CAPITOLUL 1

CONDITII FIZICO - GEOGRAFICE DE EXPERIMENTARE

Experientele privind combaterea chimica a speciei Sorghum halepense L. s-au realizat in totalitate pe terenurile apartinatoare Statiunii Didactice si Experimentale Timisoara, care functioneaza din punct de vedere juridic sub patronajul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Timisoara. Cercetarile privind biologia si ecologia costreiului au fost intreprinse atat in Statiunea Didactica si Experimentala - Timisoara cat si in localitatile:

Timisoara;

Lovrin;

Biled;

Sandra;

Carpinis;

Gotlob;

Birda;

Becicherecu Mic;

Grabat;

Dudestii Vechi;

Gataia;

Jebel;

Sannicolau Mare;

Jimbolia;

Voiteg;

Buzias;

Lugoj.

Conditiile fizico - geografice joaca un rol important in cresterea si dezvoltarea plantelor, drept pentru care i se dedica in totalitate acest capitol.

1.1. GEOMORFOLOGIA TERITORIULUI

Statiunea Didactica si Experimentala, din punct de vedere geomorfologic face parte din marea unitate fizico-geografica Campia Banato-Crisana (dupa Berindei I., Nedelcu E., 1983).

Campia Banatului, este in general uniforma la origine, s-a compartimentat ulterior, cand, dupa retragerea apelor Lacului Panonic, miscarile orogenetice postvalahice de la inceputul Holocenului, au determinat o ultima scufundare locala in zona bazinului inferior Bega - Timis.

Ea este prezenta in cadrul perimetrului sub forma a doua unitati de relief:

campia inalta

campia joasa

1.1.1. CAMPIA INALTA A GLACISULUI SUBCOLINAR

Reprezentata de ultimele ramificatii ale Campiei Vingai care isi trimite in cadrul Statiunii Didactice doua ramificatii pe directia est - vest, in extremitatea nordica si sudica a statiunii.

Aspectul reliefului nu este intru-totul caracteristic unei formatiuni de campie piemontana, reprezentand in fapt o forma tipica de trecere de la campia inalta spre campia joasa, aici intalnindu-se forme de microrelief specifice ambelor tipuri de campie.

Altitudininea maxima in aceasta zona este de 93 - 94 m.

Formele de relief create de reteaua hidrografica (Bega, Niarad, Beregsau) sunt reprezentate de interfluvii plane presarate cu mici crovuri in care frecvent stagneaza apa din precipitatii.

Trecerea inspre campia joasa se realizeaza prin formatiuni de versanti cu panta lina, astfel solurile din aceasta zona nefiind afectate de eroziune.

Invelisul de soluri este reprezentat pe formele plane prin cernoziomuri cambice tipice si freatic umede, prezentand usoare forme de pseudogleizare pe formele microdepresionare.

CAMPIA JOASA (de interferenta Bega, mal drept, Beregsau mal stang)

Cuprinde 80% din teritoriul Statiunii Didactice si este alcatuit dintr-o succesiune de grinduri fluviatile si arii depresionare fluviolacustre, caracteristice unei delte continentale, in care atat subsidenta locala (Timisoara - Becicherecu Mic), cat si subsidenta generala din cursul inferior al raului Tisa a determinat o acoperire partiala a depozitelor loessoide si a aluviunilor mai vechi, ori o amestecare a acestora cu materiale aluviale recente.

In cea mai mare parte a ei este o campie recenta, desi la prima vedere apare ca o suprafata destul de plana, cercetata cu atentie se constata ca prezinta totusi frecvente denivelari, reprezentate indeosebi prin meandre parasite, microdepresiuni si grinduri.

Datorita microreliefului, destul de variat, suprafata campiei se prezinta cu numeroase baltiri primavara, dupa topirea zapezilor, sau in perioadele cu ploi abundente, baltiri care nu dispar decat prin evaporarea apei.

Astfel o buna parte din soluri sunt afectate in cadrul aceleasi perioade de vegetatie de exces de umiditate in lunile de primavara si deficit in lunile de vara, ambii factori avand efecte limitative asupra productivitatii terenurilor.

1.2. GEOLOGIA SI LITOLOGIA DEPOZITELOR DE SUPRAFATA

Din punct de vedere geologic, Statiunea Didactica este situata in marea Depresiune Panonica, in extremitatea estica a acesteia, care s-a format prin colmatarea treptata a lacului in perioada "pleistocen - cuaternar".

Baza acestei depresiuni este constituita dintr-un fundament carpatic, alcatuit din formatiuni cristaline si sedimente de varsta paleozoica, mezozoica si neozoico-paleogena, peste care au fost depuse depozite tortoniene, sarmatiene, pliocene si pleistocene (Cotet, 1973).

Geneza zonei este legata de intensa fragmentare in tortonian, a masivului cristalin Tisia, in blocuri separate intre ele prin largi culoare depresionare, umplute cu materiale sedimentare, perimetrul mentionat situandu-se la intersectia a doua, blocuri: blocul Seceani - Arad si blocul Timisoara - Arad (Pauca, 1965).

In holocen, intreaga zona a suferit noi si repetate scufundari, formandu-se astfel intinse arii lacustre si mlastinoase care au existat pana in secolul trecut, pana aproape de zilele noastre.

Sub raport litologic, perimetrul cercetat se caracterizeaza printr-o succesiune de straturi, de varsta, grosime si compozitie granulometrica diferita in functie de formele de mezo si microrelief.

Astfel litologic, grindurile sunt alcatuite din depozite cu textura uniforma, mijlocie pana la 1,0 - 1,5 m, dupa care trec in textura in general grosiera.

De regula, roca subiacenta in aceste areale, cel putin pe adancimea de 3,5 - 5,0 m este aproape lipsita de schelet, sau are foarte putin (5 - 15%).

Continutul ridicat de nisip grosier, frecvent in aceste formatiuni, ne indica in general originea fluviatila a acestor depozite cu frecvente tendinte de loessificare, in situ.

Formele negative de relief, reprezentate frecvent de arii depresionare cu dimensiuni variabile, sunt alcatuite litologic din depozite cu textura fina, argilo-lutoasa, argiloasa pe o adancime de 1,0 -1,5 m dupa care trec in depozite cu textura mijlocie - fina (luto-argiloasa, luto-argilo-prafoasa) pana la 2 m. De la aceasta adancime se realizeaza trecerea la materialele subiacente, de regula cu textura mijlocie (lutoasa, luto-nisipoasa) dupa care urmeaza depozite cu textura grosiera (nisipoasa, nisipo-lutoasa).

Treapta intermediara, cu un relief in general plan si frecvente denivelari, este alcatuita litologic din depozite cu textura variata, de la mijlocie pana la fina (luto-nisipoasa, argilo-lutoasa) pe o adancime de 1,0 - 2,0 m. Roca subiacenta este alcatuita in general din depozite cu textura mijlocie.

In general atat materialele parentale, cat si cele subiacente prezinta un continut variabil de CaCO₃ (de la 1-2% la 12-18%).

Datorita prezentei apelor freatice la mica adancime, care afecteaza adesea profilul solului si scurgerea anevoioasa a apelor pluviale, contribuie astfel la imbogatirea orizonturilor de sol in cantitati variabile de saruri sub influenta evapotranspiratiei.

1.3. HIDROGRAFIA, HIDROLOGIA SI HIDROGEOLOGIA

Teritoriul ocupat de Statiunea Didactica - Experimentala Timisoara face parte din grupa sistemelor hidrografice sud-vestice a bazinul hidrografic Bega - Beregsau.

In timp, vechiul con de dejectie al Muresului a fost fragmentat si divizat, in zona, de o serie de vai de eroziune dintre care amintim principalele cursuri: Beregsau, Niarad, Luchin, etc.

Beregsaul, avand originea la racordul dintre Dealurile Lipovei si Campia Vingai, in amonte de Bogda, margineste la nord si vest o parte din teritoriul statiunii. Regularizat si canalizat aproape in intregime el apare totusi ca un parau cu numeroase bucle si meandre cu un curs sinuos in special din cursul mijlociu.

Paraul Niarad, izvoraste la nord de Dumbravita, margineste un fragment din partea nordica a statiunii.

O alta parte a teritoriului este brazdat de un vechi meandru de colectare, care in prezent prin intermediul unui sistem de canale isi varsa apele in paraul Luchin.

Pe langa cursurile de apa permanenta prezentate anterior, situate la marginea Statiunii Didactice si Experimentale, reteaua hidrografica este reprezentata printr-o serie de albii si meandre parasite (cu frecvente baltiri in perioadele ploioase ale anului) si canale de desecare.

Actualul aspect hidrografic este complet diferit de trecutul nu prea indepartat al zonei, anul 1728 marcand incheierea primei etape, aceia de regularizare si canalizare a raului Bega. Situatia a ramas insa si in continuare incerta intrucat nivelele freatice ridicate au mentinut caracterul de mlastina a zonei.

De aceea in perioadele urmatoare lucrarilor de imbunatatiri funciare au fost continuate, ajungandu-se in jurul anului 1912 la o oarecare stabilitate a teritoriului din punct de vedere hidrografic.

Totusi evacuarea apelor de suprafata nu se face complet, mai ales in ariile depresionare unde se intalnesc frecvent fenomenele de stagnare a apei din precipitatii, in special in perioadele ploioase ale anului.

Acest fenomen este favorizat atat de textura fina a depozitelor din zonele depresionare cat si de adancimea mica a straturilor acvifere freatice, care mentin solul intr-o stare de umezeala sporita pe cea mai mare parte a profilului o buna parte din an. La aceasta se mai adauga si aportul de suprafata prin scurgeri din zonele limitrofe mai inalte.

Nivelul apelor freatice din zona se afla in directa dependenta cu formele de mezo si microrelief, natura si adancimea orizonturilor hidrogeopedologice, anotimpul, cantitatea de precipitatii cazute si lucrarile hidroameliorative existente.

Astfel in formele zonele depresionare, apa freatica se afla la adancimi de pana la 1,0 m, ceea ce au dus la formarea unor soluri puternic influentate freatic, (gleice sau gleizate puternic).

Arealele cu apa pedofreatica situata la adancimi cuprinse intre 1,1 - 1,2 m se suprapun zonelor slab ondulate, de contact dintre formele negative (meandre, privaluri, etc.), si cele pozitive (grinduri, movile, popine). In aceste zone cu drenaj moderat, se intalnesc soluri slab si moderat gleizate sau chiar puternic gleizate in zonele din formele larg depresionare. Aici predomina apele alohtone si autohtone, semicaptive si captive, moderat oscilante.

Pe grinduri apa pedofreatica se afla situata la adancimi cuprinse intre 2,1 - 4,0 m, de regula peste 2,5 m, si circula prin depozitele grosiere (nisipo-lutoase, nisipoase) peste care se afla materialele parentale in general grosiere si mijlocii.

Pe aceste forme predomina apele autohtone, libere, cu nivel moderat oscilant.

In zona de contact dintre campia inalta si campia joasa apa pedofreatica se intalneste la adancimi cuprinse intre 3,1-5,0 m, influentand in mica masura procesele de pedogeneza si nu prezinta pericolul unor influente negative in conditiile unor irigatii rationale.

Nivelul actual al apelor pedofreatice nu este cel natural. Peste reteaua majora de canale trasate in a doua jumatate a secolului trecut a fost suprapusa o retea de canale executate relativ recent care asociate cu reteaua de drenuri au urmarit preluarea excesului de umiditate de suprafata si din profilul de sol si de a mentine nivelul apei pedofreatice sub limitele critice.

In ceea ce priveste oscilatiile anotimpuale ale nivelului pedofreatic acestea inregistreaza valori cuprinse intre 0,5-1,2 m, sau chiar mai mult.

Apele freatice sunt adesea mineralizate, continand cantitati insemnate de sodiu, cloruri si bicarbonati. In tabelul 1.1 sunt prezentate rezultatele obtinute in urma analizei apei.

Tabelul 1.1.

Nivelul de mineralizare al apei freatice recoltate din doua puncte diferite in perimetrul Statiunii Didactice si Experimentale Timisoara

Cantitatile de saruri sunt relativ reduse insa in compozitia lor predomina bicarbonatul si carbonatul de sodiu ca o consecinta a prezentei apei la mica adancime, fapt ce contribuie la aparitia si mentinerea orizonturilor alcalice sau alcalizate in profilul unor soluri din zona.

Coeficientul de irigatie (C.I.) calculat dupa Priklonski, Laptev indica faptul ca acestea sunt nesatisfacatoare aproape de limita inferioara 1,2 sub care se afla apele rele.

1.4. CLIMA

Statiunea Didactica - Experimentala este situata in partea de sud-vest a tarii, beneficiaza de clima temperat continentala moderata, cu ierni mai scurte si mai blande, se afla frecvent sub influenta activitatii ciclonilor si maselor de aer cald provenite din marea Mediterana si Adriatica.

Din harta tipurilor climatice de pe teritoriul Romaniei, rezulta ca perimetrul in care se situeaza Statiunea Didactica se incadreaza in climatul continental moderat, la interferenta dintre sectorul de provincie climatica cu influenta oceanica si sectorul de provincie climatica cu influente submediteraneene.

Dupa Koppen clima teritoriului cercetat se incadreaza in provincia climatica C f b x, caracterizata printr-o clima temperata cu precipitatii in tot cursul anului, dar cu deficit de umiditate in lunile de vara. Valoarea medie anuala a indicelui De Martonne este de 30,5, ceea ce situeaza perimetrul cercetat la interferenta silvostepei semiumede cu silvostepa umeda.

Dupa valoarea indicelui de ariditate (30,5) si a indicelui hidroclimatic (90,5) perimetrul cercetat se incadreaza in clasa de bilant mediu anual slab deficitar.

Cantitatile medii de precipitatii ar asigura conditii favorabile pentru majoritatea culturilor agricole daca ar cadea uniform pe ani si ar avea o repartitie corespunzatoare pe luni.

Este necesar totusi sa avem in vedere in faptul ca in unii ani apar abateri fata de medie multianuala a temperaturilor si-a precipitatiilor, dar mai ales in ceea ce priveste repartitia lor in perioada de vegetatie (fapt oglindit cat se poate de fidel si de nivelele recoltelor din acei ani).

De asemenea unele abateri de la mediile precipitatiilor apar datorita unor conditii locale: forma de mezo si microrelief, alcatuirea granulometrica, gradul de acoperire cu vegetatie, existenta in zona a unor sisteme pedohidromorfice.

Astfel in cadrul grindurilor inalte si foarte slab inclinate (2,1-5%) se constata ca aportul precipitatiilor este ceva mai redus datorita scurgerilor de suprafata si chiar in interiorul profilului datorita materialelor grosiere. Pe formele depresionare si pe terenurile neuniforme (cu texturi fine) se constata un plus de circa 100 mm.

1.4.1. TEMPERATURA AERULUI

Temperaturile, ca dealtfel toate datele meteo, au fost preluate de la Statia Meteorologica Timisoara.

CONDITIILE TERMICE GENERALE ALE ZONEI TIMISOARA

Pentru o buna privire de ansamblu asupra conditiilor climatice, in tabelul 1.2. sunt redate temperaturile medii pe decade in perioada 1896 -1955, iar in tabelul 1.3. temperaturile medii din perioada 1943 - 1996.

Tabelul 1.2.

Temperatura medie pe decade in perioada 1896 - 1955, la Statia Meteorologica Timisoara (^oC)

Tabelul 1.3.

Temperaturile medii lunare in perioada 1896 - 1955, la Statia Meteorologica Timisoara (^oC)

Media anuala a temperaturilor este de 10,7°C, fluctuatiile fata de aceasta medie multianuala sunt de la cateva subunitati pana la 1,0 - 1,2^oC in plus sau in minus.

Se constata ca temperaturile lunilor de iarna sunt relativ blande, fiind influentate de masele de aer maritim subtropical, ce se deplaseaza dinspre bazinul Mediteranean si Adriatic.

In lunile de primavara temperaturile cresc brusc, cu peste 10°C, atat datorita evolutiei bilantului termic, cat si maselor de aer cald din sud-est ce se fac simtite mai ales in cursul lunii aprilie.

In lunile de vara, temperaturile cresc in continuare, dar cresterea este mai moderata decat in timpul primaverii.

Din luna august se poate remarca o scadere brusca a temperaturilor, care scad treptat pana in lunile de iarna.

Pentru o mai buna evidentiere a fluctuatiilor de temperatura, in tabelul 1.4, se prezinta mediile temperaturilor minime, temperaturilor maxime si diferentele lor pe luni, in perioada 1871 - 1975 determinate la Statia Meteorologica Timisoara, iar in tabelul 1.5., minimele absolute, maximele absolute si diferenta acestora pe luni, determinate la aceeasi statie meteorologica in aceeasi in perioada de timp.

Tabelul 1.4.

Temperatura aerului: media maximelor, media minimelor in intervalul anilor 1871 - 1975, inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara (sC)

I

II Referat: Celula - esenta vietii (fenomene biotice) Eseu: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Anual

Media max.

Media min.

Diferenta lor

Tabelul 1.5.

Temperatura maxima si minima absoluta si diferenta lor in intervalul anilor

1871 - 1975, inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara (^oC)

Datele din tabelul 1.4 releva ca variatia temperaturilor medii maxime pe an este de 16,5sC, mediile temperaturilor minime 5,2sC si ca fluctuatiile cele mai mari se realizeaza in perioada iernii (7,2 - 8,5sC), dar variatii mai mari in lunile de vara (13,4 - 14,4sC).

Tabelul 1.5 arata ca luna ianuarie este cea mai rece (minima absoluta -35,3sC) si inconstanta luna a anului, in care temperaturile variaza cel mai mult, diferenta dintre minima si maxima absoluta fiind de 52,0sC. Diferentele intre temperatura minima absoluta si maxima absoluta este mai mica in lunile de vara.

Data medie a semnalarii primului inghet (temperatura minima 0^oC) dupa statia Timisoara este 29.X, iar a ultimului inghet de primavara 11.IV. Durata medie a zilelor fara inghet fiind de 202 zile. Cel mai timpuriu inghet inregistrandu-se la 1.X. in anul 1959, iar cel mai tarziu 29.IV. in anul 1984.

Totalul temperaturilor active (a T > 0sC) in perioada de vegetatie ( II - XI) este de 3935^oC, iar al temperaturilor efective (a T > 10sC) in perioada IV - X este de 1543sC.

Din evolutia zilnica a a T > 0sC (ferestre) in luna februarie reiese ca suma de temperatura multianuala este de 62,12sC indicele de temperaturi necesare reluarii vegetatiei fiind de 60sC( a T > 0sC ).

Indicele termic mediu pentru intervalul 1 II - 10 IV (indicele termic al desprimavararii) oscileaza intre 113,2sC (anul 1932) si 546,3sC (anul 1977) valoarea medie multianuala, fiind de 340,9sC (a T > 0sC).

Indicele termic mediu pentru intervalul 1.II - 31.V oscileaza intre 838,0sC si 1263,8sC, valoarea medie multianuala fiind de 1081,0sC.

Resursa termica fiind considerata factor ecologic universal, determina intensitatea tuturor proceselor fiziologice care se petrec in organismele vegetale si animale, actionand asupra cresterii si dezvoltarii acestora ,atat in mod direct, prin influenta sa asupra respiratiei, transpiratiei, asimilatiei, germinatiei etc., cat si indirect prin accelerarea sau franarea proceselor biochimice din sol, modificarea sistemului hidric, etc. se caracterizeaza printr-un optim, un minim si un mediu.

Procedand la aditionarea temperaturilor mai mari de 0^oC din luna februarie cu cele din lunile imediat urmatoare: martie (si arareori aprilie, in anii cu desprimavarari tarzii), se pot stabili date calendaristice la care se realizeaza surse de temperaturi corespunzatoare unor fenofaze ale plantelor cultivate sau spontane: 60^oC (reluarea vegetatiei la flora spontana), 130^oC (declansarea infloritului la specii melifere timpurii, formarea primelor frunze la zazanie), 250^oC inflorirea caisului, migdalului, primelor perechi de frunze la lucerna), 300^oC (faza de formare a paiului la graul de toamna), 400^oC (inflorirea marului, apare apexul la zazanie), 800^oC (imboboceste trifoiul rosu, are loc inspicarea la zazanie), 1200^oC (infloreste floarea soarelui) etc.

In ceea ce priveste regimul termic al solului se constata ca in lunile februarie - martie acesta are o evolutie lenta urmand indeaproape mersul temperaturii aerului. Aceeasi evolutie se remarca in toamna (de la sfarsitul lunii septembrie pana in prima decada a lunii noiembrie cu diferente ceva mai pregnante (1-2sC) intre valorile temperaturilor in stratul de sol cat si cel din aer.

1.4.1.2. CONDITII TERMICE INREGISTRATE IN ANUL EXPERIMENTAL 2003

Temperaturile medii inregistrate in anul de cultura 2003 sunt prezentate in tabelul 1.6 iar reprezentarea grafica a acestor date este redata in figura 1.1.

Tabelul 1.6.

Temperaturile medii inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara in anul 2003, comparativ cu media multianuala (°C)

Figura 1.1. - Temperaturile medii inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara in anul 2003, comparativ cu media multianuala (°C)

Din datele prezentate in tabelul 1.6. si in figura 1.1. reiese ca temperaturile medii inregistrate in lunile ianuarie, februarie, martie si aprilie au fost mai mici decat media multianuala. In lunile mai, iulie, august, septembrie temeperaturile medii inregistrate au fost mai mari decat mediile multianuale, exceptie facand luna iunie cand temepratura medie inregistrata a fost (20,17°C) cu putin sub media multianuala ( C . In urma acestor date putem afirma ca vara - toamna anului 2003 au fosr calduroase. Lunile octombrie, noiembrie, decembrie s-au caracterizat prin temperaturi medii mai mici decat mediile multianuale.

Pe baza datelor redate in tabelul 1.6. si figura 1.1. putem afirma ca porumbul a fost semanat in perioada optima (1-20 aprilie, la temperatura solului de 8-10°C).

Temperaturile medii inregistrate in lunile mai (20,83°C), iulie (22,38°C), august (24,17°C) au fost favorabile dezvoltarii si cresterii porumbului conform datelor din literatura de specialitate (in luna mai > 13°C, in luna iulie, august > 18°C) (Borcean, 2001).

Conditiile termice inregistrate in anul 2003 au fost favorabile cresterii si dezvoltarii porumbului.

Analizand temperaturile medii din anul experimental, 2003, putem afirma ca in prima decada a lunii mai (21,6°C) s-au inregistrat cerintele optime fata de temperatura ale costreiului, semintele de costrei germinand la 20-30°C (Pintilie si col., 1984). Temperaturile medii din luna aprilie fiind mai mici de 14sC nu a avut loc germinatia semintelor precum si pornirea in vegetatie a rizomilor de costrei. In vara cerintele de crestere si dezvoltare ale costreiului au fost indeplinite. Temperaturile inregistrate in lunile de iarna au fost favorabile rizomilor de costrei (rizomii find distrusi complet la temeperaturi de -15°C daca se gasesc la suprafata solului si partial pe adancimea solului 5-10 cm).

1.4.2. REGIMUL PLUVIOMETRIC

Precipitatiile sunt esentiale pentru viata, iar distributia lor pe parcursul anului sunt importante pentru realizarea productiei agricole.

1.4.2.1. CARACTERIZAREA PLUVIOMETRICA A ZONEI TIMISOARA

Media multianuala a precipitatiilor la statia Timisoara in perioada 1783 - 1975 este de 631 mm, iar distributia lor pe luni este prezentata in tabelul 1.7. In perioada 1927 - 1996 valorile mediilor anuale prezinta urmatoarele oscilatii: 407,2 mm in 1983 si 908,1 mm in 1970.

Tabelul 1.7.

Precipitatiile medii lunare si anuale in intervalul 1873 - 1975 inregistrate la

Statia Meteorologica Timisoara (mm)

Cantitati de apa cuprinse in limitele optime (200 - 300 mm) se inregistreaza in proportie de 40% in intervalul 1932-1997.

Un alt aspect al distributiei neuniforme in timp si spatiu il reprezinta ploile torentiale (ploi de convectie) care cad in general sub forma de averse fiind insotite si de furtuni. Astfel cea mai mare cantitate de precipitatii cazuta in 24 ore, inregistrata la Timisoara in data de 1 iunie 1951 a fost de 100 mm.

Modul de distributie al precipitatiilor intre cele doua sezoane este inegal. Astfel se observa ca in sezonul cald cad circa 60%, cantitatea de precipitatii ce cade in sezonul rece fiind mai ridicata decat in partea de sud a tarii, fapt ce tradeaza influenta regimului submediteranean.

Datele prezentate scot de asemenea in evidenta faptul ca in perioada de vara se inregistreaza un deficit de umiditate, ceea ce necesita a fi diminuat prin masuri agrotehnice adecvate, ori completate prin irigatii. Acest deficit nu este cel real deoarece o parte din acesta este completat prin aport freatic (exceptie facand anii secetosi).

1.4.2.2. REGIMUL PLUVIOMETRIC AL ANULUI 2003

Regimul pluviometric al anului 2003 este ilustrat in tabelul 1.8. si figura 1.2.

Tabelul 1.8.

Precipitatii medii inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara in anul 2003, comparativ cu media multianuala (mm)

Figura 1.2. - Precipitatii medii inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara in anul 2003, comparativ cu media multianuala (mm)

Dupa cum se poate observa din tabelul 1.8. si figura 1.2., precipitatiile inregistrate in prima decada a lunii ianuarie (60,4 mm) sunt mai mari decat media multianuala (40,9 mm), aceeiasi situatie este intalnita si in decada a treia a lunii noiembrie (56,0 mm).

In acest an agricol, 2003, s-a inregistrat un deficit mare de umiditate, care a avut repercusiuni asupra dezvoltarii plantelor de porumb. Perioada critica s-a situat intre 10 - 20 iunie si 10 - 20 august adica inaintea aparitiei paniculelor si pana la maturitatea in lapte, cand consumul de apa se ridica la 68 - 74% din totalul necesar pentru intreaga vegetatie.

Angelini (1965) considera ca perioada critica este inceputul infloritului si urma­toarele 10 zile, cand consu­mul planta/zi este de 1,5 - 4,5 l. In perioada umplerii boa­belor lipsa de umiditate poate provoca sistavirea acestora, intervalul critic fiind de 40 - 50 de zile.

Seceta din anul 2003 nu a afectat dezvoltarea plantelor de costrei datorita sistemului radicular care se dezvolta in profunzimea solului (rezista bine la seceta).

1.4.3. UMIDITATEA RELATIVA A AERULUI

Element definitoriu al secetei atmosferice, cu influente majore asupra proceselor fiziologice ale plantelor, cat si un element cu importanta majora in aparitia si raspandirea agentilor fitopatogeni.

1.4.3.1. CARACTERIZAREA CLIMATICA DIN PUNCT DE VEDERE AL UMIDITATII RELATIVE A AERULUI A ZONEI TIMISOARA

Umiditatea relativa a aerului medie lunara si anuala (%) inregistrata la Statia Meteorologica Timisoara in perioada 1896-1915 si 1926-1955, este prezentata in tabelul 1.9.

Tabelul 1.9.

Umiditatea relativa a aerului in perioada 1896-1915 si 1926-1955, inregistrate la

Statia Meteorologica Timisoara (%)

Indicii de umiditate, in valori medii multianuale la date reprezentative (31 mai, 30 iunie, 31 iulie, 31 octombrie) au fost calculati pentru a putea defini mai exact intensitatea perioadelor de seceta sau de exces de umiditate si prezinta urmatoarele valori dupa statia Timisoara in perioada 1927-1979.

La sfarsitul anotimpului de primavara, adica in perioada cand culturile cerealiere, pasunile, fanetele etc. sunt in perioada de consum maxim (umiditatea in valori multianuale exprimata in indici) reprezinta in proportie de 42%, valori optime K₁ (31 mai) cuprinse intre 2 si 3 (valoarea medie multianuala fiind 3,01). Ani cu valori sub medie K₁ = 1,5 - 2,0, cand apar diminuari sensibile in productia culturilor de toamna se inregistreaza in proportie de 9,6%. Ani secetosi cu valorea indicelui K₁ intre 0,81 - 1,50 se inregistreaza in proportie de 1,9%. Ani foarte secetosi cu valoarea indicelui K₁ < 0,80 nu se inregistreaza. Ani cu excedent de umiditate K₁ cu valori intre 3,1 - 4,0 se inregistreaza in proportie de 38,9%. Ani cu precipitatii deosebit de abundente in sezonul rece si primavara, indicele de umiditate cu valori maxime peste 4 se inregistreaza in proportie de 7,6 (in ani se produc baltiri la suprafata solului, fenomene ce stanjenesc considerabil lucrarile solului si dezvoltarea culturilor.

Valoarea indicelui de umiditate calculat pentru data de 30 iunie (K₂ ) se situeaza in general sub limitele celor de la 31 mai, ele osciland intre 1,24 (in anul 1968) si 4,17 (in anul 1970) valoarea medie multianuala fiind 2,29. Ani cu valori optime se inregistreaza in proportie de 59%. Ani secetosi K ₂ intre 0,81 - 1,50, se inregistreaza in proportie de 2%. Ani cu precipitatii excedentare inregistrandu-se in proportie de 39%.

Pe parcursul lunii iulie, odata cu cresterea intensa a masei vegetative la majoritatea culturilor, deci si consumului de apa, umiditatea scade apreciabil in comparatie cu luna precedenta. La aceasta data (31 iulie) deficitul de umiditate este mai accentuat, valoarea indicelui (K₃) fiind in general cuprins intre 1,0 - 2,5, valoarea medie multianuala fiind de 1,84.

Cele mai scazute valori ale indicilor apar de regula la sfarsitul sezonului de vegetatie, K₄ calculat pentru 31 septembrie avand valoarea medie multianuala 1,47.

Frecventa zilelor cu cer senin, noros si acoperit (nebulozitate 0 - 10) la orele de observatii, in ianuarie si iulie (% din numarul total de observatii la statia Timisoara (1896-1915; 1926-1955)

1.4.3.2. UMIDITATEA RELATIVA A AERULUI LA TIMISOARA IN ANUL EXPERIMENTAL 2003

In tabelul 1.10 si figura 1.5 sunt prezentate datele cu privire la umiditatea relativa a aerului inregistrate la Statia Meteorologica Timisoara in anul 2003.

Tabelul 1.10.

Umiditatea relativa a aerului inregistrata la Statia Meteorologica Timisoara in anul experimental 2003, comparativ cu media multianuala (%)

Figura 1.3. - Umiditatea relativa a aerului inregistrata la Statia Meteorologica Timisoara in anul experimental 2003, comparativ cu media multianuala (%)

Anul experimental, 2003, din punct de vedere al umiditatii relative a aerului se poate caracteriza ca fiind un an secetos. Aceasta afirmatie fiind sustinuta de datele prezentate in tabelul 1.10. Insa in lunile ianuarie, iulie si octombrie umiditatea relativa a aerului a fost mai ridicata comparativ cu media multianuala.   

1.5. VEGETATIA SI FAUNA

Din punct de vedere fitogeografic perimetrul cercetat apartine provinciei botanice central europene puternic influentat de vecinatatea provinciei geobotanice sud europene (N. Donita, 1983).

Referindu-se la vegetatia naturala ce s-a succedat pana in prezent in Campia de Vest a Romaniei deci si a celei din perimetrul cercetat se mentioneaza urmatoarele formatiuni: de mlastina (astazi doar in zonele depresionare) si de silvostepa (C.V. Oprea si colab., 1971).

Intrucat perimetrul cercetat este situat in cea mai mare parte a sa intr-o campie de subsidenta si divagare cu o diversitate in ceea ce priveste alcatuirea granulometrica a materialelor parentale o variatie mare a mezo si microreliefului si apa freatica la mica adancime (in buna masura), in vegetatia naturala se evidentiaza in mare masura considerentele mentionate. Terenul fiind in cea mai mare parte cultivat, vegetatia naturala ocupa practic numai suprafetele reduse improprii agriculturii.

Vegetatia lemnoasa este ce a padurilor de sleau din vecinatatea trupului IV al perimetrului cercetat, reprezentata azi de asociatii vegetale lemnoase alcatuite din:

Quercus robur

Fraxinus excelsior

Ulmus foliaceus

Acer campestris

Crataegus monogina etc.

Acestora li se mai adauga unele palcuri mici si foarte rare sau exemplare razlete situate pe langa meandre parasite, alcatuite din:

Salix fragilis,

Acer campestris,

Robinia pseudocacia etc.

Pe formele plane, mai drenate ale reliefului intalnim specii ca:

Cynodon dactilon,

Lolium perenne,

Festuca pseudovina,

Festuca sulcata,

Agropirum cristatum,

Poa bulbosa, etc.

Au mai fost intalnite:

Bromus spp

Euphorbia cyparisias,

Daucus carota,

Plantago media,

Taraxacum officinale,

Lotus corniculatus etc.

Pe formele depresionare intalnim specii ca:

Alopecurus pratensis,

Phleum pratense,

Dactylis glomerata

Ranunculus acer,

Juncus gerardi, etc.

In formele depresionare inchise in care apa din precipitatii stagneaza perioade apreciabile din an intalnim asociatii de:

     Phragmites comunis,

     Calamagostis pseudophragmites,

     Carex spp.,

     Juncus spp.,

     Tipha latifolia, etc.

Vegetatia segetala poate fi grupata in functie de tipul de cultura:

prasitoare (Setaria spp., Echinocloa-crus-galli, Digitaria sanguinalis, Solanum nigrum, Sorgum halepense, Aristolochia clematites etc).

neprasitoare (Adonis aestivalis, Delphinium consolida, Galium aparina, Papaver rhoaes, Sinapis arvensis,, Poligonum convulvulus, Stelaria media), anuale (Adonis spp., Datura stramonium, Papaver rhoeas, Matricaria inodora, Eringium planum, Viola tricolor, Poligonum aviculare etc.), bienale (Actium lappa, Verbascum spp., Hyoscyanus niger, Malva silvestris, Capsela bursa pastoris, etc.) sau perene (Convulvulus arvensis, Simphytum officinale, Hipericum perforatum, Agropyrum repens, Plantago spp., Taraxacum officinale, Ononis spinosa, etc.) si in functie de forma de mezo si microrelief. Astfel pe terenurile bine drenate intalnim specii ca: Aristolochia clematitis, Chenopodium album, Agrostemma githago, Centaurea cyanus, etc., in formele depresionare: Echinocloa-crus-galli, Bidens tripartitus, Symphytum officinale, Solanum nigrum, Mentha pelegium etc.,iar pe formele mlastinoase: Phragmites spp., Carex spp.,etc).

Se poate sublinia faptul ca vegetatia naturala din perimetrul cercetat prezinta un aspect cu totul caracteristic, ea fiind reprezentata printr-o variatie destul de mare de specii si asociatii de plante adaptate la cele mai extreme conditii de mediu de la deficit de umiditate la exces de apa.

In ceea ce priveste fauna, atat micro si mezo cat si macrofauna aceasta mai precis activitatea acesteia a fost consemnata la fiecare din cele cinci unitati de sol (studiate recent).

Mentionam faptul ca activitatea micro - mezo si macrovietuitoarelor are o importanta deosebita influentand pozitiv regimul aerohidric al solului (prin galeriile, musuroaiele, coprolitelor, cervatocinelor, culcusurilor sau localurilor de larve etc.

In cadrul perimetrului cercetat se constata ca activitatea faunistica este mai intensa pe terenurile ocupate de graminee si leguminoase perene.

Pe langa efectele pozitive, adesea anumiti nematozi si viermi precum si diferite rozatoare (frecvente in culturile perene) produc pagube mari culturile agricole atunci cand nu sunt luate din timp masuri de prevenire si combatere.

1.6. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL COMUNEI BILED - SATUL SANDRA

Situata in partea de nord-vest a judetului Timis, pe DN 6, localitatea Biled, se afla la o distanta de 27,2 km de municipiul Timisoara. Comuna Biled se intinde pe o suprafata de 10651 ha, din care 9746 ha reprezinta terenul agricol.

Incadrandu-se din punct de vedere geomorfologic in Campia Banato-Crisana, perimetrul comunei se suprapune cate unei parti din doua unitati de relief.

Campia inalta a Vingai, cu un aspect general de campie slab piemontana, relativ plana, cu o inclinare orientata pe axa NE-SV.

Campia Timis-Bega, situata in extremitatea vestici a Campiei Vingai, prezinta o suprafata cvasiorizontala, cu o inclinare predominanta sub 1%, cu un microrelief alcatuit din crovuri circulare, usor alungite.

La contactul dintre aceste doua formatiuni geomorfologice se afla un curs sinuos si lenes al unei vai largi, denumita Apa Mare, cu o latime de 50-250 de metri si un microrelief tipic de lunca: alternanta de zone grindate cu vai parasite, belciuge, microdepresiuni partial inmlastinate.

Situat in bazinul hidrografic al Begai, teritoriul comunei este drenat de singurul curs de apa permanent, apa Mare, cu o orientare generala nord-sud, cu unele devieri implicate de meandrari.

Climatul temperat-continental moderat determina o temperatura medie anuala de 10,9°C (statia Lovrin) si o valoare multianuala a precipitatiilor de 566,7 mm, pentru intervalul 1896-1979 si de 523,9 mm pentru intervalul 1981-1995, fapt ce indica evolutia fenomenului de aridizare.

In ceea ce priveste vegetatia arealul comunei se incadreaza in zona de silvostepa, cu tendinta de trecere spre stepa semiumeda.

Ca urmare a defrisarilor masive impuse de nevoia de teren agricol, din fostele paduri au mai ramas doar palcuri sau exemplare izolate din specii precum: Quercus robur (gorun), Ulmus sp.(ulm), Fraxinus excelsior (frasin), Acer campestre (jugastru), Salix alba si Salix fragilis (salcete), Populus alba (plop alb), precum si arbusti ca: Crataegus monogyna (paducel), Ligustrum vulgare (lemn cainesc), Prunus spinosa (porumbar), Rosa spinosa (maces).

In pasuni se dezvolta asociatii de specii ca: Lolium perene (raigras), Cynodon dactylon (pir gros), Festuca pseudovina (paius), Artemisia austriaca (pelin), Lotus corniculatus (ghizdei), Euphorbia cyparissias (alior), Dactylis glomerata (golomat), Alopecurus pratensis (coada vulpii).

Pe valea Apa Mare si, in genral, pe formele de microrelief negativ, unde se semnaleaza exces de umiditate, predominante sunt speciile hidrofile precum Typha latifolia (papura), Phragmites communis (trestie), Juncus spp. (rugina), Potentilla spp. (cinci degete), Mentha spp. (isma).

Pe terenurile cu soluri alcalice si alcaline sunt frecvente specii ca Artemisia var. salina (pelin), Statice gmelini (limba pestelui), Plantago spp. (patlagina).

Tipurile dominante de soluri sunt:

cernoziomuri (tipice, gleizate, alcalizate, salinizate): 88,8%;

cernoziomuri cambice (tipice, gleizate, alcalizate): 5,7%;

lacovisti si soluri gleice (tipice, saraturate, mlastinoase): 3,6%;

soloneturi: 0,01%;

vertisoluri si protosoluri: 0,5%;

asociatii de lacovisti, vertisoluri, soloneturi, soluri gleice: 1,4%.

Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 9388 ha (96,32%), pasuni 324 ha (3,32%), fanete 34 ha (0,35%) si livezi 1 ha (0,01%).

In ceea ce priveste principalii factori limitativi care afecteaza potentialul de productie al invelisului de sol, acestia sunt reprezentati intr-o masura nesemnificativa de alcalizare (care se manifesta moderat pe 1,65% din suprafata), reactia solului (moderata 0,24%) si nivelul rezervei de humus (moderat 0,57%) si intr-o masura mai semnificativa de compactitate (moderata 8,77%) si de excesul de umiditate freatica (foarte severa 0,24%, severa 3,76% si moderata 8,74%).

1.7. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL LOCALITATII CARPINIS

Situata in vestul judetului Timis, pe DN 59 A, localitatea Carpinis, resedinta comunei cu acelasi nume, se afla la o distanta de 27,9 km de municipiul Timisoara si 15,3 km de Jimbolia, orasul cel mai apropiat. Comuna Carpinis se intinde pe o suprafata de 8396 ha, din care 7111 ha reprezinta terenul agricol.

Arealul comunei se afla in intregime in Campia joasa de subsidenta si divagare, pe interfluviul Galatca-Beregsau, care la randul sau, se incadreaza in Campia Timis-Bega, parte componenta a Campiei Banatului Nordic.

Relieful are aspectul unui ses aluvial de subsidenta divagare, foarte slab fragmentat de reteaua hidrografica, cu altitudini absolute cuprinse intre 80-89 m, care scad de la nord, nord-vest spre sud, panta medie generala nedepasind decat arareori 1%.

Situat in bazinul hidrografic al raului Bega, bazinetul Beregsau, teritoriul comunei nu este strabatut de nici un curs natural de apa, dar dispune de o retea de canale de desecare, executate pe directia vechilor meandre sau crovuri, cu un debit variabil, mai mare primavara si mai mic sau nul vara si toamna.

Climatul este temperat continental moderat, inregistrandu-se o temperatura medie anuala de 10,7°C pentru intervalul 1896-1992 si de 10,8°C pentru intervalul 1982-1995 (statia Jimbolia), valoarea medie multianuala a precipitatiilor fiind de 566,7 mm pentru intervalul 1896-1979 si de 523,9 mm pentru intervalul 1981-1995, date care indica existenta unui proces de aridizare.

Flora spontana este caracteristica zonei de silvostepa.

Vegetatia lemnoasa este slba reprezentata prin mici palcuri sau exemplare izolate de Populus spp. (plop), Tillia spp. (tei), Acer pplatanoides (artar) si Acer pseudoplatanus (maces), Crataegus monogyna (paducel), Ligustrum vulgare (lemn cainesc).

Pomii fructiferi cultivati uzual sunt: piersicul, marul, parul, nucul, prunul, dudul.

Elementele floristice care caracterizeaza vegetatia ierboasa sunt reprezentate prin specii ca: Poa bulbosa, Poa pratensis (firuta), Bromus inermis (obsiga), Cynodon dactylon (pir gros), Lolium perenne (raigras), Dactylis glomerata (golomat), Alopecurus pratensis (coada vulpii).

Pe solurile cu saraturare se dezvolta specii precum Trifolium fragiferum (trifoi), Artemisia maritima (pelin), Puccinellia distans (iarba de saratura), Plantago maritima (patlagina).

In arealele microdepresionare unde solurile sunt afectate de excesul de umiditate este prezenta o vegetatie hidrofila reprezentata prin Symphytum officinale (tataneasa), Echinocloa crus galli (iarba barboasi), Equisetum arvense (coada calului), Potentilla reptans (cinci degete).

Tipurile dominante de soluri sunt:

cernoziomuri (tipice, gleizate, alcalizate, redzinice, saraturate): 91,9%;

cernoziomuri cambice (tipice): 1,1%;

lacovisti si soluri gleice (saraturate): 0,9%;

vertisoluri (gleizate, gleice, alcalizate, saraturate): 6,1%.

Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 6987 ha (98,26%), pasuni 121 ha (1,7%) si fanete 3 ha (0,04%).

1.8. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL LOCALITATII DUDESTII VECHI

Situata in nord-vestul judetului Timis, la frontiera cu Iugoslavia si Ungaria, pe DJ 682, localitatea Dudestii Vechi (fosta Besenova Veche), resedinta comunei cu acelasi nume, se afla la o distanta de 77,6 km de municipiul Timisoara si 13,8 km de Sannicolau Mare, orasul cel mai apropiat. Comuna Dudestii Vechi se intinde pe o suprafata de 19158 ha, din care 18483 ha reprezinta terenul agricol.

Incadrandu-se in extremitatea estica a Campiei Tisei, teritoriul studiat prezinta o singura unitate de relief, cea de campie, cu aspectul unei largi arii aluviale de subsidenta si divagare, pe care paraziteaza numeroase albii parasite, reprezentand vechile cursuri ale raului Aranca si ale afluentilor acestuia, campia joasa cu greu putand fi deosebita de lunca propriu-zisa datorita slabei denivelari. Pe unele portiuni, de-a lungul Arancai, se poate separa o microlunca cu o latime de 50-100 m, care este delimitata de restul interfluviului printr-un versant scurt de 20-40 cm, cu panta generala de 2-5%. Altitudinile absolute, cuprinse intre 78-84 m, scad de la est catre vest.

Relieful zonei, aparent uniform, prezinta numeroase forme de microrelief alternativ, reprezentat prin grinduri, popine loessoide, albii parasite meandre, belciuge seci, mici crovurisi, mai cu seama, in cadrul unor arii larg depresionare, microrelieful de gilgai, in peisajul actual remarcandu-se unele movile, probabil vechi tumuluri celtice.

Teritoriul comunei este situat in bazinul hidrografic al raului Aranca, respectiv in sistemul de drenare-desecare Aranca, suprapunandu-se pe cursurile parazitare vechi ale Muresului, care inainte de indiguire erau inundate frecvent, prezentandu-se ca o veritabila zona de divagare, puternic aluviala.

Principalii afluenti ai Arancai sunt Cociohatul, cu afluentul sau Ciarda Rosie, si Muresan (Valea Tigancii), ambele canalizate si regularizate.

Reteaua hidrografica de suprafata, pe linga cursurile de apa enumerate, este constituita si dintr-o vasta retea de canale de desecare si irigare conturata inca din secolul XIX si dezvoltata pana in zilele noastre, cel mai recent fiind canalul de legatura Mures-Aranca, pe care il impun cu pregnanta in relieful zonei digurile ianlte de 5-6 m.

Climatul este temeprat-continental moderat, cu slabe influente mediteraneene, prin alternanta de ierni blande cu veri nu prea calduroase, cu precipitatii in fiecare luna, dar neuniform repartizate, primaverile fiind, in general, scurte, iar toamnele, mai lungi.

Temepratura medie anuala este de 10,8°C, iar valoarea medie multianuala a precipitatiilor este de 536,3 mm (statia Sannicolau Mare).

Din punct de vedere al vegetatiei, zona prezentata este situata la interferenta zonei stepei danubiene, subzona antestepei cu subzona silvostepei.

Dupa defrisarea masiva a fostelor paduri, incepand din sec. al XVIII-lea, au supravietuit, mai cu seama in preajma vechilor fantani, mici palcuri sau exemplare izolate din specii precum Quercus robur (gorun), Fraxinus excelsior (frasin), Ulmus foliacea (ulm), Acer campestre (jugastru), Prunus spinosa (porumbar), Crataegus monogyna (paducel), Ligustrum vulgare (lemn cainesc).

Vegetatia lemnoasa cultivata este reprezentata prin prun, dud, nuc, salcam, plop de Canada, specii plantate pe marginea drumurilor sau in vatra satului.

Vegetatia ierboasa:

     vegetatia mezofila este alcatuita, in principal, din specii precum festuca sulcata (paius), Koeleria gracilis, Salvia pratensis si Salvia austriaca (jales), Centaurea micranthos (pesma);

     vegetatia xerofila este reprezentata de: Agroyron cristatum (pir), Lolium perenne (raigras), Bromus inermis (obsiga), Poa bulbosa (firuta), Cynodon dactylon (pir gros), Euphorbia glareosa (laptele cainelui);

     vegetatia halofila, care ocupa suprafete saline si alcaline, este reprezentata prin Festuca pseudovina (paius), Poa bulbosa var. vivipara si Poa annua (firuta), Aster tripolium (albastrica), Atriplex littoralis (caprita), Statice gmelini (limba pestelui), Artemisia monogyna var. salina (pelin), Camphorosma ovata, Hordeum histryx (orz), Matricaria chamomilla (musetel), Lotus tenuis (ghizdei), Trifolium fragiferum, Trifolium angulatum si Trifolium ornithopodioides (trifoi).

Pe suprafete mici si izolate in depresiuni inchise, in preajma canalelor de desecare, pe vechile cursuri de ape, astazi sub forma de belciuge si meandre parasite, supravietuiesc in asociatii specii precum Phragmites communis (trestie), Calamagrotis pseudophragmites (trestie de camp), Carex spp. (rogoz), Juncus spp. (rugina).

Din literatura de specialitate rezulta ca tipurile dominante de soluri sunt:

cernoziomuri (tipice, gleizate, alcalizate, vertice, saraturate): 11,9%;

cernoziomuri cambice (tipice, gleizate, alcalizate, saraturate): 4,3%;

soluri brune eumezobazice (molice, saraturate): 1,5%;

soluri gleice (saraturate): 1,0%;

solonceacuri si soloneturi (vertice, salinizate, cambice): 0,3%;

vertisoluri (gleizate, alcalizate, amfigleizate, pseudogleizate, pseudogleice, saraturate): 33,5%;

soluri aluviale (tipice, molice, gleizate, salinizate, alcalizate, saraturate, amfigleizate): 18,6%;

protosoluri antropice (saraturate): 0,1%;

asociatii de soluri: cernoziomuri, cernoziomuri cambice, solonceacuri, vertisoluri, soloneturi, soluri aluviale, soluri gleice (vertice, pseudogleizate, saraturate, molice, gleizate): 28,8%.

Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 16932 ha (91,6%), pasuni 1400 ha (7,6%), fanete 39 ha (0,2%), livezi 15 ha (0,08%) si neproductiv 98 ha (0,52%).

1.9. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL LOCALITATII GATAIA - BIRDA

Situata in partea de sud a judetului Timis, (45°22' latitudine nordica si 21°25' longitudine estica), DN 58 B, localitatea Gataia, resedinta comunei cu acelasi nume, se afla la o distanta de 55 km de Timisoara si se intinde pe o suprafata de 28518 ha, din care 21008 ha reprezinta terenul agricol.

In componenta acestui teritoriu administrativ se regasesc localitatile: Gataia, Sculia, Berecuta, Sangeoarge, Semlacu Mic, Semlacu Mare, butin si Percosova.

Din punct de vedere geomorfologic, comuna Gataia se in cadreaza in partea marginal-estica a marii unitati a Campiei Tisei, fiind formata din treptele inalte ale campiei de sud dealuri, intercalata in zona depresionara a vaii Barzavei, ce se continua spre vest printr-o campie de cueste, formata din largi conuri de dejectie ce se desprind intr-o regiune de campie plana, de divagare cu meandre inmlastinate si crovuri, diseminate pe suprafata campiei cu altitudini ce variaza intre 80 m si 100 m, cu o fragmentare mica a reliefului unde reteaua hidrografica are un caracter divagant, cu albii majore puternic dezvoltate, ce genereaza inundatii si produc inmlastinarea suprafetelor interfluviale. Tinutul intruneste cinci unitati geomorfologice distincte: Campia piemontana (inalta, slab ondulata), Campia de cuesta, Lunca Barzavei, Campia Moravitei si magura vulcanica Sumig (205,2 m) si este strbatut de cursul raului Barzava si a afluentilor sai, printre care paraurile Moravita, Birda si Gorova.

Clima este temperat-continentala, avand un caracter intermediar, fiind rezultanta intrepatrunderii mai multor tipuri climatice: continental, mediteraneean si temeprat - oceanic. Astfel, iernile sunt relativ blande, verile lungi si calduroase, iar primaverile si toamnele sunt scurte si cu treceri relativ repezi de la anotimpul friguros la cel calduros si invers. Temepratura medie anuala este de 10,6°C (statia Timisoara), asezarea teritoriala in districtul climatic C.f.b.x. (dupa Köppen), oferind conditii foarte favorabile culturii plantelor si cresterii animalelor.

Media anuala a precvipitatiilor, care se inscrie intre 600-700 mm (Atlasul climatologic, 1966), desi repartizata neomogen, asigura conditii bune pentru dezvoltarea semanaturilor de toamna ca: rapita, orz, secara, grau, chiar si atunci cand precipitatiile de primavara sunt mici, asigurand o buna infratire a cerealelor, pe seama rezervei de apa acumulate in sol in sezonul rece.

Vegetatia naturala a fost in cea mai mare parte schimbata in urma actiunii omului, fiind inlocuita de cultura plantelor, mai ales cerealiere. In putinele suprafete ramase ocupate cu paduri, predomina esente precum: Quercus robur (gorun), Ulmus glabra (ulm), Fraxinus excelsior (frasin), Acer campestre (artar), Pirus piraster (par paduret) s.a., iar in zavoaiele din largul cursurilor de apa salciile (Salix alba, Salix fragilis). Vegetatia ierboasa este constituita din elemente furajere valoroase printre care: Agrostis alba (iarba campului), Antoxantum odoratum (vitelar), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Lolium perenne (raigras).

Existenta unui invelis de sol de o semnificativa complexitate si diversitate se explica prin influenta si actiunea in timp a factorilor pedogenetici (relief, roca, clima, hidrologie), precum si prin interventia nemijlocita a omului, prin importante lucrari executate in zona de referinta (defrisari, canalizari).

Tipurile dominante de soluri sunt:

cernoziomuri (cambice, argiloiluviale): 4,8%;

soluri brune argiloiluviale (molice, vertice, pseudogleizate): 32,8%;

soluri brune luvice (vertice, pseudogleizate): 2,9%;

soluri brune eumezobazice (molice, gleizate): 3,0%;

soluri gleice si pseudogleice (molice, vertice): 3,3%;

vertisoluri (gleizate, pseudogleizate): 36,4%;

soluri aluviale (gleizate, vertice): 11,9%;

soluri erodate si erodisoluri: 1,5%;

asociatii de vertisoluri cu soluri aluviale si brune eumezobazice: 3,4%.

Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 18265 ha, pasuni 1769 ha, fanete 916 ha, livezi 25 ha si vii 33 ha.

1.10. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL LOCALITATII JIMBOLIA

Situat in partea de vest a judetului Timis, pe DN 59 A, orasul Jimbolia se afla la o distanta de 43,2 km de municipiul Timisoara si 40,5 km de orasul Sannicolau Mare. Suprafata agricola a orasului Jimbolia este de 9479 ha.

Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul cercetat se afla amplasat in intregime in Campia Joasa de subsidenta si divagare, pe interfluviul Galatca - Beregsau (campia Bulgarus - Jimbolia), care la randul sau se incadreaza in Campia Timis-Bega, parte a Campiei Banatului Nordic.

Altitudinile absolute, care scad de la V-NV spre S-SE, sunt cuprinse intre 76-83 m, panta generala medie depasind 1%.

Mezo si microrelieful se constituie din forme pozitive precum grindurile si dunele ingropate, forme negative precum crovurile tasate in loess, privalurile si belciugele si fostele albii parasite, forme neutre reprezentate de arii larg depresionare sau suprafete orizontale si cvasiorizontale, mai ales in partea sudica a arealului, remarcandu-se si o serie de forme antropice de relief rezultate in urma lucrarilor hidroameliorative sau, mai cu seama, o serie de gropi de imprumut sapate in jurul intravilanului si cu deosebire in vecinatatea Fabracii de caramida si tigla, unele transformate in veritabile balti, altele acoperite cu diferite materiale.

Situat in interfluviul Galatca - Beregsau, teritoriul face parte din bazinul hidrografic Timis-Bega fiind, in fapt, lipsit de ape curgatoare de suprafata, reteaua sa hidrografica constand in vachi cursuri fara apa, in prezent regularizate si canalizate, care debuseaza in Beregsau. Reteaua de canale este foarte densa, pe o buna parte din ea circuland apa adusa prin pompare din Mures si Aranca, dirijata in final spre Beregsau printr-un canal principal. Datorita ponderii lor, pot fi considerate ca ape de suprafata si lacurile formate pe baza gropilor de imprumut.

Clima este temperat continentala, inregistrandu-se o temperatura medie anuala de 10,7°C (pentru ultimii 15 ani valoarea medie a crescut la 10,8°C), iar cantitatea medie multianuala a precipitatiilor este de 569,0 mm (in ultimii 17 ani manifestandu-se un fenomen de aridizare prin scaderea valorii medii a precipitatiilor la 523,9 mm, din calcul eliminandu-se anul 1983 cu o valoare extrema de numai 277,7 mm). Neuniformitatea repartizarii lunare a precipitatiilor, care induce un deficit de apa din sol in special in lunile iunie, august si septembrie, face ca unele culturi de plante sa fie afectate in dezvoltarea lor, fapt ce impune masuri de inmagazinare a apei in sol si de utilizare intensiva a irigatiilor.

Arondat zonei de silvostepa, cu o vegetatie specifica terenurilor luate aproape integral in cultura, teritoriul cercetat este lipsit de paduri masive, vegetatia lemnoasa fiind reprezentata de exemplare razlete sau palcuri mici si rare de Quercus pubescens (stejar pufos), Quercus pedunculiforma (stejar brumariu), Quercus robur (gorun), mai rar Quercus frainetto (garnita) si Quercus cerris (cer). Cu precadere in vatra localitatii si de-a lungul drumurilor se intalnesc specii cultivate precum Robinia pseudacacia (salcam), Morus alba si Morus nigra (dud alb si negru), Populus spp. (plop).

Pomii fructiferi sunt cultivati cu preponderenta in intravilan, mai des prunul, caisul, piersicul si mai rar ciresul, marul, parul si nucul.

Vegetatia ierboasa specifica zonei este cea xeromezofila.

Pe formele pozitive si plane ale microreliefului sunt prezente specii ca: Cynodon dactylon (pir gros), Lolium perenne (raigrasd), Festuca pseudovina si Festuca sulcata (paius), Bromus inermis (obsiga), Lotus corniculatus (ghizdei), Euphorbia cyparissias (alior), Daucus carota (rusinea fetei), Plantago media (patlagina), Lepidium spp. (urda vacii), in trecerea catre formele negative de microrelief se intalnesc specii precum Dactylis glomerata (golomat), Taraxacum officinale (papadie), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Phleum pratense (trimoftica), Ranunculus acer (floare brosteasca), iar in cele cateva petice inmlastinate predomina Phragmites communis (stuf).

Plantele cultivate cuprind un sortiment larg, cu deosebire graul de toamna, porumbul, soia, sfecla de zahar iar pe suprafete ceva mai restranse orzul de toamna, canepa, lucerna, floarea soarelui, sfecla furajera si o serie de leguminoase.

Tipurile dominante de soluri sunt:

cernoziomuri (tipice, gleizate, alcalizate, saraturate, vertice): 66,0%;

lacovisti saraturate: 5,8%

soluri gleice saraturate: 0,3%;

vertisoluri saraturate: 0,6%;

protosoluri antropice: 0,2%;

asociatii de cernoziomuri, lacovisti si vertisoluri saraturate: 26,01%

Terenul agricol al orasului se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 9455 ha (99,75%), pasuni 17 ha (0,18%), fanete 7 ha (0,07%).

1.11. CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC AL LOCALITATII LOVRIN - GOTTLOB

Situata in nord - vestul judetului Timis, pe DN 6, localitatea Lovrin, resedinta comunei cu acelasi nume, se afla la o distanta de 45,3 km de municipiul Timisoara si 18,5 km de Sannicolau Mare, orasul cel mai apropiat. Comuna Lovrin se intinde pe o suprafata de 13839 ha, din care 11308 ha reprezinta terenul agricol.

In componenta adminsitrativa a comunei Lovrin se regasesc localitatile Gottlob, Tomnatic si Vizejdia.

Din punct de vedere geomorfologic arealul studiat face parte din Campia Banato-Crisana, fiind compartimentat in trei subunitati de relief.

Campia Galatcai se prezinta sub forma unui culoar de cateva sute de metri latime (uneori oscileaza chiar intre 1-1,5 km), situat de o parte si de alta a vaii cu acelasi nume, care coboara din Campia Arancai spre sud, cuprinzand in el localitatile Pesac si Lovrin, dupa care isi schimba directia spre vest, printre localitatile Gottlob si Tomnatic, pana in dreptul Vizejdiei, unde isi modifica din nou sensul spre S-SV, fiind o formatiune care are o altitudine medie de 80-85 m si aspectul tipic pentru o campie dezvoltata pe nisipuri, dune (in buna parte aplatizate) si interdune.

Campia Giucosinului, situata in nordul culoarului Galatcai, prezinta in extremitatea sa estica caracteristicile unei campii dezvoltate pe materiale loessoide, cu o suprafata cvasiorizontala, cu o inclinare dinspre est spre vest, iar in extremitatea vestica aspectul dintre formele de relief pozitive si negative, altitudinile absolute osciland intre 80-95 m.

Campia Timis-Bega, situata la sud de culoarul Galatcai, dezvoltata pe materiale loessoide, prezinta o suprafata cvasiorizontala pe care se disting o serie de microdepresiuni cu adancimi relativ reduse (0,1-0,5 m), fiind practic lipsita de drenaj lateral, cu exceptia extremitatii vestice, la contactul cu Campia Arancai, unde apar vai slab conturate.

In ansamblu, perimetrul este constituit din campii joase, formate in cea mai mare parte pe materiale loessoide si nisipuri.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul se situeaza in bazinul hidrografic Aranca.

Cursurile de apa permanente care dreneaza zona sunt Galatca si Giucosin, spre care este orientata reteaua de canale de desecare existenta.

In localitatea Lovrin exista un foraj care asigura accesul la o sursa de apa termala, pusa in valoare pentru un satrand si o mica baza de tratament aflata in faza de constructie.

Climatul temperat - continental moderat, cu ierni bande si veri nu prea calduroase, este caracteriazt de o temperatura medie anuala de 10,9°C si o valoare medie multianuala a precipitatiilor de 566,7 mm (statia Lovrin), pentru intervalul 1896-1979 si de 523,9 mm pentru intervalul 1981-1995, valori ce indica tendinte vadite de aridizare. De remarcat faptul ca in ultimii 45 de ani variatiile cantitatilor medii anuale de precipitatii sunt foarte mari de la un an la altul, valoarea cea mai scazuta inregistrandu-se in anul 1983 (293,0 mm), iar cea mai ridicata in anul 1974 (625,0 mm).

Din punct de vedere al vegetatiei, arealul comunei se situeaza in zona de silvostepa, cu tendinte de trecere spre stepa semiumeda.

Din vastele paduri existente odinioara, dupa defrisarile masive efectuate pentru extinderea terenurilor arabile, in prezent supravietuiesc doar palcuri sau exemplare izolate