Studiul textului liric

Studiul textului liric

"Trezeste-te cum se trezeste verdele

in carnea frunzei

Ma voi misca lenes ca sevele

In nervurile frunzei.

Chiar asa!'

(Nichita Stanescu, Cantec de leagk

1. Perspective teoretice si didactice

in orizontul liricului delimitarile si definirile sunt mai riscante decat in ani descrise de celelalte genuri. Didactica nu poate insa evita circumscrierile si linult de separare. Motivul este simplu: un demers ce aspira la coerenta si care implica elevi de gimnaziu impune precizarea unor puncte de observatie si de fuga.

Deschid seria delimitarilor prin distinctia dintre proza si poezie formulata di Paul Valery (Propos sur la poesie) pornind de la o afirmatie a lui Malherbe "Malherbe asimila proza cu mersul, poezia cu dansul. Mersul, ca si proza are intot­deauna un obiect precis. Ea este un act indreptat spre un obiectiv pe care scopu nostru este de a-l atinge . Dansul este cu totul altceva. El este, fara indoiala,i sistem de acte, dar care isi au scopul in ele insele. El nu se duce nicaieri. Daci urmareste totusi ceva, nu poate fi vorba decat de un obiect ideal, o stare, o voluj tate, fantoma unei flori sau de un fel de incantare de tine insuti, o extrema de viati un pisc, un punct suprem al fiintei' t. «.).

Pornind de la analogia poezie-dans, doresc sa fac o prima subliniere referi­toare la modul in care textul liric, acest "dans' al cuvintelor, produce sens. Spre deosebire de textele epice si dramatice, in care accentul cade pe ce se spune, textul line propune un discurs in care esential este cum se spune, un discurs in care esen-tala este modalitatea spunerii?⁶ Centrate in mod evident asupra unei istorii cu evenimente, personaje, spatiu si timp proprii, textele epice si dramatice ofera, prin cuvinte, spectacolul lumilor fictionale. Iar substanta acestor lumi poate fi nu numai redata, respusa, ci si comprimata, redusa la rezumat, la idei principale si la tema. in mod diferit, in poezie, cuvintele nu intermediaza reprezentarea unor lumi, ci for­meaza, ele insele, lumea textului; in poezie cuvintele nu sunt puse in slujba unui alt spectacol, ci sunt, ele insele, spectacolul. Si acest spectacol nu mai poate fi respus si, cu atat mai mult, nu mai poate fi redus. Astfel de gesturi sunt, in cazul genului liric, profund inadecvate; poezia pretinde un geri de lectura si de interpretare capabil sa-i extinda sensurile si sa aproximeze modul in care au fost produse.

Din afirmatiile de mai sus se desprind doua din ideile ce vor structura com­prehensiunea si analiza textului liric:

strategiile vor porni de la evidentierea si analiza modalitatii spunerii, a acelui "cum' al textului si numai apoi se vor orienta inspre substanta lui;

conturarea substantei nu se va realiza prin reduceri, ci prin detalieri si nuantari.

Se poate usor observa ca orientarea traseului propus pentru studiul textului liric este fundamental diferita de cea conturata in sectiunile consacrate epicului si dramaticului. Diferentele pot fi formulate astfel:

daca in cazul textelor epice si dramatice primul pas al demersului didactic urmarea circumscrierea lumii re-prezentate (actiune, personaje, spatiu si timp), iar evidentierea modalitatilor de realizare a lumii fictionale reprezenta un al doilea moment, in cazul textului liric, inceputul il va constitui abordarea aspectelor for­male (ritm, rima, stofe, structuri sintactice) si doar apoi se va trece la conturarea sensurilor textului;

daca in cazul textelor epice si dramatice substanta operei putea fi re-pre-zentata prin miscari reductive (idei principale, rezumat, povestire), in cazul liricului aceste gesturi sunt excluse, iar comentariul va viza multiplicarea si nuantarea sem­nificatiilor ce pot fi atribuite textului.

Distinctia pe care am realizat-o aici este mult prea marcata, iar parcursurile pe care le-am schitat in sectiunile anterioare drept exemple de interpretare o infir­ma partial. Intentia mea nu a fost insa de a realiza opozitii in spatiul genurilor lite­rare, ci de a diferentia demersuri didactice si de a le orienta clar si operational. Mai mult, diferentierea urmareste si sublinierea unor gesturi ce tradeaza specificul tex­tului liric, gesturi ce restrang substanta poemelor la cateva idei si expresia poetica la un sir de figuri de stil.

Realizarea unor ore de literatura informate de principiile pe care le-am men­tionat mai sus presupune prezenta unor cunostinte de teorie literara, esentiale in analiza textelor.

2. Notiuni teoretice si aplicatii practice

Notiunile de teorie literara pe care le indica programa de gimnaziu apartin, in principal prozodiei si stilisticii, iar asimilarea lor nu ridica probleme deosebite, Acesta este motivul pentru care accentul va cadea, in randurile ce urmeaza, pe cateva metode mai putin canonice.

Studiul rimei poate porni clasic, de la prezentarea unor exemple, urmate de un dialog ce pune in evidenta identitatea sunetelor din finalul a doua sau mai multe versuri, si conduce spre formularea definitiei. Dar abordarea notiunii poate porniji: de la prezentarea unor serii de exemple si contraexemple si de la indicarea faptului ca, in seria exemplelor, se afla aspectul ce urmeaza a fi definit si aprofundat Profesorul va structura deci doua coloane titrate "Versuri cu rima' si "Versuri fiii I rima', coloane ce contin un fragment de text original, necunoscut elevilor, frag-' ment pus in paralel cu varianta lui modificata si, deci, nerimata: ex. "Ghem de spini  si tepi uscate, / Sta-ntarit ca-ntr-o cetate. / Poate trece un vecin / Peste el cu carul plin / Ca nu simte nici atat / Cat l-ai gadila pe gat.' (Tudor Arghezi, Arici, Aria Bogorici) si "Ghem de spini si tepi tari / Sta-ntarit ca-ntr-o cetate. / Poate trecem vecin / Peste el cu carul greu / Ca nu simte nici atat / Cat l-ai gadila pe cap.' Prii analiza exemplelor si contraexemplelor vor fi puse in evidenta diferentele ti, pornind de aici, se va incerca formularea definitiei si nuantarea problemei. J

Din seria exercitiilor de fixare retin: a) exercitii de completare a finalului f unor versuri prin cuvinte ce asigura realizarea rimei, cuvinte prezente in cadrul unor serii sinonimice; b) exercitii de reasezare a versurilor unei strofe dupa rrodt-i Iul rimei imperecheate, incrucisate sau imbratisate, sau c) exercitii de continuare!' versurilor unei strofe cu unul sau doua versuri ce continua rimarea.

Studiul ritmului nu-l vad realizat altfel decat traditional si anume prin tctrol tati ce pornesc de la exemple si ajung la reprezentarea piciorului metric. Per fixarea tipurilor de ritm, alaturi de exercitiile de recunoastere, propun si exercitii! recompunere a unor versuri in care structura ritmica a fost dezorganizata prii modificarea topicii: ex.: "La circ, in targul mosilor, / Pe greata unui racitor, /Tril zambitor si voios un pinguin din Labrador' (dupa Gellu Naum, Cartile lui Ap lodor).

Daca invatarea tiparelor melodice nu este dificila, recunoasterea lor ridica, adeseori, probleme. Din acest motiv, sugerez ca orice demers orientat spre anali! prozodiei sa fie precedat de exercitii de lectura repetata si ritmata corect: lecturap care R. Beach si J. Marshall considera ca poate fi realizata nu numai individual,» si in perechi sau in grupe mari.³⁸   -.

Versul si strofa sunt categoriile cele mai accesibile ale discursului poetic, asa katnu insist decat asupra spatiilor albe care le separa si care indica tacerea vocii ke, Rostul spatiilor albe poate fi evidentiat prin exercitii ce constau in refacerea staturii unor texte unde versurile si / sau strofele au fost scrise continuu.

intrucat majoritatea poeziilor studiate in gimnaziu contin versuri metrice, iar devii tind sa echivaleze poezia cu textul rimat si ritmat, consider ca lectura si analiza unor creatii in vers alb si liber nu este lipsita de importanta.

Figurile de stil studiate in gimnaziu sunt epitetul, personificarea, hiperbola, antiteza, comparatia si metafora. Abordarea lor o vad realizata in secvente ce por­nesc de Ia exemple sau de la exemple si contraexemple si punctata de semnificatia etimologica a termenilor. In cazul secventelor ce urmaresc definirea epitetului, a "cuvantului adaugat', consider necesara punerea in evidenta a faptului ca nu orice determinant este epitet, dar si a faptului ca epitetul individualizeaza nu numai obiecte, ci si actiuni. in cazul secventelor ce urmaresc definirea personificarii suge­rez ca exemplele sa vizeze un orizont tematic larg (obiecte si animale, fenomene ale naturii, idei), iar discutiile sa se refere si la texte in care personificarea este mult mai mult decat o figura retorica, este perspectiva din care se construieste un perso­naj sau un intreg univers. Acelasi lucru il recomand si in cazul hiperbolei, si asta, faptului ca literatura pentru copii si, deci, experienta de lectura a elevilor, asemenea extinderi. in ceea ce priveste metafora, portile de intrare sunt multiple. Dat fiind faptul ca manualele o definesc ca transfer de semnificatie rea­lizat pe baza unei comparatii subintelese, prima intalnire cu tropul se poate realiza ti prin exercitii de transformare a comparatiilor in metafore. Alte intrari necanonice pot fi realizate prin comentarea unor ghicitori sau, de ce nu, printr-un text ca Mnutulhi Tudor Arghezi, in care anecdota se tese in jurul unei metafore.

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

in privinta asimilarii tropilor, studiile de didactica subliniaza faptul ca dru­mul cel mai scurt spre recunoastere si spre intelegerea efectelor de sens trece prin jocuri si exercitii de redactare. Aceste activitati pot seconda sau chiar inlocui exer­citiile de recunoastere³⁹.

3. Studiul textului liric

Asimilarea unor cunostinte de teoria literaturii este un demers necesar, dar un demers a carui utilitate nu se manifesta decat in prezenta unei strategii de lectura coerente. 0 astfel de strategie poate fi articulata in functie de principiile formulate la inceputul capitolului si urmand pasii firesti ai receptarii textului liric.

inainte de a contura strategia, prezint istoria unor lecturi repetate ale Cante­cului de leagan al lui Nichita Stanescu; un text care, ca toate poeziile adevarate, dejoaca orice incercare de respunere concisa si care, pentru a fi inteles, impune un alt parcurs decat cel liniar, un alt parcurs decat cel al sirului orizontal de semne; impune o mereu reluata regrupare a lor.

3.1. Istoria unor relecturi. Alegerea Cantecului de leagan a avut in vede­re nu numai accesibilitatea textului (in opinia mea, textul poate fi propus, spre lectura si interpretare, elevilor din clasele a Vil-a sau a VlII-a), ci si prezenta expli­cita a seriilor de echivalente.

Iata, deci, textul si istoria concisa a lecturilor lui:

Dormi cum doarme chipul reginei pe fata monedei. Voi dormi cum doarme vulturul Pe ceafa monedei.

Chiar asa!

Trezeste-te cum se trezeste verdele in carnea frunzei. Ma voi misca lenes ca sevele in nervurile frunzei.

Chiar asa!

Fii rece ca aerul dintr-un crivat de toamna

voi fi rece ca zapada intr-un crivat de Iarna

Chiar asa!

Prima lectura provoaca, in primul rand, o reactie emotionala; ea poate fi transcrisa, in cazul meu, in termenii uimirii provocate de prezenta replicilor intr-iu cantec de leagan si in cei ai persistentei imaginii "Ma voi misca lenes ca sevele ir nervurile frunzei'.                                                                                               

in al doilea rand, prima lectura pune in lumina fetele imediat perceptibilealtf textului. Ma refer la o serie de aspecte legate de: 1. repetitii de ordin ritmic (pre­zenta dominanta a amfibrahului in catrene si a dactilului, in monoversuri; prezent rimei incrucisate in toate catrenele si a unei rimari identice la nivelul versurilor de si patru ale primelor doua catrene); 2. repetitii de ordin sintactic (prezenta a ta catrene, urmate de monoversuri identice, dar si prezenta, in cadrul catrenelor,! doua fraze echivalente prin structura sintactica si prin modul si timpul verbeloi 3. repetitii de ordin stilistic (prezenta a doua metafore in cadrul fiecarui catren, ii si repetarea verbului in interiorul strofei); 4. echivalente semantice (centrarea tem tica a fiecarui catren asupra somnului / trezirii / starii de veghe).

Acestor serii de echivalente, vizibile la o prima lectura, nu li se poate confi inca semnificatie, cum nu li se poate atribui inca sens nici elementelor carenui inscriu in seriile echivalentelor. Ma refer la modificarile de ritm (explicite in deb tul celui de-al treilea vers al primului si al ultimului catren), la modificarile de m (renuntarea la rima identica in strofa a treia), la dispunerea diferita a unMk sintactice in versurile ultimului catren (versurile doi si patru nu mai incep printri complement circumstantial, ci prin atribut) sau la deosebirile de punctuatii t intervin in aceeasi strofa.

Pentru a conferi sens seriilor de echivalente si abaterilor, lectura trebuie treaca dincolo de suprafetele textului si sa confere semnificatie imaginilor care compun; si, numai dupa aceea, si pornind de aici, sa interpreteze suprafetele. Pa tru a conferi, deci, sens textului, poezia trebuie recitita.

Dupa relectura primului catren certitudinile sunt putine; ele se refera la ca, in cuvintele textului, se aud doua voci si ca aceste voci vorbesc despre prin doua imagini: chipul reginei si vulturul, asezate pe "fata' si "ceafa' monedei. Certitudinile se opresc insa aici pentru ca nu stiu nici cui apartin vocile, nici care dintre ele ar putea fi atribuita eului liric si nici cine spune "Chiar asa!' (prima voce, vocea care indeamna la somn sau a doua, vocea celui indemnat?). Mai mult decat atat, nu stiu nici cum ar putea fi somnul chipului reginei si somnul vulturului, regina si vultur, pe care le stim ca semne ale puterii si nesomnului.

Dorinta de a constitui sens se loveste de fata lipsita de transparenta a cuvin­telor si imaginilor. Cuvintele si imaginile poeziei nu ne lasa sa ne uitam prin ele, dincolo de ele, la lucrurile pe care suntem obisnuiti sa le numeasca, ci ne obliga sa ne uitam dincoace, in lumea lor, la ceea ce ele spun, sau par sa spuna, pentru prima data. Cuvintele si imaginile ne cuprind in lumea lor si ne obliga sa cream sens, raportandu-le unele la altele. Si, corelate, imaginile somnului pot aparea astfel: una, definita prin ochi deschisi si cealalta, prin aripi deschise; una, reprezentand imobilitatea si cealalta, zborul; una, expresie a unui singur reprezentant al gloriei si cealalta, expresie a tuturor celor puternici.

Dar asocierile nu se pot opri aici pentru ca sensurile se cer regandite in functie de verbul "a dormi'. Privite in interiorul metaforei si acordate unele cu altele, imaginile redau doua feluri de somn, pe care le putem explicita astfel: "Dormi treaz, cu ochii deschisi, ca cei ai reginei' si "Voi dormi si mai treaz, cu aripile deschise, ca vulturul'. Aceasta nu este insa unica interpretare. Dialogul ar putea sa insemne si "Dormi linistit, cu linistea unei regine' iar replica: "Voi dormi ii mai linistit, voi dormi cu linistea tuturor celor ce stiu sa zboare'.

Cele doua sensuri evidentiate aici nu sunt singurele care ar putea reda diferenta de calitate a odihnei, diferenta la care cred ca trimit metaforele. Mai mult, s-ar putea ca modurile diferite de a dormi sa nici nu fie doua trepte ale aceleiasi forme de somn; s-ar putea ca ele sa fie moduri contradictorii si s-ar putea ca versurile sa insemne, de pilda, "Dormi imobil cum doarme chipul reginei' si "Nu voi dormi asa, voi dormi in miscare, voi fi, in somn, ca vulturul in zbor'.

Semnificatiile strofei sunt in mod evident plurale, iar intentia mea nu este de a prinde cat mai multe, ci de a sublinia faptul ca procesul de constituire a sensului nu se poate face, in poezie, decat prin corelarea seninelor echivalente. Si aceasta corelare vizeaza nu numai semnele unei strofe, ci si semnele intregii poezii. Decizia pentru una sau alta dintre sensurile atribuite metaforelor pretinde, deci, continuarea lecturii, interogarea altor imagini si recorelarea semnelor din perspectiva lor.

Iata modul in care sensurile configurate pana acum pot fi recompuse in urma lecturii celui de-al doilea catren. Echivalentele care se stabilesc acum vizeaza mai intai semnele strofei, mai exact comparatiile dintre trezire si modul in care apare verdele frunzei, pe de o parte, si dintre trezire si miscarea sevelor in frunza, pe de alta parte. Sensurile ce pot fi atribuite imaginilor sunt cele ale unei iviri petrecute brusc si spectaculos, cele ale unei miraculoase manifestari in afara (prima ima­gine), si cele ale unei avansari interioare, ale unei miscari vitale si profunde (cea de-a doua). Pornind de aici, "modurile de trezire' ar putea fi exprimate astfel:

"Trezeste-te brusc si spectaculos, cum se trezeste verdele in carnea frunzei' si ,1'; voi trezi lent si adevarat, precum sevele in nervurile frunzei'. Dar conotatukn pot fi decise secvential, asa incat privirea trebuie sa se intoarca inapoi si bi regandeasca sensurile aproximate anterior; sa le regandeasca din perspectiva cete "aflate' prin interpretarea celui de-al doilea catren; si sensurile vor fi reasezate prt reunirea asemanarilor doua cate doua si, apoi, toate patru, laolalta. Mai multfaj atat, privirea interpretativa poate acum confrunta "fata medaliei' si "camei! frunzei' cu "ceafa medaliei' si "nervurile frunzei'.

Lectura continua apoi prin corelarea si interogarea imaginilor din al treiki catren. Grupele de semne devin acum complete si se asaza pe axele verticalei! echivalentelor. intelegerea poate cuprinde laolalta seria constituita de "fata mone­dei', de "carnea frunzei' si de "crivatul de toamna', si seria constituita de "ceafa monedei', de "nervurile frunzei' si de "crivatul de iarna'. intelegerea poate cupru-de si seria metaforelor atribuite primei voci cu seria celor formulate in replici Si,i sfarsit, privirea poate reuni semnele intregului text, si interpretarea se poate conta '

Interpretarea poate defini acum, in functie de sensurile atribuite seriilor 4 semne, doua forme de somn, doua de trezire si doua de stare de veghe: in lectim mea, prima forma este spectaculoasa, uimitoare, dar mai putin autentica, iar cea dt-' a doua, este mai profunda si mai putin vizibila, dar mai adevarata; prima este pa tru ceilalti, cealalta pentru noi insine sau, poate, prima este facuta sa placa ochita oamenilor, cealalta, ochilor zeilor.

Tot acum, sau in urma unei alte relecturi, se va putea apoi decide, atat cat» poate, cui apartin replicile si cui afirmatia din versurile izolate, care este tonul celor doua voci si care este tema textului. Tema, de pilda, inclin sa o exprim fie i termenii unor moduri distincte de a fi, fie in cei ai vanitatii parintelui si intelej ciunii copilului, iar vocii lirice inclin sa-i atribui replica si exclamatia "Chiar asa!'

Privirea interpretativa poate apoi cuprinde, din nou, aspectele de suprafati ale textului conferind sens ritmului, rimei, punctuatiei si structurii sintactice; m mult, poate incerca sa traseze corespondente intre unele aspecte ale textului si pro­blematica volumului, intre text si alte poezii ce apartin aceleiasi specii etc.

inchei aici istoria lecturii Cantecului de leagan, istorie desfasurata cu intenta de a pune in evidenta specificul procesului de interpretare a textului poetic, si de; trasa pasii unui demers ce poate informa studiul textului liric.

3.2. Specificul procesului de receptare a textului liric. Procesul de rece: tare a poeziei poate fi definit, in primul rand, ca un parcurs orientat dinspn suprafetele textului spre semnificatiile lui. "Dansul' cuvintelor despre care vork Valery este perceput mai intai prin registrele lui sonore si vizuale, prin melodia pi care o imprima rostirii si prin forma pe care o deseneaza in pagina. Dupa a parcurge fetele vizibile ale textului, privirea incearca sa cuprinda substanta trecut in cadentele ritmului si in conturul imaginii grafice. Dar substanta nu se lasa nu acum cuprinsa. Privirea intalneste inca o data fete concrete. De data aceasta est vorba de imaginile ce compun textul: imaginea unui somn precum cea a chipul reginei pe fata monedei, imaginea unei treziri precum cea a verdelui in fim

Partea a IlI-a: Formarea competentei de comprehensiune si interpretare

Cantec de leagan, Nichita Stanescu), imaginea iesirii pasarilor in luminis sau ima­ginea oglindirii cerului si a chipului iubitei in apa La mijloc de codru, Mihai Eminescu) etc. Modelul de corelare a semnelor este, in cazul textelor lirice, altul decat cel prin care se articuleaza interpretarea textelor epice si dramatice. in poezie, legile lui mi intai,.., apoi si dupa aceea sunt aproape complet invalidate, iar marea majoritate a elementele ce compun textul se cer grupate in virtutea raporturilor de asemanare sau de identitate care le reunesc. Poezia confrunta cititorul cu serii de elemente echivalente. Ele sunt usor perceptibile la nivelul fonetic si sintactic; aici repetarea unor sunete realizeaza rima, reiterarea unor grupuri ritmice realizeaza ritmul, reluarea periodica a spatiilor albe formeaza versurile si strofele. Repetate pot fi, de asemenea, cuvinte, sintagme, versuri sau constructii gramaticale.

Dar echivalentele definesc nu numai nivelul fonetic si sintactic, ci si nive­lul semantic. Aici insa ele sunt mult mai greu vizibile, intrucat raporturile de asemanare dintre semne sunt multiple si, nu o data, ambigue. Acesta este motivul pentru care cititorul, in incercarea sa de a construi sens, asaza si reasaza unitatile semantice ale textului pe verticalele axelor echivalentelor, printr-o miscare predo­minant retrospectiva. Iata, de pilda, reprezentarea simplificata a traseului pe care -a parcurs pentru a conferi semnificatie Cantecului de leagan.

Dar Cantecul de leagan este o poezie in care semnele pot fi identificate ti regrupate cu destula usurinta datorita recurentei modelului sintactic, model compus din doua propozitii: prima, principala, cea de-a doua, circumstantiala de moi, prima, redusa la predicat, cealalta, compusa din predicat, subiect si complement Nu toate textele contin structuri gramaticale recurente, structuri ce impun, de k inceput, formula de regrupare a semnelor.

in La mijloc de codru, de pilda, un text aparent accesibil, verticala echi­valentelor se ridica explicit doar in ultimele versuri, iar stabilirea unei alte ordini a semnelor, ordine care sa conduca inspre conturarea sensului global, este un act dificil.

O solutie poate veni dinspre analiza constructiei gramaticale: o fraza com­pusa din doua propozitii a caror structura elementara o reprezinta "pasarile ies' ji "balta se patrunde'. Pornita de aici, gruparea semnelor se va face in jurul doua propozitii simple, iar sensurile se vor cristaliza in termenii iesirii in lumma ai oglindirii in adanc, fenomene ce definesc centrul, mijlocul codrului.

O alta solutie poate veni dinspre lectura textului ca "tablou' al mijlocului dt codru si de la interogarea elementelor centrale ce il compun: "luminisul' (zona de lumina, de zbor si cantec) si "balta' (oglinda a luminilor cerului, a zborului pasa­rilor si a iubitei). Interpretarea acestor imagini presupune, si acum, configurarea! sensului prin gruparea semnelor si poate conduce inspre definirea centrului ci spatiu al luminii.

Variantele de grupare a semnelor ce compun poezia lui Eminescu sunt aman­doua imperfecte: prima, pentru ca lasa deoparte o serie din imaginile textului, cea de-a doua, pentru ca perverteste ordinea imaginilor si raporturile dintre ele.

Prezentarea acestor variante se justifica insa prin faptul ca pun in evidenta» dimensiune esentiala a interpretarii textului liric, si anume configurarea sensului prin asezarea semnelor pe axele echivalentelor. In opinia mea, aceasta dimensiuni trebuie sa informeze, in mod constant, demersul didactic atunci cand vizeaza intet-pretarea poeziei, interpretare pe care o vad condusa dinspre circumscrierea feteloi vizibile ale textului spre configurarea sensului.

3.3. Etapele parcursului didactic. Ca si in cazul studiului textului epic studiul liricului cuprinde doua mari etape si anume: comprehensiunea si interpre­tarea.

Etapa comprehensiunii include primele doua sau trei lecturi si activitatile« le insotesc. Nu voi insista asupra modalitatilor de structurare a lectiei in jurul aces­tor prime intalniri cu textul, modalitati prezentate la inceputul acestui capitol. Retii doar, pentru gradul mare de adecvare la specificul discursului liric, metoda raspun­sului afectiv si posibilitatea deschiderii lectiei prin configurarea unor campuri lexi­cale. Subliniez, de asemenea, importanta demersurilor de reconstituire a textului, demersuri ce asigura cunoasterea exacta a imaginilor / tablourilor si a ord-nii apari­tiei lor in text. Aceste activitati pot fi inlocuite prin sarcini ce urmaresc memoram poeziei. inchei aceste consideratii referitoare la secventele ce urmaresc pregatesc interpretarea cu precizarea faptului ca sarcinile de lucru ce vizeaza contragerea tex-u liric sunt, in opinia mea, inadecvate, si ca "tema' nu poate fi numita decat la sfarsitul parcursului interpretativ.

Etapa interpretarii

Secventele ce urmaresc conturarea semnificatiilor textului sunt menite sa puna in evidenta seriile de echivalente si sa le confere sens. Aceste secvente des­criu un parcurs ce duce de la fetele vizibile ale textului spre substanta lui seman­tica.

Secventele vizeaza:

repetarea unor sunete (omofoniile si rimele);

reluarea unor grupuri ritmice (ritmul);

echivalentele intre versuri si intre grupurile de versuri (strofele);

echivalentele dintre constructiile gramaticale;

repetarea unor cuvinte sau a unor grupuri de cuvinte;

echivalentele intre termeni diferiti, prezente

in campurile semantice si

in figurile asemanarii (metafora si comparatia) si interpretarea lor.

Secventele vor fi gandite in functie de cunostintele elevilor si de text. Pro­fesorul poate decide si eliminarea unora dintre ele. Cred insa ca pasii parcursului trebuie sa ramana vizibili sau, mai exact, sa treaca de la "poezia auzita', la "poezia privita' si apoi la "sensurile poeziei'.

Se poate usor observa ca traseul pe care il propun se opune modelului tra­ditional, model ce incepe prin secvente ce urmaresc circumscrierea sensului tex­tului si se incheie cu abordarea aspectelor legate de stil si prozodie. Varianta pro­pusa aici reia pasii sugerati, de obicei, de didactica franceza, iar preluarea acestui model a avut in vedere: a) adecvarea demersului didactic la specificul receptarii textului liric, text pe care il percepem, mai intai, ca expresie muzicala si grafica si numai apoi ca structura verbala generatoare de sens si b) adecvarea demersului la specificul textului liric, text ce confrunta cititorul cu serii de semne echivalente.

Etapa reflectiei

Etapa de reflectie poate cuprinde discutii ce evidentiaza pasii parcursi si / sau prezenta interpretarilor plurale si / sau dificultatile pe care le-a ridicat inter­pretarea, in durata ei vad integrate, uneori, si discutii legate de specificul textului liric si incercari de structurare a unor grile de lectura.