Formularea principiilor mediului

Formularea principiilor mediului

Se observa ca in lucrarile de specialitate principiile dreptului mediului se regasesc in formulari diferite, uneori in cuprinsul unora fiind cuprinse elemente avute in vedere in cadrul altora.

La nivel general, un principiu este, dupa caz, o regula generala ce ghideaza conduita, o cauza prima, o regula elementara a unei stiinte, arte sau tehnici, o prepozitie admisa ca baza a rationamentului.

Notiunea de „principiu fundamental” de drept cunoaste mai multe acceptiuni, diferite de la o ramura de drept la alta. Cel mai adesea se prezinta sub forma unei reguli obligatorii nescrise, cu aplicare generala, afirmate frecvent in jurisprudenta, dar se admite si definitia conform careia un principiu fundamental este acea regula de conduita egala pentru toti subiectii de drept, ce insoteste de la inceput pana la sfarsit orice actiune umana, exceptiile fiind rarisime. In cadrul dreptului international public, dar si al dreptului mediului, principiile sunt formulate, de cele mai multe ori, expres ca atare si consacrate juridic ca norme imperative.[1]

Conceptul cunoaste diferite situatii in privinta dreptului mediului. La nivel national se recurge la consacrarea expresa a principiilor dreptului mediului ca reguli de drept pozitiv, oferindu-le statutul de norme de conduita de maxima generalitate si universalitate, obligatorii in respectivul domeniu.

In dreptul comunitar, principiile sunt linii directoare pe care comunitatea trebuie sa-si fondeze politica sa de mediu general si fiecare dintre actele legislative in special. Ele au statut intermediar, nefiind reguli juridice depline si direct aplicabile.  

La nivelul dreptului international al mediului conceptul de principiu este utilizat, de cele mai multe ori, pentru a desemna o constanta evidenta, concluziile unei analize si norme generale obligatorii.[2]

Cu toate acestea, sub raportul continutului si semnificatiilor, principiile dreptului mediului au un caracter unitar.

O.U.G. 195/2005 privind protectia mediului a consacrat protectia mediului drept „obiectiv de interes public major”, la baza reglementarilor sale punand „principiile si elementele strategice care duc la dezvoltarea durabila a societatii”. Importanta desprinderii exacte a principiilor se reflecta in doua aspecte, si anume: cunoasterea lor contribuie la aplicarea lor in practica si adancirea teoretica, precum si sintetizarea unor concluzii privind efectele aplicarii lor practice reprezinta o premisa indispensabila a perfectionarii legislatiei in materie.[3]

Enumerarea principiilor a constituit o necesitate organica a reglementarii de a contine un liant al prevederilor atat de diverse si atat de separate pe care le presupune existenta marii varietati de elemente ce beneficiaza de protectie. Lacuna fundamentala a reglementarii s-a observat odata cu elaborarea planului Codului francez al mediului in 1992. Aceasta era reprezentata de lipsa coerentei intre dispozitiile disparate ce constituiau o adevarata litanie cuprinzand referiri la caracterul de interes general al protectiei diferitelor elemente naturale. Ministrul francez al mediului[4] din acea perioada a inlaturat lacuna prin Legea din 1992, enuntand si principii cum sunt: caracterul de interes general al elementelor mediului, patrimoniu comun al, dezvoltarea durabila, drept al generatiilor viitoare, principiul precautiei, cel al proportionalitatii, al incertitudinii stiintifice, al ireversibilitatii, al actiunii preventive, cel al corectarii cu precadere la sursa, al celor mai bune tehnici disponibile, principiul poluatorul plateste, cel al participarii, al informarii, al dreptului individual la un mediu sanatos, principiul obligatiei individuale si colective la protectia mediului.

Se poate observa o diferenta de la o tara la alta in ceea ce priveste preocuparile carora le da expresie legislatia si principiile ce stau la baza reglementarilor legislative, mai ales in domeniile sectoriale ale ocrotirii mediului, fiind vorba de diferente in dezvoltarea istorica a institutiilor ori in experienta practica dintr-o tara sau alta. Domeniul protectiei mediului, in care sunt hotaratoare aspecte ca cele tehnice si economice, nu permite intotdeauna transplantul legislativ.

Prin consacrarea principiilor reglementarii interne, legea mediului da expresie conventiilor internationale la care Romania este parte sau urmeaza sa devina parte.

Principiile dreptului mediului pot fi grupate in functie de amploarea si influenta lor asupra continutului reglementarilor juridice, in doua mari categorii: principii fundamentale si principii generale.[5]

Primele sunt consacrate atat la nivel national cat si regional si international. Ele privesc intreg continutul dreptului mediului constituind scheletul ce confera unitate, coerenta, stabilitate si unicitate. Din aceasta categorie fac parte principiul precautiei, prevenirii, protectiei mediului, conservarii, ameliorarii, calitatii mediului, „poluatorul plateste”.

Principiile generale domina materiile traditionale ale dreptului mediului, dreptul intern, dreptul comunitar si dreptul international si exprima specificul acestora. Asemenea principii sunt: principiul corectarii cu prioritate la sursa a atingerilor aduse mediului, principiul subsidiaritatii , principiul integrarii considerentelor ecologice in toate politicile comunitare.

Sunt percepute, de asemenea, ca principii specifice la nivelul dreptului international al mediului: principiul cooperarii, principiul responsabilitatii comune, dar diferentiate obligatia statelor de a solutiona pe cale pasnica diferendele in materie de mediu, raspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului, indatorirea de asistenta ecologica s.a.

In cadrul legislatiilor nationale se intalnesc principii cu aplicabilitate generala, dar numai la nivelul statelor respective. Pe ansamblu, toate aceste principii se constituie intr-un sistem unitar, conferind coerenta dreptului mediului ca ramura juridica.