Invatarea, ca esenta a procesului instruirii

Invatarea, ca esenta a procesului instruirii

Literatura actuala, mai ales cea psihologica cauta sa descifreze natura, factorii, etapele, formele, strategiile invatarii, cu incercari de determinare a specificului invatarii scolare . Cum opiniile, cercetarile sunt variate invatatorul poate rezolva, aborda eficient invatarea scolarului mic, daca poseda o conceptie clara asupra elementelor ei, pornind de la o sinteza a lor .

Desi element de baza in pregatirea invatatorului, totusi practica arata ca invatarea, baza ei psihologica complexa sunt insuficient abordate .

Practica solicita raspunsuri la intrebari ca :

in relatia intre psihologia invatarii si procesul instruirii, cat poate beneficia ultimul de datele cercetarii actuale psihologice ?

se pot respecta intocmai etapele, cat si cum in toate conditiile date ?

sunt aceiasi factorii determinanti, cum se pot cunoaste si controla ?  

sunt prezente toate formele invatarii in instruire si cu acelasi specific, pe discipline, pe elevi ?

cat influenteaza particularitatile elevilor calitatea invatarii ?

tipurile de strategii ale invatarii raspund exigentelor pedagogice ?

care este realitatea motivatiei invatarii si a altor factori in scoala ?

Din convorbirile purtate cu invatatorii, din analiza asistentelor facute, din studiul diferitelor lucrari elaborate de acestia, rezulta ca o prezentare a evolutiei conceptiei psihologice asupra invatarii este mai putin utila, daca nu se arata ca elemente ale ei se recunosc in practica . Dar nu pot fi generalizate datorita diversitatii conditiilor, stilului de instruire, nu pot fi limitate la forme pure, numai la unele teorii .

Astfel sunt cunoscute in didactica influentele, de exemplu, a psihologiei invatarii in trepte formale( I.F. Herbart ) asupra structurii lectiei, a invatarii prin conditionare asupra etapelor si metodelor didactice . Si tocmai amploarea cercetarilor actuale arata ca realitatea invatarii este mai complexa, ca nu se poate absolutiza o forma, anumite etape, anumiti factori, anumite strategii, ca este necesara combinarea lor . Si este greu pentru invatator tocmai raportarea acestor teorii la particularitatile individuale si de varsta ale elevilor, ale disciplinelor, coordonare factorilor, manuirea strategiilor, proiectarea actiunilor implicate .

Dar invatatorul deduce si ca poate conduce elevii prin invatari succesive in realizarea obiectivelor date, dupa cum poate ajunge la aceleasi rezultate aplicand chiar numai o forma a invatarii . Sau la nivelul unei clase dupa particularitatile elevilor, poate utiliza, in acelasi timp, pentru unii strategia algoritmica, pentru altii cea euristica .

Posibilitatile teoretice de combinare, diversificare sunt multiple, dar invatatorul se incadreaza in conditii concrete date ( apare din nou importanta conditiilor initiale ) si nu putine sunt cazurile cand invatatorul le invoca, insa ca frane .

Fata de datele psihologice, se pot aborda trei atitudini de baza :

- punand in prim plan aspectul didactic ( obiective, continut, mijloace ) rezultand prioritatea predarii, elevul fiind obligat sa recurga la forme simple de invatare ;

- punand in prim plan aspectul psihologic, rezultand prioritatea invatarii directe de catre elev sub dirijarea invatatorului;

- fie combinand strategiile, rezultand ceea ce numim obisnuit predare- invatare, in mod echilibrat proportionate .

Antrenand mai multe forme, etape, factori, consider ca invatarea eficienta necesita un timp mai indelungat, o actiune mai ampla . Din aceste motive, gasesc justificabila orientarea spre "invatarea pe capitole, teme ", la nivelul unei lectii fiind rezolvate doar partial anumite sarcini .

Invatamantul actual, cadrul organizat, stiintific al invatarii este preocupat tot mai mult de finalizarea eficienta in capacitati, performante . Cum vom reusi ? Prin constientizarea elevului asupra obiectivelor, drumului, procesului, factorilor, strategiilor. Astfel ajungem la invatarea participativa, opusa celei bazate pe receptare - conditionare, pana la invatarea creatoare chiar .

Intrarea copilului in scoala reprezinta cel mai hotarator eveniment din viata lui . Adaptarea la noile conditii in cadrul scolii aduce in viata copilului aspecte cu totul noi pe plan intelectual, afectiv si social . Pana la varsta de 6-7 ani, copilul se gaseste in relatii aproape numai cu parintii si cu ceilalti membrii ai familiei . O data intrat in scoala, aceste relatii se largesc si se complica . Caminul nu mai constituie unicul loc in care se desfasoara viata copilului . Noul cadru social - scoala, invatatorul , colegii de clasa- ocupa un loc din ce in ce mai insemnat in preocuparile zilnice ale micului scolar .

Daca mai inainte in cadrul familial, parintii constituiau sursa principala de informare a copilului, acum aceasta functie va fi preluata de invatator, care in opinia scolarului se bucura de un mare prestigiu si are o autoritate indiscutabila. Pe masura ce copilul reuseste sa se acomodeze din ce in ce mai bine la noua situatie, intre el si invatator se dezvolta si relatii afective care in conditii normale au efecte pozitive .

Relatiile scolarului incepator cu colegii de clasa sunt inca foarte vagi . Din curiozitate el urmareste sa afle ceea ce fac ceilalti, dar opiniile si atitudinea lor nu il intereseaza cu adevarat decat pe la varsta de 10-11 ani . Cu toate acestea, el se compara mereu cu altii si se bucura mult cand este laudat pentru succesele obtinute.

A fi scolar inseamna nu numai o deplasare spatiala a campului de activitate a copilului din casa parinteasca in scoala, ci si antrenarea intr-o activitate fundamentala, profund deosebita de cea desfasurata anterior . Daca treapta antescolara se caracterizeaza prin joc, etapa scolara pune invatatura in centrul atentiei copilului .

Invatatura se deosebeste radical de activitatea jocului . Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptata ce produce satisfactii, invatatura, ca o forma a muncii este activitatea impusa din afara, care se efectueaza intr-un ritm sustinut, solicita eforturi si urmareste scopuri pe care copilul nu le intelege de la inceput .

La inceputul scolaritatii, copilul nu poseda intelegerea sensului invataturii . Scoala insa actioneaza in mod sistematic pentru ca elevul sa ajunga la convingerea ca invatatura este principala sa indatorire .

Invatatorul inlesneste adaptarea copilului la munca scolara, dand caracter de joc multor activitati didactice desfasurate in primele saptamani de scoala . Astfel, continutul serios al invatamantului apare in forme atractive, asemanatoare jocului . Primele notiuni, primele deprinderi se formeaza pe nesimtite, iar dobandirea lor constituie pentru copil izvor de satisfactii reale .

In intelegerea specificului invataturii ca activitate dominanta desfasurata in scoala, se manifesta deosebiri individuale intre copii . Unii ating mai usor nivelul corespunzator de dezvoltare, altii inainteaza mai incet si cu multe greutati . Din punct de vedere este obligatoriu sa se ia in considerare ritmul individual de dezvoltare si de adaptare al fiecarui copil .

Nivelul de complexitate al asistentei psiho- pedagogice proiectata pentru elevi depinde in mare masura de acceptiunea pe care o conferim termenilor de succes / insucces scolar . Asimilat cu " reusita scolara " si "progresul scolar " la nivel general, succesul scolar consta in "obtinerea unui randament superior in activitatea instructiv-educativa, la nivelul cerintelor programelor si al finalitatii invatamantului " iar insuccesul, ca "esec scolar "se refera la "ramanerea in urma la invatatura sau la neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate" . Daca vizam insa, situatia de succes scolar individual, indicam prin acest termen, faptul ca, intr-un anumit interval de timp, elevul reuseste la nivelul posibilitatilor sale maxime, dar nu mai jos de nivelul minim obligatoriu, stipulat prin norme de notare, sa-si insuseasca un volum determinat de elemente ale pregatirii instructiv -educative prevazute in programa scolara. Pentru a deveni operationala, ultima definitie solicita cunoasterea parametrilor urmatoarelor variabile:

◙ nivelul performantial al fiecarui elev, precizat atat in termeni de continut (cognitiv, afectiv -atitudinal, psihomotor) cat si in termeni relativi (prin raportarea la performantele grupului de referinta);

◙ nivelul minim obligatoriu in invatare si justificarea psihopedagogica a acestuia;

◙ criteriile de evaluate raportate la curriculum -ul propus;

◙ caracteristicile de relevanta, echilibru si integrare ale curriculum -ului;

◙ caracteristicile ocaziei de invatare, interpretate din perspectiva educatiei permanente si a interrelatiilor dintre invatarea formala, nonformla, semiformala si informala .

Multitudinea formelor de manifestare a insuccesului scolar determina relativizarea conceptului de succes scolar, sau interpretarea acestuia intr-o relatie dinamica si complexa cu insuccesul . Din perspectiva pedagogiei holistice, succesul / insuccesul in finalizarea unei secvente din continuumul educational reverbereaza pe arii si la adancimi ale vietii individuale, dificil de prevazut .

Ambele fenomene pot deopotriva, cataliza sau dezamorsa energii in directii convergente sau divergente in raport cu scopul initial al actiunii educationale . Succesul unei actiuni poate declansa, in anumite conditii, reactii in lant de actiuni succesuale prin focalizarea motivatiei, vointei, afectelor pozitive, etc.. Acelasi succes obtinut de un alt individ, sau de acelasi individ in circumstante diferite, poate declansa un lant de insuccese, de exemplu prin instalarea atitudinii de autosuficienta . Tot asa, putem semnala, pe langa existenta esecurilor reale, falsele situatii de esec scolar precum si pericolul exagerarii sau dramatizarii lor . O strategie educationala inteligenta si creativa poate transforma succesul/ insuccesul scolar din efect, in cauza si mijloc educativ de stimulare a invatarii .