Romanele
lui Dickens abunda in actiune exterioara. Gesturile, mimica,
vorbirea personajelor, miscarea lor in "scena" confera lumii
sale un sentiment de vitalitate si dinamism. Permanenta explorare de
catre Dickens a lumii sentimentelor confera personajelor o putere
speciala asupra cititorului; el si-a plasat arta in lumea
sensibilitatii creatoare si distructive.
Incepand
cu David Copperfield se poate vorbi
de analiza psihologica si la Dickens, fara ca aceasta
sa fie completa. In toate romanele de maturitate artistica
exista insa indicii ale intentiei autorului de a reprezenta o
evolutie a personajelor. Romanele sale tarzii, mai complexe in ceea ce
priveste tratarea sentimentului iubirii sau portretizarea femeilor,
sugereaza ca propriile experiente i-au fost utile in analiza
matura si patrunzatoare a relatiilor umane.
Sensibilitatea sa crescuta l-a ajutat sa inteleaga lumea
din jurul sau, insa arta cu care a dat viata acestei lumi
s-a nascut dintr-o aplicare constienta a unor tehnici spre care
el a evoluat datorita necesitatilor interne ale creatiei.
Scriitorii victorieni au folosit arta literara in scopul insuflarii
unor inalte idealuri etice si morale, opunand societatii
nedrepte, comercializate si denaturate altruismul si iubirea. Ochiul
lui Dickens a fost permanent atintit asupra societatii. Au
devenit tot mai limpezi pentru el cauzele care provoaca nefericirea
multora. Suferintele fizice si chinurile sufletesti ale acestora
sunt exprimate adesea prin imagini care capata putere de simbol.
Pentru a trezi in contemporanii sai sentimente care sa contribuie la
ameliorarea relatiilor umane si sociale, Dickens a incercat sa
atinga resorturile intime ale fiintei omenesti, apeland la
emotiile generatoare de actiuni nobile. Fiind el insusi unul
dintre cei care au suferit din cauza insensibilitatii oamenilor, cu
multe visuri ale copilariei umbrite de imprejurari nefaste care i-au
lasat o rana greu cicatrizata. Dickens a simtit nevoia de a
infatisa in cartile sale universul atat de
fermecator dar mereu amenintat al copilului. Punand copilul in
centrul unor romane si aratand cate obstacole stau in calea
dezvoltarii sale armonioase, din cauza neintelegerii de catre
societate, a nevoilor si inclinatiilor specifice varstei, scriitorul
a dorit sa-si ajute contemporanii in redobandirea caldurii
sufletesti, a afectiunii pierdute in goana dupa bunastare
materiala si astfel sa devina totodata mai sensibil la soarta celor care,
handicapati in lupta vietii, aveau totusi drept la respectul
demnitatii lor, la conditii mai umane de existenta.
Dickens nu avea decat foarte putin sau deloc simtul sublimului ce se
ascunde in fiecare om. Cu cat un personaj de-a lui Dickens se infierbanta,
cu atat personalitatea lui se accentueaza. "Dickens nu numai ca n-a
facut decat rareori din personajele lui sarace ceea ce numim noi un
intelectual, dar rareori a facut un personaj pe care sa-l putem numi
intelectual. Problema intelectualitatii nu-l preocupa deloc pe
Dickens; ceea ce l-a preocupat intotdeauna a fost caracterul, un lucru care nu
numai ca-i mai important decat intelectul ci si mult mai interesant" .
Nu-l preocupa problema in sine a vietii lor, autorul gasindu-i doua calitati
esentiale: ca-i amuzanta si ca merita
traita. "Taina nemuritorilor eroi ai lui Dickens este ca toti
sunt niste mari naivi. Intre un mare naiv si un biet naiv exista
aceasi diferenta ca intre un mare poet si un biet poetas.
Marele naiv este o fiinta care nu-i sub nivelul intelepciunii ci
mai degraba il depaseste. Un om poate sa fie mare cu
adevarat si in acelasi timp foarte naiv. Tipurile colosale
si grotesti se gasesc aproape intotdeauna acolo unde le-a
descoperit si Dickens, in clasele de jos. Aristocratia atinge
aceasta grandoare numai cand aluneca pe panta nebuniei. Adevarul
e este ca viata noastra publica se compune aproape exclusiv
numai din oameni mici. Tipurile exceptionale le descoperim numai in
viata particulara. Asemenea tip este mai mult decat inteligent, este
amuzant; este mai mult decat celebru, este viu. Intotdeauna personalitatea
aceasta puternica si originala se gaseste acolo unde a
descoperit-o Dickens: printre cei saraci. Este cu neputinta
sa recunosti meritele personajelor din cauza caracteristicii lor:
cantitatea. Intregul merit a lui Dickens nu consta numai in faptul ca
le-a creat ci ca le-a creat cu miile. Pentru a arata adevarata
metoda de lucru a lui Dickens sa luam pe una din ele, una dintre
cele mai geniale, pe Toots. Ne ofera un bun exemplu al operei de
creatie dickensiene, care consta in a scoate la lumina o
anumita maretie groteasca sub aparente obscure si
chiar respingatoare. Ne
demonstreaza marele paradox al tuturor lucrurilor spirituale, anume
ca interiorul este totdeauna mai mare decat exteriorul." .Este
de remarcat ca marii artisti aleg aproape intotdeauna mari naivi in
loc de mari intelectuali pentru a-i personifica. Dickens da personajelor
sale o bunastare care n-are vreo legatura cu ele, le arunca
confortul ca pe o pomana. Se intampla uneori ca la sfarsitul
romanelor generozitatea lui fata de personaje sa fie un fel de
generozitate neglijenta, insolenta; la sfarsitul unor romane
parca ar acorda personajelor sale un fel de gratificatie. Avem aici
doua exemple: Micawber: toata semnificatia acestui personaj
consta in ideea ca un om poate fi intotdeauna ca si bogat cand
asteapta mereu sa se imbogateasca. Micawber nu
priveste nicioadata inapoi, el priveste numai inainte. Nu putem
spune ca este un invins deoarece absurda-i lupta este fara
de sfarsit; nu-si poate pierde speranta in viata
pentru ca este prea ocupat sa traiasca. Dar cum se face
ca omul care l-a creat a putut sa-l scoata la pensie la
sfarsitul romanului, facand din el un reusit primar in colonii.
Micawber niciodata n-ar fi putut reusi, dar este un excelent exemplu
al inchinarii lui Dickens de a-i face prea din belsug si prea
deplasat multumiti pe eroii sai. Al doilea exemplu: Dora, prima
sotie a lui David Copperfield este o persoana foarte originala si
amuzanta; fara indoiala ca are mult mai multa
tarie de caracter decat Agnes. Ea personifica divina si
nemarginita absurditate a inimii omenesti. Cand Dora moare
recomandand-o pe Agnes, simti ca totul este fals, cel putin in
masura in care artificialitatea si ipocrizia sunt false, Dickens din
nou cedeaza simplei dorinte de a darui multumire.
Succesul
operei dickensiene a fost explicat uneori prin analiza patrunzatoare
si critica societatii, prin bunatatea ce emana din
opera, prin marele mestesug in folosirea simbolurilor menite a
proiecta dilemele existentei umane si nu in ultimul rand prin umorul
si optimismul sau. Bucuria cu care isi construieste
personajele, avertizarea permanenta asupra slabiciunilor naturilor
umane (egoism, superficialitate, orgoliu, lacomie, cruzime, snobism,
avaritie) in conflict cu nevoia de dragoste si bunatate dar
si increderea manifestata in posibilitatile omului au
asigurat impreuna cu valorile expresive durata acestei opere. Ca si
Balzac el se foloseste de mijloace satiric - caricaturale, inclusiv
sarja in portretizarea unor functionari, politicieni si clerici.
Daca Dickens ar fi fost doar un scriitor umorist, sansele lui de a
supravietui erau totusi reduse. El a fost totodata si un
moralist, a avut constiinta nevoii de a se implica profund in soarta
oamenilor; el nu va produce in noi exaltarea tragediei, fiindca in vastele
sale partituri comice sau patetice nici un personaj nu va ajunge la
proportii eroice. Lacrimile sunt produse de patos: caderea uni copil
pe patul de moarte, curajul modest si fidelitatea umila puse la
incercare de tiranii josnici. Problema tragica la Dickens se afla in
lupta generala a omului cu propria natura si cu natura
lucrurilor si personajele sale se lupta cu raul ori sunt
doborate de acesta. Insusi entuziasmul cu care se bucura de
sotiile personajelor reprezinta o valoare pozitiva, o expresie
energica a bucuriei de a trai, care actioneaza ca o
cumpana a absurdului. Finalurile fericite in romanele sale au fost
cerute de conventiile victoriene insa ele raman simboluri
adecvate ale credintei autorului in vitalitatea oamenilor sai buni,
care e vitalitatea vietii insasi. Aducand tumultul vietii
in fata ochilor nostri, in mod selectiv el ne
infatiseaza oamenii si intamplarile lor in viata.
Personajele lui simt prea mult presiunea vietii si mintile lor
sunt prea implicate in trairea imediata pentru a avea ragazul
sa faca cercetari sistematice de psihologie. Intr-un cuvant ei
sunt absorbiti de existenta lor.
"Sunt
cateva zeci de personaje in David Copperfield, femei si barbati,
personaje ciudate si grotesti alaturi de tipuri morale si
profesionale, de oameni de conditie umila. Chiar daca, cu unele
exceptii, ele nu se schimba de-a lungul povestirii, asa cum se
intampla cu oamenii in realitate, toate au o admirabila realitate
fictionala proprie, rezultat al inzestrarii lor cu vitalitatea
conceptiei lui Dickens despre ele si al modalitatii
dramatice in care actioneaza. Din categoria oamenilor lipsiti de
scrupule, dar purtand mereu o masca inselatoare, face parte
si Uriah Heep. Ambitios si egoist, Heep isi ascunde ranchiuna
impotriva societatii sub o falsa "umilinta" pe care de altfel stie sa o
foloseasca spre a-si spori averea. Stimulat in actele sale de o rautate
innascuta, se bucura de orice prilej de a cauza rau.
Dorinta lui de a se casatori cu Agnes ne repugna deci nu
numai din pricina hidoseniei sale fizice. Il vedem cum tese tot
feluri de intrigi pentru a-l ruina pe domnul Wickfield, tatal ei, ca
astfel sa-si insuseasca el averea si sa forteze
mana unei fete redusa la saracie. Poseda o istetime
si o siretenie care il ajuta in falsul si frauda
planuite. Demascarea lui de catre Micawber e mai putin
plauzibila, date fiind calitatile superioare ale lui Heep in
chestiuni financiare. Portretul lui Uriah Heep arata maiestria lui
Dickens in manuirea grotescului. Trasaturile fizice sugereaza o
natura animalica: parul tuns scurt, ochii rosii
fara sprancene si fara gene, schelet osos, obiceiul de
a-si freca barbia cu mana sa lunga si slaba,
scheletica; umflarea si contractarea narilor subtiri,
contorsionarea corpului, frecarea mainilor sunt mereu subliniate de autor.
Micawber are un rol deosebit in roman ca prezenta pitoreasca.
Ori de cate ori apare, fie la o petrecere, fie la inchisoare, el emana
viata, veselie si o sfidare a regulilor de conduita "respectabila".
El alterneaza sufleteste intre veselie extrema, si cea mai
adanca melancolie. In viziunea lui Dickens, Micawber e un optimist foarte
practic, cu o filozofie ce vrea parca sa spuna ca pentru un
om fantastic de risipitor si in acelasi timp vesel exista
intotdeauna o sansa de succes. Pana acum i-am vazut pe
Murdstoni numai prin ochii unui copil neajutorat. Ei l-au alungat din
caminul sau, l-au condamnat la sclavia spalatului de sticle
intr-un hangar, si grabind moartea mamei lui au pus mana pe avere.
Insa puterea lor fizica, fetele lor fioroase, pretentiile
lor ipocrite la respectabilitate nu se compara cu bunatatea si
franchetea unei curajoase femei batrane, al carei singur sprijin
e inocenta unui dement inofensiv: Dick. Betsey Trotwood, matusa
lui David, care a suferit din cauza barbatilor, trebuind sa se
desparta de sotul ei mai tanar, este o femeie buna si
plina de intelepciune. Cand David o roaga sa-i dea sfaturi
Dorei, ea refuza sa se amestece in casatoria lor
stiind ca nu-i bine sa te amesteci in relatiile dintre
sot si sotie. Experienta unei vieti a ajutat-o sa
cunoasca oamenii. Sfaturile ei: "Sa
nu fii niciodata meschin, sa nu minti, sa nu asupresti
pe nimeni". La pierderea propietatii se poarta curajos: "Trebuie sa infruntam
barbateste loviturile soartei, nu se cade sa ne
lasam intimidati de ele, dragul meu! Trebuie sa jucam
jocul pana la capat! Trebuie sa biruim vitregia sortii,
Trot!". Ca personaj, Steerforth e potential mai interesant decat orice
alt speciment din clasa lui sociala. Celalalt prieten a lui David,
Traddles, intruchipeaza calitatile care ii lipsesc lui
Steerforth: altruism, fermintate morala. Isi intemeiaza un
camin fericit cu Sophy, o fata saraca, e gata sa
sara mereu in ajutorul prietenilor si e pe deplin impacat cu
soarta."
Demn de
remarcat e faptul ca Dickens descopera insolitul - obiectiv principal
al cautarii sale - nu la marginea societatii ci chiar in
miezul acesteia. De exemplu, in timp ce taria lui Flaubert rezida
intr-o exceptionala introspectie, Dickens pune in slujba romanului o grandioasa inventivitate.
Datorita acumularii de detalii minutios aranjate, autorul englez
ajunge la sublimarea artistica a banalitatii. Episoadele vor da
impresia de grotesc datorita caricaturizarii si deformarii
produse de unghiul din care se vad oamenii si lucrurile. In David Copperfield, romanul
maturitatii artistice, o unitate a compozitiei e realizata
de Dickens printr-o organizare poetica. In ceea ce priveste structura
narativa, contributia lui Dickens se inscrie in directia romanului
panoramic in care evenimentele sunt doar partial legate prin cauzalitate
si prin natura personajelor si situatiilor deschise. Dickens s-a
bucurat intotdeauna de admiratia criticilor pentru imaginatia
fertila, intensa viziune a detaliilor fizice, portretizarea oamenilor
simpli, insa unii ii considerau inteligenta limitata la
perceptii, refuzandu-i-se calitati prin care artistul
dezvaluie sentimente si o gama larga de manifestari
ale psihicului uman. Exista la Dickens acea latura a artei sale care
a putut naste figuri stranii si marionete galvanizate. Acestora le
lipseste "interioritatea", sufletul dar metoda specifica a autorului
e aceea de a face din oamenii sai imagini lirice care castiga in
profunzime si semnificatie simbolica prin relatia lor cu un
concept total, ceea ce ii confera fiecarei figuri o profunzime de
armonii superioare. Fiind un iubitor al fantasticului, Dickens este si un artist original prin
crearea de imagini simbolice pentru starile sufletesti cele mai greu
de definit; ca si Balzac, limbajul detaliilor semnifica sensul ascuns
al lucrurilor, realitatea esentiala. Dragostea cu care Dickens se
apropia de cei aflati in suferinta, mania scriitorului la adresa
nedreptatii si cruzimii, increderea sa in calitatile
morale ale oamenilor obisnuiti si descrierea cu accente satirice
a fatarniciei si imposturii nu au ramas fara
ecou. Ceea ce a cucerit inimile cititorilor au fost scenele copilariei
frustrate, a virtutilor ce salasluiesc in inima infantila
si zugravirea tristetii si durerii unui copil ramas
orfan. Dickens le deschidea cititorilor atatea ferestre spre tablouri cu
peisaje si scene insolide, populate cu fiinte uneori comice sau
patetice, alteori stranii; personajele lui traiau o drama, se
confruntau cu realitatile aspre ale vietii. Personajele
dickensiene cunosteau din propria lor viata suferinte
si frustrari dar si impulsul natural spre nadejde, spre
bine si frumos. Amestecul de fantastic si realism, de sentimentalist
si melodrama, de ras si de lacrimi, de poezie si umor atat de
caracteristic scrierilor dickensiene a contribuit la atragerea spre ele a unui
public foarte larg si divers.
"In
realitate, Dickens este un observator al vietii, luand atitudine
fata de oameni si fapte. In opera sa se simte un om permanent
urmarit de imaginea nedreptatii sociale, a mizeriei si
rautatii omenesti. Propria sa experienta de
viata l-a pus in contact direct cu aceste realitati, iar
suferintele pe care le-a indurat dau un patos emotionant felului in
care autorul arata o cordiala intelegere umana
fata de cei ce sufera conditiile deosebit de aspre ale
vietii contemporane. Conceptiile si viziunea realista au
fost alterate atat de temperamentul sau generos cat si de simpatia sa
fata de lumea micii burghezii careia ii apartinea. In
consecinta, solutiile pe care le propune literatura sa sunt:
mentinerea ordinii stabilite, dar eliminand egoismul, cruzimea si
abuzurile, spre a se ajunge la un altruism din convingere si o
impacare generala. Definindu-se ca un romancier al celor umili
si oropsiti, Dickens insa considera in aceasta
categorie aproape exclusiv pe micii burghezi, ruinati si
asupriti de consecintele rapidei dezvoltari a capitalismului.
Autorul se arata a fi familiarizat cu lumea micii burghezii. Acestui mediu
ii apartin tipurile cele mai realizate artistic; figurile de
aristocrati (de exemplu Sir Hawk, din Nicholas
Nickleby) sunt mult mai palide. In schimb, resorturile sufletesti cele
mai semnificative ale muncitorilor sunt cele mai slab cunoscute de romancieri.
De obicei personajele din aristocratie sau din marea burghezie, dotate de
autor cu trasaturi pozitive, apar ca "binefacatori"
printr-o lume fortata, neverosimila, sau se transforma -
imprevizibil, iesind brusc de pe linia caracterului cu care au fost
prezentati pana atunci de scriitor - devenind pe neasteptate
corecti si buni. Asemenea convertiri surprinzatoare ii sunt
necesare romancierului pentru a demonstra posibilitatea rezolvarii
problemelor si conflictelor sociale pe calea pasnica a generozitatii
si convingerii. Pe oamenii a caror prezenta intr-o
opera literara era considerata de scriitori englezi ca nefiind
interesanta, Dickens ii priveste nu numai cu interes, ci chiar ii
inzestreaza cu cele mai frumoase insusiri morale si intelectuale.
Numeroase sunt operele in care Dickens staruie asupra exploatarii
inumane a copiilor in fabrici. Este, dintre temele tratate in opera
dickensiana, cea mai patetic realizata pentru ca, tratand-o,
scriitorul isi aminteste de propriile-i suferinte din
copilarie. Situatia in care se gasesc orfanul David Copperfield
sau micul Smike (din Nicholas Nickleby)
o traise si autorul. Prin multe alte aspecte ale realitatii
vremii consemnate de autor este si sistemul de educatie. In David Copperfied, romancierul
prezinta o asemenea scoala in care elevii saraci trebuie sa
deprinda umilirea fata de copiii bogatasilor, in care
profesorul se prosterneaza in fata acestora din urma dar se
comporta sadic cu cei dintai, incat, "inainte
de inceperea lectiilor, jumatate din scoala se zvarcolea
si plangea". Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca personajele
lui sunt expresii ale unei profesiuni sau ale unui mediu social determinat. In
special de lumea copiilor s-a apropiat Dickens cu o capacitate de simpatie
si de intelegere inca nedovedita de nici un alt scriitor
european al secolului; Dickens ramane un portretist desavarsit. Arta
lui porneste de la notatia detaliilor exterioare semnificative.
Comparatiile sugestive ale scriitorului dotat cu o mare forta
imaginativa intervin apoi pentru a completa portretul moral."
Numele date
de Dickens unora dintre personajele sale cauta sa exprime sau
macar sa sugereze ceva din caracterul lor; in limba engleza (trot - trap, pas grabit; wood - lemn) Trotwood evoca, prin
elementele sale si chiar prin sonoritate, bruschetea si energia;
Murdstone - acest nume e alcatuit din doua cuvinte: murder (omor) si stone ( piatra ), nimerite pentru
caracterizarea acestui personaj cu inima impietrita; fiind numele unuia
dintre cei trei fii ai lui Noe, numele lui Ham aminteste de legendele
biblice despre potop. Steerforth - cele doua elemente din care este
alcatuit numele personajului ( steer
- a naviga si forth - drept
inainte ) apartin limbajului marinaresc si luate impreuna
suna ca o deviza : "Navighez drept inainte". Miss Dartle - si
acest nume are talc; prin tonalitatile sale, el evoca
cititorului englez doua cuvinte: dart
( sulita) si startle
(a speria, a infiora) care, in linii mari indica trasaturile
dominante ale personajului. Numele de Walker - fie izolat, fie asociat cu
Hookey in sintagma Hookey Walker - are valoarea unei intejectii exprimand
neincredere: "Minti! Fugi de-aici, nu cred!". In limba engleza, copper ( arama si cazan de
arama ) iar full ( plin ) -
autorul vrea sa spuna ca, pentru missis Crupp, "Copperfull"
insemna poate "cazan plin cu rufe".
