Pestera lui cocolbea

PESTERA LUI COCOLBEA

Sinonimie: Gaura lui Cocolbea.

Localizare si cai de acces. La 2 km nord-est de satul Ponor, pe malul stang al paraului Ohaba, se gaseste deschiderea inalta a pesterii. Este sapata in fasia de calcare ce incadreaza la sud cristalinul Muntilor Sebes. Paraul Sipotul Cocolbei care iese din pestera, conflueaza dupa 100 m cu paraul Opritei si dupa un km se varsa in apa Ohabei care vine din Sura Mare. Altitudinea : 450 m.

In satul Ponor se poate ajunge din halta de pe traseul caii ferate Petrosani-Hateg, parcurgand o distanta de un km, sau din soseaua de asfalt paralela cu calea ferata. Loc de cazare in casele localnicilor din Ponor.

Date istorice. Prima explorare a pesterii, pe o lungime de 45 m, a fost efectuata de geologul I. Gherman (1934), iar studiul formatiunilor calcaroase de la est de bazinul Hategului se datoreste lui A. Mamulea (1957).

In 1967 sunt publicate rezultatele obtinute de colectivul Institutului de speologie "Emil Racovita", condus de M. Dumitrescu si T. Orghidan, asupra cercetarilor complexe efectuate in 16 pesteri din regiunea Hunedoara, printre care si P. lui Cocolbea.

Descriere. Deschiderea inalta de 18 m, in forma de ogiva, are o largime la baza de 4,5 m si este orientata spre vest. Pestera e constituita dintr-o galerie principala cu o lungime de aproximativ 100 m. Portiunea inferioara a acesteia este parcursa Permanent de cursul subteran; portiunea superioara reprezinta cursul intermitent al Sipetului Cocolbei. In portiunea inferioara, galeria pastreaza o inaltime de 18-20 m si o latime ce variaza intre 3 si 10 m. La distanta de 45 m de la intrare, diaclaza principala se intretaie cu o a doua, orientata est-nord-est -vest-sud-vest, inaccesibila, dar care se uneste cu Speria superioara.     

La capatul portiunii inferioare a galeriei principale se afla un lac lung de 10 m, lat de 4 m si adanc de 5 m. Se poate inainta prin partea nordica a lacului folosind un rest de planseu ingust (50- 70 cm) pana la extremitatea estica unde, incepand cu topirea zapezii si pana la inceputul iernii, curge peste pragul de 6-7 m o cascada al carei zgomot rasuna pana in afara pesterii. De aceea portiunea superioara a galeriei, intermitent activa, nu se poate vizita decat in timpul iernii. Accesul se poate efectua cu ajutorul unei scari de lemn de 3 m, de pe care se poate monta o scara speologica.

Portiunea de galerie in ,care se patrunde, si prin care timp de 6 luni curge apa, are o largime ce variaza cu spatii largi comunicand intre ele prin gatuiri cu praguri. Majoritatea portiunilor largite reprezinta bazine sapate de apa si de materialul rupt si antrenat de curent. Aceasta galerie ascendenta se termina cu o panta descendenta care da intr-o incapere finala de 3/4 m ocupata in intregime de un lac.

Primavara, nivelul lacului incepe sa creasca si la un moment dat se revarsa si, impreuna cu apa infiltrata prin hornuri, dau nastere unui curent de apa puternic care contribuie la formarea cascadei. Pentru a afla cum se face drenarea continua intre lacul superior (II) si cel inferior (I) s-a turnat fluo-resceina in lacul superior. Abia dupa doua zile apa lacului inferior s-a colorat foarte slab ; in schimb, apa din izvorasui din peretele nordic din apropierea intrarii s-a colorat numai dupa o jumatate de ora. In concluzie, apa din lacul inferior, care se revarsa continuu si in timpul iernii printr-o suvita subtire de apa, trebuie sa mai fie alimentata si din reteaua de ape subterane permanente ce-si au originea la contactul calcarelor cu sisturile cristaline. Legatura dintre lacul superior si cel inferior este, asadar, foarte slaba.

Pestera este lipsita de concretiuni, cu exceptia Peretelui sudic al galeriei intermitent active, care prezinta sculpturi sapate in forma de lingurite. Fauna actuala e destul de saraca, in apa s-au descoperit crustacei din genul Niphargus.

Conditii de vizitare. Pestera se poate vizita relativ usor. Sunt necesare haine de protectie si cizme de cauciuc iar pentru turistii antrenati o scara pentru urcat pragul dintre cele doua portiuni ale galeriei. Nu se recomanda vizitarea pe timp ploios, cand pragul se transforma in cascada.

Bibliografie. I. Gherman (1934), A. Mamulea (1952), M. Dumitresou si col. (1967), M. Bleahu si col. (1976).