Tulburarile de crestere si dezvoltare fizica - copii

Tulburarile de crestere si dezvoltare fizica - COPII

In practica obisnuita, aprecierea dezvoltarii somatice normale individuale a copilului se face pe baza reperelor si criteriilor amintite, urmarite in mod dinamic si in comparatie cu valorile medii varstelor respective, diferentiate dupa sex si specifice populatiei din randul careia face parte. In acelasi timp se va tine seama de tipul morfologic familiar si de caracteristicile actuale ale accelerarii seculare.

Intr-un prim stadiu de evaluare a unor tulburari eventual posibile, este necesar a se stabili ritmul si viteza cresterii copilului pana in momentul examinarii lui, precum si varsta sa osoasa.

Este de retinut ca dupa varsta de sugar, limitele variatiilor fiziologice ale cresterii sunt relativ mari intr-o anumita perioada data, de aceea raportarea valorilor constatate, la cele medii de varsta si sex nu este suficienta, fara o prealabila apreciere a varstei sale osoase si a modului cum a decurs cresterea copilului.

Examenul clinic al copilului anticipeaza astfel o anamneza minutioasa pentru cunoasterea unor date personale cat mai complete, referitoare la modul cum a decurs sarcina, starea sa la nastere cu masuratorile respective (greutate, talie, perimetre), evolutia in continuare a copilului, cu unele repere somatice si de dezvoltare psihomotorie, in perioadele importante ale copilariei, alimentatia sa, eventuale manifestari patologice, etc. De asemenea sunt necesare cunoasterea unor aspecte de ordin familial care sa se refere la modul de evolutie al cresterii si dezvoltarii morfologice a membrilor familiei (parinti, frati, etc.). Apoi, studiul clinic se va efectua cat mai complet, adresandu-se: aprecierii caracterului armonios sau nu al dezvoltarii morfologice a copilului; a prezentei eventuale a unor anomalii; a efectuarii masuratorilor legate de lungime, greutate, diferite perimetre si rapoarte; a evaluarii starii de nutritie, in afara greutatii, prin aprecierea dezvoltarii si repartizarii tesutului celular subcutanat, iar la sugar a turgorului.

Se va proceda apoi la compararea datelor obtinute cu valorile medii de varsta, cu eventuala inregistrare a curbelor taliei si greutatii pe o abaca si stabilirea deviatiilor standard.

Determinarea varstei osoase si compararea ei cu datele morfologice vor fi continuate eventual cu unele investigatii paraclinice pentru aprecierea tulburarilor morfologice si stabilirea cadrului etiologic.

Devierile de la normal ale diferentierii si maturizarii sexuale si mai ales instalarea pubertatii precoce solicita investigatii suplimentare.

Tulburarile de crestere, din punct de vedere al manifestarilor lor clinice, pot fi expresia unor tulburari prin deficit sau exces al acesteia. O deviatie standard de peste 8%, in minus, a taliei poate fi apreciata ca o intarziere a cresterii.

Tulburarile de crestere cele mai frecvente si care pun si probleme dificile de diagnostice (inclusiv etiologic) si terapeutice sunt cele de ordin deficitar.

Factorii care intervin cel mai frecvent in determinarea intarzierii cresterii somatice, dupa Mallet, sunt:

a) unele anomalii ale sistemului scheletal (acondroplaziile imediate si tardiv aparute, chondromatoza multipla, maladia exostozanta, pycnodisostoza - de care a suferit cu adevarat Toulouse -Lautrec, maladia Porak si Durante);

b) bolile metabolice sau nutritionale, anomaliile viscerale (carentele alimentare si conditiile afective dezastruoase, bolile digestive cronice - maladia celiaca prin intoleranta la gluten, sindromul de malabsorbtie, bolile renale, diabetul insipid, boala astmatica severa, mucoviscidoza, cardiopatiile congenitale, anemiile cronice) si

c) deficitele endocrine - sunt, se pare, cauzele cele mai frecvente ale intarzierilor in crestere, unele din ele putand beneficia de ameliorari printr-o terapie substitutiva administrata cu grija.

Tulburarile de crestere si dezvoltare la sugar, petrecute pe seama cresterii in greutate sunt denumite distrofii (hipotrofii) si au drept cauza frecventa: deficitul nutritiv, factorul infectios sau cel constitutional.

Cu cat factorul carential nutritiv intervine mai timpuriu, cu atat distrofia sugarului este mai greu de corectat. Acest handicap este un factor important de morbiditate si mortalitate crescuta la aceasta varsta.

De asemenea, cu cat factorii patologici, indiferent de natura lor, intervin mai devreme in viata copilului, cu atat influenta lor este mai hotaratoare asupra cresterii si dezvoltarii ulterioare a copilului.

REFERAT: Fisa de lucru - asaza cuvintele pe coloane dupa numarul de silabe REFERAT: Scoala altfel - program dedicat activitatilor educative extracurriculare si extrascolare

Dupa gradul deficitului statural, copii de varsta prescolara sau  scolara se pot considera: subdezvoltati, de statura mica, scunzi, subnanici sau nanici. Delimitarile subnanismelor sau nanismelor sunt greu de apreciat, datorita variatiilor fiziologice foarte mari, precum si lipsei unor criterii unitare.

In general, nanismul se considera atunci cand deficitul lungimii copilului prezinta o deviatie standard cu mai mult de peste 20 %, iar dupa Fanconi de peste 40%.

Subnanismul se apreciaza cand deficitul este intre 10-20%. Deficitele respective trebuiesc coroborate in dinamica si cu alte date obtinute din investigatiile clinice si paraclinice.

Nanismele si subnanismele pot fi armonioase sau disproportionate. Cele esentiale hipofizare nu intotdeauna pot fi etichetate ca atare, decat la pubertate.

Prezentam o clasificare etiologica a subdezvoltarii, subnanismelor si nanismelor copilului, dupa C. Constantinescu, V. Petrescu Coman:

1. Nanisme si subnanisme, subdezvoltari nutritionale:

a) aport alimentar deficitar,

b) insuficienta digestiva,

c) tulburari metabolice.

2. Nanisme endocrine (hormonale):

a) hipofizare,

b) hipotiroidie (mixedem congenital),

c) pancreatic (diabet zaharat netratat),

d) suprarenal (S.Cushing), S.androgenital,

e) gonadic (pseudopubertar).

3. Nanisme discerebrale (neurologice):

a) microcefalie,

b) malformatii cerebrale,

c) encefalopatii cronice infantile.

4. Nanisme cu etiologia multipla sau incerta:

a) pubertate precoce adevarata,

b) S.Hutchinson-Gilford (pluriglandular, tulburari diencefalo-hipofizare).

5.Nanisme nenormale, dismetabolice si viscerale:

a) nanism renal: malformatii renale; nefrita cronica; tulburari congenitale prin deficit enzimatic (rahitismul vitamino-rezistent),

b) nanism intestinal: celiakie, megacolon,

c) nanism pancreatic: mucoviscidoza,

d) nanism hepatic (ciroze),

e) nanism pulmonar: bronsiectazie, mucoviscidoza, hemosideroza,

f) nanism cardiac: malformatii cardiace congenitale,

g) nanism din cursul unor hemopatii (anemii hemolitice congenitale etc.).

6. Nanisme din cursul unor boli congenitale metabolice:

a) al proteinelor: degenerescenta hepato-lenticulara, boala lui Wilson,

b) al lipidelor lipoidozele: maladia Gaucher, maladia N-Pick, maladia Hand-Schuller Cristian,

c) al glucidelor: de glicogen (maladia von Gierke) de galactoza (galactozemia).

7. Nanisme osoase: condrodistrofia, disostozele, osteogeneza imperfecta.

- prin aberatii cromozomiale: boala Langdon - Down si sindromul Turner.

8. Nanismul familial primitiv.

Tulburari prin exces de crestere

Tulburarile prin exces de crestere sunt mult mai rare. Deviatiile standard in plus ale lungimii copilului cu peste 20%, iar dupa Fanconi cu peste 40% (citat de C. Constantinescu si V. Petrescu Coman) sunt considerate ca gigantisme. Este bine sa se aiba in vedere sporul taliei generatiilor actuale, consecutiv accelerarii seculare.

Gigantismul este determinat cel mai adesea de deficite prin factori endocrini hipofizari. Gigantismele primitive (hiperstatura ereditara) pot fi intalnite la copii din familii cu talie inalta.