Albia majora (Lunca)

Albia majora (Lunca). Sunt   doi termeni folositi in literatura geografica romaneasca care se refera la aceeasi unitate spatiala - teritoriul pe care il acopera apele raului la debite mari (viituri). Diferenta consta in faptul ca primul are sens pur geomorfologic - relieful si evolutia lui din acest spatiu, pe cand cel al doilea are referinta la intregul sistem al componentelor geografice.

- Caracteristicile si dimensiunile albiei majore sunt variabile de la un rau la altul si chiar la acelasi rau, de la un sector la altul.

In raport cu albia minora se desfasoara pe latimi deosebite pe ambele parti sau numai pe una. La exterior intra in contact cu frunti de terasa, iar cand acestea lipsesc direct cu versantii, ceea ce face ca ele sa aiba un caracter bilateral sau monolateral.

Luncile au dimensiuni mari in regiunile de campie si podis, in depresiuni, in cursul inferior al raurilor; opus, raurile au albii majore inguste, monolaterale sau acestea lipsesc in munti, in cursul superior, in sectoarele unde s-au adancit in roci cu rezistenta mare (calcare, roci cristaline etc.). Ca urmare, in lungul unui rau mai intins se pot separa sectoare in care luncile au dimensiuni, alcatuire si morfologie variate. Situatiile devin mult mai complexe la raurile care traverseaza unitati montane, depresionare, deluroase, campii. (ex. Oltul, Jiul, Muresul, Dunarea, Rinul, Elba etc.) unde alternantele de situatii sunt numeroase.

- Formarea luncilor este conditionata de atingerea locala a unui stadiu de echilibru morfodinamic, cand raul isi concentreaza energia de care dispune pentru transportul apei, aluviunilor si in realizarea eroziunii asupra malurilor concave. Ca urmare isi extinde meandrele lasand spatii tot mai largi de lunca in sectoarele convexe. Prin dezvoltarea meandrelor, suprafata de lunca rezultata printr-o meandrare excesiva poate sa ajunga la o latime de pana la 18 ori marimea albiei minore. In conditii exceptionale impuse in regiunile de campie, de atragerea unui rau de catre centre de subsidenta activa, luncile capata caracter asimetric, dar si o dezvoltare foarte mare (ex. Argesul la intrarea in campie, Siretul in campia omonima).

- Morfologia luncii este in cea mai mare masura rezultatul migrarii prin meandrare a albiei raului, a proceselor de eroziune laterala si de acumulare a aluviunilor la viituri sau la varsarea afluentilor. In cupinsul ei exista forme de relief pozitive si negative (fig. 22). Cele mai insemnate dintre acestea sunt:

grindurile - ca forme de acumulare a pietrisurilor si nisipurilor grosiere in vecinatatea albiei prezente, dar si a unor foste albii; sunt alungite, au lungimi de sute de metri si inaltimi de pana in 10 m; frecvent sunt acoperite de vegetatie.

popinele (gradistile) - martori de eroziune in foste meandre parasite; pe unele se practica culturi sau sunt asezari; au forma rotunjita si inaltimi de 5-10 m.

conurile de aluviuni depuse de paraie sau torenti care ajung in lunca; cele extinse si cu inaltimi mai mari sunt utilizate pentru culturi sau asezari.

trepte de lunca desfasurate la 0,5 m, 1 m, 1,5 m, 2,5 m etc. - variaza ca numar, altitudine fiind rezultatul proceselor morfodinamice din albia minora; cele mai inalte au caracter de terasa de lunca fiind folosite agricol si pentru asezari.

diguri - forme de relief pozitive amenajate antropic (din pietris, argila, uneori placi de beton etc.) in vecinatatea albiilor minore pentru a feri restul luncii de inundatii; au lungimi de ordinul kilometrilor si inaltimi de 5 - 15 m.

meandre parasite (belciuge) care au rezultat prin procese de autocaptare; in lungul lor sunt ochiuri de apa, sectoare cu exces de umiditate etc.

cursuri parasite ale raului principal sau ale afluentilor; exista si situatia in care afluentii patrunzand in lunca urmaresc pana la varsare albiile parasite de colector (ex. Jijia in lunca Prutului).

microdepresiuni cu dimensiuni variabile, unele avand lacuri (balti), iar altele, suprafete cu exces de umiditate.

canale de drenaj sau pentru irigatii realizate antropic; au lungimi de sute de metri si chiar kilometri si adancimi de 1-3 m.

- Alcatuirea si structura luncii depind in mare masura de marimile debitului, pantei longitudinale, de unitatea de relief pe care o strabate raul (munti, campie), stadiul de evolutie a procesului de meandrare. Comun la toate sunt cateva elemente - patul albiei taiat in roca de baza si o patura de aluviuni, heterogena ca alcatuire si granulometrie. Aluviunile au o dubla provenienta. Majoritatea rezulta din aportul raului principal indeosebi la revarsari cand se produc inundatii care acopera suprafete diferite ca marime din lunca (la marile inundatii apa o cuprinde in intregime). Alte materiale sunt aduse si depuse de catre afluenti (conuri aluviale). Repartitia lor este neuniforma, dar reflecta o conditie dinamica. Aluviunile grosiere se afla in vecinatatea albiei actuale, dar si a vechilor albii, a meandrelor parasite, fiind primele depuse la revarsari in locurile unde viteza suvoaielor de apa este mare. Cele fine sunt legate de sectoarele joase si departate de cursul actual, acolo unde au ajuns curentii de apa cu viteze mici la inundatii. Se adauga pe de-o parte conurile de aluviuni ale afluentilor care variaza ca dimensiuni si alcatuire in functie de puterea de transport a acestora, dar si rocile pe care le-au fragmentat, iar pe de alta, depozitele coluviale de la contactul luncii cu versantii sau cu fruntile de terasa si care au provenit din erodarea suprafetei acestora (sunt materiale marunte, frecvent aduse prin pluviodenudare).    

Concluzii - Studiul luncilor are o dubla insemnatate - stiintifica (ele reprezinta o treapta de relief care reflecta un stadiu din evolutia vaii; analiza componentelor releva relatii dinamice etc.) si practica (sunt terenuri ce pot capata utilizari adecvate fertilitatii solului, gradului de umezire, pentru piscicultura, exploatari forestiere, exploatarea nisipului, balastului, argilei; pe treptele mai inalte se realizeaza unele culturi agricole, se pot amenaja drumuri si chiar gospodari).

Folosirea luncilor implica pe de-o parte stabilirea corecta a potentialului suprafetelor ce o alcatuiesc, iar pe de alta masuri de protejare la inundatii, a spatiilor folosite, inclusiv a asezarilor limitrofe (diguri, canale etc.). intrucat reprezinta sectoare joase situate in vecinatatea albiilor.