HUDA LUI PAPARA
Localizare si cai de acces. Cea mai mare cavitate din carstul Muntilor
Trascau este o strapungere hidrologica activa care
dreneaza pe sub Muntele Bulz (Masivul Bedeleu) apele reunite a trei paraie
- Valea Poieni, Valea Ponorului (numita inca si Valea Caselor)
si Valea Seaca -, deversandu-le apoi sub denumirea de Valea Morilor
in Ariesul Mare, aval de Salciua de Jos. Aceasta localitate
constituie de altfel punctul de plecare pentru vizitarea pesterii. Ea se
afla pe DN 76, la 47 km de municipiul Turda si la 41 km de
orasul Campeni, fiind deservita de curse I.T.A. si avand si
statie pe linia ferata Turda-Abrud, pe care a circulat decenii in
sir vestita "mocanita". Un drum care porneste de la
capatul de jos al comunei ajunge curand in firul vaii Morilor
si, urcand cursul acesteia, razbate dupa 4 km la intrarea in
pestera, situata la o altitudine de 567 m.
Date istorice. Consemnata in scrieri geografice care dateaza
din prima jumatate a secolului trecut, Huda lui Papara devine
cunoscuta datorita cercetarilor lui E. Balogh, intreprinse in
anii 1950-1953.
Descriere.
Pestera se infatiseaza sub forma unei galerii larg
arcuite in plan, cu foarte putine ramificatii laterale, care
insumeaza o lungime totala de 2 022 m. Aspectul general de coridor
inalt si relativ ingust caracteristic acestei galerii denota
excavarea ei in lungul unei diaclaze prin care apele celor trei paraie au putut
patrunde cu mai multa usurinta in adancimea masivului,
corodand calcarul si largindu-si caile de curgere. Acest
profil particular se deseneaza pregnant chiar de la deschiderea la zi a
pesterii care masoara peste 30 m inaltime dar ai
carei pereti nu lasa la picioarele lor un spatiu mai la de
4 metri.
Vizitarea
pesterii nu este tocmai usoara deoarece configuratia
planseului si mai ales prezenta cursului subteran de apa
presara pe parcurs obstacole repetate. Cel dintai apare chiar la intrare,
sub forma unui lac cam de 1 m adancime, pentru a carei traversare este
binevenita o barca pneumatica. Dupa vreo 50 m, un bloc de
stanca ocupa intreaga latime a galeriei, obligand la o
catarare printre Suvoaiele de apa in care se
despleteste pe deasupra lui raul subteran, formand asa-numita
Cascada Evantai. Imediat dupa aceea se desprinde din tavan un sept de
calcar - Inima de Piatra -, dedesubtul caruia nu mai ramane loc
de trecere decat prin apa. Zona cea mai interesanta a pesterii o
constituie marea Sala a Minunilor, care se desfasoara sub
forma unei largi evaginatii ascendente in latura din dreapta a galeriei.
Urcand in panta accentuata si fiind inchis in fund de sac in partea
sa superioara urias buzunar functioneaza ca un acumulator
de aer cald, in care temperatura creste progresiv pana la peste 20°C,
ceea ce reprezinta dublul valorilor care se masoara curent in
galeria principala. Sala Minunilor constituie astfel unul din
putinele exemple cunoscute in carstul romanesc de goluri subterane in care
se produc inmagazinari de aer cald si care, din acest punct de
vedere, ocupa opozitie diametral opusa pesterilor glaciare,
in afara de aceasta particularitate climatica, doua alte
curiozitati intregesc caracterul insolit ai salii Este vorba de
un urias depozit de guano mineralizat (chiropterit) care acopera
planseul si care s-a constituit de-a lungul timpurilor ca urmare a
activitatii liliecilor atrasi de conditiile prielnice de
hibernare oferite de atmosfera calda a salii, precum si de mai
multe stalactite mari si butucanoase, pe care gradientul termic
existent in spatiul subteran le-a facut sa se abata de la
cresterea lor verticala impusa de gravitatie.
Dincolo
de Sala Minunilor, galeria continua cu acelasi facies de
diaclaza largita de ape in jumatatea sa amonte se desfac o
serie de divertacole, unele cu acces dificil, care conduc in mici sali
laterale (Sala Virgina, Sala Tacerii), de unde pare sa
inceapa o ampla retea de galerii, in curs de explorare. Aproape
de extremitatea pesterii, o ingramadire de blocuri masive
desprinse din bolta justifica numele de Lumea Framantata
data acestui sector al cavitatii, dincolo de care inaintarea
este oprita de sifonul terminal inaccesibil, al cursului subteran. Acest
sifon se afla insa la o distanta de numai 20 m de
suprafata, unde, in fundul dolinei Vanatara se pierd apele
ingemanate ale paraielor care au concurat la formarea pesterii.
Conditii de vizitare. Se recomanda ca turistii sa viziteze
pestera numai pana la Sala Minunilor si numai la ape mici,
pentru a nu fi expusi unor accidente ce pot avea urmari
neplacute. Pentru aceasta sunt necesare cizme de cauciuc lungi eventual o
barca pneumatica si o cordelina cu o scara
speologica pentru depasirea Cascadei Evantai, precum si
mijloace de iluminare.
Bibliografie. M. Bleahu si col. (1976) I Popescu Argesel
(1977).
