Constelatia factorilor care stau la baza succesului scolar

Constelatia factorilor care stau la baza succesului scolar

Din punct de vedere pedagogic important este de a preveni si preintampina insuccesul scolar si nu de a-l consemna si analiza dupa ce el a devenit o stare reala. Prevenirea presupune in acest caz interventie constienta, intemeiata pe cunoasterea eventualelor cauze care ar putea genera nereusita in activitatea de invatare. Asemenea cauze sunt legate nemijlocit de anumite distorsiuni intervenite la nivelul factorilor care concura la obtinerea unui randament ce satisface succesul scolar. Din aceasta perspectiva reusita scolara este considerata ca o rezultanta a confluentei tuturor factorilor implicati in activitatea de invatare. Schema ce urmeaza ne evidentiaza doua categorii de factori, una incluzandu-i pe aceia care se refera la geneza, organizarea si administrarea solicitarilor obiective, cealalta, ingloband toate variabilele personalitatii elevului implicate in procesul invatarii. Cei dintai asigura contextul sociopedagogic in care se desfasoara invatarea, pe cand ceilalti constituie conditiile interne care mijlocesc actiunea celorlalti. in consecinta, diferentierea celor doua categorii de factori este relativa, conditiile interne fiind la randul lor rezultatul actiunii factorilor sociopedagogici, dupa cum efectul acestora este dependent de modul in care se oglindesc in structura psihologica a elevului. Nici unul din acesti factori nu poate fi analizat in mod izolat, intrucat aportul fiecaruia la explicarea reusitei la invatatura este determinat de interactiunile sale, directe sau indirecte, cu ceilalti factori.         

Succesul scolar

Pentru concizia exprimarii vom adopta denumirile de "factori sociopedagogici' si "factori biopsihologici' ai succesului scolar. In prima categorie vom include factorii ce se refera la structura institutionala a invatamantului, factorii familiali si factorii angrenati in organizarea pedagogica a procesului de invatare, acestia din urma depinzand nemijlocit de activitatea invatatorului. In categoria factorilor biopsihologici vom detalia factorii biologici ce se refera la starea de sanatate si cei psihologici (intelectuali si nonintelectuali) ce se refera la structura personalitatii umane. O schema a acestor factori a fost prezentata de I. Nicola -Tratat de pedagogie scolara -2000, astfel :

Structura institutionala a sistemului de invatamant isi pune amprenta asupra succesului scolar prin specificul relatiilor instituite, vertical si orizontal, intre diversele sale module. Caracterul elastic si flexibil al acestor relatii, de natura sa permita reorientari pe parcurs, ofera premise favorabile preintampinarii esecului scolar. intrucat optiunile scolare ale elevilor se cristalizeaza treptat pe masura dezvoltarii potentialului biopsihic, rezultat al tuturor actiunilor si influentelor ce se exercita asupra lor, o structura mai flexibila intre modulele sistemului ofera posibilitatea ca respectivele optiuni sa corespunda mai bine aptitudinilor si inclinatiilor reale ale elevilor. Aceeasi structura institutionala este cea care faciliteaza fluxul pe verticala, de la un modul la altul. Felul in care se coreleaza calitatea pregatirii in modulul inferior si capacitatea de absorbtie a modulului superior va influenta acest flux, cu repercusiuni asupra succesului scolar. Rezultatele in interiorul sistemului de invatamant se transfera de la un modul la altul si se cumuleaza, succesele partiale supunandu-se si ele unor asemenea conexiuni. Restrangerea proportionala a sferei de cuprindere in ciclurile terminale concomitent cu accentuarea diversificarii spre varful piramidei reprezinta alte surse favorabile pentru activitatea de invatare pe care ni le ofera organizarea institutionala a invatamantului. Concluzionez ca relatiile functionale dintre diferite grade, cicluri si niveluri ale invatamantului influenteaza activitatea de invatare si succesul scolar.

In aceeasi categorie a factorilor sociopedagogici am inclus si familia. Contributia ei la asigurarea progresului scolar al copilului poate fi pusa pe seama climatului familial ce se constituie in interiorul acestei unitati sociale, oarecum si a colaborarii ei cu scoala. Multiple cercetari intreprinse in ultimii ani au scos in evidenta o serie intreaga de manifestari, proprii acestui univers microsocial. O parte dintre ele se refera la valentele educative pe care le incumba, acreditandu-se ideea ca rolul familiei in dezvoltarea psihosomatica a copilului este hotarator, punctul de plecare al traiectoriei viitorului adult aflandu-se aici. Valentele educative ale familiei sunt o expresie directa a mediului familial, considerat ca rezultat al unei sinteze unice a tuturor relatiilor ce se stabilesc intre membrii sai. Se considera ca nici un alt mediu nu ofera o diversitate atat de mare de relatii intr-o unitate sociala atat de restransa. Climatul familial este expresia functionala a acestor relatii ce poate imbraca o infinitate de nuante, dupa cum predomina cooperarea sau tensiunea dintre membrii familiei. Ca factor al progresului scolar, climatul familial contribuie la formarea atitudinii copilului fata de scoala, in general, fata de invatatura, in special. Aceasta presupune, din punct de vedere pedagogic, crearea unui substrat motivational adecvat. Actiunile educative intreprinse in acest sens trebuie incluse intr-un sistem mai larg care sa vizeze personalitatea in ansamblul sau. Aprecierile generale ale parintilor la adresa scolii cat mai ales preocuparea lor sistematica fata de rezultatele si progresul scolar al copiilor, stimularile si incurajarile continue, se inscriu ca modalitati de influentare a acestei atitudini. In sfera motivationala, atitudinile parintilor fata de situatia si viitoarea ocupatie a copiilor impreuna cu nivelul de incurajare pe care ei il ofera muncii scolare se afla intr-o legatura semnificativa cu performantele lor.

Prin regimul de viata pe care parintii il impun si controleaza contribuim la formarea unui stil individual de munca ca si a unor trasaturi de caracter necesare inlaturarii dificultatilor in activitatea de invatare. Caracteristic este ca toate acestea nu se formeaza prin sfaturi si povete, ci in primul rand prin organizarea si supravegherea activitatii copilului, prin functionarea cat mai buna a relatiilor intrafamiliale, prin angajarea copilului in cadrul acestor relatii ca urmare a investirii sale cu roluri care sa-l supuna unei exersari corespunzatoare.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Organizarea pedagogica a procesului de invatamant include totalitatea interventiilor intreprinse in mod constient care determina in mod direct activitatea de invatare a elevului. Ansamblul acestor "presiuni' din exterior ar putea fi sistematizate in urmatoarele grupe: elemente de continut (informatia didactica), tehnologia procesului de invatamant, personalitatea invatatorului.

Informatia didactica este rezultatul selectarii si prelucrarii informatiei stiintifice, inclusa in documentele scolare. Impactul ei asupra succesului scolar este evident. Acest fapt depind in primul rand de modul in care este prelucrata si ordonata in documentele scolare. Calitatea prelucrarii ii confera gradul de accesibilitate. Continutul acestor documente trebuie corelat functional atat cu necesitatile societatii, cat si cu posibilitatile de asimilare ale elevilor. Un asemenea deziderat se realizeaza prin formularea obiectivelor educationale carora li se subsumeaza continutul informational, selectat din volumul valorilor culturale acumulate in domeniul unei stiinte. Unitatile informationale care, insumate, constituie continutul invatamantului trebuie sa asigure acea unitate organica dintre obiectivele generale ale educatiei si cele concrete ale predarii.

Contributia tehnologiei didactice la asigurarea succesului scolar este tot mai mult solicitata. Avand in vedere sensul ce i l-am dat vom considera ca toate implicatiile ei asupra succesului scolar se evidentiaza prin crearea unor situatii de instruire care sa fie in concordanta cu ritmul de invatare Respectarea diferentelor individuale presupune crearea unor situatii de instruire care sa permita elevilor inaintarea pe cai diferite, pentru atingerea acelorasi obiective. Adaptarea acestor situatii de instruire la particularitatile psihofizice ale elevilor nu se poate face in detrimentul unei pregatiri unitare a acestora. Informatia didactica prevazuta in documentele scolare este supusa unei noi sistematizari cu ajutorul acestei programari externe pe care o incumba strategiile didactice, devenind astfel mijloc pentru punerea in miscare si dezvoltarea proceselor psihice. Pentru asigurarea progresului scolar important este modul in care se realizeaza jonctiunea dintre informatie si procesele psihice ale invatarii. Antrenarea si utilizarea unei game cat mai extinse a acestor procese amplifica caracterul formativ al invatamantului si creeaza conditii favorabile pentru activitatea ulterioara de invatare. Cunostintele sunt Indispensabile pentru realizarea acestui deziderat. Efectul lor pe planul invatarii depinde, insa, de modul in care sunt prelucrate si transmise cu ajutorul strategiilor didactice. Logica interna a unei discipline de invatamant nu se suprapune si nu se transpune automat in logica interna a invatarii. Ca proces, invatarea include o serie intreaga de componente psihice, diferite de la un elev la altul, care se interpun si mijlocesc aceasta transpunere. Finalitatea ei vizeaza deopotriva asimilarea cunostintelor si dezvoltarea acestor componente. In consecinta, organizarea situatiilor de instruire urmeaza sa asigure conditii favorabile activitatii de invatare ca proces complex de informare si formare, de asimilare a cunostintelor si dezvoltare a componentelor structurale ale personalitatii umane. Ce inseamna, insa, a organiza situatii de instruire care sa raspunda acestei cerinte? Este vorba de a crea asemenea situatii care sa faciliteze participarea activa a elevului in procesul de invatare. Activizarea presupune angajarea efectiva a potentialului si a intregii energii spirituale de care dispune pentru infaptuirea sarcinilor de invatare. Ea este cu atat mai intensa cu cat gama proceselor mintale antrenate este mai extinsa. Specialistii au constatat ca daca in procesul de invatamant se apeleaza numai la memorie se poate sconta ca 50% dintre copii vor obtine rezultate peste medie. Prin antrenarea si a altor procese psihice se poate ajunge ca procentul copiilor cu rezultate bune sa creasca simtitor

Din punct de vedere pedagogic invatarea activa este rezultatul intregii activitati de organizare, conducere si indrumare a procesului de invatamant de catre invatator Strategiile didactice sunt principalele instrumente folosite in acest sens. Efectul lor este dependent de rigurozitatea fundamentarii psihologice, de felul in care raspund unor cerinte ale invatarii si dezvoltarii intelectuale. Metoda de invatamant dobandeste virtuti activatoare in masura in care se subordoneaza unei teorii explicative a invatarii, declansand si intretinand mecanismele acestui proces. Studii experimentale intreprinse au demonstrat ca rezultatele mai slabe ale unor elevi, la unele obiecte de invatamant, s-ar datora nu atat dificultatilor generate de structura intrinseca a cunostintelor, cat de greutatile de adaptare la una sau alta din metodele folosite de catre profesor

Combinarea intr-un anume fel a strategiilor didactice conduce la crearea unui mediu scolar corespunzator. Dupa R. Glaser acesta poate fi predominant selectiv sau predominant adaptativ . In mediul scolar selectiv elevul urmeaza sa se acomodeze strategiilor didactice folosite de catre profesor. Reusita scolara este conditionata in acest caz de capacitatea elevului de a se adapta conditiilor exterioare ce-i sunt impuse si in mai mica masura de capacitatea lui generala de invatare. Mediul scolar adaptativ ofera conditii mult mai variate, venind astfel in intampinarea diferentelor individuale dintre elevi. El dispune de un repertoriu mai variat de metode si conditii, elevii avand posibilitatea sa se exprime in functie de posibilitatile si aptitudinile lor. Daca mediul scolar selectiv favorizeaza actualizarea doar a unora din potentialitatile de care dispune elevul, in functie de accentul ce se pune prin strategia folosita, mediul scolar adaptativ ofera prilejul exprimarii unui evantai larg de posibilitati .

Nivelul si gradul de activizare a elevilor sunt puternic influentate de modul in care se realizeaza individualizarea in procesul de invatare. In sens pedagogic individualizarea presupune doua tendinte complementare, asigurarea unei independente mai mari a elevului in activitatea de invatare, pe de o parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Modalitatile practice folosite in acest sens sunt multiple si variate. Unele dintre ele realizeaza individualizarea prin masuri cu destinatie directa, adresate elevilor, pe baza unor criterii cunoscute in prealabil, altele faciliteaza acest proces prin modul in care repertoriul sarcinilor formulate se armonizeaza cu diferentele psihice dintre elevi. Conceptul de diferentiere a instruirii releva caracterul de sistem al multiplelor modalitati susceptibile de a face ca activitatea de invatamant sa fie adecvata trasaturilor tipologice sau individuale ale elevilor, conferindu-i valoarea unei veritabile strategii de organizare si desfasurare a activitatii de instructie si educatie. Adaptarea instruirii unor particularitati tipologice sau individuale nu trebuie sa insemne subordonarea celei dintai acestora din urma, instruirea diferentiata trebuie sa aiba in vedere si sensul devenirii acelor particularitati, tendinta inscrierii si orientarii lor spre "zona dezvoltarii imediate'.

Un rol important asupra succesului scolar il au strategiile didactice de tip evaluativ -stimulativ. Ele ofera posibilitatea masurarii si aprecierii rezultatelor obtinute in activitatea de invatare; prin notele acordate, elevul si societatea estimeaza calitatea muncii desfasurate. Perfectionarea tehnicilor docimologice se inscrie pe linia asigurarii unui progres scolar neintrerupt. Ca indicator sintetic al evaluarii, nota trebuie sa fie stimulativa, declansand si intretinand o atitudine pozitiva fata de activitatea scolara; ea nu este numai "diagnostica', ci si prognostica' .

Ne vom concentra, in continuare, asupra personalitatii invatatorului ca 'factor raspunzator de progresul scolar al elevilor. Intregul evantai al dezideratelor pedagogice legate de succesul / insuccesul scolar poarta pecetea personalitatii sale Dintre componentele personalitatii, pregatirea psihopedagogica se afla intr-o corelatie ridicata cu rezultatele la invatatura, ea oferindu-i posibilitatea adaptarii procesului de instruire la particularitatile tipologice si individuale ale elevilor. Apeland la aceeasi pregatire psihopedagogica invatatorul poate diagnostica anumite dificultati de invatare intampinate de elevi, concomitent cu interventia pentru atenuarea sau inlaturarea lor.

Referitor la anumite trasaturi ale personalitatii, datele unor cercetari arata ca afectiunea invatatorului coreleaza cu randamentul la invatatura al elevului .O atitudine caracterizata prin afectiune si intelegere conduce la crearea unui climat educativ stenic, in care buna dispozitie si increderea reciproca se vor rasfrange pozitiv asupra activitatii de invatare prin intermediul factorilor motivationali intretinuti de laudele si incurajarile care predomina aici. Dintre acesti factori mai semnificativi sunt cei afiliativi (de autoafirmare) si cognitivi. Impulsurile afiliative intretin tendinta de identificare cu profesorul, autoafirmarea stimuleaza dorinta de a obtine performante mai ridicate, iar motivele cognitive dinamizeaza activitatea intelectuala in procesul invatarii.

Multe reflectii s-au facut asupra implicatiilor "stilului de predare' al invatatorului asupra activitatii de invatare a elevilor. Cu toate ca nu exista o delimitare clara a acestui "stil', multe din elementele sale au fost puse in evidenta de cercetarile intreprinse pana in prezent. Concluzionand cu o doza de aproximare putem spune ca stilul de predare include totalitatea trasaturilor ce caracterizeaza comportamentul invatatorului in procesul de invatamant. El imprima acea pecete individuala ce rezulta din modul in care se coreleaza diferite atitudini si tehnici de lucru implicate in desfasurarea acestui proces. Asemenea deosebiri se manifesta prin nuante atitudinale, prin dimensiunile stimulatoare sau inhibitoare, prin repertoriul de recompense si pedepse pe care le foloseste, prin constiinta si responsabilitatea cu care urmareste realizarea obiectivelor propuse, prin intensitatea activizarii elevilor in procesul de invatare etc.. Intrucat stilul de predare este o rezultanta a intregii tonalitati a invatatorului, pregatire, experienta, aptitudini, interese, aspiratii, temperament, caracter etc, perfectionarea lui presupune cu necesitate restructurari in cadrul acestor componente. Relativa lui stabilitate, ca manifestare globala a personalitatii, nu ii diminueaza resursele interne de ajustare si nuantare.

Cea de a doua categorie de factori, sunt cei biopsihologici sau interni, care se refera la elev. Printre acestia, un loc important il ocupa factorii de ordin somatofiziologic, dezvoltarea fizica, starea de sanatate si echilibrul fiziologic.        

Observatii medicale pertinente conduc la constatarea influentei pe care dezvoltarea fizica o are asupra activitatii scolare. Este vorba de parametrii biologici, statura, greutate, forta musculara, maturizare fizica etc. Abaterile de la valoarea medie a acestor parametri trebuie sa reprezinte un semnal pentru parinti si profesori. Anomaliile si dereglarile in dezvoltarea fizica favorizeaza instalarea starii de oboseala cu repercusiuni asupra activitatii intelectuale a elevilor.                   

Starea generala a sanatatii isi pune amprenta asupra puterii de munca si a rezistentei la efort. S-a constatat ca starea sanatatii joaca un rol cu atat mai important cu cat inteligenta e mai deficitara . O atentie deosebita trebuie acordata tulburarilor numite de A. Berge "afectiuni fara valva', care intretin o stare de oboseala permanenta .

Echilibrul fiziologic, dat de modul in care se manifesta functiile vitale ale organismului (metabolism, glandele endocrine, respiratia, circulatia etc.), precum si de starea generala a sistemului nervos si a analizatorilor. Eventuale "fragilitati fiziologice" care se pot exprima prin tulburari senzoriale (acuitate vizuala, auditiva etc:), stari nervoase, disfunctii metabolice sau ale glandelor endocrine, perturbari legate de somn etc. vor influenta activitatea de invatare. Relatiile dintre datele de natura fiziologica si reusita scolara nu se reduc la simple succesiuni de antecedente si consecinte, posibilitatea aparitiei unor compensari, a unor intariri si a unor reactii inverse fiind iminenta. Influenta directa a dificultatilor de ordin fiziologic asupra activitatii scolare se exprima prin reducerea capacitatilor de mobilizare si concentrare. Influenta "indirecta' presupune interventia unor factori de atitudine din partea parintilor si a copilului, ca reactie fata de aceste dificultati. Atitudinea acestora se poate exprima in doua moduri, prin subestimarea dereglarilor fiziologice si inlocuirea lor cu factori de natura caracteriala ('lene', rea vointa', "imprastiere' etc), prin adoptarea unei atitudini de supraprotectie. Daca in prima situatie asistam la o adancime a conflictelor intrafamiliale, in cea de a doua se perpetueaza peste limita statutul de "copil mic' prin conduite pasive si dependente, incompatibile cu adaptarea scolara. Ca reactie la atitudinea parintilor copilul insusi va adopta o anumita atitudine fata de propriile-i dificultati. Ea poate fi tonica si compensatorie sau de resemnare in starea de copil defavorizat. Prin solicitarile ei, activitatea scolara poate declansa o relatie inversa fata de dificultatile fiziologice, prin amplificarea lor si aparitia unor manifestari camuflate din partea elevilor .

In cadrul factorilor psihologici ai reusitei scolare putem departaja factorii intelectuali si cei nonintelectuali.

Factorii intelectuali se refera, in esenta, la anumite particularitati ale inteligentei si proceselor cognitive (gandire, imaginatie, limbaj, memorie, atentie etc.) care circumscriu structura intelectuala a personalitatii umane, invatarea presupune formarea de comportamente cognitive, psihomotorii si afective. Particularitatile intelectului sunt concomitent premise si consecinte ale activitatii de invatare. Reusita acesteia presupune un anumit nivel al dezvoltarii si functionarii lor. Printre acesti factori un loc important il detine inteligenta sau aptitudinea generala. Ea asigura individului posibilitatea adaptarii la situatii noi, inedite, neprevazute prin anticiparea celor mai potrivite solutii pe baza restructurarii, intregului camp mintal si a experientei dobandite anterior. Dupa J. Piaget inteligenta este o forma specifica de adaptare ce se realizeaza printr-un echilibru intre asimilare si acomodare . Activitatea scolara este un lant nesfarsit de situatii problematice carora elevul trebuie sa le gaseasca solutiile, sa adopte o conduita inteligenta prin asimilarea (includerea noilor date in sistemul informational anterior) si prin acomodarea la noile solicitari. Aceasta ar fi latura functionala a inteligentei. Din punct de vedere al structurii sale ea este o rezultanta a interactiunii dintre diferite procese si operatii mintale. Fara sa se reduca la acestea inteligenta le integreaza, insa, intr-un tot care, prin exteriorizare, genereaza conduite inteligente. Ea presupune cu necesitate operatiile gandirii pentru descoperirea unor relatii noi intre obiecte si fenomene, pentru combinarea si recombinarea informatiilor, pentru elaborarea ipotezelor si anticiparea rezultatelor actiunii. Memoria, este indispensabila inteligentei pentru stocarea experientei anterioare si reactualizarea ei prompta in functie de cerintele situatiei respective. La randul lor, perceptia, imaginatia, atentia etc. sunt implicate in inteligenta prin datele ce le ofera, prin fantezia unor corelatii noi si prin gradul de concentrare in vederea descoperirii solutiei, intr-un cuvant, "realizarea conduitei inteligente presupune convergenta proceselor, a functiilor psihice - spiritul de observatie, memorie, atentie, imaginate, gandire etc. -, care se pot imbina intr-un mod variat, formand astfel o structura cognitiva unitara, dinamica si particulara'

Intrucat inteligenta se diferentiaza si in functie de continutul activitatii desfasurate, psihologii vorbesc de inteligenta artistica, tehnica, stiintifica etc. Specificul activitatii scolare a impus termenul de "inteligenta scolara' sau "aptitudine scolara'. Prin analogie, din perspectiva functionala inteligenta scolara faciliteaza adaptarea elevului la situatiile problematice din scoala prin asimilarea cerintelor ce li se adreseaza si prin acomodarea la aceste cerinte din perspectiva structurala ea consta din convergenta proceselor si operatiilor intelectuale implicate in activitatea de invatare de tip scolar. Din punct ce vedere psihologic acest gen de activitate difera in functie de continutul sau (cantitatea si calitatea informatiilor proprii fiecarui obiect de invatamant precum si de operatiile intelectuale antrenate in procesul asimilarii. Aptitudinea scolara este un complex structurat de functii psihice care confera elevului posibilitatea adaptarii la un evantai larg de cerinte si sarcini pe care le genereaza procesul de invatamant. Cunoasterea structurii inteligentei scolare inseamna dezvaluirea interrelatiilor dintre procesele psihice implicate (gandire, memorie, atentie etc), care, sub aspectul functiei indeplinite si al eficientei, pot fi considerate, la randul lor, aptitudini (senzoriomotorii, mnemice, verbale, cogntive etc).

Cu ajutorul analizei factoriale, P. E. Vernon a elaborat o structura a aptitudinii scolare. Nucleul acesteia este format din inteligenta generala (g), factorul verbal-educational (v : ed), motivatie, atitudine, perseverenta, interes (x), la care se adauga si alti factori (factorul spatial-mecanic - k : m -, factorul numeric -n - etc). Pe baza cestei conceptii s-a facut distinctia intre "aptitudinea scolara generala', a carei structura este data de cei trei factori (g, v : ed., x) si "aptitudinile scolare speciale', a caror structura este constituita din factorii ce difera de la un obiect de invatamant la altul (aptitudini pentru matematica, literatura, muzica, desen, educatie fizica etc). Aptitudinea generala si cea speciala nu se prezinta ca doua entitati de -sine- statatoare, ele formeaza un tot unitar, cu particularitati distincte de la un elev la altul. Structura aptitudinii scolare a elevului rezulta din relatiile functionale ce se stabilesc intre diferitele componente generale si cele speciale ale intelectului uman.

Consecinta pedagogica ce se desprinde din cele de mai sus consta in considerarea aptitudinii scolare ca premisa sau conditie a reusitei la invatatura si ca rezultat al activitatii scolare. Asemanator celorlalte aptitudini, si cea scolara presupune anumite potentialitati ca stari virtuale polivalente in programul genetic al fiecarui individ. Strategia formarii ei incumba crearea unui context sociocultural care sa faciliteze actualizarea acestor potentialitati. Ca activitate organizata, invatarea de tip scolar declanseaza un complex de modificari in cadrul diferitelor componente structurale ale aptitudinii scolare. Fortificarea acesteia nu se face la modul general, ci vizand in mod direct una iau alta din aceste componente.

In categoria factorilor nonintelectuali ai reusitei scolare sunt inclusi factorii motivationali, afectivi - atitudinali si caracteriali O motivatie puternica (pozitiva) favorizeaza obtinerea unor performante ridicate pe cand o motivatie : slaba (negativa) diminueaza participarea elevului in activitatea de invatare. Motivatia indeplineste deci un rol activator si dinamizator in reusita scolara a elevilor. Acest rol nu trebuie, insa, exagerat. Potrivit legii Yerkes-Dodson exista un nivel optim de activare motivationala cu consecinte pozitive asupra performantei.

Supramotivarea ca si submotivarea duce la obtinerea unor rezultate mai slabe. Acest nivel optim de motivare depinde de continutul si complexitatea sarcinii, precum si de conditiile interne ale subiectului. Gama factorilor motivationali este destul de extinsa. Se vorbeste in acest sens de motive extrinseci si intrinseci, de motive primare si secundare etc. Specifica pentru activitatea de invatare este motivatia cognitiva. Ea este de natura intrinseca, alimentandu-se din efectele nemijlocite ale activitatii intelectuale. P. Popescu-Neveanu considera ca "orice proces cognitiv are implicatii emotionale si orice emotie noua se leaga de un continut cognitiv' Dintre aceste motive cognitive putem mentiona trebuinta de informatie, trebuinta de performanta, de autorealizare, curiozitatea perceptiva, curiozitatea epistemica etc. Un rol asemanator il au si interesele cognitive care se manifesta prin reactii pozitive de atractie si preferinta pentru semnificatia gnoseologica a informatiilor dintr-un anumit domeniu. Aceste motive cognitive pot fi intregite cu o suita de alte motive cum ar fi: dorinta de a obtine note bune, motivatia de prestigiu, de statut, motivatia declansata de cooperare si competitie, trebuinta de succes, trebuinta de a evita esecul sau pedeapsa, nivelul de aspiratie etc. Activitatea scolara este declansata si intretinuta de un complex de motive, de un "camp motivational'. Lupta dintre ele, conflictul care apare cu acest prilej depinde atat de imprejurarile externe, cat si de trasaturile de personalitate. Depasirea conflictului motivational, prin impunerea motivelor pozitive, stenice este consecinta unei bune organizari a procesului de invatare.

Din aceeasi categorie a factorilor nonintelectuali fac parte si cei afectivi-atitudinali. Este vorba in primul rand de dimensiunea instabilitate-stabilitate emotionala. Plasata pe o scara, la unul din poli se afla instabilitatea, ce imbraca formele dezechilibrului, agitatiei, excitabilitatii accentuate etc., iar la celalalt pol, stabilitatea, caracterizata prin echilibru intern, stapanire de sine. putere de concentrare etc. Vectorul stabilitate-instabilitate emotiva isi pune amprenta asupra organizarii interne a personalitatii, a capacitatii de autoreglare si adaptare la cerintele activitatii scolare. Se impune aici distinctia intre manifestarile temperamentale si trasaturile specifice acestui vector. Temperamentul constituie un fond predispozant pentru manifestarea unora sau altora din manifestarile acestui vector. Cauzele lor sunt de natura externa, mediul familial si scolar.

Atitudinea fata de invatatura constituie un alt factor nonintelectual. Ea imbraca aceeasi forma polara de manifestare, pozitiva si negativa. Atitudinea pozitiva mobilizeaza resorturile interne ale personalitatii, pe cand cea negativa declanseaza mecanisme de evitare sau refuz in indeplinirea obligatiilor scolare. Formarea atitudinii fata de invatatura depinde, pe de o parte, de semnificatia (valenta) pe care o au sarcinile de invatare asupra elevului, iar pe de alta parte, de aprecierea rezultatelor invatarii de catre factorii externi (parinti, profesori, grup etc). Valentele sarcinilor de invatare sunt date de modul in care este organizat si transmis materialul de invatat, de intensitatea cu care sunt antrenati factorii interni ai personalitatii.

Factorii volitivi-caracteriali sunt tot de natura nonintelectuala. Invatarea presupune efort pentru invingerea dificultatilor interne si externe. Alegerea si fixarea scopurilor, invingerea tendintelor impulsive, depasirea conflictelor motivationale, mobilizarea resurselor energetice interne solicita anumite trasaturi volitiv-caracteriale cum ar fi: perseverenta, constiinciozitatea, ambitia stapanirea de sine, spiritul de initiativa, rezistenta la efort, independenta etc. La polul celalalt aceste trasaturi imbraca forma negativa de lene, nestapanire apatie, dependenta, pasivitate, incapatanare etc.

Pe baza celor de mai sus se poate conchide ca succesul / insuccesul scolar este determinat de un complex de factori care pot actiona concomitent sau succesiv. Dependenta de acesti factori, precum si corelatiile dintre ei pot fi analizate prin prisma cauzalitatii circulare, potrivit careia efectul devine la randul sau cauza. Oricare din acesti factori participa si conditioneaza intr-o masura sau alta rezultatele la invatatura. In acest caz, factorii sunt cauze, iar rezultatele sunt efecte. La randul sau, un anumit nivel al reusitei /nereusitei scolare va avea repercusiuni asupra factorilor declansatori. Prin mecanismul conexiunii inverse efectele s-au transformat in cauze. Aceeasi cauzalitate circulara functioneaza si in cadrul corelatiilor dintre factorii interni si cei externi, in interiorul uneia sau alteia dintre aceste categorii. Daca factorii externi actioneaza prin intermediul celor interni, acestia din urma sunt un efect al celor dintai, intarind, pozitiv sau negativ actiunea lor. Interactiunea dintre factorii sociopedagogici este tot de natura circulara. Carente ale climatului familial, de exemplu, se vor repercuta asupra relatiilor interpersonale dintre elevi si implicit supra organizarii pedagogice a procesului de invatamant.

Aceeasi problematica a succesului / insuccesului scolar este abordata in ultimul timp si dintr-o alta perspectiva, cea a strategiilor pe care le implica pe de o parte, la "nivelul macrosistemului de invatamant', iar pe de alta parte la "nivelul unitatii de invatamant' a (microsistemului).

La nivelul macrosistemului se au in vedere o multitudine de conditii si masuri ce pot fi asigurate si intreprinse in vederea promovarii succesului, a prevenirii si inlaturarii insuccesului. Dintre acestea mai semnificative ar fi cele privitoare la structura institutionala a sistemului de invatamant, la continutul procesului de invatamant (planuri, programe, manuale), la tehnologia desfasurarii acestui proces, la preocupari in domeniul formarii si perfectionarii personalului didactic, la baza materiala a invatamantului etc. Ele sunt expresia unor decizii ce urmeaza a fi adoptate la nivel national, cele mai multe dintre ele za urmare a unor inovatii structurale, inclusiv de natura legislativa.

Toate aceste masuri urmeaza sa se regaseasca si sa conduca la perfectionarea procesului de invatamant din perspectiva succesuala la nivelul microsistemului, respectiv al "unitatii de invatamant' (al scolii). Se impune din acest punct de vedere adoptarea unor strategii, care sa conduca la crearea unui "mediu scolar' cu valente pozitive asupra desfasurarii propriu-zise a procesului de invatamant. Se au in vedere asemenea masuri cum ar fi: competenta si prestigiul profesional al cadrelor didactice, marimea si structura colectivului de elevi, baza materiala din scoala, calitatea procesului didactic, climatul de munca din scoala etc..

Concluzionand se poate spune ca succesul / insuccesul scolar are un caracter concret. Actiunea concertanta a tuturor factorilor se manifesta diferit de la un individ la altul si de moment la altul al dezvoltarii sale ontogenetice. De fiecare data ei se combina in mod specific, generand astfel acea constelatie factoriala, indispensabila pentru aprecierea si explicarea rezultatelor elevilor prin prisma categoriilor de succes si insucces, iar prin intermediul acestora putem sa ne pronuntam asupra adaptarii sau inadaptarii scolare. Dupa ponderea pe care sau unii din acesti factori o detin in cadrul constelatiei vom putea distinge multe tipologii de insuccese, predominant externe sau predominant interne, de natura biologica sau psihologica, de origine intelectuala sau nonitelectuala etc. Insuccesul la invatatura reprezinta simptomul principal al inadaptarii la cerintele scolii.