INSTALATIA DE ANCORARE A NAVEI

Instalatia de ancorare consta din totalitatea echipamentelor si dispozitivelor destinate atat pentru fixarea si depozitarea ancorelor la bord, cat si pentru manevrarea ancorelor – fundarisire, virare. Orice nava trebuie inzestrata in mod obligatoriu cu o instalatie de ancoraj dispusa de regula la prova, pe teuga, formata din urmatoarele parti componente:

ancore

lanturi

echipamente pentru ancoraj

mecanisme de fundarisire si de virare

Instalatia trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, cum ar fi:

sa asigure manevrarea ancorelor fara nici un fel de dificultate

sa permita fundarisirea si virarea ancorelor la momentul dorit

sa permita abandonarea ancorelor si lantului in caz de nevoie

sa realizeze o fixare sigura a capatului lantului la bord

1. Ancore

ANCORA – este o piesa de otel forjat sau turnat, cu o forma specifica, cu bratele capabile sa se infiga in fundul marii si sa mentina nava pe loc.

Tipurile de ancore folosite in prezent la bordul navelor pot fi impartite in doua categorii:

ancore cu brate fixe

ancore cu brate mobile

Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi impartit dupa criteriul existentei traversei in:

ancore cu traversa

ancore fara traversa

Din punct de vedere al rolului pe care il au la bord, ancorele se pot imparti in:

ancore principale (dispuse intotdeauna la prova)

ancore secundare (dispuse la pupa)

1.1. Ancore cu brate fixe

Din categoria ancorelor cu brate fixe, in prezent se mai intrebuinteaza o ancora cu traversa denumita ancora tip „Amiralitate”. Aceasta ancora poate fi intalnita la navele cu vele, la navele fluviale, la salupe si ambarcatiuni sau ca ancorot la navele mari.

Ancora tip „Amiralitate” este o ancora tipica cu traversa si se compune din urmatoarele elemente:

fusul

bratele

palmele

inelul

traversa

Fusul – este o bara de otel cilindrica (prismatica) terminata la partea superioara cu un ochi.

Bratele – sunt doua bare fixe care se desfac la partea inferioara a fusului facand corp comun cu acesta. Locul unde se incruciseaza pe fus se numeste „diamant” (partea cea mai rezistenta a ancorei).

Palmele – sunt extremitatile triunghiulare ale bratelor. Ele se termina cu varfuri ascutite care se numesc „gheare”.

Inelul – sau cheia de impreunare, fixata in ochiul din capatul fusului, serveste pentru legarea lantului de ancora.

Traversa – este o bara de metal, cilindrica, avand diametrul corespunzator orificiului din fus. La mijlocul traversei exista un opritor si un cui spintecat legat cu un lantisor care serveste la fixarea traversei in locasul ei pe fus. Traversa are un capat incovoiat pentru a se putea rabate si fixa de-a lungul fusului pentru pozitia „repaus”.

Modul de functionare al ancorei tip „ Amiralitate” este determinat de pozitia traversei, perpendiculara pe planul bratelor.

In momentul fundarisirii, ancora cade pe verticala atingand fundul cu unul din brate. Pe masura ce lantul se fileaza, ancora se aseaza cu bratele pe fund in pozitia orizontala cu fusul rezemat intr-un capat al traversei care se mentine in pozitia verticala. In acelasi timp, datorita deplasarii navei sub actiunea vantului sau a curentului, lantul incepe sa se intinda tragand de inelul ancorei. Se formeaza astfel un cuplu de rasturnare determinat de forta cu care trage lantul de inel in jos si rezistenta pe care o opune capatul traversei rezemat da fundul apei. Sub actiunea acestui cuplu, ancora se rastoarna, traversa devine orizontala, iar bratele iau pozitie verticala cu un brat, mai precis cu una din gheare rezemata pe fund. Continuarea tractiunii lantului face ca fusul ancorei sa se deplaseze orizontal pe suprafata fundului si gheara sa se infiga in materialul din care este format fundul.

Principalul avantaj consta in faptul ca acest tip de ancora se infige usor in solul fundului si tine bine nava.

Dezavantajele constau in faptul ca ancora, avand traversa si bratele dispuse in plane perpendiculare, prezinta greutati la manevra, din cauza gabaritului necesitand instalatii speciale pentru ridicarea si punerea la post.

1.2. Ancore cu brate articulate

Dintre ancorele de acest tip cea mai frecvent folosita la navele maritime moderne este ancora tip „Hall”. Aceasta este o ancora fara traversa alcatuita din:

inel

fus

doua brate articulate

gheare

contrabratele

diamantul

buloanele (suruburile) de impreunare a fusului cu diamantul

Spre deosebire de ancorele cu brate fixe, la ancorele de tip „Hall”, bratele se pot rabate intr-o parte si alta a fusului osciland cu un unghi de aproximativ 45 grade.

Modul de functionare al acestui tip de ancora este determinat de posibilitatea de oscilatie a bratelor.

Dupa fundarisire, ancora cade pe fund luand o pozitie orizontala. In momentul cand lantul incepe sa se intinda, trage de inelul ancorei ridicand usor fusul, care se misca in articulatia de fixare in diamant, astfel ca bratele raman in plan orizontal. Ancora este tarata pe fund in aceasta pozitie pana cand contrabratele intampina o rezistenta la intalnirea primei denivelari. Din acest moment, asupra ancorei actioneaza doua forte:

una este tractiunea lantului care tinde sa traga ancora dupa el;

a doua este rezistenta opusa de sol care tinde sa mentina contrabratul in jos;

Efectul actiunii acestor doua forte provoaca deschiderea bratelor pana la unghiul maxim de 45 grade si atunci ghearele se infig in solul fundului.

Avantajul principal al acestui tip de ancora il constituie faptul ca este foarte comoda la manevra fixandu-se foarte simplu la post. La fundarisire sau la virare se exclude posibilitatea incolacirii lantului pe fus sau pe brate.

Referat: Transport in turism Referat: Prescriptii referitoare la constructia si incercarea ambalajelor

Dezavantajul principal al ancorei tip „Hall” consta in faptul ca dupa fundarisire trebuie tarata pe fund pana se „agata” si „musca” solul.

1.3. Ancore de corp mort

Ancorele de corp mort sunt ancore destinate pentru fixarea navelor far sau a altor instalatii plutitoare. Aceste ancore se folosesc pentru a fixa solid si pe timp indelungat diferite mijloace plutitoare.

Cel mai frecvent sunt folosite trei tipuri de ancora de corp mort si anume:

ancora de corp mort tip „Amiralitate” cu un singur brat si cu traversa fixa

ancora ciuperca

ancora surub

Tipuri de ancore

2. Lanturi

2.1. Descrierea lanturilor

Lanturile de ancora sunt destinate pentru asigurarea legaturii dintre ancora si nava. Ele sunt confectionate din inele metalice de forma unei elipse numite „zale”. Zalele pot fi cu pod sau fara pod. Podul (denumit si punte) este o traversa metalica dispusa la mijlocul zalei impartind zaua in doua parti egale. Podul are rolul de a nu permite alungirea zalei la tractiune, marind in acest fel rezistenta lantului cu 20%.

Modele de zale de lant de ancora

Lantul unei ancore se caracterizeaza prin calibru si prin lungime.

Calibrul lantului de ancora este diametrul unei zale masurat in dreptul puntii sau la mijlocul zalei daca lantul este format din zale fara pod. Calibrul se exprima in milimetrii.

Lungimea lantului este impartita in chei de lant, o cheie de lant avand lungimea de 25 metri.

Prima cheie este fixata de ancora cu o cheie cu vartej.

Cheile de lant sunt unite printr-o za de impreunare, mai solida si cu posibilitatea desfacerii, numita cheie Kenter.

2.2. Marcarea lanturilor de ancora

Lanturile de ancora au un marcaj din fabricatie prin care se indica marca fabricii, anul fabricatiei, diametrul lantului. Din punct de vedere marinaresc, intereseaza marcajul care se face la bord pentru a permite cunoasterea in orice moment a lungimii de lant aflata la apa.

Pentru ca lungimea lantului de ancora care este lasat la apa sa poata fi complet cunoscuta, este necesara dimensionarea lantului. Acesta este impartit in chei de lant, care au fiecare o lungime de 25 metri.

Delimitarea cheilor de lant se face cu ajutorul unor marcaje, in felul urmator:

dupa fiecare cheie apare o za mai groasa care este za de impreunare. Acesta za este piturata in rosu si corespunzator numarului cheii de lant se pitureaza in alb de o parte si alta a zalei de impreunare o za cu un inel de tabla.

Astfel, la prima cheie vom avea piturate zaua de impreunare cu rosu si de o parte si de alta a acesteia o za alba si un inel de tabla, la doua cheie, zaua de impreunare rosie si cate doua zale de o parte si de alta, pe fiecare un inel de tabla, etc.

In general, o nava are intre 8 chei de lant la babord, echivalentul a 200 metri si 9 chei de lant la tribord, echivalentul a 225 metri.

2.3. Intretinerea lanturilor

In timpul exploatarii, lantul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista siguranta ca zalele nu sunt crapate si podurile nu sunt slabite. Lantul de ancora nu trebuie folosit daca se constata zale crapate sau vreun pod slabit. Intotdeauna cand nava este urcata pe doc, lanturile se scot din puturi, se intind pe puntea docului, se curata de rugina si de vopseaua veche, dupa care se pitureaza cu miniu de plumb si apoi se vopseste. Este necesar ca la fiecare virare lantul sa fie bine spalat cu instalatii speciale de spalare dispuse in nara ancorei.

3. Echipament pentru ancoraj

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalatiei de ancorare care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si lantului la bordul navei.

Echipamentul pentru ancoraj este alcatuit din:

nari

stope

boturi

postamentul ancorei

putul lantului

3.1. Narile

Narile sunt piese din fonta sau din hotel turnat avand o forma tubulara cu sectiune circulara sau ovala si terminate la capete cu cate o intaritura, una care se fixeaza in bordaj si alta in punte.

Narile sunt dispuse in ambele borduri in asa fel incat sa permita trecerea libera a lantului si punerea la post a ancorelor fara traversa.

Narile sunt astfel construite incat sa permita ancorei sa gliseze usor imediat ce lantul a fost eliberat, iar lantul sa treaca fara efort.

3.2. Stopele si boturile

Pentru fiecare lant sau cablu de ancora sunt prevazute la bordul navei cate o stopa de punte care asigura la post sau fixeaza si opreste miscarea lantului pe timpul manevrei de ancorare sau pe timpul lucrarilor la lant.

Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lantului de ancora, intre vinci si ancora (nara).

Dupa felul constructiei exista doua tipuri principale de stope:

stope cu calcai, actionate cu o parghie

stope cu surub, actionate cu ajutorul unui ax filetat

Stopa cu calcai

Stopa cu lant

1 – ochi in punte; 2 – sarma; 3 – lant; 4 – palanc

Pentru marirea sigurantei ancorajului si evitarea ca intreg efortul cu care trage lantul ancorei sa se aplice in stopa, se boteaza lanturile ancorelor cu ajutorul unor boturi confectionate din lant sau din parama.

De regula, botul este format dintr-o bucata de lant cu 5-6 zale, fixata cu un capat la un ochet sau o placa metalica in punte iar in celalalt capat se termina cu un cioc de papagal sau o gheara de drac, care se fixeaza de lantul ancorei si il blocheaza.

3.3. Postamentul ancorei

In timpul marsului ancorele sunt fixate la post, pe postament sau suspendate.

Postamentul ancorelor de tip Hall se afla dispus in bordaj, la capatul din prova al navei.

Postamentul ancorelor tip Amiralitate este dispus pe punte si constituie o intaritura a puntii pe care ancora se fixeaza la post in pozitie orizontala si se amareaza. Punerea la post a ancorelor tip Amiralitate se face cu ajutorul unui grui rotativ, numit grui de capon, destinat ridicarii ancorei iesite la suprafata, peste balustrada si instalarea la post pe punte.

3.4. Putul lantului

Este constituit din doua compartimente aflate sub teuga navei si unde se depoziteaza lantul ancorei cand nu este folosit.

Capatul lantului se prinde la partea superioara a putului cu un cioc de papagal, folosit pentru detasarea completa a lantului in caz fortuit.

Accesul in putul lantului se realizeaza prin forepeak.

4. Mecanisme de fundarisire si virare

Pentru fundarisirea si virarea ancorelor principale, navele sunt prevazute cu mecanisme de lansare si virare instalate pe punte la prova si care pot fi cu ax de rotire vertical – cabestan si cu ax de rotire orizontal – vinciuri. Aceste mecanisme de manevra pot fi manuale sau mecanice.

Cabestanul – este un mecanism de forta, care pe langa virarea lantului ancorei este destinat si la intinderea paramelor de manevra.

El este format dintr-un tambur care se roteste in jurul unui ax vertical. La partea superioara a tamburului sunt prevazute 5-6 locasuri prismatice in care se introduc niste bare de lemn denumite „manele”, cu ajutorul carora se pune in miscare cabestanul atunci cand se lucreaza manual. La baza tamburului exista una sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castaniete. Acestea permit rotirea tamburului fie intr-un sens, fie in ambele sensuri, in functie de pozitia in care sunt asezate.

Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorelor au in plus o piesa speciala, o coroana cu santuri de forma zalelor de lant, care se numeste barbotina. Lantul ancorei se angreneaza perfect in locasurile barbotinei, astfel ca, in final lantul se misca in sensul in care se invarteste barbotina. Orice cabestan este dotat cu frana sau stea de cuplare, cu ajutorul careia se angreneaza sau se elibereaza barbotina. Cabestanele actionate mecanic sau hidraulic sunt intotdeauna dublate de posibilitatea actionarii manuale.

Vinciul – este un mecanism de forta cu aceiasi destinatie ca si cabestanul, cu singura deosebire ca din constructie este prevazut cu tamburi si barbotine care se rotesc in jurul unui ax orizontal.

Cabestanul

A – din secolul XVII: 1 – palarie; 2 – ferastruica; 3 – cabestan pe coverta;

4 – clopot; 5 – cabestan sub coverta; 6 – tachet

B – pentru lant si parame: 1 – clopot; 2 – masina cabestanului;

3 – tachet; 4 – lantul ancorei; 5 – stea de

comanda a masinii cabestanului;

6 – steaua franei; 7 – barbotin

C – pentru parame: 1 – manela; 2 – crestatura; 3 – cingatoare;

4 – ferastruica; 5 – palarie; 6 – coroana; 7 – barbotin;

8 – castaneta; 9 – tachet mobil

Tipuri de vinciuri de ancora

5. Functionarea instalatiei de ancorare

5.1. Fundarisirea ancorei

Pe navele mari, instalatia de ancorare se afla in grija sefului de echipaj. Inainte de ancorare sau virare seful de echipaj este obligat:

sa puna in functiune cabestanul (vinciul)

sa verifice functionarea acestuia fara sarcina

sa verifice daca functioneaza ungerea

sa verifice functionarea cuplarii si decuplarii barbotinei

Desfasurarea operatiunii de ancorare se desfasoara dupa urmatorii pasi:

nava este stopata

la comanda „FUNDA” se slabeste frana vinciului iar ancora pleaca datorita greutatii

cu ajutorul motorului nava se deplaseaza putin inapoi, ancora se taraste pe fundul apei pana se fixeaza

se da drumul la lant cat este nevoie (de trei ori adancimea apei), lantul se intinde pe fund

se strange frana, se fixeaza lantul cu stopa, se pune botul sau gheara de drac, dar in general se lasa fara pentru o eventuala manevra a lantului.

La alegerea locului de ancoraj trebuie avut intotdeauna in vedere asigurarea spatiului de siguranta – reprezentand lungimea navei + lungimea lantului din apa + factor de siguranta de cel putin 2 cabluri (2 x 185,2 m) cand este posibil.

Comunicarea prova – comanda la fundarisirea ancorei

Ofiterul de la prova comunica:

DREAPTA / STANGA GATA DE FUNDA

FUNDA DREAPTA / STANGA – se da drumul la lant

Ofiterul de la prova comunica in permanenta numarul cheilor si pozitia lantului:

O / DOUA / TREI / ETC CHEI LA APA / NARA / PE VINCI

cu statia de manevra sau clopotul (o bataie de clopot pentru fiecare cheie din apa).

LANTUL LA PIC

LANTUL INTINDE INAINTE

LANTUL INTINDE INAPOI

LANTUL INTINDE LA TRAVERS

LANTUL FORTEAZA

ANCORA GRAPEAZA

LANTUL CADE IN BANDA

Virarea ancorei

Inainte de virarea ancorei se fac de asemenea o serie de pregatiri care constau in:

punerea in functiune si verificarea vinciului sau cabestanului

asezarea lantului pe barbotina (garnisirea lantului)

punerea in functiune a instalatiei de apa sub presiune pentru spalarea lantului si ancorei de namol

Comunicarea prova – comanda la virarea ancorei

Cand operatiunea de virare este pregatita ofiterul comunica:

DREAPTA / STANGA GATA DE VIRA

Pe timpul virarii se comunica numarul cheilor:

CINCI CHEI PE VINCI / PATRU CHEI PE VINCI / ETC

ANCORA S-A SMULS

ANCORA LA SUPRAFATA

ANCORA LA POST DE MARE

6. Manevra ancoroatelor

In afara ancorelor principale care se manevreaza, marea majoritate a navelor dispun de ancore secundare sau ancore de curent, care se numesc ancoroate si care sunt dispuse la pupa navei.

In functie de marimea navei ca ancora de la pupa poate fi folosita o ancora tip „Hall”, iar navele mai mici o ancora tip „Amiralitate”.

Unele nave au prevazute din dotare o instalatie de ancorare pentru ancora de la pupa. In acest caz instalatia de ancorare de la pupa se actioneaza in mod similar cu cea de la prova.