Educatia in contextul societatii contemporane

Educatia in contextul societatii contemporane

1. Conceptul de problematica a lumii contemporane

In ultima perioada, oamenii politici dar si oamenii de stiinta sau persoanele cu diferite  responsabilitati la nivelul unor sectoare ale vietii sociale au identificat un nou tip de probleme care se impun atat prin caracterul lor presant, cat si prin dimensiunile lor universale: deteriorarea mediului, caracterul limitat al resurselor naturale, caracterul galopant al cresterii demografice, etc.

A fot evidentiat caracterul interdependent al a cestor probleme, constatandu-se ca dezvoltarea nu poate avea loc fara pace, ca pacea nu se poate instaura fara respectarea drepturilor omului si asigurarea libertatilor lor fundamentale, ca acestea depind, la randul lor, de asigurarea mijloacelor de subzistenta si acces la cultura, etc.

Astfel de probleme, care pareau a fi rezervate doar savantilor, cercetatorilor, liderilor politici, au inceput sa devina preocupari si probleme deschise pentru categorii din ce in ce mai diverse de oameni.

Conceptul de „problematica a lumii contemporane” a fost introdus de Aurelio Peccei, fostul presedinte al „Clubului de la Roma”; el s-a impus atat la nivelul colectivitatilor nationale, cat si la nivelul grupurilor si persoanelor. (G. Vaideanu, 1987)

Problemele lumii contemporane au urmatoarele caracteristici (dupa C. Cucos, 1998):

caracter universal, in sensul ca nici a tara si nici o regiune de pe glob nu se pot plasa in afara acestor probleme

caracter global, aceste probleme afectand toate sectoarele vietii sociale, constituind o sursa de probleme deschise si, in multe cazuri, de dificultati, atat pentru sfera vietii materiale, cat si pentru viata spirituala

evolutie rapida si greu previzibila, in sensul ca oamenii se vad pusi, adesea, in fata unor situatii complexe pentru care nu sunt pregatiti, pentru abordarea carora nu au tehnici/solutii adecvate

caracter pluridisciplinar, evidentiindu-se conexiuni puternice intre probleme si reclamand solutionari prin colaborare si integrare inter- sau/si pluridisciplinara

caracter prioritar, presant, presiunile exercitate asupra comunitatii mondiale si asupra fiecarei comunitati nationale/regionale fiind puternice, solicitand solutii rapide, eforturi financiare semnificative

Analiza acestor probleme a condus la elaborarea de recomandari, unele cu caracter imperativ, la nivel politic, cultural, educational. Raspunsul sectorului educational contureaza doua tipuri de atitudini: scepticism[1] in forta educatiei – ca activitate sociala – de a putea oferi rezolvari la astfel de solicitari, respectiv incredere in puterea educatiei.

Un numar mare de specialisti considera ca educatia poate contribui la ameliorarea vietii de azi, la construirea celei viitoare, prin conceperea de programe educationale axate pe valorile educatiei de maine.

2. Rolul educatiei in rezolvarea problemelor societatii contemporane

Educatia – ca activitate de transmitere/asimilare a valorilor stiintifice, tehnice, economice, etc. – este considerata principalul mijloc de pregatire a indivizilor in directia formarii capacitatii de adaptare a acestora la o dinamica sociala extrem de accentuata.

In sinteza, rolul educatiei in acest context vizeaza urmatoarele aspecte:

educatia este un factor de progres, de dezvoltare stiintifico-tehnica

educatia are un rol  determinant in propagarea continuturilor stiintifice, in decodificarea abstractiilor incorporate in acestea intr-un limbaj accesibil, prin transpunerea logicii stiintei intr-o logica pedagogica

educatia este chemata sa gaseasca cele mai eficiente modalitati de transpunere progresiva si sistematica a „productiei stiintifice” in productie materiala (economica, tehnica, culturala, etc.); educatia are rolul de a „produce” oameni capabili sa produca idei, teorii, cunostinte, valori dar si sa valorifice aceste productii in directia rezolvarii marilor probleme ale omenirii; se vorbeste astfel despre educatie ca producatoare de „savoir”[2];

Concomitent cu aceste aspecte, la nivelul abordarilor  activitatii educative si a teoriilor cu privire la educatie si la rolul ei social, au aparut o multitudine de teorii pedagogice (pedagogia directiva versus pedagogia nondirectiva), avand ca efect aparitia asa-numitei „competitii a teoriilor” sau „pedagogizarea” vietii sociale.

Document online: Proiect didactic GRUPA : mare - animale mari si mici in ograda la bunici Document online: Proiect tematic-mijloace de transport- “cu ce calatorim?”

In incercarea de a raspunde provocarilor realitatii contemporane,  putem mentiona urmatoarele directii de restructurare a educatiei:

necesitatea redimensionarii activitatii educationale sau a schimbarii de paradigma educationala, prin trecerea de la o invatare de mentinere (care genereaza adaptarea la „azi” sau chiar la „ieri”) la o invatare inovatoare (care cultiva autonomia, capacitatea de integrare, de stabilire de relatii, etc.)

asigurarea unui echilibru optim intre dimensiunea informativa si dimensiunea formativa (centrata pe constructia si dezvoltarea de atitudini si comportamente asociate unor valori promovate social)

extinderea atributiilor educationale la nivelul intregii vieti a individului, pe de o parte, si al altor factori si institutii/medii educationale, pe de alta parte; in acest sens, intreaga societate are atributii educationale (Edgar Faure vorbea inca din anii *70 despre „cetatea educativa”); glisajul functiilor educative semnifica, prin urmare, tocmai aceasta redistribuire a eforturilor de influentare pozitiva a fiintei umane catre mai multi factori, ceea ce presupune o regandire si corelare a politicilor scolare, culturale, economice, etc. la nivel social

obiectivele educationale sa fie „infuzate” de conotatii culturale europene si universale, sa determine orientarea invatamantului spre cultivarea si asimilarea valorilor culturale autentice; acest aspect presupune luarea in consideratie a dimensiunii culturale a dezvoltarii personalitatii umane, afirmarea si imbogatirea identitatii culturale specifice, promovarea cooperarii culturale internationale

In mod concret, in planul realizarii educatiei, identificam doua mari directii de actiune:

largirea ariei si continuturilor educatiei prin aparitia asa-numitelor „noi educatii”[3]

promovarea inovatiilor in conceperea si realizarea procesului instructiv-educativ, largirea perspectivei asupra modului de concepere/realizare a educatiei (educatia permanenta, autoeducatia, educatiile „paralele”, etc.)

Desigur ca sporirea rolului educatiei in rezolvarea problemelor complexe ale dinamismului societatii contemporane presupune nasterea unei noi mentalitati, mai atenta la aspectele calitative ale dezvoltarii personalitatii umane si la formarea unei atitudini conform careia progresul trece prin educatie si cultura, a unei atitudini care sa creeze viitorul: „Viitorul nu trebuie asteptat, ci construit si, in consecinta, inventat”. (G. Berger, 1973)

2.8. Exercitii si teme de reflectie 

Elaborati o definitie proprie a educatiei.

Identificati in bibliografia recomandata si alte abordari, modalitati de definire a educatiei.

Elaborati o definitie a educatiei care sa inglobeze fiecare din notele definitorii prezentate mai sus.

Elaborati o definitia a educatiei din perspectiva functiilor acesteia.

Stabiliti interdependentele dintre educatie-autoeducatie; autoeducatie-educatie permanenta;

Realizati un eseu cu tema „National si european/universal in activitatea educationala.”

Identificati si alti factori de care depinde realizarea eficientei autoeducatiei.

Analizati si interpretati:

„Stim ce suntem dar nu stim ce putem deveni”.

Creeaza-te pe tine insuti!

„Talentul este 99% transpiratie si 1% inspiratie”

„Nu esti atat copilul parintilor tai, cat fiul faptelor tale.”

„Problema nu consta in ceea ce a facut istoria din tine, ci in ce ai facut tu din ceea ce a facut istoria din tine”. (J.P. Sartre)

„Analfabetul de maine nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci va fi cel care nu a invatat cum sa invete”.

„…cel dintai pacat strigator la cer e sa te accepti ca ins, ca natiune, asa cum esti, ca pe o fatalitate ce nu poate fi schimbata”. (D.D. Rosca, 1967, Oameni si climate, Editura Dacia, pp. 191-192)

Omul este o fiinta facuta sa se intreaca pe sine. (M. de Montaigne)

„Educatia nu se mai defineste in raport cu un continut determinat ce trebuie asimilat, ci se concepe in adevaratul sau sens, ca un proces al fiintei care, prin diversitatea experientelor date, invata sa se exprime, sa comunice, sa puna intrebari si sa devina tot mai mult ea insasi. Ea are baze solide nu numai in economie si sociologie, dar si in concluzia pe care ne-a permis-o cercetarea psihologica, si anume ca omul este o fiinta neterminata, care nu se poate realiza decat cu pretul unei ucenicii permanente”. (E. Faure, 1974, p. 201)

Trebuie sa avem in vedere „…anvergura si dificultatile trecerii de la un invatamant centrat pe cunostinte, la un invatamant care articuleaza cunostintele, competentele si atitudinile, punandu-le in serviciul autoformarii si al actiunilor sociale si morale. Cum aceasta transformare complexa se impune si in tara noastra ea va trebui sa constituie una dintre axele unei reforme profunde, globale si de durata, care sa vizeze atat relevanta curriculumului, cat si mentalitatile si stilurile didactice; si in continuare, atat evaluarea scolara continua, cat si toate tipurile de examene si concursuri de admitere”. (G. Vaideanu, 1996, p.70)

Bibliografie

Allport, G.W., (1981), Structura si dezvoltarea personalitatii, EDP, Bucuresti

Antonesei, L., (1996), Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Eitura Polirom, Iasi

Antonesei, L., (2002), O introducere in pedagogie, Editura Polirom, Iasi

Barna, A., (1989), In puterea noastra autoeducatia, Editura Albatros, Bucuresti

Berger, G., (1973), Omul modern si educatia sa, EDP., Bucuresti

Botkin, J., Elmandjra, M., Malita, M., (1981), Orizontul fara limite al invatarii, Editura Politica, Bucuresti

Cerghit, I., (1988), Determinatiile si determinarile educatiei, in Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti

Comanescu, I., (1998), Prelegeri de pedagogie, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

Comenius, J.A., (1970), Didactica Magna, EDP, Bucuresti

Cucos, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi

Cucos, C., (1998), Educatia si provocarile lumii contemporane, in Cucos, C., (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editura Polirom, Iasi

Cucos, C., (2002), Pedagogie, Editia aII-a revazuta si adaugita, Editura Polirom, Iasi

Dave, R.,H., (1991), Fundamentele educatiei permanente, EDP, Bucuresti

Debesse, M., (1981), Etapele educatiei, EDP., Bucuresti

Faure, E., (1974), A invata sa fii, EDP, Bucuresti

Franklin, B., (1976), Autobiografie, Editura Univers, Bucuresti,

Herbart, J.F., (1976), Prelegeri pedagogice, EDP., Bucuresti

Kant, I., (1992), Tratat de pedagogie. Religia in limitele ratiunii, Editura Agora, Iasi

Lengrand, P., (1973), Introducere in educatia permanenta, EDP, Bucuresti

Nicola, I., (1996), Tratat de pedagogie scolara, EDP., Bucuresti

Nicola, I., (2000), Tratat de pedagogie scolara, Editura Aramis, Bucuresti

Stan, C., (2001), Educatia. Sistemul stiintelor despre educatie, in Ionescu, M., Chis, V.,(coord.), Pedagogie. Suporturi teoretice si metodologice pentru formarea profesorilor, Editura Presa Universitara Clujeana

Vaideanu, G., (1988), Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti

Vaideanu, G., (1996) , UNESCO – 50 Educatie, EDP, Bucuresti