Bazele stiintifice ale conservarii mediului - principiile strategiei mondiale a conservarii mediului

Dezvoltarea actuala a societatii umane face ca problema protectiei naturii si a resurselor naturale sa fie resimtita ca o necesitate. Atingerea obiectivelor majore reprezentate de conservarea naturii si a resurselor sale, face necesara recurgerea la o serie de date stiintifice care stabilesc conditiile prioritare ce trebuie respectate cu strictete in acest domeniu.

Bazele stiintifice ale protectiei si conservarii biosferei au ca fundament date ale ecologiei fundamentale si aplicate, ale biologiei populatiilor, date din anumite domenii ale geneticii, zoologiei, botanicii si altor discipline biologice.

1. Principiile strategiei mondiale a conservarii mediului

Strategia mondiala a conservarii mediului este directionata de trei principii fundamentale (Ramade, 1992): mentinerea echilibrelor ecologice fundamentale, exploatarea rationala si durabila a resurselor naturale si conservarea diversitatii genetice.

Mentinerea echilibrelor ecologice fundamentale constituie un imperativ major in conservarea biosferei. Aceasta actiune nu trebuie sa se refere numai la zonele protejate, ci trebuie sa se extinda asupra tuturor ecosistemelor exploatate de om

Echilibrul ecologic este definit ca starea cvasistationara de lunga durata a unui ecosistem, realizata printr-o multipla homeostazie a interactiunilor viu - neviu. El se bazeaza pe durabilitatea in spatiu si timp a structurilor si fluxurilor energetice, pe fondul unor fluctuatii neintrerupte a parametrilor de stare (V. Soran, 1985).

Procesele ecologice fundamentale cuprind toate procesele fizico-chimice si toate activitatile fiintelor vii, care actioneaza asupra ecosistemelor si conditioneaza integritatea acestora, diversitatea genetica si ca urmare potentialul lor evolutiv.

In sens larg, procesele ecologice fundamentale cuprind ciclurile biogeochimice, productia primara si secundara, mineralizarea substantelor organice in sol si sedimente, circuitul mineralelor si incorporarea lor in biomasa, precum si reglarea acestor procese in cursul ciclurilor biologice.

Modalitatile practice de pastrare a echilibrelor ecologice fundamentale trebuie sa plece de la pastrarea nealterata a mediului si a organismelor care populeaza acest mediu. Se impune protejarea solului, in sensul ca cele mai bune terenuri arabile trebuiesc utilizate pentru producerea de resurse alimentare, cu respectarea urmatoarelor masuri: protejarea solului contra eroziunii, mentinerea fertilitatii prin reciclarea substantelor organice, reducerea utilizarii fertilizatorilor chimici si pesticidelor, recurgerea la combaterea biologica si integrata a bolilor si daunatorilor.

Trebuie actionat pentru conservarea ciclului biogeochimic a apei si a proceselor ecologice fundamentale care ii sunt asociate, precum protectia padurilor si pasunilor de pe versantii bazinelor hidrografice. In ecosistemele acvatice trebuie mentinute conditiile ce favorizeaza productivitatea naturala acestora, productivitatea piscicola in special.

Se impune protectia speciilor-cheie, a suprapradatorilor, a speciilor migratoare si a polenizatorilor. Trebuie interzisa introducerea unor specii de pradatori din alte provincii biogeografice, specii care sunt susceptibile de a prolifera si de a produce dezechilibre ecologice in regiunile unde au fost aduse.

Utilizarea durabila a resurselor naturale implica mentinerea potentialului relativ al productiei primare si secundare a ecosistemelor, atat prin protectia proceselor ecologice fundamentale, cat si prin conservarea nivelului de exploatare a populatiilor, fara a atinge nivelul maxim suportabil.

Conditiile prioritare ce trebuiesc respectate pentru utilizarea durabila a resurselor naturale sunt:

exploatarea speciilor si populatiilor in asa fel incat sa nu se depaseasca capacitatea productiva a acestora;

stabilirea cu prudenta a nivelelor maxime de exploatare a ecosistemelor, tinand cont de insuficienta cunostintelor in domeniul dinamicii speciilor exploatate si a altor parametri ecologici specifici;

reducerea randamentelor excesive a unor nivele trofice, fara a prejudicia ecosistemul in ansamblul lui (combaterea infloririlor algale, limitare cantitatilor de krill din marile nordice, etc.);

Analiza: Rezervatia biosferei Delta Dunarii - istoric, configuratie geografica, relieful Eseu: Atmosfera

pastrarea intr-o stare buna a habitatelor speciilor exploatate;

reglementarea comertului cu plante si animale salbatice, in scopul evitarii supraexploatarii speciilor;

reglementarea exploatarii padurilor si limitarea cantitatii de lemn exploatat, in functie de capacitatea de regenerare a acestora;

limitarea numarului de animale de pe pasunile naturale in scopul mentinerii productivitatii naturale a acestor ecosisteme si a evitarii suprapasunatului.

Conservarea diversitatii genetice a speciilor din ecosisteme se realizeaza, in primul rand, prin protejarea speciilor vulnerabile sau amenintate cu disparitia. Prevenirea disparitiei unor specii aflate in pericol implica luarea unor masuri speciale de protectie a acestora in situ, adica in ecosistemele in care aceste specii exista si se dezvolta, sau ex situ, adica in gradini botanice, zoologice, crescatorii, etc.

Masurile de protectie a speciilor vulnerabile sau amenintate cu disparitia se iau plecand de la cunoasterea statutului ecologic al speciilor si de la intocmirea unei ordini de prioritate, in functie de raritatea speciei, de gradul de vulnerabilitate, etc.

Conservarea diversitatii genetice se realizeaza si prin pastrarea a cat mai multe soiuri de plante cultivate si rase de animale domestice si a cat mai multor specii de animale si plante salbatice.

In acelasi scop, se impune intocmirea si respectarea programelor de conservare in situ, care protejeaza plantele si animalele salbatice apartinand speciilor utile economic, precum si protejarea habitatelor acestora. Este necesara conservarea a cel putin un esantion din fiecare tip de ecosistem major, in fiecare tara. Sunt prioritare ecosistemele unice, cele nemodificate sau foarte putin modificate de actiunile omului si cele care sunt zone de pasaj sau de sedere a speciilor migratoare.

Localizarea zonelor protejate, in diferite tipuri de ecosisteme vulnerabile, se efectueaza dupa determinarea zonelor celor mai bogate in specii, a centrelor endemice sau a locurilor cu diversitate taxonica foarte ridicata.

Pentru ca masurile de conservare a speciilor amenintate sa fie eficiente trebuie stabilita suprafata minima a zonei protejate si amplasarea ei optima. In aria protejata se stabileste o anumita zonare. Nucleul central al zonei beneficiaza de o protectie absoluta, iar in jurul lui se intind mai multe zone periferice, in care sunt permise anumite activitati umane compatibile cu actiunea de conservare preconizata.

Principiile generale ale strategiei protectiei mediului in Romania

Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului a elaborat in anul 1995 Strategia Protectiei Mediului, care are la baza sapte principii generale: conservarea si imbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor, dezvoltarea durabila, evitarea poluarii prin masuri preventive, conservarea biodiversitatii, conservarea mostenirii valorilor culturale si istorice, stimularea activitatii de redresare a mediului si principiul “cine polueaza plateste”.

Conservarea si imbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor este primul principiu al strategiei de protectia mediului, care stipuleaza ca trebuie actionat pentru corectarea impactului negativ produs de unele activitati umane in anumite zone ale tarii, prin interventii rapide si eficiente direct la sursele de poluare. Se are in vedere acele surse de poluare majore care prin actiunea lor au diminuat speranta medie de viata a populatiei umane. Trebuie adoptate masuri ferme de prevenire a poluarii si in alte zone ale tarii, inca neafectate, prin introducerea unor tehnologii “curate”, ecologice.

Dezvoltarea durabila inseamna mentinerea posibilitatilor si conditiilor de viata pentru generatiile viitoare, in special a resurselor naturale regenerabile, cel putin la nivelul celor existente pentru generatia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectati de poluare.

Dupa Comisia pentru Mediu si Dezvoltare a O.N.U. (1987), dezvoltarea durabila se realizeaza atunci cand volumul total al capitalului, format din capitalul fizic (masini, fabrici, drumuri, etc.), capitalul uman (sanatatea oamenilor, cunostintele si calificarea lor ) si capitalul natural (padurile, aerul, apa, solul) ramane constant sau creste in timp.

Evitarea poluarii prin masuri preventive este un alt principiu al strategiei care porneste de la constatarea ca este mai usor si mai ieftin sa previi poluarea decat sa repari, respectiv sa redresezi echilibrul ecologic. Pentru aceasta este necesar ca in toate domeniile de activitate sa se utilizeze tehnologii moderne, nepoluante, “curate” din punct de vedere ecologic.

Conservarea biodiversitatii este principiul conform caruia in ecosistemele naturale si antropice trebuie pastrate un numar cat mai mare de specii de plante si animale salbatice si domestice. Procesele de poluare a mediului provoaca disparitia unor specii de animale si vegetale, dezechilibre ale ecosistemelor prin scaderea productivitatii generale si numarului de specii, prin aparitia de malformatii la speciile existente sau provoaca dezechilibre la nivelul biocenozelor, determinand proliferarea a noi specii daunatoare.

Conservarea biodiversitatii se realizeaza prin reducerea pana la eliminare a poluantilor, prin mentinerea ecosistemelor actuale, a capacitatii lor functionale, a stabilitatii si rezistentei lor la perturbari, a productivitatii si a adaptabilitatii lor.

Conservarea mostenirii valorilor culturale si istorice este un alt principiu al strategiei de protectia mediului. Poluarea mediului, in special a aerului, cu produse care distrug chimic si mecanic monumentele trecutului, trebuie stopata urgent. Este necesara protectia monumentelor care fac parte din istoria poporului nostru si atesta gradul de civilizatie si cultura a acestui popor la diferite momente de timp.

Principiul “cine polueaza plateste” sta la baza strategiei de protectie a mediului in multe tari. In Romania trebuie sa se aplice doua tipuri de corectii:

una care trebuie sa tina cont de perioada de tranzitie in care ne aflam si cand plata pagubelor produse de poluare din partea unor unitati de stat ar duce la desfiintarea acestora, cu grave consecinte economice si sociale;

alta corectie, se refera la agenti economici care produc prin activitatea de poluare pierderi atat de grave incat sunt ireparabile, caz in care principiul “poluatorul plateste” este inlocuit cu “poluatorul este inacceptabil”.

Exceptand aceste corectii, in toate cazurile costurile poluarii, respectiv ale redresarii ecologice trebuie suportate de poluator.

Stimularea activitatii de redresare a mediului este cel de-al saptelea principiu al actualei strategii si are in vedere ca orice activitate a agentilor economici care are ca efect redresarea calitatii factorilor de mediu este incurajata si stimulata de catre administratia centrala si locala prin subventii, credite cu dobanda mica, garantii pentru imprumuturi, publicitate, etc.