PORTILE BIHORULUI
Sinonimii.
Pestera Ponorului, Portale.
Localizare si cai de acces: inscris in peisajul framantat de la izvoarele
Crisului Baita, acest impunator fenomen carstic se
afla la obarsia Vaii Crisurilor, la o altitudine de 674 m.
Din soseaua care urca in lungul Crisului (traseu turistic marcat
cu triunghi rosu) se desprinde pe stanga, dupa 3 km de la localitatea
miniera Baita-Plai, o poteca taiata in versantul
stancos, care, patrunzand curand in padurea de fagi ce imbraca
malurile vaii, castiga progresiv in inaltime,
pana intr-o poienita unde intalneste apa Vaii
Cosurilor. Urmand in continuare firul acesteia se ajunge, dupa mai
putin de o ora de mers de la sosea, la picioarele unei faleze
inalte de calcar ce intrerupe net valea. Aici se deschide o arcada
neobisnuit de regulata, masurand 10 m inaltime si
12 m latime, de sub care se iveste apa Vaii Cosurilor.
Vizitarea Portilor
Bihorului constituie in mod obisnuit o derivatie fie de la traseul
turistic deja amintit, fie de la soseaua DN 75 Vascau-Campeni-
Turda, inainte ca aceasta sa atace in serpentine pantele abrupte ale Vartopului.
Date istorice. Scrierile geografice din secolul trecut, cum sunt cele
ale lui A. Schmidl (1863) sau F. Posepny (1874), mentioneaza la locul
cuvenit existenta Portilor Bihorului. Pestera este
cercetata, de asemenea, in primavara anului 1922 de marii biospeologi
P. A. Chappuis si R. Jeannel, in colaborare cu entomologul vienez A.
Winkler, iar in 1975 L. Valenas (Cercul "Z" al speologilor amatori
din Oradea) si P. Brijan (Cercul "Speodava" din orasul Dr. Petru
Groza) ridica planul cavitatii.
Fig.
12 - Portile Bihorului (cartare L. Vailenas, O. Marcus
col., 1976)
Descriere. Numele de "Cetati ale Ponorului" raspunde
in primul rand la ceea ce s-ar putea considera ca fiind sectorul de
suprafata al acestui grandios fenomen carstic. Este vorba de un
ansamblu de trei mari circuri calcaroase, denumite in mod frecvent, dar nu
intru totul adecvat, "doline", dintre care cel central reprezinta
inchiderea in fund de sac a Vaii Cetatilor. Albia acesteia,
transformata intr-un haos de blocuri enorme de piatra, ia
sfarsit la picioarele unui perete de peste 100 m inaltime, in
care se decupeaza poate cea mai extraordinara forma din
geometria atat de variata a carstului romanesc: portalul
Cetatilor Ponorului. In fata celor 70 m la care se ridica
ogiva acestei deschideri spre intunecimi cu adevarat hadesiene, omul
traieste senzatia coplesitoare a maretiei naturii
si a propriei sale neputinte atunci cand nu se afla la
adapostul puterii ocrotitoare a civilizatiei pe care el insusi a
creat-o.
Imediat
dupa portal, in dreapta, o panta abrupta urca pana in
fundul celui de-al doilea circ, ai carui pereti perfect circulari
strajuiesc o incinta complet inchisa, cu un diametru la
gura de aproximativ 70 m. Coroanele intunecate ale brazilor imprejmuiesc
deasupra capului o roata de cer care, de aici, din adancul giganticei
fantani de piatra, ramane singurul simbol al nemarginirii
spatiului, in latura din stanga, o spartura raspunde in
bolta galeriei care prelungeste sub pamant salbatica albie a
Vaii Cetatilor. Scurgerea acesteia se ingemaneaza sub
portal cu un puternic izbuc care tasneste din peretele stang
si care aduce pentru o farama de timp la lumina apele
inghitite de intuner
Descriere Marea arcada de la intrare este urmata de un
spatiu larg, orizontal, a carui podea este acoperita de
bolovanisul adunat pe malurile cursului de apa. In partea
opusa intram, apa se arunca, uneori tumultuoasa, peste o
cascada de 4 m inaltime, la picioarele careia vartejurile
au sapat in piatra o excavatie circulara, cu pereti
slefuiti, numita, in limbaj geomorfologic, o marmita.
Depasirea - destul de dificila - a pragului format de
aceasta cascada permite accesul intr-o sala vasta de
aproape 20 m diametru, care constituie de fapt fundul in intregime luminat al
unui mare aven. Peretii verticali si lustruiti de siroirea
apelor se ridica la 30-35 m inaltime, in timp ce pe podea zace
un larg con de daramaturi amestecate cu frunze moarte si
acoperite de zapada pana catre inceputul verii. Dincolo de
acest con, in latura stanga a salii, se afla deschiderea
stramta a unei galerii, de obicei ocupata in intregime de apele care
razbat pe aici in fundul avenului. Dupa perioade secetoase
indelungate atunci cand debitul torentului scade mult, acesta nu mai apare
decat la baza falezei calcaroase, in talvegul vaii, iar galeria poate fi
parcursa, nu fara greutati, pe o lungime de 89 m,
pana la un put adanc, inecat de ape.
Conditii de vizitare. Lasand deoparte galeria resurgenta, vizitarea
Portilor Bihorului este simpla si nu implica nici
macar utilizarea unor mijloace de iluminat.
Bibliografie. A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E. Racovita
(1929), M. Bleahu si S. Bordea (1967, 1974), M. Bleahu si col.
(1976), L. Valenas si col. (1977).
