Definitia dreptului mediului inconjurator

Definitia dreptului mediului inconjurator

In loc de definitie am putea spune ca evolutia dreptului mediului ne indreptateste astazi sa afirmam ca el reprezinta o ramura de drept noua dar viguroasa si cu mari perspective de dezvoltare, datorate dimensiunii preocuparilor la nivel mondial si national din ultimele decenii, constiintei sociale crescute in materie de mediu si  aplicarii unor concepte, principii si reguli juridice specifice.

Dreptul mediului si-a conturat propriile principii, propriile institutii (cum ar fi, de pilda, studiul de impact, evaluarea impactului, bilantul de mediu, programul pentru conformare, nerecunoasterea drepturilor castigate, legitimarea procesuala activa a persoanei si a asociatiilor de protectie a mediului, dreptul fundamental la mediu etc.) si unele amenajari speciale ale unor institutii clasice (raspunderea civila pentru prejudiciul ecologic).

O analiza retrospectiva calitativa evidentiaza ca izvoarele dreptului mediului au fost incorporate in ramura Dreptului administrativ, ca urmare a faptului ca Dreptului mediului nu i s-a recunoscut caracterul de ramura de drept autonoma, decat incepand din anii ’80.

Includerea normelor juridice de protectie si conservare a mediului in Dreptul administrativ este elocventa in cazul Frantei, tara in care Dreptul administrativ a generat si o remarcabila literatura de specialitate pana la consacrarea statutului de ramura de drept autonoma pentru Dreptul mediului

Sublinierea acestui aspect este deosebit de importanta pentru determinarea naturii juridice a normelor dreptului mediului, care a fost transferata de la Dreptul administrativ la noua ramura de drept, respectiv Dreptul mediului.

Natura juridica a normelor Dreptului mediului este data de pozitia de subordonare in care sunt plasati utilizatorii de mediu - persoane fizice sau juridice - fata de autoritatile centrale si locale cu atributii institutionalizate pentru protectia mediului.

Spre deosebire de normele juridice de Drept Civil, guvernate de principiul egalitatii, normele juridice de drept al mediului instituie obligatii de conformare si subordonare, a caror nerespectare atrage sanctiuni specifice

In tara noastra nu a existat o legislatie de mediu corespunzatoare, care sa permita luarea unor masuri eficiente pentru protectia si conservarea factorilor de mediu. Astfel, in procesul de industrializare socialista nu s-a tinut seama de impactul pe care tehnologiile poluante si externalitatile negative (deseurile) ale proceselor de productie le au asupra mediului, desi Legea protectiei mediului nr. 9/1973, adoptata sub impactul conferintei Natiunilor Unite pentru protectia mediului de la Stockholm, din 1972, continea unele prevederi in materie.

In consecinta, lipsa unei legislatii de mediu coerente, care sa conduca la crearea unei ordini de drept ecologice reale, a contribuit, in mare masura, la precaritatea mediului national, rapoartele anuale asupra starii mediului in tara noastra evidentiind numeroase carente.

Pe de alta parte, incepand din anii '90, autoritatea centrala de mediu a fost supusa, succesiv, unor numeroase reorganizari, eforturile de initiere a actelor normative privind protectia mediului fiind lipsite de coerenta si consistenta, in conformitate cu standardele europene.

Trecand la analiza izvoarelor dreptului mediului, o prima problema care se ridica este aceea a distinctiei dintre izvoarele materiale si izvoarele formale ale Dreptului Mediului. Astfel, izvoarele materiale sunt constituite din asa numitii factori de configurare a dreptului mediului, constand in mediul, in ansamblul sau, ecofactorii de mediu, echilibrele ecologice intre factorii de mediu si fenomenele de poluare, care genereaza relatiile sociale de protectie a acestor factori de configurare.

In literatura de specialitate, factorii de configurare ai dreptului mediului sunt pusi in evidenta, in mod indirect, in cadrul reglementarilor sectoriale.

Izvoarele formale ale Dreptului mediului au in vedere forma pe care o imbraca actele normative consacrate reglementarilor de mediu, care vor fi analizate in continuare[3].

Prin reforma constitutionala din anul 2003, dreptul la mediu sanatos a capatat dimensiunile unui drept fundamental al omului (art.35).

In consecinta, vor fi aplicabile prevederile art. 20 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca dispozitiile constitutionale in aceasta materie vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Alineatul 2 al art. 20 din Constitutie dispune ca „Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile” (subl. ns., Aut).

Doctrina de drept constitutional roman a subliniat ideea ca tratatele incheiate de Romania nu au o forta superioara prevederilor inscrise in Constitutie. Cu toate acestea, prin art. 148(1) din Constitutie (text nou introdus) s-a precizat ca aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.

Prevederile alineatului 2 al aceluiasi articol dispun ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

In consecinta, consideram necesar sa incepem prezentarea izvoarelor dreptului mediului cu izvoarele internationale, datorita gradului lor de maxima obligativitate si cerintei conformarii intregii legislatii cu documentele internationale si cu acquis-ul comunitar[4].