Atitudinea ciobanului in fata mortii

Atitudinea ciobanului in fata mortii

Literatura populara este totalitatea creatiilor literare ale unor oameni talentati din popor. Ca trasaturi, aceasta este anonima, orala, colectiva si sincretica.

Balada este o specie a genului liric, de intindere mijlocie in care se povestesc intamplari eroice si evenimente neobijnuite. Baladele pot fi fantastice ''Soarele si Luna'', vitejesti ''Novac si codrul'', haiducesti ''Pintea haiducul'', familiare ''Ghita Catanescu'', pastoresti ''Miorita''.

Balada ''Miorita'' este inpartita in trei parti diferite. Prima este cea epica, unde ne este incadrata  expozitiunea, cand cei trei ciobanei coboara cu oile la iernat, si intriga, cand ciobanul ungurean si cu cel vrancean pun la cale omorul. ''Iar cel Ungurean,/Si cu cel Vrancean,/Mari se vorbira,/Ei se sfatuira/Pe l-apus de soare/Ca sa mi-l omoare/Pe cel Moldovan/Ca-i mai ortoman/S-are oi mai multe,/Mindre si cornute,/Si cai invatati/Si cini mai barbati!''

Cea de-a doua parte este cea dramatica, cand are loc dialogul dintre oita si ciobanasul moldovean, si unde intalnim mitul animalului nazdravan.

Cea de-a treia parte, unde intalnim cea mai mare concentratie de sentimente, este cea lirica. In aceasta parte ne este prezentat primul testament al ciobanasului, catre oite.'' Iar tu de omor/Sa nu le spui lor./Sa le spui curat/Ca m-am insurat/Cu-o mindra craiasa,/A lumei mireasa;/Ca la nunta mea/A cazut o stea;/Soarele si luna/Mi-au tinut cununa;/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi;/Preoti, muntii mari,/Paseri, lautari,/Pasarele mii,/Si stele faclii!''. Cel   de-al doilea testament este adresat maicutei batrane, insa ciobanasul evita sa-i spuna mamei lui despre steaua care a cazut la nunta sa, si deasemena despre participarea elementelor naturii.''Tu Mioara mea,/Sa te-nduri de ea/Si-i spune curat/Ca m-am insurat/Cu-o fata de crai,/Pe-o gura de rai./Iar la cea maicuta/Sa nu spui, draguta,/Ca la nunta mea/A cazut o stea,/C-am avut nuntasi/Brazi si paltinasi,/Preoti, muntii mari,/Paseri, lautari,/Pasarele mii,/Si stele faclii!''

Unul dintre miturile lui George Calinescu apare si in balada "Miorita". Mitul transhumantei exprima atitudinea ciobanasului in fata mortii, pe care acesta si-o asuma ca pe un dar firesc, ca pe cealalta parte a existentei, de aceea in balada apare alegoria moarte-nunta. Mitul animalului nazdravan apare ca o avertizare pentru ciobanas, care in loc sa fuga, asa cum ii spusese oita, acesta alege sa accepte moartea, transformand-o astfel intr-o mireasa.

Deznodamantul baladei lipseste in planul actiunii, intrucat moartea ciobanasului este ipotetica, dar in planul valorilor morale si filozofice triumfa atitudinea de intelegere superioara a sensurilor existentei.

Pana astazi "Miorita" a avut deverse interpretari. Cea a fatalismului a fost opinia lui Jules Michelet, care a traduso pentru prima oara intr-o limba straina. "Omul  nu lupta impotriva mortii;n-o respinge: o primeste cu seninatate, pe aceasta regina, mireasa a lumii, si savarseste, fara sa murmure, nunta. Abia iesit din natura, dulce i se pare deja sa se reintoarca in sanul ei."

O alta interpretare este cea a lui Adrian Fochi care scoate "Miorita" de sub incidenta fatalismului si evidentiaza izolarea testamentului si minimalizarea cadrului epic."Este vorba despre moarte in Miorita, dar despre o moarte care ne invata cum sa traim, ce sa iubim, cu ce inima sa intampinam soarta care ne poate deveni oricand vrajmasa. Demnitatea si seninatatea cu care ciobanul priveste perspectiva ingusta a unei morti premature sunt marea invatatura a acestui admirabil subiect, inchinat dragostei de viata, dragostei pentru natura, pentru arta si pentru mama care i-a dat viata."

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Todosiei, va­duva lui Maxim Oprea. In expozitiune, sunt prezentate princi­palele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jo­cului traditional, somesana, este o pagina etnografica memorabila, prin portul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de figurile pitoresti ale lautarilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este o descatusare dioni­siaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane, fapt redat de atitu­dinea lui Alexandru Glanetasu: 'Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre boga­tasi.'

Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si ba­bele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, colpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata cu un por­tret grotesc.

Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatato­rului Herdelea, vin sa priveasca 'petrecerea poporului', fara a se amesteca in joc. Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului.

Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va strani dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor, in aparenta pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua pe Ana de sotie, se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baci

O alta interpretare, insa nu si cea din urma este cea a lui Mircea Eliade care, dupa parerea mea reia subiectul cu mai multa meticulozitate, pe un ton mai conciliant, insa nu mai putin ferm."El(ciobanul) reuseste sa prefaca un eveniment nefericit intr-o taina a nuntii, pentru ca moartea unui tanar pastor necunoscut se transforta in celebrari nuptiale de proportii cosmice, preface nenorocul care-l condamna la moarte intr-un mister al nuntii, maiestruos si feeric, care, in cele din urma, ii permite sa triumfe asupra propriului destin."

Prin alegoria societate-natura, aceasta preia rolul societatii, astfel incat ritual de inmormantare este preluat aici de elementele naturii. Acestea au si functia simbolica de a-i prelungi viata de pastor: ciobanasul doreste sa fie ingropat 'Aice pe-aproape,/ In strunga de oi,/ Sa fiu tot cu voi,/ in dosul stanii,/ Sa-mi aud canii', bocetul funerar realizandu-se din suierul vantului, din sunetele fluierelor, din plansul, 'cu lacrimi de sange', al oilor. Fluierele, de fag, de os, de soc vor rasuna in bataia vantului, pe o gama ampla de sentimente, exprimate prin epitete cu determinare verbala: 'cu drag', 'duios', 'cu foc'. Oile il vor plange si ele, savarsind in felul acesta ritualul de inmormantare de care ciobanasul este lipsit.

Cea de-a doua alegorie din balada este aleoria moarte-nunta, cand moartea ii devine mireasa,''o mandra craiasa,/a lumii mireasa''. Acum elementele universului si ale naturii preiau rolurile oamenilor, ''Soarele si luna/Mi-au tinut cununa;/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi;/Preoti, muntii mari,/Paseri, lautari,/Pasarele mii,/Si stele faclii!''.

In concluzie, "Miorita" pare a fi o sinteza a intregului folclor, preluandu-i caracteristicile si legitatea.