Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica

Copii


Qdidactic » didactica & scoala » gradinita » copii
Aflarea stilului de invatare al copilului



Aflarea stilului de invatare al copilului


Aflarea stilului de invatare al copilului

Psihologii sunt de parere ca in primul rand parintii trebuie sa se auto-educe si sa fie constienti ca exista si alte stiluri de invatare decat cele verbale si logico-matematice, care reprezinta nucleul central al scolilor. “Exista alte moduri de invatare si alte moduri in care sa fii inteligent.”, spune Howard Gardner, pshiholog educat la Harvard.

Cele 8 categorii de baza ale inteligentei

Howard Gardner a propus o teorie cunoscuta in care exista 8 categorii de baza ale inteligentei, fiecare persoana dobandind noi informatii si deprinderi ce au la baza o combinatie unica  formata din o parte din acestea sau toate. Acestea sunt cele 8 categorii identificate de teoria lui Gardner a inteligentelor multiple:

  • talentul lingvistic cu deprinderile verbale, cum ar fi vorbirea si scrierea
  • talentul logico-matematic, cu numere si modele logice
  • talentul spatial cu deprinderi vizuale, cum ar fi desenatul sau artele vizuale
  • talentul cinestetic corporal cu deprinderi corporale, cum ar fi atletismul sau dansul
  • talentul muzical cu deprinderi muzicale
  • talentul naturalist ce vizeaza animalele si mediul inconjurator, inclusiv plantele si gradinaritul
  • intelegerea unic-interpersonala si empatia catre ceilalti
  • cunoasterea sinelui unic-intrapersonala

Observarea inteligentei copilului tau



Expertii sugereaza ca observarea este cel mai bun mod de a descoperi care dintre categoriile enumerate mai sus predomina in stilul de invatare al copilului tau. “Urmaresti ceea ce ii place copilului tau sa faca cel mai mult”, explica Howard Gardner . Ca orice fiinta, facem lucruri cu care simtim ca avem succes.”

Daca copilului tau ii place sa construiasca cu ajutorul cuburilor dar nu-si arata interesul fata de carti, Howard Gardner spune ca ar putea fi o orientare logico-matematica si spatiala in stilul lui de invatare. Un copil caruia ii place sa aiba grija de animale sau este interesat de gradinarit ar putea avea o orientare naturalista. “Pentru unii copii, orientarea poate fi foarte pronuntata, pe cand la altii nu”, spune Howard Gardner .

Anne Rambo,  conferentiar doctor in terapia de familie la Universitatea Nova Southeastern in Florida si autoarea romanului “I Know My Child Can Do Better (Copilul meu poate mai mult)”, spune ca joaca este un bun prilej pentru aceasta observare.

“Nu interveniti timp de 10-15 minute si observati-va copilul atunci cand nu incercati sa-l puneti sa faca ceva”, sugereaza Rambo. Copilul dumneavoastra acorda mai multa atentie lucrurilor pe care le aude, vede, simte, etc?

Cat de activ este copilul dumneavoastra? Prefera copilul dumneavoastra sa se joace singur sau impreuna cu alti copii? Cum percepe in general copilul dumneavoastra lumea?

Rambo isi aminteste urmarind-o pe fiica sa , in jur de 6 ani la acea vreme, jucandu-se cu papusi Barbie si cu doua prietene. Si desi papusile erau la fel, Rambo spune ca toate cele trei fetite se jucau cu ele in mod diferit. “Fiica mea intotdeauna obisnuia sa puna papusa Barbie in jeep si sa spuna ca plecau in Africa in cautarea aventurilor”, isi aminteste aceasta. “Pe cand papusa Barbie a celeilalte fetite era intotdeauna bolnava, iar aceasta obisnuia sa aiba grija de ea”.

Observarea copilului tau impreuna cu alti copii de aceasi varsta este o idee buna, spune Rambo, deoarece iti poti forma o parere vis-à-vis de relatia lui/ei fata de alti copii. Apoi, daca profesorul copilului tau a sugerat un ajutor suplimentar intr-un domeniu, sau oferirea unor oportunitati suplimentare intr-altul,  acest lucru te poate ajuta sa intelegi ce anume iti comunica profesorul.

Daca un anumit stil de invatare tinde sa predomine la copilul tau, Howard Gardner recomanda ca sa-l ajuti sa il extinda, sa treaca de acel stil”. Deci daca copilului tau ii place sa construiasca cu ajutorul cuburilor, poti sa-i aduci indicatoare, pentru a le plasa pe cladirile lui, pentru a-l ajuta sa adauge o componenta verbala.

Un domeniu in care Howard Gardner crede ca pustilor nu li se acorda atentie este dezvoltarea intrapersonala. Ea spune ca adesea, copiii petrec majoritatea timpului in grupuri sau la scoala. Iar parintii care lucreaza se simt vinovati pentru ca ii lasa singuri acasa. Aceasta inseamna ca pustii nu au timp sa “dezvolte acel simt al constiintei interioare”, explica aceasta. Mediul de acasa poate de asemenea sa fie diferit, spune Howard Gardner , deoarece cand pustii sunt singuri, timpul poate fi absorbit cu usurinta de alte lucruri cum ar fi televizorul sau jocurile pe calculator.

Folosirea instrumentelor de invatare la scoala

Un alt mediu care te poate ajuta sa determini daca stilul de invatare al copilului tau functioneaza bine este clasa. Expertii spun ca parintii pot aduna informatii valoroase fiind aproape pentru a-l observa la scoala, mai ales daca se ivesc probleme.

Un mod ideal de observatie este voluntariatul in clasa, astfel incat poti lua parte la un proiect neimplicandu-ti copilul – cum ar fi pregatirea materialelor pentru clasa – si sa observi  ce se intampla cu coada ochiului. “Poti observa cum lucreaza copilul tau ca parte a clasei”, spune Howard Gardner, care adauga ca pana si parintii care lucreaza pot adesea aranja sa-si ia o ora sau doua o data pe luna pentru a lucra la scoala copiilor lor. “Aceasta este o experienta care deschide ochii multor parinti”.


Lucruri care trebuie sa le acorzi atentie  includ cata atentie i se acorda copilului tau in clasa, unde sta, si cum rectioneaza in contact cu oamenii, spune Rambo. Totodata fiind prezent in clasa iti vei face o idee despre nivelul activitatii si ritmul in care se desfasoara si nivelul galagiei. Odata ce esti familiarizat cu mediul clasei, iti poti da seama cum toate astea ii pot servi copilului tau.

Poti de asemenea rezolva mici mistere afland mai multe despre programul copilului  in timpul zilei. Cate ocazii exista pentru activitatea fizica? Cand ia clasa pranzul? La unele scoli se ia pranzul la 10 dimineata”, spune Rambo. Asta te va ajuta sa intelegi de ce intotdeauna copilul tau are o foame de lup cand il iei de la scoala.

Chiar daca nu poti face voluntariat in clasa in mod regulat, poti fi alert la ceea ce se petrece. Rambo sugereaza ca ai putea incepe prin a citi tot ceea ce vine de la scoala. Alt truc bun ar fi sa aranjezi ca fie sa-i duci la scoala, fie sa-i iei in mod regulat. Asta iti poate da un bun prilej sa te plimbi in jurul scolii, sa privesti panourile unde sunt expuse lucrarile elevilor, si chiar poate sa ai discutii spontane cu profesorii inainte de sunarea clopotelului

Howard Gardner sugereaza sa iei pranzul din cand in cand impreuna cu copilul tau la scoala, sau sa-i ceri profesorului sa-ti dea voie sa asisti in clasa. Impartasirea experientelor colective cu alti parinti poate fi utila”, spune Howard Gardner . Se poate ca alt parinte sa fi avut experiente anterioare cu profesorul copilului tau si sa-ti impartaseasca din parerile lor”.

Discutia cu profesorii

Ca parinte, si ca persoana care isi cunoaste probabil cel mai bine copilul, poti sa-i oferi profesorului cateva informatii valoroase, spune Rambo. Ea sugereaza ca poti informa profesorul despre anumite talente si abilitati care s-ar putea sa nu apara in clasa. Profesorul iti poate spune ca intotdeauna copilul tau viseaza cu ochii deschisi, iar tu poti sa-i aduci la cunostinta ca acasa, copilul tau isi scrie si ilustreaza propriile povesti. Poate copilul tau nu vrea sa stea linistit, iar tu poti sa-i spui profesorului ca aceasta energie contribuie la succesul sau dupa orele de scoala de la echipa de fotbal.

Poti de asemenea sa-i spui profesorului cum invata copilul tau cel mai bine- spune Rambo. Poate ca ai observat la copilul tau ca memoreaza cu usurinta versurile unui cantec sau ca reactioneaza mai bine la lucrurile pe care le spui decat la cele care sunt scrise. Se poate ca la copilul tau sa functioneze mai bine metoda invatarii prin transmitere.

Stabiliti o relatie de colaborare cu profesorii

Howard Gardner aminteste parintilor, totusi, ca inainte sa incerce sa impartaseasca pareri cu profesorul copilului tau despre stilul lui/ei de invatare, este important mai intai sa fi stabilit o relatie de colaborare cu acel professor. “N-as vrea ca primul lucru pe care sa-l spun  sa fie: lasa-ma sa-ti spun despre stilul de invatare al copilului meu”, spune Howard Gardner , deoarece profesorii pot sa aiba o atitudine defensiva daca aparent parintii ii abordeaza  intr-o maniera insistenta. Incearca sa ai o relatie de colaborare cu profesorul copilului, recomanda ea, discutand despre ceea ce observa profesorul despre modul in care invata copilul tau, si impartasindu-i propriile observatii de acasa.

Din nefericire, Howard Gardner afirma ca exista o tendinta care prin concentrarea crescanda a testelor standard din scoli, deprinderilor verbale si logico-matematice li se da prioritate. “Acolo se masoara performantele”- afirma Howard Gardner – si acest lucru ingreuneaza sarcina parintilor de a-i convinge pe profesori si scolile sa-si schimbe orientarea spre stiluri diferite. Totusi ea considera ca diferentele stilurilor de abordare merita abordate.Toti trebuie sa fim aparatorii propriilor copii, afirma Howard Gardner . “Nu putem presupune ca sistemul indeplineste nevoile fiecarui copil”.

Daca profesorul copilului nu este convins ca ar putea beneficia de pe urma abordarii stilului sau de invatare, Howard Gardner recomanda obtinerea unei evaluari personale la un psiholog, sau putina munca de cercetare la biblioteca si impartasirea ideilor pe marginea unor articole cu profesorul. Profesorii in domeniu sau alti specialisti de la scoala copilului tau pot astfel beneficia de pe urma informatiilor si ideilor utile.

Cu orice noutate adusa, retine ca profesorul copilului tau s-ar putea sa nu aiba intr-adevar timpul si resursele necesare pentru a-i acorda ajutorul suplimentar pe care-l ceri pentru copilul tau. “Incearca sa intelegi cum este o zi si o ora obisnuita in clasa, pentru a-ti da seama daca ceea ce ceri este rezonabil”, sugereaza Rambo. Daca profesorul nu poate fi de ajutor, aceasta nu inseamna ca trebuie sa renunti. Trebuie doar sa fii mai creativ in gasirea unei solutii.

Rambo subliniaza de asemenea importanta comunicarii oricarui lucru pozitiv pe care copilul tau l-a afirmat vis-à-vis de scoala. Este important ca profesorul sa aiba o reactie pozitiva si  sa stie ce lucruri functioneaza, spune ea. 

Temele pentru acasa

In anumite situatii, nu este posibil ca profesorul sa abordeze stilul de invatare al copilului tau. In acest caz, ar trebui sa faci anumite lucruri acasa. Profesorul copilului tau ar putea avea anumite idei, doar ca nu le poate pune in practica in clasa. Tu poti de asemenea sa verifici cu profesorul de specialitate, sau sa citesti in domeniul respectiv.

Cheia ar fi sa cladesti pe talentul copilului si sa fii creativ. “Daca intampina greutati, acorda-le sprijin. Sustine-i. Daca copilul  intampina dificultati in mecanismele scrisului, de exemplu, lasa-l sa iti dicteze un raport. Sau stabileste fapte matematice pe muzica pentru a o ajuta sa memoreze.

In practica generala, scrierea non-fictiva este una din cele mai importante lucruri pe care le fac elevii, in opinia lui Douglas Reeves, doctor si autorul romanului “20-Minute Learning Connection “ (Kaplan 2000). Reeves considera ca deoarece copii nu au destula practica, se simt stresati ori de cate ori scriu. Familiile pot lucra la acest lucru scrind scrisori unui prieten sau unei rude, cand copilul trebuie sa descrie ceva faptic, sau orice alt tip al scrierii non-fictive. Activitatile ce implica masurarea si prezentarea vizuala a tabelelor informative,graficele sunt de asemenea importante.

In afara temelor, ar trebui sa-i dai copilului tau ocazia sa-si exprime domeniile de interes. “Cauti moduri in care copii tai sa-si valorifice talentul”, spune Howard Gardner, nu doar un mijloc de obtinere a succesului in scoala. Howard Gardner considera ca parintii si copiii tind sa-si formeze pareri despre cat de inteligenti sunt acestia din urma si cat de bine se descurca la scoala. Uneori copiii care nu au inclinatie in deprinderile verbale si logico-matematice apreciate atat de mult in scoli au nevoie de ceva care sa-i asigure ca sunt inteligenti.

Incurajati constat eforturile copilului

Psihologii de la Desprecopii.com sunt de parere ca uneori, parintii intampina dificultati daca stilul de invatare al copilului lor este diferit de al lor. Este important ca parintii sa valideze stilul de invatare al copilului lor si sa arate ca este la fel de valoros ca si al lor.

Cand intreprindeti activitati impreuna, lasati copilul sa aleaga el activitatea, limitand timpul la 20 minute. Puteti chiar sa lasati copilul sa inventeze noi activitati, pe care le pot incepe inca de la cresa.

Este dificil, dar nu imposibil, sa motivezi copiii din scoala generala si liceu sa indeplineasca activitatile, spun psihologii DC, adaugand ca un mod functionabil este sa dai ocazia copiilor sa invete parintii cate ceva. Lasa-i sa te ajute cu software-ul, internetul, sau orice altceva ce stiu ei si tu nu.”Orice adolescent probabil poate sa-ti ofere o lista cu lucrurile despre care stiu mai multe decat tine”, spune Alina Olaru  - Psiholog / DespreCopii.com. Asta transmite mesajul ca “daca sunt mai in varsta, asta nu inseamna ca nu mai invat”.

Reeves nu mai trebuie sa astepte copiii sai sa ajunga la adolescenta pentru a incerca aceasta teorie. “Fiul meu de 8 ani m-a umilit complet la un joc pe calculator aseara, explica el”. “Eram hotarat sa stau acolo si sa il las sa imi arate cum functioneaza. A trebuit sa imi explice pe bucatele, si sunt sigur ca a simtit ca explica unui copil de 5 ani, dar a fost grozav pentru amandoi.”.

Reeves isi aminteste de asemenea povestea unor elevi de scoala generala care se plangeau de manuale. Eu au facut un proiect in care sa gaseasca greselile din manualele lor, cautand inexactitati, dar si probleme de inteles si context. Proiectul a culminat cu o scrisoare “total indignata” catre editor.

O atitudine inteligenta

Ca in multe alte lucruri, atitudinile parintilor pot juca un rol important asupra modului cum percepe copilul scoala si invatatura. Reeves o considera cruciala pentru parintii care vor sa stabileasca un bun exemplu lasandu-i pe copii sa te vada citind, si  prezentandu-ti cu mandrie activitatea scolara. “Copiii urmaresc ceea ce facem noi, nu ceea ce spunem. Trebuie sa ne gandim in fiecare zi cum sa subliniem faptul ca scoala este importanta”, afirma Reeves.

Poate incepe cu o conversatie despre ceea ce se intampla atunci cand copilul tau vine de la scoala. In loc sa intrebi ce au facut copiii astazi la scoala si sa primesti inevitabilul raspuns “nimic” , intreaba-l care a fost cel mai amuzant lucru, cel mai infricosator, interesant, trist, sau ceva asemanator, sugereaza Reeves. Cand discuti despre emotii, Reeves spune sa deschizi discutia pentru a primi un raspuns cat mai sincer din partea copilului tau. Conversatia trebuie sa fie directa, sa nu fie intrerupta, astfel incat copilul tau sa inteleaga mesajul ca scoala e importanta.

Rambo spune ca ajutandu-ti copiii sa fie organizati cu activitatea la scoala este o parte importanta in transmiterea mesajului corect. Pastreaza ordine in ghiozdan. Pastreaza ordine in hartii. Ajuta-i din timp la proiecte. “Profesorul nu are timp sa lucreze numai cu copilul tau la aceste deprinderi. Si nu are timp sa verifice ghiozdanul copilului tau si sa-si dea seama ce s-a intamplat cu tema respectiva”, afirma Rambo.

Copilul trebuie sa isi faca somnul

Psihologii considera ca alt lucru important pe care ar trebui sa-l faci pentru copilul tau este sa faci modificarile necesare programului de familie. La ce ora merge la somn?

Daca are probleme cu ora la care trebuie sa mearga la somn (20.00) , toata lumea ar putea sa se culce mai devreme daca acest lucru il ajuta pe copil sa isi faca somnul. Sau poate ca parintii trebuie sa reduca din activitatile de dupa scoala pentru a face timp pentru teme. Trebuie sa existe un angajament total pentru scoala.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

Copii



Copii
Povesti

Esee pe aceeasi tema


Jocuri active
Ghicitori despre animale
Basmul din Carpati
Aforisme
Jocuri de agilitate, viteza, indemanare
Copilaria – varsta invatarii lumii
Alimentatia diversificata a sugarului
Jocuri
Jocul – esenta copilariei
Prezenta de spirit si spirit de observatie



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.