Relatia om-cosmos de integrare armonioasa a partii in intreg - coordonata specifica a eposului folcloric romanesc

Relatia om-cosmos de integrare armonioasa a partii in intreg - coordonata specifica a eposului folcloric romanesc

Sistematizarea elementelor esentiale ale paradigmei cultural-folclorice a unui popor este aproape imposibila, caci, paradoxal, lipsita de stiinta cartii, cultura populara ramane mai cuprinzatoare si mai profunda decat cea carturareasca: "crestatura unui «soare» sau a unei «cruci» din grinda casei taranului dintr-un sat uitat, cusaturile de pe imbracaminte, figurile si culorile de pe ouale "inchistrite" pentru Sf. Pasti, dansurile cu figurile de joc si melodiile cantecelor, doinele, cantecele de leagan, vrajile, descantecele, oratia de nunta, colindele si baladele, legendele, basmele si snoavele alcatuiesc un intreg paradigmatic, greu de patruns din partea unui privitor din exterior". (I. Filipciuc, 2002, p. 254). Nu ne-a impiedicat nimeni sa le "privim din interiorul" unor ore de dirigentie si am fost placut surprinsi de interesul si de participarea documentata a elevilor.

Ei au demonstrat de ce pentru intelegerea unui segment al paradigmei ritualice a "Mioritei", ne ajuta, prin functionalitatea lor diferita, calusarii, caloianul, calatoria lui Fat-Frumos din basm, cununa de seceris si un grup aparte de colinde. Dupa grecescul "kalos" (frumos), deducem ca si "calo-ianul" si "calu-sarii") erau rituri inchinate "frumoasei frumoaselor" .

Calul din basme este un model didactic unic pentru elev, dar mai ales pentru profesor. Desi, initial, nu arata fizic promitator, este capabil de o "oferta" educationala" serioasa: ii promite lui Fat - Frumos performante deosebite, daca va indeplini anumite conditii (probe). Din simplu insotitor, prin puterile magice pe care i le ofera initierea (experienta) devine mentor, ghid, confident si mai ales prieten care, aflat la dispozitia eroului, si-a castigat, pas cu pas, respectul si increderea acestuia chiar din momentul cand a fost ales si dincolo de viata si de moarte: in Toma Alimos ii indeplineste chiar dorintele testamentare, iar in Tinerete fara batranete ajunge sa se confunde cu insusi spiritul etern al eroului, care ii readuce fizicul in pamantul stramosesc si apoi se intoarce pe taramurile nemuririi.

In centrul basmelor populare se afla drumul calare al lui Fat-Frumos peste mari si tari, adica prin constelatii. In Tinerete fara batranete, Fat-Frumos cel Dragastos ajunge de la Ghionoaie (simbolul zeului Marte) la Scorpie (Scorpionul-simbolul lunii octombrie) doua surori avand cate trei luni (fete sau capete) si la Tinerete fara batranete care este vara (cu cele trei luni-zane) cea mai mica fiind Fecioara, cu care se si insoara. Elevii au trasat pe o harta a cerului din emisfera nordica drumul imaginar al lui Fat-Frumos, constatand ca traseul de la steaua α a constelatiei Ares (Gheonoaia) la steaua α din constelatia Scorpion (Scorpia) si la steaua α a constelatiei Virgo (Fecioara), trece pe langa steaua α din constelatia Lirei (stralucitoarea stea Vega) numita de romani Ciobanul sau Luceafarul cel frumos. Valea Plangerii in care nu are voie sa mearga Fat-Frumos este steaua α a constelatiei Aquiarus (Varsator), de fapt locul in care varsase lacrimi amare chiar inainte de a se naste, adica de a intra in forma existentei  terestre. Linia dreapta de la Ares la Aquarius trece pe langa steaua α a constelatiei Pegas (calul cu patru aripi). Calatoria lui Fat-Frumos (lat. "foetus" = lumina, "suflet de om") este o "lectie" de astronomie folclorica bine stiuta candva, de poporul roman.

Singularitatea acestui basm , "tradusa" intr-un intreg volum (M.,Constantinescu, 1979), consta nu doar in finalul deosebit de cel al altor basme romanesti si straine, ci in credinta ca nasterea unui copil in zodia Varsatorului (20.01-18.02), cand lumina solara e minima, n-ar fi un semn de bun augur, asa cum ii avertizeaza acel unchias dibaci pe imparat si pe imparateasa. Calul il povatuieste pe Fat-Frumos sa-l hraneasca sase saptamani (cam 40 de zile) cu orz fiert in lapte, aliment ritualic (coliva), plecarea avand loc peste trei zile, la echinoctiul de primavara, adica pe 21 martie, cand lumina este egala cu intunericul (I. Filipciuc, 1998, p. 95-III).

Drumul cosmic al lui Fat-Frumos exprima in termeni simbolici trecerea anuala a Soarelui prin anotimpuri si constelatii spre un punct tinta pentru hierogamia unui pamantean cu o divinitate celesta, vesnic tanara mireasa ("mandra craiasa" din Miorita), din care cauza si poarta numele de Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Paradigma colindelor si baladelor romanesti configureaza raporturile spatiu-timp-cosmos-pamant-animal-om. Sarbatorile de iarna la romani cuprind 12 zile si 12 nopti nefaste, care marcheaza trecerea de la Anul Vechi la Anul Nou, ele semnificand cele 12 luni "imprastiate" de-a lungul zodiacului, cu credinta ca, intre 25 decembrie si 6 ianuarie, cand se plamadeste Anul Nou, zodiile de pe cerul instelat se arata oamenilor, conceptie mitologica generala in universul cultural-folcloric al romanilor, demonstrata de povestile, legendele, baladele, si mai cu seama basmele fantastice, unde lunile anului sunt gandite ca niste personaje salasuind intr-un taram sacru. O femeie batrana si bolnava vrea cirese in luna lui Marte; cel care stie ca fiica ei a raspuns la intrebarea lui ii daruieste cirese. E doar unul din semnele ca, in timpurile vechi, la traco-daci si la romani Anul Nou era serbat la 1 martie, odata cu venirea primaverii.

Intre Craciun si Boboteaza "vorbesc animalele", soarta se poate prospecta "privind printr-un inel zvarlit in apa", de aceea tinerii isi schimba intre ei inelele, se prognozeaza vremea, cracile vor arde toata noaptea de Craciun, cand se impart colaci ornamentati cu Soare, Luna si stele. Cetele de colindatori formate din 12 tineri neinsurati purifica spatiul (casa, ograda, sat) de elementele profane adunate peste an, se asaza in cerc si se misca in ritmul muzicii (obicei consemnat  la Adjudul- vechi). Nu peste tot in traditia folclorica romaneasca caderea unei stele inseamna moarte ci, dimpotriva, un viitor plin de vitalitate. Unele texte sunt cantate si in alte momente ale anului: baladele Miorita, Dobrisan, Soarele si Luna, Sarpele, Mesterul Manole, Antofita a lui Vioara. Personajul principal este, de regula, un taran (Voinea, Fat-Frumos) sau o tanara (Ileana Cosanzeana, Sora Soarelui), un barbat matur (Soarele), un batran (Mos Craciun) sau personaje biblice (Dumnezeu, Sf. Petru, Sf. Ion, Sf. Maria, Isus Hristos). Flacaul sau fata se infrunta cu un animal (bour, cerb, leu, sarpe) ce se dovedeste mai slab decat omul si marturiseste a fi de pe alt taram, corespondente ale animalelor constelate pe bolta cereasca. Daca eroul ajunge la "padurea de arama", e strabatut celalalt taram pana la "cerul stelelor", "padurea de argint" este spatiul selenar, iar "padurea de aur" este teritoriul Soarelui. "Fiarele cerului" traiesc in gospodaria Sfintei Duminici si hranirea lor va fi o proba dificila pentru eroi.

Jertfa acceptata de un "mandru ciobanel" va face iarasi pamantul sa rodeasca prin laptele animalelor domestice ("fetisoara lui") spicul graului ("mustacioara lui" inspicata) mura campului ("ochisorii lui") ierburile si padurile ("perisorul lui").

Unei morti exemplare ii sunt sortiti si haiducul Toma prin sabie, prin zidire Ana lui Manole, prin inecare Sora Soarelui, prin ardere Chira Chiralina .

Aceasta sumara trecere in revista a catorva constante poetice sugereaza ideea ca ne aflam in fata unui limbaj ritualic specific unui moment sacru din relatia om-cosmos, care s-a pastrat ca un relicvar de simboluri. Structura lui constanta e formata din:

a) inceput, in care povestitorul se adreseaza direct ascultatorilor: "sculati, gazde", "ascultati, boieri", "a fost o data"

b) formula narativa sau refren ce segmenteaza textul: "Leru-i ler", "Florile-s dalbe", "Si se luptara."

c) partea epica propriu-zisa - confruntarea eroului cu obstacole, incercari, probe

d) incheiere "S-am incalecat pe-o sa", "La multi ani, cu sanatate!", "Am cantat cantec batran", etc., dupa ce exponentul raului a fost inlaturat.

Multiplele potentialitati cultural-educationale ale eposului folcloric se diferentiaza in tipuri sau valori:

v    literar-poetice-remarcate de V. Alecsandri si D. Caracostea in cazul Mioritei

v    cultural-etnografice de factura celor propuse de O. Densusianu, L. Blaga, C. Brailoiu, I. Muslea sau A. Fochi

v    documentar-istorice in sensul celor remarcate de Th. Sperantia si Ion Talos

v    ritual-mitologice extrase de Al. Odobescu, G. Cosbuc , M. Eliade, R. Vulcanescu, V. Kernbach

v    pseudo-semice-interpretari parodice, politice, etc.

Ajungem la concluzia ca, in evolutia cultural-spirituala, oamenii au folosit intai semne ritualice, apoi mitologice (perioada religioasa), trecand la semne poetice (perioada metafizica) sau stiintifice.

Din paradigma ritualica europeana, rezulta ca:

a)     actiunile personajelor principale implica un sacrificiu (sau simulacru)

b)     victima, un fecior pamantean, e ucis ritualic spre a trece hotarul din taramul muritorilor pamanteni in taramul celest al nemuritorilor si a se insura cu o pururi fecioara divinitate a Dragostei.

c)      ritualul la care e supus tanarul "nelumit" se refera, indiferent ca e in balade, basme, colinde romanesti sau straine la un luptator (vanator, militar, pastor, cavaler)

d)     este un ritual asemanator cu cel din cultul militar-agrarian al zeului Mithra

e)     divinitatea pururi- fecioara este o zana stranie

f)      in schimbul sacrificiului uman liber-consimtit, tanarul primeste ca insemne celeste ale vietii vesnice colacul sau cununa ("tras printr-un inel"), iar pamantenii vor beneficia de revigorarea naturii. De aceea, "Omul din Miorita se simtea egal si dator acestui cosmos, nu ca un element supus, muritor, ci ca un stimul rational, ordonator si reimprospator, un altoi la fiinta cosmica, o zvacnire de energie vitala." (I. Filipciuc, 2002,  p. 348)

Nu numai eposul popular, ci intreaga literatura folclorica se intemeiaza la orice popor pe functionalitatea unor constante, arta specifica a folclorului  regasindu-se tocmai in raportul constante-variabile. Statutul oralitatii folclorice implicate in ritualitate, sacralitate si mitologie se bazeaza pe constante semiotice, culturale, ceremoniale, iconice, lingvistice si poetice. Constanta poetica este doar un element al nucleului narativ. Se intelege ca intr-o opera din eposul folcloric pot exista unul sau mai multe nuclee narative ( S. Ispas, 1981, p. 230). Subiectul poate fi international, dar creatia are trasaturile folclorului national, prin sistemul formular al stilului traditional, care este o tesatura, un suport trainic de dainuire.

CONCLUZII

• Scoala de astazi revalorifica dimensiunea metaculturala, determinand elevul la "co-naissance", a cunoaste, a se recunoaste(sau re-cunoaste!)si a se autocunoaste cu ajutorul culturii.
• Capodoperele eposului folcloric romanesc reprezinta o originala dovada a libertatii de a gandi a neamului nostru.
• Mesajele educationale actuale pe care le transmit operele populare sunt inca prea putin studiate si aplicate.
• Dezvoltarea imaginarului arhetipal (bazat pe modele) este franata de manipularea facuta de imaginarul ideologic al mass-mediei si al industriei publicitare.
• Urmarirea simultana a planului sincronic si diacronic ne ajuta la descifrarea structurii (tema, eroi, poetica) speciilor epice populare, dar si a interferentelor lor.
• Calul, spiritul eroului, isi regaseste functionalitate diferita in calatoria lui Fat- Frumos, in caloianul, in calusarii, etc.
• Relatia om-cosmos este subliniata in eposul folcloric printr-un limbaj ritualic specific unui moment sacru.
• Sunt evidentiate astfel valori literar-poetice, cultural-etnografice, documentar-istorice si ritual-mitologice.
• Prin educatia pentru schimbare se poate propune diversitatea culturala, opusa etnocentrismului, care incearca sa impuna o standardizare culturala.