Scurt istoric al pisciculturii

Scurt istoric al pisciculturii

In zorii civilizatiei umane, pe langa vanatoare, una din cele mai vechi indeletniciri a fost pescuitul. Oamenii au aplicat, in prinderea pestilor marini si de apa dulce, cele mai diversificate metode, in functie de cultura epocilor si de zonele geografice, trecand de la pescuitul cu mana, la utilizarea cosurilor, capcanelor de tot felul, a harpoanelor si a plaselor de pescuit. Dintre aceste tehnici stravechi, unele mai sunt folosite si astazi de anumite popoare. Din aceste metode primitive s-au format, de-a lungul mileniilor de evolutie umana, tehnicile eficiente de pescuit de astazi: descoperirea bancurilor de pesti cu ajutorul sonarelor, procedee electrice de capturare, sisteme de capcane eficiente de indiguirea raurilor, tehnici de pescuit cu plase de mari adancimi.

Piscicultura, ca activitate de crestere a pestelui, efectuata constient si planificat, se deosebeste de pescuit prin formarea unor conditii care satisfac pretentiile alimentare ale oamenilor, conditii in care anumite specii de pesti sa se simta bine, sa creasca, sa se inmulteasca, pentru ca in ultima instanta sa se obtina produse comestibile (came de peste, icre etc.).

Piscicultorii trebuie sa dispuna de cunostinte adecvate, in vederea obtinerii unei productii piscicole eficiente si de calitate. In acest sens, se poate vorbi de o activitate piscicola constienta intalnita pentru prima oara in scrierile vechilor imperii roman si chinez, astfel ca piscicultura poate avea sursa de pornire in cele doua centre de cultura.

In vechiul Imperiu Roman, pestii capturati in exces din apele bogate in peste, erau pastrati vi pana in momentul consumarii si s-a observat ca existau anumite specii care s-au acomodat bine la conditiile de pastrare in bazine mari (piscine), fiind capabili de reproducere si crestere (figura 1.1).

In Imperiul Chinez, datorita densitatii mari a populatiei si ca urmare, nevoia tot mai mare de hrana, a fost posibila aparitia crescatorilor de peste inca din anii 2000 i.c. Fan Li, scrie in anul 473 i.c., primul "Tratat de piscicultura" din lume. Chinezii introduceau in helestee pentru ingrasat, pestii prinsi din cursurile naturale de apa.

In Europa, originea pisciculturii dateaza din Epoca Romana si este in stransa legatura cu propagarea crestinismului, in scopul respectarii preceptelor religioase privind regimul alimentar. Comunitatiile monahale au avut un rol important in dezvoltarea pisciculturii.

Scriitorul roman Varo (28-116) descrie "vivarii si piscine".

Columela scrie, in primul veac al erei crestine, cartea "De re rustica" (Despre agricultura) unde mentioneaza preocuparea pentru cresterea pestilor in crescatorii mari din rauri si lacuri (figura 1.2).

Hildegard von Bingen (1098-1179), stareta abatiei Saint Rupert, descrie 30 specii de pesti si scrie un studiu privind depunerea icrelor (reproducerea) la pesti.

Gospodarii de helestee intalnim in secolul XIII-XIV in Cehia, Galitia, Boernia, Polonia. Unele din aceste crescatorii exista si astazi, asa cum este cea din Witingau (Cehia), fondata in anul 1358.

In Rusia, primele helestee s-au construit in secolul XIII la manastirea Serghiev, ca peste fiind mentionata cega. In secolele XV-XVI se constituie crescatorii de peste adevarate. Tarul Boris Godunov dispune amenajarea helesteului Borisovca cu o suprafata de 83 ha, existent si in prezent. In secolul XVII, piscicultura, se dezvolta mult, speciile vizate in principal fiind

crapul si linul. Zaozerski, in cartea sa "Patria tarista in secolul XVII' mentioneaza existenta unor salbe de iazuri: 37 iazuri in Izmailova, 10 in Stepanov, 9 in satul Alexeev.

In secolul XVIII, datorita conditiilor economice, se inregistreaza un regres in domeniul pisciculturii si cresterii animalelor. La inceputul secolului XIX insa, crescatoriile capata forme asemanatoare celor actuale.

Un mare rol in dezvoltarea pisciculturii l-a avut S.L. Jacobi, care descopera si aplica in 1763 primele insamantari artificiale la pastrav si V.P. Vraskij, care in 1860 a pus in functiune prima statie de incubatie a icrelor de salmonide in Rusia.

In Europa de Vest, cele mai mari crescatorii erau in Germania (62.000 ha), Cehia (44.000 ha) si Polonia (55.000 ha). Principalele specii cultivate erau crapul si pastravul, dar se cultivau si alte specii: linul, carasul rosu, caracuda, carasul auriu, stiuca, somnul, coregonul si anghila.

In Europa de Est, Rusia avea piscicultura cea mai dezvoltata, dar in timpul razboiului civil, crescatoriile au fost distruse in cea mai mare parte, ramanand dupa 1918, doar 32.445 ha bazine piscicole.

Primele documente privind cresterea pestelui pe actualul teritoriu al Romaniei, dateaza din secolul XII si se refera la existenta a numeroase "iazuri' si "ramnice" si la pestii care le populau.

Primele mentiuni documentare privind existenta acestor bazine, dateaza din anul 1169 in Transilvania, 1247 in Muntenia si 1421 in Moldova, dar prezenta in limbaj a unor cuvinte de origine romana si slava, referitoare la cultivarea pestelui, presupune ca inceputul pisciculturii se situeaza anterior epocii romane si apoi, perioadei de migrare a popoarelor slave.

Exista numeroase referiri la pescuit si piscicultura in documentele oficiale din secolele XIV­-XIX, pe teritoriul actual al Romaniei: Stefan cel Mare, il improprietareste pe Mihail Logofatul la 18 februarie 1445 cu "iazul de Ia Jelioara uscata".

Calatorul rus Reicherstorfer, a cunoscut Moldova in vremea lui Petru Rares (1527-1538) si descrie bogatia mare "in helestee si balti cu pesti alesi si variati".

Doctorul Wolf care a calatorit in Moldova in perioada 1780-1797, gaseste chiar ca, iazurile sunt prea multe si relateaza ca "pestii se inmultesc in ele in mod extraordinar".

Inceputul pisciculturii sistematice pe teritoriul romanesc, dateaza in Transilvania si Bucovina, din a doua jumatate a secolului XIX, prin modernizarea crescatoriilor de la Solontea Oradea si Cozmeni Cernauti, in care se cultivau rasele de crap Lausitz, Galitia si Aischgrund, productivitatea ciprinicola fiind pe atunci de 300 kg/ha.

Ca urmare a activitatii tot mai pronuntate in acest domeniu, in anul 1886 apare "Legea pescuitului" iar in anul 1907 se infiinteaza "Serviciul hidrologic". In anul 1926 s-a infiintat la Tulcea "Statiunea de Cercetari Hidrologice", iar in anul 1932 se pun bazele "Institutului biooceanografic" la Constanta.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, piscicultura cunoaste o dezvoltare spectaculoasa prin amenajarea unor iazuri, helestee sau alte bazine acvatice artificiale, in care tehnologia de exploatare piscicola cunoaste imbunatatiri spectaculoase.

Pe langa dezvoltarea retelei de unitati piscicole sistematice, s-au importat si aclimatizat noi specii de ciprinide de pe continentul asiatic, cu comportament alimentar diferentiat, in vederea valorificarii mai eficiente a troficitatii bazinelor acvatice. De asemenea s-au infiintat numeroase pastravarii, care au fost populate cu material biologic de import.

Toate aceste actiuni au dus la sporirea productiei de peste din exploatarile piscicole, care au compensat regresul pescuitului din apele naturale curgatoare, marine sau oceanice.