VALEA SIGHISTELULUI
Desi
nu constituie decat un scurt afluent al Crisului Negru, cu un traseu de
numai 9 km, Valea Sighistelului adaposteste unul dintre cele mai
interesante si mai spectaculoase complexe carstice din Muntii Bihor.
Dezvoltata in cea mai mare parte a sa in calcare, ea ofera un peisaj
neasteptat, in care chei flancate de faleze abrupte alterneaza cu
versanti impaduriti, inaltati pe alocuri
pana la 3-400 m deasupra albiei.
Intrarea
in sectorul calcaros al Vaii Sighistelului este marcata de un
fel de poarta pe care o formeaza coastele stancoase ale Dealului
Tibocoaia in stanga si Fata Pietrei in dreapta. Apoi malurile se
indeparteaza pana la confluenta cu Valea Rea unde, din
stanga, avanseaza spre firul apei pintenul pe care il formeaza Piatra
Lunga iar ceva mai departe se ridica peretele de la
Cazatura Lupului, in dreapta, valea este dominata de coastele
impadurite ale Dealului Corbeasca, amonte de care, in locul numit ,,La
Stramtura", versantii se apropie iarasi, inghesuind albia
intre contraforturi puternice de calcar. Urmatorul sector al vaii are
un aspect mai putin framantat, cu doar cateva stancarii in
latura dreapta, dar o noua zona de chei marcheaza curand
confluenta cu Paraul Blidarului. De fapt, aspectul de cheie se
conserva de aici inainte aproape neintrerupt, valea transformandu-se pe
alocuri intr-un veritabil canion, cu patul acoperit de blocuri si de
trunchiuri de lemn. Doar in doua locuri raul mai scapa putin din
chinga muntelui, cel de al doilea reprezentind poiana din care se desprinde
cararea spre pesterile Magura si Coloboaia. Apoi malurile
se strang din nou intr-o taietura atat de ingusta si de
salbatica, incat devine practic inaccesibila: este canionul
Vaii Sighistelului, dincolo de care se intinde manunchiul de
valcele de la obarsia vaii, rasfirat pe coastele de apus ale
Pietrei Muncelului.
In
pofida traseului sau scurt, Valea Sighistelului este un adevarat
paradis speologic. Pana in anul 1977 au fost descoperite si explorate
aici nu mai putin de 75 de pesteri si avene, dar majoritatea lor
sunt foarte greu accesibile si de interes turistic minor, in afara de
cavitatile deja descrise, doar Pestera Dracoaia,
situata in malul stang geografic al vaii, amonte de confluenta
cu Paraul Blidarului, poate fi vizitata cu mai multa
usurinta, impresionand prin proportiile salii
subterane care succede portalului nu mai putin impunator.
Dincolo
de Sala Minunilor, galeria continua cu acelasi facies de
diaclaza largita de ape in jumatatea sa amonte se desfac o
serie de divertacole, unele cu acces dificil, care conduc in mici sali
laterale (Sala Virgina, Sala Tacerii), de unde pare sa
inceapa o ampla retea de galerii, in curs de explorare. Aproape
de extremitatea pesterii, o ingramadire de blocuri masive
desprinse din bolta justifica numele de Lumea Framantata
data acestui sector al cavitatii, dincolo de care inaintarea
este oprita de sifonul terminal inaccesibil, al cursului subteran. Acest
sifon se afla insa la o distanta de numai 20 m de
suprafata, unde, in fundul dolinei Vanatara se pierd apele
ingemanate ale paraielor care au concurat la formarea pesterii.
Conditii de vizitare. Se recomanda ca turistii sa viziteze
pestera numai pana la Sala Minunilor si numai la ape mici,
pentru a nu fi expusi unor accidente ce pot avea urmari
neplacute. Pentru aceasta sunt necesare cizme de cauciuc lungi eventual o
barca pneumatica si o cordelina cu o scara
speologica pentru depasirea Cascadei Evantai, precum si
mijloace de iluminare.
Bibliografie. M. Bleahu si col. (1976) I Popescu Argesel
(1977).
