Basmul - originile basmului, clasificare, basmele romanesti, ghicitorile

Literatura Populara Romana este alcatuita din

*Literatura estetica sau romantica

*Literatura Etica

*Literatura Religioasa.

*Basmul.

Basmul provine din limba slavona si inseamna nascocire sau scornire.Numit si poveste, este alaturi de povestire, snoava si legenda, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalata inca din antichitate, raspindita intr-un numar enorm de variante la toate popoarele. Basmul difera de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea ca prezinta evenimente si personaje ce poseda caracteristici supranaturale, fara a pretinde ca acestea sunt reale sau seamana cu realitatea, miraculosul din basme purtand, astfel, numele de fabulos si reprezentand, de fapt, un fantastic conventional, previzibil, ce vine in contrast cu fantasticul autentic modern.

Originile basmului :

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologica, teoria antropologica, teoria ritualista si teoria indianista. Mitul, istoria sacra, inscrisa in timpul 'circular, reversibil si recuperabil', vorbeste despre zei, despre fiinte fantastice cu abilitati pentru calatorii cosmice si terestre. Basmul induce si ideea de lume repetabila, existenta in tipare arhaice, atemporale, inca de la inceputul inceputurilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori in urma; la fel, petele de sange de pe batista pot arata ca fratele de cruce este mort. PLntele pot adaposti copii: un dafin are in el o fata care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii alearga dupa carne de om sau o miros de departe cand se intorc acasa si arunca buzduganul de la distanta. Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana si a o arde, aruncand cenusa in patru directii, sunt de certa inspiratie arhaica, din comunitatile primitive. Relatia dintre basm si mit a fost stabilita de fratii Grimm, de Wesselski si de Propp: basmul are ca sursa certa de inspiratie mitul, iar cele doua specii au existat de la inceput la popoarele arhaice, uneori confundandu-se. Cu timpul, insa, mitul a pierdut importanta pe care o avea prin degradarea sacrului si transformarea lui in profan, zeii si eroii mitici fiind inlocuiti cu personaje umane, cu puteri insa supranaturale, in basmul fantastic, sau cu personaje comune, in cel nuvelistic.

Clasificare :

Dupa caracteristicile personajelor, specificul si tematica actiunii, predominanta elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viata, basmele se clasifica in

• fantastice, cele mai semnificative si mai raspandite, desprinse de regula din mit, cu o pregnanta a fenomenelor miraculoase,
• animaliere, provenite din dezvoltarea narativa a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,
• nuvelistice, avand ca punct de pornire snoava, in naratiune semnalandu-se o puternica insertie a aspectelor reale, concrete de viata.

Dupa autor, basmele pot fi

• populare, creatie a colectivitatii anonime,
• culte, creatie a unui autor cunoscut.

Basmele romanesti :

Basmele romanesti au intrat in atentia scriitorilor relativ tarziu, in epoca marilor clasici si a Junimii. Atunci foarte activi in culegerea basmelor si apoi in scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu ("Basmul feciorului de imparat fara noroc la vanat" din eseul "Pseudokynegetikos"), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, intre care si Fat Frumos din Tei, Cenusotca (o varianta a Cenusaresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, si putin dupa aceea si Petre Ispirescu.

Ghicitorile :

Tocmai ca proverbele si zicatoarele sunt si ghicitorile o expresiune figurata sau mai bine o descriere perifrastica a unui obiect de ghicit.Ghicitorile provin din Orient.Exemplele cele mai vechi de ghicitoare le gasim in Biblie unde Samson intreba pe Filisteni o ghicitoare, nerezolvata pana astazi, caci dezlegarea ce se da acolo nu explicacu totul ghicitoarea pusa de Samson.Din antichitatea greceasca e cunoscuta ghicitoarea ce o pune Sfinx la toti trecatorii langa cula ei, pana cand vine Oedipus si o dezleaga.Cu toate ca au trecut atatea zecimi de secole de atuncea, totusi regasim aceasta ghicitoare in literature populara romana, suna astfel : "Ce vietuitoare umbla dimineata in patru picioare, la pranz in doua, si seara in trei ? "Omul, cand e mic, umbla d-a busile, cand e mare in doua picioare, si cand imbatraneste mai ia si un toiag.Din literature clasica Latina nu s-a conservat nici-o ghicitoare.Prima colectiune de ghicitori latine se atribuie lui Symphosius, contemporanul autorului antologiei latine.Mai intalnim ghicitori in literatura germana, caci spiritului german ii placea mai mult meditarea asupra lucrurilor exprimate sub forma de cimilitura(ghicitoare).