OBIECTIVELE STUDIERII LIMBII SI LITERATURII ROMANE IN SCOALA

1.  Locul disciplinei in Planurile-cadru de invatamint

2.  Obiectivele generale ale studierii limbii si literaturii romane in gimnaziu

3.  "Valori si atitudini" cultivate prin studiul limbii si lireraturii romane

4.  Reforma curriculara si modelul comunicativ-functional

5.  Despre competenta de comunicare si competenta culturala

6.  Prelucrarea continutului stiintific la limba si literatura romana

1. Locul disciplinii in Planurile-cadru de invatamint

Studierea limbii si literaturii romane in scoala este un proces complex si de durata, reglementat in documentele elaborate MECT-CNC (Consiliul National pentru Curriculum) si se subordoneaza finalitatilor pentru fiecare nivel de invatamint - primar, gimnazial, liceal - dar si obiectivelor ciclurilor curriculare, acestea toate derivind din idealul educational, asa cum este formulat in Legea invatamintului: "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, formarea personalitatii autonome si creative"(MEN-CNC,1998,p.3)

In planurile-cadru pentru gimnaziu si liceu, limba si literatura romana ocupa o pozitie privilegiata in ceea ce priveste numarul de ore din curriculum nucleu: cinci la clasa a V^a, patru pentru clasele a VI^a - a VIII^a si cite trei/patru ore la clasele a IX^a - a XII^a. Curriculum-ul estins (CE) presupune si parcurgerea continuturilor marcate cu asterisc in programa scolara, largindu-se astfel ofereta de invatare la limba si literatura romana.

2. Obiectivele generale ale studierii limbii si literaturii romane in gimnaziu

Programa actuala de limba si literatura romana propune trecerea de la centrarea pe continuturi, la centrarea pe obiective si competente, adica pe elev, pe ceea ce poate sa faca elevul, aspectele formative ale procesului didactic devenind, in felul acesta, preponderente. In ceea ce priveste paradigma in jurul careia se structureaza disciplina limba si literatura romana, atit in gimnaziu, cit si in liceu, ea se bazeaza pe "modelul comunicativ-functional" care, tinind cont de nevoile personale si sociale ale elevilor, urmareste formarea competentei de comunicare prin dezvoltarea celor patru deprinderi integratoare: intelegerea dupa auz, vorbirea, lectura si scrierea.

Scoala are ca prioritates tudierea limbiir omane ca mijloc de comunicare interumana si ca demers de cunoastere a identitatii noastre spirituale si culturale.

Obiectivele generale ale studierii limbii si literaturii romane in invatamintul obligatoriu se structureaza pe trei dimensiuni:

a)     Practica rationala si functionala a limbii. Elevul trebuie:

sa cunoasca normele si modelele de structurare a formelor de comunicare orala si scrisa, implicit, sa inteleaga structura si functionarea limbii literare ca sistem unitar in permanenta devenire si ca ansamblu al elementelor de constructie a comunicarii;

sa-si activeze cunostintele de limba pentru a percepe si a realiza fapte de comunicare, orala si scrisa, adaptindu-se dinamic si eficient la strategiile si regulile interactiunii sociale;

sa exprime in mod original, intr-o forma accesibila, clara si armonioasa propriile idei, judecati si opinii;

b)     Formarea unor reprezentari culturale, precum si a unui univers afectiv si atitudinal coerent. Elevul trebuie:

sa inteleaga semnificatia limbii literare romane in conturarea identitatii nationale si integrarea acesteia in contextul culturii universale;

sa interiorizeze, prin contactul cu texte elaborate in diverse stiluri functionale, valorile culturale nationale si universale, vehiculate prin limba literara, ca premisa a propriei dezvoltari intelectuale, afective si morale;

sa-si structureze un sistem axiologic coerent, fundament al formarii unei personalitati autonome si independente, integrate dinamic in societate;

sa stapineasca principalele modalitati de intelegere si interpretare a unor texte, redactate in diverse situatii de comunicare si in diversele stiluri functionale ale limbii romane;

c)      Formarea unor deprinderi de munca intelectuala. Ar trebui ca elevul sa fie capabil:

sa-si insuseasca strategiile (metodele si tehnicile) de studiu si de activitate independenta;

sa-si strucuteze o conduita autonoma in selectarea, organizarea si utilizarea informatiei;

sa-si activeze si sa-si dezvolte, in mod apropriat, operatiile gindirii creative.

( Cf.MEN-CNC , Programe scolare pentru clasele V-VIII.Limba si literatura romana,1999 p.7)

Realizarea acestor obiective, in perioada scolaritatii obligatorii, va conduce la structurarea competentei de comunicare orala si scrisa, in situatii si contexte variate, necesare, printre altele, continuarii studiilor in etapa liceului. Programele scolare precizeaza, de altfel, ca scopul studierii limbii si literaturii romane in perioada scolaritatii obligatorii este acela "de a forma un tinar cu o cultura comunicationala si literara de baza, capabil sa inteleaga lumea, sa comunice si sa interactioneze cu semenii, sa-si utilizeze in mod creativ capacitatile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete de viata cotidiana, sa poata continua, in orice faza a existentei sale, procesul de invatare, sa fie sensibil la frumosul din natura si la cel creat de om"2.

3. "Valori si atitudini" cultivate prin studiul limbii si literaturii romane

Modificarile operate in noul curriculum pentru liceu pot fi sintetizate drept un transfer dinspre "descriptiv catre functional", dinspre studiul cronologic al literaturii romane inspre cum se citeste literatura, dinspre studiul descriptiv al limbii spre folosirea ei in comunicare.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Fara ca obiectivul cunoasterii literaturii romane sa fi disparut din programa, se poate spune ca liceul continua, intr-un fel, linia de abordare a disciplinei in gimnaziu, dar cu o mai mare deschidere spre cultivarea unor "valori si atitudini":

cultivarea interesului pentru lectura si a placerii de a citi, a gustului estetic in domeniul literaturii;

stimularea gindirii autonome, reflexive si critice in raport cu diversele mesaje receptate;

formarea unor reprezentari culturale privind evolutia si valorile literaturii romane;

cultivarea unei atitudini pozitive fata decomunicare si a increderii in propriile abilitati de comunicare;

abordarea flexibila si toleranta a opiniilor si a argumentelor celorlalti;

cultivarea unei atitudini pozitive fata de limba materna si recunoasterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personala si imbogatirea orizontului cultural;

dezvoltarea interesului fata de comunicarea interculturala.(Vezi Programe scolare pentru clasa a X-a ,Ciclul inferior al liceului , Limba si literatura romana,Buc.,2004,p.4)

Competentele generale, pe care programa de liceu le contine, accentueaza caracterul formativ al invatarii, o imbinare a folosirii instrumentelor de lucru cu textul cu studiul descriptiv al literaturii romane.

4. Reforma curriculara si modelul comunicativ-functional

Reforma invatamintului romanesc-consecinta fireasca a necesitatilor actuale si de perspective ale societatii noastre,dar si alinierii la structurile europene si euroatlantice a avut drept componenta centrala reforma curriculara

M.E.N.- C. N.C. a elaborat Curriculum National pentru invatamantul obligatoriu. Cadru de referinta.,document care defineste reperele de politica si de strategie educationala pentru invatamintul obligatoriu romanesc.In capitolul V- Dominantele ariilor curriculare si ale obiectelor de studiu- sunt precizate aceste "dominante " pentru aria curriculara Limba si comunicare din care face parte si disciplina Limba si literatura romana:

fundamentarea pe modelul comunicativ-functional,destinat structurarii capacitatilor de comunicare sociala;

vehicularea unei culturi adaptare la realitatile societatii contemporane;

constientizarea identitatii nationale ca premisa a dialogului intercultural si

a integrarii europene.

Dezvoltand. aspectele particulare ale fiecarei discipline ,documentul formuleaza scopul studierii limbii si literaturii romane in perioada invatamintului obligatoriu : " acela de a forma un tanar cu o cultura comunicationala si literara de baza , capabil sa inteleaga

lumea din jurul sau , sa comunice si sa interactioneze cu semenii ,sa se integreze efectiv in contextual viitorului parcurs scolar,respectiv professional ,sa-si utilizeze in mod eficient si creativ capacitatile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete de viata cotidiana, sa poata continua, in orce faza a existentei sale, procesul de invatare,sensibil la frumosul din natura si la cel creat de om." (Curriculum National..,Bucuresti ,Ed. Corint,1998 ,p 21)

Se propune ,apoi, un nou model de studiere a limbii si literaturii romane - ,comunicativ- functional" - care sa -l inlocuiasca pe cel "traditional", compartimentat artificial in "limba" si "literatura".

Comparandu-se cele doua tipuri de curriculum, se evidentiaza noutatea si valentele formative ale noului model :

comunicarea este un domeniu complex care inglobeaza procesele de receptare a mesajului oral si a celui scris;

definirea domeniilor disciplinei exclusiv in termini de capacitati;

prezentarea comunicarii in calitatea sa de componenta umana fundamentala,acoperind deprinderi de receptare si de exprimare orala ,respectiv scrisa

reechilibrarea ponderii acordate exprimarii orale fata de cea scrisa , precum si proceselor de producere a unor mesaje proprii fata de cele de receptare a mesajelor;

centrarea obiectivelor pe formarea de capacitati proprii folosirii limbii in contexte concrete de comunicare;

structurarea programei pe baza unor obiective cadru si de referinta sintetice care sa surprinda, in progresie, ceea ce este esential in activitatea de invatare;

sugerarea unor continuturi orientative pentru a incuraja creativitatea si libertatea de alegere a elevului;

flexibilitate in adaptarea continuturilor la nivelul de dezvoltare al elevului;

conectarea studiului limbii la realitatile cotidiene;

punerea accentului pe invatarea procedurala , pe structurarea unor strategii si proceduri proprii de rezolvare de probleme, de explorare si investigare, activitatii communicative.( Cf. M.E.C.- C.N.C. ,1998 ,pp.22-23.)

Chiar daca precizarile se refera doar la invatamintul obligatoriu ,programele scolare pentru gimnaziu si liceu ,preluandu-le si dezvoltandu-le, formuleaza obictive cadru si de referinta / competente generale si specifice , precum si un set de "valori si atitudini"care sa conduca la conturarea finalitatii studiului limbii si literaturii romane in scoala :formarea competentei de comunicare si a celei culturale , ceea ce presupune asimilarea de cunostinte, formarea de capacitati si dezvoltarea unui ansamblu de "variabile interne": atitudini, valori, sentimente ,emotii motivatii etc.

Impunerea modelului comunicativ-functional a insemnat si o sincronizare (Cf.A.Pamfil ,2003,pp.28-29) cu tendintele care s-au manifestat, in ultimele deccenii ale secolului trecut -mai précis in deceniile opt si noua- in didactica limbilor.Aceasta reorientare a studiului"maternei"spre un tipar nou a fost determinata de un current inovator care dorea eliminarea "tiparului clasic rigid",plasarea elevului in centrul activitatii didactice, abordarea limbii ca instrument de comunicare si in spatiul extrascolar ,diversificarea srtategiilor active-participative etc.

Se impun urmatoarele concluzii ( cf.A.Pamfil20,p.218):

Modelul comunicativ-functional este centrat pe formarea competentei de comunicare si a competentei culturale si vizeaza:

• in plan pedagogic - constituirea unui cadru de invatare capabil sa acorde un spatiu larg initiativei elevului;
• in plan psihologic - generalizarea unei practici"motivate si functionale"a limbii si literaturii;
• in plan lingvistic -"deschiderea studiului limbii spre aspecte interactive si sociale" ;
• in plan cultural - "extinderea domeniului literaturii spre literatura de frontiera si contemporaneitate si extnderea problematicii textului in zona nonliteralului".

5 . Despre competenta de comunicare si competenta culturala

Preocuparile pentru definirea conceptului isi au inceputurile in anii '60 in studiile lui Naom Chomsky, intemeietorul gramaticii generative, care folosind sintagma "competenta lingvistica", denumea o facultate innascuta a individului, ceva "deja - existent". Dell Hymes, sociolingvist, preluand tezele lui Chamsky, impune conceptul de "competenta de comunicare",pe care il defineste drept capacitate de a produce si interpreta mesajele. In anii care au urmat, s-au vehiculat perechi conceptuale care opuneau, in general, cunostintele din domeniul limbii sau despre limba capacitatilor de comunicare in contexte specifice.(Cf. A.Pamfil,2003,p.62)

Comunicarea-dimensiune umana fundamentala- a fost definita ca "schimb interactional intre cel putin doi indivizi situati social, schimb care se realizeaza prin utilizare de semne verbale si nonverbale, fiecare individ putand fi, pe rand sau exclusiv, producator sau consumator al mesajului. .( S.Moirand , 1990 , in A. Pamfil,2003,p.219)

Competenta de comunicare "este ansamblul cunostintelor (savoirs) si capacitatilor (savoir - faire) pe care subiectul le mobilizeaza in situatia de comprehensiune sau de pr"resursele oducere a limbajului". (C. Simard, 1997, in A.Pamfil,2003,p.219)

Alte definitii insista asupra importantei mobilizarii cunostintelor si capacitatilor (resurse ale competentei de comunicare) pentru a intelege si produce limbajul.

In reprezentare grafica a competentei de comunicare se regasesc situatiile in care se manifesta competenta de comunicare: comprehensiunea limbajului / textului oral / scris si producerea limbajului / textului oral / scris.(cf. A.Pamfil, 2003,p.10)

Referitor la"resursele" competentei de comunicare ,exista "fluctuatii" in folosire termenilor si a numarului de competente, vorbindu-se de o singura competenta sau de mai multe datorita varietatii situatiilor de comunicare ( a se vedea in acest sens programele pentru gimnaziu si lliceu)

Doua clasificari retin atentia:

Prima deosebeste trei categorii de cunostinte:

"cunostinte declarative" (a sti aceste date / informatii despre ..)

"cunostinte procedurale" ( a sti cum sa folosesti datele / informatiile)

"cunostinte contextuale" (a sti unde, cand, de ce sa folosesti ceea ce stii) (Zeller, 1996, in A. Pamfil,2003,p.12 ).

A doua clasificare distinge doua categorii:

"a sti" (savoir) - echivalentul cunostintelor declarative

"a sti sa faci" (savoir - faire) - echivalentul cunostintelor procedurale si contextuale.

Cele doua categorii (savoir, savoir- faire) depasesc sfera cognitivului si contin pe" a sti sa fii " (savoir être) - categorie definita drept "ansamblu al variabilelor interne ale individului": atitudini, valori, sentimente, emotii, motivatii, trasaturi de personalitate, stiluri de conduita etc. - si "a sti sa devii" (savoir - devenir) - capacitate de a te pune in proiect, de a-l planifica, realiza, evalua si ajusta pe parcursul derularii lui si a-l evalua la final. (F. Roynal, A. Rieunier, 1997, in A. Pamfil, 2003, p. 22)

Dezvoltarea acestor "variabile interne" (savoir - être) si a capacitatii de a te pune in proiect (savoir - devenir ) este greu de infaptuit. Programele propun obiective generale pentru gimnaziu si un set de "valori si atitudini, aceleasi pentru cursurile inferior si superior ale liceului, care vizeaza sfera afectivului si sunt favorizate de studiul literaturii, mai ales prin modelele / antimodelele pe care le aduc aproape de elevi.Orele de comunicare, atunci cand propun discutii si dezbateri ce prilejuiesc exprimarea opiniilor, gandurilor, sentimentelor etc. pot constitui cadrul potrivit de conturare a lui "a sti sa fii" - "a sti sa devii"(cf. A.Pamfil,idem).

In opinia lui C. Simard (,inA.Pamfi,2003,p.65-66} ccompetenta de comunicare este reflectata in sase componente ce au rolul de a nuanta diferitele aspecte pe care actul comunicarii interumane le implica:

componenta verbala - integreaza toate domeniile limbii - si contine, la randul ei:

dimensiune lingvistica (care consta in cunoasterea si valorificarea in vorbire a elementelor de limba: la nivel fonetic, lexical, semantic, morfologic, sintactic);

dimensiune textuala (care consta in cunoasterea si aplicarea regulilor si

procedeelor ce asigura organizarea generala a unui text:legatura intrefraze , coerenta intre parti, structura textuala narativa, descriptiva, explicativa, argumentativa, dialogala etc.);

dimensiune discursiva / situationala (care consta in cunoasterea si aplicarea regulilor si procedeelor ce determina folosirea limbii in context: cunoasterea parametrilor situatiei de comunicare, a functiilor limbajului, utilizarea registrelor limbii, a normelor de interactiune verbala).

componenta cognitiva (care trimite catre stapanirea operatiilor intelectuale implicate in producerea si receptarea de mesaje: memorarea, diferentierea, compararea, clasarea, inferenta, anticiparea etc.);

componenta enciclopedica (care se refera la cunoasterea aspectelor lingvistice, textuale si discursive ale unor domenii diferite: stiinta, arta, tehnica etc.);

componenta ideologica ( care se refera la capacitatea individului de a se raporta / a se situa fata de si de a reactiona la idei, valori, opinii sustinute prin discurs);

componenta literara (care trimite la literatura si implica anumite cunostinte si capacitati de valorificare a creativitatii verbale);

componenta socio-afectiva (care cuprinde un sistem de conceptii, de valori si de sentimente ce influenteaza comportamentul verbal al individului).

Dintr-o alta perspectiva, se poate opera, in cadrul componentei verbale, distinctia intre:

componenta verbala - cu cele trei dimensiuni: lingvistica, textuala si discursiva;

componenta nonverbala - care trimite catre elemente specifice ale situatiei de comunicare (pozitia emitatorului si a receptorului, distanta dintre ei etc.) si catre elemente chinestezice (mimica, privire, atitudini corporale, expresia fetei etc.);

componenta paraverbala - care se refera la insusiri ale vocii emitatorului (intonatie, timbru, debit, intensitate, pauze etc.).

Formarea si cizelarea competentei de comunicare presupune abordarea tuturorcomponentelor ei.

Studiul limbii si literaturii romane dezvolta, prioritar, componenta verbala, cu cele trei dimensiuni - lingvistica, textuala discursiva - prin abordarea, continuturilor invatarii intr-o maniera integrata.Totodata, studierea textului literar ingimnaziu contureaza competenta literara ce va fi dezvoltata si rafinata in perioada liceului, prin studiul sistematic al literaturii

Un alt aspect important care face obiectul discutiilor si al clasificarilor se refera la reteaua conceptuala a competentei culturale (cf. A. Pamfil, in Perspective, nr.1/2005, pp. 2-8).Autoarea considera culturalul "un domniu vast ce integreaza literalul si intersecteaza cu domeniul comunicarii.",ca in modelul de mai jos:

Sintagma competenta culturala " indica prezenta unei culturi active, manifestata in curiozitatea fata de faptele culturale, in incercarea de a le cunoaste si de a le face parte a existentei individuale".

Asemenea competentei de comunicare, competenta culturala este prezentata ca o

retea conceptuala ce cuprinde cunostinte, capacitati si atitudini:

cunostintele referitoare la domenii artistice si stiintifice, diverse, la istoria acestor fenomene, a istoriei ideilor si a mentalitatilor;

capacitati de a recepta autentic si adecvat fapte de cultura din zone si epoci diferite;

atitudini precum:

interesul pentru fenomenul cultural;

respectul fata de valorile de patrimoniu;

distantarea critica fata de mesajele transmise prin intermediul creatiilor culturale etc.

Se face precizarea ca termenii de cultura si cultural se refera la "creatiile culturii majore, adica la memoria valorilor consacrate de institutiile artei si stiintei".

6.Prelucrarea continutului stiintific la limba si literatura romana

Continuturile invatarii la limba si literatura romana sint reprezentate de notiuni si concepte (notiuni gramaticale, de teoria literaturii, concepte literare, din domeniul istoriei literaturii, al esteticii etc.), informatii de specialitate pe care profesorul le prelucreaza pentru a fi transmise elevilor sai. Selectate pe baza unor criterii bine cunoscute, - logico-stiintific, psihologic, pedagogic etc. - continuturile invatarii sint cuprinse in programele si manualele scolare, dupa ce au suferit procesul de transformare din cunostinte "savante" in cunostinte "de predat".

Pregatirea profesorului de limba si literatura romana pentru activitatea didactica presupune cunoasterea prevederilor programei, a modului in care acestea sint reflectate in manual, dar si decizia personala legata de cit anume poate transmite - raportat la capacitatile intelectuale ale elevilor sai - si, mai ales, ce strategie didactica va folosi pentru facilitarea asimilarii noilor continuturi.

Organizarea continuturilor la limba si literatura romana poate fi lineara - "o inlantuire succesiva si continua a cunostintelor" - insusirea treptata a unor continuturi complexe, fara a se reveni asupra lor cu o noua activitate de "predare-invatare (ex.: notiunile de epitet, comparatie, personificare, alegorie etc.) - sau concentrica, prin reluarea elementelor de continut sub forma imbogatita /ex.: insusirea notiunilor gramaticale)