E greu sa fii scolar

E GREU SA FII SCOLAR!

Pentru unii copii, a fi scolar reprezinta o grea incercare : programa incarcata, teme cu duiumul, stres.

Mediul scolar difera considerabil de cel familial, din care provine copilul: orare ferme, invatare zilnica, un colectiv de copii cu comportamente variate etc. Totul implica solicitari si asumare de responsabilitati; trebuie insusite roluri si statute diferite de cele de acasa. De aceea copilul prea dependent de familie se adapteaza greu si uneori drumul sau este mai anevoios si mai stresant decat al celorlalti.

Elevul trebuie sa aiba capacitatea de a se supune unor norme, reguli, sa-si formeze unele deprinderi de comportare civilizata, o anumita independenta comportamentala si afectiva.

Copilul dependent nu este capabil sa se afirme prin procesul de invatare, de multe ori nereusind nici macar sa se implice in acest proces, fara a discerne ceea ce este important pentru el.

Din cauza lipsei de incredre, el intra intr-o stare de panica si anxietate ori de cate ori ii sunt retrase suportul extern si ajutorul. Mai mult, lipsa increderii in sine poate determina formarea unei imagini gresite despre copil, datorita modului sau de a reactiona - devine mai lent cand doreste sa realizeze o sarcina noua sau, pur si simplu, renunta atunci cand aceasta este mai dificila. Diminuarea atentiei fata de sarcinile scolare si tendinta de a cauta ajutor extern pot fi insotite, atunci cand subiectul este mai dificil, de tendinta de a da vina pe ceilalti pentru propriul insucces.

Neincrederea in sine reprezinta unul dintre factorii cei mai importanti ai esecului scolar.

Independenta in actiune nu apare in mod spontan. In consecinta, adultii nu trebuie sa se cufunde intr-o asteptare pasiva si nici sa persevereze in ignorarea nevoii de ajutor, de sprijin resimtite de copil. Primul pas pe care orice adult trebuie sa-l parcurga in relatia sa cu copilul dependent este de a-l face sa se simta in siguranta, de a-l ajuta sa abordeze sarcinile de invatare. In aceasta etapa trebuie sa-i oferim copilului spre rezolvare sarcini cu posibilitati limitate de alegere, pentru a-i forma sentimentul de persoana ce poate actiona fara suport extern.

Pe parcursul interactiunii cu copilul, un loc deosebit de important il detine aprobarea sociala, care are menirea motivarii, a dinamizarii, a desprinderii lui de ceilalti in procesul realizarii independente a unor actiuni cu semnificatie pentru sine. Recompensarea sociala trebuie realizata si ea gradat: la inceput laudand copilul pentru comportamentele bune, independente de ceea ce dorim sa realizam, apoi pentru initierea unor sarcini de invatare, in vederea atingerii obiectivului propus. Desi exista multi adulti care nu au incredere in metoda laudei, ea poate fi deosebit de eficienta atat in familie, cat si la scoala.Orice copil raspunde bine la incurajarea autentica, venita mai ales din partea celor pe care el ii iubeste, ii respecta, doreste sa-i multumeasca.

Un alt pas in desprinderea copilului din dependenta fata de ceilalti consta in a-l invata cum sa rezolve probleme, cum sa gandeasca cu privire la ce are de facut, sa invete ca incercarile sale de a lua decizii sunt adecvate si ca deciziile se bazeaza pe descoperirea elementului esential. Dialogul va avea la baza intrebari clare, precise: "Vei face asa sau asa?", "Cum ai mai putea proceda altfel ?", "Cum este indicat sa nu procedezi ?".

Independenta achizitionata trebuie mentinuta, lucru realizabil daca vom retine ca orice copil se dezvolta echilibrat prin incurajare si nu prin dezaprobare, prin lauda si recompensa mai mult decat prin pedeapsa.

Nimic nu e simplu cand e vorba de copil si educatie.