Conducator Stiintific

CUPRINS

1. Bazele psihologice ale educatiei integrate - cadru al abordarii impactului tehnologiilor de acces asupra invatarii la elevii cu deficiente vizuale.
2. Activitatea de invatare la elevii cu deficiente de vedere.
3. Tehnologiile de acces.
4. Impactul tehnologiilor de acces asupra activitatii de invatare - modele ale relatiei om-computer; de la design la operarea psiho-motorie.
5. Concluzii
6. Bibliografie
7. Anexa: Tehnologii de acces specifice - prezentare generala.

1. BAZELE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI INTEGRATE - cadru al abordarii impactului tehnologiilor de acces (TA) asupra invatarii

Abordarea multidimensionala a fenomenului complex al educatiei integrate, fara de care demersul aplicativ poate intimpina numeroase dificultati sau poate esua, presupune implicarea in variate proportii a urmatoarele perspective: a) psihologica; b) pedagogica; c) medicala; d) sociologica.

Pornind de la premisa, cu valoare de principiu, a egalizarii sanselor pentru toti copiii si a asigurarii demnitatii lor personale, educatia integrata urmareste din punct de vedere psihologic urmatoarele obiective (Verza, 1992 pag. 11):

a) dezvoltarea capacitatilor fizice si psihice ale copiilor cu CES in sensul apropierii lor de copiii fara deficiente;

b) implementarea unor programe cu caracter corectiv-recuperator;

c) stimularea potentialului restant in sensul dezvoltarii compensatorii a unor functii menite sa le completeze pe cele deficitare;

d) cultivarea unui climat afectiv menit sa asigure motivatia optima pentru activitate in general si pentru invatare in special;

e) dezvoltarea achizitiilor in planul comunicarii si cognitiei;

f) formarea abilitatilor de relationare cu cei din jur in cadrul demersului mai cuprinzator al socializarii;

g) formarea si dezvoltarea deprinderilor si abilitatilor cu caracter profesional si de exercitare a unor activitati cotidiene;

h) dezvoltarea unor insusiri pozitive de personalitate.

Aceste obiective fundamentale sunt urmarite si transpuse in practica in cadrul concret al unor colectivitati umane cu standarde de performanta si exigente variate, frecvent exigentele acestor medii de activitate-invatare fiind deosebit de solicitante pentru elevul cu CES. Se pune, asadar, problema adaptarii optime a persoanei cu CES la mediul educogen astfel incit sansa de a convietui de la egal la egal cu persoanele fara deficiente sa nu devina o contrasansa! Relativ la aceasta situatie cu profunde implicatii psihologice pe termen lung in formarea si dezvoltarea personalitatii elevilor cu CES, vom avea in vedere o multitudine de solutii pentru prevenirea esecurilor, cum ar fi:

- pregatirea suplimentara a copilului cu CES;

- o atentie deosebita din partea cadrelor didactice;

- formularea unor cerinte gradate de la simplu la complex;

- construirea unui program adecvat si adaptat de recuperare;

- pregatirea speciala a cadrelor didactice cu privire la complexitatea si specificul activitatii elevilor cu CES.

La toate aceste demersuri putem adauga utilizarea tehnologiilor de acces, ca masura specifica in societatea contemporana.

Aceste conditii sunt indispensabile pentru reusita integrarii.

Indiferent de argumentele aduse de sustinatorii sau criticii invatamantului integrat, ceea ce trebuie sa stea in atentia specialistilor si a tuturor celor care sunt implicati in educatia copiilor cu CES este raportarea permanenta in sensul adecvarii oricarui demers la tendintele si conditiile socioeconomice ale tarii sau populatiei respective. Sunt importante de asemenea atitudinile societatii, opiniile, prejudecatile, capacitatea de cuprindere a elevilor cu CES in institutii adecvate, potentialul de acoperire a tuturor zonelor cu specialisti bine pregatiti in problematica educatiei speciale si a integrarii.

Din acest unghi, in Romania nu sunt deocamdata conditii pentru indeplinirea tuturor cerintelor educatiei integrate. In consecinta, se impune pastrarea invatamintului special concomitent cu intensificarea demersurilor integrarii. Un prim pas il poate constitui cuprinderea in scolile de masa a copiilor care prezinta dificultati usoare sau lejere. Momentan scolile de masa din tara noastra nu au capacitatea sa cuprinda un numar mare de copii cu CES iar pe de alta parte cadrele didactice trebuie sa beneficieze de programe de initiere si perfectionare in privinta educatiei integrate. Nu in ultimul rind insisi beneficiarii directi ai acestor programe au nevoie de programe de recuperare care au darul de a le spori capacitatea de efort si de receptivitate in fata solicitarilor noilor cerinte educational-instructive. Aceste programe de recuperare urmaresc pe de o parte sa valorifice potentialul copilului cu CES iar pe de alta parte sa antreneze in sens compensator acele paliere psiho-fizice care nu sunt afectate. Compensarea este conceputa in sensul preluarii activitatilor functiilor afectate si al dezvoltarii de abilitati care sa inlesneasca integrarea. Formele recuperarii au fiecare un specific aparte dar ele nu sunt independente ci se imbina in raport cu situatia si nevoile fiecarui subiect. Aceste forme sunt: recuperarea prin invatare; recuperarea prin psihoterapie; recuperarea prin terapie ocupationala. La fiecare din aceste niveluri putem sustine ca TA reprezinta un factor facilitator al recuperarii si integrarii.

RECUPERAREA PRIN INVATARE

Are in vedere acele actiuni si activitati care sporesc activismul copilului in sensul acumularilor tot mai consistente de cunostinte si modalitati de operare cit mai apropiate de cele ale copiilor fara CES. Pentru cresterea eficientei acestei forme de recuperare, activitatea trebuie sa inceapa inca de la virsta prescolara, fiind adaptata la insusirile psihoindividuale si la tipul de handicap. Astfel, daca la deficientii de limbaj, de vedere si motori recuperarea se realizeaza prin invatare predominant intelectuala, la copiii cu deficiente de intelect invatarea va fi predominant afectiva iar la cei cu deficiente de auz se poate realiza prin combinarea formelor de mai sus.

Invatarea intelectuala vizeaza dobindirea cunostintelor si a sistemelor operatorii corespondente. Un rol important in acest proces il joaca modelele verbale prin rolul lor in codificarea intelesurilor cognitive si prin participarea la insusirea operatiilor mintale. Pe de alta parte, modelele verbale si dezvoltarea functiei semiotice in general contribuie la realizarea comunicarii si intelegerii cu cei din jur, premise importante pentru integrarea si normalizarea de mai tirziu.

Se imbina in complexul demers al recuperarii prin invatare, elementele de invatare afectiva, psihomorala si psihocomportamentala care conduc la dezvoltarea si afirmarea in relatiile psiho-sociale a sentimentelor, convingerilor, atitudinilor, aspiratiilor si idealurilor, precum si la formarea si dezvoltarea comportamentelor adaptabile, toate acestea constituind repere fundamentale pentru integrarea in lumea scolilor si activitatilor de mai tirziu si pentru formarea unei personalitati armonioase si eficiente.

RECUPERAREA PRIN PSIHOTERAPIE

Vizeaza ameliorarea si optimizarea psihica si psihosociala a copiilor cu CES. Finalitatea psihoterapiei nu consta in a inlatura handicapul dar ea contribuie la fortificarea personalitatii, inlatura anxietatea si izolarea, motiveaza si activeaza, diminua starile conflictuale, sentimentele de inferioritate si consolideaza trasaturile de personalitate pozitive. Referindu-ne la specificul subiectilor nostri accentuam ideea ca jocul, ca activitate specifica varstei poate constitui forma de baza a demersului psihoterapeutic, determinind dispozitii afective pozitive, deconectind copilul de la situatiile traumatizante si srustrante, antrenind pe acesta in activitati care ii aduc satisfactie si, specific jocurilor de grup, facilitind constituirea si dezvoltarea unor importante dimensiuni psiho-sociale din personalitatea elevului si contribuind la dezvoltarea intercunoasterii si a sentimentelor prosociale (prietenie, intrajutorare) ale copiilor. Jocul poate fi practicat atit in cadrul activitatilor de loisir cit si in cadrul activitatilor axate chiar pe invatare.

RECUPERAREA PRIN TERAPIE OCUPATIONALA

Cuprinde o mare varietate de activitati care au in comun anumite inclinatii, preferinte ale subiectului pentru acel gen de activitate care va fi practicat. Astfel, majoritatea subiectilor prefera implicarea in activitati individuale sau de grup cum ar fi muzica, dansul, jocul, pictura, toate acestea aducand multiple satisfactii practicantului. Accentul cade in aceste activitati nu pe implicarea intelectuala cit mai ales pe cea afectiva si de relationare si compatibilizare psiho-sociala. S-a constatat ca practicarea acesor activitati in mod regulat contribuie la dezvoltarea si mentinerea unor stari afective pozitive, stenice, tonifiante.

Recuperarea se subsumeaza educatiei integrate iar reusitele recuperarii, indiferent de forma acesteia contribuie la succesul educatiei integrate. Efectele acestor activitati cu caracter recuperator trebuie si pot fi evaluate prin prisma analizei calitatilor psihice si fizice ale subiectilor implicati in programele de recuperare. Astfel de calitati individuale cu rol de criterii de evaluare a performantelor realizate in urma activitatilor de recuperare pot fi:

existenta deprinderilor ti abilitatilor in planul intelectiv si al captarii si vehicularii informatiei;

capacitatea de raportare la grup si comunicarea directa cu acesta;

capacitatea de a aprecia corect si a anticipa situatii de viata viitoare;

existenta intereselor si motivatiei pentru activitate;

posibilitatea de a efectua autonom unele ocupatii sau profesii;

exercitarea unor comportamente ce semnifica autonomia personala.

Toate aceste calitati cu rol de criterii in evaluarea performantelor recuperarii pot fi sprijinite si amplificate prin intermediul tehnologiilor de acces.

Pe baza unor astfel de achizitii educatia integrata isi dovedeste sensul si rostul, ceea ce permite incadrarea cel putin a copiilor cu forme usoare de handicap in clasele de copii normali sau de constituire a claselor speciale in cadrul scolilor obisnuite.

2. ACTIVITATEA DE INVATARE LA ELEVII CU DEFICIENTE DE VEDERE

A invata inseamna, intr-o acceptiune cognitiva, a construi reprezentari si cunostinte si a dezvolta comportamente cognitive pe baza unei procesari a informatiei, datele si informatiile fiind precursorii cunostintelor.

Transformarea informatiilor care are loc in cursul invatarii are darul sa acopere mai multe functii principale ale activitatii mintale, cum ar fi:

conservarea (stocarea) structurilor cognitive permanente in memorie;

elaborarea de decizii de actiune pentru realizarea unor sarcini;

producerea de inferente (producerea de informatii noi);

construirea de cunostinte;

reglarea si controlul activitatii.

O situatie frecvent intalnita in domeniul scolar o reprezinta invatarea pe baza textului. In aceasta directie, intelegerea joaca un rol esential. "Aspectul fundamental al intelegerii continutului unui text il constituie capacitatea de integrare a informatiei de catre subiect in baza de cunostinte proprie, cunostinte organizate sub forma unor retele propozitionale, retele semantice, scheme si scenarii cognitive" (Miclea, 1999).

Invatarea continutului textului implica o procesare de adancime. Invatarea poate fi asimilata abilitatii de utilizare / aplicare eficienta a continutului informational al textului in diverse contexte noi, aceasta abilitate presupune o integrare a informatiei textuale in baza de cunostinte generale a cititorului astfel incat informatia sa devina parte constitutiva a bazei proprii de cunostinte. Rezultanta intelegerii celor doua categorii de informatii va facilita: a) intelegerea si b) rezolvarea de probleme in contexte noi, inedite.

Din punct de vedere al invatarii, este importanta clarificarea modului in care decurge intelegerea unui text complex. In cadrul acestor transformari ale textului intervin numeroase operatii mintale. Descompunerea in fragmente este o operatie de analiza, intitularea implica o abstractizare, analiza planului mintal presupune un efort de sinteza. Cel mai important aspect este cel al discutiei interioare care apare o data cu o nelamurire din text. Aceasta discutie imaginata duce la distingerea a ceea ce este esential de ceea ce este secundar, deci la o temeinica intelegere. Corelatiile stabilite cu cunostintele anterioare obliga la o noua sinteza, la extragerea unui sens global al textului, ceea ce favorizeaza includerea noilor cunostinte in memoria noastra semantica.

In cazul particular al elevilor cu deficiente de vedere, activitatea de invatare scolara este condusa prin prisma unor obiective educationale generale si a unor obiective cu caracter recuperator. (Stefan, M., 2000, pag. 197) In primul rand, se urmareste sa se asigure elevului deficient vizual o formare instructiv-educativa echivalenta cu a oricarui alt elev din invatamintul de masa. Obiectivele generale sunt aceleasi pentru toti elevii sistemului de invatamant romanesc si sunt realizate prin aceleasi obiecte de studiu si aceleasi arii curriculare.

Simultan sunt formulate si aplicate obiective cu caracter recuperator, pentru a valorifica potentialul real al elevilor, a asigura actiunea mecanismelor compensatorii si a forma competentele prin care elevii deficienti vizual sa obtina o autonomie tot mai deplina.

Principalele obiective recuperatorii ale invatarii la deficientul vizual sunt

1. Punerea in functie a mecanismelor compensatorii adecvate in fiecare caz.
2. Ocrotirea vederii restante.
3. Exercitarea sistematica a vederii restante - educatia vizuala.
4. Prevenirea si combaterea consecintelor negative ale deficientei vizuale.
5. Formarea deprinderilor de igiena, ordine si autoservire.
6. Integrarea in viata sociala.
7. Obiective psihoterapeutice individualizate.
8. Mobilitate si orientare spatiala.

Cele doua categorii de obiective se interconditioneaza (Stefan, M., 2000, pag. 200). Disciplinele scolare urmaresc si obiective recuperatorii.

Astfel, insusirea scris-cititului constituie pentru elevii ambliopi un exercitiu permanent de educatie vizuala, in care se elaboreaza diferentieri vizuale, creste capacitatea de structurare spatiala, se formeaza si dezvolta scheme perceptive. Pentru elevii nevazatori, insusirea cititului si scrisului in braille reprezinta o exercitare tot mai fina a tactilo-kinesteziei, a psihomotricitatii, a capacitatii de a cuprinde intr-o imagine globala elementele percepute succesiv.

Cunostintele de botanica, biologie, geografie, geometrie contribuie la formarea sau corectarea multor reprezentari precum si la ameliorarea notiunilor spatiale si la formarea unor imagini mai adecvate asupra realitatii.

Activitatile de abilitare manuala asigura o mai buna cunoastere si stapinire a propriilor posibilitati psiho-motorii si a capacitatii de discriminare tactil-kinestezica a proprietatilor obiectelor; la ambliopi se asigura o buna coordonare vizual-motorie.

Se poate vorbi asadar de un sistem integrat de obiective didactico-recuperatorii, de o unitate a procesului educativ cu cel recuperator. Aceeasi activitate a copilului are efecte asupra invatarii dar si efecte terapeutice.

Instructia scolara a elevului cu deficiente vizuale presupune insa si numeroase dificultati specifice:

lipsuri in fondul de cunostinte care implica reprezentari si notiuni spatiale;

nivel scazut al dexteritatii manuale, proasta coordonare ochi-mana;

ritmul lent al activitatii;

insuficiente ale investigarii perceptive: investigare lenta si redundanta datorate prudentei si dificultatilor privind reperele; investigare grabita si superficiala pentru a economisi timp si energie.

Pornind de la aceste dificultati, specificul strategiilor didactice in instruirea elevilor cu deficiente vizuale include si elaborarea de mijloace didactice care sa suplineasca functia vizuala. O parte din aceste mijloace au capatat, in ultimii ani, denumirea de tehnologie de acces (TA). De pilda, de mult timp s-a incercat elaborarea "aparatului de citit" (reading-machine) care sa traduca semnallele vizuale in semnale perceptibile pe cale tactila sau auditiva. "Optaconul" permite lectura textului prin intermediul impulsurilor la nivelul degetelor. Ochelarii fotosensibili sunt utilizati pentru orientare si perceperea unor obiecte mari. Exista aparate de transcriere din braiile in sistemul liniar si invers.

Toate acestea dezvaluie procesul de adaptare a mijloacelor didactice la nevoile speciale ale deficientului vizual. Dar multe din aceste mijloace solicita la randul lor o pregatire prealabila a elevilor pentru a le putea folosi. Aparatele mai complicate cer uneori o instruire indelungata, pana cand se formeaza priceperile necesare utilizarii lor eficiente. Se pune asadar atat problema adptarii mijloacelor didactice la particularitatile elevilor dar si a elevilor la particularitatile noilor mijloace didactice.

3. TEHNOLOGIILE DE ACCES

Termenul "Tehnologie de Acces" (TA) se refera la echipamentele hardware si aplicatiile software, cu ajutorul carora o persoana cu o disabilitate, in cazul nostru disabilitati de vedere, poate utiliza Tehnologia Informationala. Asadar, termenul se refera la computer si tot ceea ce tine de acesta, inclusiv internet-ul si serviciile de comunicare aferente acestuia (CNATA, 2004).  

Tehnologiile de acces sunt cunoscute si sub numele de tehnologii de asistare sau tehnologii adaptive.

Daca elevii cu disabilitati de vedere au ajuns in situatia de a utiliza un calculator, din proprie initiativa sau ca urmare a programelor educative derulate expres in acest sens, se pune problema complexa a impactului tehnologiei de acces asupra utilizatorului, a avantajelor (evidente) ale TA precum si a unor aspecte dezavantajoase, deocamdata, sau doar insuficient studiate. Problema se inscrie in cadrul mai general al relatiei om-masina.

Cu ajutorul unor componente ale TA calculatoarele pot fi accesate mai usor, inclusiv de catre persoanele cu disabilitati, prin proiectarea unor programe speciale. Astfel, o simpla optiune poate mari in mod semnificativ numarul de persoane ce pot utiliza o aplicatie.

Directiile principale de optimizare a tehnologiilor de acces sunt: introducerea de noi facilitati, dezvoltarea asistentilor de accesibilitate si aplicatiile specializate.

a.      Noile facilitati pot fi incluse in hardware sau sistemul de operare, facandu-le mai accesibile. Aceasta este solutia ideala, facilitatile fiind disponibile pe toate statiile de lucru si pot fi utilizate cu toate aplicatiile compliante la accesibilitate, pot fi incluse in aplicatiile principale curente, facandu-le mai usor de folosit pentru persoanele cu incapacitati. Asa sunt culorile adaptabile, furnizate de aplicatii, permitandu-le persoanelor cu vederea mai slaba sa poata citi mai bine.

b.      Asistentii de accesibilitate (tehnologiile asistive) pot imbunatati hardware-ul sau sistemul de operare, facandu-le accesibile pentru un numar sporit de utilizatori. Acesti asistenti pot lucra cu majoritatea aplicatiilor, dar e nevoie de duplicatii ori de cate ori utilizatorul lucreaza pe un calculator diferit.

c.       Aplicatii specializate, cum sunt procesoarele de text, pot fi optimizate pentru persoanele cu incapacitati specifice. Atunci cand sunt disponibile aplicatii specializate, persoanele cu incapacitati trebuie sa utilizeze aplicatiile principale curente pentru a asigura integrarea sistemului cu co-echipierii si upgrad-urile frecvente. Astfel de aplicatii sunt browser-ele Internet proiectate pentru a citi pagini pentru nevazatori si procesoarele de text care integreaza voce si text pentru persoanele cu incapacitati cognitive.

Referitor la tehnologiile assistive (asistenti de accesibilitate), printre aceste tehnologii enumeram:

Amplificatoare de ecran, care ajuta persoanele cu vederea slaba. Aceste instrumente sunt ca niste lupe (zoom). Utilizatorii pot controla ce zona de pe ecran trebuie marita si muta focalizarea pentru a vedea diferite zone ale ecranului.

Cititoare de ecran, care ajuta nevazatorii. Aceste instrumente pun la dispozitie informatia de pe ecran sub forma de vorbire sintetizata sau o transmit unor echipamente Braille. Aceste instrumente pot transforma doar informatia sub forma de text. Graficele pot fi translatate doar daca exista text alternativ ce descrie imaginile vizuale.

Instrumente pentru comanda verbala, care asista persoanele cu incapacitati fizice. Numite si programe de recunoastere a vorbirii, acestea permit utilizatorilor sa controleze calculatorul cu vocea lor, in locul unui mouse sau al unei tastaturi.

Dispozitive on-screen, utilizate de persoanele ce nu sunt capabile sa foloseasca o tastatura standard. Acestea permit utilizatorilor sa selecteze diferite taste prin metode de punctare, cum sunt dispozitive de punctare, swich-uri, sisteme de intrare bazate pe cod Morse.

Filtre de tastare, utilizate de persoanele care intampina dificultati atunci cand tasteaza. Astfel de filtre, incluse in sistemele de operare Windows sau Windows NT, ajuta persoanele cu tulburarea tonusului muscular (tremuraturi) si pe acelea care au un timp foarte slab de raspuns etc. Alte tipuri de filtre includ asistenti de tastare cum sunt utilitarele de predictie a cuvintelor sau add-on spell.

Perifericele de intrare alternative, permit utilizatorilor sa-si controleze calculatoarele prin alte mijloace decat o tastatura standard sau dispozitiv de punctare.

Exemplificam mai jos, sub forma de imagine, o parte din principalele categorii de tehnologii asistive. Acestea sunt materializate in produse care se comercializeaza pe piata internationala si in tara noastra.

Tastatura alternativa    Sisteme alternative de mouse   Dispozitiv Braille   Circuit inchis de televiziune Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare    Sistem electronic de asistare    Sintetizator de voce    Dispozitive tactile   Accesibiltate Linux    Echipamente neurale de interfata    Recunoasterea optica a caracterelor (OCR)    Asistent personal pentru organizarea si gestiunea datelor    Sistem de afisare in Braille    Amplificator de ecran    Cititor de ecran    Sistem text-vorbire    Echipament de comunicare cu iesire text vorbit     Sistem de recunoastere voce    Sistem de asistare a tastarii cuvintelor

Problematica accesului tehnologic implica automat problematica designului, in cadrul preocuparii mai generale privind relatia om-masina sau, altfel spus, a sistemului socio-tehnic (unde cel mai mult a fost studiata variabila fiabilitate). Se pune acum problema avantajelor si dezavantajelor in activitate prin utilizarea TA, a erorilor, a impactului disfunctiilor (costuri, eficienta).

Design-ul Universal a fost pus in practica de catre arhitecti, ingineri si cercetatori, care au fost nevoiti ca pe baza principiilor Design-ului Universal sa creeze medii accesibile tuturor indivizilor, astfel incat toti sa aiba acces la viata comunitatii, la studiu si la informare, mult mai usor (iesind astfel in intampinarea procesului de normalizare si integrare a persoanelor cu deficiente). Design-ul Universal a venit in sprijinul tuturor, fie persoane valide fie persoane cu nevoi speciale.

Principiile Design-ului Universal (elaborate de Centrul Design-ului Universal in anul 1997) au un impact deosebit in proiectarea tehnologiilor de acces, implicit in utilizarea lor. Aceste principii sunt: 1. Utilizare echitabila. 2. Flexibilitate in utilizare. 3. Simplitate si caracter intuitiv. 4. Informatie perceptibila. 5. Toleranta la erori. 6. Efort fizic scazut. 7. Marime si spatiu convenabile pentru abordare si utilizare.

Fiecare principiu, odata implicat in construirea mijloacelor de acces, aduce o serie de avantaje in activitatea utilizatorului de TA. Astfel :

Utilizarea echitabila - design-ul este folositor unor persoane cu diferite abilitati. Astfel: ofera aceleasi mijloace pentru a fi folosit de toti utilizatorii; evita segregarea sau stigmatizarea oricarui utilizator; ofera utilizatorilor, in mod egal, un spatiu privat, securitate si siguranta; creeaza un design care atrage toti utilizatorii.

Flexibilitatea in utilizare - design-ul vine in intampinarea unei game variate de preferinte si abilitati individuale: ofera alternative in utilizarea metodelor de lucru; este folosit in functie de lateralitatea utlizatorului (dreapta sau stanga); faciliteaza acuratetea si precizia utilizatorului; poate fi adaptat in functie de utilizator.

Simplu si intuitiv - modul de utilizare a design-ului este usor de inteles, independent de experienta utilizatorului, cunostinte, abilitati lingvistice sau nivelul actual de concentrare a atentiei. Sunt eliminate elementele complexe care nu sunt necesare, intampina asteptarile si intuitia utilizatorului, este potrivit nivelelor diferite ale scris/cititului si abilitatii lingvistice, ordoneaza informatiile in functie de importanta lor, ofera feedback efectiv in timpul si dupa realizarea unei sarcini.

Informatie perceptibila - design-ul comunica utilizatorului informatia necesara indiferent de conditiile de mediu sau abilitatile senzoriale ale utilizatorului: utilizeaza diferite modalitati (desen, verbal, tactil) de prezentare repetata a informatilor esentiale, ofera un contrast adecvat intre informatia esentiala si zona din jurul acesteia, maximizeaza "claritatea" informatiei esentiale, diferentiaza elementele astfel incat acestea pot fi descrise (spre exemplu, se pot da mai usor instructiuni), sunt compatibile cu diverse tehnologii sau dispozitive utilizitate de persoanele cu limitari senzoriale.

Toleranta la erori - design-ul minimizeaza riscul producerii erorilor si a consecintelor neplacute care se produc accidental sau neintentionat: elementele sunt aranjate pentru a reduce erorile si evenimentele neplacute - cel mai folosite elemente, cele mai accesibile; cele intamplatoare sunt eliminate, izolate sau protejate; semnalizeaza erorile si evenimentele neplacute; are optiuni de siguranta; descurajeaza actele inconstiente in sarcinile care necesita atentie sporita.

Efort fizic scazut - design-ul poate fi utilizat eficient si confortabil si cu un minimum de efort: permite utilizatorului sa adopte o pozitie neutra a corpului, necesita un efort fizic rezonabil in operare, reduce la minimum actele repetitive, reduce la minimum efortul fizic sustinut.

Marime si spatiu pentru a fi abordat si utilizat - marime si spatiu adecvat pentru a fi abordat, manipulat si folosit indiferent de marimea, pozitia sau gradul de mobilitate al utilizatorului: ofera o imagine asupra elementelor importante indiferent de locul sau pozitia utilizatorului, face posibil accesul la toate componentele, dintr-o pozitie confortabila, sezand sau stand in picioare, ofera adaptari pentru apucarea dispozitivelor de diferite marimi, ofera un spatiu adecvat pentru folosirea dispozitivelor de sprijin sau in asistenta individuala.

Datorita nevoilor de dezvoltare a comunicarii intre indivizi, Internetul a devenit, se pare, cel mai important, rapid si usor mod de comunicare. Posta electronica, chat-ul sau web site-urile sunt doar cateva din metodele de comunicare oferite de Internet.

Dar sunt aceste elemente accesibile tuturor indivizilor?

In acest sens este relevant un studiu pilot efectuat de Jensen in 1998, unde sunt scoase in evidenta probleme care inca mai persista in crearea site-urilor. In cadrul studiului au participat 5 persoane cu disabilitati de vedere, 3 dintre ei cu cecitate totala iar 2 subiecti avand resturi de vedere. In cursul a doua zile cei 5 subiecti au trebuit sa parcurga cateva site-uri de internet pentru a determina elementele de accesibilitate cat si pe cele de inaccesibilitate. Concluziile prezentate la finalul celor doua zile au scos in evidenta faptul ca, numarul site-urilor accesibile persoanelor cu disabilitati de vedere (totala sau partiala) este foarte mic, acest lucru datorandu-se proiectarii site-urilor care nu tin cont de marimea textului, contrastul dintre text si fundalul paginii, denumirea sau descrierea imaginilor, rezolutia de prezentare.

In crearea unei pagini web, cei care le construiesc ar trebui sa tina cont de anumite elemente care tin de posibilele disabilitati ale utilizatorilor:

posibil ca utilizatorul sa nu vada, sa nu auda, sa nu se poata misca, sau sa nu poata procesa anumite informatii;

s-ar putea sa intampine probleme in parcurgerea si intelegerea textului;

s-ar putea ca in functie de disabilitatea sa, sa nu poata utiliza o tastatura sau un mouse;

s-ar putea sa detina doar un monitor text, sau un ecran foarte mic, sau o conexiune la Internet foarte slaba;

s-ar putea afla intr-un mediu in care ochii, mainile, urechile, sunt ocupate (de exemplu in timpul deplasarii la serviciu, ori intr-un mediu foarte zgomotos).

Alegerea a unui design accesibil avantajeaza in special o serie de grupuri de persoane cu nevoi speciale, si avantajeaza in general intreaga comunitate a utilizatorilor web-ului. De exemplu prin utilizarea anumitor artificii de programare mai simple si eliminarea altora mai uzuale (de exemplu eliminarea anumitor atribute pentru caractere si inlocuirea cu formulare styles sheet), dezvoltatorii de pagini web au un control mai mare asupra design-ului paginilor, facand paginile mai accesibile pentru utilizatorii cu resturi de vedere si micsoreaza timpul necesar descarcarii paginilor pentru toti utilizatorii.

Problemele de accesibilitate pun in discutie scenarii tipice, cum ar fi cel din exemplul cu stilul caracterului, care pot pune probleme persoanelor cu anumite disabilitati. Unii utilizatori pot sa perceapa imaginile, altii utilizeaza un browser in mod text care nu suporta imagini, in timp ce altii isi pot dezactiva afisarea imaginilor pentru a nu fi deranjati de ele in momentul navigarii sau datorandu-se unei conexiuni la Internet. Designerii nu trebuie sa renunte la utilizarea imaginilor, ci ar trebui sa foloseasca o cale de a imbunatati accesibilitatea. In schimb, sunt nevoiti sa furnizeze un echivalent textual pentru imagini, acest lucru va face ca site-urile sa fie mult mai accesibile pentru deficientii de vedere.

O problema importanta pentru utilizatori si designeri este problema textului echivalent. Continutul textual poate fi prezentat utilizatorului sub forma de voce, in format Braille, sau afisat pe ecran. Prezentarea astfel a informatiei vine in intampinarea acelor persoane cu diferite disabilitati de a avea acces la ea diferit - auditiv pentru textul rostit, tactil pentru textul in format Braille si vizual pentru textul afisat. Pentru a fi util, textul trebuie sa aiba aceeasi functie sau scop ca si imaginea prezentata. Sa luam ca exemplu o imagine care infatiseaza planeta Pamant vazuta din spatiu. Daca imaginea respectiva este utilizata doar ca o decoratiune, atunci textul alternativ "imagine cu planeta Pamant vazuta din spatiu" ar putea indeplini functia necesara. Daca scopul respectivei imagini este acela de a da anumite informatii despre geografia lumii, atunci textul alternativ ar trebui sa furnizeze respectivele informatii. Daca imaginea respectiva este utilizata cu scopul de a-i spune utilizatorului sa o selecteze (sa execute un click pe ea, de exemplu) pentru a obtine informatii despre pamant, textul echivalent ar trebui sa fie "informatii despre Pamant". Deci, daca textul alternativ are aceeasi functie pentru utilizatorii cu nevoi speciale ca si imaginea propriu zisa pentru celelalte persoane, poate fi considerat un text echivalent.

Echivalentele non-text (de exemplu iconitele, cuvinte preinregistrate sau secvente video cu o persoana care comunica in limbajul semnelor) pot fi utile si celor care nu citesc sau care nu pot percepe imaginile din cauza unei disabilitati de vedere. Acest lucru poate fi facilitat printr-o descriere auditiva pentru o prezentare multimedia.

Nu toti utilizatorii pot folosi informatii ca hartile de imagini, barele de derulare, elemente care trebuie urmarite in paralel sau grafice care indica utilizatorilor valizi unele aspecte folosind un anumit browser. Utilizatorii pierd de asemenea informatiile contextuale cand acceseaza doar o parte din ecran, sau doar un cuvant (acest lucru il intampina utilizatorii cu disabilitati de vedere care folosesc un screen reader sau un display Braille), sau a unei portiuni din ecran (in cazul in care monitorul are dimensiuni mai reduse, iar utilizatorul foloseste un program de marit). Daca utilizatorilor nu li se prezinta informatii orientative ar putea ajunge intr-un impas, si anume acela de a nu intelege tabelele foarte mari, listele, meniurile (in cazul celor care folosesc un screen reader sau display Braille) sau imagini, prezentari multimedia (in cazul celor care folosesc un program de marit) etc.

IMPACTUL T.A. ASUPRA ACTIVITATII DE INVATARE - MODELE ALE RELATIEI OM-COMPUTER DE LA DESIGN LA OPERAREA PSIHO-MOTORIE

Teorii si principii ale tehnologiilor de acces

Cunoasterea teoriilor si principiilor de baza ale tehnologiilor de acces permite specialistilor crearea de sisteme accesibile tuturor si totodata permite ca fiecare consultant in tehnologie de acces, psihopedagog, profesor, chiar parinte sa poata recomanda informatii despre programele potrivite pentru fiecare individ cu disabilitati de vedere in parte si astfel, ajutandu-l pe acesta sa acumuleze informatia necesara studiului, informarii sau recreerii, sa evite aglomerarile de informatie nefolositoare privind manevrarea unor softuri. Acest fapt constituie un sprijin in evitarea insuccesului scolar, profesional sau personal in utilizarea tehnologiilor de acces.

Exista patru modele teoretice privind evaluarea noilor sisteme de comunicare si informare pentru persoanele cu disabilitati de vedere, la nivel de design si accesibilitate:

Euristica design-ului, pentru a elimina problemele legate de design si pentru gasirea design-ului potrivit (discutata in paragraful anterior).

Modelul bazat pe sarcina, incercarea de explicare a nevoilor utilizatorului, prin piedicile pe care le intampina nereusind sa isi realizeze sarcina ceruta.

Modelul psihologiei totale, incercarea de explicare a cerintelor utilizatorului din punct de vedere al proceselor psihice ale utilizatorului.

Teoria Simplex care prezinta doua nivele, nivelul intai - determinarea unei practici mai bune iar cel de-al doilea nivel actioneaza ca un cadru conceptual pentru subteorii mai detaliate.

Fiecare din aceste modele ajuta la intelegerea mai comprehensiva si mai profunda a specificului activitatii de invatare sub influenta tehnologiilor de acces. Ridica, de asemenea o multime de intrebari privind functionarea cognitiva, emotionala si comportamentala a operatorului unei TA.

Vom detalia Teoria Simplex (autori Adams si Langdon, 2003) datorita complexitatii ei: ambele niveluri contin o multitudine de componente subiective ale activitatii de invatare si ale relatiei om-masina.

memoria de lucru

zona de output