Motivatia invatarii - valente psihopedagogice

Motivatia invatarii - valente psihopedagogice

Concept cu larga rezonanta in istoria comportamentului uman, motivatia exprima faptul ca "la baza conduitei omului - fie ea de cunoastere sau practic actionala - se afla intotdeauna un ansamblu de mobiluri - trebuinte, atractii, emotii, actiuni, fapte, atitudini' Produs al intalnirii biologicului cu socialul, motivatia opereaza ca un sistem dinamic si plastic, asigurand programul social- adaptativ al subiectului. Genetic, acest program exista in forme primare si la niveluri preumane. Prin invatare si educatie unele din aceste mecanisme sunt amplificate si reconstituite, altele suspendate, astfel ca la un anumit nivel al dezvoltarii subiectului ele poarta amprenta unei inalte subiectivitati, unicitati si originalitati. Dispunand de o relativa autonomie, acestea sunt capabile sa mobilizeze, sa intrerupa, sa transforme activ cauzele externe, sa medieze variabilitatea infinita a raporturilor omului cu mediul, cu sine insusi si sa asigure energia si constelatia de sensuri pe care acesta le da realitatii.

Ca element explicativ al determinarii evenimentelor interne, motivatia va semnifica pentru stiintele praxiologice modelul "subiectiv al cauzalitatii obiective, cauzalitate reprodusa psihic, acumulata in timp, transformata si transferata prin invatare si educatie in achizitia interna a persoanei'' .

Privite astfel, personalitatea si componentele ei structurale sunt concepute sub un unghi functional si operational. Ca model functional, motivatia a cunoscut o tratare evolutiva interesanta. Ultimele orien­tari merg pe linia considerarii ei drept lege fundamentala a orga­nizarii sistemului psihocomportamental, drept unitate a stimulilor externi cu cei interni, a afectului cu actiunea si gandirea, unitate incorporata ideii de "activism', "adaptare', "dezvoltare' si de "autoactualizare' .

Este lesne de inteles de ce stiintele educatiei sunt interesate in a asimila acele teorii psihologice care ofera premise viabile pentru a spori eficienta procesului de gandirea si a inventaria categoriile motivationale capabile sa potenteze scopurile invatarii. Subiectul, nota psihologul francez P. Fraisse, este capabil "sa indeplineasca anumite actiuni: sa perceapa, sa invete, sa faca un ocol, dar aceasta nu se realizeaza decat motivat, respectiv () daca ceva il pune in miscare ) si de care depinde (.) de o stare a subiectului, de prezenta unei stimulari valorizate'

Din multitudinea directiilor de abordare a motivatiei umane distingem cel putin doua mai importante. Una, de esenta psihologica, generatoare a modelului homeostazic, adaptativ, orientat spre "retroactivitate, spre antecedentele actiunii si conform careia organismul are drept tendinta fundamentala mentinerea echilibru­lui' (Cannon, 1932; Flechter, 1938; Stagner si Karwosky, 1952; K. Lewin, 1967 etc); alta, psihosociala, generatoare de modele rela­tionale, sistemice si functionale in structura personalitatii (G. W. Allport, 1970; A. H. Maslow, 1954; D. O. Hebb, J. Piaget, A. N. Leontiev, J. Nuttin etc). Asupra locului, rolului si esentei moti­vatiei in comportamentul uman, controversele sunt de asemenea numeroase. Daca B. F. Skinner (1964) opineaza pentru inlocuirea motivelor din psihologia comportamentului, Ivoch (1964) le soco­teste primordiale; Huli (1943) confera motivului sensul de stimulator al impulsului ("drive stimulation'), iar Tolman (1959) pe cel de orientarea comportamentului ("purposeful behavior'); McClelland si Winter (1970) evidentiaza plasticitatea starii motivationale in functie de situatia subiectului, in timp ce Herzberg (1968) releva importanta conditiilor de mediu in care se misca acesta etc.

Situarea educatorului pe una sau alta din pozitiile amintite nu este de mica importanta. Daca, de exemplu, profesorul se conduce intr-un moment al actiunii educationale dupa principiile conditio­narii operante ("operant conditioning principles' - Skinner), atunci el va trebui sa foloseasca metode si recompense extrinseci actului propriu-zis. Atunci cand se anticipeaza ca motivatia extrinseca va fi in invatare premisa principala, manipularea stimulilor extrinseci va fi mult diminuata, iar accentul va cadea pe factorii interni, implicati in insasi structura activitatii de invatare.

Eficienta maximala a invatarii este conditionata de potentarea resurselor dinamogene si directionarea activismului psihic al elevului. ,,Cunoscand natura si varietatea motivelor, precum si legile dupa care ele se manifesta, putem prevedea, influenta si directiona conduita ", scria in 1976 Al. Rosca. Ar fi de asteptat, continua autorul, ca problema motivatiei sa constituie o parte esentiala din programul oricarei scoli, dar in loc de aceasta se fac studii laborioase cu privire la diferitele «metode» de prezentare a materialului in situatia actuala a invatarii si se are in vedere in mica masura sau deloc motivatia preliminara'

Se impun cateva referiri in acest sens. Acceptiile termenului "a fi motivat la invatatura' coreleaza si exprima in plan compor­tamental o stare prezenta dinamogena, mobilizatoare si directionata spre atingerea unor scopuri. Este vorba de acele elemente stimulatoare pe care adesea educatorii le numesc impuls catre ("driving'), dorinta, interesat de (,,concerned'), absorbit de (,,engrossed'),prins de ("turned on') s. a. Este logic sa acceptam ideea ca pe asemenea rute motivationale elevul va fi profund implicat in sarcinile de invatare, va fi orientat spre finalitati, intr-o mare masura constientizate. El transfera in invatare, in mod relativ constant pe o anumita perioada de timp, potentialul cognitiv, starile afective si nativ -actionale, experienta de viata etc.

La polul celalalt, starea de,,a nu fi motivat pentru invatatura' este identificabila prin absenta "absorbirii', prin pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lenta si greoaie intr-o sarcina de invatare, lipsa de spontaneitate si chiar stari de anxietate. Transpunerea subiectiva a elevului in actiunea proiectata este plina de ezitari deci, fara randamentul dorit.

A cerceta in mod real motivatia educationala inseamna a surprinde nu numai mobilul intern sau extern ca atare ce declanseaza o dorinta, o atractie, un interes imediat de invatare, cat mai ales caracterul de mobilizare, de angajare a potentialului psihic in rezolvarea sau adaptarea la finalitatile invatamantului, precum si de implicare, organizare si autoreglare interioara a personalitatii elevului.

Necesitatea analizei pedagogice a motivatiilor activitatii de invatare decurge si din faptul ca ea se impune ca un concept integrator si de valoare ale carui ramificatii sunt implicate in orice educationala.

Determinarea semnificatiilor pedagogice ale motivatiei sco­lare necesita luarea in consideratie a trei aspecte principale de care profesorii trebuie sa tina seama.

In primul rand, ea trebuie conceputa ca o constructie psihica rezultata din observatii indelungate facute asupra comportamentu­lui elevilor din cele mai variate situatii educationale si din datele controlabile ale stimularii si raspunsurilor firesti ale acestora .

In al doilea rand, consideram motivatia drept esentialul vector al personalitatii, care directioneaza conduita elevului spre realizarea scopurilor educationale si in al treilea rand ca variabila care a asi­gurat si asigura continuu organizarea interioara a comportamentului in cele mai multe din actiunile sale. in esenta ea implica "efort, activitate, consum de energie, comportamente volitionale stimula­toare si frenatoare, optiuni si acte decizionale privind modelele oferite de scoala, de familie, de institutiile extrascolare etc.' .

In concordanta cu cele trei dimensiuni enuntate, exista posi­bilitatea prezentarii unui model genetic si operational ce sintetizeaza si evidentiaza structura, semnificatiile gnoseologice si evolutive ale configuratiilor motivationale din activitatea scolara. Din multi­tudinea aspectelor implicate ne vom opri doar la trei din ele pe care le vom si exemplifica.

Astfel, in context scolar, motivatia educationala ("Motivatie si invatare" - Ioan Neacsu, Bucuresti 1978) poate avea calitatea de :

Scop - reflex al dialecticii in plan proiectiv a raportului dintre valorile (stimularile) externe (extrinsece) (V_e) si cele (in­trinsece) (Vi): starea motivatorie constituie obiect al acti­vitatii de baza; motivul se afla intr-o situatie de concordanta si complementaritate cu obiectivele educationale, in ciuda anterioritatii sale temporale.

Mijloc - expresie a interferentei semnificative intre stimularile pre­zente in activitatile de invatare (S_a) si a celor prezente in momentele de control si evaluare a activitatii de invatare (S_g); motivul se comuta asupra desfasurarii activitatii (are valoare instrumentala) sau asupra variabilelor intermediare ale activitatii; motivatia insasi apare elevului ca proces mediator al activitatii sale.

Sursa - manifestare a echilibrului starilor comportamentale de apropiere, de acceptare (C_a) cu cele ale comportamentului de respingere, nonacceptare (C_T) a valorilor, metodelor sau a calitatii modelului impus de profesor; motivul apare ca propulsor, ca stimulator, ca premisa necesara aparitiei starilor de necesitate ale personalitatii elevului; valoare semnalelor de intrare din momentele de organizare, predare si evaluare a activitatii joaca rolul principal in acest sens.

Diferentierile care apar in aspectul pozitiv, negativ sau mixt al motivatiei campului activitatii didactice se explica prin efectul tractiunilor si combinatiilor acestor dimensiuni pe orizontala si pe verticala.