Delimitarea dreptului mediului de celelalte ramuri de drept

Delimitarea dreptului mediului de celelalte ramuri de drept

Consideratii generale

Delimitarea dreptului mediului fata de celelalte ramuri de drept are menirea de a reliefa o serie de conexiuni, interferente dar si de particularitati, care concura la stabilirea caracterului autonom al acestei ramuri de drept

In cadrul acestui proces sunt evidentiate atat formele si aspectele specifice de manifestare ale elementelor comune, cat si aspectele inedite, originale ale fiecarei ramuri din punct de vedere al abordarii unor valori sociale fundamentale comune.

Putem afirma tara nicio rezerva, ca dreptul mediului isi are propriul sau statut in marea categorie a dreptului public. in sprijinul acestei concluzii aducem ca argumente faptul ca intreaga activitate de protectie a mediului este realizata de organele si persoanele compe­tente in vederea ocrotirii unui interes public major, care consta in prevenirea poluarii si imbunatatirea calitatii mediului, in general.

Ca si ecologia, ca stiinta biologica, dreptul mediului are caracter interdisciplinar, normele sale utilizand o serie de principii din alte ramuri de drept (drept civil, drept international public, drept admi­nistrativ s.a.) in scopul realizarii finalitatii lor - de protectie a mediului inconjurator. Dreptul mediului este insa chemat sa creeze cadrul legal, stiintific fundamentat, necesar si indispensabil sarcinilor complexe ale protectiei mediului

Dreptul mediului este un drept de finalitate, contribuind prin normele sale la protectia, conservarea si dezvoltarea mediului, activitati de interes general, ceea ce permite sa penetreze in toate sectoarele dreptului, pentru a le imprima o dimensiune ecologica.

In acelasi timp este si un drept de sinteza, cuprinzand institutii, principii, tehnici si metode si din alte ramuri ale dreptului, adaptate specificului obiectului sau de reglementare.

Pe langa indeplinirea functiilor generale ale dreptului ca element al sistemului social, dreptul mediului indeplineste si o serie de functii specifice in raport cu scopurile principale pe care le urmareste. Aceste functii sunt:

functia de organizare si institutionalizare a actiunii sociale in
scopul protectiei si ameliorarii mediului;

functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile;

functia de protectie, conservare si ameliorare a mediului;

functia de promovare a cooperarii internationale in domeniul protectiei mediului.

Specificul dreptului mediului ne impune sa facem delimitarile cuvenite intre acest tip de drept si celelalte componente ale sistemului juridic. Scopul acestei delimitari este acela de a reliefa o serie de conexiuni, interferente, dar si de particularitati, care concura la stabi­lirea caracterului autonom al acestei ramuri de drept. in cadrul acestui proces trebuie sa fie evidentiate atat formele si aspectele specifice de manifestare ale elementelor comune, cat si aspectele inedite, originale ale fiecarei ramuri din punct de vedere al abordarii unor valori sociale fundamentale comune

Ocrotirea mediului ca obiectiv de interes public major prin normele dreptului mediului, determina accentuarea interdependentei dintre aceasta ramura si celelalte ramuri de drept. in acelasi timp se impune a fi evidentiate aspectele si caracterele specifice dreptului mediului.

In acelasi timp, sunt evidentiate aspectele si caracterele specifice dreptului mediului. Asa cum s-a aratat in literatura juridica', „axul dreptului mediului este constituit din dreptul naturii, dreptul poluarii si daunelor, dreptul monumentelor naturale si siturilor. in linia a doua se afla o serie de drepturi in care, regulile care le reglementeaza obiectul, sunt sau vor deveni fundamental, dar nu in totalitate) inspirate de ecologie” (de exemplu, dreptul urbanismului, dreptul minier, dreptu¹ amenajarii teritoriului, dreptul rural s.a.).

Prin obiectul sau inedit, dreptul mediului realizeaza concilierea dintre dreptul pozitiv si dreptul natural

Dreptul mediului este un drept de finalitate ce-si propune sa limiteze deteriorarea calitatii mediului, patrunzand in toate ramurile dreptului si imprimandu-le dimensiunea ecologica.

El este chemat sa creeze cadrul legal, stiintific fundamentat, necesar si indispensabil activitatilor de ocrotire a calitatii mediului. In acest sens, el imprumuta si dezvolta tehnici, metode si institutii atat din dreptul public cat si din cel privat, pe care le include in sistemul propriu. Statutul de drept de sinteza se reflecta atat la nivelul reglementarilor sectoriale, cat si transversale.

Ocrotirea mediului, ca obiectiv public major, determina interdependenta accentuata dintre aceasta ramura si celelalte ramuri de drept. Dar, in afara conexiunilor apar si diferente specifice in raport cu acestea. Din acest punct de vedere, dreptul mediului are elemente comune cu: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul agrar, dreptul urbanismului, dreptul amenajarii teritoriului, dreptul energiei etc.

Delimitarea fata de dreptul civil

Interferentele dintre dreptul mediului si dreptul civil se regasesc, in principal, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de proprietate si a desmembramintelor sale asupra factorilor naturali de mediu, supusi protectiei legale. Pe de alta parte, asa cum am aratat mai sus, potrivit Constitutiei, „dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului”; raspunderea pentru daune ecologice are ca fundament raspunderea civila delictuala, regulile din dreptul civil aplicandu-se ori de cate ori, in dreptul mediului nu se gasesc norme specifice si in masura in care nu contravin principiilor specifice ramurii de drept

Nu mai putin, trebuie subliniat ca intre cele doua ramuri exista si deosebiri majore determinate de obiectul diferit si metodele proprii de reglementare. Astfel, in timp ce in raporturile civile partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, in raporturile de drept al mediului se afla intr-o forma de subordonare speciala; in timp ce continutul raportului juridic civil este stabilit prin vointa partilor, in raportul de drept al mediului acesta este determinat de lege. Tot astfel, daca in raportul juridic civil, subiectul activ este determinat, in timp ce subiectul pasiv este nedeterminat, in cazul raportului de drept al mediului acesta este determinat, prin stabilirea obligatiei de „a face” sau a „nu face” ceva privind protectia, conservarea si dezvoltarea mediului inconjurator.

Prin urmare Interferenta dintre dreptul mediului si dreptul civil se regaseste in ceea ce priveste exercitarea dreptului de proprietate. Pe de alta parte, dreptul la proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului, raspunderea pentru daune ecologice are ca fundament raspunderea civila delictuala, reguli din dreptul civi aplicandu-se ori de cate ori in dreptul mediului nu se gasesc norme specifice. Intre cele doua ramuri de drept exista insa si deosebir majore, determinate de obiectul diferit si metodele proprii de reglementare. in acest sens, exemplificam prin cateva situatii cum a fi: in timp ce in raporturile civile partile se afla pe pozitii de egalitati juridica, in raporturile de drept al mediului se afla intr-o forma de subordonare speciala.

In timp ce continutul raportului juridic civil este stabilit prin vointa partilor, in raportul de drept de mediu acesta este determinat de lege. Daca in raportul juridic civil, subiectul activ esti determinat, in timp ce subiectul pasiv este nedeterminat, in cazu raportului de drept al mediului acesta este precizat prin stabilire; obligatiei de a face sau a nu face ceva privind protectia, conservarea si dezvoltarea mediului inconjurator

Interferenta cu dreptul civil este in legatura cu exercitarea dreptului de proprietate, caz in care dreptul mediului impune cerinte juridice complementare. De asemenea, OUG nr.195/2005 consacra o serie de reguli specifice pentru prejudiciul ecologic, ce difera de fundamentele raspunderii civile delictuale, consacrate de Codul civil.

Apar o serie de diferente in ceea ce priveste obiectul si metoda de reglementare ale celor doua ramuri de drept. Astfel, daca in cazul raporturilor juridice civile partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, in cele de drept al mediului se gasesc intr-o forma de subordonare speciala. Mai mult decat atat, daca in stabilirea continutului raportului juridic civil vointa partilor are un rol insemnat, in raportul de drept al mediului acesta este determinat de lege.

De asemenea, in raporturile de drept civil titularul dreptului ca subiect activ este determinat, iar subiectul pasiv este nedeterminat, obligatia de a nu intreprinde nimic de natura sa stanjeneasca exercitarea dreptului revenind tuturor persoanelor. In cazul raportului de drept al mediului , subiectul pasiv este determinat prin stabilirea obligatiei de a face sau a nu face ceva privind protectia mediului.

Delimitarea fata de dreptul constitutional

Referat: Turcia - populatia si economia Eseu: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Avand ca obiect reglementarea organizarii si functionarii organelor statului si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor, dreptul constitutional cuprinde norme fundamentale care stau la baza tuturor celorlalte ramuri de drept, inclusiv a dreptului mediului. Astfel, Constitutia consacra obligatia statului de a asigura „refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”; cuprinde norme care consacra principii ale dreptului mediului, cum este principiul potrivit caruia exploatarea si folosirea resurselor naturale sa se faca in concordanta cu interesul national, sau principiul fundamental al unui drept la un mediu de calitate, prin consacrarea obligatiei statului de a crea „conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii”; stabileste ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului; organele si institutiile fundamentale ale statului prevazute de Constitutie au unele competente si in domeniul mediului; garantiile juridice ale dreptului la mediu si alte altor drepturi fundamentale conexe, sunt consacrate in Legea Fundamentala.

Dincolo de aceste interferente, exista insa intre cele doua ramuri deosebiri evidente care tin, in principal, de natura obiectului supus reglementarii

In ceea ce priveste dreptul constitutional, care are ca obiect reglementarea organizarii si functionarii organelor statului si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor, acesta cuprinde norme fun­damentale care stau la baza tuturor celorlalte ramuri de drept, inclusiv a dreptului mediului. Constitutia consacra obligatia statului de a asigura „refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”; cuprinde norme care consacra principii ale dreptului mediului, cum este principiul potrivit caruia exploatarea si folosirea mediului sa se faca in concordanta cu interesul national, sau principiul fundamental al unui drept la un mediu de calitate, prin consacrarea obligatiei statului de creare a conditiilor pentru cresterea calitatii vietii; organele si institutiile fundamentele ale statului au unele competente si in domeniul mediului, stabilind ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului; si alte drepturi fundamentale conexe, toate consacrate in legea fundamentala. Exista insa intre cele doua ramuri deosebiri evidente, dincolo de aceste interferente, care tin de natura obiectului supus reglementarii si de finalitatea normelor competente in domeniu, la care noi am facut deja referire in paginile anterioare

Prin urmae dreptul constitutional, care are ca obiect reglementarea organizarii si functionarii organelor statului si drepturile si obligatiile cetatenilor, legatura se manifesta pe mai multe planuri.

Astfel, Constitutia cuprinde norme ce consacra principii ale dreptului mediului, cum este principiul potrivit caruia exploatarea si folosirea resurselor naturale sa se faca in concordanta cu interesul national sau principiul asigurarii existentei unui mediu nepoluat, necesar cresterii calitatii vietii.

Printre drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor consacrate de Constitutie se afla si „dreptul la un mediu curat”. De asemenea, dreptul de proprietate impune si respectarea obligatiilor de ocrotire a mediului.

Organele si institutiile fundamentale ale statului au competente si in domeniul protectiei mediului, Constitutia consacrand principiul autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice.

De asemenea, garantiile juridice ale dreptului la un mediu sanatos si ale altor drepturi fundamentale anexe sunt consacrate in Constitutie si completate prin legile speciale.

Dincolo de aceste elemente comune cu dreptul constitutional exista si diferente, ce tin de natura obiectului supus reglementarii si de finalitatea normelor juridice specifice.

Delimitarea fata de dreptul administrativ

Dintre ramurile sistemului juridic, dreptul mediului se apropie cel mai mult de dreptul administrativ, datorita rolului actelor emise de organele administratiei publice centrale si locale in domeniul protectiei mediului si al implicarii directe a statului ca subiect de drept.

In cazul raportului juridic de drept administrativ si de drept al mediului, subiectii se afla in pozitie de subordonare, adesea unul dintre acestia fiind un organ al administratiei de stat. Dar, in timp ce dreptul administrativ reglementeaza relatiile sociale nascute in cadrul si pentru realizarea activitatii executive, dreptul mediului are ca obiect al raportului juridic protectia mediului, ca obiectiv de interes public major si problema de interes general.

Problemele de mediu au un impact direct asupra evolutiei dreptului administrativ prin faptul ca au determinat instituirea unei administratii specifice, care s-a concretizat in institutii precum serviciul public de protectia mediului sau tehnici juridice speciale, ca de exemplu consultarea publicului si mai ales contractualizarea activitatilor din domeniul mediului.

Referitor la dreptul administrativ si dreptul mediului, noi aprecier ca, acesta din urma se apropie cel mai mult de dreptul administrativ De altfel, un rol deosebit in realizarea legislatiei privind protectia s conservarea mediului revine actelor emise de organele administratie publice, centrale si locale. in acelasi timp, problemele ridicate de protectia, conservarea si dezvoltarea mediului si-au pus amprent asupra evolutiei dreptului administrativ, instituirea unei administrat special organizate, cu atributii specifice, prin formarea si dezvoltare unor institutii specifice de drept administrativ, cum ar fi: servicii public al mediului, garda de mediu, precum si a unor masuri menite s duca la protectia mediului: aplicarea de amenzi, obligarea agentilc economici sa doteze echipamentele si instalatiile cu sisteme d purificare a emisiilor s.a

Se considera ca dintre ramurile sistemului juridic, dreptul mediului se apropie cel mai mult de dreptul administrativ datorita, in principal, rolului statului si importantei regulilor de politie in materie¹.

De altfel, un rol deosebit in realizarea legislatiei privind protectia si conservarea mediului revine actelor emise de organele administratiei publice.

Pe de alta parte, problemele ridicate de protectia, conservarea si dezvoltarea mediului si-au pus amprenta asupra evolutiei dreptului administrativ, prin instituirea unei administratii special organizate, cu atributii specifice, prin formarea si dezvoltarea unor institutii specifice de drept administrativ ca, de exemplu, garda de mediu, precum si a unor masuri menite sa duca la protectia mediului: aplicarea de amenzi, obligarea agentilor economici sa doteze echipamentele si instalatiile care sunt surse de poluare cu sisteme de purificare a emisiilor; sa asigure, la cererea autoritatii competente, diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare s.a

Ca punct de interferenta se poate mentiona faptul ca atat in raporturile de drept administrativ, cat si in cele de drept al mediului, partile se afla in pozitie de subordonare, desi in raporturile de drept al mediului aceasta are o natura speciala, avand in vedere si faptul ca nu intotdeauna una din parti este un organ al administratiei de stat, asa cum se intampla in raporturile de drept administrativ.

In timp ce dreptul administrativ reglementeaza relatiile sociale nascute in cadrul si pentru realizarea activitatii executive, bazate pe subordonarea, in temeiul puterii de stat, a subiectelor raportului juridic, raporturile juridice de drept al mediului iau nastere pentru realizarea protectiei si conservarii mediului, ca obiectiv de interes public major si ca problema de interes general.

Interferenta dintre cele doua ramuri al dreptului mai poate fi mentionata si prin faptul ca, atat in raporturil de drept administrativ, cat si in cele de drept al mediului, partile se afla in pozitie de subordonare, desi in raporturile de drept al mediuh acesta are o natura speciala. In timp ce dreptul administrati reglementeaza relatiile sociale nascute in cadrul si pentru realizare activitatii executive, raporturile juridice de drept al mediului ia nastere pentru realizarea protectiei si conservarii mediului, ca obiecti de interes public major si ca problema de interes general

Delimitarea fata de dreptul urbanismului

Referindu-ne la dreptul urbanismului, care are ca obiect ame­najarea spatiului urban, acesta interfereaza cu dreptul mediului, care se ocupa si de protectia si conservarea mediului in asezarile umane, in spatiul construit, precum si de desfasurarea ecologica a activitatilor in acest spatiu. Politica in domeniul urbanismului a dus, prin aplicarea notiunilor ecologice, la conturarea treptata a conceptului de „ecosistem urban artificial”, dupa modelul ecosistemului natural. Subliniem aici faptul ca dreptul urbanismului a suferit un fenomen de ecologizare prin amplificarea reglementarilor care vizeaza, direct sau indirect, protectia mediului si conservarea naturii. Interferenta dintre cele doua ramuri de drept a condus la transformarea masurilor de protectie a naturii intr-un instrument nou, al unui urbanism, preocupat in special de optimizarea cadrului de viata. Asigurarea unui mediu urban de calitate presupune ca dreptul urbanismului sa se supuna nevoilor imperative ale mediului orasenesc. Dar, dreptul mediului are in vedere nu numai protectia spatiilor, ci si lupta impotriva poluarii si pentru conservarea si dezvoltarea calitatii factorilor de mediu, indiferent de localizarea lor

Avand ca obiect afectarea si amenajarea spatiului urban, dreptul urbanismului interfereaza dreptul mediului care se ocupa si de protectia si conservarea mediului in asezarile umane, in spatiul construit, precum si de desfasurarea ecologica a activitatilor in acest spatiu.

Acordand prioritate masurilor de limitare a poluarii urbane si de protectie a elementelor supravietuitoare, politica in domeniul urbanismului a dus, prin aplicarea notiunilor ecologiei, la conturarea treptata a conceptului de „ecosistem urban artificial”, dupa modelul ecosistemului natural.

Dupa cum s-a remarcat , dreptul urbanismului a suferit un fenomen de „ecologizare” prin amplificarea reglementarilor care vizeaza, direct sau indirect, protectia mediului si conservarea naturii.

De altfel, asezarile umane, reglementate din punct de vedere al constructiilor si amenajarilor urbane de dreptul urbanismului, constituie un factor de mediu antropic, cu un loc bine definit in dreptul mediului. Intrepatrunderea normelor dreptului urbanismului cu cele ale dreptului mediului a condus la aparitia unui urbanism preocupat de optimizarea cadrului de viata, prin implicarea directa a elementelor naturale (spatii verzi, lucii de apa etc.).

Delimitarea fata de dreptul agrar

Deoarece protectia mediului vizeaza si solul, ca suport al vietii terestre, conexiuni importante apar si cu dreptul agrar, care se ocupa de raporturile de proprietate asupra pamantului, de folosirea rationala, potrivit destinatiei, a terenurilor agricole, incorporand si elemente de protectie a solului.

Pamantul - ca element fundamental al mediului - constituie obiectul comun, dar si diferit al reglementarilor celor doua ramuri de drept.

Astfel, in timp ce dreptul agrar se ocupa de raporturile de proprietate asupra pamantului, de folosirea completa si rationala, potrivit destinatiei, a terenurilor agricole, prin atribuirea lor in proprietate sau in folosinta, incorporand si aspecte care privesc ocrotirea acestora, dreptul mediului are ca obiect fundamental care ii justifica existenta, protectia solului in general (a tuturor categoriilor de terenuri din fondul funciar unic) atat prin utilizarea rationala a terenurilor, cat si prin masuri de prevenire si combatere a degradarii si poluarii acestuia

Delimitarea fata de dreptul energiei

Delimitarea de dreptul energiei o facem luand in considerare cerinta ca exploatarea surselor de energie sa asigure nu numai o aprovizionare suficienta, dar si rationala si protejarea mediului. in conditiile imperativului economisirii resurselor energetice, in strategiile pe termen lung ale multor tari s-au elaborat solutii tehnico-economice pentru introducerea in circuitul energetic a resurselor noi de energie, in aplicatii competitive cu cele clasice. Apreciem ca noile energii prezinta trasaturi specifice, care rezida in faptul ca sunt mai putin poluante si ofera o alternativa la energiile traditionale. Desi inca in stadiu incipient, dreptul energiei cuprinde norme privind exploatarea surselor de energie, conservarea si distribuirea lor, ingloband si semnificative aspecte privind protectia anumitor factori de mediu.

Legatura dintre cele doua domenii consta in faptul ca economisirea energiei si folosirea noilor energii reprezinta cai de protejare a resurselor naturale si utilizare rationala a acestora. Iar diferenta esen­tiala dintre cele doua ramuri ale dreptului consta in aceea ca, pe cand dreptul energiei urmareste exploatarea surselor de energie, dreptul mediului are ca obiectiv principal raporturile vizand protectia, conservarea si dezvoltarea mediului

Prin urmare, in cazul apropierii de dreptul energiei, este evidenta necesitatea exploatarii resurselor energetice in mod durabil si folosirea unor forme de energie neconventionale (solara, eoliana, geotermala etc.) „prietenoase” fata de mediu. Dreptul energiei cuprinde norme referitoare la producerea, distributia si consumul de energie, ingloband insa si elementele ce tin de protectia factorilor de mediu, industria energetica fiind unul dintre factorii majori de poluare a mediului.

Aparitia si afirmarea dreptului mediului ca ramura de sine statatoare a dreptului a determinat un proces de accentuare a solidaritatii si interdependentei dintre diferite ramuri de drept, stergandu-se multe dintre delimitarile traditionale dintre dreptul public si cel privat in acest caz.

Concluzii

Mediul reprezinta „ansamblul elementelor fizice, chimice sau biologice, naturale si artificiale, care conditioneaza viata umana, animala sau vegetala, sau o specie” (Le Petit Larousse, 2003). Mai pe scurt, mediul reprezinta ansamblul elementelor obiective si subiective, care constituie cadrul de viata al unui individ.

In tara noastra dreptul mediului nu a fost recunoscut mult timp ca o ramura distincta a sistemului de drept. Desi au existat un obiect concret al reglementarilor juridice (relatii sociale cu trasaturi specifice) si o metoda de reglementare specifica (care s-a conturat prin norme tehnice, sanctionate pe cale juridica, cu un pronuntat caracter imperativ), dreptul mediului nu a capatat independenta necesara decat dupa anul 1989.

Nerecunoasterea autonomiei dreptului mediului in perioada comunista s-a datorat lipsei interesului societatii pentru existenta unui cadru juridic, care sa reglementeze activitatile economico-sociale din punct de vedere al protectiei mediului.

Dupa decembrie 1989 a devenit evident faptul ca legislatia referitoare la protectia mediului poate fi adoptata, dezvoltata si aplicata cu mai multa eficienta daca toate regulile de conduita specifice sunt inmanunchiate intr-o noua ramura de drept si guvernate de principii specifice. Astfel, dreptul mediului si-a ocupat locul cuvenit, ca ramura distincta, in ansamblul complex al ramurilor dreptului public.

Ca si ecologia, dreptul mediului are caracter interdisciplinar, normele sale utilizand o serie de principii din alte ramuri de drept (administrativ, international, public, civil, penal etc.), in scopul realizarii finalitatii lor si anume protectia mediului si conservarea resurselor naturale.

Dreptul mediului este un drept de finalitate ce-si propune sa limiteze deteriorarea calitatii mediului, patrunzand in toate ramurile dreptului si imprimandu-le dimensiunea ecologica.

In concluzie dreptl mediului se delimiteaza de celelalte ramuri de drept dupa cum urmeaza:

Dreptul mediului si dreptul constitutional: intre cele doua ramuri de drept exista o stransa legatura prin aceea ca dreptul constitutional consacra ca drepturi si obligatii fundamentale: dreptul la un mediu sanatos dar si obligatia de conservare, protejare si ameliorare a acestuia. Intre cele doua exista diferente, dreptul constitutional reglementand si institutiile statului, modul de functionare a acestora, etc;

Dreptul mediului si dreptul civil: intre cele doua ramuri de drept exista o stransa legatura, ultimul reprezentand ramura de baza. Atat dreptul mediului cat si dreptul civil stabilesc cadrul in care poate fi exercitata proprietatea. Intre cele doua ramuri de drept exista insa si diferente, precum: pozitia pe care se afla subiectii care intra in raporturile juridice de drept civil respectiv dreptul mediului, in primul caz acestia se afla pe pozitie de egalitate, in timp ce in cel de-al doilea caz acestia caz acestia se afla pe pozitii de subordonare. Continutul raporturilor de drept civil este de regula stabilit de catre parti, in timp ce continutul raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit prin lege. In cazul raporturilor juridice civile subiectul pasiv este de regula nedeterminat, in timp ce in cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el este de regula determinat;

Dreptul mediului si dreptul administrativ: dreptul mediului are cea mai stransa legatura cu dreptul administrativ Normele de dreptul mediului sunt norme administrative, iar institutiile care actioneaza in domeniul protectiei mediului sunt institutii administrative speciale.emise de catre autoritatile de mediu sunt de regula acte administrative individuale.

Dreptul mediului si dreptul penal: intre cele doua ramuri exista o stransa legatura, care se datoreaza faptului ca in codul penal sunt prevazute o serie de infractiuni de mediu dar si datorita faptului ca legislatia de mediu prevede o serie de infractiuni speciale care completeaza dreptul penal;

Dreptul mediului si dreptul urbanismului: dreptul urbanismului reprezinta o parte din dreptul mediului si anume acea parte care contine norme referitoare la: dezvoltarea localitatilor, realizarea constructiilor, construirea drumurilor, amenajarea parcurilor, etc.;

Dreptul mediului si dreptul dreptul agrar: pentru delimitarea fata de dreptul agrar, avem in vedere ca pamantul - ca element fundamental al mediului - constituie obiectul comun, dar si diferit al reglementarilor celor doua ramuri de drept. Astfel, in timp ce dreptul agrar se ocupa de raporturile de proprietate asupra pamantului, de folosirea potrivit destinatiei, a terenurilor agricole, incorporand si aspecte care privesc ocrotirea acestora, dreptul mediului are ca obiect fundamental protectia solului in general atat prin utilizarea rationala a lui, cat si prin masuri de prevenire si combatere a degradarii si poluarii.

Concluzionam astfel ca dreptul mediului nu se poate incadra perfect in diviziunea fundamentala traditionala a dreptului, in drept privat si drept public. El cuprinde elemente semnificative de drept administrativ, dar si de drept civil, penal etc, carora li se adauga tot mai mult aspecte specifice, ireductibile la primele. Sub o alta perspectiva, dreptul mediului include sectoare care pana acum nu faceau obiectul direct al unei ramuri de drept determinate (poluarea si daunele, natura, monu­mentele si siturile naturale) sau isi apropia sectoare deja constituite in corpusuri juridice mai mult sau mai putin omogene (dreptul forestier, dreptul rural, dreptul minier etc).

Privind in perspectiva, putem spune, fara teama de a gresi, ca, undeva, in viitor, dreptul mediului ar putea reprezenta mai degraba o noua ipoteza a dreptului in general, dreptul secolului al XXI-lea si al mileniului al treilea, decat o ramura particulara a lui.

Bibliografie

I. Tratate, monografii, cursuri

Constantinescu Mihai, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Constitutia Romaniei revizuita. Comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucuresti, 2004,

Dutu Mircea, Dreptul Mediului. Tratat, Vol I, Ed. Economica, Bucuresti, 2003.

Dutu Mircea, Dreptul mediului. Tratat, vol I, Editura Economica, Bucuresti, 1998

Dutu Mircea, Tratat de dreptul mediului, Editura CH Beck, Bucuresti, 2007

Fainisi Florin, Dreptul mediului Editura Fundatiei „Romania de maine”, Bucuresti, 2011

Fainisi Florin, Dreptul mediului, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2005

Gradinaru N., I. Mihalcea, T.Savu, M.Aghenitei, F.Dorobantu, Teoria generala a dreptului, Editura Independenta Economica, 2005

Ionescu Cristian, Constitutia Romaniei. Legea de revizuire comentata si adnotata cu dezbateri parlamentare, Editura All Beck, Bucuresti, 2003

Ionita Gheorghe Iulian, Protectia si dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004

Kamto Maurice, Droit de l'environnement en Afrique, Edicef AUPELF, Paris, 1996

Lupan Ernest, Dreptul mediului. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti,

Marinescu Daniela, Dreptul mediului inconjurator, ed.. a III-a, Casa de editura si presa „Sansa” SRL, Bucuresti, 1996.

Marinescu Daniela, Tratat de Dreptul Mediului, Editura All Beck, Bucuresti, 2003

Marinescu Daniela, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007.

Nicolas de Sadleer, Les principes du polluer-payeur, de prévention et de précaution, Edit. Bruylant - Bruxelles, 1999

Prieur Michel, Droit de l’Environnement, Edituea Dalloz, Paris, 1991

Uliescu Marilena, Curs de dreptul mediului,  Editura Economica, Bucuresti, 2001

II. Reviste de specialitate

Ionescu Valentin, Dezvoltarea durabila: model de dezvoltare sau mecanism de cooperare in „Ziua”, editie electronica, marti 29 iulie 2003.

Ratiu Mariana, Protectia mediului in contextul dezvoltarii durabile, in „Buletinul AGIR”, nr. 4/2004

Uliescu Marilena, La responsabilite civile pour les activites dangereuses dans le cadre du Conseil de l’Europe, Revue internationale de droit compare, Paris, 1994

Zaman Gheorghe, Concept, strategii, metode, in Opinia Nationala, 1999, nr.253

III Acte normative

Legea 137/1995 privind protectia mediului modificata prin Legea 159/1999 si republicata, modificata si completata prin OUG 91/2002 aprobata prin Legea 294/27 iunie 2003

Legea nr. 294/2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 91/2002, in M.Of. P.I nr. 505 din 14 iunie 2003.

Legea nr.451/2000 pentru ratificarea Conventiei Europene a peisajului adoptata la Florenta la 20 octombrie 2000, M.Of. P.I nr. 536/23.07.2002.

Legea 158/1999 publicata in M. Of. nr.513/1999

Programul de Actiune pentru secolul XXI, adoptat de Conferinta Mondiala ONU pentru Mediu si Dezvoltare, Rio de Janeiro, 1992.

O.U.G. nr. 91/2002 privind modificarea si completarea Legii protectiei mediului nr. 137/1995 in M.Of. P.I nr.465 din 26 iunie 2002

HG nr.732/2003, publicata in M. Of. nr.500/2003