Educatia intelectuala

Educatia intelectuala

a) Semnificatia educatiei intelectuale in lumea contemporana

Recunoscuta ca o componenta a activitatii educative din cele mai vechi timpuri, educatia intelectuala contribuie, prin intermediul valorilor selectate, prelucrate si transmise sub forma de cunostinte, priceperi si deprinderi, la formarea si dezvoltarea personalitatii rationale, la perfectionarea capacitatilor intelectuale, la formarea mobilurilor care declanseaza si sustin activitatea de cunoastere. Astfel, putem desprinde doua aspecte fundamentale si complementare ale educatiei intelectuale: unul informativ, care se refera la cantitatea si calitatea informatiei stiintifice si umaniste ce urmeaza sa fie transmisa si asimilata, iar celalalt formativ, ce are in vedere efectele asimilarii acestei informatii asupra intelectului si a intregii personalitati. Dupa modul in  care a fost interpretata relatia dintre cele doua aspecte, pe plan istoric s-au conturat doua teorii pedagogice opuse: teoria culturii materiale (se sustine importanta asimilarii unei cantitati cat mai mari de cunostinte, care sa-i ofere omului posibilitatea de a raspunde la solicitarile externe prin asociatii de idei cat mai adecvate si mai sigure) si teoria culturii formale (se sustine ca importanta nu e informatia in sine, ci stimularea dezvoltarii intelectului, in vederea formarii de capacitati necesare asimilarii ulterioare a informatiei).

In conditiile epocii actuale, sporeste necontenit valoarea informatiei stiintifice bogate, diverse, recente si continue. Insemnatatea educatiei intelectuale creste datorita:

• accentuarii caracterului intelectual al tuturor activitatilor umane si atragerii a tot mai multi oameni in procesul productiei spirituale;
• exploziei informationale si revolutionarii mijloacelor de informare, dezvoltarii tehnicii;
• cererii de educatie si necesitatii de a comuta accentul de pe obiectivele informative pe cele formative, spre autoeducatie;
• transformarii stiintei intr-o importanta forta de productie, ceea ce duce la cresterea importantei pregatii profesionale si tehnice.

b) Scopul educatiei intelectuale

Consta in formarea individului ca subiect rational, pregatirea tinerilor pentru activitatea de cunoastere, pentru activitatea teoretica, rationala, pregatirea pentru trecerea de la intelegerea notiunilor, a teoriilor, a principiilor, la intelectualizarea personalitatii si la formarea conceptiei stiintifice.

c) Sarcinile educatiei intelectuale

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Informarea intelectuala - consta in transmiterea de catre profesor si asimilarea de catre elevi si studenti a valorilor, prelucrate si sistematizate in conformitate cu norme psiho-pedagogice, in cadrul disciplinelor scolare.

Se pune problema ce? si cat? sa se transmita, iar raspunsurile constau in respectarea unor principii:

Concordanta cu cerintele idealului educatiei;

Posibilitatea utilizarii ulterioare a informatiei;

Selectia integrativa a informatiei, eliminand cunostintele neesentiale, in favoarea altora mai semnificative;

Calitatea cunostintelor sa primeze asupra cantitatii, prin valoarea instrumentala si operationala, puterea explicativa, nivelul de generalitate si locul ocupat in ansamblul cunostintelor;

Cantitatea informatiei si modul de prezentare sa fie in concordanta cu particularitatile de varsta ale elevilor, deci sa se asigure accesibilitatea.

Informarea intelectuala este dependenta de strategia didactica folosita de profesori, de maiestria lor pedagogica.

Formarea intelectuala consta in activarea, prin intermediul informatiei, a potentialului copilului, astfel incat sa determine restructurari psihice, imprimand un sens ascendent dezvoltarii personalitatii.

Se urmareste restructurarea urmatoarelor capacitati si insusiri intelectuale:

Dezvoltarea unor capacitati intelectuale de natura instrumentala: limba materna (scris, citit), formarea deprinderilor de calcul matematic;

Dezvoltarea unor capacitati intelectuale de natura operationala si functionala: spiritul de observatie, operatiile gandirii, creativitatea, capacitatea de a depune efort;

Constituirea unei motivatii adecvate invatarii: curiozitate intelectuala;

Familiarizarea indivizilor cu procedee de lucru specifice muncii intelectuale: intocmirea de planuri de idei si rezumate, folosirea unor instrumente auxiliare pentru completarea cunostintelor si rezolvarea sarcinilor (dictionare, enciclopedii, mass-media), regim rational de munca si odihna, invatarea unor modalitati de citire si organizare a unui continut.

"A invata sa inveti" este regula de aur a instruirii si autoinstruirii, deoarece apare ca o necesitate in lumea contemporana, pentru integrarea sociala a indivizilor. Tehnica muncii intelectuale presupune dobandirea unor priceperi si deprinderi structurate, a unor metode adecvate, pe baza carora se pot studia si rezolva independent probleme de natura intelectuala: priceperi organizatorice, deprinderi de lucru efectiv, deprinderi de autoevaluare.

d) Creativitatea umana

Se impun cateva principii orientative in vederea stimularii potentialului creativ al elevilor:

Oferirea campului de manifestare a spontaneitatii si initiativei elevilor. Strategia permisiva este superioara celei inhibitoare si coercitive. Trebuie sa fie stimulata atitudinea interogativa a elevilor, iar problematizarea sa predomine strategiei expozitive;

Prevenirea si inlaturarea eventualelor blocaje ce ar putea interveni in exprimarea creativitatii elevilor. Blocajele pot fi de natura subiectiva (trairi emotionale ce dezorganizeaza comportamentul, rigiditatea rationala, increderea exagerata in procedeele algoritmice) sau de natura obiectiva (conditiile de mediu inhibitoare);

Alternarea competitiei cu cooperarea in cadrul colectivului scolar;

Concentrarea asupra procesului creativ si nu asupra produsului, profesorul urmarind trecerea elevului de la creativitatea latenta la cea manifesta;

Manifestarea de catre profesor a unei atitudini stimulative fata de conduita elevilor creativi. Se cunoaste ca aceasta conduita lasa impresia de nonconformism, raspunsurile si reactiile elevilor fiind altele decat cele anticipate de profesor, astfel incat interventiile profesorilor sunt uneori inhibitive. Sistemul de evaluare este deseori deficitar, elevii creativi fiind subapreciati. Motivul este insuficienta diferentiere intre nonconformismul ca indicator al creativitatii si nonconformismul ca manifestare de indisciplina.