Geografia Elvetia

Geografia Elvetia

Populatia

La recensamantul din anul 2000, Elvetia avea o populatie de 7204055 de locuitori, din care 1424370 erau straini, iar 5779685 elvetieni. Elvetienii, in general foarte conservatori si rezervati in acceptarea schimbarilor ce ar putea perturba echilibrul pasnic al vietii, se conduc adesea dupa zicala: "Daca nu este stricat, nu-l repara". Astfel, dreptul la vot al femeilor, respins in 1959, a fost acceptat abia in 1971. Dreptul ca tara sa devina membru al O.N.U. a fost respins prin vot in anul 1986, pentru ca acest lucru sa se decida, tot prin vot popular, la 3 martie 2002. Cantoanele sunt comunitati cu propria lor istorie, de origini etnice diferite, cu limbi si conceptii diferite. Din punct de vedere cultural si lingvistic, Elvetia este o entitate foarte diversificata, caracterul statului federal reducandu-se la formula istoricului J.R.Salis: "Unitate da, uniformitate, nu!".

Elvetia are 4 limbi nationale: 63,6% din locuitorii tarii din nord-est si partea centrala, vorbesc elvetiana, dar toti vorbesc si limba germana standard. 19,2% elvetieni, locuind in partea de vest si sud-vest, vorbesc limba franceza, nu mult diferita de limba vorbita in Franta. Elvetienii de origine italiana, care sunt 7,6% si locuiesc in sud si sud-est, vorbesc limba italiana in dialect lombard, dar intre ei vorbesc dialect greu intelese si in Italia. A patra limba este limba retoromana, vorbita in cantonul Graubunden de 0,6 din locuitorii romanizati ai provinciei Raetia. Cand in 1938, Mussolini a vrut sa anexeze Italiei aceasta regiune pe motiv ca retoromana este asemanatoare cu italiana, statul elvetian a declarat-o a 4 a limba nationala a Elvetiei. Datorita acestei diversitati lingvistice, cei mai multi elvetieni sunt poligloti. In afara de limbile lor notionale, aproape toti vorbesc si limba engleza. Elvetia se pronunta in limba germana Schweiz, in franceza Suisse, in italiana Svizzera si in retoromana Svizzra.

Asezarea geografica

Elvetia este o tara din interiorul continentului si nu are iesire la nici o mare. Se imparte in 3 zone geografice distincte: la nord-vest se intinde lantul muntos Jura, in centru se afla Bazinul Elvetian, restul suprafetei in jur de 61%, fiind ocupat de muntii Alpi la sud si la est. Regiunea cea mai joasa este Bazinul Elvetian, dar inaltimea medie depaseste si aici 500 de metri. Muntii Jura sunt cutati si se intind peste granite, in Franta si Germania. Lanturile muntoase acoperite de paduri se ridica la peste 1600 m. In Alpii de Vest se afla varful Monte Rosa, care cu inaltimea lui de 4634 de metri este cel mai inalt varf din Alpi cele mai mari sunt Rinul si Ronul.

Clima

Clima este moderata, fara caldura, frig sau umiditate excesiva. Este continentala de tip central-europeana. Temperatura din timpul zilei se situeaza intre 18 si 27 ^oC vara si intre -1 si 5^o C iarna. Primavara, temperatura din timpul zilei este intre 8 si 15^oC. Desigur, temperatura difera in functie de altitudine. Cantitatea medie de precipitatie in Zurich este 1000 mm annual, iar in regiunea orasului Santis este 2000 mm annual. Majoritatea precipitatiilor cad iarna sub forma de ninsoare. Cele mai inalte regiuni sunt acoperite mereu cu zapada si gheata.

Clima difera pe distante foarte mici in podisul din nord, inconjurat de munti, unde este blanda si reconfortanta. La sud de Alpi este mai calda, sub influenta mediteraneana. Doua vanturi importante o determina: fohn, care vine cald dinspre sud si, dupa ce isi pierde din umezeala traversand crestele muntilor, topeste zapezile si usuca plantele, si bise, un vant rece care vine dinspre est si sufla pe platourile din Neuchatel si Vaud.

Resurse naturale-Mineritul si industria energetica

Ca o apreciere generala, subsolul tarii este sarac in materii prime. Deoarece Elvetia nu dispune de nici un depozit mineral demn de luat in seama pentru o exploatare importante. Nici unul dintre zacamintele de carbuni nu se preteaza la o exploatare rentabila. Turba, care se gaseste in cantitati foarte mici, mai ales in regiunea Platoului si Jura, precum si foarte putin antracit s-au folosit mai ales in perioadele in care nu s-au putut face import de combustibil din alte tari. Incercarile de foraje pentru extragerea petrolului au dat pana acum rezultate care deceptioneaza. In Alpi se gasesc numeroase minereuri de pirit, aur, cupru, plumb si zinc, insa, in zacaminte de mica importanta. Se presupune existenta unor slabe zacaminte de uraniu in Alpi.

O singura materie prima care exista din abundenta este piatra. Ca roci utilizabile gasim: gnais si granit in Alpii Centrali, calcar pentru ciment in zona alpina si in Jura, marmura in Valais si in Ticino, ardezie aproape de Elm si de Frutigen, nisipuri pentru sticla in Jura, marna si argila pentru caramizi in regiunea Platoului si azbet in Alpii Meridionali, din care se pot obtine o serie de materiale pentru constructii de foarte buna calitate. Cimentul si marmura sunt utilizate atat pentru nevoile interne, cat si pentru export.

In afara de sare, care se exploateaza in vaile Rinului si a Ronului, Elvetia nu are resurse minerale. Jumatate din energia electrica este produsa in centralele hidroenergetice, 37% in centralele nucleare, iar restul se produce in centrale termice cu titei importat. Majoritatea centralelor hidroenergetice functioneaza in Muntii Alpi, in care s-au realizat peste 40 de lacuri artificiale pentru stocarea apei.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

Hidrografia

Conditiile climatului alpin creaza imense rezerve de apa, care se scurg in numeroase rauri si lacuri.

Alpii reprezinta unul din cele mai importante condensatoare de umezeala ale Europei. Ei opresc si condenseaza sub forma de ploi sau zapada puternicele mase de aer incarcate cu umiditate ale tuturor vanturilor. Cei 140 de ghetari pe care ii numara Elvetia si ale caror bazine glaciare ocupa o suprafata de 1951 km² constitue o rezerva permanenta pentru alimentarea raurilor si a fluviilor. Cele mai importante rauri si fluvii ale Elvetiei izvorasc din masivul St. Gothard, unde sunt concentrati o parte din cei mai mari ghetari ai Alpilor.

Elvetia isi distribuie apele muntilor sai prin rauri si fluvii cu mari bazine spre marile aflate in 4 directii: Rinul dreneaza 67,7% din apele Elvetiei spre Marea Nordului, Ronul 18,2% spre Marea Mediteraneana, Ticino transporta spre sud 9,6% prin bazinul Padului spre Marea Adriatica, iar Innul, al carui bazin reprezinta 4,4% din apele tarii, intalneste Dunarea care ii transporta apele spre Marea Neagra.

Toate cursurile de apa ale Elvetiei au un pronuntat caracter alpin, care le impiedica sa devina navigabile, insa importanta lor creste sub raport energetic. Numeroasele lacuri ale Elvetiei, situate in regiuni si altitudini diferite, imbogatesc in mod armonios configuratia reliefului.

Cele 1484 de lacuri naturale, din care 1358 sunt situate in Alpi, 112 in regiunea Platoului si 14 in Muntii Jura, sunt aproape toate de tip glaciar. Pe inaltimile Alpilor, numeroase lacuri glaciare, cu forme extrem de variate, sunt de dimensiuni mici si dau peisajului inalt un aspect deosebit. Cele mai interesante sunt insa lacurile de la poalele nordice si sudice ale Alpilor, lacuri de vale glaciara, numite frecvent subalpine si intinse pe suprafete mari.

Aproape toate lacurile elvetiene sunt alimetate de torenti sau de rauri repezi de munte. Ele intra in lac incarcate cu materiale sedimentare care raman pe fundul lacului si apoi ies ca un rau cu apa limpede. In felul acesta, lacurile servesc drept filtre si regulatoare ale raurilor, aparand tara de inundatii.

In interiorul tarii s-au construit canale, in special pentru reglarea cursurilor de apa. Cele mai cunoscute sunt: canalul Linth dintre lacurile Walen si Zurich, canalul Aar dintre lacul Biel si raul Aar, precum si canalele de corectie ale Rinului si Ronului.

Pe langa rauri si lacuri, Elvetia dispune de multe izvoare naturale, care produc ape minerale si ape termale de mare importanta in activitatea turistica a tarii. Statiuni balneare si sanatoriale cum sunt cele de la St. Moritz, Arosa, Davos, Schuls-Taraps si Ragaz-Pfaffers sunt vestite in intreaga lume.

Transportul

Reteaua elvetiena de transporturi este foarte dezvoltata. Cele 5031 km de cai ferate sunt aproape in totalitate electrificate, si in munti au construit peste 600 de tunele, printre care Simplon are lungimea de 19,8 km. In regiunile muntoase sunt construite cai ferate cu cremaliera, funiculare sisisteme teleferice. Reteaua de drumuri are lungimea de 71000 km. Trecatorile naturale care traverseaza muntii au o importanta deosebita, spre exemplu stramtorile St. Bernard, St. Gothard si Simplon. In Basel, Zurich si Geneva exista mari aeroporturi internationale.

Silvicultura

Peste un sfert din suprafata totala este acoperita cu paduri, chiar si vaile si pe alocuri Bazinul Elvetian, nu numai muntii. Din lemn se produc: hartie, case, mobila. Pe langa acestea, este utilizat drept combustibil pentru incalzire, si numeroase familii, iarna se ocupa de fabricarea unor obiecte traditionle: jucarii, cutiute muzicale etc.

Industria

Industria de prelucrare produce 21% din produsul intern brut. Branza, ciocolata, alimentele conservate si produsele din lemn elvetiene sunt vestite. In Elvetia se mai produc masini, textile, medicamente si materiale chimice. Multe dintre acestea sunt produse mici de calitate deosebita, de exemplu ceasurile elvetiene de renume mondial, care se fabrica mai ales in cantonul Jura. Acelasi lucru se poate spune si despre medicamente. In Basel se produc vopsele, iar cantoanele St. Gallen si Zurich sunt vestite datorita produselor lor textile. Industria de masini produce de obicei utilaje pentru alte ramuri ale industriei elvetiene, si anume motoare Diesel si masini de cusut.

Agricultura

10% din suprafata tarii este cultivata, iar alte 40% se utilizeaza ca pasuni, dar o parte insemnata din acestea sunt acoperite iarna cu zapada, deci sunt inutilizabile. Numai 4% din populatia activa lucreaza in agricultura, producand 2% din produsul intern brut. Ramura principala este industria laptelui, vacile fiind tinute in principal in grajduri, datorita climei. Din surplusul de lapte se produce lapte condensat, branzeturi si ciocolata. Pastoritul se desfasoara in munti, iar in Bazinul Elvetian exista numeroase crescatorii de porci. Aici este singura regiune unde cultivarea pamantului are o importanta mai mare decat zootehnia. Se cultiva grau, orz, secara, cartofi, in, canepa, tutun si sfecla de zahar. In 18 cantoane, spre exemplu pe dealurile din Neuchatel se practica viticultura. Elvetia poate produce numai jumatate din necesarul propriu de alimente.

Flora si fauna

Desi vegetatia Elvetiei se intinde pe un spatiu restrans, ea are o mare diversitate, cu specii atat nordice, cat si mediteraneene, fiind mult conditionata de aspectele reliefului si de clima, precum si de o zonalitate in altitudine, asa numita etajare, specifica mai ales vegetatiei de tip alpin.

O caracteristica a acestei regiuni meridionale o constitie zona viilor ridicate pe bolti (pergola) si castanilor. Pe pantele sudice insorite cresc castani, adusi aici inca de romani, grupati in mici palcuri si adesea formand paduri intregi, numite de localnici selva. Acestia se deosebesc de castanii cultivati sub forma desisurilor numite palina care pot fi intalnite la altitudinea de 1500 m. Aceste culturi specifice sunt insotite aici de porumb si tutun.

Vita de vie si castanii, ca si unele plante de tip meridional care se gasesc in mod predominant in cantonul Ticino, apar si in zonele centrale sau nord-estice ale tarii, in locuri adapostite sau aflate sub influenta foenului sau a unor lacuri. Astfel, vita de vie o regasim in regiunea Platoului si in locurile mai calde si de mai mica altitudine, unde este insotita de pomi fructiferi: pruni, caisi, piersici; in jurul lacurilor din Elvetia centrala sau de nord-est, unde pe langa vita de vie cresc castani si plante ornamentale.

Animalele care cutreiera padurile de foioase sunt, in general, specii cautate pentru vanat: caprioare, iepuri, vulpi si uneori mistreti. Uneori vanatorii mai gasesc jderi, dihori sau bursuci. Pasarile de padure sunt reprezentate prin ciocanitori, gaite, pitigoi etc.

Pasunile sunt tot mai intinse cu cat urcam spre limita superioara a padurilor, insa peste aceasta limita intram in zona pasunilor fara arbori. Este regiunea alpina care incepe la 1800-1900 metri si unde cresc o serie de plante pipernicite: pini pitici si salcii, ienupar, afin si azolee taratoare. Dupa altitudinea de 2300 m incepe zona subninala sau a petelor de zapada in care, pentru dezvoltarea vegetatiei raman numai cateve luni pe an. Aici este salasul florei alpine, care nu numai ca incanta pe turisti cu frumusetle ei, dar da nastere unor pasuni dintre cele mai bune pentru cresterea vitelor. Din mai si pana in iulie, pajistile alpine au infatisarea unei gradini stralucitoare. Alaturi de arbusti si de tufe, aspectul multicolor al florilor alpine incanta privirea: smardarul sau trandafirul de munte, crinul alpin, floarea-de-colt etc.

Limita de la care incepe zona zapezilor vesnice este altitudinea de 2600 metri. Aici traieste marmota alpina si capra salbatica, iar vazduhul marilor inaltimi este brazdat de vulturul plesuv sau de cel barbos.

In lacuri, fluvii si rauri, pastravii, stiuca si somonul sunt pestii cei mai raspanditi, iar diferite specii de galinacee din cuprinsul tarii, cum sunt ratele salbatice, sitareii, porumbeii salbatici, prepelitele si cocorii de munte sunt adesea cautate de vanatori.

Mana necrutatoare a omului a distrus de-a lungul timpului unele specii de animale. Ursul a disparut inca din secolul trecut. Pentru protectia faunei alpine, statul elvetian a creat zone speciale in care vanatul este interzis. Dintre acestea, marea rezervatie din Parcul National este cea mai reprezentativa Parcul National Elvetian a fost creat in 1914 in partea de sud-est a tarii. Acesta contine paduri de conifere, pasuni montane si un peisaj montanaspru dar foarte impresionant.

Turismul

Una dintre ramurile principale ale economiei, turismul, implineste acum 100 de ani. La inceput a fost turism in adevartul sens al cuvantului, adica excursii in muntii splendizi elvetieni cu florile lor fermecatoare, si alpinismul, dar dupa 1950 schiul a devenit foarte popular. Azi turismul reprezinta doar 15% din venitul total al tarii.

Majoritatea oraselor elvetiene sunt admirabile ansambluri urbane care conserva importante fragmente din decorul lor medieval. Fantanile impodobite cu flori infrumuseteaza pietele si strazile; pilonul lor central reprezinta adesea un subiect alegoric, un animal sau diferiti razboinici, de cele mai multe ori cu un steag cu blazonul orasului. Arcadele intalnite la nord de Alpi incepand cu secolul al XIV-lea, sunt o marturie a hegemoniei berneze. Podurile acoperite sunt foarte populare in Elvetia germanica. Balcoanele inchise, uneori pe doua etaje se gasesc in orasele din nord-est. Elvetia este tara privelistilor incomparabile, dar si tara care pastreaza cu sfintenie peisajul urban al veacurilor trecute, imbinand modernismul arhitectural cu respectul pentru mostenirea culturala.

Turismul a inceput sa se dezvolte catre sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa ce englezul Edward Whymper a cucerit varful Matterhorn, regina Victoria a Angliei a facut doua vizite in Elvetia, iar Thomas Cook a adus primele grupuri de turisti. Pana atunci calatorii se fereau de zona Alpilor, considerand-o inospitaliera si periculoasa.

1.2 Istoria si religia

Teritoriul, colonizat de romani in sec. I i.H., ocupat mai tarziu de burgunzi si alemani, a facut ulterior parte din Imperiul romano-german. Confederatia Elvetiana s-a nascut la 1 august 1291, cand trei cantoane, au semnat istoricul juramant de la Rutli, Pactul Aliantei Vesnice. De atunci dateaza legenda lui Wilhelm Tell, unele documente atestand ca ar fi participat la semnarea acestui document istoric. Dupa victoria de la Morgarten (1315) a taranilor din cantoanele impadurite asupra habsburgilor, prestigiul lor a crescut si alte cantoane au aderat la Confederatie. Habsburgii nu au renuntat la teritoriile pierdute, au reluat lupta, dar au fost din nou infranti dupa care s-a semnat un tratat de pace cu Viena pe 7 ani, iar mai apoi un tratat pe 20 de ani.

Incepand cu sec. XVI, odata cu aparitia ideilor Reformei, au aparut si conflicte religioase, care au fost stinse prin pacea de la Aargau. Armata lui Napoleon a ocupat Elvetia si a remodelat-o dupa sistemul francez. In 1815, Tratatul de la Paris a recunoscut permanenta statutului sau de tara neutra. In 1848 s-a adoptat Constitutia federala, care stabilea infiintarea de institutii democratice in cantoane si o putere centralizata intr-un guvern national. De atunci Elvetia nu a participat la nici un conflict armat ducand o politica de neutralitate chiar si in timpul celor doua razboaie mondiale.

Religia a jucat un rol important in evolutia istorica a Elvetiei. Ulrich Zwingli, influentat de intemeietorul protestantismului german Marti Luther, a dezvoltat la Zurich o doctrina reformista opusa catolicismului, combatand ritualul catolic si venerarea icoanelor. A incalcat regula celibatului clerical, casatorindu-se cu o vaduva bogata, a inlaturat cu ajutorul guvernului icoanele din biserici, contestand autoritatea papala. Reformele sale au fost adoptate de cantoanele din nord si est, celelalte ramanand catolice. Luptele dintre protestanti si catolici au dus la prinderea lui Zwigli si la omorarea lui si a mai multor membri ai consiliului orasului Zurich.

Daca Zwigli s-a indreptat spre vorbitorii de limba germana, Jean Calvin, un francez, i-a continuat activitatea orientandu-se spre vorbitorii de limba franceza, intai la Basel apoi la Geneva. Conform ideilor sale Biserica trebuia sa conduca statul, astfel el a condus ca un dictator Geneva timp de doua decenii. In fanatismul sau el a apelat frecvent la sabie, rug sau spanzuratoare.