Valorificarea resurselor biosferei

Valorificarea resurselor biosferei

Resursele biosferei provin din cele doua mari domenii ale Pamantului: oceanele si continentele. Pe uscat, aceste resurse sunt mult mai diversificate si mai productive. Avand insa in vedere intinderea mult mai mare a oceanelor, volumul de substanta vie elaborata anual in cadrul acestora este de 600 miliarde tone, fata de cele 300-400 miliarde tone furnizate de zonele continentale.

In timp ce asociatile vegetale naturale (stepe, savane, prerii, paduri, etc.) inregistreaza restrangeri a suprafetelor ocupate datorita interventiei antropice, asociatile vegetale cultivate de om se diversifica si evolueaza.

In structura biomasei totale produsa annual predomina cea vegetala: circa 550 miliarde tone in oceane si aproximativ 400 miliarde tone pe uscat, din care circa 100 miliarde tone le detine padurea, restul fiind pasuni, fanete culturi.

Accesul la valorificarea biomasei marine este mult mai dificil decat pe uscat; de aceea, potentialul biomarin nu este inca suficient cunoscut si exploatat. Cu toate acestea, oceanul ramane o imensa 'camara' naturala de alimente a omenirii, o sursa de proteine si un urias depozit mineral.

1. Resursele forestiere si rolul economic al padurii

Insemnatatea mare a padurii deriva din cele doua mari functii ale ei: functia economica, furnizoare de material lemnos si produse accesorii, protectia unor obiective de interes economic, refacerea sanatatii fizice si psihice ale oamenilor si functia ecologica, fiind cunoscut rolul padurii asupra climei, apelor, solului, etc.

Suprafetele ocupate de paduri acum doua milenii, circa 56 % din uscat, identificate cu ajutorul solurilor silvestre, au fost restranse treptat incat azi mai ocupa doar circa 4500 milioane hectare, ceea ce corespunde la 30-34 % din totalul uscatului. Asadar, omenirea a distrus aproape jumatate din padurile de pe suprafata Pamantului, prin incendieri si defrisari in vederea obtinerii unor terenuri destinate agriculturii, prin pasunat si prin taierea padurilor in scopuri industriale (lemn de constructie, lemn de mina, lemn pentru celuloza si hartie) si drept combustibil. Acest proces a fost urmat de aparitia unor fenomene nefavorabile vietii in general si economiei in special (aridizarea climei, eroziunea solului, accentuarea inundatiilor, poluarea aerului, etc.).

Cu actuala suprafata acoperita de paduri se pot satisface, in principiu, cerintele mereu crescande ale populatiei lumii. Pentru aceasta se impun o serie de masuri, cum ar fi: exploatarea rationala, reimpadurirea si reconstructia ecologica a zonelor defrisate, stoparea defrisarilor abuzive, etc.

Pe glob sunt mari diferentieri in ceea ce priveste structura padurilor, conditiile de dezvoltare a acestora si valorificarea economica a lor.

Padurile de conifere (circa 1200 milioane hectare) prezinta cateva trasaturi distincte, favorabile sub raport economic: speciile sunt putine existand o uniformitate pe mari suprafete, arborii au trunchiuri drepte, ramurile sunt scurte si subtiri, densitatea biomasei este redusa ceea ce permite transportul lesnicios al masei lemnoase exploatate, etc.

Sub raportul raspandirii spatiale, se evidentiaza doua zone: una situata in Eurasia, iar cealalalta in America de Nord. In afara de acestea, mai exista areale mai restranse in emisfera nordica, in special in zonele montane (Alpi, Carpati, Caucaz, Himalaya, etc.), precum si in emisfera sudica (Paraná, Chile, Noua Zeelanda, Australia), unde insumeaza 5 % din suprafata totala a padurilor de rasinoase.

Padurile de conifere din nordul Eurasiei sunt alcatuite din molid (Picea abies), brad (Abies alba) si pin (Pinus silvatica). Cel mai pretios lemn este al molidului, care formeaza paduri intinse si compacte in nordul partii europene a C.S.I., in Peninsula Scandinavica, in Polonia, precum si in unele zone montane (Alpi, Carpati, Pirinei, etc). Bradul ocupa suprafete considerabile in taigaua siberiana.

In continentul nord american, padurea de conifere se extinde in jumatatea de sud a Canadei si in Alaska, din zona Insulei Terra Nova pana in stramtoarea Bering, precum si in partea de vest a S.U.A. (in arealul Muntilor Stancosi).

In apropierea Oceanului Atlantic, pe soluri nisipoase si intr-un climat mai umed, padurea este formata din pinul alb (Pinus alba), iar spre interiorul continentului in structura padurii apare molidul negru (Picea nigra), bradul de balsam (Abies balsamea) si specii de pin. In vestul Americii de Nord se intind pe suprafete mari paduri de pin galben (Pinus ponderosa), brad alb si molid. Spre sud-vest si in vecinatatea coastelor pacifice creste arborele mamut (Sequoia gigantaea) si arborele rosu (Sequoia sempervirens), arbori ce ajung pana la 120 m inaltime.

Padurile de foioase temperat-subtropicale. Acest tip de padure este limitat, aproape in intregime, de zonele de latitudini medii din emisfera nordica, desfasurandu-se de la limita sudica a padurilor de conifere pana in Peninsula Iberica, iar in S.U.A., din sudul Noii Anglii pana la Missouri si Arkansas. Paduri de foioase se intalnesc si in nordul R.P.Chineza, peninsula Coreea si in centru Japoniei.

In emisfera sudica, acest tip de padure ocupa suprafete mai restranse (padurea valdiviana in America de Sud si padurile de foioase din Noua Zeelanda si Oceania). Ca esente se remarca: fagul (Fagus silvatica), stejarul (Querqus), cu lemn mai dur, mesteacanul (Betula), al carui lemn este folosit in industria mobilei, iar coaja la obtinerea taninului, castanul, raspandit mai ales in sud-vestul Europei si in S.U.A., plopul (Populus), etc.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

In zonele cu veri uscate din regiunile subtropicale cresc paduri de foioase deosebite. Pentru regiunea mediteraneeana este specific stejarul de pluta (in Peninsula Iberica), arganierul (arborele de otel, in Magreb), stejarul verde si camforul (in nord- estul R.P.Chineza) si chiar bambusul (Japonia, R.P.Chineza).

Suprafata padurilor de foioase din zona temperata si subtropicala este evaluata la circa 600 milioane hectare, din care 260 milioane hectare in America de Nord si circa 255 milioane hectare in C.S.I. Sub raport economic, din cauza densitatii sub nivelul mediei mondiale, acest tip de padure furnizeaza mai putin lemn util la hectar (90 m³ in America de Nord, 80 m³ in Europa, 75 m³ in C.S.I.). Lemnul exploatat este folosit in industria mobilei si in constructii.

Padurile intertropicale umede sunt localizate intre cele doua tropice, intr-o zona climatica umeda si calda. In aceasta categorie sunt incluse si padurile galerii, care insotesc raurile ce traverseaza savana, constituind, de fapt, o prelungire a padurilor tropicale, precum si mangrovele, vegetatie forestiera care apare predominant in zonele de tarm, fiind influentate de maree. Suprafata detinuta de padurile intertropicale este estimata la circa 2 miliarde hectare (peste 50 % din suprafata forestiera a globului).

Caracteristicile acestei paduri (diversitatea mare a speciilor, densitate mare si variabila a masei vegetale care furnizeaza intre 190 si 370 m³ masa lemnoasa la hectar, stratificarea padurii pe etaje, soluri umede, etc.) fac dificila exploatarea lor pentru scopuri industriale.

In cadrul acestor paduri intertropicale se diferentiaza trei mari zone:

- Zona americana se intinde din sudul Mexicului pana in partea septentrionala a Americii de Sud. Cea mai cunoscuta este padurea amazoniana, in care se gasesc mai multe esente valoroase ca: arborele de cauciuc, mahonul, numeroase specii de palmier, etc. Mahonul este folosit pentru furnire, iar arborele de balsa, fiind usor, in industria aeronautica. Tara cu cele mai bogate resurse, dar si cu exploatari insemnate, este Brazilia.

- Zona africana se intinde din Golful Guineea pana in Platoul Central African, remarcabil fiind bazinul fluviului Zair. Principalele esente pretioase si rare sunt: mahonul african, abanosul, lemn de culoare trandafiriu care este folosit mai ales in industria mobilei (Nigeria, Gabon, Coasta de Fildes, Ghana, etc.)

- Zona sud-estica asiatica cuprinde sudul Indiei si Indochinei, Malaysia, arhipelagul Indonezian, Insulele Filipine si Noua Guinee. Structura padurilor este complexa, din cadrul esentelor valoroase remarcandu-se teckul, cu lemn rezistent folosit in constructiile navale, santalul, utilizat mai ales in industria mobilei.

In aceasta regiune a Asiei se remarca, in ceea ce priveste productia de lemn, Indonezia, pentru ca impreuna cu celelalte tari din acest areal asigura circa 1/3 din exportul mondial de lemn.

Repartitia padurilor pe continente este foarte diferita. Astfel, emisfera nordica este mult mai bogata in padure decat cea sudica. Gradul de impadurire difera de asemenea, el fiind peste media mondiala in America de Nord si America de Sud, pentru ca in Oceania si Africa sa fie sub aceasta medie din cauza extinderii mari a deserturilor, iar in Asia si Europa, datorita defrisarilor efectuate in decursul timpului.

Repartitia resurselor forestiere la nivelul statelor se apreciaza tot dupa gradul de impadurire, diferentiindu-se astfel patru categorii de state:

- state cu grad ridicat de impadurire, peste 30 % din suprafata teritoriala, in randul carora se inscrie Guyana Franceza, Suriname, Ecuador, etc.

- state cu grad mediu de impadurire, 20-30 % padure, ce cuprind Germania, Belgia, Romania, Argentina, Italia, etc.

- state cu grad redus de impadurire, 10-20 %, in care exploatarile trebuiesc limitate la volumul cresterii anuale de lemn (Danemarca, Ungaria, Grecia, etc.)

- state cu grad foarte redus de impadurire, sub 10 %, care importa mari cantitati de lemn (Irlanda, Algeria, Olanda, Egipt, etc.).

Comparand volumul exploatarilor cu cel al cresterii anuale se constata ca situatia cea mai buna apare in America de Sud, unde la o crestere anuala de 790 milioane m³ se exploateaza doar 240 milioane m³, apoi C.S.I. (spor 790 milioane m³/an si 324 milioane m³/an exploatare), Canada (spor 228 milioane m³/an si 115 milioane m³/an exploatare). O situatie de echilibru este caracteristica in Africa si Oceania, iar dezechilibre se intalnesc in Asia (719 milioane m³ exploatare fata de 190 milioane m³ spor), Europa (310 milioane m³ exploatare fata de 120 milioane m³ spor) si S.U.A. (314 milioane m³ exploatare fata de 150 milioane m³ spor).

Cantitatea de lemn exploatata este foarte slab valorificata. Numai 55 % se foloseste ca lemn de lucru si in industrie, iar restul este folosit ca lemn de foc. Sub acest aspect exista mari contraste regionale, tarile europene si nord americane folosind lemnul in special in scopuri industriale, iar cele africane si sud americane drept sursa energetica.

Pe plan mondial, pe primul loc in productia de lemn se situeaza Asia, urmata de America de Nord, Europa, Africa, America de Sud si Oceania, iar la nivel de tari, se remarca S.U.A., C.S.I., etc. Dupa unele estimari ale F.A.O., productia de masa lemnoasa va ajunge in anul 2000 la circa 3370 milioane m³.

Romania se numara printre tarile cu un grad mediu de impadurire, fondul forestier reprezentand 26,7 % din suprafata totala a tarii, revenind in medie fiecarui locuitor circa 0,27 hectare. Acest procent este apropiat cu cel al Frantei, Poloniei, Portugaliei, etc. Pe regiuni geografice, acest fond forestier este inegal repartizat: 58,5 % in regiunea montana, 32,7 % in zonele colinare de deal si podis si numai 8,8 % in zonele de campie. In ceea ce priveste compozitia padurilor pe specii, exista 30,7 % rasinoase, 30,3 % fag, 18,2 % cvercinee, 15,2 % diverse tari si 5,2 % diverse moi.

Suprafata fondului forestier din tara noastra a suferit o restrangere continua incepand cu anul 1829, cand procesul de despadurire intra in reglementari oficiale pentru extinderea suprafetei terenurilor arabile. Ca atare, procentul de impadurire actual este de doar 3,5 % in Campia Baraganului, 5,3 % in Campia Olteniei, 3,2 % in Campia Banato-Crisana, 4,1 % in Campia Moldovei, 7,1 % in Podisul Dobrogei, etc. La nivelul catenei carpatice, cel mai ridicat grad de impadurire este in Carpatii Orientali, in special in grupa centrala a acestora.

Comertul cu produse lemnoase

Principalele tari exportatoare a produselor lemnoase sunt:

- Federatia Rusa, Canada, S.U.A., Suedia, Finlanda, Norvegia: produse rasinoase

- Unele tari africane (Ghana, Gabon, Zair, Coasta de Fildes), Brazilia, Indonezia si Sri Lanka: produse din foioase

Principalele tari importatoare de produse din lemn sunt: Marea Britanie, Germania, S.U.A., Franta, Japonia, Italia, Spania, Olanda etc.

Circuite si schimburi de produse lemnoase sunt:

- dintre tarile scandinave si Europa estica spre V-lu si SE-ul Europei

- dintre Canada si S.U.A.

- de mai mica intensitate intre America Centrala si America de Sud si intre Asia si Europa

2. Pajistile si importanta lor economica

Pajistile sunt constituite din pasuni si fanete naturale. Ele formeaza o componenta de baza a zootehniei, avand in vedere ca toate animalele lapte, carne si/sau lana sunt erbivore. Nu este deci intamplator ca aceste formatiuni vegetale, raspandite diferentiat in toate zonele climatice, detin inca o suprafata mare, de circa 3000 milioane hectare (dublu fata de terenurile arabile), urmand imediat dupa paduri.

Pasunile naturale reprezinta acea categorie de folosinta a terenurilor agricole acoperite cu ierburi care, in mod obisnuit, cresc spontan, utilizate ca furaj verde in perioada pasunatului, fie tot timpul anului in climatele umede si cu ierni blande, fie numai o parte din an, ca de exemplu in zonele tropicale unde intervalele de seceta sunt lungi, sau in tinuturile montane in sezonul cald.

Fanetele naturale servesc pentru obtinerea fanului prin care se asigura hrana animalelor in sezonul rece.

Pajistile de tundra (inclusiv pajistea alpina) sunt alcatuite din rogozuri, graminee, muschi licheni, mesteceni pitici, etc. Productivitatea de masa verde este scazuta si de importanta modesta, deoarece plantele sunt mici, slab dezvoltate din cauza solurilor sarace in humus si a climatului aspru. Ele sunt folosite pentru hrana renilor, crescuti pentru carne, lapte, blana si tractiune. Aceste pajisti sunt raspandite in zonele boreale ale Americii de Nord, Eurasiei si pe suprafete mici din emisfera sudica.

Pentru domeniul alpin, suprafetele ocupate de pajisti sunt evaluate la circa 300 milioane hectare. Ponderi ridicate detin si podisurile inalte si muntii din Asia Centrala. De existenta lor se leaga pastoritul transhumant din Tibet, Afganistan, Iran, Nepal, etc. Asemenea pajisti se gasesc si in Muntii Anzi, in zonele montane inalte ale Europei, unde se practica un pastorit traditional.

Pajistile de stepa au raspandire foarte larga in raport cu latitudinea, variind intre tropice si paralela de 55° latitudine N si 45° latitudine S. De regula, ele fac trecerea dinspre zonele subtropicale si mediteraneene spre deserturi sau dinspre padurile zone temperate catre zonele semiaride.

In structura covorului erbaceu predomina gramineele si ciperaceele, la care se adauga plantele leguminoase.

Productivitatea acestor pajisti, mai ales in sezonul estival, le confera o mare importanta pentru cresterea bovinelor, cabalinelor si ovinelor. In unele stepe ale Asiei, se mai pastreaza fauna salbatica corespondenta celei domestice.

Pajistile de savana se infatiseaza sub forme variate: savana tipica de la latitudini tropicale si subtropicale este constituita din ierburi inalte, cu frunze dure si frosiere, peste care se inalta, sporadic, arbori (salcami, palmieri, baobabi). Savana tropicala africana este cea mai renumita, dupa care urmeaza cea sud americana, denumita si 'campos cerados' in Brazilia, care prefera regiunile mai inalte, iar savanele din Australia, India, sud-estul Asiei, imbraca forme specifice. In categoria formatiunilor cu ierburi inalte sunt incluse, totodata, zona mai umeda a preeriei nord americane (din Illinois pana in sudul provinciilor Alberta si Saskatchewan din Canada) si pampasul argentinian (mai denumit si 'campos limpos').

Cu toate ca savanele acopera mari suprafete (circa 1300 milioane hectare), cu distributie regionala neuniforma (Africa 800 milioane hectare, America de Sud 400 milioane hectare, Australia 90 milioane hectare, etc.), interesul lor economic este in declin din cauza extinderii terenurilor arabile. Alternanta sezoanelor uscate cu cele umede, intr-un spectru temporal foarte inconstant, aduce prejudicii economiei pastorale acestor tinuturi. Cele mai productive sunt savanele sud americane, pe baza carora s-a dezvoltat cresterea extensiva a animalelor in Argentina, Brazilia, Venezuela, etc. stimulata in ultima vreme de cerintele crescute de carne pe piata mondiala.

Pasunile si fanetele naturale din Romania, prin valoarea lor nutritiva si volumul lor considerabil, detin un rol important in asigurarea bazei furajere pentru cresterea animalelor. In functie de conditiile naturale se remarca urmatoarele grupe de pasuni si fanete:

- Pasuni de lunca, care se intalnesc cu precadere in lunca Dunarii si in luncile si terasele principalelor rauri din tara. Aceste pasuni pot fi folosite o perioada mai mare de timp, pana toamna tarziu.

- Pasuni de stepa, ocupa suprafete mai mici in cadrul unor campii.

- Pasuni si fanete de dealuri si podisuri, au o importanta medie in ceea ce priveste continutul in substante nutritive si masa furajera.

- Pasuni si fanete montane, sunt cele mai importante chiar daca sunt folosite doar in perioada sezonului estival. Acestea se remarca prin bogatia floristica si marea lor valoare nutritiva. In functie de altitudinea la care se gasesc si compozitia floristica, aceste pasuni se divid in mai multe tipuri: pasuni joase, localizate la altitudini de 700- 800 m; pajisti montane situate la limita superioara a padurilor, care au cea mai mare raspandire in Carpatii Orientali; pajistile alpine, care sunt specifice masivelor inalte (de peste 2000 m), avand o extensiune majora in cadrul Carpatilor Meridionali.