Relieful carstic

RELIEFUL CARSTIC

Poate nici o roca nu se impune in relief cu atata personalitate, nu imprima peisajului vigoare si farmec ca rocile calcaroase. In Anzi sau Pirinei, in Alpi si in Carpati cununile stralucitoare de calcar impodobesc planeta noastra, dandu-i un plus de semetie dar si de mister, caci ele ascund putinele pete albe care au mai ramas pe harti ; marile varfuri ale Pamantului au fost de mult cucerite, marile pesteri inca nu.

Romania, desi nu are ocupata cu calcare decat aproximativ 4 500 km², detine un carst bogat si variat si foarte multe pesteri. Luand in considerare cavitatile ce depasesc 10 m lungime sau adancime, numarul acestora a atins, in toamna anului 1983, 9 000. Ele insumeaza cam 800 km de galerii, sali, labirinturi, puturi, unele fiind delicate palate de clestar si geode de cristale, altele sumbre ingramadiri de bolovani.

Mari sau mici, frumoase sau nu, pesterile au fost din timpuri stravechi obiectul curiozitatii omului. Primii vizitatori ai pesterilor din Carpati au fost vanatorii paleolitici ai caror pasi au ramas intipariti in argila pesterii Ciur-Izbuc sau in calcita pesterii Vartop. In urma cu 10.000 ani, in paleolitic, stramosii nostri au intrat in pestera Cuciulat, desenand pe pereti imaginile ciudate ale unui cal, a unei pantere, a unui om. In neolitic, cateva mii de ani mai tarziu, alti oameni au patruns in pestera Cioclovina unde au ascuns un tezaur, in timp ce in alta pestera gasim semne ciudate asemanatoare unor hieroglife ramase pe pereti. Acestea sunt printre cele mai vechi marturii ale trecerii omului prin pesterile tarii noastre, desigur fara legaturi cu turismul. Nici mai tarziu, in zbuciumatul ev mediu al acestei tari situate la incrucisare de drumuri, oamenii nu s-au dus de placere in pesteri, ci pentru a se ascunde de cotropitori. Pestera Muierilor, pestera Femeilor sunt denumirile unor pesteri in care se ascundeau femeile satului cand navaleau turcii.

Dupa 1750 pesterile tarii noastre devin obiectul curiozitatii turistice si incepem sa avem primele descrieri si relatari, ca aceea a lui Criselini si Fridvalsky. Pe la 1840, calatorul englez John Padget viziteaza pestera de la Schitul Ialomitei, ramanand impresionat de salbaticia locului. Apoi numarul vizitatorilor se inmulteste si deja putem lua cunostinta nu numai prin descrierile publicate, ci din pacate si prin iscaliturile lasate dupa 1820 in pesteri ca Polovragi, Buhui, Meziad sau Pestera Hotilor de la Baile Herculane.

VARIETATEA CARSTULUI ROMANESC

Daca aruncam o privire pe harta de la fig. 1 ne dam imediat seama ca in Romania rocile calcaroase nu formeaza regiuni intinse, asa cum se intampla, de exemplu, in Iugoslavia sau Australia. Calcarele sunt raspandite pretutindeni in tara, ca o puzderie de insule, dintre care cea mai intinsa se afla in Muntii Banatului, cu o suprafata de 780 km². Acest fapt, care ar putea trezi o anumita nemultumire carstologilor, este binevenit pentru turisti : aproape pretutindeni in tara, in munti si in zonele de podis, poti avea intalnirea cu calcarul. Dincolo de o creasta mohorata de sisturi cristaline, intre coline monotone de marne si gresii sau chiar in Dobrogea, te asteapta adesea surpriza peretilor semeti, a canioanelor, avenelor si pesterilor. Fragmentarea terenurilor calcaroase din Romania mai prezinta si un alt avantaj pentru turisti : cele mai multe astfel de insule de calcar, izolate intre ele in diferite momente ale evolutiei geologice, au avut conditii geomorfologice si hidrologice diferite de geneza carstului. Acest fapt face ca pe suprafete restranse sa facem cunostinta uneori cu o mare varitate de tipuri de carst si de forme subterane. Iata un exemplu : Pe Valea Jiului, nu departe de cabana turistica Campul lui Neag, se afla, in muntii calcarosi ai Retezatului si Valcanului, numeroase pesteri, infatisand aspecte foarte diferite. La pestera Alunii Negrii vom intalni unul dintre cele mai incalcite labirinturi subterane din tara, cu galerii joase si rotunde, orientate in toate directiile, cu hornuri si puturi pline de argila, cu peretii modelati in chipuri bizare de coroziunea apelor.

Aceasta pestera, ca si altele din vecinatate, s-a format intr-un regim freatic, cand nivelul Jiului era mai ridicat, facand ca rocile calcaroase aflate dedesubt sa fie un "burete" in care apa a dizolvat lent si in toate directiile. Nu departe insa, se afla Pestera de Aur, unde peisajul subteran este radical schimbat : un parau subteran isi face loc in inima muntelui curgand voiniceste pe o galerie unica, relativ liniara, cu peretii slefuiti si spalati, iar uneori impodobiti cu curgeri calcitice. Aceasta este o pestera formata in regim vados, de curgere libera, o strapungere hidrogeologica a unui masiv calcaros de apa care, intalnind obstacolul, l-a strabatut folosind deopotriva faliile si fisurile pe care le-a largit prin dezolvare. In sfirsit, tot in apropiere, se gaseste Avenul din Piesa, un put cu intrarea parca taiata de toporul unui urias, care coboara 25 m pana la o masa de gheata. Peretii sai sunt neregulati, plini de fisuri si colturi, nu au nici un fel de podoabe, in timp ce apele de ploaie se scurg pe ei disparand mai jos printre crapaturi si bolovani. Aici suntem in prezenta unei cavitati formate in asa-zisa "zona de infiltratie", prea sus pentru ca apa unui parau sa fi jucat vreodata un rol in formarea sa. Aici doar cariul rabdator al dizolvarii apelor din ploi si zapezi, muscand acolo unde calcarul a fost mai slab, pe o falie, a format aceasta cavitate, complet diferita de cele descrise anterior, dar, in felul ei, nu mai putin spectaculoasa si interesanta pentru turisti. Iata cum intr-o excursie ce poate dura numai o zi putem face cunostinta cu trei tipuri diferite de pesteri, care apar desigur si in trei feluri de peisaj carstic. Cele mai multe fenomene carstice se circumscriu unor tipuri majore cu trasaturi distincte, pe care credem ca este util sa le amintim.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

CARSTUL DE CREASTA

Carstul de creasta este dezvoltat in zonele mai inalte ale muntilor, unde calcarele apar suspendate deasupra altor tipuri de roci. Astfel de creste mult indragite de turisti pentru relieful semet sunt: Creasta Retezatului, Buila - Vanturarita, Haghimasul, Trascaul. Aflate la inaltimi ce depasesc uneori 2 000 m, crestele calcaroase sufera actiunea de dezagregare intensa produsa de mari contraste de temperatura si de fortele gravitationale, dar si de dizolvare produsa de ploi si zapezi, in calcarele din Creasta Fagarasului, in Ciortea si Museteica se afla, la peste 2 400 m altitudine, cele mai inalte pesteri din Romania. La intersectia unor linii de fractura din crestele Muntilor Retezat s-au format cateva avene adanci, cu puturi perfect verticale ce depasesc 80 m. In avenul din Stana Tomii este situata una dintre cele mai mari verticale absolute de la noi (114 m), in timp ce Avenul cu gheata din Albele prezinta o acumulare de gheata de 60 m. Avene de peste 100 m adancime se afla si sub creasta Pietrii Craiului, in creste pesterile sunt rare si de mici dimensiuni, in schimb, de un mare interes pentru turisti pot fi numeroasele forme exocarstice, uneori extrem de originale : Piatra Iorgovanului cu prelungile sale lapiezuri, Podul Natural de la Campul Mielului, zaplazul din Piatra Craiului, campurile de lapiezuri din Buila si Trascau sau alte canioane din Bucegi, Retezat, toate fiind remarcabile fenomene carstice, pe nedrept neglijate uneori de turisti.

Fig. 001

CARSTUL DE PLATOU

Spre deosebire de crestele calcaroase, pe care apele se scurg repede, ca pe niste acoperisuri de case de moti, platourile sunt un fel de coveti ce aduna apele pe suprafata lor superioara, de unde apoi se scurg, prin galerii, catre izvoarele aflate la baza. Avand suprafata mult mai neteda, ele "tin" apa mai mult si in acest fel si procesele de dizolvare sunt mai puternice. Platourile gazduiesc cele mai tipice si mai importante fenomene carstice.

Destul de frecvent, apele adunate de pe o suprafata intinsa dispar in ponoare, in partea centrala a platoului. Aceste ponoare sunt adesea penetrarile, formand pesteri insurgente, prin ale caror galerii poti urmari cursul apei din cascada in cascada, din lac in lac, pana cand o falie opreste, printr-o prabusire sau prin sifon, inaintarea. Atunci ne vom intoarce si vom merge de-a lungul galeriilor si vom cunoaste drumul apei subterane dupa aliniamentele de doline care jaloneaza, de obicei, drumul la suprafata.

Se intampla chiar ca uneori astfel de doline sa se continue cu avene care coboara pana la reteaua regasita. Apele se dreneaza catre versantii ce marginesc platourile, aparand in izbucuri sau in pesteri resurgente, la baza unor pereti sau in abruptul unor vai, pesteri in care, mergand de aceasta data in amonte, putem vedea inca un tronson din raul subteran.

O astfel de situatie poate fi vazuta in Muntii Padurea Craiului, la Vadu Crisului. Prin Pestera de la Vadu Crisului, bine cunoscuta turistilor, iese un parau cu ape bogate si limpezi, pe firul caruia poteca turistica electrificata merge prin pestera pana la un sifon impenetrabil. Paraul vine insa dintr-o alta pestera numita "Pestera Batrinului", situata la Zece Hotare, in inima Muntilor Padurea Craiului.

Daca in constitutia geologica a platourilor calcarele alterneaza cu alte roci, atunci drenajul subteran este mai complicat, in Banat se intampla frecvent ca paraiele de suprafata formate pe roci impermeabile sa traverseze zone de calcar, reaparand apoi la zi pe limita calcarelor. Este si cazul Pesterii Comarnic. Paraul Ponicova, care a generat aceasta pestera, curge mai intai domol, cu largi meandre, pe suprafata cristalinului de Semenic. Intalnind calcarele, el se adanceste sub pamant si curge prin actualul etaj activ al Comarnicului. Dar, deoarece calcarele sunt intrerupte de o noua fasie de roci impermeabile, apele reapar la zi, curgand apoi prin frumosul defileu al Carasului. Desi suprafata calcarelor in Banat atinge 780 km², fiind cea mai intinsa din tara, fragmentarea reliefului impiedica formarea unor drenaje subterane foarte lungi, cele mai multe pesteri avand deschiderile in versantii vailor.

In platoul inalt al Muntilor Bihor, mozaicul geologic a condus la fragmentarea retelelor de pesteri. Acest lucru poate fi observat de orice turist care parcurge unul dintre cele mai batute trasee ale acestei zone : Padis - Poiana Ponor - Cetatile Ponorului - Cheile Galbenii. Pornind de la baza turistica B.T.T., pe firul paraului Tranghiesti, dupa caiteva sute de metri se vede cum acesta, intalnind roci calcaroase triasice, dispare intr-un ponor. Dupa un traseu subteran inca neexplorat de speologi, dar marcat la suprafata prin numeroase doline, paraul reapare in Izbucul din Poiana Ponor, cunoscut obiectiv turistic, in acest loc, calcarele si dolomitele triasice cedeaza locul calcarelor jurasice. In capatul poliei din Poiana Ponor, paraul dispare inghitit de sorburi. El va reapare abia sub portalul Cetatilor Ponorului, unde o puternica falie scoate drenajul la zi.

Dupa ce traverseaza uriasa pestera, suvoiul, care intre timp a primit intarituri si din reteaua Lumii Pierdute, iese la Izbucul Galbenii urmeaza marmite, chei, tunele, cascade, si aventura carstica a paraului ia sfirsit abia in Poiana Florilor, acolo unde calcarele cedeaza definitiv locul rocilor impermeabile. Un traseu turistic de o zi, in care se poate vedea si intelege universul plin de surprize al carstului bihorean.

Tocitele platouri, in care apa si timpul s-au unit pentru a le macina pe dinauntru, au carstul cel mai complex si dezvoltat. Zadarnic Piatra Craiului sau Iorgovanul ne atrag privirile cu mandrii lor pereti : marile pesteri se ascund sub dealurile molcome ale Padurii Craiului, unde Pestera Vantului a depasit 32 km, iar avenul Stanu Foncii 320 m adancime.

CARSTUL BARELOR CALCAROASE

Se intampla uneori ca paraiele venite din munti, din crestele si platourile carpatice, sa intalneasca inaintea depresiunilor cate o bariera de calcar.

Aceste obstacole, denumite bare calcaroase, au fost strabatute de rauri prin defilee adanci, dar si pe cai subterane. Evolutia barelor este strans legata de cea a zonelor inconjuratoare, toate oscilatiile si prefacerile depresiunilor din jur s-au resimtit in evolutia retelelor de pesteri si a vailor ce le strabat. De aceea, pesterile din aceste bare sunt adesea polietajate si au retele complexe, paralele cu vaile de suprafata cu care au fost in relatie.

O bara calcaroasa tipica este zona Polovragi-Cernadia, care gazduieste pesterile Polovragi si Muierilor. Cele doua pesteri s-au dezvoltat paralel cu doua vai, cu frumoase defilee in calcare. De cateva ori retelele subterane au fost complet colmatate cu aluviunile aduse de rau, dar apoi, pe masura ce albiile de la exterior s-au adancit si umplutura de pietris a pesterilor s-a drenat, ele s-au adancit, de asemenea, in pas cu evolutia vaii de suprafata. Astazi, prin nici unul din cele trei etaje ale Pesterii Muierilor nu mai curge vreun parau, in timp ce la Polovragi etajul activ al pesterii face schimb de ape cu albia Oltetului.

In multe din pesterile recomandate in acest ghid se poate vedea o mare varietate de forme, atat de sculptare, cat si de umplutura sau concretiuni. Unele dintre acestea pot fi vazute in orice pestera din tara sau de pe glob si arata universalitatea proceselor carstice de pe planeta noastra ; altele sunt specifice unei anumite zone, de exemplu numai crestelor sau numai platourilor ; in sfarsit, sunt forme ce apar numai intr-o singura pestera si ele reflecta conditii genetice unice, irepetabile.

Nu este locul aici sa intram in amanunte. Dar trebuie sa recomandam cititorilor ca, inainte de a porni la drum, sa se documenteze cat mai bine, sa afle cat mai multe lucruri despre lumea pesterilor si formele care le populeaza. Acesta este in primul rand un efort si un act de cultura.

Profanul care asculta o simfonie retine ici-colo cate un pasaj mai inalt care ii atrage atentia, in timp ce cunoscatorul isi apleaca urechea asupra nuantelor, savureaza subtilitatile interpretarii si admira rezolvarile originale ale dirijorului si orchestrantilor.

Tot astfel, turistul lipsit de cultura va vedea in pestera o ingramadire rece de intuneric si bolovani, care nu foloseste la nimic. Cel ce stie insa semnificatia formelor, va privi crapaturile, lapiezurile si "hieroglifele" ca pe niste vechi cunostinte, va descoperi de fiecare data lucruri noi, ascultand un fragment din marea simfonie a naturii.