Principiile dreptului mediului

Ocrotirea mediului inconjurator este o conditie esentiala a salvgardarii premiselor existentei omului pe Terra. Ca urmare a acestui lucru, s-a observat o evolutie a preocuparilor in ceea ce priveste protectia mediului si dezvoltarea unei noi conceptii asupra drepturilor omului. Dreptul mediului, ca disciplina de sine statatoare, isi datoreaza existenta acestor evolutii.

A treia generatie a drepturilor omului recunoaste ca drept fundamental al acestuia dreptul la un mediu sanatos si echilibrat. In acest fel, se deplaseaza accentul de la raportul om-natura la raportul om-stat-comunitatea internationala. Principiile mediului formulate in ultimii ani plaseaza in centrul preocuparilor omul, ca ratiune a ocrotirii mediului, dar si internationalizarea politicilor legislative si a jurisprudentei in domeniu.

Dreptul la un mediu sanatos, ca drept fundamental, este reglementat in Constitutiile unui numar de tari[1] printre care Romania nu se numara.

Pe langa alti piloni de baza ai celei de-a treia generatii a drepturilor omului ca: dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un patrimoniu comun al umanitatii, dreptul omului la un mediu sanatos a aparut ca o necesitate a solidaritatii intre oameni, conditie pentru supravietuirea speciei umane.                                                                        

Preocuparile privind protectia mediului inconjurator si expresia lor juridica au dus la formarea si afirmarea unor principii comune la nivel national, comunitar si international. Desi acestea prezinta formulari si precizari diferite, sensul lor juridic ramane acelasi, fiind doar adaptari si ipostaze diferite de realizare. Principiile fundamentale confera dreptului mediului dimensiunea unui sistem normativ planetar si ansamblului reglementarilor juridice privind protectia, conservarea si ameliorarea unitate, uniformitate si tendinta permanenta de integrare.[2]

Principiile mediului reprezinta primul element de realizare a unitatii continutului dreptului mediului la nivelul celor trei ordini: nationala, regionala si internationala. S-a observat de exemplu, ca principiul precautiei si principiul dezvoltarii durabile isi au originea in dreptul international, dar au patruns apoi si la nivel comunitar si national. Totodata, principiul corectarii cu prioritate la sursa a poluarii a fost enuntat initial in plan regional, fiind apoi preluat la nivel international. O evolutie de la dreptul intern la cel comunitar si international a cunoscut principiul privind obligatia evaluarii impactului asupra mediului a activitatilor economice si sociale prin intermediul procedurii studiului de impact.

Modul concret de recunoastere si consacrare difera in functie de nivelul de exprimare. Astfel principiile sunt cuprinse in legi-cadru privind protectia mediului, la nivel national, si sunt tratate specific in cadrul reglementarilor sectoriale. La nivel comunitar, regulile cu valoare de principiu au fost formulate, incepand cu 1973, in programele de actiune si au fost preluate si consacrate juridic prin modificari succesive ale programelor constitutive[3]. In plan international inceputul se datoreaza Declaratiei de la Stockholm din 1972, urmata de Carta mondiala a naturii din 1982. Declaratia de la Rio din 1992 a confirmat marea majoritate a acelor principii si a adaugat cateva noi. Statut juridic le-a mai conferit si o serie de conventii internationale cu deschidere universala.

Se observa ca in lucrarile de specialitate principiile dreptului mediului se regasesc in formulari diferite, uneori in cuprinsul unora fiind cuprinse elemente avute in vedere in cadrul altora.

La nivel general, un principiu este, dupa caz, o regula generala ce ghideaza conduita, o cauza prima, o regula elementara a unei stiinte, arte sau tehnici, o prepozitie admisa ca baza a rationamentului.

Notiunea de „principiu fundamental” de drept cunoaste mai multe acceptiuni, diferite de la o ramura de drept la alta. Cel mai adesea se prezinta sub forma unei reguli obligatorii nescrise, cu aplicare generala, afirmate frecvent in jurisprudenta, dar se admite si definitia conform careia un principiu fundamental este acea regula de conduita egala pentru toti subiectii de drept, ce insoteste de la inceput pana la sfarsit orice actiune umana, exceptiile fiind rarisime. In cadrul dreptului international public, dar si al dreptului mediului, principiile sunt formulate, de cele mai multe ori, expres ca atare si consacrate juridic ca norme imperative.[4]

Conceptul cunoaste diferite situatii in privinta dreptului mediului. La nivel national se recurge la consacrarea expresa a principiilor dreptului mediului ca reguli de drept pozitiv, oferindu-le statutul de norme de conduita de maxima generalitate si universalitate, obligatorii in respectivul domeniu.

In dreptul comunitar, principiile sunt linii directoare pe care comunitatea trebuie sa-si fondeze politica sa de mediu general si fiecare dintre actele legislative in special. Ele au statut intermediar, nefiind reguli juridice depline si direct aplicabile.

La nivelul dreptului international al mediului conceptul de principiu este utilizat, de cele mai multe ori, pentru a desemna o constanta evidenta, concluziile unei analize si norme generale obligatorii.[5]

Cu toate acestea, sub raportul continutului si semnificatiilor, principiile dreptului mediului au un caracter unitar.

Legea-cadru in domeniu in legislatia romaneasca este Legea protectiei mediului nr. 137/1995, ce a primit modificari si adaugiri prin O.U.G. nr. 91/2002. Aceasta a consacrat protectia mediului drept „obiectiv de interes public major”, la baza reglementarilor sale punand „principiile si elementele strategice care duc la dezvoltarea durabila a societatii”. Importanta desprinderii exacte a principiilor se reflecta in doua aspecte, si anume: cunoasterea lor contribuie la aplicarea lor in practica si adancirea teoretica, precum si sintetizarea unor concluzii privind efectele aplicarii lor practice reprezinta o premisa indispensabila a perfectionarii legislatiei in materie.[6]

Enumerarea principiilor a constituit o necesitate organica a reglementarii de a contine un liant al prevederilor atat de diverse si atat de separate pe care le presupune existenta marii varietati de elemente ce beneficiaza de protectie. Lacuna fundamentala a reglementarii s-a observat odata cu elaborarea planului Codului francez al mediului in 1992. Aceasta era reprezentata de lipsa coerentei intre dispozitiile disparate ce constituiau o adevarata litanie cuprinzand referiri la caracterul de interes general al protectiei diferitelor elemente naturale. Ministrul francez al mediului[7] din acea perioada a inlaturat lacuna prin Legea din 1992, enuntand si principii cum sunt: caracterul de interes general al elementelor mediului, patrimoniu comun al, dezvoltarea durabila, drept al generatiilor viitoare, principiul precautiei, cel al proportionalitatii, al incertitudinii stiintifice, al ireversibilitatii, al actiunii preventive, cel al corectarii cu precadere la sursa, al celor mai bune tehnici disponibile, principiul poluatorul plateste, cel al participarii, al informarii, al dreptului individual la un mediu sanatos, principiul obligatiei individuale si colective la protectia mediului.

Se poate observa o diferenta de la o tara la alta in ceea ce priveste preocuparile carora le da expresie legislatia si principiile ce stau la baza reglementarilor legislative, mai ales in domeniile sectoriale ale ocrotirii mediului, fiind vorba de diferente in dezvoltarea istorica a institutiilor ori in experienta practica dintr-o tara sau alta. Domeniul protectiei mediului, in care sunt hotaratoare aspecte ca cele tehnice si economice, nu permite intotdeauna transplantul legislativ.

Prin consacrarea principiilor reglementarii interne, legea mediului da expresie conventiilor internationale la care Romania este parte sau urmeaza sa devina parte.

Principiile dreptului mediului pot fi grupate in functie de amploarea si influenta lor asupra continutului reglementarilor juridice, in doua mari categorii: principii fundamentale si principii generale.[8]

Primele sunt consacrate atat la nivel national cat si regional si international. Ele privesc intreg continutul dreptului mediului constituind scheletul ce confera unitate, coerenta, stabilitate si unicitate. Din aceasta categorie fac parte principiul precautiei, prevenirii, protectiei mediului, conservarii, ameliorarii, calitatii mediului, „poluatorul plateste”.

Principiile generale domina materiile traditionale ale dreptului mediului, dreptul intern, dreptul comunitar si dreptul international si exprima specificul acestora. Asemenea principii sunt: principiul corectarii cu prioritate la sursa a atingerilor aduse mediului, principiul subsidiaritatii, principiul integrarii considerentelor ecologice in toate politicile comunitare.

Sunt percepute, de asemenea, ca principii specifice la nivelul dreptului international al mediului: principiul cooperarii, principiul responsabilitatii comune, dar diferentiate obligatia statelor de a solutiona pe cale pasnica diferendele in materie de mediu, raspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului, indatorirea de asistenta ecologica s.a.

In cadrul legislatiilor nationale se intalnesc principii cu aplicabilitate generala, dar numai la nivelul statelor respective. Pe ansamblu, toate aceste principii se constituie intr-un sistem unitar, conferind coerenta dreptului mediului ca ramura juridica.

Referat: Turcia - populatia si economia Eseu: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Dupa Rio '92 s-ar putea enunta 7 principii fundamentale ale armonizarii protectiei mediului si dezvoltarii durabile:

- Principiul 1 al Declaratiei de la Rio reia sub alta formulare dreptul omului la mediu proclamat la Stockholm (16 iunie 1972): “Omul este in centrul preocuparilor privitoare la dezvoltarea durabila, avand dreptul la o viata sanatoasa si productiva, in armonie cu natura”.

Asadar, un prim principiu il constituie obligatia generala de a proteja mediul si resursele naturale si care se manifesta, totodata, prin dreptul omului la mediu, obligatia de a proteja mediul pentru generatiile viitoare si a prezerva resursele naturale comune (Conventia UNESCO, 1972).

Patrimoniul comun al umanitatii trebuie, totodata, conciliat cu mentinerea dreptului suveran al statelor asupra propriilor resurse, sub rezerva de a nu cauza prejudicii mediului altor state (Principiul 2 al Declaratiei de la Rio si preambulul conventiilor privind Diversitatea Biologica si Schimbarile Climatice).

- Un al doilea principiu are in vedere necesitatea de concertare a dezvoltarii si protectiei mediului (Principiul 4 al Declaratiei de la Rio si art.130 al Tratatului Uniunii Europene - Maastricht, 1992).

Credem ca am putea remarca cel putin patru consecinte:

- integrarea sistematica a mediului in toate politicile sectoriale;

- eliminarea saraciei - conditie indispensabila a dezvoltarii durabile (Principiul 5 al Declaratiei de la Rio);

- necesitatea eliminarii sau a reducerii modurilor de productie si de consum neviabile (Principiile 7 si 8 ale Declaratiei de la Rio);

- necesitatea asocierii, la politicile viitoare, a noi factori ai dezvoltarii durabile: grupuri sociale, femei, tineri, colectivitati locale etc. (Principiile 20, 22 ale Declaratiei de la Rio);

- Un al treilea mare principiu este poluatorul plateste (“pollueur-payeur”) – care presupune obligatia juridica internationala si nationala cu mecanismele aferente angajarii responsabilitatii poluatorului (Principiul 13 al Declaratiei de la Rio, Conventia Consiliului European, Lugano, 1993, art.3 lit.d si art.81 din Legea nr.137/1995 privind protectia mediului);

- Principiul bunei conduite ecologice este un al patrulea principiu. El se aplica problemelor transfrontiere si comertului international. Mecanisme juridice speciale trebuie sa conditioneze implantarea activitatilor poluante (studiu de impact, proceduri consultative, informare, egalitate de acces la justitie etc.) (Conventia ESPOO din 1991 asupra evaluarii impactului transfrontier[9], art.14 al Conventiei privind biodiversitatea biologica, Rio 1992, (principiile 12 si 14 ale Declaratiei de la Rio).

- Un al cincilea principiu se axeaza pe ideea ca mediul si dezvoltarea durabila sunt indisolubil legate de solidaritate si de democratia participativa (principiile 18, 19 ale Declaratiei de la Rio).

- Principiul prevenirii a fost unul din primele principii declarate inca din anii '70 - Evitarea oricaror atingeri si prejudicii aduse mediului, avandu-se in vedere caracterul ireversibil al acestora (Conventia ESPOO 1991, art.14; Conventia privind biodiversitatea, principiile 11, 17 - Declaratia de la Rio).

- Ultimul principiu pune in discutie tehnica si stiinta si admite incertitudinea sau ignoranta ca elemente ale stadiului de dezvoltare a stiintei (omul nu stapaneste inca toate datele stiintifice). Deci, prudenta in comportament fata de riscurile inca necunoscute sau incomplet cunoscute. Noul comportament prudent devine astfel principiul precautiei (consacrat de principiul 15 al Declaratiei de la Rio) si consta in luarea deciziilor cu precautie cat priveste actiunile care nu sunt complet stapanite, de pilda, moratoriul nuclear sau luarea unor masuri juridice de precautie pentru a limita efectele daunatoare. In acest sens putem lua in consideratie si multele preocupari, la nivel mondial, privind gestionarea riscurilor legate de dezvoltarea biotehnologiei, (Protocolul de la Cartagena la Conventia privind biodiversitatea)

Legea 137/1995 cu modificarile ulterioare[10] prevede la art. 3 privind principiile si elementele strategiei, ca acestea guverneaza reglementarea cadru de protectie a mediului in scopul declarat al asigurarii dezvoltarii durabile.

Pentru atingerea unor parametri sociali, economici si ecologici, dimensiuni care, constituie, de fapt, elementele de baza ale Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila, au fost avute in vedere, in Romania, si aspectele institutionale menite sa puna in aplicare aceste obiective.

Astfel, a fost constituit prin lege[11] Consiliul National pentru Mediu si Dezvoltare Durabila, organism autonom de interes public avand ca scop si functie principala de a oferi un cadru institutional organizat de consultare si de dialog intre reprezentantii autoritatilor publice si cei ai societatii civile asupra problemelor fundamentale ce privesc politicile, programele si planurile de actiuni actuale si de perspectiva in sectoarele economice si sociale, luand in considerare protectia mediului.

In acelasi sens prin Hotararea Guvernului nr.115din 2002 a fost constituita Comisia Nationala permanenta de elaborare a Strategiei de dezvoltare durabila a Romaniei – Orizont 2025. Comisia isi desfasoara activitatea pe baza exprimarii libere a opiniilor, promovarea consensului si caracterul deschis al proiectelor.

In componenta comisiei se regasesc grupuri de experti (independenti, desemnati de Guvern sau de partide politice), grupuri de reflectie recomandate de Academia Romana, reprezentanti ai patronatelor, sindicatelor, cultelor Bisericii Ortodoxe Romane, personalitati ale stiintei, culturii, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, ai administratiei publice, etc.

In elaborarea lucrarilor Comisia ia in considerare prevederile strategiilor si planurilor de actiuni convenite cu organisme internationale, Comisia Europeana, NATO, Fondul Monetar International sau Banca Mondiala.

Comisia isi desfasoara activitatea in deplina independenta de conceptie si opinie.

Pe langa principiile generale de drept (care sunt incidente in toate ramurile de drept) vom intalni și principii specifice numai dreptului mediului.

Principiile dreptului mediului reprezinta idei calauzitoare ce exprima adevaruri fata de care activitatea legislativa si desfasurarea activitatilor de protectie si dezvoltare a mediului trebuie sa fie conforme. Ele exprima esenta politicii de mediu a statului si pot fi deduse fie pe cale de interpretare a reglementarilor legale, formulate in doctrina, fie pot fi formulate direct in normele juridice.

Principiile rezulta indirect din “spiritul” actelor normative, prin analizarea ratiunii, scopului ori finalitatii normelor de drept. Chiar daca sunt formulate si precizate la modul diferit in legislatia nationala, regionala sau internationala, prin insasi existenta lor, cu caracter pe zi ce trece mai imperativ, prin modul cum sunt formulate se recunoaste ca problematica mediului face parte din patrimoniul comun al umanitatii.

Prin studiul formularii principiilor privind protectia mediului, se poate urmari si evolutia interesului si nevoilor reale ale societatii umane in raporturile sale cu tot ceea ce o inconjoara. Acestea, impreuna, dau si masura evolutiei politicii internationale, regionale sau nationale in ceea ce priveste protectia mediului .

Unul dintre primele acte internationale care au formulat principii in acest sens, este “Declaratia internationala asupra principiilor vizand protectia mediului”, adoptata la Stockholm, cu ocazia Conferintei Natiunilor Unite asupra Mediului. La Stockholm au fost formulate 27 de principii, reprezentand tot atatea sarcini pentru statele membre ale ONU si 109 recomandari pentru luarea de masuri pentru protectia mediului.

Principiile dreptului mediului consacrate prin documente internaționale nu sunt imuabile, ci dobandesc un caracter de acuratețe și rafinament tot mai pronunțat de la o reuniune la alta, dar in același timp devin din ce in ce mai imperative.

De aceea, este greu sa fie enumerate toate aceste principii care ar ocupa mult prea mult spatiu daca ar fi toate mentionate.

Profesorul Mircea Dutu semnaleaza diferențele care apar in privința consacrarii principiilor la cele trei niveluri de reglementare:național,european și internațional. Astfel se observa ca in legislatiile nationale se recurge la consacrarea expresa a principiilor dreptului mediului in dreptul pozitiv, atribuindu-li-se statutul de norme de conduita de maxima generalitate si universalitate, obligatorii in domeniul respectiv, formulate uneori identic sau asemanator si ca principii politico-strategice; in dreptul european, principiile au un statut intermediar, fiind formulate mai degraba ca linii directoare atat pentru politica in domeniu a comunitatii, cat si pentru statele comunitare; la nivelul international al dreptului mediului conceptul de principiu are caracterul cel mai imprecis, fiind utilizat de cele mai multe ori pentru a desemna o constanta evidenta, concluziile unei analize, norme generale obligatorii .

Același autor grupeaza principiile dreptului mediului in doua mari categorii: -principii fundamentale – consacrate la toate nivelurile dreptului mediului (national, regional, comunitar, international) care pot fi privite ca fiind osatura ce ii confera unitate, coperenta, stabilitate, unicitate, consacrate la nivelul dreptului mediului, dominand materiile traditionale ale acestuia. Printre acestea sunt enumerate ca facand parte principiile: prevenirii;precautiei; protectiei mediului; conservarii, ameliorarii calitatii mediului; “poluatorul plateste” Pe langa acestea exista pricipii specifice europene,ce exprima specificul arealului, amintind ca exemplu, in aceasta categorie ,principiile: corectarii cu prioritate la sursa a atingerilor aduse mediului; integrarii considerentelor ecologice in toate politicile comunitare; al subsidiaritatii. La nivelul dreptului international sunt enumerate ca principii specifice: principiul cooperarii; obligatia statelor de a solutiona pe cale pasnica diferendele in materie de mediu; responsabilitatii comune, dar diferentiate a statelor; raspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului; indatorirea de asistenta ecologica.

Autorul considera ca mai exista și “principii aditionale”, initial reguli tehnice de implementare, cum ar fi: aplicarea celei mai bune tehnologii posibile, aplicarea celei mai bune tehnologii disponibile, care nu antreneaza costuri excesive, cele mai bune practivi de mediu, cea mai buna optiune practicabila in interesul mediului.

Profesorul Daniela Marinescu are in vedere mai multe criterii de clasificare a principiilor de dreptul mediului, rezultand astfel si o enumerare mai ampla a acestora. Astfel, considera ca fiind cele mai importante urmatoarele distinctii intre principii :

-principii interne si principii internationale, cu sublinierea ca unele pot fi atat interne, cat si internationale;

-principii de baza si principii decizionale, cu precizarea ca unele pot face parte din ambele categorii, cum ar fi principiul “poluatorul plateste”;

-principii traditionale (cum ar fi “poluatorul plateste”) si principii noi, formulate dupa anul 1980, consolidate in Declaratia de la Rio, cum ar fi principiile: precautiei, dezvoltarii durabile, participarii publicului;

-principii afirmate expres in Legea protectiei mediului si principii doctrinare;

-principii de maxima generalitate in dreptul mediului si principii speciale, aplicabile unui anumit domeniu al dreptului mediului (de exemplu, principiul proximitatii, specific regimului juridic al deseurilor). Autoarea sistematizeaza principiile formulate pe plan intern si pe plan extern și face delimitarea intre principii de baza și pricipii decizionale-pe plan intern, respectiv principii de baza și principii specifice-pe plan extern, subliniind ca principiile specifice unor activitati vor fi prezentate atunci cand se discuta regimul juridic al acestora, cum ar fi cele privind substantele toxice, deseurile, activitatea nucleara etc. Consideram aceasta abordare mai potrivita pentru realizarea obiectivului cunoașterii lor și de aceea aderam la ea.