Lucrarea metodico-stiintifica

LUCRAREA METODICO-STIINTIFICA

Lucrarea metodico-stiintifica reprezinta o modalitate de obiectivare a creativitatii pedagogice a cadrelor didactice, de la toate nivelurile sistemului de invatamant, realizabila, de regula, in cadrul actiunilor de perfectionare in domeniul specialitatii si in plan psihopedagogie.

Elaborarea unei lucrari metodico-stiintifice constituie o proba necesara pentru obtinerea gradului didactic I in invatamant. Statutul personalului didactic precizeaza conditiile elaborarii ('sub indrumarea unui conducator stiintific stabilit de institutia cu competente in domeniu' si ale finalizarii lucrarii metodico-stiintifice prin 'sustinerea acesteia in fata comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului invatamantului' (vezi Legea privind Statutul personalului didactic, Art.36/2. c. d).

Proiectarea lucrarii metodico-stiintifice presupune parcurgerea unei anumite bibliografii psihopedagogice si de specialitate necesara pentru motivarea si argumentarea principalelor probleme propuse cercetarii dintr-o perspectiva teoretica si aplicativa.

Scopul principal al lucrarii metodico-stiintifice vizeaza valorificarea experientei cadrului didactic intr-un context psihosocial deschis spre formele superioare ale creativitatii pedagogice, exprimate la nivel inventiv si inovator

Document online: Proiect didactic GRUPA : mare - animale mari si mici in ograda la bunici Document online: Proiect tematic-mijloace de transport- “cu ce calatorim?”

ceea ce duce la dezorganizarea

continutului si a informatiei;

5.Alegerea riguroasa a adjectivelor 5. Folosirea rigida si limitata a

si a adverbelor adjectivelor si a adverbelor;

6.Impresii personale verbalizate prin             6. Folosirea rara a constructiei

intermediul structurii relatiilorimpersonale in frazele sau in

dintre fraze si in interiorul frazei, propozitiile conditionale;

deci intr-o maniera explicita;

7.Simbolism expresiv diferentiind 7. Folosirea frecventa a enunturilor

in detaliu semnificatiile la nivelul in care justificarile si concluziile

frazelor, in loc sa intareasca se intrepatrund astfel incat sa

termenii dominanti sau sa produca o afirmatie categorica;

insoteasca enunturile intr-o

maniera nediferentiata;

8. Folosirea limbajului care atrage                  8 Numeroase afirmatii si expresii

atentia asupra unui sistem complex indicand faptul ca interlocutorului i

de concepte, ierarhizate in vederease cere sa acorde o valoare

organizarii experientei; particulara enuntului precedent:

„Nu-i asa?, „Iti dai seama?”,”Vezi?”.

Acest procedeu ar putea fi numit

„retorica a consimtamantului sau a

chemarii la consens”;

9. Alegeri individuale operate frecvent

in formularile proverbiale;

10. Impresii individuale in stare implicita

in organizarea frazei; este un limbaj cu osemnificatie implicita.

Copiii deprinsi sa comunice in coduri de vorbire elaborate raspund mai bine stimulilor educatiei scolare formale decat ceilalti , adica ei se adapteaza mediului scolar pentru ca stiu sa comunice in stilul cerut de scoala. Cercetarile ce au studiat limbajul copiilor din clasa de mijloc si din clasa muncitoare au confirmat diferentele sugerate de Bernstein (Giddens, 2001,p.449). Dar asa dupa cum s-a spus (Baylon si Mignon, p.257), teoria lui Bernstein are la baza ideologia clasei de mijloc. Insusirea codului elaborat ar fi o cale de ascensiune sociala. Bernstein a neglijat ca majoritatea oamenilor nu paraseste mediul de origine si nici chiar clasa sociala de care apartine. Criticile formulate cu privire la teoria lui Bernstein vizeaza termenii lingvistici folositi de el.El a acordat o atentie prea mare consecintelor sociale ale diferentelor lingvistice, si a sustinut ideea ca prin diferentele de coduri dintre locuitori sunt perpetuate clasele sociale. Teoria lui Bernstein nu ia in discutie realitatea, anume ca diferentierea lingvistica este generata de conflictele dintre clase.

In Franta, P.Bourdieu si J.C.Passeron, in lucrarea La Reproduction, au analizat fenomenul capitalului cultural prin studiul gradului de stapanire de catre studenti a limbajelor cursurilor universitare. Definitia termenilor, amploarea campului semantic al unui termen, rigoarea conceptuala a cuvintelor folosite de profesori, diversitatea limbajelor de idei specializate produc decalaje de comunicare intre profesori si studenti. Succesul scolar reflecta aptitudinea de a folosi limbajul insusit prin invatare, si apartine celor care au facut studii clasice.

Capitalul cultural este examinat in cadrul teoriei violentei simbolice. Premisa acestui demers sociologic este ideea ca „actiunea pedagogica este in mod obiectiv o violenta simbolica, in sensul ca raporturile de forta intre grupurile sau clasele constitutive ale unei formatiuni sociale sunt fundamentul puterii arbitrare care este conditia instaurarii unui raport de comunicare pedagogica, respectiv de impunere si inculcare a unui arbitrar cultural dupa un mod arbitrar de impunere si inculcare.” (Bordie

Structura lucrarii angajeaza, de regula, urmatoarele componente functionale: 1) motivarea temei din perspectiva prioritar pedagogica; 2) prezentarea ipotezelor si a strategiei de cercetare; 3) argumentarea teoretica; 4) sustinerea experimentala; 5) concluziile cu valoare metodologica; 6) bibliografia consultata. Vezi Cercetarea pedagogica. Inovatia pedagogica