1. Teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Autoorganizare-organizare-teritoriu. Nivelul organizarii teritoriale semnifica forma superioara de structurare a invelisului geografic. Aceasta apreciere superlativa se intemeiaza pe faptul ca diversele spatii ale planetei, guvernate, o buna parte din istoria lor, de legi naturale, autoorganizatorice, precum cele specifice landsafturilor si regiunilor naturale, domeniilor sau zonelor geografice, recepteaza, tot mai pregnant in ultimele secole si mai ales, decenii, efectele proceselor organizatorice sustinute prin vectori umani activi. Este vorba, desigur, de actiuni deliberate ale omului, bazate pe necesitati si interese, pe ratiuni juste, idealuri, aspiratii, dragoste, implicare si finalitati pozitive, dar si de actiuni accidentale, eronate, (constiente sau inconstiente), izvorate din necunoastere, ignoranta, antagonism, oportunism, ura, orgoliu, indiferenta etc. Cert este ca aceste actiuni, inscrise in sfera sociala, istorica, economica, politica, culturala, sociala etc., au conferit invelisului geografic o consistenta "incarcatura" purtatoare de efecte si semnificatii care s-au atasat celor naturale si chiar s-au imbinat cu ele in forme inedite. In acest mod, dimensionarea teritoriala a invelisului geografic a dobandit o complexitate fara precedent. De aceea, in acceptie geografica, teritoriul trebuie definit ca "expresia geografica concreta a realitatii spatiale rezultata in urma conlucrarii geocomponentelor la nivel superior de integrare" (I. Mac, 2000). Evident, este o semnificatie mult mai ampla decat, aceea uzuala, de intindere de teren delimitata pe baza unor criterii de proprietate sau de jurisdictie administrativa ori politica.

Totalitatea formelor prin care omul interactioneaza cu "tiparele" (auto)organizarii naturale si modifica conditia lor geospatiala poate fi desemnata prin notiunea de actiune geografica (Pinchemel Ph. et Genevieve, 1995). Actiunea geografica bazata, in primul rand, pe inteligenta, este complexa si relationala (intre transformarile naturale, sociale, economice, politice, culturale, etc. exista o stransa legatura, ce nu ocoleste nici realitatile fizico-geografice). Apoi, actiunea geografica, este poligenetica si multiforma prin: efecte (scontate, nescontate); prin agenti (individuali, de grup, colectivi, institutionali, publici, privati etc.); procese generatoare de "putere" (funciare, financiare, legislative, de productie, schimb si consum, stiintifice, politice etc.); modul de actiune (punctual, sectorial, areal; direct, indirect etc.); scara de interventie; origine; implicatii s.a.m.d.

Transformarile si interventiile antropice au modificat, la randul lor, conditiile de existenta, inclusiv perceptiile omului asupra realitatii geografice si au generat o forma specifica de manifestare a teritorialitatii. Intelegem prin teritorialitate ansamblul relatiilor de ordin individual si colectiv stabilite intr-o comunitate umana in virtutea apartenentei sale la un areal geografic delimitat. Arealul "teritorial", spre deosebire de arealele comune, necesita un proces sustinut de edificare, dezvoltare si conservare. Acest proces inseamna mentinerea viabilitatii teritoriale a proceselor naturale in conditiile exceptionalei diversificari a spatiilor existentiale sau, pe scurt, organizare (vezi curs 3-4). Prin teritorialitate, spatiilor naturale li s-au adaugat spatiile "construite" pe cale sociala, politica, culturala s.a. (locuinte, institutii, cartiere, provincii, tari, organizatii suprastatale sau enclave etc.), spatii "mentale" (legatura afectiva cu "locul", traditii, mentalitati etc.) s.a.

Una dintre formele cele mai elocvente de organizare ale invelisului geografic este divizarea spatiala. De la marile ansambluri continentale si oceanice pana la cele mai restranse geocomplexe locale, toate si fiecare, "poarta" diverse tipuri de limite trasate de oameni, concret sau mental, pentru a marca "inradacinarea" spatiala a experientei lor perceptuale, sociale, economice, istorice si spirituale in mediul geografic in s-a care desfasurat. Fiecare unitate teritoriala este o individualitate in sine (desemnata si printr-un nume propriu) dar caracterizarea lor, in ansamblu, necesita existenta unor termeni generici; cei mai utilizati sunt: loc, localitate, regiune.

2."Loc" si "localitate"

Locul este teritoriul perceput si reprezentat prin semnificatii. Concis definit, locul este o portiune de teritoriu purtatoare de semnificatie. Locul geografic este variat ca forma si marime, poseda caracteristici proprii, izvorate din natura elementelor si modul lor de combinare in spatiu si timp. Perceperea constienta a proprietatilor (semnificatiilor) ce fac ca un fenomen geografic sa fie unic si nerepetabil; pe suprafata Pamantului, conduce la notiunea de loc. Locul este materializarea teritoriala a fiecarui fenomen in parte, simplu ori complex, dar unic si nerepetabil, impreuna cu reprezentarile (mentale, lingvistice, grafice, asociative s.a.) elaborate de catre oameni prin perceperea si analiza semnificatiilor, respectiv prin definirea, localizarea si atribuirea de nume respectivului fenomen.

Locul-categorie de percepere, reprezentare si recunoastere colectiva. Semnificatiile de diferentiere ale locurilor sunt extrem de diverse: caracteristici fizico-geografice, de ex. Varful Moldoveanu, Pestera Scarisoara, campia Siretului inferior, Calugari-Ponor, Baile 1 Mai etc., toate sunt "locuri" geografice a caror semnificatie este binecunoscuta; caracteristici antropice, reflectate in arhitectura, obiceiuri, utilizarea terenurilor, diverse activitati etc., de ex. Maramures, Pisa, Petronas Center, Sambra Oilor, Muntele Gaina, polderele olandeze, Cannes, Rolland Garros, Woodstock etc., sunt "locuri" in virtutea traditiilor, realizarilor sau evenimentelor cu semnificatii de exceptie; intamplari, ce au consemnat celebre "locuri istorice", de ex. Posada, Trafalgar, Verdun, Stalingrad etc.

De multe ori, "locul" asociaza mai multe semnificatii iar in timp semnificatia unui loc se poate schimba sau imbogati cu noi sensuri. De ex. Cape Kennedy-loc geomorfologic-loc"aerospatial"; Bran-loc geografic, loc istoric, loc turistic s.a.; in timp, semnificatia unui loc se poate schimba sau imbogati cu noi sensuri: de ex. Oxford, dintr-un loc (vad) de trecere a cirezilor, intr-un . loc universitar celebru; Rieni, dintr-un loc rural, de oarecare interes etnografic , in "locul citadela" al European Drinks etc.

Se remarca si faptul ca multe locuri sunt de fapt "localitati". Localitatile sunt locurile si opera oamenilor. Denumirea atribuita locului sau localitatii este, adeseori, in relatie directa cu semnificatia sa (actuala sau de odinioara): de ex. Dl. Minei, Cazanele Dunarii, Pestera Ursilor, Manastireni, Lazuri, Livada, Slobozia etc.

Locurile sunt ierarhizate si integrate la nivel teritorial. Locurile poseda numeroase atribute: asezare, marime, structura interna, dinamica specifica etc, toate, sensibil diferentiate de la un loc la altul. Important de subliniat este faptul ca locurile interactioneaza unele cu altele. Relatiile dintre ele determina integrarea lor in unitati teritoriale de ordin superior: regiuni geografice.

3. Regiunea geografica

Notiunea de "regiune geografica". Regiunea geografica este un alt concept cheie in geografie care a fost, la randul sau, divers interpretat si definit. Elementele ce apar totusi, consecvent, in majoritatea definitiilor ne permit formularea urmatoarei generalizari: regiunea este o unitate teritoriala, caracterizata prin relativa omogenitate si specificitate morfo-structurala impuse de manifestarea unor functii dominante intre anumite limite spatio-temporale.

Distinctia "peisaj"-"regiune. "Definitiile atribuite regiunii seamana, adeseori, izbitor cu cele date "peisajului" si, nu odata, cei doi termeni, evident diferiti, au fost definiti si utilizati cu aceleasi sensuri. Pentru a elimina confuziile se impun, cel putin doua sublinieri:

a) peisajul poseda omogenitate de ansamblu data de aceleasi combinatii ale geocomponentilor; regiunea prezinta omogenitate relativa, intrucat anumite caracteristici structurale si fizionomice se pot schimba pe fondul mentinerii aceleiasi functii dominante; prin urmare, o regiune bine individualizata poate sa includa un singur tip de peisaj dominant (ex. Baraganul), iar alta, poate include mai multe tipuri distincte de peisaje (regiunea carpatica);

b) trecerea de la un peisaj la altul ce face de regula prin fasii de tranzitie (silvostepa, silvotundra, aria periurbana etc.), pe cand regiunile au limite ce marcheaza evident schimbarea (incetarea) caracteristicilor dominante.

Prin urmare, omogenitatea, uniformitatea si specificitatea trasaturilor peisagistice, dintr-un teritoriu dat, pot defini o regiune, dar ele nu sunt, intotdeauna, atributele cardinale, De aceea, in definitia "reper" (propusa la inceput) s-a urmarit "relativizarea" notiunilor de omogenitate, uniformitate etc. si deplasarea accentului spre sensul etimologic, ce trimite la functie (regiune, de la lat. "regio", "regionis", care semnifica a domina, guverna, stapani, dirija etc.). Ceea ce da "substanta" regiunii este coerenta si conlucrarea partilor in procesele de structurare si evolutie guvernate de catre functia dominanta (geomorfologica, climatica, urbana, industriala, administrativa, geopolitica etc.). De exemplu, regiunea Italia de Nord, regiunea ardeleana etc. vadit, eterogene sub aspect morfostructural, peisagistic s.a. sunt bine conturale spatial si unitare sub aspect functional. In concluzie, definirea notiunii de "regiune geografica" presupune recunoasterea "primatului" functionalitatii teritoriale.

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

Tipuri de regiuni. Dupa conditiile si modul de formare regiunile se pot diferentia in:

v     regiuni concrete, "date", prin autoorganizare naturala si antropica;

v     regiuni "dorite" sau "proiectate", prin planificare si gestiune teritoriala, "design" geopolitic etc., sau, pe scurt, prin organizare;

v     regiuni de apartenenta, constand in spatii de actiune, interventie si control (entitati politico-administrative, regiuni suprastatale, transfrontaliere s.a);

v     regiuni de identitate afectiva, adica teritorii de identificare, reprezentare, si apartenenta psihosociala (regiuni etnografice, etnice, culturale s.a.);

v     regiuni de tip model, obtinute prin metode de analiza, diagnoza, modelizare (regionarea, analiza corelativa, modelarea GIS s.a.) utile in proiectarea dezvoltarii teritoriului s.a. (vezi fig. 4.1.)

Drept urmare, pot fi definite numeroase tipuri de regiuni fizice, istorice, economice, politice, culturale etc., in raport cu functia considerata dominanta intr-un anumit context spatio-temporal. In timp, s-au afirmat mai multe conceptii dominante de definire a regiunilor geografice Ele se utilizeaza si in prezent, cu ponderi diferite, in functie de traditia cercetarii, specificul teritoriului analizat sau scopul studiului.

Dupa A. Vallega (1995), s-au conturat patru acceptii privind tipologia regiunii geografice:

v     regiunea naturala, are drept premisa faptul ca factorii fizici, indeosebi geologia, relieful si climatul exercita o influenta hotaratoare asupra celorlalti componenti (soluri, peisaje, populatie, economie), implicit in sensul structurarii lor spatiale. De aici, decurge cerinta de a delimita regiunea (complexa) luand drept criteriu extensiunea spatiala a unitatii fizice in care roca, geomorfologia, climatul etc. sau landsaftul rezultat, sunt omogene.

v     regiunea umanizata, este conceptia intemeiata de catre marele geograf francez Paul Vidal de la Blache (1845-1918), pe gandirea determinist moderata, exprimata prin celebra sintagma "natura propune, omul dispune". Alternativa permitea abordarea faptelor de pe pozitia "uniunii dintre om si natura". Fenomenele naturale sunt inseparabile de cele sociale, istorice, economice si culturale si spirituale; ele se  contopesc intr-un ansamblu teritorial armonios -regiunea- a carui trasatura emblematica este existenta unui anumit "gen de viata". Fiecare unitate teritoriala are propria individualitate (functie si/sau identitate) "mostenita" de la natura si/sau generata de om: de ex. individualitatea orografica, peisagistica, etnica, lingvistica, nationala, administrativa, culturala, spirituala, economica, geopolitica s.a. Prin acestea, regiunea devine spatiu de atasament afectiv pentru locuitorii sai, spatiu de solidaritate in actiunile de asimilare a valorilor si, uneori, obiect de tensiune sau disputa socio-economica si politica. Conceptia sta la baza studiilor monografice descriptive, dezavuate in prezent. In schimb, ideea de "genre de vie" cunoaste spectaculoase metamorfoze recente, de

Criterii de clasificare Tipuri de regiuni I Scopul demersului stintific Morfologice Climatice Pedogeografice Biogeografice Rurale Urbane Agricole Industriale Turistice Politico-administrative Ecologice Mixte II. Structura Omogene Polarizate Anizotrope III. Trasaturi evolutive Naturale Umanizate Functionale Sistem IV. Marime Macroregiuni Regiuni de ord. I, II, IIiI Microregiuni V. Nivel de organizare Active Echilibrate Informatizate Autofinalizante VI. Relatia om-mediu Inradacinate Fluide Explozive VII. Gradul de complexitate Elementare Complexe VIII. Gradul de vulnerabilitate Stabile Critice Defavorizate

v     Tabel continand clasificarea tipologica a regiunilor

v     (P. Cocean, 2000)

factura postmodernista. Dupa 1930, accentul s-a mutat pe sublinierea rolului major detinut in teritoriu de factorul antropic. In functie de unghiul de vedere din care era studiat acesta, s-au definit regiuni "culturale", "industriale", "agricole" etc. limitele lor fiind impuse de cadrul manifestarii spatiale a fenomenului vizat. Conceptia a deviat si spre "voluntarism" (determinism social), prin supraevaluarea rolului factorului uman in geneza si controlul regiunii si minimalizarea elementelor fizico-geografice, reduse la calitatea de simplu suport al fenomenelor socio-economice;

v         regiunea functionala s-a impus ca urmare interesului crescand, in anii 50-60, pentru  dinamica spatiilor urbanizate si a functiilor organizatorice ale oraselor si retelelor urbane. In acest context, atributele de omogenitate structurala si fizionomica isi pierd semnificatia si sunt inlocuite de modelul "gravitational" ca principiu organizatoric. Regiunea este teritoriul in care se manifesta atractia exercitata de un centru urban polarizator (de unde si denumirea de "regiune polarizata". Regiunea este neomogena intrucat, in teritoriu, exista o ierarhie de centre urbane cu efecte de polarizare diferentiate, o retea de fluxuri diverse care le interconecteaza s.a. Coerenta regiunii este data de catre functiile dominante detinute de catre centrele polarizatoare si de modul in care interactioneaza acestea in teritoriu;

v         regiunea sistem reprezinta o modalitate mai recenta de abordare a unitatilor teritoriale conturata pe fondul patrunderii teoriei sistemice in geografie. Regiunea este definita ca sistem teritorial deschis ale carui trasaturi sunt determinate de natura si marimea intrarilor de substanta, energie si informatie si de modul in care sunt ele transformate, utilizate sau disipate prin intermediul proceselor autoreglatoare desfasurate in stransa corelatie cu iesirile din sistem. Noul cadru, integreaza elementele fizice si umane intr-un ansamblu coerent ce poate fi analizat obiectiv, pe baza gradului de corelatie dintre elemente.

Principalele caracteristici ale regiunii geografice:

v     localizarea, defineste specific orice regiune intrucat, atat pozitia matematica, cat si asezarea in raport cu alte componentele   geografice de referinta, explica o buna parte din trasaturile sale de ansamblu;

v     dimensionarea spatiala variabila, determinata de extensiunea areala a relatiilor ce confera teritoriului relativa omogenitate morfo-structurala si mai ales coerenta functionala; diferentierea spatio-temporala a relatiilor respective se exprima prin "limite";

v     limitele, exprima "discontinuitatile", relative sau transante, ce separa regiunile. Natura si originea lor este extrem de diversa: limite naturale sau construite; limite concrete sau ideale (mentale, de sinteza stiintifica); limite "impamantenite" sau limite impuse (prin decizie administrativa sau dictat politic); limite de excludere sau limite de interferenta si conlucrare etc.;

v     ierarhizarea, exprima pozitia ocupata de unitatea regionala intr-o ierarhie taxonomica, in functie de marime, gradul de omogenitate relativa a caracteristicilor, relevanta teritoriala a functiei etc. Analiza spatiala a variatiei acestor caracteristici permite divizarea (regionarea) teritoriului in regiuni de diferite ranguri (ordine) ce se integreaza succesiv in ansambluri teritoriale tot mai vaste.