TRATAMENTE PENTRU BOLI LA
PESTII DE ACVARIU
Originea bolilor
Originea bolii poate fi externa:
- introducerea unui peste stresat de calatoria pe care a facut-o din tara de
origine sau de stocarea lui la respectivul comerciant: el se poate imbolnavi si
contamina alti pesti.
- introducerea unui peste purtator sanatos sau bolnav.
- introducerea de apa poluata de origine naturala.
- introducerea accidentala a unor diferite substante nocive, fum de tigara sau
aerosoli.
In mod evident trebuie luate toate masurile de prevenire pentru evitarea unor
astfel de accidente.
Bolile pot avea si origine interna,
fiind vorba de o dereglare a echilibrului general, care duce la dezvoltarea
unor boli prezente la unii pesti purtatori sanatosi.
- scaderea temperaturii sau socuri termice, adica variatii bruste, intr-un sens
sau in altul, provocate de o dereglare a sistemului de incalzire.
- scaderea nivelului oxigenului.
- exces de materii azotate, datorare unei proaste functionari a filtrului sau a
numarului mare de pesti.
- calitatea generala a apei.
- rani primite in cursul unei lupte sau al unei parade nuptiale putin agitate,
socuri sau rani in urma atingerii decorului.
- subalimentatie sau alimentatie incorect echilibrata.
- prezenta unor plante in descompunere.
Prevenirea bolilor
Mai bine sa previi boala decat sa o vindeci: acest vechi si intelept proverb
este perfect valabil in acvariofilie. Prevenirea bolilor implica o extrem de
atenta observare zilnica a pestilor si mai ales a mediului, lucru care necesita
unele cunostinte. Cea mai buna prevenire ramane echilibrul cat mai corect al acvariului.
Bolile si tratamentele lor
In mod global distingem doua tipuri de boli: boli infectioase si boli
neinfectioase. Primele sunt provocate de microorganisme, cum sunt bacteriile,
ciupercile sau virusii purtati de pesti. Factorii declansatori sunt binecunoscuti:
stres, proasta alimentatie, scaderea temperaturii. Unele organisme patogene au
un ciclu de viata mixt: o parte in organismul pestelui, o parte in apa.
Maladiile neinfectioase nu sunt
provocate de organisme patogene, ci de mediul poluat si sarac in substante
hranitoare (proasta calitate a apei, subalimentatie). Se vor evita cocteilul de
medicamente si supradozajul, inutile sau daunatoare. Se va respecta durata
tratamentului chiar daca in aparenta simptomele dispar repede. Totusi starea de
sanatate va ramane in atentia voastra pe tot parcursul vietii pestilor. In
timpul tratamentului, alimentatia pestelui trebuie sa fie moderata, dar cu
alimente naturale. Dupa vindecare, ii vom furniza o alimentatie variata si bine
echilibrata in substante organice, vitamine si saruri minerale pentru a-i
intari starea generala.
Diferitele etape ale unui tratament
1. Plasarea pestelui intr-un acvariu-spital
2. Cresterea temperaturii pana la 27-28° C
3. Oprirea filtrarii, iar in cazul apei de mare a absorbantului de spuma,
crescand aerajul
4. Diluarea medicamentului, daca e necesar
5. Varsarea pogresiva a medicamentului in acvariu, operatiunea va dura minimum
o ora, chiar o zi in cazul sulfatului de cupru
6. Respectarea intocmai a duratei tratamentului
7. Golirea pe jumatate a acvariului, apoi umplerea pana la nivelul anterior cu
apa identica cu cea de origine
8. Schimbarea 1/10 din volum in fiecare zi timp de 5 zile, utilizand o apa
identica
9. Reinnoirea tratamentului daca acest lucru este necesar
10 Repunerea in functiune a filtrului si eventual, a absorbantului de spuma
11. Readucerea progresiva a temperaturii la nivelul initial - operatie ce
dureaza 3 zile
12. Restabilirea aerajului la nivel initial.
Intr-un acvariu de ansamblu se incepe de la punctul 2.
Acvariul-spital
Se utilizeaza o cuva mica din sticla lipita, in care se pune numai materialul
necesar ingrijirii pestilor. Nu exista plante, nici de sol nici de decor, cu
exceptia cazurilor de pesti timizi prin structura: in acest caz li se ofera un
adapost din material artificial, de exemplu PVC. Nu este necesara o filtrare
normala, putem utiliza un mic filtru interior continand doar spuma. In schimb,
aerajul este foarte important, unele produse influentand nivelul oxigenului.
Temperatura va fi ridicata pana la 27-28° C.
Este preferabil ca acvariul-spital sa
fie situat intr-un loc linistit si putin luminos, pentru a favoriza vindecarea
pestelui. Geamurile acvariului pot fi acoperite cu perdele pentru filtrarea
luminii. Dupa utilizare, acvariul precum si materialul folosit vor fi
dezinfectate: se vor folosi 4 ml de apa de Javel la 100 l de apa, se va face o
primenire timp de 24 de ore, apoi mai multe curatari succesive.
Medicamente pentru pesti de acvariu
Exista un anumit numar de medicamente vandute in toate magazinele de
specialitate, specifice uneia sau mai multor boli. Progresele deosebite facute
in acest domeniu sunt constante: noi medicamente extrem de eficace pentru
pestii marini au aparut in ultimii ani. Este important sa respectam doza si
durata tratamentului.
Bolile bacteriene pot fi tratate cu
mult succes cu antibiotice. Totusi, nu va sfatuim sa folositi aceste substante
greu de procurat, si care pot duce la crearea unor tulpini rezistente. Putem
utiliza diferite produse chimice, cu conditia sa respectam dozele.
In primul rand, sarea de bucatarie
este eficace in anumite cazuri doar pentru pestii de apa dulce. Ea se introduce
in apa progresiv pana la 5-10 g/litru, dar nu trebuie depasita aceasta doza!
Dupa vindecare, revenim progresiv la apa initiala nesarata, prin schimburi
succesive a 25% din volumul recipientului pe zi.
Albastrul de metil este eficace impotriva ciupercilor. Se dizolva 1g pe pudra, pe care o
putem gasi in farmacie, in 1 l de apa. Se trateaza pestii cu 0,5 pana la 1
ml/litru din aceasta solutie, iar ouale cu 1 ml/litru. Apoi se schimba in mod
progresiv cate 25% din volumul de apa pentru a elimina produsul. Albastrul de
metil nu se foloseste in apa de mare.
Verdele de malahit este deosebit de eficace impotriva ciupercilor, dar si impotriva ihtioftiriozei.
O solutie de 1,5 g la 10 litri se prepara chiar in momentul folosirii, durata
tratamentului nu trebuie sa depaseasca 2 ore.
Formolul
este activ impotriva parazitilor externi. Se va utiliza o solutie de
formaldehida 40%, disponibila in comert, care se va dilua in proportia de
20ml/100litri de apa. In general tratamentul dureaza intre 15 si 20 de minute,
in nici un caz el nu trebuie sa depaseasca 30
Sulfatul de cupru este un produs adeseori utilizat in apa de mare, dar este toxic pentru
nevertebrate si unele vegetale. Pestii trebuie sa fie tratati intr-un
acvariu-spital daca nu sunt singurii ocupanti ai recipientului marin. Se
dizolva 16 g de cristale in 1 litru de apa, doza de tratament este de 10ml/100
litri de apa avand ca baza acest nivel de diluare. Din motive de precautie, se
introduce in acvariu doar doza pentru o singura zi.
Albastrul de metil, verdele de
malahit si sulfatul de cupru se dizolva in apa distilata. Toate produsele, cu
exceptia sarii, trebuie sa fie conservate in loc intunecos si rece, ideal fiind
frigiderul. In acest caz trebuie sa fim atenti la eventualele pericole, mai
ales pentru copii, care ar putea fi atrasi de lichidele colorate.
Principalele boli in acvariu
Simptome: Puncte albe pe corp si pe inotatoare (de marimea unei gamalii,
maximum 1 mm)
Numele bolii: Ihtioftirioza
Cauza: Protozoar parazit, Ichthyophtirius
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Cresterea temperaturii, formol, verde de malahit,
medicamente din comert
Observatii: Contagioasa, ea se declara daca temperatura scade de o
maniera importanta.
Simptome: Puncte albe mai mici decat cele precedente, formand chiar un
strat subtire, inotatoarele uneori lipite, atingeri ale decorului
Numele bolii: Oodinioza
Cauza: Parazit unicelular, Oodinium, prevazut cu un flagel pentru
deplasare
Tipul de apa: Apa dulce, dar mai ales apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Uneori dificil de depistat la debutul ei.
Simptome: Identic cu precedentul, dar punctele sunt mai mari
Numele bolii: Cryptocarioza
Cauza: Protozoar parazit, Cryptocarion
Tipul de apa: Apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Uneori este insotita de mici pete sangerande, pestii au
dificultati respiratorii.
Simptome: Smocuri albe cu aspect pufos
Numele bolii: Spuma, Saprolegniaza
Cauza: Ciuperci, dintre care Saprolegnia
Tipul de apa: Apa dulce, rar apa de mare
Tratamente: Sare, verde de malahit sau albastru de metil (cu exceptia
apei de mare: sulfat de cupru, medicamente din comert)
Observatii: Dezvoltarea bolii este favorizata de rani.
Simptome: 1 sau ambii ochi umflati anorlam
Numele bolii: Exoftalmie
Cauza: Bacterii, virusuri, ciuperci, cateodata impreuna
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Medicamente din comert, sulfat de cupru
Observatii: Uneori dificil de tratat.
Simptome: Abdomen umflat, inotatoare dezlipite de corp
Numele bolii: Hidropizie
Cauza: In principal bacterii
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Contagios, uneori dificil de tratat.
Simptome: Operculii indepartati, inot nesigur, viermi minusculi pe
branhii
Numele bolii: Girodactiloza
Cauza: Vierme parazit, Gyrodactylus
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Sare, sulfat de cupru
Observatii: Dificil de depistat.
Simptome: Inspiratia aerului de la suprafata
Numele bolii: 'Lipsa de oxigen'
Cauza: Aeratie defectuoasa, echilibrul general al acvariului perturbat
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Cresterea aerajului, verificarea si ajustarea parametrilor
apei
Observatii: Inspirarea aerului de la suprafata este uneori simptom de
boala infectioasa.
Simptome: Slabire, crestere perturbata
Numele bolii: 'Probleme alimentare'
Cauza: Subalimentare sau lipsa de vitamine
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Alimente proaspete si hrana vie in alternanta
Observatii: Posibilitatea de a incorpora solutii vitaminizate din
comert.
Simptome: Agitatie, inot dezordonat, comportament neobisnuit
Numele bolii: 'Proaste conditii de crestere'
Cauza: Probleme de oxigen, slaba calitate a apei (mai ales substante
azotate)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Cresterea cantitatii de oxigen, schimbarea unei treimi din
apa, verificarea calitatii sale (nitriti, pH)
Observatii: Simptomele se pot aplica si la o boala infectioasa.
Simptome: Deformare a scheletului alevinilor
Numele bolii: 'Problema ereditara'
Cauza: Origine genetica (genitorii)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Daca multi alevini sunt afectati, inseamna ca exista o problema
genetica a parintilor, deci trebuie separati
Observatii: Este frecvent cazul in care cativa alevini dintr-o generatie
sunt afectati.