PESTERA DE LA ROMANESTI
Sinonimii. Pestera cu Apa, Pestera
Romanesti-Feresesti, Pestera Mare de la
Feresesti.
Localizare si cai de acces. Dintre pesterile existente in bazinul superior al
raului Bega, Pestera de la Romanesti este cea mai mare si mai
interesanta. Ea este situata la sud-est de satul Romanesti (com.
Tomesti, jud. Timis), in versantul stiang, bine impadurit, al
Vaii Pustinia, la 2,2 km in amonte de confluenta acestui parau cu
Bega Poienilor. Mai exact este sapata in versantul nordic al Dealului
lui Filip, numit Dosu Pesterii la 370 m altitudine (fig. 32). Din satul
Romanesti exista doua cai de acces : a) pe drumul
Frasanestilar, care urmeaza Valea Bega Poienilor pana la
confluenta cu Valea Pustinii, apoi pe aceasta vale pana in
apropierea unei cariere de calcar (4 km), de unde se urca pieptis pe
versantul stang urmand o carare in panta foarte abrupta,
pana la intrare ; b) pe drumul care urmeaza cumpana de ape,
peste Dealul Starc si peste Merisorul pana la o mica
inseuare, de unde se merge pe o poteca ce coboara spre
pestera (o ora de mers pe jos). Greu de gasit
fara calauza din sat.
La
Romanesti (unde se poate gasi o gazda) se ajunge urmand
soseaua modernizata Lugoj-Deva pana la Margina, iar de aici
drumul spre Voislova (care strabate partea vestica a Muntilor
Poiana Rusca de la nord la sud) pana in sat. La Voislova drumul
intalneste soseaua nationala Caransebes- Hateg
si calea ferata Caransebes-Subcetate.
Date istorice. Primele studii geologice si faunistice sunt
efectuate de T. Orthmayr (1872). In 1963 pestera face obiectul unor
cercetari moderne complexe si se intocmeste planul
cavitatii (St. Negrea, A. Negrea, V. Sencu si L.
Botosaneanu, 1965).
Descriere. Galeriile accesibile turistilor insumeaza 340
m si sunt dezvoltate in plan orizontal pe fisuri tectonice prin care a
circulat candva apa de infiltratie (fig. 33). Prima parte este
sapata in calcare dolomitice cenusii sau alb-galbui, iar
restul intr-o brecie tectonica (caz unic in Romania). Dupa explorarea
recenta a hornurilor de catre cercul de speologi amatori "Cristal"
din Timisoara, pestera masoara 1 386 m pe 68 m denivelare.
Intrarea
lata de 9,5 m si inalta de 2 m permite intrarea luminii
pana la 70 m. Galeria principala este aproape dreapta, de mari
dimensiuni, cu largiri la intersectia fisurilor tectonice, cea mai
mare fiind Sala Liliecilor. Din aceasta sala se desfac mai multe
culoare, unele devenind impenetrabile prin ingustare. Apa de condensare si
infiltratie, abundenta in timpul ploilor, alimenteaza cateva
gururi si micro-gururi sau balteste pe planseu. Pe
pereti si tavan, mai ales in partea terminala, exista
hieroglife de coroziune, septe si stalpi de coroziune, iar in multe locuri
argila de decalcifiere, aranjata sub aspect de "piele de leopard",
atrage placut privirea vizitatorilor. Fiind intr-o faza
incipienta de concretionare, pestera contine putine
stalactite fistuloase ("macaroane"), scurgeri parietale destul de variate,
crusta stalagmitica cu gururi si perle de caverna,
stalagmite, domuri si coloane (dintre care una de 7 m numita Tibia
si Peroneul, fracturata din cauza deplasarii planseului).
Sub
colonia de rinolofi aflata la 20 m inaltime in Sala Liliecilor
exista guano foarte umed. Sapaturile specialistilor au dat
la iveala oase de urs de caverna si obiecte provenind de la o
asezare neolitica : un depozit de cereale, ceramica
apartinand culturilor de Tisa si Cotofeni, precum si o
vatra acum reconstituita si expusa in Muzeul din
Timisoara, unde se pastreaza si resturile de urs de
caverna.
Conditii de vizitare. In trecut pestera era des vizitata de
localnici, care au exploatat guanoul si au degradat unele
concretiuni. Desi neamenajata, este usor de parcurs. Sunt
necesare casca de protectie si imbracaminte
calduroasa sub salopeta (temperatura aerului 6,5-8,5°C).
Atentie la sapaturile din zona intrarii si la guanoul
umed si lunecos din fund. Timp de vizitare : ½ ora.
Bibliografie. T. Orthmayr (1872), St. Negrea, A. Negrea, V.
Sencu si L. Botosaneanu (1965), M. Bleahu, V. Decu, St.
Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).
