Metode de evaluare: Evaluarea orala, scrisa, practica

Metode de evaluare

In activitatea de evaluare cadrul didactic poate recurge la o gama larga de metode, clasificate in: traditionale, denumite astfel datorita faptului ca au fost consacrate in timp si sunt utilizate cel mai frecvent si complementare deoarece s-au impus in practica scolara in ultimii ani.

METODE TRADITIONALE DE EVALUARE

a) Evaluarea orala. Se realizeaza printr-o conversatie intre cadrul didactic si elevi, prin care se urmareste obtinerea unor informatii cu privire la volumul si calitatea instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata.

Se recomanda a fi utilizata mai ales in cazul disciplinelor/tipurilor de activitati care au ca obiectiv formarea unor capacitati si abilitati dificil de surprins prin intermediul altor metode de evaluare (de exemplu, capacitatea de comunicare verbala).

Avantaje:

permite verificare;

ofera posibilitatea unei evaluari flexibile, adaptata particularitatilor individuale, prin stabilirea tipului de intrebari si a gradului de dificultate a acestora in functie de calitatea raspunsurilor oferite de elevi;

permite cunoasterea posibilitatilor de exprimare a copiilor/elevilor si siguranta cu care opereaza cu notiunile asimilate, priceperea cu care elaboreaza un raspuns la o intrebare anume, abilitatea de a argumenta o idee, de a respecta logica si dinamica unei expuneri, originalitatea manifestata in abordarea unei probleme;

ofera posibilitatea ca, in cadrul unor raspunsuri incomplete, sa se poata interveni cu intrebari suplimentare;

favorizeaza intensificarea interactiunii profesor-elev;

realizeaza un feed-back, prompt, rapid, permit corectarea raspunsurilor;

favorizeaza dezvoltarea capacitatii de exprimare a copiilor/elevilor.

Limite:

obiectivitatea poate fi diminuata datorita: gradului diferit de dificultate a intrebarilor, starea de moment a evaluatorului starea psihica a elevilor (tensiunea afectiva);

intrebarile ajutatoare pot avea un caracter perturbator, obligandu-i pe elevi sa se abata de la forma de raspuns proiectat;

ofera posibilitati limitate de verificare a unui numar mai mare de elevi;

consum mare de timp, nivel scazut de validare si fidelitate.

In invatamantul prescolar pentru evaluarea orala se pot folosi cateva procedee aparte, cum ar fi:

"Scaunul autorului", folosit in cadrul "Intalnirii de dimineata" in alternativa educationala Step by Step. Copilul este poftit pe acest scaun ca sa prezinte rezultatul muncii independente sau de grup celorlalti copii, educatoarei, dupa solutionarea unei sarcini date. I se ofera astfel sansa de a se autocunoaste, autoevalua si a avea feedback-ul imediat al celorlalti copii si al educatoarei. Prin modelul de evaluare primit de la educatoare, in timp, copiii vor sti sa intervina si sa valorifice laturile pozitive ale persoanelor cu care interactioneaza si sa transmita acestora, sub forma de sugestii, pareri, opinii despre ceea ce trebuie imbunatatit sau corectat, fara sa jigneasca sau sa atace pe cineva.

"Turul galeriei" se utilizeaza dupa solutionarea de catre copiii a unor sarcinii primite in grup. Rezultatul activitatii fiecarui grup este expus si, prin rotatie, fiecare grup vizualizeaza operele expuse. Educatoarea initiaza o comunicare interactiva intre copiii autori ai lucrarii expuse si copiii vizitatori. Cei dintai ofera informatii despre modul de organizare, despre contributia pe care a avut-o fiecare, despre colaborarea in solutionarea sarcinii si rezultatul muncii lor. Ceilalti formuleaza aprecieri despre felul in care au fost rezolvat cerintele si ofera aplauze si incurajari.

"Jurnalul metacognitiv" consta in evaluarea copilului la sfarsitul zilei cu privire la continutul invatarii, rezultatele obtinute in activitatile individuale sau comune, in termeni de reusite si dificultati intampinate, relatiile si calitatea acestora cu colegii pe parcursul indeplinirii sarcinilor de invatare.

Poate lua forma unui dialog intre copil si educatoarea sau intre copil si colegii de grupa. Se formuleaza intrebari de genul: "Ce ai invatat sa faceti astazi?", "Cum ai facut?", "Ce ti s-a parut izbutit?", "Ce dificultati ai intampinat?", "Cine te-a ajutat?", "Pe cine ai ajutat?", "Cum te-ai simtit astazi?".

b) Evaluarea scrisa. Reprezinta o metoda de evaluare care se utilizeaza incepand cu ciclul primar, nefiind specifica invatamantului prescolar.

La nivelul gradinitei, prin "scris" intelegem exercitiile grafice, scrierea de simboluri, de litere izolate, de silabe, de cuvinte cu litere de mana sau de tipar.

Este foarte des folosita pentru verificarea nivelului de pregatire a elevilor.

La clasele I-IV imbraca forma lucrarilor de control curent, a lucrarilor de control date la incheierea unei unitati de invatare.

Lucrarile scrise de control curent (extemporale) se administreaza la lectia curenta, dureaza 10-15 minute si cuprind un numar redus de intrebari. Urmaresc: verificarea modului in care elevii si-au insusit lectia de zi, acoperirea necesarului de note, formarea la elevi a obisnuintei de a invata sistematic.

Lucrarile de control la sfarsitul unei unitati de invatare se aplica in cadrul evaluarii formative. Verifica in ce masura obiectivele unitatii (obiectivele de referinta) au fost indeplinite si elevii si-au insusit continuturile esentiale. Ofera informatii privind calitatea demersului didactic si efectele sale exprimate in nivelul de pregatire al elevilor.

Avantaje:

permite evaluarea unui numar mare de elevi intr-un timp relativ scurt;

face posibila evaluarea tuturor elevilor cu privire la asimilarea aceluiasi continut, ceea ce permite compararea rezultatelor;

asigura conditii pentru o apreciere cu grad ridicat de obiectivitate;

ofera elevilor posibilitatea de a elabora raspunsul in mod independent, in ritm propriu, demonstrand astfel cunostintele si capacitatile de care dispun:

diminueaza starile tensionale care pot influenta negativ performantele elevilor mai timizi sau cu alte probleme emotionale.

Limite:

feed-back-ul nu este operativ (imposibilitatea corectarii unor greseli, clarificarii, completarii imediate a cunostintelor, elevii luand cunostinta de lacunele lucrarilor cu relativa intarziere);

imposibilitatea de a orienta elevii prin intrebari suplimentare;

cand continutul nu acopera decat o parte din materie, exista posibilitatea ca intamplarea sa aiba un rol semnificativ cu implicatii importante asupra calitatii probei.

c) Evaluarea practica. Se foloseste pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite cunostinte teoretice in rezolvarea unor probleme practice, gradul de stapanire a unor priceperi si deprinderi. Se aplica in special atunci cand se urmareste evaluarea continutului experimental si practic al instruirii, dar ofera si informatii cu privire la insusirea continutului conceptual. Reprezinta si o modalitate importanta de dezvoltare a unor competente generale si specifice, aplicative.

Document online: Sugestii pentru planul de lucru - Copii vor invata cum sa numere de la 1 la 10 Lucrare: Subiectul activitatii: Prietenul meu necuvintator

In invatamantul prescolar probele practice sunt diversificate in functie de natura domeniului de competenta, de continuturile acesteia, de obiectivele didactice, de posibilitatile concrete tehnice (tehnologice) de evaluare.

In gradinita aceste probe sunt asociate activitatilor de modelaj, de constructie, pictura, gospodarie, experimentelor pentru observarea unor fenomene, confectionarii unor "carti" sau albume, intocmirea unor colectii, dar si rezolvarea unor sarcini cu continut matematic, de comunicare orala sau scrisa pe baza softurilor educationale (de cele mai multe ori, exista posibilitatea tiparirii lucrarii executate de copil). Rezultatele activitatilor practice sunt expuse, constituind subiect al evaluarii educatoarei si parintilor, interevaluarii copiilor si al autoevaluarii. Rezultatele activitatilor practice ale copiilor sunt supuse in acest caz aprecierilor verbale, in functie de criterii pe care acestia trebuie sa le cunoasca anterior rezolvarii sarcinilor.

Pentru contracararea limitelor celor trei metode de evaluare, dar si pentru asigurarea unui grad sporit de obiectivitate se recomanda imbinarea metodelor traditionale de evaluare.

METODE COMPLEMENTARE DE EVALUARE

Aceste metode urmaresc sa ofere elevilor posibilitati sporite de a demonstra nu doar ca au asimilat un ansamblu de cunostinte, dar si ca dispun de priceperi, deprinderi, abilitati de a opera cu respectivele cunostinte. In general, in aceasta categorie incadram: observarea sistematica a activitatii si comportamentului elevilor, investigatia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea. Dintre aceste metode, aplicabilitate la nivelul invatamantului primar si prescolar au: observarea sistematica, portofoliul si autoevaluarea.

a) Observarea sistematica.

Ofera informatii relevante asupra performantelor copiilor/elevilor din perspectiva capacitatii lor de actiune si reactionare, a competentelor si abilitatilor de care dispun, a trasaturilor de personalitate si implicit pentru calitatea si eficienta demersului didactic. Permite cunoasterea unor performante mai greu cuantificabile, dar foarte importante pentru aprecierea randamentului scolar.

In invatamantul prescolar observarea este importanta in programele de educatie centrate pe copil si consta in urmarirea atenta si sistematica a comportamentului unui copil, fara a interveni, cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice.

Educatorul trebuie sa redescopere mereu copilul in dinamica ipostazelor inedite ale individualitatii lui in devenire, sub toate aspectele. Prima conditie de importanta capitala este ca educatorul sa invete sa observe copilul.

Inca de la venirea sa in gradinita obtinem prin observare informatii despre dezvoltarea copilului, prin interactiunea cu grupa de copii, de la parinti si toate persoanele care interactioneaza cu copilul, atat din gradinita, cat si din afara ei. Aceste informatii sunt confidentiale.

Cunoasterea copilului necesita timp si anumite competente din partea educatorului:

sa faca observatii obiective;

sa-si construiasca instrumentele necesare pentru inregistrarea informatiilor;

sa dea acestora o interpretare pertinenta.

Informatiile pe care trebuie sa le obtinem despre copil se refera la:

modul cum actioneaza cu obiectele (cum le manuieste, daca inventeaza moduri noi de a le folosi, daca se joaca cu materialele din toate centrele de activitate, daca foloseste o varietate de materiale sau opteaza doar pentru unele);

modul cum interactioneaza cu ceilalti (educator, copii, alti adulti): modul de comunicare verbala/nonverbala, initiativa in comunicare, capacitatea de autocontrol, capacitatea de exprimare a emotiilor si de a intelege emotiile celorlati;

relatiile in cadrul grupului social al grupei (daca se joaca cu copiii, ce roluri prefera, daca initiaza jocuri, cu ce copii prefera sa se joace).

In invatamantul primar observarea elevilor trebuie sa se realizeze in contexte multiple: la ore, in pauze, in cadrul activitatilor extrascolare si extracurriculare.

Atat in gradinita, cat si la clasele I-IV, pentru o observare reusita este important ca orice cadru didactic:

sa stabileasca exact scopul observatiei;

sa stabileasca comportamentele care intereseaza;

sa aloce un timp special (de exemplu, 10-15 minute la jocuri si activitati alese);

sa utilizeze mijloace simple de inregistrare (grile, liste de rubrici pe care doar sa se bifeze);

sa noteze comportamentele cu mare exactitate;

sa nu opereze cu etichetari subiective;

sa noteze ceea ce i se pare important, nou pentru dezvoltarea copilului;

sa observe copilul in conditii cat mai variate, locuri diferite si momente diferite, deoarece un comportament constant in situatii diferite, e important pentru interpretare;

sa inregistreze observatiile in caietul de observatii;

sa interpretam datele inregistrate pentru a diferentia aspectele caracteristice de cele aparente.

Pentru inregistrarea informatiilor se pot folosi urmatoarele instrumente:

fisa de observare;

scara de clasificare;

lista de control /verificare.

Fisa de observare reprezinta un instrument prin care cadrul didactic consemneaza date factuale cu privire la comportamentul sau modul de actiune al elevului (fapte deosebite, probleme de natura comportamentala, aptitudini generale sau specifice etc.), pe care apoi le prelucreaza si le interpreteaza.

Avantaj: cadrul didactic decide asupra comportamentului sau performantelor pe care le considera relevante, semnificative pentru a fi retinute si nu presupune implicarea elevului in completarea fisei.

Dezavantaj: solicita un timp considerabil pentru notarea datelor factuale si nu intotdeauna interpretarea acestora are gradul de obiectivitate dorit.

Scara de clasificare insumeaza un set de comportamente ce sunt supuse evaluarii, cu participarea directa a elevului, ceea ce face posibila folosirea acesteia doar in ciclul primar. Elevilor li se prezinta o serie de enunturi fata de care ei trebuie sa-si manifeste acordul sau dezacordul, avand la dispozitie o scara cu 5 trepte (se foloseste de regula scara lui Likert).

De exemplu.

Imi asum cu placere responsabilitatile ce-mi sunt incredintate in cadrul echipei.

Puternic dezacord dezacord neutru acord puternic acord

Lista de control/verificare. Permite cadrului didactic sa constate la elevii sai prezenta sau absenta unor caracteristici sau comportamente, fara ca pe moment sa formuleze judecati de valoare asupra celor inregistrate.

Prezinta avantajul ca se elaboreaza relativ usor si permite evaluarea obiectiva a unor abilitati.

b) Portofoliul. Reprezinta atat o metoda, cat si un instrument de evaluare complex, integrator, flexibil prin care cadrul didactic urmareste progresul realizat de elev in plan cognitiv, atitudinal, comportamental de-a lungul unui semestru sau an scolar.

Portofoliul reprezinta "cartea de vizita" a elevului, reliefand progresul inregistrat de acesta pe o perioada determinata a parcursului scolar. Deoarece realizeaza o sinteza a activitatii elevului pe o perioada mai indelungata de timp poate servi si ca evaluare sumativa.

Permite evaluarea unor produse care, in mod obisnuit, nu sunt avute in vedere prin celelalte metode de evaluare, ceea ce stimuleaza exprimarea personala a elevilor, angajarea lor in activitati de invatare mai complexe, cu grad ridicat de originalitate si crea-tivitate. In felul acesta evaluarea devine motivanta pentru elev. De asemenea, inlatura tensiunile, starile emotionale negative care insotesc formele traditionale de evaluare.

La clasele I-IV, portofoliul poate include rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode si tehnici de evaluare:

rezultatele la probele scrise (lucrari de control, teste, teme pentru acasa);

rezultatele activitatilor practice;

compuneri, eseuri, lucrari prezentate in cercuri;

fise de observare;

postere, machete, desene, caricaturi;

chestionare de atitudini, interviuri;

casete video cuprinzand prestatia orala a elevului in cadrul unor activitati sau contributia in activitatea de grup etc.

La gradinita portofoliul poate include:

desene

picturi

fise cu sarcini

povesti dictate educatoarei,

aplicatii practice,

carti facute de copii,

planse cu cifre sau cu litere,

indoituri din hartie, fotografii, lucrari de grup,

interviuri de alfabetizare si alte materiale in care sunt informatii despre copil stranse de obicei, de-a lungul unui an scolar.

Portofoliul de evaluare cuprinde obiectivele care au stat la baza realizarilor curente ale copilului, strategiile, instrumente de evaluare (tabele de rezultate, fise de observatie din timpul activitatilor independente si pe grupe, liste de verificare si control, fisa de caracterizare psihopedagogica), informatii despre activitatea copilului in afara grupei (participarea la concursuri, materiale din care rezulta preocuparea pentru dans, pictura, gimnastica etc.), diagrame, grafice, informatii asupra perceptiei de catre copil asupra propriei prestatii, comentarii suplimentare, planuri de interventie personalizate, corespondenta cu parintii

La sfarsitul anului scolar copiii primesc aceste portofolii intr-un cadru festiv, cu aprecieri si laude in prezenta parintilor, motivandu-i astfel pentru invatare.

c) Autoevaluarea. Reprezinta o metoda prin care se urmareste construirea imaginii de sine a elevului, care astfel nu se mai reduce la judecatile de evaluare emise de catre cadrul didactic.

Este folosita cu scopul de a-i ajuta pe elevi sa-si cunoasca dimensiunile propriei personalitati si manifestarile comportamentale, avand totodata multiple implicatii in plan motivational si atitudinal. Ajuta elevul sa constientizeze progresele si achizitiile, sa-si raporteze performantele la exigentele si sarcinile invatarii, sa-si elaboreze un stil propriu de munca. Pentru a-si indeplini rolul, este necesar ca elevul sa aiba o serie de puncte de referinta/criterii in baza carora sa procedeze la autoevaluarea diverselor aspecte ale devenirii sale. Poate fi folosita atat la clasele I-IV, cat si in gradinita.

Metodele complementare de evaluare asigura o alternativa la metodele traditionale, reprezentand optiuni metodologice si instrumentale care imbogatesc practica evaluarii. Valentele formative pe care le detin le recomanda in mod sustinut, ele contribuind eficient la realizarea invatarii euristice.

Utilizarea lor imprima un pronuntat caracter interactiv actului de predare-invatare, favorizeaza individualizarea sarcinilor de lucru, valorifica si stimuleaza intregul potential creativ al elevilor si creeaza cel mai potrivit cadru pentru exersarea abilitatilor intelectuale si practic-aplicative ale acestora.

Practica evaluativa a demonstrat faptul ca obiectivitatea evaluarii este asigurata de imbinarea metodelor traditionale cu cele complementare, asigurand astfel o imagine de ansamblu privind nivelul competentelor elevilor.