CETATEA RADESEI
Cai de acces.
Daca intrarea in circuitul Somesului Cald se face din soseaua
care vine de la Ic Ponor, drumul pana la Cetatea Radesei va fi
continuat pe deasupra versantului stang al canionului. Poteca marcata
urca la inceput abrupt prin padure, trece prin fata
Pesterii de la Honu (lipsita de interes turistic),
depaseste in suisuri si coborasuri repetate
intreaga desfasurare a cheilor si, dupa ce traverseaza
Valea Alunului Mic, coboara in Poiana Radesei. De aici se urca
din nou pieptis pana deasupra canionului Radesei si,
dupa cateva sute de metri, se coboara in cele din urma pe o
panta rapida de grohotis pana la intrarea in
pestera. Lungimea totala a acestei variante de acces este de
aproximativ 4 km. Daca
se intentioneaza ca vizitarea obiectivului sa se faca
pornindu-se din traseul Stana de Vale - Padis (marcaj banda
rosie), este recomandabil ca acesta sa fie parasit pentru
realizarea circuitului in Poiana Varasoaia, indiferent de
directia diin care se vine. Din mijlocul poienii se desprinde spre nord
marcajul punct rosu care intra in circuitul Somesului. El
urca usor pana in cumpana de ape care margineste
bazinul Somesului, coboara apoi spre izvoarele acestuia, urmeaza
curba de nivel pe versantul drept al Paraului Radesei si, dupa
aproximativ l km de la Varasoaia, ajunge la firul apei, in
fata pesterii. Cea mai apropiata baza de cazare o
constituie cabana turistica Padis, dar se poate innopta si la
cantonul silvic de la Ic Ponor.
Date istorice. Literatura pentru turism atrage atentia asupra
valorii pe care o prezinta Cetatea Radesei prin descrierea
publicata in 1903 de J. Czaran. E Racovita si R. Jeannel
remarca la randul lor importanta complexului carstic de la izvoarele
Somesului Cald, pe care il viziteaza in 1921. Harta pesterii nu
este publicata insa decat in 1976, sub semnatura lui M. Bloahu.
Descriere. Intrarea amonte in Cetatea Radesei o
infatiseaza sub forma unui grandios portal, ale carui
contururi neobisnuite au facut sa tacane
declansatorul multor aparate fotografice. Masurand 15 m in inaltime
si 7 m in latime, impunatoarea deschidere decupeaza in
stanca un oval de o regularitate aproape geometrica dar taiat in
partea de sus de discontinuitatea unei fete de strat orizontala.
Pestera propriu-zisa, a carei lungime insumeaza 260 m,
cuprinde spatii subterane neverosimil de mari in comparatie cu
forta pinului care le-a excavat. Doar timpul, masurat in sute de mii
de ani, este cel care poate lamuri aceasta discrepanta. La
mai putin de 15 m dincolo de portal, galeria se largeste intr-o
prima sala de pana la 30 m latime, in mijlocul
careia torentul curge in patul sau de roca, framantat de
praguri si de repezisuri. Un pinten de calcar ce proemineaza din
peretele stang ingusteaza putin locul dar, in scurt timp, dupa o
arcada rotunjita in bolta, golul subteran se amplifica din
nou, imens, ca intr-o lume de giganti. Patru hornuri perforate in tavan
lasa sa se cearna lumina zilei si in penumbra care
subtiaza intunericul marginile salii par si mai
indepartate. Drumul subteran al paraului continua printr-un coridor
intunecat, intesat de busteni adusi de viituri, apoi lumina se
insinueaza din nou, printr-o a cincea fereastra, larg deschisa
in peretele din stanga. Ea se afla la numai cateva zeci de metri de
iesirea din pestera, acolo unde bolta se frange in verticala
falezei de calcar dar peretii continua sa incatuseze
scurgerea apelor, formand canionul care ia sfarsit abia in Poiana
Radesei.
Conditii de vizitare. Se recomanda cizmele de cauciuc si mijloacele
de iluminat, deoarece lumina care patrunde prin deschiderile naturale ale
pesterii nu este suficienta pentru ca traversarea acesteia sa se
faca in siguranta, in mod obisnuit, depasirea
punctelor mai dificile este inlesnita de punti si scari de
lemn, dar acestea se deterioreaza repede si de multe ori lipsesc cu
totul.
Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu
si S. Bordea (1967, 1974), M. Bleahu si col. (1976), L.
Valenas si col. (1977).
