Cadrul conceptual, stadiul actual si tendinte privind reabilitarea, educatia si asistenta persoanelor cu cerinte educative speciale

I.    Obiectul, scopul si sarcinile educatiei si asistentei persoanelor cu CES. Preliminarii

Continutul si structura psihopedagogiei speciale. Statutul interdisciplinar, relatiile cu psihologia, pedagogia si alte stiinte.

Finalitatile si cadrul conceptual, precizari terminologice in literatura de specialitate.

Experienta internationala si din Romania.

Aspecte privind calitatea vietii si serviciilor pentru persoanele cu cerinte speciale.

Psihopedagogia speciala: (defectologia) a aparut din necesitatea solutionarii problemelor pe care le pun copiii cu diferite handicapuri, a caror instructie si educatie trebuie sa se subordoneze scopului integrativ. Rezolvarea problemei urmareste recuperarea si comprehensiunea  sociopedagogica a persoanelor cu nevoi speciale.

Emil Verza defineste psihopedagogia ca stiinta care se ocupa de studiul particularitatilor psihice a persoanei cu handicap, de instruirea si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea psihica, de modalitatile corectiv - recuperative pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii lor in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecvate.

Politicile si strategiile nationale pentru copii si tineri cu nevoi speciale au la baza ideea de educatie pentru toti si in acelasi timp, educatia pentru fiecare. Din aceasta perspectiva au fost stabilite urmatoarele prioritati:

Scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toate categoriile de copii, inclusiv copii cu diferite tipuri de deficiente, prin promovarea educatiei incluzive;

Interventia timpurie este o prioritate principala a educatiei speciale;

Eliminarea etichetarilor si stigmatizarilor pentru diferite tipuri de deficiente ca fiind "noneducabile";

Alocarea resurselor materiale necesare educatiei copiilor cu CES, sa se realizeze pe principiul resursa urmeaza copilul!

Psihopedagogia presupune un caracter teoretic si unul practic aplicativ, prezentand un caracter pragmatic actional cu evidente dechideri spre asistenta psihopedagogica si sociala.

Componentele fundamentale ale asistentei psihopedagogice si sociale sunt:

a) psihologica:

cunoasterea particularitatilor specifice dezvoltarii psihice a persoanei si a tuturor componentelor personalitatii;

atitudinile si reactiile persoanei in raport cu deficienta sau cu incapacitatea sa si in relatiile cu cei din jur;

modul de manifestare a comportamentului in diferite situatii;

identificarea disfunctiilor la nivel psihic;

identificarea cailor de terapie, recuperare, compensare a functiilor si proceselor psihice afectate;

asigurarea unui cadru de securitate si confort afectiv penru mentinerea echilibrului psihic si dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

b) pedagogica:

evidentierea problemelor specifice in educarea, instruirea si profesionalizarea persoanelor cu diferite tipuri de deficiente;

adaptarea obiectivelor, metodelor si mijloacelor de invatamant la cerintele impuse de particularitatile dezvoltarii psihofizice a persoanelor cu cerinte educative speciale;

adaptarea / modificarea continutului invatamantului in functie de nivelul evolutiei si dezvoltarii biopsihice a subiectilor inclusi in procesul instructiv - educativ;

asigurarea unui cadru optim de pregatire, astfel incat fiecare persoana supusa educatiei si instructiei sa fie capabila sa asimileze cunostintele si deprinderile practice necesare integrarii sociale.

c) sociala:

insertia bio-psiho-socio-culturala a persoanei in realitatea sociala actuala, complexa si dinamica, pe axele: profesional, familial, social;

actiuni de prevenire si combatere a manifestarilor de inadaptare sociala;

promovarea si sustinerea unor politici coerente si flexibile, organizarea unor servicii eficiente pentru protectia si asistenta sociala a persoanelor aflate in dificultate;

informarea opiniei publice cu privire la responsabilitatea civica a membrilor comunitatii fata de persoanele aflate in dificultate, precum si posibilitatile de valorificare a potentialului aptitudinal si relational al acestor persoane in folosul comunitatii.

Referat: Proiect tematic - jurnalul de toamna - legumele, fructele și vitaminele Referat: Proiect de activitate integrata: grupa mijlocie - in ograda la bunica

Finalitatile si cadrul conceptual al asistentei psihopedagogice si sociale ca domeniu de cercetare-actiune

Obiectiv central: Interventia in scop terapeutic, recuperator si instructiv educativ asupra persoanelor cu diferite tipuri de deficiente sau aflate in incapacitate de actiune, pentru a favoriza la maximum (re)insertia lor socio-profesionala. Mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor individuale necesare pentru rezolvarea unor probleme sau situatii dificile pe care persoana nu le poate solutiona singura si asigurarea unui suport pentru persoanele care nu au posibilitatea sa isi dezvolte propriile capacitati si competente necesare desfasurarii unor activitati socialmente utile si care sa favorizeze integrarea lor sociala.

Obiective specifice:

prezentarea analitica, descriptiva, comparativa si etiologica a diferitelor categorii de persoane cu cerinte speciale;

elaborarea unor criterii de clasificare pe niveluri/grade/trepte a tulburarilor sau deficientelor intalnite a persoanele respective;

prezentarea particularitatilor specifice activitatii persoanelor cu cerinte speciale, consecinta a modificarilor biopsihice si/sau socioeducationale;

prezentarea si analiza sistemului de depistare-diagnoza-terapie-recuperare-educatie/ profesionalizare-adaptare-integrare pentru categoriile de persoane aflate in dificultate;

stabilirea scopurilor, metodelor si mijloacelor de activitate psihopedagogica si sociala cu persoanele care prezinta deficiente sau care se afla in situatii dificile de existenta;

elaborarea unui program de profesionalizare in concordanta cu cerintele pietei muncii si incadrarea in unitati productive sau ateliere protejate a persoanelor cu nevoi speciale/dizabilitati;

elaborarea strategiilor de integrare sociala a persoanelor cu dizabilitati sau aflate in dificultate, prin valorificarea tuturor resurselor existente la nivelul comunitatii;
monitorizarea evolutiei si a gradului de adaptare-integrare a persoanelor cu nevoi speciale in campul relatiilor sociale;

elaborarea unor strategii de interventie pentru prevenirea si /sau ameliorarea consecintelor diferitelor tipuri de deficiente sau a unor disfunctii la nivel familial, comunitar si social referitoare la persoanele aflate in dificultate;

imbogatirea corpusului de cunostinte cu noi informatii rezultate in urma unui permanent proces de cercetare-actiune si modernizare a programelor de interventie existent in domeniul psihopedagogiei speciale si asistentei sociale.

Pentru dezvoltarea personalitatii si valorizarea maxima a potentialului uman si la copii fara deficiente se cere o asigurare diferentiata a educatiei, cu atat mai mult la persoanele cu deficiente se impune o abordare specifica pentru fiecare categorie. Apar domeniile psihopedagogiei speciale:

Oligofrenie psihopedagogica (psihopedagogia deficientilor mintali) - aspecte psihologice, psihodiagnoza, educatie, recuperare, integrarea copiilor cu deficiente mintale.

Tiflopsihopedagogia (psihopedagogia persoanelor cu deficiente vizuale) - probleme psihologice si pedagogice ale persoanelor cu deficiente de vedere

Surdopsihopedagogia - particularitatile psihofiziologice ale persoanelor cu deficiente de auz

Logopedia - prevenire si corectare a problemelor de limbaj

Metodele corectiv-recuperatorii specifice fiecarui domeniu se aleg in functie de :

gravitate

varsta

posibilitati de compensare .

Probele pot fi abordate distinct sau comune :

cunoasterea specificului dezvoltarii celor cu deficiente,

cunoasterea posibilitatilor de compensare

elaborarea unor principii si metode si prin care sa se dezvolte cat mai armonios.

Delimitari conceptuale

in literatura de specialitate exista termeni specifici pentru persoanele care se abat de la normalitate,(ca semnificatie generala) privind intreaga dezvoltarea psihofizica a persoanei, unele aspecte ramanand in urma (fizic, senzorial, mintal);

normal - adaptare echilibrata la mediu si raportare la grup de aceeasi varsta si mediu cultural

anormal - abateri peste standard, insuficiente retard in dezvoltare, abateri comportamentale , afectiuni fizice;

OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Philip Wood prezinta trei aspecte in abordarea problemelor:

Aspect organic medical deficienta

Aspect functional - incapacitate

Aspect social - handicapul propriu-zis

Deficienta este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitiva sau temporara ca urmare a unui accident sau a unei boli. Se regaseste in forma a cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament. Elementul generic de deficienta include termeni ca :

Deficit - conotatia cantitativa a deficientei, adica ceea ce lipseste pentru a completa o anumita cantitate sau intregul;

Defectuozitatea - se refera la ceea ce determina un deficit;

Infirmitate - absenta, diminuarea notabila a unor functii importante (de regula ne referim la cei cu deficiente motorii accentuate dar si la cei cu deficiente mintale profunde care necesita o protectie permanenta)

Invaliditate - pierderea , diminuarea, capacitatii de munca

Perturbarea - se refera la abaterile de la norma.

Incapacitatea este aspectul functional al deficientei si reprezinta pierdea sau diminuarea posibilitatii de a realiza o activitate motrica sau cognitiva sau un comportament. Apare in urma unor deficiente si se refera la actiunile si comportamentele considerate importante in viata cotidiana ( de comunicare, de locomotie, de orientare, de ingrijire corporala).

Handicapul - reprezinta aspectul social, fiind rezultatul unei deficiente care impiedica indeplinirea unui rol normal pentru o anumita persoana in functie de : varsta, sex, factori sociali si culturali. In O.N.U: se specifica ca handicap functionarea relatiei persoanei deficiente cu mediul ei, care survine cand persoana intalneste obstacole materiale, culturale, sociale care nu-i permite sa acceada la diferite sisteme sociale disponibile pentru altii, participarea pe picior de egalitate fiind ingradita. Categorii de handicap sunt cele de : independenta fizica, independenta economica (cheltuielile de compensare depasesc posibilitatile subiectului), de integrare sociala si de mobilitate. Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitatii. Aceste consecinte in plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv inadaptare si se pot manifesta in diverse forme:  inadaptare propriu-zisa, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.

Observatie: se recomanda ca unii termeni cum sunt: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt, incapabil sa nu mai fie utilizati in caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece acesti termeni nu reprezinta realitatea si aduc prejudicii grave demnitatii umane.

Handicapul este considerat un dezavantaj social rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate. Dificultatile intalnite de persoanele cu handicap sunt multiple si complexe. O sistematizare aproximativa identifica urmatoarele grupe de dificultati:

a) dificultati de ordin general:

dificultati de deplasare si miscare pentru cei cu deficiente fizice;

dificultati de exprimare si comunicare, pentru cei cu deficiente senzoriale;

dificultati de adaptare la modul de viata cotidian si la exigentele vietii sociale, pentru cei cu deficiente mintale si intelectuale;

dificultati de intretinere pentru persoanele lipsite de venituri si resurse.

b) dificultati de ordin profesional:

dificultati legate de instruirea si pregatirea profesionala a persoanelor cu diferite forme si grade de deficienta;

dificultati de plasare in locuri de munca adecavte profesiei sau abasenta unor locuri de munca in conditii protejate.

c) dificultati de ordin psihologic si social:

bariere psihologice care apar intre persoanele cu si fara handicap ca urmare a dificultatilor intampinate in activitatile cotidiene, profesionale sau sociale, precum si din cauza unor prejudecati sau a unor reprezentari deformate cu privire la posibilitatile si activitatea persoanelor cu deficiente.

In concluzie, deficienta poate determina o incapacitate care la randul ei antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficienta sa suporte cu dificultate exigentele mediului in care traieste, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumita deficienta.

Dizabilitate este termen de baza utilizat in legislatia romaneasca alaturi de cel de handicap. Este utilizat cu precadere pentru a substitui termenul de handicap, pentru a ne racorda la tendintele internationale.

Sintagma 'elev cu nevoi / cerinte educative speciale (CES)' a fost inventata atunci cand criteriul educational a reusit sa coordoneze criteriile medicale, psihologice si sociologice de evaluare si orientare scolara si profesionala a elevilor cu insuficiente, incapacitati, tulburari sau dificultati fizice, senzoriale, intelectuale.

Pe baza dreptului copilului la educatie, invatamantul are in responsabilitate fiecare generatie, integral. In fiecare generatie exista copii cu deficiente, adica cu "pierdere, insuficienta sau anomalie, tranzitorie sau definitiva, a structurilor de functionare fiziologica sau psihologica".^[2]

 Normalizarea este un termen care se refera la asigurarea conditiilor de viata corespunzatoare pentru persoanele cu cerinte speciale. Ea poate fi: fizica, functionala, sociala.

Reabilitarea este un proces destinat sa ofere persoanelor cu dizabilitati posibilitatea sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare. Exista tendinta de a utiliza in cuplu notiunile de abilitare si reabilitare.

Incluziunea sociala se refera la schimbarea atitudinilor si practicilor din partea indivizilor, instituttiilor si organizatiilor, astfel incat toate persoanele sa poata contribui si participa in mod egal la viata si cultura comunitatii din care fac parte.

Sanse egale reprezinta rezultatul actiunii prin care diferite sisteme ale societatii si mediului sunt puse la dispozitia tuturor, in mod egal. Sintagma egalizare a sanselor este procesul prin care diferite sisteme sociale si de mediul devin accesibile fiecaruia si in special persoanelor cu dizabilitati.

Serviciile de sprijin se refera la acele servicii care asigura atat independenta in viata de zi cu zi a persoanei cu dizabilitati, cat si exercitarea drepturilor ei.

Protectia sociala cuprinde totalitatea actiunilor intreprinse de societate in vederea diminuarii sau chiar inlaturarii consecintelor pe care o deficiensa cauzatoare de handicap o are asupra nivelului de trai al persoanei cu dizabilitati.