Evolutia si orientarile din salmonicultura

Evolutia si orientarile din salmonicultura

Salmonicultura este acea ramura a pisciculturii care se ocupa cu exploatarea pastravilor si a altor specii de pesti din familia Salmonidae, dar si a altor specii de pesti iubitoare de apa rece si curata (Bud. 2007).

Salmonicultura este o ramura importanta a pisciculturii si ea cunoaste o dezvoltare spectaculoasa atat la noi in tara, cat si in majoritatea tarilor lumii care beneficiaza de conditii corespunzatoare pentru cresterea si dezvoltarea lor.

Familia Salmonidelor, careia ii apartin cele mai valoroase specii de pesti din apele reci, este una din cele mai vechi familii. Stramosii salmonidelor de astazi nu se deosebesc prea mult de speciile care traiau acum circa 100-200 milioane de ani.

Fosilele gasite recent, ce provin din Tertiar, cu o varsta estimata la 30-50 milioane de ani, apartinand Protosalmonidelor, reprezinta stramosii salmonidelor de astazi (figura 1.4).

Unele din speciile pe care le intalnim astazi, au aparut cu cel putin 10-20 milioane de ani in urma si majoritatea lor au ramas pe o scara evolutiva primitiva. Astazi, in conditiile naturale, gasim salmonide in numeroase parauri si lacuri ale emisferei nordice.

In Antichitate si Evul Mediu, pestii apartinand familiei salmonidelor erau procurati doar din mediul natural, nefiind cunoscute in aceea perioada metodele si tehnicile de crestere si reproductie artificiala. Acest lucru facea ca pastravii sa fie extrem de apreciati, atat datorita raritatii lor si capturarii dificile cu ostia, dar si datorita gustului deosebit.

Calugarul sirian Paul de Alep, in urma calatoriilor facute in Muntenia, Oltenia si Moldova, scrie despre "bastrovul" romanesc, frumos insemnat cu pete rosii: "Gustul acestui peste e fin si mai savuros ca puiul fript si de aceea e pretuit mult si afumat si dus in dar Domnului si boierilor".

Cresterea artificiala a pastravului este de data mai recenta. Inventia calugarului Don Pinchon, care se pare ca a incubat artificial in secolul XIV-lea intr-o cutie, icre de pastrav, nu a castigat adepti.

Stephan Ludwig Jacobi, in anul 1765, redescopera metoda si cu o serie de completari, o publica in Hannoverschen Magazin, dar fara rezultate.

In anul 1854, profesorul J.V. Coste infiinteaza la Huningue (Alsacia), prima statiune de crestere artificiala a pastravului.

In perioada 1856 -1870, in Rusia, Wrasskij descopera metoda fecundatiei uscate, fapt ce da un impuls extraordinar dezvoltarii salmoniculturii, datorita procentului mare de reusita a fecundatiei.

In anul 1860, italianul Filippo de Filippi, construieste o mica statie de incubatie pe raul Avighiana iar apoi, in 1870, guvernul italian construieste o statiune piscicola la Brescia.

Primele pastravarii din tara noastra au luat fiinta la inceputul secolului XX. Ele au avut drept scop producerea puietului necesar repopularii apelor de munte. Printre cele mai vechi pastravarii de la noi se numara cele din Bucovina si Moldova: Valea Putnei (1890), Bamar si Tarcau (1902) sau din Transilvania: Gudea, Finis (1928).

Evenimentele social-politice din prima jumatate a secolului XX, au creat un cadru nu tocmai favorabil dezvoltarii salmoniculturii, atat in Romania cat si in Europa. Cele doua Razboaie Mondiale au influentat negativ intreaga activitate economica a continentului european si implicit au actionat si asupra putinelor pastravarii existente, multe din ele fiind distruse sau parasite.

Majoritatea pastravariilor amenajate in perioada interbelica, dupa anul 1945 vor cunoaste transformari importante. Fiind de regula de mici dimensiuni, in anii urmatori au fost fie desfiintate, fie modernizate.

Astfel, pastravaria Madaras (Harghita), infiintata cu scopul producerii de puiet in vederea repopularii apelor montane, datorita izolarii la mare distanta de comuna Madaras si temperaturilor extrem de scazute din zona, a fost desfiintata, iar locuinta pastravarului, transformata in casa de vanatoare. Mica pastravarie de la Oasa, in urma amenajarii barajului si a lacului de acumulare cu acelasi nume, a fost inundata de apele lacului (foto).

Vechea pastravarie de la Gura Sucului, a fost modenizata in 1962, astazi fiind cunoscuta suh numele de pastravaria Poiana Marului.

In perioada 1950-1989, sunt amenajate mai multe complexe salmonicole, fiecare adoptand tehnologiile existente la acea ora: 1959 - pastravaria Faina (Maramures), 1960 - pastravaria Arinu (bazinul Somesului Mare), 1975 - pastravaria Gilau/Cluj (considerata la momentul respectiv, cea mai moderna din tara), complexele salmonicole Bradisor si Potoci etc.

Constructiv, pastravariile nu au evoluat foarte mult, principiul fiind in general acelasi: captarea unei surse corespunzatoare de apa, aceasta transvazeaza bazinele, dupa care este evacuata. Totusi, de-a lungul secolului XX au fost aduse unele imbunatatiri ce vizau in special usurarea procesului tehnologic si imbunatatirea conditiilor de mediu pentru materialul biologic.

Astfel bazinele, care la inceput erau din pamant, au fost betonate. Astazi putine pastravarii mai au in dotare bazine din pamant si in general, in asemenea amenajari nu se urmareste neaparat obtinerea unor productii ridicate ci mai mult cresterea potentialului turistic, asa cum este cazul pastravariilor Campul Cetatii (Mures) si Lepsa -Vrancea (foto).

Foto Pastravaria Lepsa - Vrancea

Au fost aduse imbunatatiri de asemenea sistemelor de aerare a apei, pornind de la clasicul sistem tip consola, continuand cu sistemele tip fructiera si aeratoarele actionate electric iar astazi s-a ajuns la utilizarea oxigenului lichid si a difuzoarelor de aer sub presiune.

Imbunatatiri au fost aduse si in ceea ce priveste calitatea apei, atat in ceea ce priveste caracteristicile fizice (temperatura, transparenta, suspensii) cat si cele chimice, prin modernizarea sistemelor de decantare si filtrare fizica si biologica.

Pasul cel mai important in dezvoltarea salmoniculturii, a fost facut in momentul in care au aparut furajele granulate, acestea usurand enorm munca pastravarului. Alimentatia salmonidelor era practic cea mai costisitoare si greoaie componenta a procesului tehnologic in intreg ansamblul sau, fiind utilizate resturile de abator macinate, in amestec cu vitamine, tarate si alte componente, produse greu de manevrat si care nu puteau fi pastrate un timp prea indelungat. Furajele concentrate granulate inlatura toate neajunsurile provocate de furajele traditionale: pot fi depozitate pe termen lung, au o structura si un continut al elementelor nutritive adaptat pe fiecare faza si etapa de crestere si exploatare, iar granulatia variaza pe categorii de varsta si dimensiuni. Administrarea acestor furaje se face mai usor, atat manual cat si automat (figura 1.5).

Alte progrese ale procesului tehnologic in pastravarii au vizat ameliorarea speciilor de cultura, incepand cu 1945 dupa aparitia editiei a treia a cursului de "Ameliorarea animalelor" de J.Lush, ameliorarea capatand un aspect fundamentat stiintific ce stabileste concepte de neacceptat inainte.

Procesul evolutiv al amenajarilor salmonicole continua si astazi, iar directiile importante pe care se merge, vizeaza toate aspectele mentionate anterior: modernizarea pastravariilor din punct de vedere constructiv, imbunatatirea conditiilor de mediu pentru materialul de cultura, ameliorarea speciilor, aspecte privind alimentatia, controlul bolilor si nu in ultimul rand probleme legate de managementul fermelor, marketing, ecologie si protectie a mediului.