Abordare sistemica a procesului de invatamant

ABORDARE SISTEMICA A PROCESULUI DE INVATAMANT

Analiza sistemica este un mod superior de analiza care presupune a avea in vedere multitudinea de factori ce intervin in calitate de conditii si cauze. Sub acest aspect procesul de invatamant apare sub forma unui sistem, a unui ansamblul de componente aflate in relatii de interactiune si interdependenta dinamica, ce functioneaza ca un tot unitar, fiind proiectate in concordanta cu finalitatile educationale urmarite. 

Procesul de invatamant are un caracter deschis, depinzand de factorii externi, de ambianta. Manifestandu-se ca un tot unitar, orice influenta suferita de unul sau altul din elementele sale se transmite asupra tuturor celorlalte. Analiza sistemica a procesului de invatamant ne permite o privire de ansamblu asupra componentelor procesului, evidentiaza relatiile dintre componente si sesizeaza importanta feed-back–ului in armonizarea functionalitatii procesului.

Potrivit profesorului Ioan Cerghit o analiza sistemica a procesului educativ se poate realiza din trei perspective: functionala, operationala si structurala (Cerghit, I., 1986). 

Sub aspect functional se urmareste randamentul desfasurarii procesului educativ prin raportarea obiectivelor realizate efectiv la finalitatile stabilite anterior. Astfel, trebuie sa stim care sunt premisele sistemului, ce tinteste el sa realizeze si ce rezultate obtine. Este stiut faptul ca procesul de invatamant urmareste realizarea unor scopuri precise pe baza unui program prestabilit. Premisele acestui program sunt constituite de finalitatile atinse in prealabil de nivelul anterior al procesului educational, concretizate in informatii, capacitati si atitudini ale educabilului.

Rezultatele obtinute pot fi in relatie de: inferioritate, egalitate sau superioritate fata de cele propuse initial. Tipul de relatie care se manifesta la un moment dat intre obiectivele atinse efectiv si cele propuse initial confera un anume grad de functionalitate procesului educational. 

Din punct de vedere structural procesul de invatamant se prezinta ca un ansamblu de elemente interdependente. Iata-le mai jos, analizate intr-o maniera statica, ca si elemente componente:

1.     obiectivele instructive – educative urmarite, ce dau sens si ratiune actiunilor instructiv – educative;

2.     subiectii : cadrele didactice, personalul auxiliar si educabilii;

3.     principiile didactice dupa care se desfasoara activitatea de instruire, axiome generale de orientare a procesului instructiv - educativ;

4.     continutul educational ce urmeaza a fi transmis; informatia educationala ce urmeaza a fi abordata de subiectii actului didactic in virtutea realizarii obiectivelor urmarite;

5.     activitatile (procesele) de predare – invatare – evaluare, coloana vertebrala, motorul procesului educativ (urmeaza a fi detaliate in subtema I.4.);

Eseu: Fisa de lucru - cu ce calatorim in cosmos Eseu: Comunicarea si climatul organizational - procesul de schimbare

6.     metodologia folosita: metode si procedee, calea aleasa pentru indeplinirea obiectivelor propuse (vor fi detaliate in cursul „Strategia Didactica”);

7.     resurse materiale: materiale si mijloace didactice (vor fi detaliate in cursul „Strategia Didactica”);

8.     forme de organizare a clasei: colectiv, pe grupe sau individual (vor fi detaliate in cursul „Strategia Didactica”);

9.     relatii interumane: cadru didactic – elev, elev – elev, intre cadrele didactice, cadrul didactic – superior pe filiera educationala (nu si administrativa);

10.  timpul scolar aferent procesului didactic;

11.  mediul fizic scolar: arhitectura, igiena etc.;

12.  contextul: mediul exterior scolii;

13.  rezultatele scolare obtinute

14.  conexiunea inversa, feed-back-ul, retroactiunea, drumul invers de la evaluare la predare, realizat mai cu seama in scop formativ.

Sub aspect operational, analiza sistemica a procesului didactic urmareste modul de inlantuire dinamica si interdependenta ce se stabileste intre componentele structurale ale procesului. Cu alte cuvinte, mobilitatea elementelor componente ale sistemului, realizata in virtutea indeplinirii obiectivelor vizate. 

Sub acest aspect putem considera manifestarea mai multe tipuri de relatii:

a)     in interiorul procesului, intre componentele sale;

b)     intre procesul de invatamant si sistemul supraetajat, adica, sistemul de invatamant;

c)      intre componentele procesului de invatamant (finalitati, metode, mijloace) si componentele mediului social (ideal social, nivelul tehnicii, grad de cunoastere) (adap. Cucos, C., 1999, p. 117).  

Incercand sa depisteze relatiile structurale ale procesului de invatamant, I.K. Babanski  propune existenta urmatoarelor legaturi:

a)      legatura logica universala – interactiunea si interdependenta tuturor componentelor procesului;

b)     legatura de tip cauza – efect: situatie de divizare a legaturii universale, ce presupune legarea in mod logic a doua elemente, activitati ale procesului didactic;

c)      legatura functionala – ca o forma a interdependentei dintre componentele procesului, influentarea unor elemente determina automat schimbari asupra altora;

d)     o serie de legaturi care se disting dupa criteriul succesiunii:

legaturi ierarhice – ce este mai sus, ce este mai jos, ce este mai important: finalitatile educationale obliga la anumite dimensionari ale continuturilor si strategiilor educationale;

legaturi de dirijare – ce este mai activ, spre exemplu: un anumit continut conduce la formularea, adoptarea si punerea in practica a unei anumite strategii didactice, deci a unor anumite: metode, mijloace, forme de organizare si tipuri de invatare;

legaturi genetice – ce este initial, ce urmeaza: mai intai continuturile si metodele de predat si mai apoi strategia de evaluare;

legaturi de functionare – care intretin existenta unui fenomen sau obiect: rolul de feed-back al evaluarii fata de toate componentele procesului de invatamant;

legaturi de dezvoltare – care determina schimbari in functionare: orice inovatie adusa unui element anume al procesului are implicatii directe sau indirecte asupra tuturor celorlalte componente ale procesului, ca de pilda abordarea elevului ca obiect-subiect al actului didactic care a restructurat intreaga arhitectura a procesului didactic (adap. Babanski, I.K., 1979. p.23).

Trebuie, specificat faptul ca cele trei perspective de abordare a procesului de invatamant (functionala, operationala si structurala) sunt absolut complementare unui rationament ce se doreste a furniza o imagine completa asupra procesului, o imagine integrativa si totodata comprehensiva – holista. In virtutea realizarii unei asemenea holograme propunem schema urmatoare: 

Privind fig. 2 se poate observa usor ca axa operationala a procesului didactic, axa predare – invatare – evaluare transforma fluxul de intrari (in special o parte a sa – educabilii, caci cealalta parte il fundamenteaza si-i creeaza cadrul/mediul de functionare) in flux de iesiri, bazandu-se pe o logica interna si fiind in permanenta autoreglat prin activitatile de conexiune inversa, care pun in balanta relatia rezultate scolare obtinute/obiective educationale urmarite, propuse in prealabil. Prin aceasta „balanta”, activitatea de conexiune inversa are menirea de a evalua intregul flux de intrari si de iesiri, dar si activitatile educationale in sine, identificand si intervenind curativ asupra eventualelor „elemente patologice” ce pot frana indeplinirea finalitatilor procesului de invatamant.