfel. Nu atat de abstract. Era mai uman, mai viu. Dar acum s-a reintors intr-un soi de lume misterioasa, unde e cu neputinta sa-l ajungi. Cu adevarat nu stiu ce simtea pentru mama, imi inchipui ca o iubea cand s-au casatorit. Nu se certau niciodata, dar nu stiu ce simtea pentru ea. O, ce stim, in realitate, despre ceea ce simt ceilalti? Ar putea sa fie devastati de ura, de dragoste, de disperare si nici unul n-ar ajunge sa o stie! E inspaimantator! Vai, e inspaimantator, dr. Calgary!

El ii lua mainile.

– Nu mai esti o copila. Numai copiilor le este frica. Tu ai crescut, Hester. Esti femeie. Ii lasa mainile si, ca in treacat, o intreba: Este vreun loc unde poti sa ramai in Londra?

Hester il privi un pic surprinsa.

– Cred ca da. Habar n-am. De obicei, mama statea la Curtis.

– In ordine. E un hotel foarte bun si linistit. In locul tau, m-as duce sa retin o camera.

– Am sa fac tot ce-mi spuneti.

– Bravo! Ce ora este? Calgary privi ceasul. Ia te uita, e aproape sapte. Daca ai merge sa-ti retii o camera si eu as veni sa te iau la opt fara un sfert ca sa mergem sa cinam, ar fi bine?

Ar fi minunat! raspunse Hester. Vorbiti serios?

– Desigur.

– Si dupa aceea? Ce-am sa fac? Nu pot sa raman pe vecie la Curtis.

– Orizontul tau pare mereu limitat de o bariera, zise Calgary.

Radeti de mine? intreba banuitoare.

Numai un pic, raspunse el surazand.

Hester ezita un moment, apoi surase la randul ei.

Ma tem ca din nou m-am dramatizat pe mine insami.

Trebuie sa fie un obicei la tine.

– Tocmai de asta credeam ca voi reusi ca actrita. In schimb, nu valoram nimic.

– Poti sa extragi toate dramele pe care le doresti din viata de fiecare zi, spuse Calgary. Iar acum, draga mea, te pun intr-un taxi si mergi la Curtis. Spala-ti fata si da cu o perie prin par! Ai ce-ti trebuie?

– O, da. O geanta cu cele necesare pentru noapte.

– Bine. Ii surase. Nu fi ingrijorata, Hester! Ne vom gandi la ceva.

Capitolul XIX

Trebuie sa-ti vorbesc, Kirsty.

– Spune, Phillip.

Kirsten Lindstrom termina de pus in sertar lenjeria pe care o adusese in odaie.

– As vrea sa stam putin de vorba in jurul acestei afaceri, zise Phillip.

– Dupa parerea mea, se vorbeste prea mult.

– Cu toate acestea, n-ar fi rau sa ajungem la niste concluzii intre noi, nu crezi? Cum merg lucrurile in acest moment?

– Rau pe intreaga linie.

– Crezi ca Leo si Gwenda se vor casatori?

– De ce n-ar trebui sa se casatoreasca?

– Din diverse motive, raspunse Phillip. Inainte de toate, Leo Argyle, care este un barbat inteligent, isi da seama ca o casatorie intre el si Gwenda ar furniza politiei un mobil excelent pentru asasinarea sotiei sule. Sau banuieste ca Gwenda este ucigasa si, fiindca e un om sensibil, nu-i place sa-si ia ca a doua sotie o femeie care a ucis. Ce spui de asta?

– Nimic, zise Kirsten. Ce ar trebui sa spun?

– Ai inima stransa, nu-i asa, Kirsty?

- Nu inteleg.

Pe cine incerci sa acoperi?

– Nu incerc sa acopar, cum zici tu, pe nimeni. Cred ca ar trebui sa se palavrageasca mai putin si ca lumea n-ar trebui sa intarzie in aceasta casa. Nu e bine. Dumneata, Philip, ar trebui sa te intorci acasa cu tot cu sotie.

– Zau? Si pentru care motiv anume?

– Pui intrebari si incerci sa descoperi, raspunse Kristen. Iar sotia dumitale nu este de acord. Este mai prudenta ca dumneata. Ai putea sa descoperi ceva ce nu i-ar face placere sau nu ti-ar face placere dumitale. Ar trebui sa pleci acasa, Philip, si sa plecati repede.

– Nu vreau sa ma duc acasa.

– Asa vorbesc copiii, il dojeni Kirsten. Nu vreau sa fac asta si nu vreau sa fac aceea, zic, dar cine cunoaste viata mai bine si vede ceea ce se intampla in jur trebuie sa-i invete de bine.

– Aha! Si asa intelegi sa ma inveti? Dandu-mi ordine?

– Nu, nu iti dau nici un ordin. E doar un sfat. Un sfat pe care as vrea sa-l dau si altora. Micky ar trebui sa se intoarca la munca sa, cum a facut Tina. Sunt multumita ca Hester s-a dus. Ar trebui sa stea undeva, unde sa nu fie silita sa-si aminteasca mereu aceste lucruri urate.

– Da, spuse, Philip. Sunt de acord cu dumneata. In ceea ce o priveste pe Hester, ai dreptate. Dar nu ar trebui sa pleci si dumneata, Kirsten?

– Da, zise femeia oftand, ar trebui.

– Si de ce nu o faci?

– N-ai intelege. Ar fi prea tarziu pentru mine. Phillip o privi ganditor.

– Cate variatiuni pe aceeasi tema, nu-i asa? Leo crede ca a fost Gwenda. Gwenda se gandeste ca a fost Leo. Tina stie ceva care o face sa banuiasca cine a fost. Micky stie cine a fost, dar nu-i pasa. Mary crede ca a fost Hester. Facu o pauza, apoi continua: Dar adevarul este, Kirsty, ca toate sunt, cum am spus, variatiuni pe aceeasi tema. Noi doi stim bine cine a fost, nu-i asa, Kirsty?

Femeia ii arunca o privire inspaimantata.

– Stiam eu! exclama Philip, exultand.

– Ce vrei sa spui?

– Eu nu stiu cu adevarat cine a fost, dar dumneata da. Nu e vorba ca ai banui, stii! Am dreptate, nu-i asa?

Kirsten se indrepta spre usa. O deschise, apoi se intoarse.

– Nu e cuviincios sa o spun, dar am s-o spun, totusi. Dumneata esti un natang, Philip. Ceea ce incerci sa faci este periculos. Dumneata cunosti numai un pericol. Ca aviator ti-ai riscat viata in cer. Insa nu-ti dai seama ca daca te apropii de adevar, risti la fel de mult ca pe vremea razboiului?

- Si dumneata, nu, Kirsty? Daca stii adevarul, nu risti si dumneata?

– Eu pot sa ma apar, raspunse cu duritate Kirsten. Pot sa fiu atenta. Dar, dumneata, Philip, esti vulnerabil in scaunul dumitale. Gandeste-te! In afara de asta, eu nu-mi expun parerile. Ma multumesc sa las lucrurile cum sunt, pentru ca, sincer, cred ca este mai bine pentru toti. Daca toti si-ar vedea de treburile lor, nu ar mai fi teama de alte necazuri. In ce ma priveste, cui ma intreaba ii repet versiunea oficiala. A fost Jacko.

– Jacko? Philip incremeni.

– De ce nu? Jacko era smecher. Stia sa aranjeze lucrurile si sa se puna la adapost de urmari. O facea inca de mic. In definitiv, confectionarea unui alibi e ceva ce se intampla zilnic, nu?

– Pe acesta nu putea sa-l confectioneze. Dr. Calgary

– Dr. Calgary! Dr. Calgary! izbucni Kirsten, scoasa din rabdari. Chiar daca e o celebritate, nu e Dumnezeu! Cand cineva a suferit o trauma ca a lui, poate sa-si aminteasca lucrurile altfel de cum au fost. Ar putea sa fie vorba de o alta zi, o alta ora, un alt loc!

Phillip o privi, aplecandu-si putin capul intr-o parte.

– Asadar, aceasta e versiunea duimtule. Si nu te clintesti de aici. Laudabil efort. Dar nu crezi nici tu singura in ea!

– Te-am avertizat, replica Kirsten. Mai mult nu pot sa fac.

Iesi pe usa, apoi baga din nou capul ca sa adauge, cu obisnuitul sau ton practic:

– Spune-i lui Mary ca am pus rufaria curata in al doilea sertar.

Philip zambi din cauza neasteptatei schimbari, apoi zambetul i se topi

Se simtea mai surescitat, pentru ca avea impresia ca se apropia de tinta. Incercarea facuta cu Kirsten il satisfacuse, dar se indoia ca ar putea sa mai scoata ceva. Solicitudinea femeli il irita. Cinar daca era infirm, nu era vulnerabil, cum sustinuse ea. Putea la randul sau sa fie prevazator si, slava cerului, nu se bucura, oare, de o asidua supraveghere? Mary ii era aproape neincetat alaturi.

Trase langa el o foaie de hartie si incepu sa scrie. Scurte note, nume, semne de intrebare Un vag indiciu de examinat

Brusc dadu din cap si scrise: Tina.

Reflecta Apoi lua o alta foaie de hartie.

Cand Mary intra, aproape nu ridica privirile.

- Ce faci, Philip?

– Scriu o scrisoare.

– Lui Hester?

– Hester? Nu. Nu stiu nici macar unde este. Kirsty a primit o vedere de la Londra, dar fara adresa. Ii intoarse un zambet usor: Ei, Polly, esti geloasa?

Ochii albastri si reci se atintira intr-ul lui.

– Poate.

Philip se simti putin stingherit.

– Unde scrii? intreba Mary, apropiindu-se.

La parchet! raspunse vesel Philip, desi incepuse sa se infurie. Nu putea, la naiba, nici macar sa scrie o scrisoare, fara sa trebuiasca sa suporte un adevarat interogatoriu?

Apoi ii vazu chipul si se induiosa.

– E numai o gluma, Polly. Ii scriu Tinei.

– Tinei? De ce?

– Tina este urmatoarea mea linie de atac. Unde te duci, Polly?

– La baie, ii raspunse, iesind din camera.

Phillip rase. La baie, ca in seara crimei Rase din nou, amintindu-si conversatia lor apropo de asta.

– Hai, pustiule! spuse superintendentul Hinsh, pe un ton incurajator. Sa auzim tot ce ai de spus.

Cyril Green respira adanc. Insa inainte ca sa poata vorbi, interveni mama lui.

– Cum se intampla, domnule, pe moment nu i-am dat importanta. Stiti bine cum sunt copiii! Au mereu in minte si pe limba astronave si lucruri de soiul acesta. Vine acasa si-mi zice: „Stii, mama, am vazut un sputnik. A venit jos!” Obisnuitele povesti. Martienii i-au umplut capul.

Superintendentul Hinsh ofta, gandindu-se: „Cu cat ar fi mai usor, daca mamele nu s-ar incapatana sa-si insoteasca fiii si sa vorbeasca in locul lor!”

– Hai, Cyril! spuse. Asadar, te-ai dus si i-ai povestit mamei ca ai vazut un sputink rusesc, ca sa zicem asa. Este exact?

– Pe atunci, nu stiam multe, raspunse Cyril. Eram doar un copil. Acum, fireste, inteleg mai bine.

– Modelul acela, interveni mama sa, era o noutate atunci. Pe aici, prin jur, nu se vazusera inca, asa incat el nu a priceput (era si toata rosie si stralucitoare) ca era doar o masina. Si cand a doua zi am aflat ca doamna Argyle a fost ucisa, Cyril mi-a zis: „Trebuie sa fi fost rusii aceia, coborati jos cu sputnikul, cei care au intrat si au omorat-o”. „Nu spune prostii”, l-am dojenit. Iar dupa aceea, normal, am aflat ca a fost arestat fiul ei, pentru ca fusese el.

Huish se intoarse din nou, rabdator, catre Cyril.

– A fost spre seara, dupa cat se pare. Iti aduci aminte ora?

– Luasem ceaiul, raspunse Cyril, respirand cu greu in efortul de a-si aminti, si mama plecase, ca sa mearga la Institut, asa ca am iesit un pic cu baietii sa ma duc pe strada noua.

– Si ce faceati acolo? As vrea sa stiu! inteveni mama. Agentul care il adusese acolo pe post de martor stia ca derbedeii locului ii instigau pe baieti sa fure din gradini crizanteme, pe care apoi ei le vindeau la piata. Dar nu era momentul sa insiste pe asta. Se stapani si zise:

– Copiii sunt copii, doamna Green. Alearga mereu prin imprejurimi.

– Da, ne jucam, relua Cyril, si am vazut automobilul. „Drace! am zis. Ce-i asta?” Acum stiu ca era chiar unul din noile modele. De un rosu aprins.

– Si ora? insista rabdator Huish.

– Pai Trebuie sa fi fost spre sapte, fiindca am auzit orologiul batand si mi-am zis „Vai de mine, mama s-o fi intors si-o sa faca scandal, daca mai intarzii!” Asa ca am alergat acasa. I-am povestit ca vazusem satelitul rusesc coborat pe Pamant si ea mi-a zis ca era o minciuna de la un capat la altut, dar nu era. Numai ca atunci nu stiam, intelegeti?

Hinsh incuviinta si, dupa ce-i mai puse niste intrebari, o concedie pe doamna Green cu odorul ei. Agentul Good ramase si adopta expresia lingusitoare a unui recrut care a dat o proba de inteligenta si spera ca asta va conta in favoarea lui.

- Tocmai imi venise in minte ceea ce baiatul zvonise prin imprejurimi cu rusii care au ucis-o pe doamna Argyle, spuse. Atunci, m-am gandit „Ei, bine, ar putea sa insemne ceva”.

– Asa-i, spuse superintendentul. Domnisoara Tina Argyle are un automobil rosu – model nou. Va trebui s-o mai interoghez.

Ati fost acolo, in seara aceea, domnisoara Argyle? Tina se uita la superintendent. Avea mainile abandonate in poala. Ochii ei intunecati, larg deschisi, nu ziceau nimic.

– A trecut atata timp, raspunse. Chiar nu reusesc sa-mi aduc aminte.

– Masina dumneavoastra a fost vazuta.

– Adevarat?

– Haideti, domnisoara Argyle! exclama Huish. Ne-ati spus ca in seara aceea ati plecat acasa si nu ati mai iesit. Ca ati pregatit cina si ca apoi ati ascultat discuri. Acum, aceasta nu mai tine. Cu putin inainte de sapte, masina dumneavoastra a fost vazuta pe – strada, la foarte mica distanta de Sunny Point. Ce faceati acolo?

Tina nu raspunse. Huish asteapta un moment, apoi continua:

– Ati intrat in casa, dominsoara Argyle?

- Nu.

– Dar erati acolo?

– Dumneavoastra sunteti cel care o spune.

– Nu sunt eu. Avem dovada. Tina suspina.

– Da, e adevarat, admise. In seara aceea am fost acolo cu masina.

– Si nu ati intrat in casa?

– Nu.

– Ce ati facut?

M-am intors la Redmyn. Apoi, cum v-am zis, dupa ce am pregatit cina, am ascultat discuri

– De ce v-ati dus pana acolo, fara sa intrati in casa?

– Pentru ca mi-am schimbat gandul, raspunse Tina.

– Ce v-a determinat sa va schimbati gandul, domnisoara Argyle?

– O data ajunsa acolo, n-am mai avut chef sa intru.

– Din cauza a ceea ce ati vazut sau auzit? Tina nu raspunse.

– Ascultati, dominsoara Argyle, in seara aceea, mama dumneavoastra a fost ucisa. Crima a avut loc intre sapte si sapte si jumatate. Dumneavoastra erati acolo, masina dumneavoastra era acolo, cu putin inainte de sapte. Nu stim exact de cand, poate de ceva timp. Poate ati intrat in casa Cred ca aveti o cheie.

– Da.

– Poate ati mers in salonasul mamei dumneavoastra si ati gasit-o moarta. Sau poate

Tina inalta capul.

– Sau poate am ucis-o eu? Asta vreti sa spuneti, domnule superintendent Huish?

– Este o probabilitate, domnisoara Argyle, dar cred ca, mai probabil, a fost altcineva. Daca asa stau lucrurile, dupa parerea mea, dumneavoastra stiti cine este vinovatul sau aveti banuieli puternice.

– Nu am intrat in casa.

– Atunci, ati vazut sau ati auzit ceva. Ati vazut pe cineva intrand sau iesind. Cineva care, era acolo, fara stirea nimanui. A fost fratele dumneavoastra, Michael, domnisoara Argyle?

– Dar n-am vazut pe nimeni.

– Insa ati auzit ceva, insinua Huish. Ce anume?

– Va repet: pur si simplu, mi-am schimbat gandul.

– Imi cer iertare, domnisoara Argyle, dar asta n-o cred. De ce ar fi trebuit sa plecati din Redmyn catre familia dumneavoastra si sa va intoarceti inapoi fara sa vedeti pe nimeni? Ceva v-a determinat sa va schimbati gandul. Ceva ce ati vazut sau auzit. Se apleaca inainte. Eu cred, domnisoara Argyle, ca stiti cine a ucis-o pe mama dumneavoastra.

Tina clatina din cap.

– Dumneavoastra stiti ceva, insista Huish. Ceva ce sunteti hotarata sa nu spuneti. Dar, ganditi-va, domnisoara Argyle, ganditi-va bine! Va dati seama la ce va condamnati familia? Vreti sa ramana toti suspectati? Pentru ca asta o sa se intample, daca nu descoperim adevarul. Oricine ar fi omorat-o pe mama dumneavoastra, nu merita sa fie protejat. Pentru ca asa e, nu? Dumneavoastra incercati sa protejati pe cineva.

Opaca privire misterioasa o intalni din nou pe a sa.

– Nu stiu nimic, spuse Tina. Nu am vazut si nu am auzit nimic. Pur si simplu mi-am schimbat gandul.

Capitolul XX

Calgary si Huish se privira. Calgary vazu un om cu un aer ursuz si deprimat. Parea atat de adanc dezamagit, de parca toata cariera sa de politist ar fi fost un lung sir de infrangeri. A fost apoi surprins, cu un alt prilej, sa afle ca superintendentul Huish inregistrase succese exceptionale in domeniul profesional. La randul sau, Huish vazu un tip slab, cu parul prea devreme incaruntit, cu spatele un pic adus, cu fata sensibila si un suras placut, aparte.

– Dumneavoastra nu ma cunoasteti, incepu Clagary.

- Oh, noi stim totul despre dumneavoastra, spuse Huish. Sunteti „cartea” care a schimbat jocul in cazul Argyle. Un zambet neasteptat inflori pe gura cu o cuta amara.

Atunci nu puteti sa ma judecati prea favorabil.

– Surprizele meseriei! Parea un caz limpede ca lumina zilei si nimanui nu i se poate reprosa ceva. Lucruri care se intampla. Ne sunt trimise ca sa fim pusi la incercare, cum spunea mama mea. Noi n-o sa admitem ticalosia, dr. Calgary. Suntem justitie, nu?

– Intotdeauna am crezut asa si nu voi inceta sa cred, raspunse Calgary. Nici unui om sa nu-i refuzam justitia, adauga, incet.

Magna Charta, zise Huish.

– Da. Un fragment pe care mi l-a citat domnisoara Tina Argyle.

Superintendentul isi arcui sprancenele.

– O adevarata surpriza pentru mine. N-as zice ca domnisoara s-a aratat deosebit de saritoare in a da o mana de ajutor la mersul justitiei.

– De ce?

– Dupa mine, tainuieste informatii.

– Din ce motiv?

– De, e o afacere de familie, raspunse Huish. Dar care e scopul vizitei dumneavoastra?

– As dori niste informatii.

- In cazul Argyle?

– Da. O sa va ganditi ca-mi bag nasul unde nu trebuie.

– Pai, intr-un anume sens, va priveste, nu-i asa?

– A, va dati seama! Desigur, ma simt responsabil de prejudiciul adus.

– Nu se poate face o omleta fara sa spargi ouale, cum spun francezii, observa Huish. Si ce informatii doriti?

– As vrea sa stiu mai multe despre Jack Argyle.

– Despre Jack Argyle? Nu ma asteptam!

– Stiu ca avea antecedente. As putea sa aflu amanunte?

– A fost supus, in doua randuri, la supraveghere speciala. Cu alt prilej, pentru insusirea necuvenita de fonduri, de-abia a reusit sa scape, in ultima clipa, inapoind banii.

Un tanar delincvent in maturizare, nu-i asa?

– Intocmai, domnule, confirma Huish. Nu un asasin, cum dumneavoastra ati dovedit-o, dar cu destule la activ. Nimic deosebit de important, tineti cont. Ii lipsea creierul sau sangele rece pentru a pune la cale escrocherii colosale. Ce mai, un delicvent mediocru, care sterpeleste banii de prin sertare sau ii stoarce, cu amageli, de la femei.

– Asadar, in asta era abil? Vreau sa zic, sa smulga banuti femeilor?

– Si fiti sigur ca o facea cu usurinta, ii explica superintendentul. Femeile isi pierdeau repede capul dupa el. Le cauta pe cele la jumatatea varstei sau batraioare. Nu-ti vine sa crezi cat de credule sunt unele! Reusea sa le faca sa creada orbeste in amorul sau pasionat.

– Si dupa aceea? Huish ridica din umeri.

– Pai, mai devreme sau mai tarziu, deschideau ochii. Dar aceste victime nu recurg la denunturi. Nu vor sa afle lumea ca au fost trase pe sfoara. Da, e o metoda sigura.

– Nu santaja niciodata?

– Nu stim, dar, dat fiind tipul, n-ar fi exclus. Poate nu santaje categorice, ci doar avertismente Legat de scrisori imprudente sau de alte lucruri de care femeilor nu le convine sa afle sotii. Va intereseaza sa mai stiti ceva?

- Exista un membru al familiei pe care nu l-am intalnit inca, spuse Clagary. Fata cea mare.

– A, doamna Durrant.

– Am fost la ea, dar casa era inchisa. Mi-a spus cineva ca era plecata cu sotul ei.

– Sunt la Sunny Point.

- Inca?

– El a dorit sa ramana. Am aflat ca domnul Durrant incearca sa descopere ceva.

– Este invalid, nu?

Da. Poliomelita. Foarte trist. Nu stie cum sa-si petreaca timpul, sarmanul. De asta a pus la inima afacerea. Crede ca a gasit o pista.

– Si a gasit-o?

Huish stranse din umeri.

– Poate, raspunse. Are mai multe sanse decat noi, cunoscand familia indeaproape. In plus, e dotat cu intintie si nu mai putin cu inteligenta.

– Credeti ca va reusi sa descopere ceva?

– Este posibil, dar in acest caz nu va spune nimic. Va ramane totul in familie.

– Dar dumneavoastra, domnule superintendent, stiti cine este vinovatul?

– Nu trebuie sa-mi cereti lucruri de acest gen, dr. Calgary.

– Asta inseamna ca stiti?

– Poti sa crezi ca stii, raspunse lent Huish, dar daca nu ai dovezi, nu inseamna mare lucru.

– Si nu exista sperate sa le obtineti?

– O, noi suntem rabdatori. Nu incetam sa le cautam.

– Ce se va intampla cu ei toti, daca nu veti reusi? intreba Clagary, aplecandu-se inainte. V-ati gandit?

Huish il privi.

– Asta este ceea ce va ingrijoreaza, nu?

– Este nevoie sa stim, raspunse Clagary. Este indispensabil.

Nu credeti ca stiu deja? Calgary clatina din cap.

– Nu, zise incet. Si aici e tragedia.

– Ah! Din nou dumneavoastra! exclama Maureen Cleeg.

– Va cer iertare, daca va deranjez, spuse Calgary.

A, nu ma deranjati deloc. Intrati. Este ziua mea libera. Calgary se informase si mersese la ea sigur ca o s-o gaseasca.

– Joe va fi aici dintr-o clipa in alta, continua Maureen.. N-am mai vazut nimic in ziare despre Jackie dupa stirea cu gratierea si unde vorbeau despre interpelarea in Parlament si apoi ziceau ca, evident, n-a fost el. Dar nu se mai pomeneste nimic despre ceea ce face politia sau despre adevaratul vinovat. Nu reusesc sa-l gaseasca?

– Dumneavoastra n-aveti nici o idee?

– Nu prea Totusi, nu m-ar surprinde daca ar fi fost fratele celalalt. E un tip ciudat si inchis. Joe il vede din cand in cand ducand oameni cu masina. Stiti, lucreaza pentru Bence Group. Joe a auzit ca e pe punctul de a pleca in Persia sau pe acolo pe undeva si asta nu face impresie buna, cred. Nu vi se pare?

– Nu vad pentru ce, doamna Clegg.

– Pai, e unul din acele locuri in care politia nu poate sa-l ajunga, nu?

– Va ganditi ca vrea sa fuga?

– Se poate, daca i se pare necesar.

– Barfele lumii, imi inchipui spuse Calgary.

– Circula atatea zvonuri Zic chiar ca sotul si secretara isi faceau ochi dulci. Dar daca ar fi fost sotia, mai degraba ar fi otravit-o, dupa parerea mea. Asa fac de obicei, ce ziceti?

– Bine, dumneavoastra vedeti mai multe filme decat mine.

– La cinematograf, zau, nu ma uit. Stiti, cand lucrezi acolo, filmele sfarsesc prin a te plictisi de moarte. Ah, iata-l pe Joe.

Si Joe Clegg fu surprins sa-l vada pe Calgary si nu paru foarte incantat de prezenta sa. Schimbara cateva vorbe, apoi Calgary isi expuse scopul vizitei.

N-ati avea nimic impotriva sa-mi dati un nume si adresa?

Scoase din buzunar carnetelul si nota.

Era o femeie voluminoasa si greoaie, spre de ani, care nu putuse sa fie niciodata frumoasa, gandi Calgary. Avea insa ochi frumosi, negri si blanzi.

– Doctorul Calgary, cu adevarat? Era nesigura si tulburata. Nu stiu, zau.

Se stradui cat putu mai bine sa-i risipeasca reticenta, imprimandu-si pe chip si in privire cea mai adanca intelegere si simpatie.

– A trecut de-acum destul timp, relua ea, si nu doresc ca sa ma faceti sa-mi amintesc trecutul.

– Inteleg, spuse Calgary, dar puteti fi sigura ca nimic nu va iesi la lumina. Va asigur.

– Totusi, ziceti ca vreti sa scrieti o carte despre asta

– Numai pentru ca sa ilustrez un anume tip de caracter; interesant din punct de vedere medical si psinolog. Nu va aparea nici un nume. Doar domnul X, doamna Y. Intelegeti?

– Asadar, ati fost in Antarctica? intreba ea pe neasteptate.

Repeziciunea cu care schimbase subiectul il surprinse pe Calgary.

– Da, raspunse, cu expeditia „Hayes Bentley”. Chipul femeii se colora. Parea reintinerita. Pentru un moment, Calgary putu sa-si faca o idee despre fata care fusese odinioara.

– Citeam mereu despre expeditii. Stiti, tot ce avea legatura cu polii ma fascina. Le gasesc mult mai importante decat cele pe Everest sau calatoriile pe Luna.

Calgary nu rata ocazia si incepu sa-i povesteasca. Strainu insa ca romantismul femeii sa se directioneze spre expeditiile polare. La sfarsit, ea zise cu un suspin:

– E minunat sa asculti vorbind pe cineva care a fost acolo cu adevarat. Continua: Vreti sa stiti despre Jack? Numai sa nu va folositi de numele meu.

– Fireste. Cum v-am spus deja, domnul X, doamna Y

– Da, da, stiu. Am citit carti de, genul acesta. Se zice pato

– Patologic, ii veni in ajutor Calgary.

– Da, fara indoiala, Jack era un caz patologic. Stiti, putea sa fie atat de dulce Era minunat. Orice ti-ar fi zis, nu puteai sa nu-l crezi.

– Probabil era sincer, spuse Calgary.

– „As putea sa-ti fiu mama”, i-o repetam, dar el insista ca nu-i de fete. Zicea ca erau stangace, ca se simtea atras de femeile experte si mature.

– Era foarte indragostit de dumneavoastra?

– Spunea ca ar fi. Parea ca este Ii tremurau buzele, in schimb, se gandea numai la bani.

– Poate ca nu, zise Calgary, straduindu-se sa ascunda, cat mai mult, adevarul. Probabil ca atractia era sincera. Doar ca nu putea sa nu fie si escroc.

Chipul de varsta mijlocie, cu o expresie patetica, se lumina un pic.

– Da, acesta este un gand incurajator. Ei, lucrurile au decurs asa. Planuisem sa mergem impreuna in Franta sau Italia, imediat ce va fi cu putinta. Avea nevoie doar de putin capital, mi-a spus.

Acelasi mod de a opera, se gandi Calgary, si se intreba cate patetico-sentimentale ii cadeau in cursa.

– Nu stiu de ce, continua ea, dar as fi facut orice pentru el. Orice. Si, cu certitudine, n-am fost singura! concinse cu amaraciune.

Calgary se ridica.

A fost foarte amabil din partea dumneavoastra sa-mi povestiti toate acestea, zise.

– De-acum e mort Dar n-am sa-l uit niciodata. Cu aerul lui de maimutica! Parea trist-trist si deodata izbucnea in ras. Of, avea un fel de-a fi Nu era cu totul rau. Sunt sigura!

Il privi intrebatoare pe Calgary, dar el nu stiu ce sa-i raspunda.

Capitolul XXI

Nimic nu-i prezisese lui Philip Durrant ca ziua aceea va fi deosebita de toate celelalte si ca avea sa-i hotarasca viitorul, o data pentru totdeauna.

Se trezise simtindu-se bine si ca sanatate si ca spirit. Un palid soare autumnal ii insenina camera. Kirsten ii adusese un mesaj telefonic, care ii ridicase inca si mai mult moralul.

– Azi o s-o avem aici pe Tina, la ceai, zise cand Mary intra cu tava cu micul dejun.

– Da? A, da, inteleg: trebuie sa fie dupa-amiaza ei libera. Parea preocupata.

– Ce-i cu tine, Polly?

- Nimic.

Ii descoji varful oului. Imediat, el se simti iritat.

– Pot sa-mi folosesc mainile, Polly.

– Ma gandesc numai sa te scutesc de oboseula.

– Cati ani crezi ca am? Sase?

Ramase un pic surprinsa. Apoi zise brusc:

– Hester se intoarce azi acasa.

Da? Tonul sau vag se datora faptului ca avea mintea concentrata pe planul de actiune pe care avea sa-l adopte cu Tina. Apoi realiza expresia sotiei sale.

– Sfinte Dumnezeule, Polly, ti-ai bagat in cap ca as nutri o pasiune vinovata pentru fata asta?

Ea intoarse capul.

– Spui mereu ca este incantatoare.

– Si este. Pentru cine apreciaza aparitiile fizice si anumite calitati nepamantene. Cu sarcasm, adauga: Dar eu, cu siguranta, n-am talie de seducator, nu crezi?

– Ai putea dori sa ui.

– Nu deveni ridicola, Polly! Nu ti-am stiut aplecarea asta spre gelozie.

– Tu nu stii nimic despre mine.

Era gata sa raspunda, dar se abtinu. Ca o certa consternare se gandi ca, in fond, stia foarte putin despre sotia sa.

– Te vreau pentru mine, continua Mary, numai pentru mine. As vrea ca pe lume sa nu mai existe nimeni in afara de noi.

– Am epuiza foarte repede subiectele de discutie, Polly. Vorbise pe un ton lejer, dar se simtea nelinistit.

I se paru, dintr-odata, ca lumina diminetii paleste. Ea spuse:

Sa mergem acasa, Philip. Te rog, hai acasa!

– Vom merge foarte repede, dar nu imediat. Lucrurile incep sa se ordoneze. Cum ti-am zis, azi vine Tina. Cu nadejdea ca o va face sa-si schimbe cursul gandurilor, adauga: Sper mult de la ea.

– In ce sens?

– Tina stie ceva.

– Vrei sa spui In legatura cu asasinul?

– Da.

– Dar cum e cu putinta? In seara aceea, nu era aici.

Insa o fi adevarat? Circula zvonul, mi-a zis femeia cu ziua, aceea inalta, ca un baietandru, un anume Cyril, a trebint sa se prezinte la politie cu mama sa, pentru ceva ce a vazut in seara crimei.

– Ce?

– Nu se stie precis, dar se poate ghici. Cyril nu era in casa, asa ca trebuie sa fi vazut ceva afara. L-a vazut pe Micky? A vazut-o pe Tina? Dupa parerea mea, in seara aceea, Tina a venit aici.

– Ar fi spus-o.

– Nu obligatoriu. Se simte de la o mila ca Tina stie ceva si nu vrea sa zica. Sa admitem ca a venit. Poate ca a intrat in casa si a gasit-o pe mama moarta.

– Si s-ar fi intors inapoi fara sa spuna nimic? Este absurd!

– Ar putea sa fi avut motivele ei De pilda, ar putea sa fi vazut sau auzit ceva in stare sa o faca sa baninasca identitatea asasinului.

– Nu a avut niciodata o simpatie deosebita pentru Jacko. Sunt sigura ca nici macar nu i-ar fi trecut prin minte sa-l protejeze.

– Poate ca nu pe el il suspecta, si cand Jacko a fost arestat s-a gandit ca s-a inselat. Dat fiind ca declarase deja ca nu a fost aici, a trebuit sa ramana la ceea ce spusese. Insa acum, normal, e altceva. Voi incerca sa o fac sa-mi spuna ceea ce stie.

– Nu-ti va zice nimic, daca s-a decis sa nu vorbeasca.

– De acord. E tare cand este vorba sa taca si sa arate o fata impasibila. Dar nu stie sa spuna bine minciuni Nu ca tine, de exemplu. Eu ii voi pune intrebari la care va trebui sa raspunda cu da sau nu. In primul caz, raspunsul va fi sincer, in al doilea, tinand cont ca nu stie sa minta convingator, voi intelege daca nu-ul ei va fi sincer. Daca insa va refuza sa raspunda si-si va lua expresia aceea impenetrabila, atunci, Polly, va fi echivalent cu un da. Hai, recunoaste ca aceasta tactica a mea ofera niste posibilitati!

– Uff! Renunta, Philip! Las-o balta! Totul se va linisti si va fi uitat.

– Nu. E un lucru care trebuie limpezit, altminteri Hester va continua sa se arunce de la fereastra si Kirsty sa aiba colapsuri nervoase. Leo ingheata si deja a devenit un soi de stalactita. Cat despre biata Gwenda, este pe punctul de a accepta un post in Rhodesia.

– Ce importanta are ce se va intampla cu ei?

– Contam numai noi doi, nu? Asta vrei sa zici? Chipul sau era aspru si trist. Mary ramase uimita.

Nu-si mai vazuse niciodata sotul asa. Ii sustinu privirea cu un aer de sfidare.

– Pentru ce ar trebui sa port de grija altora?

– Nu ai facut-o niciodata, nu?

– Nu stiu ce vrei sa spui.

Phillip rabufni exasperat si impinse tava intr-o parte.

– Du asta de-aici! Nu mai vreau!

– Dar, Phillip

O intrerupse cu un gest nerabdator. Mary lua tava si iesi din odaie.

Ramas singur, Phillip se transporta la birou. Cu stiloul in mana, isi fixa privirea dincolo de fereastra. Incerca o stranie opresiune a spiritului. Surescitarea de mai devreme se preschimbase in neliniste.

Dar isi reveni repede si acoperi rapid doua foi. Apoi se sprijini pe spatar si incepu sa reflecteze.

Era plauzibil Foarte posibil Dar nu-l satisfacea intru totul. Mobilul – iata ce lipsea, la naiba! Trebuia sa-i fi scapat niste elemente.

Ofta nerabdator. Abia astepta sa vina Tina. Daca totul s-ar fi putut clarifica cel putin intre ei Asta era indispensabil.

O data ce ar fi stiut, s-ar fi eliberat cu totii. Eliberati din atmosfera aceea inabusitoare de suspiciune si de disperare, toti ar fi putut sa-si reia viata Toti, in afara de unul. El si cu Mary s-ar fi intors acasa si

Gandurile i se oprira. Surescitarea aparu din nou si Phillip se gasi fata in fata cu problema sa. Nu voia sa plece acasa Isi aminti de ordinea meticuloasa, de cretoanele stralucitoare, de metale lucitoare. O colivie sclipind de curatenie si bine gospodarita. Iar inauntrul coliviei – el, legat de scaunul sau de invalid, inconjurat de grija iubitoare a sotiei sule.

Sotia sa Cand se gandea la ea i se parea ca vede doua persoane. Una era fata cu care se insurase, blonda, cu ochi albastri, blanda si rezervata. Aceea era copila pe care o iubise, copila care il privea cu inocenta perplexitate cand o necajea Polly a lui. Dar era si o alta Mary Dura ca otelul, pasionala, dar incapabila de afectiune, o Mary pentru care nimeni nu conta in afara de ea insasi. Chiar si el conta numai pentru ca ii apartinea.

Ii veni in mine un vers francez: Venus toute entiere a sa proie attache Si pe aceasta Mary, n-o iubea. In spatele ochilor albastri si reci ai acestei Mary era o straina, pe care n-o cunostea Apoi rase de sine insusi. Iata ca se enerva si isi pierdea capul, ca toti din aceasta casa. Isi aduse aminte de cele povestite de soacra sa despre minunata copilita blonda din New York, cum ii cuprinsese cu manutele gatul doamnei Argyle, exclamand: „Vreau sa stau cu tine. Nu mai vreau sa te las!”

Aceea fusese o dovada de afectiune, nu? Si totusi Era cu totul contrariu lui Mary E posibila o asemenea schimbare de la fetita la femeie? Pentru Mary era anevoios, aproape imposibil, sa se exprime in mod afectuos.

Desigur ca in ocazia de atunci Un fulger ii traversa mintea. Poate ca exista o explicatie extrem de simpla. Nu afectiune, ci calcul. Un mijloc pentru a atinge un scop. O demonstratie de afectiune, creata deliberat. De ce nu ar fi fost in stare Mary ca sa obtina ceea ce dorea?

Ar fi fost in stare, mai mult sau mai putin, de orice, gandi. Si se supara ca o gandise.

Arunca stiloul cu furie si se deplasa din salonas in dormitor. Apropiindu-se de masuta cu oglinda, lua peria si isi indrepta parul care ii cadea pe frunte. Chipul sau ii paru al unui strain.

„Cine sunt, se gandi, si unde merg?” Nu-i mai veinsera astfel de ganduri Se impinse spre fereastra si privi afara. Dedesubt, una din femeile cu ziua vorbea, prin fereastra de la bucatarie, cu cineva care se afla inauntru. Glasurile lor, care aveau accentul moale al dialectului local, urcau pana la el

Pupilele i se dilatara si ramase ca hipnotizat.

O rumoare venind dinspre salonas il dezmetici. Aluneca spre usa de trecere.

Gwenda Vaughan statea in picioare, langa birou. Se intoarse spre el si Philip ramase incremenit de aspectul ei intunecat.

– Salut, Gwenda.

– Buna ziua, Philip. Leo s-a gandit ca poate ti-ar face placere sa vezi Ilustrated London News. .

O, multumesc.

– Draguta, camera aceasta, zise Gwenda, privind in jur. N-am mai vazut-o niciodata.

– Intocmai ca Apartamentul Regal, nu-i asa? Izolata de tot restul. Ideala pentru invalizi si pentru cuplurile in luna de miere.

De-abia rostise aceste cuvinte si se si cai.

Gwenda se schimbase la fata. Intr-un fel vag, spuse:

– Trebuie sa ma intorc la lucru.

– Ca o secretara perfecta!

– Acum, nu prea. Fac destule greseli.

Insa nu facem cu totii? Intentionat, adauga: Pe cand nunta cu Leo?

– Probabil nu ne vom mai casatori niciodata.

– Asta ar fi o adevarata greseala.

– Leo crede ca ar putea sa suscite comentarii nefavorabile din partea politiei.

– La naiba, Gwenda! E nevoie sa infrunti si niste riscuri in viata.

– Eu as fi dispusa. Riscurile nu m-au inspaimantat niciodata. Sunt gata sa-mi pun in joc fericirea. Dar Leo

– Leo?

– Probabil Leo va muri cum a trait, raspunse Gwenda, adica – sotul lui Rachel Argyle.

Mania si duritatea care i se citira in ochi il alarmara pe Philip.

– Atat ar vrea sa fie inca vie, adauga Gwenda. Si aici In aceasta casa Pentru totdeauna.

Capitolul XXII

Tina isi parca masina pe iarba, langa zidul cimitirului. Scoase cu grija hartia din jurul florilor pe care le adusese, trecu de portita si o lua de-a lungul aleii centrale. Ar fi preferat ca doamna Argyle sa fi fost inmormantata in cimitirul batran, care inconjura biserica. Acela parea sa apartina unei lumi vechi, de pace, cu arborii sai de tisa si cu pietrele acoperite de muschi. In acest cimitir, asa de nou si de bine sistematizat, totul parea exact si produs in serie, ca intr-un magazin universal.

Mormantul doamnei Argyle era bine intretinut. Placa de marmura era incadrata de un strat de prundis si in spate se ridica o cruce de granit.

Tina, aranjandu-si garoafele, se apleca sa citeasca inscriptia: „In amintirea lui Rachel Argyle”. Dedesubt era un verset: Copiii ei se vor ridica in cor ca sa o binecuvanteze.

Sunetul unor pasi o facu sa se intoarca. Tresari.

– Micky!

- Ti-am vazut masina si oricum, veneam aici.

– Tu? De ce?

– Nu stiu. Poate pentru a spune, simplu, adio.

- Adio ei? Micky incuviinta.

– Am acceptat postul acela pe care mi l-a oferit compania petrolifera de care ti-am vorbit. Voi pleca peste trei saptamani, aproximativ patru.

– Si ai venit sa o saluti pe mama, inainte de plecare?

– Da. Poate si ca sa-i multumesc si ca sa-i spun ca ma caiesc.

– De ce?

– Nu pentru ca am ucis-o, daca la asta te gandesti. Credeai ca am omorat-o eu?

– Nu eram sigura.

– Nu poti sa fii nici macar acum. De fapt, la ce-ar folosi sa-ti spun ca n-am fost eu?

– Pentru ce te caiesti?

– In ciuda a tot ce-a facut pentru mine, raspunse incet Micky, n-a primit din partea mea nici un dram de recunostinta. Niciodata. Nu i-am adresat niciodata un cuvant cald sau o privire tandra. Acum as vrea sa o fi facut. Asta-i tot!

– Cand ai incetat s-o mai urasti? Dupa ce a murit?

– Da Probabil.

– Nu pe ea o urai, nu-i asa?

– Nu aveai dreptate. O uram pe mama mea adevarata. Pentru ca o iubeam si ei nu-i pasa nici cat negru sub unghie de mine.

– Si-acum nu mai suferi pentru asta?

Nu. Imi imaginez ca nu putea sa faca altfel. La urma urmelor, esti cum te nasti. Era o creatura exuberanta si usuratica. Prea amatoare de barbati si bautura; dar, cand voia, era o mama cumsecade. Si e in regula, daca mi-a trecut. Atatia ani am fost inveninat de ideea aceasta Acum gandesc altfel. Intinse o mana. Vrei sa-mi dai o garoafa, Tina? O lua si se apleca sa o depuna sub inscriptie. Iata, mama, zise, eu am fost un fiu foarte rau, iar tu nu ai fost o mama foarte inteleapta. Dar intentiile tale erau bune. O privi pe Tina. Crezi ca e bine?

– Cred ca da, raspunse Tina, inclinandu-se sa depuna buchetul ei de flori.

– Vii adesea ca sa aduci flori?

– O singura data pe an.

– Micuta Tina!

Se intoarsera impreuna si o luara pe alee.

– Nu am ucis-o eu, Tina, spuse Micky. Ti-o jur! As vrea sa ma crezi.

– In seara aceea eram acolo. Se opri brusc.

- Erai acolo? Vrei sa spui la Sunny Point?

– Da. Ma gandeam sa-mi schimb slujba si voiam sa aud parerea tatei si a mamei.

– Continua! zise Micky. Vazand ca tace, o scutura de brat. Hai, Tina, trebuie sa-mi spui totul.

– Pana acum n-am vorbit cu nimeni de asta.

– Spune!

– Am venit cu masina, dar n-am dus-o pana la poarta. Stii ca la jumatatea strazii e o portiune unde e mai usor de intors?

Micky incuviinta.

– Am coborat si am mers spre casa pe jos. Eram cam nesigura de mine. Tu stii cat de dificil era, in anumite privinte, de vorbit cu mama. Avea ideile ei si eu voiam sa-i explic situatia cat mai clar cu putinta. Asa, gandind si iar gandindu-ma, m-am apropiat de casa, apoi m-am intors la masina, iar dupa aceea am revenit pe urmele pasilor mei.

– La ce ora?

– Nu stiu. Nu-mi amintesc. Nu fac caz mai niciodata de ora.

– Intr-adevar, ai intotdeauna aerul ca nu esti presata, observata, observa Micky cu un ton afectuos.

– Mergeam pe sub copaci fara sa fac zgomot

– Pisicuta, pis-pis-pis

- Cand am auzit.

– Ce?

– Doua persoane care susoteau.

– Ei, bine? Micky era tensionat. Ce ziceau?

– O voce spuse: „Intre sapte si sapte si jumatate. Acela-i momentul! Tine minte si sa nu faci incurcaturi. Intre sapte si sapte si jumatate”. Cealalta voce susura: „Poti sa ai incredere in mine”. Apoi, prima voce continua: „Si pe urma, scumpete, totul va fi minunat!”

Se instala o clipa de tacere. Dupa aceea, Micky intreba:

– Bine, si de ce ai tinut secret?

– Pentru ca nu stiam cine a vorbit, raspunse Tina.

– Drace! Si vocile erau masculine sau feminine?

– Nu stiu. Cand doi soptesc, vocea nu se recunoaste. E doar un susur. Normal, m-am gandit ca au fost un barbat si o femeie.

– Din cauza a ceea ce spuneau?

– Da. Dar nu stiam cine erau.

– Nu ti-a venit ideea ca ar fi putut fi tata si Gwenda?

– Foarte posibil, nu? zise Tina. Putea sa insemne ca Gwenda trebuia sa iasa si sa se intoarca inapoi in jumatatea aceea de ora sau putea sa fie ea cea care ii zicea tatei sa coboare intre sapte si sapte si jumatate.

– Si in cazul in care ar fi vorba de ei, n-ai fi vrut sa-i dai pe mana politiei. Asa-i?

Daca as fi fost sigura! Dar nu sunt. Putea sa fie Hester cu cineva. Sau si Mary, dar nu cu Philip. Nu, fireste, nu Phillip.

– Spunand Hester cu „cineva”, la cine te gandesti?

– Nu stiu.

– Nu ai vazut barbatul?

– Nu

Tina, minti! Era sau nu un barbat?

– M-am intors inspre masina, explica Tina, si pe urma cineva a trecut din ceulalta parte a strazii, mergand foarte in graba. Nu era decat o umbra in intuneric. Si apoi am crezut ca aud o masina care pornea la capatul strazii.

– Si ti-ai bagat in minte ca am fost eu

– Nu stiam cine a fost, dar puteai sa fii tu. Avea cam alura ta.

Ajunsera langa masina Tinei.

– Hai, Tina, vin cu tine la Sunny Point.

– Ce vrei sa faci?

– De ce crezi ca vreau sa fac ceva? Tu nu mergi acolo, oricum?

– Ba da. Am primit o scrisoare de la Philip, raspunse ea, pornind motorul. Micky statea langa ea, incordat.

– Ce-avea sa-ti spuna?

– Stia ca azi lucrez doar o jumatate de zi si ma roaga sa vin sa ma intrebe ceva confidential. Va trebui sa raspund numai da sau nu.

– Asadar, pune ceva la cale. Interesant

Sunny Point era la mica distanta. Abia ajunsi, Micky spuse:

– In timp ce te duci sus, fac un tur prin gradina.

– Nu cumva ca sa Nu vrei sa Micky rase silit.

– Sa ma sinucid ca marii indragostiti? Hai, Tina, ma cunosti prea bine!

Cateodata ma gandesc ca nu cunosc pe nimeni, zise Tina.

Fata ii intoarse spatele si, cu pas lent, intra in casa.

Micky o privi indepartandu-se, tinand gatul intins inainte, cu sprancenele incruntate si cu mainile in buzunar, apoi ocoli coltul casei, uitandu-se in sus, meditativ. Toate amintirile sale din copilarie ii veneau in intampinare. Iata batrana magnolie pe care se catarase de atatea ori, ca sa treaca prin fereastra aceea, si peticul de teren care reprezenta gradina sa. Nu ca ar fi ingrijit-o vreodata. Preferase intotdeauna sa-si faca bucati-bucatele jucariile mecanice. „Dracusor distrugator!” se gandi, vag amuzat.

Ei, in fond, oamenii nu se schimba!

Tina o intalni pe Mary in vestibul.

– Tina! exclama surprinsa. Vii de la Redmyn?

– Da. Nu stiai de sosirea mea?

– Uitasem. Cred ca, de fapt, Philip imi spusese. Merg la bucatarie sa vad daca a ajuns ovultina. Phillip o ia cu placere la sfarsitul zilei. Acum Kirsten ii duce o cafea. O prefera ceaiului.

– De ce il tratezi ca pe un invalid, Mary? spuse Tina. In realitate, nu e.

Prin ochii lui Mary trecu o strafulgerare de gheata.

– Cand vei fi maritata, replica, vei invata cum doresc sa fie tratati sotii.

– Iarta-ma.

– Daca macar am putea sa plecam din aceasta casa, rase Mary. Philip nu ar trebui sa se incapataneze sa stea aici. Si astazi se intoarce Hester

– Zau? Hester? De ce?

– Cine stie? A telefonat ieri seara, ca sa ne avertizeze, dar nu stim cu ce tren ajunge. Imi inchipui, cu expresul, ca de obicei. Cineva va trebui sa o astepte la Drymouth.

Mary disparu spre bucatarie. Dupa un moment de ezitare, Tina urca scarile. Prima usa din dreapta, pe palier, se deschise si pe ea iesi Hester. Fu mirata sa o vada pe Tina.

– Hester! exclama Tina, surprinsa la randu-i. Am auzit de venirea ta, dar nu stiam ca ai si ajuns.

– M-a adus cu masina dr. Calgary, explica Hester. Am urcat direct in camera mea si probabil nimeni nu stie ca sunt aici.

– Iar dr. Calgary?

– M-a lasat jos si a plecat la Drymouth. Trebuia sa vada pe cineva.

– Mary nu stia ca esti venita.

– Mary nu stie niciodata nimic. Ea si Philip se izoleaza de tot ce se intampla. Imi imaginez ca tata si Gwenda sunt in biblioteca Se pare ca totul continua ca de obicei.

– De ce n-ar trebui sa fie asa?

– Nu stiu nici eu, raspunse vag Hester. Imi venise ideea ca totul ar fi fost altfel.

O lua inainte si cobori pe scari.

Tina depasi biblioteca si merse de-a lungul coridorului care ducea la apartamentul ocupat de sotii Durrant. Kirsten Lindstrom, care sta in fata usii tinand in mana o tava, se intoarse brusc.

– O, Tina, m-ai speriat! zise. Ii duceam lui Philip cafeaua cu biscuitii.

Batu la usa si intra, urmata de Tina.

Silueta femeii, mai inalta, si coatele ridicate ii acopereau vederea, dar Tina ii auzi respiratia sugrumata. Kirsten desfacu bratele si tava cazu jos, in vreme ce ceasca si farfurioarele se spargeau de aparatoarea semineului

– Vai, nu! striga. Vai, nu!

– Philip! il chema Tina, pasind in fata lui Kirsten si apropiindu-se de birou. Trebuie sa fi fost ocupat sa scrie, se gandi. Alaturi de mana sa dreapta se afla un pix, dar capul ii era straniu cazut in fata. Iar la baza craniului vazu un soi de romb rosu-viu, care pata albul gulerului.

– A fost ucis, zise Kirsten. Injunghiat. Acolo, sub creier. O mica impunsatura mortala. Ridicand – glasul, adauga: Am facut tot ce puteam. Dar era ca un copil care se amuza sa se joace cu instrumente periculoase Si nu intelegea ce il astepta.

Parea un vis urat, se gandi Tina. Statea acolo, nemiscata, aproape de cotul lui Philip, si il privea, in timp ce Kirsten ii ridica mana inerta si ii cauta in zadar pulsul. Oare ce avusese in cap sa o intrebe? Orice-ar fi fost, de-acum n-o s-o mai intrebe. Fara sa se gandeasca intr-adevar constient, mintea sa absorbea si inregistra diferite amanunte. Fara indoiala, Philip scrisese. Pixul era acolo, dar nu vedea nici o foaie de hartie. Cine il ucisese o luase. Cu o voce linistita, spuse mecanic:

– Trebuie sa-i anuntam si pe ceilalti.

– Da, da. Trebuie sa coboram la ei. Trebuie sa-i spunem tatalui tau.

Kirsten o incinse cu bratul si se indreptara spre usa. Privirea Tine cazu pe tava si pe cioburile raspandite pe jos.

– Nu-i nimic, spuse Kirsten. O sa se curate mai tarziu. Tina se poticni si bratul lui Kirsten o sustinu.

– Fii atenta, sa nu cazi!

In vreme ce strabateau coridorul, usa bibliotecii se deschise. Leo si Gwenda iesira. Cu vocea sa catifelata si limpede, Tina spuse:

– Phillip a fost ucis. Injunghiat.

Era ca un vis, se gandi Tina. Exclamatiile de oroare ale tatalui sau si ale Gwendei, care o depaseau in fuga, pentru ca sa mearga la Philip La Philip, care era mort. Kirsten, care o lasa acolo si cobora precipitat treptele zicand: „Trebuie sa o previn pe Mary In legatura cu sarmana Mary va fi o lovitura teribila”

Tina o urma lent. Se simtea din ce in ce mai mult prada unui somn hipnotic, in timp ce o ciudata angoasa ii inclesta inima. Unde mergea? Nu stia. Totul era ireal. Ajunse la usa de la intrare, care era deschisa si pasi peste prag. Si-atunci il zari pe Micky, aparand pe neasteptate de dupa coltul casei. Automat, ca si cum din primul moment pasii sai ar fi dus-o in directia aceea, ii merse in intampinare.

– Micky! gemu. Oh, Micky!

El isi deschise bratele si ea i se arunca la piept.

– E in regula! spuse Micky. Te-am prins.

Tina se crispa usor intre bratele lui si se prabusi in sine insasi, in vreme ce Hester alerga din casa.

– A lesinat, zise Micky, naucit.

- Socul, explica Hester.

– Socul? Ce vrei sa spui?

– Philip a fost ucis. Nu stiai?

– Cee? Cum? Cand?

– Chiar acum.

Micky o fixa uluit. Apoi o ridica pe Tina in brate si, insotit de Hester, o duse in salonasul doamnei Argyle si o intinse pe o canapea.

– Telefoneaza-i doctorului Craig, zise.

– Iata masina lui, spuse Hester, privind afara, pe fereastra. Tata ii telefonase pentru Philip. Eu Eu nu vreau sa-l intalnesc.

Iesi in fuga din odule si o lua pe scara.

Donald Craig cobori din automobil si patrunse prin usa deschisa a casei. O intalni pe Kirsten, care tocmai iesea din bucatarie.

– Buna ziua, domnisoara Lindstrom. Ce se intampla? Domnul Argyle mi-a zis ca Philip a fost ucis. Ucis?

– E foarte adevarat, raspunse Kirsten.

– A fost anuntata politia?

– Nu stiu.

Nici o speranta sa fie doar ranit? intreba Don, inapoindu-se la masina ca sa-si ia trusa de prim-ajutor.

– Nu, e mort. Vocea lui Kirsten era obosita si terna. Sunt sigura. A fost injunghiat Aici. Si-si duse mana la ceafa.

Micky iesi din vestibul.

– Salut, Don! spuse. Ar trebui sa arunci o privire la Tina, care a lesinat.

– Tina? A, da Cea din Redmyn, nu? Unde este?

– Aici, inauntru.

– Ma uit o clipa la ea, apoi merg sus.

In timp ce intra in sulons, intoarse capul si-i zise lui Kirsten:

– E nevoie de ceva cald. Pregatiti-i ceaiul sau cafea fierbinte, pana cand isi revine. Dar dumnevoastra cunoasteti procedeul.

– Kirsty! Mary Durrant inainta incet dinspre bucatarie Kirsten ii iesi in intampinare Micky o fixa coplesit.

– Nu este adevarat. Vocea lui Mary era puternica si ragusita. Nu e adevarat! Este o minciuna. Era bine cand am plecat, adineauri. Ii era foarte bine si scria. I-am spus sa nu scrie. De ce nu m-a ascultat? De ce nu a vrut sa parasim aceasta casa, cand l-am rugat?

Cu gesturi afectuoase, Kirsten incerca sa o linisteasca. Donald iesi cu pasi mari din salonas.

– Cine a spus ca a lesinat? intreba. Micky il privi mirat.

– Bineinteles ca a lesinat, zise.

– Unde era in clipa aceea?

– Era cu mine A iesit din casa si a venit inaintea mea. Apoi S-a frant dintr-odata.

– S-o crezi tu! spuse Donald Craig intunecat. Se indrepta grabit spre telefon. Trebuie sa chem imediat o ambulanta.

– O ambulanta?

Kirten si Micky il fixara uluiti.

- Da. Donald forma furios numarul. Lesinata! A fost injunghiata! intelegeti! injunghiata in spate! Trebuie s-o ducem la spital.

Capitolul XXIII

In camera sa de hotei, Arthur Calgary isi parcurgea insemnarile si, din cand in cand, incuviinta.

Acum, da Era pe calea dreapta. Infaptuise greseala de a-si concentra atentia asupra doamnei Argyle. In noua cazuri din zece, acesta era calea de urmat. Numai ca acesta era cazul unic din zece.

Simtise permanent prezenta unui factor necunoscut. O data acest factor izolat si identificat cazul ar fi fost rezolvat. Dar in cercetarea sa fusese urmarit ca de o obsesie de personalitatea celei moarte, in vreme ce aceasta acum o stia – nu era foarte important. Oricum ar fi fost victima - intr-un anume sens lucrurile s-ar fi petrecut la fel.

Isi schimbase propriul unghi de vedere, deplasandu-l la momentul in care incepuse totul. Si la Jack. Nu la Jack ca la un tanar condamnat pe nedrept pentru o crima pe care nu o savarsise, ci ca la o fiinta umana in sine. Poate ca Jack, pentru a o zice cu vorbele vechii doctrine culviniste, era „un vehicul destinat distrugerii”. Ii fusesera oferite toate ocaziile bune, dar, dupa parerea doctorului MacMaster, era unul dintre acei indivizi nascuti pentru a o termina rau. Nici un mediu n-ar fi putut sa-l ajute sau sa-l salveze. Era adevarat? Leo Argyle vorbise de el cu indulgenta, cu mila. „O eroare a naturii”, zisese, considerandu-l un invalid, nu un criminul. Hester spusese ca Jack fusese intotdeauna ingrozitor, Kirsten Lindstrom il definise drept un ticalos. Tina ii zisese raspicat ca nu-i inspirase niciodata simpatie sau incredere. Iar Mauren Clegg, vaduva, ii furnizase amanunte, povestindu-i unele afaceri dubioase ale tanarului si metodele sale de a stoarce bani. Banii

In mintea obosita a lui Arthur Calgary, cuvantul parea sa danseze cu litere gigantice. Banii! Banii! Banii! Ca un motiv central al unei opere muzicale, se gandi. Banii lui Rachel Argyle! Banii in depozitul financiar! Banii ca renta! Patrimoniul lasat sotului! Banii primiti de la banca! Banii din sertarul biroului! Hester care iesea din casa fara bani in buzunar si primea doua lire sterline de la Kirsten Lindstrom. Banii gasiti asupra lui Jack si pe care jurase ca-i primise de la mama lui.

Toate impreuna formau un tablou compus din amanunte nerelevante, care priveau banii. Si nu mai exista indoiula ca, in tablou, factorul necunoscut castiga relief.

Calgary se uita la ceas. Ii promisese lui Hester sa-i telefoneze la ora convenita. Trase langa el aparatul si forma numarul. Vocea ei ajunse limpede si cu ceva copilaresc care ii facu multa placere.

– Cum e, Hester?

– O, eu sunt bine.

Ii trebuira cateva secunde pentru a pricepe intentia cuvantului accentuat. Atunci intreba brusc.

– Ce s-a intamplat?

– Philip a fost ucis.

– Philip! Philip Durrant? intreba, nevenindu-i sa creada.

– Da. Si Tina E ranita Nu a murit inca. Este la spital.

– Spune-mi totul, fara sa treci peste nici un amanunt! Haester se supuse. Calgary ii puse intrebari peste intrebari, apoi zise ferm:

– Curaj, Hester! Vin! Voi fi acolo intr-o ora. Intai trebuie sa-l vad pe superintendentul Huish.

Ce anume vreti sa stiti, dr. Calgary? intreba Huish, dar inainte ca celalult sa-i raspunda, telefonul de pe birou suna si superintendentul ridica receptorul.

– Da. sunt eu. Un moment. Lua o foaie de hartie si un stilou. Asa! Spune! incepu sa scrie. Cum? Care sunt ultimele cuvinte? Da, dar nu inteleg sensul Nimic altceva? Bine. Multumesc. Puse receptorul. Era spitalul, zise.

– Tina? intreba Calgary.

– Da, si-a revenit pentru cateva minute.

– Si ce a spus?

– Nu vad de ce v-as informa, dr. Calgary.

– Va intreb, pentru ca ma gandesc ca as putea sa va fiu de folos.

Huish il privi meditativ.

– Ati pus-o tare la inima, nu?

– Da. Intai ma simteam responsabil pentru redescihderea cazului. Acum, si pentru aceste doua tragedii. Fata va supravietui?

– Asa speram. Lama a ratat inima, dar inca nu este in afara de pericol. Huish clatina din cap. Necazul e intotdeauna aceasta. Lumea nu vrea sa creada ca un asasin se simte in pericol. Stiau ca se afla printre ei. Ar fi trebuit sa vorbeasca. Daca ai un criminal in preajma, singurul lucru sigur e sa zici imediat politiei tot ce stii. In schimb, au tacut. Phillip Durrant era un om curajos. Si inteligent. Dar a luat-o ca pe un joc. Incerca terenul si punea capcane. Descoperise ceva sau asa credea. Si altcineva a crezut ca el descoperise ceva. Urmarea? Primesc un telefon ca sa aud ca e mort, injunghiat in ceafa. Iata ce se intampla cand te amesteci in crime, fara sa tii cont de riscul care exista. Tacu si isi drese glasul.

– Si fata?

– Fata stia ceva si nu voia sa spuna. Dupa mine, era indragostita de vinovat.

– Vorbiti de Micky? Huish incuviinta.

– Si as zice ca si el o iubea. Dar nu ajunge sa iubesti, daca esti innebunit de teama. Ceea ce stia ea era probabil mai primejdios decat isi dadea seama. Iata de ce, cand l-a descoperit pe Philip Durrant mort si a fugit afara in intampinarea lui Micky, el a gasit ocazia sa o injunghie.

– Aceasta este, totusi, doar o supozitie, nu-i asa, domnule superintendent?

– Nu doar atat, dr. Calgary. Avea cutitul in buzunar.

– Cutitul cu pricina?

– Da. Era murdar de sange. Il analizam, dar, indubitabil, se va gasi pe el sangele fetei si al lui Phillip Durrant.

– Dar nu ar fi fost cu putinta.

– De unde stiti?

– De la Hester. Cand i-am telefonat, mi-a explicat totul.

– Asa Ei, bine, faptele sunt extrem de simple. Mary Durrant a coborat la bucatarie, lasandu-si sotul in viata, la patru fara zece. La ora aceea, Leo Argyle si Gwenda Vaughan erau in biblioteca, Hester Argyle in dormitorul ei de la primul etaj, Kirsten Lindstrom in bucatarie. Imediat dupa patru, Micky si Tina au sosit cu masina. Micky s-a dus in gradina si Tina sus, urmand-o indeaproape pe Kirsten, care abia urcase, ducand cafeaua si biscuitii pentru Philip. Tina s-a oprit sa stea de vorba cu Hester, pe urma a ajuns-o pe Lindstrom si impreuna l-au gasit pe Phillip mort.

– Iar Micky a ramas in tot acest rastimp in gradina. Acesta e un alibi perfect, nu?

– Dumneavoastra nu stiti ca langa casa este un arbore mare de magnolie, pe care Micky se catara intotdeauna cand era copil, ca sa iasa si sa intre pe ferestre. Ar putea sa se fi folosit de arborele acela ca sa sara in odaia lui Durrant, sa-l injunghie si sa coboare din nou. Oh, trebuia sa-l trimita pe lumea cealalta intr-o secunda, dar e surprinzator ceea ce poate sa faca, uneori, indrazneala. Pe deasupra, era disperat. Trebuia sa impiedice cu orice pret ca Tina si Durrant sa stea de vorba. Ca sa se salveze, trebuia sa-i ucida pe amandoi. Calgary reflecta un moment.

– Tina si-a recapatat cunostinta. Nu a spus cine a injunginat-o?

- Nu a vorbit coerent, raspunse Huish cu incetineala. De fapt, ma indoiesc ca a fost o veritabila recastigare a cunostintei. Arbora un zambet obosit. Ei bine, dr. Calgary, va voi spune exact cuvintele pe care le-a pronuntat. Inainte de toate, un nume, Micky

– Deci, l-a acuzat.

– Asa se pare, aproba Huish. Restul nu are sens. Citi de pe foaia pe care o avea in fata: Micky. O pauza. Ceasca era goala O alta pauza, si-apoi: Porumbita pe catarg. Intelegeti ceva?

- Nu, raspunse Calgary. Clatina din cap si repeta cu stupoare: Porumbita pe catarg Asta pare absolut fantastic.

– Noua nu ne spune niimc, zise Huish, dar pentru ea insemna ceva ce avea in minte. Ceva ce ar putea sa nu aiba nimic de-a face cu crima. Dumnezeu stie pe unde-i zboara mintea!

Calgary ramase tacut cateva clipe. Reflecta. In cele din urma, intreba:

– L-ati arestat pe Micky?

– L-am retinut. Va fi pus sub acuzare in douazeci si patru de ore. Huish il cerceta pe Calgary curios. Am impresia ca, pentru dumneavoastra, solutia problemei nu era Micky.

– Intr-adevar, pentru mine nu era el. Nici acum nu stiu. Se ridica in picioare. mai cred, deocamdata, ca eu am dreptate, continua, dar inteleg perfect ca nu detin destule elemente ca sa va conving. Trebuie sa ma intorc sa vorbesc cu ei.

– Insa, zise Huish, fiti prudent, dr. Calgary. Apropo, care este ideea dumneavoastra?

– O s-o judecati nebuneasca, daca am sa va spun ca pentru mine este vorba de o crima pasionala?

Huish isi incrunta sprancenele.

– Pasiunile sunt de atatea feluri, dr. Calgary, observa. Ura, avaritie, lacomie, frica

– Prin crima pasionula, inteleg exact ceea ce este, de obicei, numit ca atare.

– Daca faceti aluzie la Gwenda Vaughan si Leo Argyle, am sa va zic ca a fost si ideea noastra, inca din primul moment, dar nu pare sa se lege.

– E ceva mai complicat, zise Arthur Calgary.

Capitolul XXIV

Calgary ajunse la Sunny Point la caderea serii, ca si prima data cand fusese aici. Viper's Point, se gandi, in timp ce apasa butonul soneriei.

Inca o data, eveinmentele parura sa se repete. Hester veni sa-i deschida. Pe chipul ei era aceeasi neincredere, acelasi aer disperat, tragic. In spatele ei, in vestibul, vazu ca si atunci figura vigilenta si banuitoare a lui Kirsten Lindstrom.

Apoi se petrecu schimbarea. Neincrederea si deznadejdea disparura de pe fata lui Hester, inlocuite de un minunat suras, plin de caldura.

– Tu! exclama. Ah, sunt atat de bucuroasa ca ai venit! El ii lua mainile.

– Trebuie sa-l vad pe tatal tau, Hester. Este in biblioteca?

– Da, cu Gwenda. Kirsten inainta spre ei.

– De ce ati venit aici? izbucni pe un ton acuzator. Priviti cate necazuri ne-ati adus! Viata lui Hester – distrusa, distrusa – viata domnului Argyle Si doi morti! Doi! Philip Durrant si micuta Tina. Opera dumneavoastra! Numai a dumneavoastra!

– Tina inca nu e moarta, zise Calgary, si am ceva de facut, care nu poate fi lasat la jumatate.

– Ce anume? intreba Kirsten, barandu-i pasul pe scara.

– Trebuie sa duc la capat ceea ce am inceput, raspunse Calgary.

Cu multa blandete ii puse o mana pe spate si o indeparta. Incepand sa urce scara, urmat de Hester, intoarse capul ca sa-i spuna lui Kirsten.

– Veniti si dumneavoastra, domnisoara Lindstrom. Mi-ar placea sa fie toti.

In biblioteca, Leo Argyle statea intr-un fotoliu, langa birou. Gwenda Vaughan era ingenuncheata in fata semineului, fixand taciunii aprinsi. Amandoi inaltara ochii, surprinsi:

– Imi cer scuze pentru ca am navalit asa, spuse Calgary, dar am venit ca sa inchei ceea ce am inceput. Privi in jur. Doamna Durrant se afla inca aici? Mi-ar face placere sa fie de fata si ea.

– Cred ca se odinneste, zise Leo. A ramas foarte tulburata de evenimente.

– Totusi, as dori sa vina. Se uita la Kirsten. Poate ati vrea sa mergeti sa o aduceti?

– Si daca nu vrea sa vina? intreba Kirsten ursuza.

– Spuneti-i ca va putea sa afle amanunte despre moartea sotului ei.

– Hai, du-te, Kirsty! interveni Hester. Nu mai fi atat de suspicioasa si de preocupata sa ne ocrotesti pe toti!

– Cum doresti, consimti femeia si iesi din incapere.

– Luati loc, zise Leo, indicand un fotoliu de partea cealulta a semineului, in care Calgary se aseza. Trebuie sa ma iertati daca v-o spun, dar as vrea sa nu fi venit niciodata.

– Asta este nedrept, interveni Hester. Teribil de nedrept!

– Inteleg ceea ce simtiti, zise Calgary, si cred ca in locul dumneavoastra, as simti la fel. Poate ca, pentru scurt timp, v-am impartasit parerea, dar, dupa ce m-am gandit bine, nu vad ce altceva as fi putut sa fac.

Kirsten reintra si spuse:

– Mary vine.

Astepta in tacere si aproape imediat Mary Durrant aparu. Calgary o privi cu interes, pentru ca o vedea pentru prima data. Era calma si inchisa, imbracata cu grija si fara nici un fir de par nelalocul lui. Dar chipul ei era o masca fara expresie si exista ceva in ea care te ducea cu gandul la o somnambula.

Leo facu prezentarile. Mary inclina usor capul.

Calgary zise:

– Va multumesc ca ati venit, doamna Durrant. E bine sa fiti si dumneavoastra aici.

– Cum credeti, spuse Mary. Dar nimic din ceea ce dumneavoastra sau altcineva ar zice, nu mi-l va aduce inapoi pe Phillip.

Se departa de grup si lua loc langa fereastra. Calgary ii cuprinse pe toti cu privirea.

– Inainte de toate, as vrea sa spun asta. Cand am venit prima oara si v-am explicat ca eram in masura sa reabilitez numele lui Jacko, primirea pe care i-ati facut-o dezvaluirii mele m-a lasat perplex. Acum inteleg. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost ceea ce mi-a zis aceasta copila – o indica pe Hester in timp ce plecam. Mi-a spus ca nu justitia avea importanta, ci ceea ce se intampla cu cel care era nevinovat. Rezintatul revelatiilor mele a fost ca v-am facut pe toti sa suferiti. Dar cine este nevinovat nu trebuie sa sufere, si ca sa pun capat acestei suferinte sunt aici. Facu o pauza, dar nimeni nu zise nimic. Cu vocea sa calma, Calgary continua: Cu acea prima vizita a mea nu v-am adus, contrar a ceea ce gandisem, ceea ce se obisnuieste a numi o veste imbucuratoare. Acceptaserati cu totii vinovatia lui Jacko si erati, daca pot sa zic asa, satisfacuti de ea. Era cea mai buna solutie posibila in asasinatul doamnei Argyle.

– Nu e un mod de a vorbi cam aspru? intreba Leo.

– Nu, replica dr. Calgary, este adevarul. Ca vinovatul sa fie Jacko era pentru dumneavoastra toti satisfacator, nu numai pentru ca infaptuirea crimei de catre un strain era exclusa, ci pentru ca, in cazul lui Jacko, puteati sa gasiti scuzele necesare. Era un nenorocit, un dezechilibrat, un iresponsabil de propriile actiuni, un caz de delicventa minora. Toate expresiile care se pot utiliza azi cu dezinvoltura pentru a justifica infractiunile. Dumneavoastra, domnule Argyle, nu l-ati invinovatit. Ati spus ca nici chiar sotia dumneavoastra, victima, nu l-ar fi condamnat. Numai o persoana l-a blamat. Se intoarse spre Kirsten Lindstrom, Dumneavoastra. Ati spus clar si raspicat ca era un ticulos.

– Se poate, admise Kirsten Lindstrom. Da Poate am spus-o. Era adevarat.

– Foarte adevarat. Era un ticulos. Daca n-ar fi fost, toate acestea nu s-ar fi petrecut. Mai mult, stia perfect ca marturia mea il dezvinovatiea de comiterea delictiului.

– O marturie nu e intotdeauna credibila. Dumneavoastra ati avut comotie cerebrala. Stiu prea bine ce efect are asupra celui care a suferit-o. Amintirile raman confuze.

– Asadar, aceasta este inca parerea dumneavoastra? intreba Calgary. Va ganditi ca Jacko a comis efectiv crima si ca, intr-un fel sau altul, a reusit sa-si procure un fals alibi?

– Detaliile nu le cunosc, dar de asa ceva e vorba. Da, eu spun ca a fost el. Toata suferinta de aici, si crimele.. Da, aceste crime teribile Toate sunt opera sa. Opera lui Jacko!

Hester exclama:

– Dar, Kirsten, tu ai avut o adevarata veneratie pentru el!

– Poate ca da. Dar sustin ca era rau.

– In privinta aceasta, cred ca aveti dreptate, spuse Calgary, dar in cealalta, gresiti. Comotie cerebrala sau nu, memoria mea este perfect clara. In seara in care a murit doamna Argyle, eu l-am luat pe Jacko in masina la ora indicata. Este imposibil, absolut imposibil, ca sa-si fi ucis mama adoptiva in seara aceea. Alibiul sau este inatacabil. Leo dadu semne de neliniste. Calgary continua. Sunt si alte lucruri de luat in considerare, intre care declaratia superintendentului Huish – si anume ca Jacko era foarte dezinvolt si sigur de sine cand si-a prezentat alibiul. Il avea gata pregatit, cu ore si distante pe degete, „ca si cum ar fi stiut dinainte ca o sa aiba nevoie de acestea”. Fapt care te duce cu gandul la ceea ce mi-a spus doctorul MacMaster despre el: faptul ca Jacko avea samanta crimei in el nu il surprinsese atat, cat faptul ca o savarsise pana la urma. De la el s-ar fi asteptat, mai degraba, sa instige pe altcineva sa o comita. De aceea am ajuns sa ma intreb: Jacko stia ca in seara aceea avea sa se infaptuiasca o crima? Stia ca o sa aiba nevoie de un alibi si plecase intentionat ca sa si-l procure? Intr-un asemenea caz, altcineva a ucis-o pe doamna Argyle, dar instigatorul asasinatului a fost el.

Se intoarse spre Kirsten Lindstrom.

– Asta e ceea ce simtiti inlauntrul dumneavoastra, nu-i asa?

– Eu? replica Kirsten Lindstrom. Eu? Ce spuneti?

– Spun ca era o singura persoana in aceasta casa, care putea sa joace rolul de complice al lui Jacko Argyle. Iar persoana aceea sunteti dumneavoastra, domnisoara Lindstrom.

Jacko avea antecedente in faptul de a sti sa inspire pasiune femeilor de varsta mijlocie. Facea uz in mod deliberat de aceasta putere si avea darul de a convinge. Calgary se apleca inainte si continua cu blandete: V-a facut sa credeti ca va iubea, ca voia sa va casatoriti, ca, o data toate sfarsite si el avand un control mai mare asupra capitalului mamei sale, v-ati fi unit prin casatorie, plecand sa traiti in alta parte? Nu este asa?

Kirsten il fixa si nu deschise gura. Parea paralizata.

– A facut toate astea, plin de cruzime, fara inima, intentionat, continua Arthur Calgary. In seara aceea a venit aici disperat in cautare de bani, urmarit de cosmarul arestarii dintr-un moment intr-altul si de a sfarsi in inchisoare. Cand doamna Argyle l-a refuzat, vi s-a adresat dumneavoastra.

– Si credeti ca as fi luat banii doamnei Argyle, in loc sa-i dau dintr-ai mei?

– Daca ati fi avut Dar nu cred. Pensia stabilita de doamna Argyle va asigura un bun venit, dar Jacko trebuie sa va fi stors deja totul. De aceea era deznadajduit in seara aceea. Si cand doamna Argyle a urcat in biblioteca la sotul ei si dumneavoastra ati iesit din casa pentru a-l intalni unde va astepta, v-a spus ceea ce trebuia sa faceti. Sa-i aduceti imediat banii si apoi, inainte ca sa se fi descoperit furtul, sa o ucideti pe doamna Argyle, fiindca ea n-ar fi renuntat sa recurga la un denunt. V-a zis ca ar fi fost usor. O lovitura la ceafa Ea n-ar fi suferit Si sa trageti sertarele, ca sa se creada in agresiunea unui jefuitor. El si-ar fi procurat un alibi, iar dumneavoastra trebuia sa-i urmariti instructiunile cu maxima punctualitate, intre sapte si sapte si jumatate.

– Nu este adevarat, protesta Kirsten. Sunteti nebun, daca spuneti asa ceva. Tremura, iar vocea sa era mai mult decat indignata, era mecanica si obosita. Si chiar daca ceea ce ziceti ar fi adevarat credeti ca as fi lasat sa fie acuzat de crima?

O, da, raspunse Calgary. La urma urmelor, va spusese ca va fi in posesia unui alibi. Probabil ca se astepta sa fie arestat si apoi sa-si dovedeasca nevinovatia. Facea parte din plan.

– Dar cand nu si-a putut demonstra nevinovatia, nu l-as fi salvat?

– Poate Daca nu s-ar fi petrecut un fapt: in dimineata urmatoare crimei, s-a infatisat aici sotia lui Jacko. Dumneavoastra habar n-aveti ca era insurat. In acel moment, lumea dumneavoastra s-a facut praf si pulbere. L-ati vazut pe Jacko asa cum era: fara inima, calculat, fara un dram de afectine pentru dumneavoastra. Si ati realizat ceea ce ati facut.

Dintr-o data, Kirsten Lindstrom incepu sa vorbeasca, precipitat si incoerent:

– Il iubeam, il iubeam din toata inima Eram o fata batrana, proasta si credula, care isi pierduse capul. Ma facuse sa cred Spunea ca fetiscanele nu l-au interesant niciodata. II iubeam. Va jur ca il iubeam! Apoi a aparut fataita aceea, fata aceea comuna Am vazut ca totul era numai minciuna, numai minciuna, numai rautate Rautatea sa, nu a mea.

– In seara in care am venit aici, spuse Calgary, v-ati speriat, nu-i asa? Vi s-a facut frica de ceea ce ar putea sa se intample. Va temeati pentru ceilalti, in special pentru Hester si Leo, la care tineati mult, dar mai ales va temeati pentru dumneavoastra. Si iata unde v-a dus teama Aveti alti doi morti pe constiinta.

– Vreti sa spuneti ca eu i-am ucis pe Phillip si Tina?

– Bineinteles ca dumneavoastra. Tina a redevenit constienta.

Kirsten lasa sa-i cada umerii, coplesita.

– Asadar, a spus ca eu am injunghiat-o. M-am gandit ca nu si-a dat seama. Eram nebuna, fireste. Nebuna de groaza. Simteam ca se apropia clipa Din ce in ce mai mult.

Cand Tina a fost, un moment, iar constienta, a zis: „Ceasca era goala”. Asa am reusit sa inteleg. Dumneavoastra deja il injunghiaseti pe Philip Durrant si cand ati auzit-o pe Tina venind, erati pe punctul de a iesi din camera. Atunci, v-ati intors si v-ati prefacut ca tocmai ati ajuns acolo cu tava. Mai tarziu, desi teribil de ravasita si naucita de moartea lui Philip, Tina a retinut automat ca ceasca sparta pe podea fusese goala si ca in jur nu era nici urma de cafea.

– Dar Kirsten nu putea sa o fi injunghiat! exclama Hester. Tina a coborat si i-a iesit inainte lui Micky singura.

– Fata draga, explica dr. Calgary, daca ai sti de cate ori s-a intamplat ca o persoana sa strabata si o strada intreaga fara macar sa stie ca a fost lovita cu un cutit! In starea de soc in care se afla Tina, era dificil sa simta ceva. Cel mult o intepatura, o vaga stare de rau. I se adresa din nou lui Kirsten: Iar mai tarziu, ati strecurat cutitul in buzunarul lui Micky. Acesta a fost gestul cel mai abominabil din toate.

Kirsten intinse implorator mainile:

– Nu puteam sa fac altfel Nu puteam Ceasul mi se apropia din ce in ce mai tare. Toti incepeau sa descopere adevarul. Philip Si Tina Tina trebuie sa fi auzit ceea ce imi spusese Jacko, in ziua aceea, afara din bucatarie. Voiam sa ma salvez. Voiam Dar nu se putea fugi! Lasa sa-i cada bratele. Nu voiam s-o omor pe Tina. Cat despre Philip

Mary Durrant se ridica in picioare. Traversa incaperea incet, dar hotarata.

– Tu l-ai ucis pe Philip Tu!

Cu saltul neasteptat al unui tigru, sari la Kirsten, dar Gwenda se arunca prompt la pamant si-i prinse picioarele, in vreme ce Calgary intervenea si el.

– Tu! Tu! urla Mary Durrant. Kirsten o privi in fata si zise:

– Era treaba lui? Ce nevoie avea sa umble pe aici ca sa spioneze si sa iscodeasca? Pe el nu-l pastea nici un pericol. Nu a fost niciodata, pentru el, o chestiune de viata sau de moarte. Era doar un divertisment.

Se intoarse si o lua incet spre usa. Iesi, fara sa priveasca pe nimeni.

– Opriti-o! Trebuie s-o oprim! striga Hester.

– Las-o sa plece, Hester, spuse Leo Argyle.

– Dar o sa se omoare.

– Ma indoiesc, zise Calgary.

– A fost prietena noastra devotata atata vreme, murmura Leo. Fidela, devotata Si-acum, asta!

– E posibil sa mearga sa se omoare? intreba Gwenda.

Calgary raspunse:

– E mai probabil sa mearga la cea mai apropiata statie si sa ia un tren spre Londra. Dar, fireste, nu va reusi sa scape. Va fi gasita.

– Draga noastra Kirsten, sopti Leo, cu voce tremuratoare. Atat de crednicioasa, atat de buna cu noi

Gwenda il prinse de brat si il scutura:

– Cum poti, Leo, cum poti?! Gandeste-te la ceea ce ne-a facut noua, tuturor Si la cat am suferit din cauza ei!

– Stiu, dar a suferit si ea, intelege! Cred ca suferinta ei era ceea ce am simtit in aceasta casa.

– Am fi putut sa tot suferim intreaga viata, daca ar fi fost dupa ea! observa Gwenda. Daca n-ar fi fost dr. Calgary

Se intoarse sa-l priveasca recunoscatoare.

– Da, zise Calgary, in cele din urma am putut sa fac ceva Chiar daca un pic mai tarziu.

– Prea tarziu, spuse amar Mary. Prea tarziu. Oh, de ce nu am inteles De ce nu am incercat sa ghicim? Se indrepta spre Hester, cu un ton acuzator. Credeam ca ai fost tu. Mereu am crezut-o.

Ei, nu! replica Hester, uitandu-se la Calgary.

As vrea sa fiu moarta, murmura Mary Durrant.

Fetita mea draga, zise Leo, asa de mult as vrea sa te pot ajuta!

– Nimeni nu poate sa ma ajute. E numai vina lui Philip, care a vrut sa ramana aici, sa se amestece in afacerea asta Sa fie ucis! intoarse privirea spre cei de fata: Nici unul dintre voi nu poate sa inteleaga.

Se duse la usa si iesi.

Calgary si Hester o urmara. In prag, Calgary se uita inapoi si vazu bratul lui Leo, care o cuprindea pe la spate pe Gwenda.

– Stii, m-a avertizat, ii zise Hester. In ochii ei, larg deschisi, se citea obsesia. Mi-a spus sa nu ma incred in ea, sa ma pazesc de ea ca si de toti ceilalti

– Uita, draga mea, o indemna staruitor Calgary. Asta trebuie sa faci acum. Sa uiti. De-acum sunteti toti liberi. Umbra vinovatiei n-o sa-i mai persecute pe nevinovati.

– Si Tina? Se va vindeca?

– Cred ca da. E indragostita de Micky, nu?

– Poate, spuse Hester, surprinsa. Nu m-am gandit niciodata la asta fiind frate si sora. Dar in realitate nu sunt.

– Apropo, Hester, ce voia sa spuna Tina cu „Porumbita pe catarg”?

- Porumbita pe catagr? Hester incrunta sprancenele. O clipa! E ceva cunoscut Porumbita pe catarg, / In timp ce iute ieseau in larg, / isi plange regretul. Asta-i.

– Se poate, zise Calgary.

– Era un cantecel, explica Hester. Un cantecel de nani-nani, pe care mi-l ingana Kirsten. Mi-l amintesc doar pe ici-colo. O, copila adorata,/Nu sunt aici si nici altunde/ Nu traiesc in mare sau pe uscat,/Ci doar in inima ta.

Inteleg Da, acum inteleg.

Cand Tina va fi vindecata, ar putea sa se casatoreasca si sa mearga impreuna in Kuweit. Intotdeauna, Tina si-a dorit sa traiasca intr-o tara cu o clima mai calda. In Golful Persic e foarte cald, nu?

– Cinar prea, as zice, raspunse Calgary.

– Dar nu pentru Tina, il asigura Hester.

– Si tu ai sa fii fericita, draga mea, spuse Calgary, luandu-i mainile si fortandu-se sa zambeasca. Te vei casatori cu tanarul tau medic, viata iti va fi aranjata si toate cosmarurile si disperarile care te-au chinuit or sa dispara.

– Sa ma casatoresc cu Don? zise Hester, coplesita de uimire. Dar nici prin gand nu-mi trece sa-l iau de barbat.

– Insa il iubesti!

– Nu. Nu-i asa. Mi s-a parut Dar el n-a crezut in mine. Nu a inteles ca eram nevinovata. Privirea sa i-o cauta pe a lui Calgary. Tu ai inteles! Si daca ai vrea, ne-am casatori imediat.

– Dar, Hester, eu am cu multi ani mai mult decat tine. Cum as putea

– Asa-i si gata! Daca ma iubesti

– Oh, te mai indoiesti?

Sfarsit