Anton Pann (1797-1854)

Anton Pann (1797-1854)

Fiu de tigan caldarar, Anton Pann s-a ridicat din saracimea oraselor prin munca, fiind un autodidact. Dotat cu talent, bun cunoscator al poporului, Pann s-a consacrat indeletnicirii de a aduna, prelucra si tipari un tip de literatura atractiva ca forma si morala prin continut. El se adresa unui public amestecat si destul de restrans, constituit din targoveti si mestesugari, legati de traditia folclorica si de cartile populare. Principala caracteristica a acestei literaturi o constituie accesibilitatea, modalitatea de exprimare directa. Sursele ei de inspiratie sunt dintre cele mai diverse: snoave, povesti populare sau scriitorii contemporani.

Desi contemporan cu Heliade-Radulescu, Gr. Alexandrescu sau Dimitrie Bolintineanu, Anton Pann pare a fi dintr-o alta epoca, nepotrivindu-se preromantismului. Nu intamplator G. Calinescu l-a si inclus intre "clasicii intarziati", sintagma prin care desemneaza prelungirea unui anumit tip de scriitura al carei moment de glorie trecuse.

Pe langa o serie de carti de specialitate, Pann prelucreaza si opere de colportaj, cum ar fi Indreptatorul betivilor, Hristoitie au scoala moravurilor, Nazdravaniile lui Nastratin Hogea. De o aparenta naiva, sfaturile din Hristoitie ar face astazi pe orice copil sa rada:

"Cand vei fi la adunare

Sau vorbesti cu oarecare,

Te pazeste foarte tare,

Ca nu din vreo rea dedare,

Sa-ti fie mainile ajunse,

Spre partile cele ascunse,

Au sa te scarpini cu ele

Spre locurile acele,

Ca e lucru de rusine

Si a fi nu se cuvine."

Cu pretentii de poet liric, Pann isi aduna poeziile in volumul Spitalul Amorului sau Cantatorul dorului. Prin prelucrarea puternica, pot fi considerate originale alte cateva culegeri cum ar fi Fabule si istorioare, Culegere de proverburi sau Povestea vorbei si O sezatoare la tara sau Povestea lui Mos Albu.

Arta lui Anton Pann este clasica, indreptata spre observatia morala cu indemanare. Dupa o punere in tema, realizata printr-o succesiune de proverbe, vine o istorioara exemplificatoare si morala construita tot din proverbe. Al. Piru crede ca prin ingeniozitatea combinarii acestor proverbe se creeaza tipuri de neuitat, "o adevarata comedie umana". Vorbind de cusururi, minciuni, flecarii, prostie, nerozie, betie, hotie, manie, pizma, cearta, nerusinare, obraznicie, frica, ipocrizie, lacomie, despre vorbire, mancare, invatatura, amor, ura, casatorie, sanatate sau boale, el acopera o intreaga lume, careia ii da la iveala bune si rele, intr-un amestec de gingasie si vulgaritate. Iata definit tipul indolentului:

"Cand umbla prin poticele

Parca e luat din iele.

Te uiti la dansul si parca

Tot prin strachini goale calca.

Umbla parca treiera la maracini.

Cand te uiti la el si trece

Parca este in chiostece.

Umblarea-i incovoiata

Ca la pisica plouata.

La o treaba cand se scoala

Parca are oua-n poala."

Memorabila ramane Povestea vorbei, unde se vede darul scriitorului de a versifica fara greutate. Tonul umoristic vine din usurinta de a pune in versuri chestiuni curente carora le imprumuta si o anumita repeziciune:

"Sarea cand e umedoasa arata ploaie sau nor,

Iar cand este uscacioasa va fi timp dogoritor."

Despre casatorie ilustreaza eternul conflict intre generatii. In primul dialog, Muma si fata, asistam la un adevarat duel verbal. Intr-un limbaj neaos, specific femeilor de la tara, fata cere mamei "barbat", cautand prin metafore de sorginte agricola sa o convinga ca i-a venit vremea. Opozitia ferma a mamei, tradusa in replici acide, zeflemitoare, o determina pe copila sa treaca la amenintari:

"Or da-mi barbat, or ca plec,

Sa ma duc sa ma inec,

Unde-i fi lacul mai sec,

Ca astazi se lasa sec."

In Tatal si fiul situatia se inverseaza, baiatul cautand tot soiul de pretexte pentru a nu se insura. Prevenitor, el isi avertizeaza parintele asupra riscurilor pe care le presupune casatoria si ii vorbeste, intr-un limbaj aforistic despre aparenta si esenta:

"Ca

Ce e frumos la toti place,

Dar nu stie-n el ce zace.

Ca te uiti,

Dinafara mar frumos

Si-nlauntru gaunos."

Ca Anton Pann nu este un simplu culegator de folclor si ca Povestea vorbei nu se rezuma la o culegere de proverburi s-a aratat in repetate randuri si pe buna dreptate. Critica literara a mers chiar mai departe, sustinand prin voci cum e aceea a lui Perpessicius ca "finul Pepelei, cel istet ca un proverb" atinge zonele artei autentice si este " . inainte de toate un scriitor, mai mult, un artist", valoros " . prin darurile lui de mestesugar ale verbului si versului romanesc". Si Nichita Stanescu il pretuia pentru contributia la dezvoltarea poeziei, considerand ca "Anton Pann anticipeaza prozodic poezia moderna. El se sustrage constient sau nu formelor si formulelor mecanice de poezie. Tensiunea versurilor lui, fluctuanta, isi gaseste cu rare exceptii mai totdeauna expresia cea mai adecvata."[1]

Credem insa ca meritele poeziei lui Anton Pann nu se reduc la aspecte prozodice si formale. Iscusita prelucrare a materialului folcloric, efectele comice savuroase si realizarea dezideratului horatian "utile dulci" sunt tot atatea calitati ale scrisului sau.