Pestera martel

PESTERA MARTEL

Localizare si cai de acces. Pestera Martel e situata in Valea Metrului Sec, in versantul stang, sub abruptul masivului Fata Pietricelei la o altitudine de 370 m si la numai 1 m deasupra talvegului. Se poate ajunge la deschidere mergand pe drumul forestier ce urca spre nord din satul Motru Sec. In dreptul bornei 4 + 2, ramasa de la fosta linie de decovil, se afla chiar langa drum intrarea dubla, de mici dimensiuni, a cavitatii. Nu departe de acest punct, la circa 150 m in amonte, dar in versantul opus, se afla in dreptul unei punti de lemn peste Motru Sec intrarea vizibila din drum a Pesterii Lazului.

Date istorice. A fost explorata pentru prima data de V. Decu si F. Argintaru, intre anii 1959-1962, iar schita a fost publicata in 1967 de V. Decu si M. Bleahu. In pestera s-au facut cercetari ample de biospeologie (A. Negrea, V. Deicu, F. Botea, M. Georgescu etc.).

In 1978, speologi amatori din Cercul speologic "Focul Viu" au explorat si cartat importante prelungiri, bogat concretionate, care au dublat aproape lungimea cunoscuta anterior.

Descriere. Este o pestera mare, complexa, cu galerii active si subfosile, dezvoltate pe un sistem de diaclaze (largite in regim freatic, cu o lungime de 4 400 m). Dupa intrare coboram printr-o galerie scunda pana la un put de 5 m, dupa care se avanseaza pe o dia-claza inalta care comunica in cateva puncte prin fante deschise in podea cu etajul inferior, activ. Pe acest parcurs apar mai multe obstacole, pentru depasirea carora este nevoie de conditie fizica : doua puturi, toboganele I-III si stramtori ce se pot trece numai in ramonaj si in forta, cum este Marea Diaclaza. Principala caracteristica morfologica a acestui sector o constituie varietatea formelor de coroziune. In calcarul foarte alb, partial recristalizat, dizolvarea a muscat aparent haotic, construind ornamentatii cavernoase, septe, nise, lamele si tripanolite, cu forme care prin contorsiunile lor ne amintesc de sculpturile lui Henry Moore.

Un alt element morfologic il constituie prezenta sifoanelor, precum si dezvoltarea diverticulelor labirintice, specifice unei sapari in regim freatic.

Trecerea sifoanelor se face relativ usor in perioadele secetoase, pentru ca podeaua lor este, de obicei, acoperita cu nisip grosier si pietris fin bine spalat. Daca retragerea apelor din reteaua superioara nu este completa, sifoanele se trec greu sau deloc. De altfel, situatia hidrologica este si principalul obstacol in calea parcurgerii retelei de galerii ale acestei pesteri; orice ploi urmate de cresteri ale nivelului Motorului si, implicit, ale nivelului freatic, determina inundarea sifoanelor si bararea accesului. In perioadele de viituri intreaga retea superioara de galerii functioneaza ca preaplin pentru etajul activ.

In acest caz "buretele" freatic al pesterii filtreaza apa care iese limpede prin gura pesterii. La seceta, pe masura ce apele scad, se deschid, pe rand, Sifonul cu Emisar, Sifonul Mic si, in mod exceptional, Sifonul Terminal.

Dezamorsarea Sifonului Terminal deschide accesul spre zona recent descoperita a pesterii, care adaposteste speleoteme rare, intre care stalactite fistulare lungi de aproape 1,5 m, probabil cele mai lungi din tara noastra.

Umplutura pesterii este formata din terase de nisip si pietris, din plansee calcitice si stalactite, in special de tipul "macaroanelor". Se mai gasesc, de asemenea, frumoase stalactite recristalizate, cu structura cristalina celulara, gururi, draperii si perle poliedrice.

In aceasta pestera se pot vedea si fotografia unele dintre cele mai tipice forme de coroziune subterana.

Conditii de vizitare. Este o pestera dificila, care supune la eforturi fizice deosebite pe cei ce doresc s-o parcurga in intregime. Necesita echipament speologic individual complet, format din casca, combinezon, cizme, surse duble de lumina cu autonomie de 8-12 ore, cordelina, scarita de 5 - 10 m. Se recomanda imbracaminte de lana.

In orice caz, nu se va porni la parcurgerea acestei pesteri in perioadele ploioase si, mai ales, cand exista riscul producerii de viituri, inchiderea sifoanelor se poate face si la 1-2 zile dupa ploi, si chiar in intervalul de timp cand ne aflam inauntru.

Bibliografie. A. Decou, V. Decou si M. Dleahu (1967), M. Bleahu si col. (1976).