Rolul trebuintelor, al motivelor si al stimularilor in dezvoltarea personalitatii copilului

Rolul trebuintelor, al motivelor si al stimularilor in dezvoltarea personalitatii copilului

Dezvoltarea copilului in directia formarii personalitatii sale se oglindeste intr-o seama de reactii, de manifestari in comportarea sa. Copilul poate avea o atitudine corecta, poate manifesta sarguinta, poate arata o dorinta mai mare sau mai mica de a invata, dupa cum in alte imprejurari el da dovada de enervare sau lene. Este de insemnatate deosebita sa cunoastem caror factori se datoreaza schimbarile din com­portamentul copilului, pentru ca sa intervenim in cunostinta de cauza in educatia pe care o desfasuram. La baza atitudinilor copilului se gasesc diferite motive, care trebuie neaparat descoperite de educator. De aceea multi psihologi si pedagogi asaza problema motivatiei in cen­trul procesului educativ.

Ca fiinta umana, copilul are numeroase necesitati, unele biologice, altele de natura psihica si sociala. Resimtirea acestor necesitati ca ur­mare a reflectarii lor in constiinta poarta numele de trebuinte.

La varsta scolara mica, actioneaza in continuare pe prim plan o serie de trebuinte fizice prin care se mentine echilibrul organismului. Astfel sunt : trebuinta de hrana, trebuinta de somn, de miscare, de evi­tare a durerii. Asemenea trebuinte sunt luate in considerare de catre familie si scoala, deoarece nesatisfacerea lor atrage dificultati in ac­tiunea educativa.

Trebuintele psihice deriva din "nevoia copilului de a creste'. El simte trebuinta (chiar daca n-o poate si verbaliza) de a depasi stadiul varstei in care se afla si de a inainta catre starea de adult. Este de remarcat ca trebuintele copilului implica dependenta lui fata de mediul social apropiat, ele neputand fi satisfacute fara contributia adultului.

Numarul trebuintelor psihice ale copilului este foarte mare. Astfel, copilul resimte trebuinta unitatii si a integritatii psihologice, tinde si actioneaza sa-si satisfaca toate dorintele si aspiratiile. O alta trebuinta este exprimata de sentimentul valorii proprii in raport cu persoanele din anturajul sau. Foarte insemnata este trebuinta de apartenenta si integrare intr-un colectiv (familie, grup de joaca, clasa scolara,).

Satisfacerea trebuintelor este cu putinta datorita actiunii unor mo­tive prin care intelegem reprezentarile sau ideile care determina la ac­tiunea de indeplinire a unei trebuinte sau a unui interes.

Unii pedagogi sustin ca scolarul va reusi sa asimileze un continut de cunostinte sau sa-si insuseasca un anumit mod de comportare, numai cu conditia ca activitatea pe care o va desfasura sa fie placuta, atractiva si accesibila. Altii, dimpotriva, sunt de parere ca munca desfasurata tre­buie sa solicite un efort si sa prezinte dificultati. Ambele pareri pun in evidenta factori care conduc pe copil la o anumita performanta. In rea­litate succesul unei actiuni este in stransa legatura cu forta motrice a unui motiv interior. In unele cazuri, copilul desfasoara bucuros o activi­tate care cere consum de energie si efort costisitor, pentru a atinge un scop pe care-l doreste intens, pe cata vreme in alte situatii ramane indi­ferent si pasiv, desi munca este placuta, insa rezultatul nu-l intereseaza nicidecum.

Motivele activitatii nu sunt totdeauna constiente pentru copil. In alte imprejurari, ele nu au suficienta forta de a determina un anumit comportament. Pot exista apoi motive incompatibile cu sarcinile edu­catiei . Un elev poate actiona din frica sau pe baza tendintei de rivalitate, ceea ce nu poate fi admis in scoala noastra.

Din aceste considerente, educatia recurge la crearea unor motive "artificiale' sau stimulari. Stimularile sunt masuri prin care se desteapta si se sustine o motivatie "naturala', momentan slabita. in unele cazuri, stimularea actioneaza in locul unei motivatii disparute. Aprobarea unui elev, acordarea unei recompense constituie tocmai un apel la increderea in valoarea proprie, care este sursa unor motive firesti de activitate.

Motivelor care determina scolarul de varsta mica sa invete sau sa-si schimbe comportarea, invatatorul le adauga elementele de informatie.

In vederea asimilarii unor notiuni sau pentru educarea harniciei se folosesc exemple, formularea de cerinte, demonstrarea sau explicatiile legate de cunoasterea scopului si a sarcinilor de indeplinit. Infor­matia exercita o influenta motivationala asupra activitatii elevului si ridica valoarea performantelor acestuia. Se cer indeplinite doua conditii in aceasta privinta : informatia sa fie data paralel cu indeplinirea treptata a actului la care se refera si sa fie accesibila, precisa, pentru a asigura progresul in executie.

Informatia care subliniaza aspectele pozitive are efect mai mare decat cea privind partile negative. Este deci indicat ca invatatorul sa sublinieze mai ales reusita si raspunsurile bune ale elevului si mai putin esecul sau raspunsurile nesatisfacatoare. Accentuarea realizarilor pozitive duce la consolidarea si fixarea cunostintelor sau a compor­tamentului ce dorim sa se insuseasca.

Lauda constituie o stimulare eficace si durabila, pe cata vreme de­zaprobarea influenteaza in masura mai restransa si cu efect de scurta durata.

In munca de formare a personalitatii elevilor, recompensa si pe­deapsa sunt utilizate ca factori motivationali, intrucat copilul, ca si adul­tul, cauta placerea si evita situatiile care provoaca neplacere, suferinta.

Un rol important in educatie il joaca stimularile sociale. Astfel, prezenta altei persoane sau activitatea scolarului in grup sporesc ran­damentul individual, in special pe latura cantitativa. Prezenta grupului are influenta favorabila asupra elevilor cu nivel mijlociu de dezvol­tare si asupra acelora care lucreaza in ritm mai lent.

Incepand din clasa a III-a, activitatea pe baza de cooperare, de co­laborare, devine un factor motivational. Cooperarea contribuie la inte­grarea sociala a scolarului si la stabilirea de relatii interumane.

Autorii care au studiat efectele cooperarii au pus in evidenta faptul ca, in conditii de aptitudini egale, indivizii care lucreaza in grup dau un randament mai ridicat decat aceia care lucreaza singuri. Colaborarea in colectiv are mai ales rezultate bune in cazul sarcinilor complexe si grele, intrucat randamentul calitativ este sporit, chiar daca ritmul muncii de­vine mai lent.

Trebuie sa retinut ca nu pot exista motive cu valabilitate egala pentru toti elevii si in toate cazurile. Motivele si combinarea lor va­riaza dupa indivizi. Este necesara si din acest punct de vedere cunoas­terea psihologica a copiilor, pentru a folosi in fiecare situatie motivele care pot da rezultatele asteptate.